ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.03.2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1571/2010

HOTĂRÂRE
18.03.2010
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1571/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra contestației în

anulare de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 490 din 10 februarie

2009 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și în consecință a respins ca

prescrisă acțiunea formulată de reclamantul C.G. având ca obiect anularea Ordinului

de trecere în rezervă nr. MP 478 din 31 iulie 1998 emis de Ministrul Apărării Naționale

și repunerea sa în situația anterioară – respectiv în funcția de ofițer activ în

cadrul Ministerului Apărării Naționale.

A reținut instanța că

reclamantul nu a respectat termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004 raportat la momentul îndeplinirii procedurii prealabile prevăzute

de art. 7 din același act normativ – 24 iulie 2000, fiind data întocmirii raportului

nr. A 25529 prin care s-a respins solicitarea de revocare a acestui act administrativ

individual.

Prin decizia nr. 4111

din 7 octombrie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ

și fiscal, a respins recursul declarat de reclamant împotriva sus-menționatei sentințe,

reținând în esență că în mod corect și în acord cu prevederile art. 11 alin. (5)

din Legea contenciosului administrativ instanța fondului a admis excepția prescripției

dreptului la acțiune în condițiile în care după urmarea procedurii prealabile acțiunea

în justiție a fost promovată la 18 septembrie 2008.

Totodată, instanța de

control judiciar a reținut că toate celelalte susțineri ale recurentului nu mai

prezintă relevanță juridică față de dezlegarea dată excepției prescripției dreptului

la acțiune.

Împotriva deciziei

nr. 4111 din 7 octombrie 2009 a Înaltei Curți, C.G. a formulat contestație în anulare,

invocând în drept dispozițiile art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

În motivarea contestației

s-a arătat că recursul a fost respins fără a cerceta și motivul de casare invocat

în conformitate cu art. 304

1

actului administrativ atacat - Ordinul MP 478 în raport de decizia nr. 2969/2002

a Curții Supreme de Justiție, secția contencios administrativ, că prin neexaminarea

problemelor esențiale ale cauzei și simpla însușire de către instanța de recurs

a concluziilor unei jurisdicții inferioare a fost încălcat dreptul contestatorului

la un proces echitabil în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului

(Cauza Halle contra Finlanda).

Examinând calea extraordinară

de atac formulată de C.G., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că:

Contestația în anulare

specială reglementată de art. 318 C. proc. civ. este o cale extraordinară de atac,

de retractare, care poate fi exercitată numai în condițiile și în cazurile expres

și limitativ prevăzute de legiuitor.

În speță se invocă teza

a II-a a textului legal menționat, respectiv „când instanța, respingând recursului

sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele

de modificare sau casare”.

Instanța de recurs, prin

considerentele deciziei nr. 4111 din 7 octombrie 2009 s-a axat pe critica ce viza

greșita dezlegare dată excepției prescripției dreptului la acțiune din perspectiva

art. 3 din Decretul nr. 167/1958 invocat de recurent.

În controlul judiciar

exercitat, Înalta Curte a răspuns acestei critici explicând că în materia contenciosului

administrativ nu sunt aplicabile dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958,

ci prevederile legii speciale nr. 554/2004 a contenciosului administrativ [art.

11 alin. (1) și (5)], conform principiului lex specialibus generalibus derogant.

În acest context trebuie

amintit că impunerea unor limite legale pentru exercitarea dreptului la acțiune

– cum este termenul în care acest drept se poate exercita – reprezintă o măsură

de protecție a stabilității și securității raporturilor juridice create și a efectelor

actelor administrative.

O asemenea măsură legală

nu este de natură a obstrucționa accesul liber la justiție al cetățenilor, garantat

de art. 21 din Constituția României, și așa cum jurisprudența Curții Europene a

Drepturilor Omului a statuat, instituirea unor termene pentru efectuarea diferitelor

acte de procedură, termene de prescripție și de decădere sau sancțiunile pentru

nerespectarea acestora nu constituie o premiză a încălcării art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului.

Așadar, invocarea Cauzei

Halle contra Finlanda soluționată de Curtea Europeană de la Strasbourg nu este pertinentă

și concludentă în cauza de față.

Revenind la aspectul evidențiat

de contestator și care privește neanalizarea celorlalte motive de recurs invocate,

Înalta Curte constată că și asupra acesteia instanța de control judiciar a răspuns,

arătând că în condițiile în care dreptul de a solicita anularea unui act administrativ

individual s-a prescris în conformitate cu art. 11 alin. (5) raportat la art. 11

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, celelalte susțineri ale recurentului nu mai prezintă

relevanță juridică.

Într-adevăr, o analiză

a problemelor ce țin de fondul pricinii nu mai este oportună, atâta vreme cât nu

sunt îndeplinite condițiile de exercitare a dreptului la acțiune.

În acest context, este

exclusă ipoteza unei omisiuni a instanței de recurs care, din greșeală, să nu fi

examinat toate motivele de casare/modificare a sentinței pronunțată pe fond, în

sensul la care face trimitere clară art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

Nefiind incident cazul

expres prevăzut de art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., în acord cu doctrina

și jurisprudența existentă în această materie, prezenta contestație în anulare va

fi respinsă ca inadmisibilă.

Respinge contestația în

anulare formulată de C.G. împotriva deciziei nr. 4111 din 7 octombrie 2009 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 martie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-04-09
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1785/2010
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 5433 din 27 noiembrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a respins recurs
ÎCCJ 2008-11-27
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4365/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul T.G.R. a solicitat în contra
ÎCCJ 2009-06-23
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3479/2009
penalităților instanța a apreciat că aceasta nu poate fi dispusă mai înainte de a se dovedi refuzul pârâtului de a se conforma obligației impuse de instanță privind emiterea ordinului de trecere în rezervă. Referitor la suspendarea executăr
ÎCCJ 2011-09-09
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4014/2011
în anularea acestuia abia la data de 04 noiembrie 2009, așa încât soluția de admitere a excepției tardivității dreptului la acțiune este legală, în raport de art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ. Pentru a se ajunge la ac
ÎCCJ 2010-06-16
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3166/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 422 din 3 decembrie 2009 Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins ca inadmisibilă acțiun
Sursă