ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2740/2010

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 25 noiembrie 2008

reclamanta SC F. SRL Brașov a chemat în judecată pârâta Casa

Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice,

Siguranței Naționale și Autorității

Judecătorești București (C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.) solicitând conform

precizării ulterioare obligarea pârâtei la plata sumei de 226,964 lei

reprezentând contravaloarea medicamentelor furnizate asiguraților, a sumei

de 284.525, 68 lei penalități de întârziere pe perioada 25 noiembrie

2005 - 25 noiembrie 2008, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamanta a

arătat că între părți s-a încheiat contractul de furnizare

de medicamente din 15 februarie 2002 modificat potrivit actelor adiționale

anexate, iar potrivit art. 7 din contract reclamanta prin farmaciile sale a

eliberat medicamente asiguraților din sistemul C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. pe

bază de rețete. Din valoarea totală a medicamentelor în cuantum

de 496.641,88 lei pârâta a achitat suma de 102.357,57 lei, iar suma de 167.320,

21 lei a fost invalidată de echipele de control ale pârâtei.

Diferența de 226.964, 10 lei s-a recunoscut prin adresa din 27 aprilie

2006, deși s-a efectuat procedura concilierii directe suma

susmenționată nu a fost achitată reclamanta a calculat

penalități de întârziere potrivit art. 14 din contract.

Pârâta C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.

București a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția

prescripției dreptului la acțiune al reclamantei arătând că

acesta putea fi exercitat cel mai târziu până la data de 10 aprilie 2006.

Pe fondul cauzei a soliciatat respingerea cererii, întrucât receptele trimise

nu îndeplinesc criteriile legale pentru a putea fi decontate.

Prin sentința civilă nr. 534/C

din 15 aprilie 2009 a Tribunalului Brașov, secția comercială

și de contencios administrativ, s-a admis cererea formulată și

precizată de reclamantă și în consecință pârâta a fost

obligată să plătească acesteia suma de 226.964 lei debit;

248.525,68 lei penalități de întârziere, precum și 7.862 lei

cheltuieli de judecată.

Totodată, instanța de fond

a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune

și a respins cererea de chemare în garanție formulată de

pârâtă împotriva C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., ca inadmisibilă.

Pentru a se pronunța astfel,

prima instanță a reținut, în esență, că la data

de 15 februarie 2002, între părți s-a încheiat contractul de

furnizare de medicamente modificat potrivit prevederilor actelor

adiționale anexate.

În conformitate cu dispozițiile

art. 7 din contract, reclamanta prin farmaciile sale a eliberat medicamente

asiguraților din sistemul C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., pe bază de

rețete, valoarea facturată pârâtei fiind de 496.641,88 lei. În urma

verificărilor efectuate asupra celor 1899 recepte potrivit raportului de

audit din 24 martie 2003, notelor de constatare din 6 aprilie 2005 și din 25

noiembrie 2005 au fost invalidate recepte de 167.320,21 lei fiind achitată

reclamantei suma de 102.357,57 lei.

Diferența de 226.964,10 lei

rezultată în urma celor trei verificări a fost recunoscută de

pârâtă potrivit adreselor din 27 aprilie 2006 și din 11 octombrie 2006.

Deși a fost efectuată

procedura concilierii directe pârâta neachitând debitul restant recunoscut,

reclamanta a calculat penalități de întârziere potrivit prevederilor art.

14 din contract pe perioada 25 noiembrie 2005 – 25 noiembrie 2008.

Împotriva sentinței civile nr. 534/C

din 15 aprilie 2009 a Tribunalului Brașov, pârâta C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. București

a declarat apel, solicitând admiterea excepției prescripției la

acțiune, schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul

respingerii cererii de chemare în judecată formulată de către

reclamantă, atât cu privire la debitul principal, cât și cu privire

la penalitățile de întârziere.

În drept au fost invocate

dispozițiile art. 282 alin. (1) C. proc. civ., ale art. 5 și art. 8

din același act normativ, Legea nr. 95/2006 și Legea nr. 145/1997.

Intimata-reclamantă a formulat

întâmpinare, solicitând respingerea apelului, păstrarea sentinței

atacate, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

La rândul său, intimata

chemată în garanție Casa Națională de Asigurări de

Sănătate a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea

apelului cu motivarea că în mod legal și temeinic prima

instanță a constatat cererea de chemare în garanție

formulată de către intimata-pârâtă este inadmisibilă, atâta

timp cât obiectul cererii se întemeiază pe obligații ce rezultă

dintr-un contract de furnizare medicamente încheiat exclusiv între pârâta C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.

și reclamanta SC F. SRL față de care C.N.A.S. nu are

obligații de garanție sau despăgubire.

Prin decizia nr. 95/Ap

pronunțată la data de 16 octombrie 2009, Curtea de Apel Brașov, secția

comercială, a admis apelul declarat de pârâta C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. împotriva

sentinței civile nr 534/C din 15 aprilie 2009 pronunțată de

Tribunalul Brașov pe care a desființat-o cu trimiterea cauzei spre

rejudecare Judecătoriei Brașov.

Împotriva deciziei, în termen legal,

reclamanta SC F. SRL a declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate prin

prisma motivelor prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs,

reclamanta susține că instanța de apel interpretând greșit

actul dedus judecății, respectiv contractul de furnizare de

medicamente din 15 februarie 2002 pe care l-a considerat ca fiind act civil,

deși acesta este un act comercial, a aplicat greșit normele de

procedură civilă privind competența materială a primei

instanțe. Consideră că nelegal Judecătoria Brașov ar

fi competentă material să judece cauza care ar fi civilă și

nu Tribunalul Brașov, secția comercială, care a și judecat

dosarul în primă instanță și care a pronunțat o

hotărâre legală și temeinică.

Atât intimata-pârâtă C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.

București, cât și intimata-chemată în garanție au formulat

întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului având în vedere

natura civilă a contractului de furnizare medicamente.

În drept, intimatele au invocat

dispozițiile Legii nr. 95/2006, H.G. nr. 1331/2001 și Legea nr. 145/1997.

Analizând recursul formulat prin prisma

motivelor invocate raportat la prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru

considerentele ce urmează a fi expuse:

Criticile recurentei referitoare la

interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății,

respectiv a contractului de furnizare de medicamente din 15 februarie 2002, nu

pot fi reținute, întrucât în mod judicios instanța de apel a apreciat

că dispozițiile art. 246 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind

reforma în domeniul sănătății sunt incidente în prezenta

cauza, considerând că textul de lege menționat stabilește

fără echivoc natura juridică a relațiilor contractuale

dintre furnizorii de medicamente și casele de asigurări de sănătate.

Potrivit textului de lege sus

menționat „ relațiile dintre furnizorii de servicii medicale,

medicamente și dispozitive medicale și casele de asigurări sunt

de natură civilă (..)”.

La data introducerii cererii de

chemare în judecată, respectiv 25 noiembrie 2008, Legea nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății intrase în vigoare

astfel că nu se poate reține critica recurentei potrivit căreia

s-ar fi încălcat principiul neretroactivității legii, întrucât

legea a statuat pe deplin că relațiile privind furnizarea de

medicamente sunt de natură civilă, astfel că nici cel care o

interpretează nu poate să stabilească decât ceea ce legea

prevede expres, în speță, caracterul civil al contractului de

furnizare de medicamente din 15 februarie 2002.

De altfel, anterior intrării în

vigoare a acestui act normativ, chiar dispozițiile art. 39 alin. (1) din O.U.G.

nr. 150/2002 privind organizarea și funcționarea sistemului de

asigurări sociale, dispoziții abrogate prin Legea nr. 95/2006 privind

reforma în domeniul sănătății, stabileau expres că

„relațiile dintre furnizorii de servicii medicale și casele de

asigurări sunt de natură civilă”, iar contractul de furnizare

medicamente încheiat între părți producea efecte sub egida normelor

legale prevăzute de O.U.G. nr. 150/2002 astfel cum rezultă din actele

adiționale încheiate între părți la acest contract (dosarul de

fond).

În consecință,

instanța de apel a dat o justă interpretare și aplicare a legii

față de natura civilă a contractului dedus judecății.

Totodată, în mod corect a apreciat că fiind vorba despre relații

de natură civilă, orice acțiune în pretenții - izvorând din

respectarea totală sau parțială a clauzelor contractuale -

trebuie raportată obligatoriu la normele de procedură reglementate de

dispozițiile codului de procedură civilă, respectiv la art. 1, art.

2 cu trimitere la art. 10 din același cod și astfel competența

materială și teritorială în primă instanță, atât

în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, cât și în

raport de normele de procedură anterior menționate, aparține

Judecătoriei Brașov, iar nu Tribunalului Brașov, secția

comercială.

Pentru toate argumentele de fapt

și de drept care preced, recursul reclamantei este nefondat și în

temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins,

menținându-se hotărârea instanței de apel, ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC F. SRL Brașov împotriva deciziei nr. 95/Ap din 16 octombrie

2009 a Curții de Apel Brașov, secția comercială, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 15 septembrie 2010.