ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2740/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 25 noiembrie 2008 reclamanta SC F. SRL Brașov a chemat în judecată pârâta Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești București (C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.) solicitând conform precizării ulterioare obligarea pârâtei la plata sumei de 226,964 lei reprezentând contravaloarea medicamentelor furnizate asiguraților, a sumei de 284.525, 68 lei penalități de întârziere pe perioada 25 noiembrie 2005 - 25 noiembrie 2008, cu cheltuieli de judecată. În motivarea cererii reclamanta a arătat că între părți s-a încheiat contractul de furnizare de medicamente din 15 februarie 2002 modificat potrivit actelor adiționale anexate, iar potrivit art. 7 din contract reclamanta prin farmaciile sale a eliberat medicamente asiguraților din sistemul C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.

pe bază de rețete. Din valoarea totală a medicamentelor în cuantum de 496.641,88 lei pârâta a achitat suma de 102.357,57 lei, iar suma de 167.320, 21 lei a fost invalidată de echipele de control ale pârâtei. Diferența de 226.964, 10 lei s-a recunoscut prin adresa din 27 aprilie 2006, deși s-a efectuat procedura concilierii directe suma susmenționată nu a fost achitată reclamanta a calculat penalități de întârziere potrivit art. 14 din contract. Pârâta C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. București a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei arătând că acesta putea fi exercitat cel mai târziu până la data de 10 aprilie 2006. Pe fondul cauzei a soliciatat respingerea cererii, întrucât receptele trimise nu îndeplinesc criteriile legale pentru a putea fi decontate.

Prin sentința civilă nr. 534/C din 15 aprilie 2009 a Tribunalului Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, s-a admis cererea formulată și precizată de reclamantă și în consecință pârâta a fost obligată să plătească acesteia suma de 226.964 lei debit; 248.525,68 lei penalități de întârziere, precum și 7.862 lei cheltuieli de judecată. Totodată, instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., ca inadmisibilă. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență, că la data de 15 februarie 2002, între părți s-a încheiat contractul de furnizare de medicamente modificat potrivit prevederilor actelor adiționale anexate.

În conformitate cu dispozițiile art. 7 din contract, reclamanta prin farmaciile sale a eliberat medicamente asiguraților din sistemul C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., pe bază de rețete, valoarea facturată pârâtei fiind de 496.641,88 lei. În urma verificărilor efectuate asupra celor 1899 recepte potrivit raportului de audit din 24 martie 2003, notelor de constatare din 6 aprilie 2005 și din 25 noiembrie 2005 au fost invalidate recepte de 167.320,21 lei fiind achitată reclamantei suma de 102.357,57 lei.

Diferența de 226.964,10 lei rezultată în urma celor trei verificări a fost recunoscută de pârâtă potrivit adreselor din 27 aprilie 2006 și din 11 octombrie 2006. Deși a fost efectuată procedura concilierii directe pârâta neachitând debitul restant recunoscut, reclamanta a calculat penalități de întârziere potrivit prevederilor art. 14 din contract pe perioada 25 noiembrie 2005 – 25 noiembrie 2008. Împotriva sentinței civile nr. 534/C din 15 aprilie 2009 a Tribunalului Brașov, pârâta C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. București a declarat apel, solicitând admiterea excepției prescripției la acțiune, schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de către reclamantă, atât cu privire la debitul principal, cât și cu privire la penalitățile de întârziere.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 282 alin. (1) C. proc. civ., ale art. 5 și art. 8 din același act normativ, Legea nr. 95/2006 și Legea nr. 145/1997. Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului, păstrarea sentinței atacate, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. La rândul său, intimata chemată în garanție Casa Națională de Asigurări de Sănătate a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului cu motivarea că în mod legal și temeinic prima instanță a constatat cererea de chemare în garanție formulată de către intimata-pârâtă este inadmisibilă, atâta timp cât obiectul cererii se întemeiază pe obligații ce rezultă dintr-un contract de furnizare medicamente încheiat exclusiv între pârâta C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.

și reclamanta SC F. SRL față de care C.N.A.S. nu are obligații de garanție sau despăgubire. Prin decizia nr. 95/Ap pronunțată la data de 16 octombrie 2009, Curtea de Apel Brașov, secția comercială, a admis apelul declarat de pârâta C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. împotriva sentinței civile nr 534/C din 15 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Brașov pe care a desființat-o cu trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei Brașov. Împotriva deciziei, în termen legal, reclamanta SC F. SRL a declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate prin prisma motivelor prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta susține că instanța de apel interpretând greșit actul dedus judecății, respectiv contractul de furnizare de medicamente din 15 februarie 2002 pe care l-a considerat ca fiind act civil, deși acesta este un act comercial, a aplicat greșit normele de procedură civilă privind competența materială a primei instanțe.

Consideră că nelegal Judecătoria Brașov ar fi competentă material să judece cauza care ar fi civilă și nu Tribunalul Brașov, secția comercială, care a și judecat dosarul în primă instanță și care a pronunțat o hotărâre legală și temeinică. Atât intimata-pârâtă C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. București, cât și intimata-chemată în garanție au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului având în vedere natura civilă a contractului de furnizare medicamente. În drept, intimatele au invocat dispozițiile Legii nr. 95/2006, H.G. nr. 1331/2001 și Legea nr. 145/1997. Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate raportat la prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse: Criticile recurentei referitoare la interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, respectiv a contractului de furnizare de medicamente din 15 februarie 2002, nu pot fi reținute, întrucât în mod judicios instanța de apel a apreciat că dispozițiile art. 246 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății sunt incidente în prezenta cauza, considerând că textul de lege menționat stabilește fără echivoc natura juridică a relațiilor contractuale dintre furnizorii de medicamente și casele de asigurări de sănătate. Potrivit textului de lege sus menționat „ relațiile dintre furnizorii de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale și casele de asigurări sunt de natură civilă (..)”.

La data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 25 noiembrie 2008, Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății intrase în vigoare astfel că nu se poate reține critica recurentei potrivit căreia s-ar fi încălcat principiul neretroactivității legii, întrucât legea a statuat pe deplin că relațiile privind furnizarea de medicamente sunt de natură civilă, astfel că nici cel care o interpretează nu poate să stabilească decât ceea ce legea prevede expres, în speță, caracterul civil al contractului de furnizare de medicamente din 15 februarie 2002. De altfel, anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, chiar dispozițiile art. 39 alin. (1) din O.U.G.

nr. 150/2002 privind organizarea și funcționarea sistemului de asigurări sociale, dispoziții abrogate prin Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, stabileau expres că „relațiile dintre furnizorii de servicii medicale și casele de asigurări sunt de natură civilă”, iar contractul de furnizare medicamente încheiat între părți producea efecte sub egida normelor legale prevăzute de O.U.G. nr. 150/2002 astfel cum rezultă din actele adiționale încheiate între părți la acest contract (dosarul de fond). În consecință, instanța de apel a dat o justă interpretare și aplicare a legii față de natura civilă a contractului dedus judecății.

Totodată, în mod corect a apreciat că fiind vorba despre relații de natură civilă, orice acțiune în pretenții - izvorând din respectarea totală sau parțială a clauzelor contractuale - trebuie raportată obligatoriu la normele de procedură reglementate de dispozițiile codului de procedură civilă, respectiv la art. 1, art. 2 cu trimitere la art. 10 din același cod și astfel competența materială și teritorială în primă instanță, atât în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, cât și în raport de normele de procedură anterior menționate, aparține Judecătoriei Brașov, iar nu Tribunalului Brașov, secția comercială. Pentru toate argumentele de fapt și de drept care preced, recursul reclamantei este nefondat și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va fi respins, menținându-se hotărârea instanței de apel, ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC F. SRL Brașov împotriva deciziei nr. 95/Ap din 16 octombrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 septembrie 2010.