ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2310/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 949 din 24 iunie 2009, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta L.L.S. împotriva pârâtei SC G.R.R. SA și a dispus înființarea unui sechestru asupra tuturor unităților din produsul farmaceutic MODUXIM MR 35 mg, care se prezintă sub formă de comprimate filmate cu eliberare prelungită precum și a oricăror alte variante de produse farmaceutice ale acestui produs aflate în depozitele pârâtei. În drept, tribunalul a reținut incidența art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 100/2005, despre care a reținut că se completează sub aspect procedural cu dispozițiile art. 591 și următoarele C. proc.

civ. Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta, solicitând în principal, modificarea în tot a încheierii premergătoare din 28 aprilie 2009, prin admiterea excepției de litispendență sau prin admiterea excepției autorității de lucru judecat, iar în subsidiar modificarea în parte a sentinței, în sensul ridicării măsurii sechestrului instituit asupra produselor. Prin Încheierea din 12 noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală a respins ca nefondate atât cererea de recuzare formulată de intimata reclamantă împotriva a doi dintre membrii completului de judecată, cât și cererile de abținere formulate de aceiași judecători.

Cererile s-au întemeiat pe motivul că cei doi judecători au pronunțat Decizia civilă nr. 360/R/2009 într-un dosar care privea aceleași părți și aceeași situație de fapt și în care au analizat în procedura sumară, specifică atât ordonanței președințiale cât și sechestrului, dacă a avut loc o încălcare a drepturilor reclamantei decurgând din brevetul de invenție.

În motivarea soluției de respingere a cererilor de recuzare și, respectiv, de abținere, curtea de apel a reținut următoarele: Decizia pronunțată de cei doi judecători a avut ca obiect recursul declarat de reclamanta din prezenta cauză împotriva unei sentințe prin care s-a soluționat o cerere de ordonanță președințială ce avea ca obiect obligarea pârâtei să înceteze provizoriu fabricarea oferind spre vânzare, vânzarea sau importul în vederea folosirii sau a oferirii spre vânzare sau a vânzării și retragerea provizorie de pe piața din România a produsului farmaceutic MODUXIM MR 35 mg, precum și a oricăror alte variante farmaceutice ale acestui produs. Din motivarea respectivei decizii reiese că cererea a fost respinsă întrucât s-a apreciat că analiza necesară soluționării acesteia nu poate fi efectuată decât în cadrul unei expertize de specialitate care presupune prejudecarea fondului.

Cum în respectiva cauză judecătorii nu și-au exprimat părerea asupra fondului litigiului nu sunt îndeplinite condițiile art. 27 pct. 7 C. proc. civ., în sensul existenței unei antepronunțări cu privire la prezenta cauză. Dat fiind modul de soluționare a cererilor de recuzare și respectiv de abținere, intimata reclamantă a înțeles să invoce excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 24, 25 și 27 C. proc. civ., susținând că sunt încălcate prevederile art. 21 alin. (1) și (3) din Constituția României.

Prin Încheierea din 24 noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, cu următoarea motivare: Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acesteia. În speță, excepția a fost formulată cu privire la dispozițiile art. 24, 25 și 27 C. proc.

civ., aplicabile în soluționarea incidentelor procedurale ale incompatibilității, abținerii și recuzării, raportate la o situație de fapt cu privire la care instanța deja s-a pronunțat prin Încheierea din 12 noiembrie 2009, în sensul respingerii cererilor, situație în care nu se mai poate aprecia că neconstituționalitatea acestor prevederi ar avea vreo legătură și influență asupra soluționării recursului. Deciziile Curții Constituționale produc efecte pentru viitor, iar potrivit art. 23 C. proc. civ. nu se poate formula o nouă cerere împotriva aceluiași judecător pentru aceleași motive de recuzare. Excepția de neconstituționalitate putea fi invocată cel mult odată cu formularea cererii de recuzare pentru a se considera că îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de Legea nr. 47/1992.

Împotriva acestei din urmă încheieri a declarat recurs intimata reclamantă, solicitând admiterea recursului, modificarea încheierii și suspendarea judecării cauzei în vederea sesizării Curții Constituționale cu excepția invocată. În motivarea cererii, recurenta arată că a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 24, 25 și 27 C. proc. civ., deoarece actuala reglementare a instituțiilor incompatibilității, recuzării și abținerii, permit judecarea a două cauze între aceleași părți, cu obiect și situație similare, de către același judecător, încălcând astfel dreptul părții la un proces echitabil. Astfel, în actuala reglementare, două proceduri speciale distincte și anume, procedura ordonanței președințiale reglementată de art. 581 C. proc.

civ. și procedura sechestrului asigurator reglementată de art. 9 alin. (3) din O.U.G. nr. 100/2005, inițiate de aceeași parte, pot fi soluționate de același judecător, care are de verificat aparența dreptului dedus judecății. În opinia recurentei, sunt întrunite toate condițiile pentru sesizarea Curții Constituționale în sensul că: Prin nicio decizie anterioară Curtea Constituțională nu a declarat ca fiind neconstituționale dispozițiile art. 24, 25 și 27 C. proc. civ. Excepția are legătură cu cauza, întrucât în discuție este compunerea completului care va soluționa recursul, iar excepția este admisibilă chiar dacă privește un aspect de ordin procedural și nu unul de drept material.

Intimata pârâtă nu a depus la dosar întâmpinare, dar prin concluziile scrise și prin cele susținute oral, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea că excepția a fost tardiv formulată după soluționarea cererilor de abținere și recuzare, ceea ce face ca dispozițiile ale căror neconstituționalitate se invocă să nu aibă legătură cu cauza. Pe de altă parte, a susținut că intenția reală a recurentei în invocarea excepției și în formularea prezentului recurs este aceea de tergiversare a judecății fondului, deși este vorba de o pricină urgentă, a cărei soluționare ar trebui să intervină cu celeritate. Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente: Excepția de neconstituționalitate privește problema compunerii completului de judecată căruia i-a fost repartizat aleatoriu recursul, iar recursul nu a fost încă soluționat.

Este adevărat că excepția de neconstituționalitate a fost invocată după soluționarea cererilor de recuzare și de abținere și că, potrivit art. 28 alin. (3) C. proc. civ., pentru aceleași motive de recuzare nu se poate formula o nouă cerere împotriva aceluiași judecător. În speță, însă, s-a susținut de către recurentă art. 24 și 27 C. proc. civ. nu acoperă toate situațiile în care un judecător nu mai poate lua parte la soluționarea unei cauze, respectiv situația în care a soluționat o ordonanță președințială, iar ulterior este sesizat cu judecarea unei cereri de sechestru, formulată într-un litigiu cu aceleași părți și având un obiect și o cauză similare. Prin urmare, admiterea excepției de neconstituționalitate în sensul extinderii motivelor actualmente prevăzute de lege, ar permite părții interesate să formuleze o nouă cerere de recuzare pentru un motiv care în prezent nu este prevăzut de lege.

Din acest punct de vedere nu se poate reține că excepția de neconstituționalitate putea fi invocată cel mult odată cu formularea cererii de recuzare și că, fiind formulată după respingerea acesteia, nu mai are legătură cu cauza. În realitate, motivul pentru care nu se impunea sesizarea Curții Constituționale era acela că, din modul în care a fost formulată, excepția nu viza o neconcordanță a vreunuia din textele menționate - art. 24, art. 25 sau art. 27 C. proc. civ., cu art. 21 din Constituția României, ci privea de fapt nemulțumirea părții față de modul în care a fost aplicat în cauză articolul 27 pct. 7 C. proc. civ.

Deși acest text nu a fost expres indicat în formularea cererii de recuzare, rezultă din încheierea de ședință de la acea dată și se reia de altfel și în cererea care cuprinde excepția de neconstituționalitate că ceea ce s-a avut în vedere cu ocazia recuzării a fost împrejurarea că deja doi membri ai completului de judecată „și-au spus în mod clar părerea” cu privire la un aspect al judecății și anume cu privire la probatoriul ce se poate administra în cadrul unei proceduri speciale. Pentru situația antepronunțării, care împiedică judecarea cauzei de către un judecător ce și-a spus părerea cu privire la pricina ce se judecă, există deja o reglementare în Codul de procedură civilă, respectiv art. 27 pct. 7, a cărui incidență în cauză a fot înlăturată de instanța care a soluționat cererea de recuzare.

Câtă vreme acest motiv de recuzare este deja prevăzut de lege, Curtea Constituțională nu poate fi sesizată numai pentru a se pronunța în concret dacă în speță soluționarea de către aceiași judecători a unei ordonanțe președințiale și respectiv a unei cereri de sechestru se încadrează în textul de lege menționat. Acesta este un aspect care privește aplicarea legii, aspect în legătură cu care printr-o jurisprudență constantă Curtea Constituțională s-a pronunțat în sensul că nu intră în competența sa. Pentru aceste considerente, care le înlocuiesc pe cele avute în vedere de curtea de apel, Înalta Curte va menține încheierea atacată sub aspectul respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale și, în baza art. 312 C. proc.

civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta L.L.S. împotriva Încheierii din 24 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 aprilie 2010.