ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3209/2011

Asupra cererii de față;

Din analiza actelor și lucrărilor

dosarului constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. 6563/2/2010

pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și

fiscal, reclamantul Z.I., cetățean moldovean de naționalitate română, a

solicitat în contradictoriu cu pârâta A.N.C. să se constate refuzul

nejustificat al pârâtei de a-i soluționa cererea de redobândire a cetățeniei

române; să fie obligată pârâta să procedeze la analizarea/avizarea cererii de

redobândire a cetățeniei române în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea

irevocabilă a hotărârii instanței; obligarea pârâtei să emită și să comunice,

ulterior analizării cererii, Ordinul de redobândire a cetățeniei române prin scrisoare

recomandată cu confirmare de primire la sediul ales în termen de maxim 30 zile

de la data analizării/avizării cererii de redobândire a cetățeniei romane

(indiferent dacă acesta este pozitiv sau negativ), respectiv să îl programeze

pentru depunerea jurământului de credință față de țară în maxim 30 zile de la

data emiterii ordinului de redobândire a cetățeniei romane; să fie obligată

pârâta să-i plătească suma de 100 lei pe fiecare zi de întârziere cu titlu de

daune interese de la data introducerii acțiunii și până la data primirii

Ordinului de redobândire a cetățeniei romane;

Curtea de Apel București, secția a

VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 4785 din 29

noiembrie 2010, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul Z.I., în

contradictoriu cu pârâta A.N.C.

A obligat pârâta să emită ordinul de

soluționare a cererii, să îl comunice reclamantului la domiciliul procesual

ales, iar în ipoteza în care ordinul privește admiterea cererii, să facă

demersurile pentru depunerea de către reclamant a jurământului de credință.

A respins ultimul capăt al acțiunii,

ca neîntemeiat și ca rămase fără obiect capetele 1 și 2 ale acțiunii.

A obligat pârâta la plata către

reclamant a sumei de 4,30 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel prima instanță

a reținut următoarele considerente:

Reclamantul a depus cererea de

redobândire a cetățeniei române pe data de 10 martie 2010 la A.N.C., în temeiul

art. 12 – art. 20 din Legea nr. 21/1991, primind număr de dosar 7133/2010.

La data de 30 iunie 2010 a depus

cerere de urgentare a soluționării dosarului, solicitând informații concrete cu

privire la modul în care se lucrează la cererea de redobândire a cetățeniei

române, respectiv soluționarea acesteia, comunicarea datei la care aceasta

urmează a fi analizată de câtre Comisia pentru Cetățenie, precum și să-i fie

comunicat Ordinul de redobândire a cetățeniei române.

La data de 12 noiembrie 2010 cererea

formulată de către reclamant a primit aviz pozitiv.

Curtea a constatat că, până la data

dezbaterilor, autoritatea pârâtă nu a făcut dovada soluționării cererii

formulate de reclamant, potrivit prevederilor art. 12 – art. 20 din Legea nr. 21/1991,

ci doar a unui aviz pozitiv din partea Comisiei constituită conform legii,

astfel că a fost depășit termenul de 5 luni prevăzut de lege pentru

soluționarea cererii.

În raport cu această împrejurare,

Curtea a reținut că sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 1 alin. (1), art.

2 alin. (1) lit. i), n) și o), art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004,

republicată, privind existența unui refuz nejustificat din partea autorității

publice pârâte de a soluționa prin ordin cererea formulată de către reclamant,

fiind depășit termenul de 5 luni prevăzut de lege în acest sens, deși reclamantul

a înțeles să se adreseze cu o cerere de revenire la cererea inițial formulată

prin care a solicitat pârâtei să îi fie soluționată cererea de redobândire a

cetățeniei.

Față de aceste considerente, prima

instanță a respins, ca rămase fără obiect, capetele nr. 1 și 2 ale cererii

introductive, constând în refuzul pârâtei de a analiza și de a aviza în orice

mod cererea de redobândire a cetățeniei române și a admis în parte acțiunea, în

sensul obligării pârâtei să emită ordinul de soluționare a cererii, să îl

comunice reclamantului prin scrisoare recomandată la domiciliul procesual ales

al acestuia, iar în ipoteza în care ordinul emis de către pârâtă va fi pozitiv,

să fie obligată aceasta să facă demersurile pentru invitarea reclamantului la

depunerea jurământului de credință fată de România.

Curtea a respins, ca neîntemeiat,

ultimul capăt de cerere având în vedere pe de o parte dispozițiile art. 18 și art.

24 – art. 25 din Legea nr. 554/2004, republicată, reclamantul având

posibilitatea ca pe calea sumară a executării prezentei să solicite aplicarea

amenzilor și stabilirea despăgubirilor între data de la care autoritatea pârâtă

urma a executa această hotărâre și data la care o va executa efectiv.

În temeiul art. 274 și 276 C. proc.

civ., Curtea a dispus pârâtei la plata către reclamant a sumei de 4,30 lei, cu

titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs A.N.C., criticând-o ca nelegală și netemeinică.

Recurenta a susținut, în esență, că

instanța de fond, prin hotărârea pronunțată, în mod greșit a interpretat și

aplicat legea, admițând în parte acțiunea reclamantului și dispunând obligarea

pârâtei la emiterea și comunicarea acestui ordin, precum și la realizarea

demersurilor pentru depunerea de către reclamant a jurământului de credință.

Recurenta a invocat prevederile art. 15

alin. (2) și (3) și art. 18 și 19 din Legea nr.,21/1991 arătând că termenul de

5 luni este unul de recomandare, înăuntrul căruia se efectuează toate

formalitățile legale necesare analizării cererii de acordare sau redobândire a

cetățeniei și că, în cauză, la data de 17 septembrie 2010, termen stabilit prin

rezoluție de Președintele Comisiei pentru analizarea cererii de redobândire a

cetățeniei, nu erau finalizate verificările prevăzute de lege.

Cu referire la stabilirea obligației,

pentru autoritate de a face demersurile necesare pentru depunerea, de către

reclamant a jurământului de credință, recurenta a susținut că prevederile art. 20

alin. (6) din Legea nr. 21/1991 stabilesc că „persoana care a obținut cetățenia

română în condițiile prevăzute la art. 10 si 11, cu menținerea domiciliului în

străinătate, va depune jurământul de credință în fața șefului misiunii

diplomatice sau al oficiului consular al României din țara în care domiciliază,

în termenul prevăzut la alin. (2). în acest caz, certificatul de cetățenie

română va fi eliberat de șeful misiunii diplomatice sau al oficiului consular

respectiv”.

Ca atare, cum în cauză reclamantul Z.I.

a formulat cerere de redobândire a cetățeniei române cu menținerea domiciliului

în străinătate, efectuarea demersurilor în vederea programării pentru depunerea

jurământului cade în sarcina misiunii diplomatice din țara de domiciliu, și nu

a A.N.C.

Înalta Curte, analizând sentința

atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., apreciază că recursul este fondat urmând a fi admis pentru

considerentele care vor fi expuse în continuare.

Prin sentința nr. 4785 din 29

noiembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului și a obligat

autoritatea pârâtă să emită ordinul de soluționare a cererii privind

redobândirea cetățeniei române, să îl comunice reclamantului la domiciliul

procesual ales, iar în ipoteza în care ordinul privește admiterea cererii, să

facă demersurile pentru depunerea de către reclamant a jurământului de

credință. Cu cheltuieli de judecată.

Din analiza actelor dosarului, Înalta

Curte constată că autoritatea pârâtă, respectiv A.N.C., constatând îndeplinite

condițiile prevăzute de art. ll din Legea cetățeniei nr. 21/1991, a admis

cererea formulată de Z.I. de redobândire a cetățeniei române, cu stabilirea

domiciliului în străinătate, prin Ordinul nr. 77/ P din 14 februarie 2011.

Așa fiind și cum pârâta a îndeplinit

prima obligație stabilită prin sentința judecătorească atacată, aceea de a

soluționa cererea de redobândirea cetățeniei române, Înalta Curte reține că

pricina a rămas fără obiect, urmând ca, hotărârea să fie modificată sub acest aspect,

în sensul arătat.

Înalta Curte apreciază că sunt

întemeiate și criticile vizând obligarea A.N.C. de a face demersurile necesare

pentru depunerea de către reclamant a jurământului de credință.

Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (6)

din Legea nr. 21/1991 „persoana care a obținut cetățenia română în condițiile

prevăzute la art. 10 si 11, cu menținerea domiciliului în străinătate, va

depune jurământul de credință în fața șefului misiunii diplomatice sau al

oficiului consular al României din țara în care domiciliază, în termenul

prevăzut la alin. (2). În acest caz, certificatul de cetățenie română va fi

eliberat de șeful misiunii diplomatice sau al oficiului consular respectiv”.

În cauza dedusă judecății, reclamantul

Z.I. a formulat cerere de redobândire a cetățeniei române cu menținerea

domiciliului în străinătate, înregistrată la secretariatul tehnic al Comisiei

pentru Cetățenie sub nr. 7133/RD/2010.

Rezultă așadar, raportat la situația

de fapt și prevederile art. 20 alin. (6) din Legea nr. 21/1991 că efectuarea

demersurilor în vederea programării pentru depunerea jurământului cade în

sarcina misiunii diplomatice din țara de domiciliu, iar nu a A.N.C.

Pentru toate aceste considerente, în

temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul

declarat și va casa hotărârea atacată în sensul că va respinge acțiunea

reclamantului ca rămasă fără obiect în ceea ce privește obligarea la emiterea

ordinului privind aprobarea cererii de acordare a cetățeniei române și va înlătura

dispozițiile privind obligarea autorității pârâte la efectuarea demersurilor

pentru depunerea de către reclamant a jurământului de credință.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A.N.C.

împotriva sentinței nr. 4785 din 29 noiembrie 2010 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și respinge

acțiunea ca rămasă fără obiect în ceea ce privește obligarea la emiterea

ordinului privind aprobarea cererii de acordare a cetățeniei române.

Înlătură dispozițiile privind

obligarea autorității pârâte la efectuarea demersurilor pentru depunerea de

către reclamant a jurământului de credință.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

2 iunie 2011.