ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1785/2010

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 5433 din 27 noiembrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de reclamantul C.F. împotriva sentinței civile nr. 161 din 13 aprilie 1009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pentru a pronunța această hotărâre, Înalta Curte a reținut, în esență, că prin cererea dedusă judecății, recurentul-reclamant a solicitat, în principal, anularea ordinului de numire în funcție a cadrului militar încadrat pe funcția de șef secție (consilier juridic șef) în secția procese teritoriale la Direcția legislație și asistență juridică, adică a unui act administrativ individual adresat altui subiect de drept.

Instanța de control judiciar a constatat astfel că, recurentul-reclamant a luat cunoștință de existența actului administrativ individual pe care îl contestă la data de 14 ianuarie 2008, prin intermediul adresei din 2008 a Direcției Operații din cadrul Ministerului Apărării (a se vedea fila 9 dosar fond). În plus, recurentul-reclamant a formulat plângerea prealabilă la data de 15 iulie 2008 (a se vedea filele 4-5 dosar fond și fila 8 dosar recurs), în interiorul termenului stabilit de art. 7 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ, iar aceasta a fost soluționată de autoritatea publică competentă la data de 12 august 2008 (conform filei 10 dosar recurs).

Cum recurentul-reclamant a luat cunoștință de existența actului administrativ individual la data de 14 ianuarie 2008, instanța de control judiciar a constatat că termenul de 1 an, reglementat de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, era împlinit la data depunerii cererii de chemare în judecată având ca obiect anularea acestuia, respectiv, 2 februarie 2009. Împotriva acestei hotărâri reclamantul C.F. a formulat contestație în anulare, indicând ca temei juridic prevederile art. 318 alin. (1) C. proc. civ. În cadrul contestației în anulare s-a arătat de către contestator faptul că instanța de recurs a omis din greșeală să cerceteze motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc.

civ. Contestatorul a susținut că instanța de fond a admis în mod greșit excepția tardivității cererii, deoarece adresa din 28 decembrie 2007 nu este actul administrativ pe care l-a contestat, prin acest act nu i s-a adus la cunoștință rezultatul selecției și nici nu a fost informat cu privire la numirea în funcția pentru care a optat. În plus, nici nu îndeplinește caracteristicile unui act administrativ în accepțiunea dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004.

A criticat și la faptul că deși a solicitat instanței de fond, prin completarea la cererea de chemare în judecată, ca în baza art. 13 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, ale cărui prevederi sunt imperative, să oblige pârâtul să depună la dosarul cauzei actul administrativ a cărui anulare a solicitat-o, respectiv, Ordinul de numire în funcție a cadrului militar încadrat în funcția de șef-secție(consilier juridic șef) la secția procese teritoriale din cadrul D.L.A.J., pentru a se stabili cu certitudine și cu aplicarea corectă a legii cu privire la tardivitatea introducerii cererii de chemare în judecată, acest act nu a fost însă depus la dosar. A concluzionat contestatorul, din greșeală, instanța de recurs a omis să cerceteze motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 din C.proc.civ, ceea ce a fost de natură a conduce la pronunțarea unei decizii netemeinicie și nelegale.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de susținerile părților și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte va respinge contestația în anulare pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Prezenta contestație în anulare s-a fundamentat în drept pe dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ, respectiv, greșeala materială sau omisiunea cercetării vreunui motiv de recurs. Conform acestui text legal, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Așadar, norma legală anterior citată se referă la erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, ca de exemplu, respingerea greșită a unui recurs ca tardiv, anularea lui greșită ca netimbrat și alte asemenea erori, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor. Fiind un text de excepție, noțiunea de greșeală materială nu trebuie interpretată extensiv. Legea are în vedere greșelile materiale cu caracter procedural care au dus la pronunțarea unei soluții eronate, greșeli pe care instanța le-a comis prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale. În orice caz, textul nu vizează stabilirea eronată a situației de fapt, în urma aprecierii probelor, ceea ce ar putea semnifica „netemeinicia” hotărârii, nu însă și o greșeală materială de natură să justifice contestația în anulare.

Cu alte cuvinte, trebuie să fie vorba despre acea greșeală pe care o comite instanța prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale și care determină soluția pronunțată. În speță, contestatorul invocă greșita soluționare a acțiunii deduse judecății, respectiv, a excepției tardivității cererii de chemare în judecată. Prin urmare, contestatorul invocă o greșeală de judecată, iar nu o greșeală materială, în sensul prevăzut de art. 318 alin. (1) teza I C.proc.civ, în raport de argumentele juridice anterior expuse. Înalta Curte concluzionează că aspectele invocate de contestator în sprijinul incidenței acestui temei juridic nu sunt relevante, motiv pentru care apreciază că nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 318 teza I C. proc.

civ. De asemenea, contestatorul invocă și faptul că instanța de control judiciar nu a cercetat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din C.proc.civ. Înalta Curte constată că nici această susținere a contestatorului nu este fondată întrucât, din verificarea considerentelor deciziei contestate în prezenta cauză, rezultă cu claritate faptul că instanța a cercetat și a analizat motivul de recurs invocat. În acest sens, se menționează clar în considerentele deciziei contestate următoarele „În consecință, din cele expuse anterior, rezultă că este nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9) din C. proc. civ.” Înalta Curte mai precizează că instanța de recurs este în drept să grupeze argumentele folosite de recurent în dezvoltarea unui motiv de modificare sau de casare și să răspundă printr-un argument comun.

Împrejurarea că instanța de recurs nu și-a însușit motivele de casare sau modificare a hotărârii primei instanțe formulate de recurrent, nu face parte din categoria motivelor care pot conduce la admiterea unei contestații în anulare. În caz contrar, s-ar ajunge la situația în care contestația în anulare, care este o cale extraordinară de atac, să fie transformată într-o cale ordinară de atac, îndreptată împotriva deciziilor instanței de recurs. În concluzie, în cauza prezentă nu sunt întrunite nici unul dintre cazurile și condițiile prevăzute de art. 318 C. proc. civ., așa încât contestația în anulare formulată de C.F. împotriva Deciziei nr. 5433 din 27 noiembrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 320 C. proc.

civ se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de C.F. împotriva Deciziei nr. 5433 din 27 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 09 aprilie 2010.