ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2048/2014

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul C.C.A. pentru soluționarea litigiilor dintre furnizorii de servicii medicale și C.A.S., reclamanta SC F.L. SRL a chemat în judecată pe pârâta C.A.S. a Municipiului București, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 2.401.180,03 lei reprezentând contravaloare prestații furnizare medicamente. Prin Hotărârea arbitrală pronunțată la data de 29 noiembrie 2012, C.C.A. a respins cererea formulată de SC F.L. SRL. Pentru a pronunța această hotărâre, Comisia a reținut că pentru anul 2006 părțile au încheiat contractul de furnizare de medicamente cu și fără contribuție personală în tratamentul ambulatoriu, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate din 2006, în baza Contractului-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2006, aprobat prin H.G.

nr. 52/2005, pentru anul 2007 au încheiat contractul de furnizare de medicamente cu și fără contribuție personală în tratamentul ambulatoriu, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate din 2007, în baza Contractului-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2007, aprobat prin H.G. .nr. 1842/2006, iar pentru anul 2008 au încheiat contractul de furnizare de medicamente cu și fără contribuție personală în tratamentul ambulatoriu, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate din 2008, în baza Contractului-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2007, aprobat prin H.G.

nr. 324/2008, iar SC F.L. SRL a eliberat asiguraților medicamentele din prescripțiile medicale, acumulând însă depășiri peste valoarea de contract în sumă de 2.401.180,33 lei. S-a constatat că, prin contractele încheiate, părțile au prevăzut și posibilitatea ca, pe parcursul derulării acestora, valoarea totală a contractelor să fie majorate, dar pe bază de acte adiționale. Dacă s-ar primi punctul de vedere al reclamantei, în sensul că SC F.L. SRL trebuie să i se plătească suma totală de 2.401.180,03 lei reprezentând contravaloarea medicamentelor compensate și gratuite eliberate, chiar dacă o depășește pe cea prevăzută în contracte, ar însemna să se încalce nu numai convenția părților pe acest aspect, dar să se creeze și premisele ca, prin aplicarea acestui raționament să se ajungă la depășirea limitei fondului aferent furnizării de medicamente cu și fără contribuție personală în tratamentul ambulatoriu, în sistemul de asigurări de sănătate.

S-a arătat că imposibilitatea depășirii acestei limite este prevăzută de art. 4 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice potrivit căruia sumele aprobate, în cadrul cărora se angajează, se ordonanțează și se efectuează plăți, reprezintă limite maxime care nu pot fi depășite, și a fost avută în vedere și de părțile din acest litigiu, când au convenit, prin art. 10 din contractul din 2006, art. 11 din contractul din 2007 și respectiv art. 11 din contractul din 2008, valoarea acestora, sub forma unor sume fixe. În acest sens, chiar și în Legea nr. 95/2006 se prevede expres la art. 291 lit. d) ca obligație a C.N.A.S. să acopere potrivit principiilor acestei legi, nevoile de servicii de sănătate ale persoanelor, în limita fondurilor disponibile.

S-a reținut că pârâta C.A.S.M.B. a achitat în totalitate arieratele anului 2005 și arieratele anului 2006 în condițiile O.G. nr. 30/2007 pentru reglementarea unor măsuri financiare, iar suma de 2.401.180,33 lei solicitată de reclamantă se referă la perioada 1 iulie 2006 - 31 decembrie 2006, perioada 1 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2007 și respectiv perioada 1 ianuarie 2008 - septembrie 2008 și reprezintă contravaloarea rețetelor gratuite și compensate eliberate peste valoarea de contract în anii 2006 - 2008, care nu au făcut parte din câmpul material de aplicare a actului normativ mai sus menționat. Împotriva acestei hotărâri, reclamanta SC F.L. SRL a declarat acțiune în anulare, înregistrată pe rolul, secției a Vll-a contencios administrativ și fiscal, a Curții de Apel București, solicitând anularea sentinței arbitrale și pe fond obligarea pârâtei C.A.S.

a Municipiului București la plata sumei solicitate. Prin Decizia nr. 74 din 18 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a fost admisă acțiunea în anulare a Hotărârii Arbitrale din 29 noiembrie 2012, pronunțată de C.C.A. pentru soluționarea litigiilor dintre furnizorii de servicii medicale și casele de asigurări de sănătate formulată de SC F.L. SRL, în contradictoriu cu pârâta C.A.S. a Municipiului București. A fost anulată Hotărârea arbitrala din 29 noiembrie 2012 pronunțată de C.C.A. pentru soluționarea litigiilor dintre furnizorii de servicii medicale și casele de asigurări de sănătate. A fost obligată pârâta C.A.S. a Municipiului București să plătească reclamantei SC F.L.

SA suma de 2.401.180,03 lei contravaloare medicamente. A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 23.981 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel București a reținut, în esență, că hotărârea arbitrala a fost dată cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legii, acțiunea în anulare fiind fondată față de dispozițiile art. 364 lit. i) C. proc. civ. S-a arătat că relațiile contractuale dintre casele de asigurări de sănătate și furnizorii de servicii medicale sunt reglementate anual prin contract-cadru, aprobat prin H.G. și prin Normele metodologice, aprobate prin ordin al ministrului sănătății și al președintelui C.N.A.S.

Astfel, între părți au fost încheiate contractele din 2006, din 2007, din 2008, conform cărora farmacia era obligată să respecte plafoanele stabilite pentru valoarea medicamentelor furnizate, sumele ce depășeau aceste plafoane putând fi decontate în cadrul aceluiași exercițiu fiscal, în cazul în care existau fonduri suplimentare la buget. Întrucât beneficiarul acestor contracte încheiate între părți este asiguratul, plafonarea valorii contractului este de natură a îngrădi dreptul asiguraților de a beneficia de medicamente, ceea ce contravine atât dispozițiilor interne prevăzute de Legea nr. 95/2006 și de art. 34 din Constituția României, cât și celor internaționale stabilite în art. 2 și 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a art. 1 din protocolul 12 adițional la Convenție.

Curtea Europeană a decis că statului îi revine obligația de a asigura apărarea efectivă a dreptului la viață, garantat de art. 2 din Convenție, prin adoptarea de reglementari în materia sănătății publice. Garantarea dreptului la viață și la ocrotirea sănătății este înscrisă în Constituția României, iar în art. 218 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 se prevede ca „asigurații au dreptul să beneficieze de servicii medicale, medicamente, materiale sanitare și dispozitive medicale, în mod nediscriminatoriu, în condițiile legii". În acest context normativ, s-a apreciat că persoana asigurată are dreptul la beneficiile ocrotirii sănătății, indiferent de momentul în care apare această nevoie, fără a putea fi limitat la un prag valoric stabilit de stat cu distribuitorul de servicii medicale și are dreptul de a alege furnizorul de servicii medicale.

De asemenea, furnizorului de servicii medicale îi incumbă obligația de eliberare a medicamentelor compensate, conform prescripțiilor medicale eliberate în condițiile legii. În consecință, valoarea stabilită de părți, în contractele ce fac obiectul prezente cauze, a fost calificată ca fiind o valoare estimativă, a cărei depășire nu poate constitui o încălcare a clauzelor contractuale.

S-a apreciat că absența mijloacelor financiare nu constituie un motiv suficient și pertinent care să poată fi invocat de autoritățile statului pentru a justifica imposibilitatea decontării medicamentelor pentru cei care îndeplinesc calitatea de asigurați și necesită aceste medicamente, întrucât, potrivit legislației interne, asistența de sănătate publică este garantată de Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate sau din alte state și finanțată de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul surse, după caz, iar protecția sănătății publice constituie o obligație pozitivă, ce decurge ex lege (articolul 3 al Legii nr. 95/2006), a autorităților administrației publice centrale și locale.

De asemenea, împrejurarea că sumele în litigiu nu sunt înregistrate în contabilitatea C.A.S. a Municipiului București a fost considerată ca fiind lipsită de relevanță, obligația de plată izvorând din contractele încheiate între părți și dispozițiile legale menționate anterior. În termen legal, împotriva acestei decizii, pârâta C.A.S. a Municipiului București a declarat recurs. În argumentarea recursului, pârâta susține, în esență, că instanța de fond nu a ținut seama de anumite aspecte esențiale rezultate din aplicarea actelor normative, respectiv art. 247 și art. 271 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății. Recurenta - pârâtă arată că în anii 2006, 2007, 2008 între C.A.S.

a Municipiului București și SC F.L. SRL a fost încheiat contractul de furnizare medicamente cu și fără contribuție personală în tratamentul ambulatoriu din 2006, din 2007, din 2008 în baza Contractului cadru și a Normelor de aplicare a acestuia, în vigoare la acea dată. Analizând prevederile contractului de furnizare medicamente din 2006 art. 10 și/sau art. 11 din contractul din 2007 și 2008, se poate observa că este prevăzută expres valoarea contractului pentru eliberarea de medicamente în anii 2006, 2007 2008, sub forma unei sume de bani fixe, defalcată trimestrial și apoi lunar. C.A.S.

a Municipiului București a decontat furnizorului contravaloarea medicamentelor acordate asiguraților în limita valorii de contract negociate cu acesta și în limita sumelor prevăzute pentru această destinație în filele de buget anuale, în condițiile Contractului cadru și a Normelor de aplicare a acestuia, pe baza documentelor justificative depuse de reprezentantul legal, or la pronunțarea deciziei atacate susține recurenta instanța nu a ținut seama de acest aspect. Ținând seama de prevederile legale în baza cărora s-au încheiat anual contractele de furnizare medicamente, farmacia era obligată să respecte valorile de contract așa cum au fost asumate în relația contractuală cu C.A.S.M.B.

Potrivit prevederilor contractuale stipulate la art. 21 alin. (2) din contractul încheiat pe anul 2006, art. 23 alin. (2) din contractul încheiat pe anul 2007, art. 25 alin. (2) din contractul încheiat pe anul 2008, valoarea inițial negociată se poate majora pe parcursul anului pe baza actelor adiționale, în limita fondului aferent furnizării de medicamente cu și fără contribuție personală în tratamentul ambulatoriu, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, avându-se în vedere condițiile de contractare a sumelor inițiale. Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Curții de Apel București, SC F.L. SRL a solicitat instanței de fond să dispună obligarea C.A.S.M.B. la plata sumei totale de 2.401.180,03 lei, reprezentând contravaloarea medicamentelor eliberate de furnizor peste valoarea de contract în anii 2006, 2007, 2008. Susține că suma de 2.401.180,03 lei solicitată de pârâta SC F.L.

SRL reprezintă contravaloarea medicamentelor eliberate de furnizor peste valoarea de contract în anii 2006, 2007, 2008. Aceste sume pretinse la plată de furnizor, se referă la perioada 1 iulie - 31 decembrie 2006, 1 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2007, 1 ianuarie 2008 - septembrie 2008 până la eliminarea plafonului pentru farmacii și reprezintă contravaloarea rețetelor gratuite și compensate eliberate peste valoarea de contract, în anii 2006, 2007, 2008 înregistrate la C.A.S.M.B., în baza borderourilor centralizatoare depuse lunar de furnizor. Aceste sume nu sunt înregistrate în contabilitatea C.A.S.M.B. prin urmare nu constituie debite pentru recurentă și, în consecință, nu reprezintă o creanță lichidă, exigibilă și certă.

Se arată că în anii 2006-2008 sumele care depășeau valorile contractuale puteau fi decontate în cadrul aceluiași exercițiu financiar, în cazul în care existau fonduri suplimentare la bugetul F.N.U.A.S.S. repartizate prin filă de buget ca urmare a unei rectificări bugetare sau prin hotărâre de guvern. La pronunțarea deciziei atacate instanța, în opinia recurentei, nu a ținut seama că pârâta a respectat obligația contractuală asumată și că prin admiterea solicitării se creează depășirea limitei fondului aferent furnizării de medicamente așa cum a fost stabilit prin fila de buget, ceea ce ar perturba și mai mult echilibrul sistemului sanitar și așa foarte grav afectat. C.A.S.M.B.

nu dispune de fonduri proprii sau alte fonduri destinate plății furnizorilor de servicii medicale decât cele repartizate și aprobate de către ordonatorul principal de credite, C.N.A.S., sens în care sunt de reținut și prevederile art. 291 lit. d) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, potrivit cărora obligația C.N.A.S. este aceea de a acoperi, potrivit principiilor acestei legi, nevoile de servicii de sănătate ale persoanelor, în limita fondurilor disponibile. În cadrul sistemului de asigurări de sănătate decontarea către furnizorii de medicamente, cu și fără contribuție personală, se face în limita fondurilor prevăzute în contractele cu aceștia, aprobate și prevăzute în fila de buget cu această destinație.

Astfel, o plată efectuată fără respectarea celor de mai sus, ar însemna o încălcare flagrantă a legii având în vedere și dispozițiile art. 4 și art. 14 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, care prevede reguli cu privire la cheltuielile bugetare. Examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 304 1 C. proc. civ., în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele care succed: Este de reținut că motivele care atrag desființarea hotărârii arbitrale sunt strict și limitativ prevăzute de lege, iar judecarea litigiului pe fond, este posibilă doar în măsura în care se constată incidența vreunuia dintre motivele prevăzute de art. 364 C. proc.

civ. Potrivit dispozițiilor art. 364 lit. i) C. proc. civ. hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare, când încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispozițiile imperative ale legii. Referitor la aplicarea motivului prevăzut de art. 364 lit. i) C. proc. civ., se constată că instanța de fond a încălcat dispozițiile imperative ale legii, fiind fondate criticile recurentei sub acest aspect. În speță, prin acțiunea arbitrală înregistrată pe rolul C.C.A. pentru soluționarea litigiilor dintre furnizorii de servicii medicale și casele de asigurări de sănătate, reclamanta SC F.L. SRL a solicitat obligarea pârâtei C.A.S.

a Municipiului București, la plata sumei de 2.401.180,03 lei reprezentând contravaloare prestații furnizare medicamente, în raport la contractele-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2006, 2007 și 2008, sumă ce depășește pe cele prevăzute în contracte. O eventuală nerespectare a dispozițiilor contractuale nu constituie motiv de anulare a hotărârii arbitrale potrivit art. 364 lit. i) C. proc. civ., instanța apreciind greșit incidența acestor prevederi legale. Nerespectarea dispozițiilor contractuale nu poate conduce la anularea unei hotărâri arbitrale, întrucât nu reprezintă o încălcare a ordinii publice, a bunelor moravuri sau a dispozițiilor imperative ale legii, astfel cum impune art. 364 lit. i) C. proc.

civ. Totodată, controlul efectuat de instanță asupra hotărârii arbitrale este un control de legalitate și nu de temeinicie și de aceea invocarea motivului prevăzut de lit. i) a art. 364 C. proc. civ. nu trebuie să fie un pretext pentru a se solicita instanței reexaminarea pe fond a litigiului arbitral. Osebit de aceasta, procedând în sensul admiterii acțiunii în anulare și obligării pârâtei la plata sumei anterior menționate, instanța a încălcat nu numai convenția părților pe acest aspect, dar a creat și premisele ca, prin aplicarea acestui raționament să se ajungă la depășirea limitei fondului aferent furnizării de medicamente cu și fără contribuție personală în tratamentul ambulatoriu, în sistemul de asigurări de sănătate.

Nu se poate face abstracție de imposibilitatea depășirii acestei limite prevăzută de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice potrivit cărora sumele aprobate, în cadrul cărora se angajează, se ordonanțează și se efectuează plăți, iar aceste limite maxime care nu pot fi depășite au fost avute în vedere și de părțile din acest litigiu, când au convenit, prin art. 10 din contractul din 2006, art. 11 din contractul din 2007 și respectiv art. 11 din contractul din 2008, valoarea lor, sub forma unor sume fixe. O plată efectuată fără respectarea celor de mai sus, ar însemna o încălcare flagrantă a legii având în vedere și dispozițiile art. 4 și art. 14 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, care prevede reguli cu privire la cheltuielile bugetare.

Prin urmare, nu se poate pune problema că plafonarea valorii contractului este de natură a îngrădi dreptul asiguraților de a beneficia de medicamente prin clauzele contractuale convenite, întrucât Legea nr. 95/2006 stipulează expres la art. 291 lit. d) ca obligație a C.N.A.S. să acopere potrivit principiilor acestei legi, nevoile de servicii de sănătate ale persoanelor, în limita fondurilor disponibile. Pentru rațiunile expuse, constatând greșita aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 364 lit. i) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâta C.A.S. a Municipiului București împotriva Deciziei nr. 74 din 18 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, va modifica hotărârea atacată, în sensul că va respinge acțiunea în anulare a Hotărârii Arbitrale din 29 noiembrie 2012 pronunțată de C.C.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta C.A.S. a Municipiului București împotriva Deciziei nr. 74 din 18 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă. Modifică hotărârea atacată, în sensul că respinge acțiunea în anulare a Hotărârii Arbitrale nr. 16 din 29 noiembrie 2012 pronunțată de C.C.A. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iunie 2014.