ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 874/2012

Asupra recursului de

față, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 1819 din 8 martie 2011 a

Curții de Apel București, secția comercială și de contencios administrativ și

fiscal, a fost admisă acțiunea reclamantei T.D. în contradictoriu cu Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor care a fost obligată să transmită

dosarul de despăgubire al reclamantei înregistrat sub nr. 19945/CC/2006 unui

evaluator și să emită în favoarea reclamantei decizia reprezentând titlul de

despăgubire, respingându-se ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea

pârâtei la plata unei penalități de 1.000 RON pe zi de întârziere, de la data

pronunțării hotărârii, până la îndeplinirea obligațiilor.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a constatat că reclamanta, în calitate de unică

moștenitoare a autorilor săi, este persoana îndreptățită la despăgubiri, în

temeiul Legii nr. 247/2005 pentru imobilul situat în București str. B., nr. 13,

sector 5, compus din construcție demolată și teren, așa cum a fost menționat în

Dispoziția nr. 5051 din 27 decembrie 2005 a Primarului Municipiului București.

Dosarul aferent

acestei dispoziții a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale și

înregistrat sub nr. 19945/CC/2006, fiind declanșată procedura administrativă

prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările

ulterioare, care debutează cu această etapă.

Instanța a stabilit

că dispozițiile art. 16 alin. (1) și (2), Capitolul V, Titlul VII, modificat și

completat prin O.U.G. nr. 81/2007, prevăd etapele următoare: etapa analizării

dosarelor, etapa evaluării, etapa emiterii deciziei reprezentând titlul de

despăgubire și etapa valorificării titlului, iar în cauza dedusă judecății,

procedura administrativă declanșată nu a avansat după înregistrarea dosarului

reclamantei, fiind practic stagnată, deși a fost aprobată solicitarea petentei

de soluționare cu prioritate a dosarului, în luna martie 2009, față de vârsta

înaintată a acesteia, de 83 de ani, la acea dată.

De asemenea, instanța

a constatat că la cererile reclamantei din 15 februarie și 22 iulie 2010, de

solicitare a unor relații în legătură cu stadiul de soluționare al dosarului

privind despăgubirile cuvenite acesteia, autoritatea pârâtă nu a oferit niciun

răspuns.

Pentru aceste

considerente, instanța de fond a concluzionat că pârâta a încălcat dreptul la

respectarea bunurilor reclamantei, în sensul prevăzut de art. 1 din Protocolul

nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, reclamanta fiind vătămată

într-un drept prevăzut de lege, în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004 acțiunea

fiind admisă cum s-a arătat anterior.

a. Motivele de recurs

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând

că în mod greșit prima instanță a reținut că s-ar fi încălcat termenul

rezonabil, deoarece în cadrul procedurii administrative reglementată de Titlul

VII din Legea nr. 554/2004 s-au prevăzut mai multe etape care trebuie parcurse,

respectiv etapa transmiterii și înregistrării dosarelor, conform art. 16 alin.

(1) și (2) din Capitolul V, Titlul VII, modificat și completat prin O.U.G. nr.

81/2007, etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale

sub aspectul posibilității restituirii în natură a imobilului ce formează

obiectul notificării și etapa evaluării, procedura finalizându-se prin emiterea

de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și

valorificarea acestuia în condițiile prevăzute de pct. 26 din O.U.G. nr.

81/2007.

S-a susținut că, în

speță, s-a parcurs numai etapa transmiterii și înregistrării dosarului cu

privire la măsurile reparatorii în favoarea reclamantei, dosarul aferent

Dispoziției nr. 5051/2005 fiind transmis de Primăria Municipiului București și

înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 19945/CC/2006,

verificarea respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat

și etapa evaluării, fiind condiționate de ordinea înregistrării dosarelor, așa

cum s-a stabilit prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

S-a învederat că prin

Decizia nr. 1694/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a dispus

modificarea Dispoziției nr. 5051/2005, în sensul de a se propune măsuri

reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 287 mp, în loc de

255 mp, păstrându-se celelalte mențiuni, iar cu Adresa nr. 19945/CC din 20

august 2010 recurenta a solicitat Primăriei Municipiului București relații

privind justificarea menținerii suprafeței de teren menționate în dispoziție,

în condițiile în care aceasta a fost modificată prin hotărâre irevocabilă, iar

dosarul trimis cu adresa din 20.08.2010 nu i-a fost restituit încă de această

instituție, neputându-se continua procedura, în lipsa dosarului.

A concluzionat

recurenta că nu există un refuz nejustificat din partea sa de a desemna un

evaluator pentru imobilul pentru care s-a stabilit dreptul intimatei la

despăgubiri, însă această măsură se va realiza în cadrul și cu respectarea

procedurii prevăzute de Legea nr. 247/2005, republicată, care nu se declanșează

prin simpla cerere a persoanei îndreptățite, ci numai după transmiterea

dosarelor, potrivit art. 16 alin. (1) și (2) din Legea nr. 247/2005, așa cum a

fost modificat și completat prin O.U.G. nr. 81/2007.

Ulterior s-au mai

depus note scrise de către recurentă, care a arătat că nu i s-a restituit

dosarul aferent Dispoziției 5051/2005 de către Primăria București, iar în urma

demersurilor întreprinse la autoritățile competente nu s-au putut obține relații

privind detaliile constructive, fiind necesară o declarație autentificată a

intimatei și a altei persoane cu privire la acest aspect.

Recurenta a solicitat

admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii

reclamantei, întrucât instanța nu poate obliga o parte la o prestație imposibil

de executat.

b. Analiza motivelor

de recurs

Analizând sentința

criticată, prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările

dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, Curtea constată că nu

este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, după cum se va arăta în

continuare:

Situația de fapt

Intimata-reclamantă a

solicitat despăgubiri, potrivit Legii nr. 10/2001 printr-o notificare din 2001

adresată Primăriei Municipiului București pentru imobilul situat în București,

str. B., nr. 13, care nu mai putea fi restituit în natură, construcția fiind

demolată, iar terenul afectat de amenajări de utilitate publică (rețea

edilitară și trotuar), imobil preluat de Statul Român în baza Decretului nr.

223/1974.

Prin Dispoziția nr.

5051/2005, Primarul Municipiului București a propus acordarea de despăgubiri

numai pentru suprafața de 255 mp. din terenul solicitat, însă prin Sentința nr.

1405 din 02 octombrie 2006 Tribunalul București a admis în parte contestația

intimatei, căreia i s-a recunoscut dreptul de despăgubiri pentru întreaga

suprafață de teren notificată de 287 mp., soluție confirmată prin Decizia nr.

1694/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dosarul cu propunerea

de despăgubire a fost înaintat Secretariatului Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor, fiind înregistrat la nr. 19945/CC/2006, intimatei în

vârstă de 83 de ani aprobându-i-se cerea de soluționare cu prioritate a

dosarului, așa cum rezultă din adresele recurentei nr. 789505 din 16 martie

2009 și 753829 din 23 martie 2009.

Recurenta a solicitat

Primăriei București relații privind suprafața terenului pentru care s-au

solicitat despăgubiri, față de considerentele hotărârilor judecătorești prin

care aceasta a fost majorată, precum și informații privind detaliile

construcției demolate, necesare evaluării.

Intimata a solicitat

instituției recurente cu adresele din 15 februarie și 22 iulie 2010 relații

privind stadiul soluționării dosarului cu privire la despăgubirile cuvenite,

însă recurenta nu i-a răspuns.

Considerentele

Înaltei Curți

Recursul pârâtei

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor București declarat împotriva

sentinței nr. 1819 din 08 martie 2011 a Curții de Apel București prin care a

fost obligată să transmită dosarul unui evaluator și să emită titlu de

despăgubire în beneficiul intimatei, nu cuprinde critici propriu-zise cu

privire la soluția primei instanțe, ci reia susținerile și argumentele

prezentate în întâmpinarea depusă la fond, ce vizează complexitatea și etapele

procedurii reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, inexistența unei

culpe a autorității în derularea acesteia și pe cale de consecință

concluzionează că nu există niciun refuz nejustificat al soluționării solicitării

acesteia, de desemnare a unui evaluator și de emitere a titlului de

despăgubire.

Deși argumentele

recurentei privind complexitatea procedurilor reglementate de Legea nr.

247/2005, care cuprind mai multe etape, în care sunt antrenate mai multe entități

(organe învestite cu soluționarea notificării, evaluatorii), sunt corecte,

acestea nu reprezintă un motiv legal pentru depășirea termenului rezonabil de

rezolvare a situației litigioase a intimatei.

Omisiunea

legiuitorului de a stabili un termen de finalizare pentru fiecare etapă a

procedurii administrative nu îndreptățește autoritatea publică să determine

discreționar acest interval de timp, fiind necesar ca etapele procedurii să fie

parcurse într-un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor art. 6 parag. 1

CEDO.

Termenul rezonabil

privește atât durata procedurilor administrative preliminare, cât și timpul

necesar finalizării procedurilor judiciare propriu-zise și de executare a

hotărârilor judecătorești, astfel că Statul Român avea obligația de a organiza

astfel funcționarea puterilor sale, încât să răspundă acestor cerințe și

persoana îndreptățită să poată beneficia efectiv de protecția asigurată prin

prevederile art. 6 CEDO.

Complexitatea

etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui un criteriu de

apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru

justificarea unei conduite discreționare, de pasivitate, a autorităților

publice.

Atunci când Statul

Român și-a asumat obligația de a compensa prin măsuri reparatorii persoanele al

căror drept de proprietate a fost încălcat de statul comunist prin preluarea

abuzivă a imobilelor, era dator să stabilească măsuri legislative adecvate,

transparente, coerente, care să asigure punerea în aplicare a procedurilor

administrative de restituire a imobilelor, sau de plată a despăgubirilor

într-un termen rezonabil, pentru persoanele cărora li s-a recunoscut dreptul la

restituire sau la despăgubiri și care astfel au devenit posesoarele unui

"bun" în sensul art. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

în acest sens pronunțându-se Curtea de la Strasbourg prin hotărârile Viașu

împotriva României, Katz și Faimblat din anul 2009.

În speță, raportat la

perioada îndelungată de circa 11 ani, care a trecut de la data declanșării procedurii

de restituire a imobilului luat abuziv de statul comunist de la autorul

intimatei, de la emiterea notificării din anul 2001, prima instanță a

concluzionat în mod corect că au fost încălcate dispozițiile art. 6 CEDO

privind dreptul la un proces echitabil.

Susținerile

recurentei privind lipsa dosarului, restituit Primăriei București cu Adresa nr.

19945 din 20 august 2010 nu o pot exonera de răspundere, deoarece de mai bine

de un an și jumătate recurenta nu a mai întreprins niciun fel de demers cu

privire la relațiile solicitate, astfel că aprobarea soluționării dosarului cu

prioritate, acordată în martie 2009, în considerarea persoanei intimatei, în

vârstă de 86 ani în prezent, rămâne fără niciun fel de eficiență.

De altfel, motivarea

întârzierii, rezultată din ultimele note scrise depuse la dosar de recurentă,

privind necesitatea unei declarații autentificate a intimatei vizând suprafața

și detaliile construcției demolate este contrazisă de adresa din 15.06.2009

depusă la dosar de către intimata T.D., prin care aceasta a transmis

respectivele declarații, pasivitatea recurentei fiind evidentă.

c. Soluția instanței

de recurs

Constatând că

sentința atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau

modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1)

din același cod, Înalta Curte va respinge recursul pârâtei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor împotriva Sentinței nr. 1819 din 8 martie 2011 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 21 februarie 2012.

Procesat

de GGC - AZ