ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2310/2010

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă

nr. 949 din 24 iunie 2009, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis

în parte acțiunea formulată de reclamanta L.L.S. împotriva pârâtei SC G.R.R. SA

și a dispus înființarea unui sechestru asupra tuturor unităților din produsul

farmaceutic MODUXIM MR 35 mg, care se prezintă sub formă de comprimate filmate

cu eliberare prelungită precum și a oricăror alte variante de produse

farmaceutice ale acestui produs aflate în depozitele pârâtei.

În drept, tribunalul a reținut incidența art.

9 alin. (2) din O.U.G. nr. 100/2005, despre care a reținut că se completează

sub aspect procedural cu dispozițiile art. 591 și următoarele C. proc. civ.

Împotriva sentinței a

declarat recurs pârâta, solicitând în principal, modificarea în tot a

încheierii premergătoare din 28 aprilie 2009, prin admiterea excepției de

litispendență sau prin admiterea excepției autorității de lucru judecat, iar în

subsidiar modificarea în parte a sentinței, în sensul ridicării măsurii

sechestrului instituit asupra produselor.

Prin Încheierea din

12 noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru

cauze privind proprietatea intelectuală a respins ca nefondate atât cererea de

recuzare formulată de intimata reclamantă împotriva a doi dintre membrii

completului de judecată, cât și cererile de abținere formulate de aceiași

judecători.

Cererile s-au

întemeiat pe motivul că cei doi judecători au pronunțat Decizia civilă nr.

360/R/2009 într-un dosar care privea aceleași părți și aceeași situație de fapt

și în care au analizat în procedura sumară, specifică atât ordonanței

președințiale cât și sechestrului, dacă a avut loc o încălcare a drepturilor

reclamantei decurgând din brevetul de invenție.

În motivarea soluției

de respingere a cererilor de recuzare și, respectiv, de abținere, curtea de

apel a reținut următoarele:

Decizia pronunțată de

cei doi judecători a avut ca obiect recursul declarat de reclamanta din

prezenta cauză împotriva unei sentințe prin care s-a soluționat o cerere de

ordonanță președințială ce avea ca obiect obligarea pârâtei să înceteze

provizoriu fabricarea oferind spre vânzare, vânzarea sau importul în vederea

folosirii sau a oferirii spre vânzare sau a vânzării și retragerea provizorie

de pe piața din România a produsului farmaceutic MODUXIM MR 35 mg, precum și a

oricăror alte variante farmaceutice ale acestui produs.

Din motivarea

respectivei decizii reiese că cererea a fost respinsă întrucât s-a apreciat că

analiza necesară soluționării acesteia nu poate fi efectuată decât în cadrul

unei expertize de specialitate care presupune prejudecarea fondului.

Cum în respectiva

cauză judecătorii nu și-au exprimat părerea asupra fondului litigiului nu sunt

îndeplinite condițiile art. 27 pct. 7 C. proc. civ., în sensul existenței unei

antepronunțări cu privire la prezenta cauză.

Dat fiind modul de

soluționare a cererilor de recuzare și respectiv de abținere, intimata

reclamantă a înțeles să invoce excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 24, 25 și 27 C. proc. civ., susținând că sunt încălcate

prevederile art. 21 alin. (1) și (3) din Constituția României.

Prin Încheierea din

24 noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru

cauze privind proprietatea intelectuală a respins cererea de sesizare a Curții

Constituționale, cu următoarea motivare:

Potrivit art. 29

alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra

excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj

comercial, privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei

dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, care are legătură cu

soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul

acesteia.

În speță, excepția a

fost formulată cu privire la dispozițiile art. 24, 25 și 27 C. proc. civ.,

aplicabile în soluționarea incidentelor procedurale ale incompatibilității,

abținerii și recuzării, raportate la o situație de fapt cu privire la care

instanța deja s-a pronunțat prin Încheierea din 12 noiembrie 2009, în sensul

respingerii cererilor, situație în care nu se mai poate aprecia că

neconstituționalitatea acestor prevederi ar avea vreo legătură și influență

asupra soluționării recursului.

Deciziile Curții

Constituționale produc efecte pentru viitor, iar potrivit art. 23 C. proc. civ.

nu se poate formula o nouă cerere împotriva aceluiași judecător pentru aceleași

motive de recuzare.

Excepția de

neconstituționalitate putea fi invocată cel mult odată cu formularea cererii de

recuzare pentru a se considera că îndeplinește condițiile de admisibilitate

prevăzute de Legea nr. 47/1992.

Împotriva acestei din

urmă încheieri a declarat recurs intimata reclamantă, solicitând admiterea

recursului, modificarea încheierii și suspendarea judecării cauzei în vederea

sesizării Curții Constituționale cu excepția invocată.

În motivarea cererii,

recurenta arată că a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 24, 25 și 27 C. proc. civ., deoarece actuala reglementare a instituțiilor

incompatibilității, recuzării și abținerii, permit judecarea a două cauze între

aceleași părți, cu obiect și situație similare, de către același judecător,

încălcând astfel dreptul părții la un proces echitabil.

Astfel, în actuala

reglementare, două proceduri speciale distincte și anume, procedura ordonanței

președințiale reglementată de art. 581 C. proc. civ. și procedura sechestrului

asigurator reglementată de art. 9 alin. (3) din O.U.G. nr. 100/2005, inițiate

de aceeași parte, pot fi soluționate de același judecător, care are de

verificat aparența dreptului dedus judecății.

În opinia recurentei,

sunt întrunite toate condițiile pentru sesizarea Curții Constituționale în

sensul că:

Prin nicio decizie

anterioară Curtea Constituțională nu a declarat ca fiind neconstituționale

dispozițiile art. 24, 25 și 27 C. proc. civ.

Excepția are legătură

cu cauza, întrucât în discuție este compunerea completului care va soluționa

recursul, iar excepția este admisibilă chiar dacă privește un aspect de ordin

procedural și nu unul de drept material.

Intimata pârâtă nu a

depus la dosar întâmpinare, dar prin concluziile scrise și prin cele susținute

oral, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea că excepția

a fost tardiv formulată după soluționarea cererilor de abținere și recuzare,

ceea ce face ca dispozițiile ale căror neconstituționalitate se invocă să nu

aibă legătură cu cauza.

Pe de altă parte, a

susținut că intenția reală a recurentei în invocarea excepției și în formularea

prezentului recurs este aceea de tergiversare a judecății fondului, deși este

vorba de o pricină urgentă, a cărei soluționare ar trebui să intervină cu

celeritate.

Recursul este

nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:

Excepția de

neconstituționalitate privește problema compunerii completului de judecată

căruia i-a fost repartizat aleatoriu recursul, iar recursul nu a fost încă

soluționat.

Este adevărat că

excepția de neconstituționalitate a fost invocată după soluționarea cererilor

de recuzare și de abținere și că, potrivit art. 28 alin. (3) C. proc. civ.,

pentru aceleași motive de recuzare nu se poate formula o nouă cerere împotriva

aceluiași judecător.

În speță, însă, s-a

susținut de către recurentă art. 24 și 27 C. proc. civ. nu acoperă toate

situațiile în care un judecător nu mai poate lua parte la soluționarea unei

cauze, respectiv situația în care a soluționat o ordonanță președințială, iar

ulterior este sesizat cu judecarea unei cereri de sechestru, formulată într-un

litigiu cu aceleași părți și având un obiect și o cauză similare.

Prin urmare,

admiterea excepției de neconstituționalitate în sensul extinderii motivelor

actualmente prevăzute de lege, ar permite părții interesate să formuleze o nouă

cerere de recuzare pentru un motiv care în prezent nu este prevăzut de lege.

Din acest punct de

vedere nu se poate reține că excepția de neconstituționalitate putea fi

invocată cel mult odată cu formularea cererii de recuzare și că, fiind

formulată după respingerea acesteia, nu mai are legătură cu cauza.

În realitate, motivul

pentru care nu se impunea sesizarea Curții Constituționale era acela că, din

modul în care a fost formulată, excepția nu viza o neconcordanță a vreunuia din

textele menționate - art. 24, art. 25 sau art. 27 C. proc. civ., cu art. 21 din

Constituția României, ci privea de fapt nemulțumirea părții față de modul în

care a fost aplicat în cauză articolul 27 pct. 7 C. proc. civ.

Deși acest text nu a

fost expres indicat în formularea cererii de recuzare, rezultă din încheierea

de ședință de la acea dată și se reia de altfel și în cererea care cuprinde

excepția de neconstituționalitate că ceea ce s-a avut în vedere cu ocazia

recuzării a fost împrejurarea că deja doi membri ai completului de judecată

„și-au spus în mod clar părerea” cu privire la un aspect al judecății și anume

cu privire la probatoriul ce se poate administra în cadrul unei proceduri speciale.

Pentru situația

antepronunțării, care împiedică judecarea cauzei de către un judecător ce și-a

spus părerea cu privire la pricina ce se judecă, există deja o reglementare în

Codul de procedură civilă, respectiv art. 27 pct. 7, a cărui incidență în cauză

a fot înlăturată de instanța care a soluționat cererea de recuzare.

Câtă vreme acest

motiv de recuzare este deja prevăzut de lege, Curtea Constituțională nu poate

fi sesizată numai pentru a se pronunța în concret dacă în speță soluționarea de

către aceiași judecători a unei ordonanțe președințiale și respectiv a unei

cereri de sechestru se încadrează în textul de lege menționat.

Acesta este un aspect

care privește aplicarea legii, aspect în legătură cu care printr-o

jurisprudență constantă Curtea Constituțională s-a pronunțat în sensul că nu

intră în competența sa.

Pentru aceste considerente, care le înlocuiesc pe

cele avute în vedere de curtea de apel, Înalta Curte va menține încheierea

atacată sub aspectul respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale

și, în baza art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta L.L.S. împotriva Încheierii din 24

noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze

privind proprietatea intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 aprilie 2010.