ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2590/2010

Asupra recursului de față :

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele :

Circumstanțele

cauzei.

Reclamanta

P.E. prin acțiune arbitrală a solicitat obligarea pârâtelor SC T. SA Cluj

Napoca și F.T.H.A. Olanda la plata sumei de 60.000 euro la cursul oficial al Băncii

Naționale Române, cu titlu de preț și la plata dobânzii legale în sumă de 6.391,20

lei calculată pentru perioada aprilie 2006 - noiembrie 2007 calculată conform O.G.

nr. 9/2000.

Litigiul a fost soluționat de Curtea

de Arbitraj Comercial Internațional, care prin sentința nr. 208 din 31

octombrie 2008, a admis în parte acțiunea și le-a obligat pe pârâte la plata

sumei de 60.000 Euro în echivalent lei, la data plății dobânzii legale,

calculată pe perioada cuprinsă între 11 iunie 2007 și 30 noiembrie 2007 precum

și la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Arbitraj

a reținut că pârâta SC T. SA este în culpă pentru că nu și-a îndeplinit obligația

de a efectua studiul de bioechivalență a produsului F. și că datorează plata în

solidar a prețului precum și a dobânzii aferente datoriei principale calculată începând

cu data de 11 iunie 2007.

În esență, Curtea de Arbitraj a

reținut că între SC P. SRL, în care reclamanta este acționar, și U.M.F.I.H. din

Cluj Napoca s-a încheiat contractul de cercetare din 23 iunie 2005 pentru

realizarea unui studiu de bioechivalență, că reclamanta a predat pastilele

necesare efectuării studiului, către SC T. SA, care a efectuat studiul și l-a

predat Agenția Națională a Medicamentului. Studiul de bioechivalență nu a fost

însușit de pârâta Agenției Naționale a Medicamentului care a recomandat

refacerea acestuia după dezvoltarea unei noi metode analitice de determinare.

Tribunalul arbitral a apreciat că studiul nu este inechivalent, ci, că se impune

perfecționarea metodelor analitice folosite și reformularea medicamentului

testat astfel încât să fie echivalent farmaceutic cu medicamentul de referință.

În final s-a stabilit că SC T. SA nu s-a conformat recomandării Agenției

Naționale a Medicamentului de a coopera cu reclamanta pentru realizarea unui studiu

care să conducă la concluzia de bioechivalență sau lipsă de bioechivalență

categorică. Curtea de Arbitraj a conchis că numai în condițiile în care un

astfel de studiu ar fi fost realizat iar concluziile acestuia ar fi fost

confirmate de către Agenția Națională a Medicamentului fără nicio rezervă, se

puteau considera îndeplinite obligațiile SC T. SA de efectuare a unui studiu de

bioechivalență corect din punct de vedere științific și conform regulilor de

bune practici ale Agenției Naționale a Medicamentului. Numai îndeplinirea

acestor condiții erau de natură a justifica în ipoteza în care Agenția

Națională a Medicamentului ar fi confirmat lipsa bioechivalenței produselor, prematurul

răspuns pe care pârâta SC T. SA l-a dat reclamantei în septembrie 2007 când a

arătat că nu mai este interesată în achiziționarea produsului.

Acțiunea în anulare.

Împotriva sentinței arbitrale a formulat

acțiune în anulare, pârâta SC T. SA Cluj prin care a invocat motivul prevăzut

de art. 364 lit. i) C. proc. civ. pentru a susține că tribunalul arbitral a reținut

incorect starea de fapt referitoare la contractul de cercetare din 23 iunie 2005

care a fost încheiat între SC P. SRL și U.M.F.I.H. din Cluj Napoca, că

tribunalul a reținut incorect faptul că pentru realizarea studiului de

bioechivalență erau necesare doar 53 de zile și tot greșit a interpretat

contractul, trunchiat, subiectiv și preferențial în sensul că produsul F. - 100

mg ar fi fost bioechivalent chiar și în cazul în care nu s-ar fi îndeplinit

cerința de reformulare respectiv de reconcepere a unei alte formule

farmaceutice de fabricație. Urmare acestei interpretări a fost greșit obligată

la plata sumei de 60.000 euro către reclamanta-intimată cu toate că plata era

condiționată de autoritatea competentă a biovalenței produselor.

Sentința Curții de Apel București.

Prin sentința nr. 149 din 2 decembrie

2009, Curtea de Apel București a respins acțiunea în anulare formulată de SC T.

SA  apreciind că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 364 lit. i) C.

proc. civ. Referindu-se la art. 970 alin. (2) C. civ., Curtea a reținut că

pârâta SC T. SA avea obligația de a dezvolta o nouă metodă de determinare, iar

reclamanta de reformulare a medicamentului iar ordinea de desfășurare a

operațiunilor trebuia să fie cea arătată de Agenția Națională a Medicamentului

în recomandarea făcută, SC T. SA  fiind singura care trebuia și putea relua

cercetările pentru efectuarea studiului de bioechivalență în condițiile

stabilite prin adresa care a infirmat rezultatele primului studiu.

Recursul. Motivele de recurs.

Împotriva Sentinței comerciale nr. 149

din 2 decembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București a declarat recurs SC

T. SA prin care în temeiul art. 364

1

și 366-366

1

C. proc.

civ. a solicitat admiterea acțiunii în anulare, desființarea sentinței

arbitrale, reținerea cauzei spre rejudecare și în fond respingerea acțiunii.

În argumentarea recursului SC T. SA a

susținut că s-au încălcat dispozițiile imperative prevăzute de art. 969 C. civ.

prin care se statuează puterea de lege a convențiilor legal făcute. Recurenta a

apreciat că deși instanța anterioară a reținut corect faptul că acțiunea în

anulare este restrictivă, nedevolutivă, care nu permite reexaminarea pe fond a litigiului,

nu a trecut la verificarea aplicării de către Curtea de Arbitraj a dispozițiilor

devenite imperative pentru părți. În continuare s-a reproșat instanței de fond

faptul că nu a verificat în mod concret respectarea de către Tribunalul

Arbitral a prevederilor contractului de vânzare-cumpărare de părți sociale

încheiat la 2 august 2005 limitându-se la reproducerea în considerentele

sentinței a concluziilor Tribunalului Arbitral privind probatoriul administrat

în cauză.

După ce a redat condițiile cumulative care

trebuiau îndeplinite pentru plata prețului cesiunii, recurenta a susținut că

admiterea acțiunii de către tribunalul arbitral nesocotește condiția esențială

impusă în mod explicit prin contract aceea de a se face dovada de către intimata

P.E. a bioechivalenței celor două produse încălcându-se astfel înțelegerea părților.

Sub aspect probator, recurenta a arătat

că intimata P.E. a recunoscut că este autoarea formulei de fabricație a celor

două produse, cât și faptul că nu le-a reformulat conform recomandărilor

Agenției Naționale a Medicamentului.

În opinia recurentei s-a nesocotit convenția

părților de către tribunalul arbitral prin care s-a convenit ca plata prețului

produselor în litigiu să se facă numai dacă se dovedește că produsele respective

sunt bioechivalente cu produsul original, or, această condiție nu a fost

îndeplinită.

Cu aceste argumente s-a solicitat

admiterea recursului și în fond respingerea acțiunii arbitrale.

Intimata P.E. a răspuns punctual la

argumentele pe fond evocate în recurs, solicitând respingerea recursului.

Recursul este nefondat.

Precizări prealabile.

instrument juridic de realizare a unui control de legalitate asupra hotărârii

arbitrale calificată ca fiind un act de jurisdicție nestatală. Controlul

judecătoresc se declanșează însă prin mijloacele procedurale puse la îndemână

de art. 364 lit. a)-i) C. proc. civ.

controlului, instanța sesizată cu o acțiune în anulare trebuie să se limiteze

la motivele de desființare, caracterul restrictiv al acestei etape rezultând

din alin. (1) al art. 364 C. proc. civ. prin care se dispune că hotărârea

arbitrală poate fi desființată numai pentru motivele prevăzute expres la lit. a)-i).

acțiunii în anulare după înlăturarea greșelilor de procedură pe care le vizează

art. 364 lit. a)-i) C. proc. civ. se desprinde din dispozițiile art. 366 alin. (1)

C. proc. civ., care reglementează judecata în fond în limitele convenției

arbitrale, ceea ce presupune conservarea cadrului procesual existent la

momentul pronunțării hotărârii arbitrale cu excepția art. 364 lit. a) și b),

caz în care aceste limite nu au suport.

Valorificând aceste precizări, în

raport de motivul de anulare invocat de recurentă, Înalta Curte observă că

acțiunea în anulare a fost întemeiată pe prevederile art. 364 lit. i) C. proc.

civ. prin care se dispune că hotărârea arbitrală poate fi desființată numai

prin acțiune în anulare atunci când încalcă ordinea publică, bunele moravuri

sau dispoziții imperative ale legii.

Recurenta a pus în discuție ultima ipoteză

a art. 364 lit. i) C. proc. civ. prin trimiterea la art. 969 C. civ., din

perspectiva acestei reglementări fiind pusă în valoare prin argumentele

dezvoltate puterea de lege a convențiilor legal făcute între părțile

contractante. Curtea de Apel ca instanță de anulare a stabilit că nu sunt

aplicabile dispozițiile art. 364 lit. i), după ce a examinat totuși condițiile

cumulative (în alți termeni) care trebuiau îndeplinite pentru plata prețului

cesiunii stabilite prin convenția semnată de părți, confirmând analiza făcută

prin hotărârea arbitrală, fără să dezvolte aspectele formale care trebuie urmărite

în cazul în care se invocă acest motiv de desființare. Cu referire la invocarea

acestui motiv, Înalta Curte va reține mai întâi că relațiile contractuale

dintre părți sunt guvernate de principiul libertății de voință care vizează

raporturi de drept privat de la care părțile pot deroga. În al doilea rând,

nerespectarea prevederilor contractuale nu reprezintă o încălcare a normelor imperative

ale legii așa încât interpretarea contractului și constatările tribunalului arbitral

referitoare la acestea nu sunt supuse controlului judiciar pe calea acțiunii în

anulare sub cuvânt că s-au încălcat dispozițiile imperative ale legii.

În alte cuvinte, invocarea art. 969 C.

civ. a fost doar un prilej de a se solicita în recurs reanalizarea fondului

litigiului arbitral, criticile depășind limitele în care se poate exercita

controlul judecătoresc asupra hotărârii arbitrale din perspectiva lit. i) a

motivului prevăzut de art. 364 C. proc. civ.

În consecință, critica evocată nu va

fi reținută, iar recursul potrivit art. 312 C. proc. civ., va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de pârâta SC T. SA Cluj Napoca împotriva Sentinței comerciale nr. 149 din data

de 2 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Obligă recurenta SC T. SA Cluj Napoca la

plata sumei de 5.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei

P.E., în temeiul art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2

iulie 2010.