ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 179/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 179/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra contestației în anulare de față: Analizând actele și lucrările dosarului constată următoarele: Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul B.T. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății - Direcția Coordonare, Control, Personal, Învățământ, Inspectoratul Județean Arad și Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, anularea adresei CNSAS nr. 8118/01/09 august 2009. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că întrucât a fost persecutat politic în perioada comunistă, a solicitat accesul la propriul dosar, însă prin adresa atacată i s-a comunicat faptul că pârâtul nu are astfel de înscrisuri.
Soluția instanței de fond Prin Sentința nr. 2444 din 25 mai 2010, Curtea de Apel București a respins acțiunea formulată de reclamantul B.T., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății - Direcția Coordonare, Control, Personal, Învățământ, Inspectoratul Județean Arad și Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în esență că, având în vedere faptul că în arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității nu există înscrisuri suficiente care să conducă la concluzia că anumite persoane au avut calitatea de colaboratori sau lucrători ai securității, nu se poate întocmi niciun demers judiciar sau extrajudiciar de către această instituție.
Împotriva acestei hotărâri B.T. a declarat recurs B. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recursul a fost respins de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal prin Decizia nr. 1709 din 23 martie 2011. În argumentarea soluției Înalta Curte a reținut că, în mod corect instanța de fond a constatat că cererea reclamantului nu este întemeiată, în condițiile în care, potrivit adresei nr. 8118/01/09 august 2009 emisă de CNSAS, la Serviciul Arhive și Documentare Militară nu au fost identificate dosare/documente cu privire la persoana reclamantului. Susținerile reclamantului referitoare la o boală psihică atribuită în mod nelegal de către MAI, suspendarea dreptului la practică și la refuzul dreptului său de emigrare și după anul 1989, sunt fără relevanță în cauză, în condițiile în care arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității nu deține dosare/documente cu privire aceste situații.
Contestația în anulare Împotriva Deciziei Înaltei Curți nr. 1709 din 23 martie 2011, B.T. a formulat contestație în anulare. În motivarea contestației în anulare s-a arătat că Legea nr. 221/2009 - permitea solicitarea de despăgubiri în instanță pentru abuzuri de natură politică din perioada comunistă, însă instanța de recurs a ignorat această lege. S-a mai arătat într-un mod incoerent că afirmarea bolii mintale de către securitate nu este suficientă, dacă suspendarea dreptului de exercitare a medicinei și limitarea activității la muncă fizică cu 12 ani de studii superioare, însă au fost ignorate de instanța de fond. În drept, contestația în anulare se întemeiază pe dispozițiile art. 318 C. proc.
civ. Considerentele și soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție În conformitate cu prevederile art. 318 C. proc. civ. „În aprecierea declarațiilor martorilor, instanța va ține seama de sinceritatea acestora și de împrejurările în care au luat cunoștință de faptele ce fac obiectul declarației respective”. Înalta Curte constată că motivele prezentate de petent într-o manieră nejuridică și necoerentă nu pot fi încadrate în prevederile art. 318 C. proc. civ. Cererea sa nu a fost dovedită în primă instanță iar în recurs, nu s-a reținut altă situație de fapt. Față de împrejurarea că motivele contestației în anulare nu se referă la vreo greșeală materială și nici la omiterea cercetării vreunui motiv de recurs, în accepțiunea prevăzută de art. 318 C. proc.
civ., se va respinge contestația în anulare ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E: Respinge contestația în anulare formulată de B.T. împotriva Deciziei nr. 1709 din 23 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2012.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.