Decizia nr. 4902/2010 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul acțiunii. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul Ministerul Apărării Naționale pentru U.M., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, a solicitat anularea poziției de la nr. crt. 18, Secțiunea a II-a din Anexa nr. 1 a H.G. nr. 905/2002 privind atestarea domeniului public al județului Bistrița-Năsăud precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Bistrița-Năsăud referitoare la imobilul în care își are sediul Centrul Militar Județean Bistrița-Năsăud situat în municipiul Bistrița, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul litigiu.

Motivele de fapt și de drept care au stat la baza formulării cererii. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în anul 1990 U.M. a solicitat Primăriei jud. Bistrița-Năsăud să se transmită în administrarea Ministerul Apărării Naționale (M.Ap.N.) imobilul mai sus­menționat, astfel că, în temeiul art. 1 lit. b) din Decretul nr. 409/1955 privind reglementarea transmiterii bunurilor în proprietatea statului, Primăria Bistrița-Năsăud prin Decizia nr. 51 din 02 martie 1990 a transmis din administrarea sa în administrarea M.Ap.N. acest imobil înscris și în C.F. 740, nr. topo. 1660 -1661 și C.F. nr. 4.136 cu nr. topo. 1662 - 1663. Reclamantul a precizat că în cursul derulării procedurii prealabile, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a adoptat Hotărârea nr. 50 din 15 aprilie 2009 prin care a transmis dreptul de administrare a imobilului Ministerului Administrației și Internelor și a abrogat Decizia nr. 51 din 02 martie 1990 emisă de Primăria jud. Bistrița-Năsăud. Conchide reclamantul susținând că nu i-a fost adusă la cunoștință această decizie, ci a aflat la data de 04 mai 2009 de pe site-ul Prefecturii, situație în care formulat plângerea prealabilă cu nr. A.1730 din 07 mai 2009 prin care a solicitat revocarea în tot a acesteia ca nelegală și netemeinică, dar solicitarea sa a fost respinsă.

Apărările formulate de pârâți. Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Guvernul României a invocat excepția lipsei de interes, a lipsei calității procesuale active a Ministerului Apărării Naționale și excepția tardivității introducerii acțiunii. Referitor la excepția lipsei de interes, pârâtul a arătat că reclamantul nu face dovada interesului legitim, personal, născut și actual. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului Ministerului Apărării Naționale, raportat la prevederile art. 52 alin. (1) din Constituția României și la Legea nr. 554/2004, pârâtul a apreciat că acesta nu își justifică calitatea procesuală activă, întrucât nu face dovada dreptului propriu recunoscut de lege și care să fi fost vătămat prin emiterea actului administrativ contestat, după cum nu face nici dovada legăturii de cauzalitate între act și vătămarea invocată. Privitor la excepția tardivității introducerii acțiunii, pârâtul arată că având în vedere că H.G. nr. 905/2002 face parte din categoria actelor prevăzute de art. 107 alin. (4) din Constituția României și a căror comunicare către persoanele interesate este considerată ca fiind realizată din ziua publicării în Monitorul Oficial, în speță aceasta realizându-se prin publicarea în M.Of. nr. 647 din 31 august 2002, acțiunea în justiție a fost formulată după ce se împlinise termenul de prescripție prevăzut de art. 5 alin. (2) din Legea nr. 29/1990, în vigoare la acea dată. Mai arată pârâtul că, în raport cu data publicării hotărârii a cărei anulare a fost solicită de reclamant, pârâtul a apreciat că acțiunea în justiție a fost formulată cu depășirea termenelor stabilite cu caracter imperativ prin dispozițiile art. 11 din Legea nr. 554/2004. Intervenientul Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, a formulat cerere de intervenție în interes propriu și în interesul pârâtului Guvernul României, prin care a solicitat admiterea, în principiu, a acestei cereri și pe fond, admiterea acesteia. Intervenientul relevă că în cauză, obiectul pricinii îl constituie anularea poziției nr. 18, Secțiunea a 11-a din Anexa nr. 1 la H.G.R. nr. 905/2002 privind atestarea domeniului public al județului B-N, precum și al municipiului, orașelor și comunelor din județul B-N, în acord cu prevederile pct. X din H.G.R. nr. 548/1999 privind aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunelor, orașelor, municipiilor și județelor, care dispun că inventarele se însușesc prin hotărâre, de către consiliile județene. În ceea ce privește cererea de intervenție în interesul pârâtului Guvernului României, intervenientul a invocat prevederile pct. XIII din H.G.R. nr. 548/1999 privind aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunelor, orașelor, municipiilor și județelor atestarea apartenenței bunurilor la domeniul public de interes județean care dispun că aceasta se va face, conform legii, de către Guvern, prin hotărâre emisă pentru fiecare județ în parte. În aceste condiții, prin urmare, prin H.G.R. nr. 905/2002 Guvernul României a atestat apartenența la domeniul public al județului Bistrița-Năsăud a bunurilor cuprinse în anexele nr. 1 - 58 și desigur și a bunului înscris în Anexa nr. 1, Secțiunea II, Bunuri imobile, nr. crt. 18, cod de clasificare 1.6.4. aflat în litigiu.

Hotărârea instanței de fond. Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 5/2010 din 12 ianuarie 2010, a admis excepția de tardivitate a introducerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul Ministerul Apărării Naționale pentru U.M. Cluj-Napoca împotriva pârâților Guvernul României, a admis cererea de intervenție principală formulată de către intervenientul Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și, pe cale de consecință, a respins ca tardiv formulată cererea de chemare în judecată introdusă de către reclamantul Ministerul Apărării Naționale împotriva pârâților Guvernul României, si Statul Român reprezentat prin Ministrul Finanțelor Publice.

Motivele de fapt și de drept care au stat la baza formării convingerii instanței de fond. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, așa cum reiese din considerentele sentinței, următoarele: 5.1. Cu privire la excepția de tardivitate instanța a constatat că nu poate fi stabilit un alt moment al comunicării actului administrativ decât data publicării în Monitorul Oficial, cu atât mai mult cu cât reclamanta, nefiind destinatar al actului administrativ, nu a primit vreodată comunicarea oficială pe altă cale procedurală a acestui act si mai mult, nici nu a existat vreo obligație legală in acest sens. 5.2. Astfel, a constatat instanța, raportat la data publicării actului administrativ atacat în M.Of. (31 august 2002), cererea de chemare în judecată este tardiv formulată la data de 18 mai 2009, cu depășirea termenului de decădere de un an, stabilit imperativ prin prevederile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Recursul formulat de reclamantul Ministerul Apărării Naționale U.M. Cluj Napoca. Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 6.1. Hotărârea de Guvern atacată este un act administrativ cu caracter normativ care, potrivit art. 11 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, poate fi oricând atacată pe calea acțiunii directe la instanța competentă de contencios administrativ, motiv pentru care, recurentul critică soluția de respingere a acțiunii ca tardiv formulată. 6.2. Deși instanța de fond a apreciat că actul administrativ atacat este un act administrativ cu caracter individual, nu s-a acordat nicio importanță specificului acestuia, respectiv obligației de comunicare efectivă către părțile interesate. Asimilându-se data comunicării actului cu data publicării, instanța de fond a aplicat în mod greșit în cauză prevederile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și, ca urmare și soluția de respingere a acțiuni ca tardivă este neîntemeiată. Termenul de decădere de un an trebuia calculat nu de la data comunicării actului, ci de la data luării la cunoștință prin orice mijloace despre existența anexei la H.G. nr. 905/2002. 6.3. Instanța de fond era obligată să țină seama în soluționarea excepției de tardivitate de practica constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, potrivit căreia, în cazul hotărârii Guvernului de atestare a domeniului public al unei unități administrativ teritoriale, îndeplinirea condiției de aducere la cunoștință publică se realizează, în privința anexelor care cuprind bunurile a căror apartenență se atestă, la data comunicării și nu la data pe care o poartă numărul bis la Monitorul Oficial al României în care acestea sunt publicate, întrucât numerele bis ale Monitorului Oficial se publică doar într-un tiraj restrâns, la solicitarea directorilor instituției din cadrul administrației publice centrale. Astfel, recurentul nu a putut lua cunoștință despre includerea în Anexa nr. 1 la pct. 18 a bunului proprietate publică a statului pe care îl are în administrare, ca aparținând domeniului public al județului Bistrița-Năsăud, decât în cursul lunii martie 2009. 6.4. Sentința recurată este criticată și din perspectiva admiterii cererii de intervenție în interes propriu formulată în cauză de Consiliul Județean Bistrița Năsăud, pe care o consideră inadmisibilă, în raport de prevederile art. 49 alin. (2) C. proc. civ. 6.5. Calitatea în care s-a cerut introducerea în cauză a Statului Român este aceea de titular al dreptului de proprietate publică asupra imobilului înscris la nr. 18, Secțiunea a II-a din Anexa nr. 1 la H.G. nr. 905/2002 și nu de pârât cum greșit a reținut instanța de fond.

Întâmpinarea formulată de intimatul-intervenient Consiliul Județean Bistrița-Năsăud. Intimatul solicită respingerea recursului ca nefondat, deoarece H.G. nr. 905/2002 s-a publicat în M.Of. României nr. 647 din 31 august 2002, deci s-a adus la cunoștință în mod oficial, iar cererea de intervenție îndeplinește condițiile impuse de dispozițiile art. 49 alin. (2) C. proc. civ. II. Considerentele instanței de recurs. 1. Recursul este fondat în parte. 1.1. Astfel, în mod corect instanța de fond a calificat actul administrativ atacat ca fiind individual și nu normativ. H.G. nr. 905/2002 privind atestarea domeniului public al județului Bistrița Năsăud, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Bistrița-Năsăud este un act ce se adresează și produce efecte juridice față de subiecte de drept determinate și nu erga omnes . 1.2. Introducerea acțiunii în instanță pentru anularea unui astfel de act administrativ este reglementată de dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată. Momentul de la care se calculează termenul este acela al luării la cunoștință a actului atacat, întrucât reclamantul este terț și nu există obligația comunicării. Se observă că H.G. nr. 905/202 a fost publicată în M.Of. nr. 647 din 31 august 2002, fără a se publica și anexele nr.1-58, care s-au publicată în M.Of. nr. 647 bis din aceeași dată. Este excesiv a se considera că recurentul-reclamant a luat cunoștință despre cuprinsul anexelor la H.G. nr. 905/2002, la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României. Este cunoscut că anexele se comunică în numărul bis al M.Of. care nu este de largă publicare, astfel încât, cât timp conținutul anexelor nu a ajuns la persoana interesată nu se poate reține că a fost îndeplinită condiția luării la cunoștință a actului. Aceasta este practica constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, care a constatat că numerele bis ale M.Of. se publică într-un tiraj redus, numai la solicitarea instituțiilor din cadrul administrației publice centrale. Din această perspectivă, hotărârea instanței de fond, care a considerat că data luării la cunoștință a anexelor atacate este data publicării în Monitorul Oficial numărul bis, este greșită, critica fiind întemeiată. Data luării la cunoștință a actului administrativ contestat este luna martie 2009, astfel cum a afirmat și dovedit recurentul-reclamant, de unde rezultă că acțiunea a fost formulată în termenul de 1 an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată. 1.3. Critica referitoare la admiterea cererii de intervenție este nefondată. Este evident că intervenientul Consiliul Județean Bistrița-Năsăud are interes în sensul prevăzut de art. 49 alin. (2) C. proc. civ., fiind inițiatorul actului administrativ contestat. 1.4. Este nefondată și critica ce privește reținerea calității de pârât a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, deoarece în speță nu se discută dreptul de proprietate, conform art. 12 alin. (4) și alin. (5) din Legea nr. 213/1998, ci legalitatea unui act administrativ cu caracter individual. 2. În drept, fiind întrunite dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., urmează ca în temeiul art. 312 alin. (1) teza I și alin. (3) C. proc. civ., coroborate cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, să se dispună admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.