ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1399/2011

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Petentul G.I. a formulat o plângere penală împotriva numitului P.N. ( avocat) sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații (art. 292 C. pen.), arătând că acesta ar fi dat declarațiile corespunzătoare în fața notarului public la data de 16 octombrie 2006 și a achiziționat astfel o parte dintr-un teren în suprafața de 4973 mp, proprietatea petentului. Prin Rezoluția nr. 282/ P/2010 din 13 septembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimatul P.N., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 292 C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală precum și declinarea cauzei la Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj în vederea efectuării de cercetări față de numitul G.C.

și alții pentru infracțiunea prevăzută de art. 292 C. pen. În motivare, s-a reținut, în esență că intimatul nu a săvârșit nici o faptă prevăzută de legea penală, ci a avut calitatea de cumpărător de bună credință a unui teren ce nu avea interdicție la vânzare, neexistând indicii că acesta a avut cunoștință de existența litigiului asupra terenului cu atât mai mult nu existau mențiuni în cartea funciară. S-a mai arătat că, nu se poate reține în sarcina intimatului săvârșirea acestei infracțiuni întrucât la data încheierii în formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1596 din 16 octombrie 2006, în cartea funciară nu era trecută nici o mențiune despre finalizarea procesului dintre G.I.

și G.C., astfel la data de 27 aprilie 1998, a fost notată în foaia B a cărții funciare procesul intentat de G.I. și G.C., iar la data de 09 ianuarie 2002 pe baza declarației date de aceleași persoane, notificarea a fost radiată. Împotriva sus-arătatei rezoluții, petentul a formulat plângere la procurorul ierarhic superior, plângere care a fost respinsă prin Ordonanța nr. 1199/11/2/2010 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. Nemulțumit petentul s-a adresat cu plângere instanței de judecată. Prin sentința penală nr. 282 PI din 13 decembrie 2010, a Curții de Apel Timișoara, secția penală, a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petent si menținută Rezoluția nr. 282/P/2010 din 13 septembrie 2010 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. petentul a fost obligat la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a se hotărî astfel s-a reținut în esență următoarele: Instanța de fond a constat că suprafața de teren era înscrisă în cartea funciară nr. 952 a comunei cadastrale Șuștra, iar în baza contractului de donație nr. 2230 din 16 august 2006, petentul a donat acest teren împreună cu alte două imobile către SC G.M.C. G.M.B.H. SRL, iar prin sentința nr. 1354 din 01 iunie1998 pronunțată de Judecătoria Lugoj a fost desființat parțial contractul de donație amintit, terenul revenind în proprietatea numitului G.I. De asemenea, prin contractul de vânzare nr. 1596 din 16 octombrie 2006 SC G.M.C.

G.M.B.H. SRL a vândut terenul, în cauză intimatului P.N. și lui H.D. Potrivit art. 292 C. pen. „declararea necorespunzătoare adevărului, făcută unui organ sau instituții de stat ori unei alte unități dintre cele la care se referă art. 145 C. pen., în vederea producerii unei consecințe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declarația făcută servește pentru producerea acelei consecințe, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă". De asemenea, instanța a constat că în faza actelor premergătoare au fost analizate suficiente înscrisuri pentru pronunțarea acestei rezoluții nefiind obligatorie audierea martorilor sau luarea declarației petentului așa cum a solicitat acesta.

Referitor la declinarea competenței, aceasta s-a dispus având în vedere faptul că doar pentru intimatul P.N. în calitate de avocat competența este a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel, pentru ceilalți intimați competența în efectuarea cercetărilor revenind Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj. Astfel, s-a reținut că, în urma actele premergătoare efectuate în cauză în mod corect s-a constatat de către procurori faptul că în cauză nu au reieșit indicii cu privire la comiterea de către intimat a infracțiunii imputate prin plângerea formulată de către petent. Împotriva acestei din urmă sentințe petentul G.I. a declarat recursul de fată. Recursul este inadmisibil. Potrivit art. 278 1 alin. (1) C. proc.

pen., împotriva rezoluție de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței, persoana vătămată, precum și orice alte persoane pot face plângere la judecătorul de la instanță căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță. Potrivit art. 278 1 alin. (8) C. proc. pen., judecătorul , soluționând plângerea o poate respinge ca nefondată prin sentință, ca în speță, iar potrivit art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum acesta a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 (mica reformă) împotriva hotărârii pronunțate de judecător potrivit alin. (8) nu se mai poate exercita nici o cale de atac, astfel că sentința pronunțată în aceste condiții este definitivă de la data pronunțării.

Așa fiind, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de petiționarul G.I. Î n temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul G.I. împotriva sentinței penale nr. 282/PI din 13 decembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 6 aprilie 2011.