ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1399/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1399/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra
recursului de față,
În baza lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Petentul G.I. a formulat o plângere penală
împotriva numitului P.N. ( avocat) sub aspectul săvârșirii infracțiunii
de fals în declarații (art. 292 C. pen.), arătând
că acesta ar fi dat
declarațiile corespunzătoare în fața notarului
public la data de
16 octombrie 2006 și a
achiziționat astfel o parte dintr-un teren în suprafața
de 4973 mp, proprietatea petentului.
Prin Rezoluția
nr. 282/ P/2010 din 13 septembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel
Timișoara s-a dispus
neînceperea urmăririi
penale față de intimatul P.N., sub
aspectul
săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 292 C. pen.,
întrucât fapta nu
este prevăzută de legea penală precum și
declinarea
cauzei la Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj în
vederea efectuării de cercetări față de numitul G.C.
și
alții pentru infracțiunea
prevăzută de art. 292 C. pen.
În motivare, s-a reținut, în esență că intimatul
nu a săvârșit nici
o faptă prevăzută
de legea penală, ci a avut calitatea de cumpărător
de bună credință a unui teren ce nu avea
interdicție la vânzare,
neexistând
indicii că acesta a avut cunoștință de existența litigiului
asupra
terenului cu atât mai mult nu existau mențiuni în cartea funciară.
S-a mai arătat că, nu se poate reține în sarcina
intimatului
săvârșirea acestei infracțiuni întrucât la data încheierii
în formă
autentică a contractului de
vânzare-cumpărare nr. 1596 din 16 octombrie 2006,
în cartea funciară nu era trecută nici o mențiune
despre finalizarea
procesului dintre G.I.
și G.C., astfel la data de
27
aprilie 1998, a fost notată în foaia B a cărții funciare procesul intentat
de G.I. și G.C., iar la data de 09 ianuarie 2002
pe baza
declarației date de aceleași
persoane, notificarea a fost radiată.
Împotriva sus-arătatei rezoluții, petentul a
formulat plângere la
procurorul ierarhic superior, plângere care a fost
respinsă prin Ordonanța nr. 1199/11/2/2010 Parchetului de pe lângă Curtea de
Apel Timișoara.
Nemulțumit
petentul s-a adresat cu plângere instanței de judecată.
Prin sentința penală nr. 282 PI din 13 decembrie
2010, a Curții de Apel Timișoara, secția penală, a fost respinsă ca nefondată
plângerea
formulată de petent si menținută Rezoluția nr.
282/P/2010 din 13 septembrie 2010 Parchetului de pe lângă Curtea de
Apel
Timișoara.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. petentul
a fost
obligat la plata sumei de 100
lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către
stat.
Pentru a se hotărî astfel s-a reținut în esență
următoarele:
Instanța de fond a constat că suprafața de teren
era înscrisă în
cartea funciară nr. 952 a comunei cadastrale Șuștra, iar
în baza
contractului de donație nr. 2230 din
16 august 2006, petentul a donat acest
teren împreună cu alte două
imobile către SC G.M.C. G.M.B.H.
SRL, iar
prin sentința nr. 1354 din 01 iunie1998 pronunțată de
Judecătoria Lugoj
a fost desființat parțial contractul de donație
amintit, terenul revenind în proprietatea numitului G.I.
De asemenea, prin contractul de vânzare nr. 1596
din 16 octombrie 2006
SC G.M.C. G.M.B.H. SRL a vândut terenul, în cauză
intimatului P.N. și lui H.D.
Potrivit art. 292 C. pen. „declararea
necorespunzătoare adevărului, făcută unui organ sau instituții de stat ori unei
alte unități
dintre cele la care se referă art. 145 C. pen., în vederea
producerii unei consecințe juridice, pentru sine
sau pentru altul, atunci
când,
potrivit legii ori împrejurărilor, declarația făcută servește pentru
producerea acelei consecințe, se pedepsește cu
închisoare de la 3
luni la 2 ani sau cu amendă".
De asemenea,
instanța a constat că în faza actelor premergătoare au fost analizate
suficiente înscrisuri pentru pronunțarea acestei rezoluții nefiind obligatorie
audierea martorilor
sau luarea declarației
petentului așa cum a solicitat acesta.
Referitor la declinarea competenței, aceasta s-a
dispus având
în vedere faptul că
doar pentru intimatul P.N. în calitate de
avocat competența este a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel,
pentru ceilalți intimați competența în efectuarea
cercetărilor revenind
Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj.
Astfel, s-a
reținut că, în urma actele premergătoare efectuate
în cauză în mod corect s-a constatat de către procurori faptul că în
cauză nu au reieșit indicii cu privire la comiterea de către intimat a
infracțiunii imputate prin plângerea formulată de
către petent.
Împotriva acestei din urmă sentințe petentul G.I.
a
declarat recursul de fată.
Recursul este inadmisibil.
Potrivit art.
278
1
alin. (1) C. proc. pen., împotriva rezoluție de neîncepere a
urmăririi penale sau a ordonanței,
persoana
vătămată, precum și orice alte persoane pot face plângere
la judecătorul
de la instanță căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza
în primă instanță.
Potrivit art. 278
1
alin. (8) C. proc.
pen., judecătorul ,
soluționând plângerea o poate respinge ca nefondată
prin sentință,
ca în speță, iar potrivit
art. 278
1
alin. (10) C. proc. pen., astfel
cum acesta a fost
modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr.
202/2010 (mica reformă) împotriva hotărârii pronunțate de judecător
potrivit alin. (8) nu se mai poate exercita nici
o cale de atac, astfel că
sentința pronunțată în aceste condiții este
definitivă de la data pronunțării.
Așa fiind, Înalta Curte, în conformitate cu
prevederile art. 385
15
alin.
(1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge ca inadmisibil
recursul
declarat de petiționarul G.I.
Î
n temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
recurentul
petiționar va fi obligat
la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit
dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca
inadmisibil, recursul declarat de petiționarul
G.I.
împotriva sentinței penale
nr. 282/PI din 13 decembrie
2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.
Obligă recurentul
petiționar la plata sumei de 100 lei, cu titlu de
cheltuieli judiciare
către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 6 aprilie 2011.