ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2048/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2048/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând

asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul C.C.A. pentru soluționarea litigiilor dintre furnizorii de servicii medicale

și C.A.S., reclamanta SC F.L. SRL a chemat în judecată pe pârâta C.A.S. a

Municipiului București, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de

2.401.180,03 lei reprezentând contravaloare prestații furnizare medicamente.

Prin Hotărârea

arbitrală pronunțată la data de 29 noiembrie 2012, C.C.A. a respins cererea

formulată de SC F.L. SRL.

Pentru a

pronunța această hotărâre, Comisia a reținut că pentru anul 2006 părțile au

încheiat contractul de furnizare de medicamente cu și fără contribuție

personală în tratamentul ambulatoriu, în cadrul sistemului de asigurări sociale

de sănătate din 2006, în baza Contractului-cadru privind condițiile acordării asistenței

medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anul

2006, aprobat prin H.G. nr. 52/2005, pentru anul 2007 au încheiat contractul de

furnizare de medicamente cu și fără contribuție personală în tratamentul

ambulatoriu, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate din 2007, în

baza Contractului-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în

cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2007, aprobat

prin H.G. .nr. 1842/2006, iar pentru anul 2008 au încheiat contractul de

furnizare de medicamente cu și fără contribuție personală în tratamentul

ambulatoriu, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate din 2008, în

baza Contractului-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în

cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2007, aprobat

prin H.G. nr. 324/2008, iar SC F.L. SRL a eliberat asiguraților medicamentele

din prescripțiile medicale, acumulând însă depășiri peste valoarea de contract

în sumă de 2.401.180,33 lei.

S-a constatat

că, prin contractele încheiate, părțile au prevăzut și posibilitatea ca, pe

parcursul derulării acestora, valoarea totală a contractelor să fie majorate,

dar pe bază de acte adiționale.

Dacă s-ar primi

punctul de vedere al reclamantei, în sensul că SC F.L. SRL trebuie să i se

plătească suma totală de 2.401.180,03 lei reprezentând contravaloarea

medicamentelor compensate și gratuite eliberate, chiar dacă o depășește pe cea

prevăzută în contracte, ar însemna să se încalce nu numai convenția părților pe

acest aspect, dar să se creeze și premisele ca, prin aplicarea acestui

raționament să se ajungă la depășirea limitei fondului aferent furnizării de

medicamente cu și fără contribuție personală în tratamentul ambulatoriu, în

sistemul de asigurări de sănătate.

S-a arătat că

imposibilitatea depășirii acestei limite este prevăzută de art. 4 din Legea nr.

500/2002 privind finanțele publice potrivit căruia sumele aprobate, în cadrul

cărora se angajează, se ordonanțează și se efectuează plăți, reprezintă limite

maxime care nu pot fi depășite, și a fost avută în vedere și de părțile din

acest litigiu, când au convenit, prin art. 10 din contractul din 2006, art. 11

din contractul din 2007 și respectiv art. 11 din contractul din 2008, valoarea

acestora, sub forma unor sume fixe.

În acest sens,

chiar și în Legea nr. 95/2006 se prevede expres la art. 291 lit. d) ca

obligație a C.N.A.S. să acopere potrivit principiilor acestei legi, nevoile de

servicii de sănătate ale persoanelor, în limita fondurilor disponibile.

S-a reținut că

pârâta C.A.S.M.B. a achitat în totalitate arieratele anului 2005 și arieratele

anului 2006 în condițiile O.G. nr. 30/2007 pentru reglementarea unor măsuri

financiare, iar suma de 2.401.180,33 lei solicitată de reclamantă se referă la

perioada 1 iulie 2006 - 31 decembrie 2006, perioada 1 ianuarie 2007 - 31

decembrie 2007 și respectiv perioada 1 ianuarie 2008 - septembrie 2008 și

reprezintă contravaloarea rețetelor gratuite și compensate eliberate peste

valoarea de contract în anii 2006 - 2008, care nu au făcut parte din câmpul

material de aplicare a actului normativ mai sus menționat.

Împotriva

acestei hotărâri, reclamanta SC F.L. SRL a declarat acțiune în anulare,

înregistrată pe rolul, secției a Vll-a contencios administrativ și fiscal, a

Curții de Apel București, solicitând anularea sentinței arbitrale și pe fond

obligarea pârâtei C.A.S. a Municipiului București la plata sumei solicitate.

Prin Decizia

nr. 74 din 18 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a

civilă, a fost admisă acțiunea în anulare a Hotărârii Arbitrale din 29

noiembrie 2012, pronunțată de C.C.A. pentru soluționarea litigiilor dintre

furnizorii de servicii medicale și casele de asigurări de sănătate formulată de

SC F.L. SRL, în contradictoriu cu pârâta C.A.S. a Municipiului București.

A fost anulată

Hotărârea arbitrala din 29 noiembrie 2012 pronunțată de C.C.A. pentru

soluționarea litigiilor dintre furnizorii de servicii medicale și casele de

asigurări de sănătate.

A fost obligată

pârâta C.A.S. a Municipiului București să plătească reclamantei SC F.L. SA suma

de 2.401.180,03 lei contravaloare medicamente.

A fost obligată

pârâta la plata către reclamantă a sumei de 23.981 lei reprezentând cheltuieli

de judecată.

Pentru a hotărî

astfel, Curtea de Apel București a reținut, în esență, că hotărârea arbitrala a

fost dată cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legii, acțiunea în anulare

fiind fondată față de dispozițiile art. 364 lit. i) C. proc. civ.

S-a arătat că

relațiile contractuale dintre casele de asigurări de sănătate și furnizorii de

servicii medicale sunt reglementate anual prin contract-cadru, aprobat prin H.G.

și prin Normele metodologice, aprobate prin ordin al ministrului sănătății și

al președintelui C.N.A.S.

Astfel, între

părți au fost încheiate contractele din 2006, din 2007, din 2008, conform

cărora farmacia era obligată să respecte plafoanele stabilite pentru valoarea

medicamentelor furnizate, sumele ce depășeau aceste plafoane putând fi

decontate în cadrul aceluiași exercițiu fiscal, în cazul în care existau

fonduri suplimentare la buget.

Întrucât

beneficiarul acestor contracte încheiate între părți este asiguratul,

plafonarea valorii contractului este de natură a îngrădi dreptul asiguraților

de a beneficia de medicamente, ceea ce contravine atât dispozițiilor interne

prevăzute de Legea nr. 95/2006 și de art. 34 din Constituția României, cât și

celor internaționale stabilite în art. 2 și 14 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului și a art. 1 din protocolul 12 adițional la Convenție.

Curtea

Europeană a decis că statului îi revine obligația de a asigura apărarea

efectivă a dreptului la viață, garantat de art. 2 din Convenție, prin adoptarea

de reglementari în materia sănătății publice.

Garantarea

dreptului la viață și la ocrotirea sănătății este înscrisă în Constituția

României, iar în art. 218 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 se prevede ca

„asigurații au dreptul să beneficieze de servicii medicale, medicamente,

materiale sanitare și dispozitive medicale, în mod nediscriminatoriu, în

condițiile legii".

În acest

context normativ, s-a apreciat că persoana asigurată are dreptul la beneficiile

ocrotirii sănătății, indiferent de momentul în care apare această nevoie, fără

a putea fi limitat la un prag valoric stabilit de stat cu distribuitorul de

servicii medicale și are dreptul de a alege furnizorul de servicii medicale.

De asemenea,

furnizorului de servicii medicale îi incumbă obligația de eliberare a

medicamentelor compensate, conform prescripțiilor medicale eliberate în

condițiile legii.

În consecință,

valoarea stabilită de părți, în contractele ce fac obiectul prezente cauze, a

fost calificată ca fiind o valoare estimativă, a cărei depășire nu poate

constitui o încălcare a clauzelor contractuale.

S-a apreciat că

absența mijloacelor financiare nu constituie un motiv suficient și pertinent

care să poată fi invocat de autoritățile statului pentru a justifica

imposibilitatea decontării medicamentelor pentru cei care îndeplinesc calitatea

de asigurați și necesită aceste medicamente, întrucât, potrivit legislației

interne, asistența de sănătate publică este garantată de Fondului național unic

de asigurări sociale de sănătate sau din alte state și finanțată de la bugetul

de stat, bugetele locale, bugetul surse, după caz, iar protecția sănătății

publice constituie o obligație pozitivă, ce decurge ex lege (articolul 3 al

Legii nr. 95/2006), a autorităților administrației publice centrale și locale.

De asemenea,

împrejurarea că sumele în litigiu nu sunt înregistrate în contabilitatea C.A.S.

a Municipiului București a fost considerată ca fiind lipsită de relevanță,

obligația de plată izvorând din contractele încheiate între părți și

dispozițiile legale menționate anterior.

În termen

legal, împotriva acestei decizii, pârâta C.A.S. a Municipiului București a

declarat recurs.

În argumentarea

recursului, pârâta susține, în esență, că instanța de fond nu a ținut seama de

anumite aspecte esențiale rezultate din aplicarea actelor normative, respectiv

art. 247 și art. 271 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul

sănătății.

Recurenta -

pârâtă arată că în anii 2006, 2007, 2008 între C.A.S. a Municipiului București

și SC F.L. SRL a fost încheiat contractul de furnizare medicamente cu și fără

contribuție personală în tratamentul ambulatoriu din 2006, din 2007, din 2008

în baza Contractului cadru și a Normelor de aplicare a acestuia, în vigoare la

acea dată.

Analizând

prevederile contractului de furnizare medicamente din 2006 art. 10 și/sau art.

11 din contractul din 2007 și 2008, se poate observa că este prevăzută

expres valoarea contractului pentru eliberarea de medicamente în anii 2006,

2007 2008, sub forma unei sume de bani fixe, defalcată trimestrial și apoi

lunar.

C.A.S. a

Municipiului București a decontat furnizorului contravaloarea medicamentelor

acordate asiguraților în limita valorii de contract negociate cu acesta și în

limita sumelor prevăzute pentru această destinație în filele de buget anuale,

în condițiile Contractului cadru și a Normelor de aplicare a acestuia, pe baza

documentelor justificative depuse de reprezentantul legal, or la pronunțarea

deciziei atacate susține recurenta instanța nu a ținut seama de acest aspect.

Ținând seama de

prevederile legale în baza cărora s-au încheiat anual contractele de furnizare

medicamente, farmacia era obligată să respecte valorile de contract așa cum au

fost asumate în relația contractuală cu C.A.S.M.B.

Potrivit

prevederilor contractuale stipulate la art. 21 alin. (2) din contractul

încheiat pe anul 2006, art. 23 alin. (2) din contractul încheiat pe anul 2007,

art. 25 alin. (2) din contractul încheiat pe anul 2008, valoarea inițial

negociată se poate majora pe parcursul anului pe baza actelor adiționale, în

limita fondului aferent furnizării de medicamente cu și fără contribuție

personală în tratamentul ambulatoriu, în sistemul de asigurări sociale de

sănătate, avându-se în vedere condițiile de contractare a sumelor inițiale.

Prin acțiunea

civilă înregistrată pe rolul Curții de Apel București, SC F.L. SRL a solicitat

instanței de fond să dispună obligarea C.A.S.M.B. la plata sumei totale de

2.401.180,03 lei, reprezentând contravaloarea medicamentelor eliberate de

furnizor peste valoarea de contract în anii 2006, 2007, 2008.

Susține că suma

de 2.401.180,03 lei solicitată de pârâta SC F.L. SRL reprezintă contravaloarea

medicamentelor eliberate de furnizor peste valoarea de contract în anii 2006,

2007, 2008.

Aceste sume

pretinse la plată de furnizor, se referă la perioada 1 iulie - 31 decembrie

2006, 1 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2007, 1 ianuarie 2008 - septembrie 2008

până la eliminarea plafonului pentru farmacii și reprezintă contravaloarea

rețetelor gratuite și compensate eliberate peste valoarea de contract, în anii

2006, 2007, 2008 înregistrate la C.A.S.M.B., în baza borderourilor

centralizatoare depuse lunar de furnizor.

Aceste sume nu

sunt înregistrate în contabilitatea C.A.S.M.B. prin urmare nu constituie debite

pentru recurentă și, în consecință, nu reprezintă o creanță lichidă, exigibilă

și certă.

Se arată că în

anii 2006-2008 sumele care depășeau valorile contractuale puteau fi decontate

în cadrul aceluiași exercițiu financiar, în cazul în care existau fonduri

suplimentare la bugetul F.N.U.A.S.S. repartizate prin filă de buget ca urmare a

unei rectificări bugetare sau prin hotărâre de guvern.

La pronunțarea

deciziei atacate instanța, în opinia recurentei, nu a ținut seama că pârâta a

respectat obligația contractuală asumată și că prin admiterea solicitării se

creează depășirea limitei fondului aferent furnizării de medicamente așa cum a

fost stabilit prin fila de buget, ceea ce ar perturba și mai mult echilibrul

sistemului sanitar și așa foarte grav afectat.

C.A.S.M.B. nu

dispune de fonduri proprii sau alte fonduri destinate plății furnizorilor de

servicii medicale decât cele repartizate și aprobate de către ordonatorul

principal de credite, C.N.A.S., sens în care sunt de reținut și prevederile

art. 291 lit. d) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății,

potrivit cărora obligația C.N.A.S. este aceea de a acoperi, potrivit

principiilor acestei legi, nevoile de servicii de sănătate ale persoanelor, în

limita fondurilor disponibile.

În cadrul

sistemului de asigurări de sănătate decontarea către furnizorii de medicamente,

cu și fără contribuție personală, se face în limita fondurilor prevăzute în

contractele cu aceștia, aprobate și prevăzute în fila de buget cu această

destinație.

Astfel, o plată

efectuată fără respectarea celor de mai sus, ar însemna o încălcare flagrantă a

legii având în vedere și dispozițiile art. 4 și art. 14 din Legea nr. 500/2002

privind finanțele publice, care prevede reguli cu privire la cheltuielile

bugetare.

Examinând cauza

sub toate aspectele, conform art. 304

1

C. proc. civ., în raport de

criticile formulate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul

este fondat pentru considerentele care succed:

Este de reținut

că motivele care atrag desființarea hotărârii arbitrale sunt strict și

limitativ prevăzute de lege, iar judecarea litigiului pe fond, este posibilă

doar în măsura în care se constată incidența vreunuia dintre motivele prevăzute

de art. 364 C. proc. civ.

Potrivit

dispozițiilor art. 364 lit. i) C. proc. civ. hotărârea arbitrală poate fi

desființată numai prin acțiune în anulare, când încalcă ordinea publică, bunele

moravuri ori dispozițiile imperative ale legii.

Referitor la

aplicarea motivului prevăzut de art. 364 lit. i) C. proc. civ., se constată că

instanța de fond a încălcat dispozițiile imperative ale legii, fiind fondate

criticile recurentei sub acest aspect.

În speță, prin

acțiunea arbitrală înregistrată pe rolul C.C.A. pentru soluționarea litigiilor

dintre furnizorii de servicii medicale și casele de asigurări de sănătate,

reclamanta SC F.L. SRL a solicitat obligarea pârâtei C.A.S. a Municipiului

București, la plata sumei de 2.401.180,03 lei reprezentând contravaloare

prestații furnizare medicamente, în raport la contractele-cadru privind

condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări

sociale de sănătate pentru anii 2006, 2007 și 2008, sumă ce depășește pe cele

prevăzute în contracte.

O eventuală

nerespectare a dispozițiilor contractuale nu constituie motiv de anulare a

hotărârii arbitrale potrivit art. 364 lit. i) C. proc. civ., instanța apreciind

greșit incidența acestor prevederi legale.

Nerespectarea

dispozițiilor contractuale nu poate conduce la anularea unei hotărâri

arbitrale, întrucât nu reprezintă o încălcare a ordinii publice, a bunelor

moravuri sau a dispozițiilor imperative ale legii, astfel cum impune art. 364

lit. i) C. proc. civ.

Totodată, controlul

efectuat de instanță asupra hotărârii arbitrale este un control de legalitate

și nu de temeinicie și de aceea invocarea motivului prevăzut de lit. i) a art.

364 C. proc. civ. nu trebuie să fie un pretext pentru a se solicita instanței

reexaminarea pe fond a litigiului arbitral.

Osebit de

aceasta, procedând în sensul admiterii acțiunii în anulare și obligării pârâtei

la plata sumei anterior menționate, instanța a încălcat nu numai convenția

părților pe acest aspect, dar a creat și premisele ca, prin aplicarea acestui

raționament să se ajungă la depășirea limitei fondului aferent furnizării de

medicamente cu și fără contribuție personală în tratamentul ambulatoriu, în

sistemul de asigurări de sănătate.

Nu se poate

face abstracție de imposibilitatea depășirii acestei limite prevăzută de

dispozițiile art. 4 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice potrivit

cărora sumele aprobate, în cadrul cărora se angajează, se ordonanțează și se

efectuează plăți, iar aceste limite maxime care nu pot fi depășite au fost

avute în vedere și de părțile din acest litigiu, când au convenit, prin art. 10

din contractul din 2006, art. 11 din contractul din 2007 și respectiv art. 11

din contractul din 2008, valoarea lor, sub forma unor sume fixe.

O plată

efectuată fără respectarea celor de mai sus, ar însemna o încălcare flagrantă a

legii având în vedere și dispozițiile art. 4 și art. 14 din Legea nr. 500/2002

privind finanțele publice, care prevede reguli cu privire la cheltuielile

bugetare.

Prin urmare, nu

se poate pune problema că plafonarea valorii contractului este de natură a

îngrădi dreptul asiguraților de a beneficia de medicamente prin clauzele

contractuale convenite, întrucât Legea nr. 95/2006 stipulează expres la art.

291 lit. d) ca obligație a C.N.A.S. să acopere potrivit principiilor acestei

legi, nevoile de servicii de sănătate ale persoanelor, în limita fondurilor

disponibile.

Pentru

rațiunile expuse, constatând greșita aplicare și interpretare a dispozițiilor

art. 364 lit. i) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312

alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâta C.A.S. a

Municipiului București împotriva Deciziei nr. 74 din 18 septembrie 2013

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, va modifica

hotărârea atacată, în sensul că va respinge acțiunea în anulare a Hotărârii

Arbitrale din 29 noiembrie 2012 pronunțată de C.C.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâta C.A.S. a Municipiului București împotriva Deciziei nr. 74

din 18 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Modifică

hotărârea atacată, în sensul că respinge acțiunea în anulare a Hotărârii

Arbitrale nr. 16 din 29 noiembrie 2012 pronunțată de C.C.A.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 4 iunie 2014.