ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1088/2015

Decizia nr. 1088/2015

Deliberând asupra recursurilor de față, din actele și lucrările dosarului, a constatat următoarele:

Prin sentința civilă nr. 462/C din 19 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Bihor s-a respins acțiunea principală formulată de reclamantul Spitalul Clinic Județean Oradea, în contradictoriu cu pârâta C.A.S. Bihor.

A fost respinsă acțiunea reconvențională formulată de reclamanta reconvențională C.A.S. Bihor, împotriva pârâtului Spitalul Clinic Județean Oradea.

Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut că:

Între reclamanta și pârâtă s-au încheiat contractele nr. AA/2007 și nr. BB/2008 de furnizare de servicii medicale spitalicești al cărui obiect îl constituie furnizarea de servicii medicale în asistență medicală spitalicească în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, conform contractului cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2007-2008, aprobat prin H.G. nr. 324/2008 și a normelor metodologice de aplicare a acestora, în considerarea dispozițiilor legale în materie, respectiv art. 9 alin. (1), al anexei nr. 17 la Ordinul nr. 1781/558/2006 și la Ordinul nr. 522/236/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a contractelor cadru privind condițiile acordării asistentei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2007 și 2008, precum și art. 5 din contracte; potrivit cărora pârâta C.A.S., s-a obligat să deconteze furnizorilor de servicii medicale, la termenele prevăzute în contract contravaloarea serviciilor medicale contractate, efectuate și raportate, în baza facturii și a documentelor însoțitoare, în limita valorii de contract.

Tribunalul din actele depuse la dosar a constatat că pârâta a achitat reclamantei conform calcului regularizărilor aferente serviciilor medicale din 2007-2008, suma de 40.040,00 RON.

Tribunalul în ce privește poziția reclamantei de a nu se efectua o expertiză de specialitate în cauză, a statuat că pretențiile reclamantei nu sunt întemeiate, avându-se în vedere susținerile părților.

Referitor la cererea reconvențională, tribunalul a avut în vedere că actul aditional din 12 octombrie 2010, nu a fost încheiat ca urmare a derulării și executării contractului nr. CC/2010 în art. 1 al acestui act arătându-se că, obiectul acestuia îl reprezintă suma de 13.828.971,37 RON cu titlu de plată a obligațiilor spitalului înregistrate peste termenul de scadență din 30 iunie 2010 și neachitate până la data Ordinului nr. 1121/2010.

Conform acestui act aditional, s-a constatat că pârâta a plătit această sumă de bani cu altă destinație și nu cu titlu de regularizare în aplicarea dispozițiilor Ordinului comun nr. 1121/689/2010 al Ministerului Sănătății și al Președintelui Casei Naționale de Sănătate Bihor, iar cererea reconvențională a fost respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe în termen au declarat apel ambele părți.

Reclamantul-apelant Spitalul Clinic Județean Oradea, a solicitat admiterea în parte a acestuia, și, pe cale de consecință admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, respectiv obligarea pârâtei la plata sumei de 6.589.365 RON, reprezentând:

- 5.295.316,27 RON (4.398.282,56+897.033,71) diferența dintre serviciile medicale realizate și serviciile medicale finanțate - așa cum rezultă din situația DRG Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea, aferentă anului 2008 și desfășurător pentru decontarea serviciilor medicale spitalicești furnizate în regim de spitalizare continuă, finanțarea pe baza grupelor de diagnostice pe anul 2007;

- 7.338 RON, diferența dintre serviciile medicale realizate și serviciile medicale finanțate în regim de spitalizare de zi, așa cum rezultă din „situația spitalizare de zi anul 2008";

- 1.286,711,61 RON reprezentând majorări de întârziere de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, potrivit art. 120 alin. (7) C. proc. fisc., de la data scadenței până la data plății efective a debitului.

În motivarea cererii de apel se arată că textul art. 9 alin. (1) pct. 2 al Ordinului nr. 522/236/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Contractului cadru privind acordarea asistenței medicale pentru anul 2008, prevede imperativ că regularizarea trimestrială se face în funcție de o serie de parametri: numărul total de cazuri externate, raportate și validate pentru perioada de la începutul anului până la sfârșitul trimestrului respectiv, indicele de case-mix, tariful de caz ponderat stabilit pe anul 2008, coeficientul K al cazurilor extreme.

În susținerea apelului a mai învederat și Ordinul nr. 3269/2008 al Președintelui CNAS, potrivit căruia reclamantul a respectat modul de calcul și raportare a cazurilor aferente anului 2007 și 2008, cu precizarea că formularul utilizat este transpunerea practică a art. 9 alin. (1) pct. 2 din normele contractului cadru și în mod normal face referire la numărul de cazuri externate, raportate și validate, cu mențiunea că se decontează suma realizată și nu la cazuri ponderate, așa cum susține pârâta, astfel că acțiunea reclamantului este mai mult decât îndreptățită.

În ceea ce privește plata majorărilor de întârziere, s-a arătat că, potrivit art. 10 capitolul VIII din contractul nr. AA/2007 și contractul nr. BB/2008 de furnizare de servicii medicale spitalicești, pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale, partea în culpă datorează daune interese, O.U.G. nr. 92/2003 având rolul doar de a stabili cuantumul și modul de calcul al acestora, fapt recunoscut inclusiv de pârâtă prin notele de ședință din 17 octombrie 2011.

Prin Legea nr. 46/2011 termenul majorări de întârziere a fost modificat în dobânzi de întârziere, inclusiv cuantumul acestora, însă rolul lor este tocmai de sancțiune, pentru neplata la termen a obligației de plată.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 282 și urm. C. proc. civ.

Prin apelul declarat de pârâtă, C.A.S. Bihor, s-a solicitat admiterea acestuia modificarea în parte a hotărârii în sensul admiterii cererii reconvenționale.

În cuprinsul cererii de apel s-au formulat critici cu privire la:

- instanța de fond a făcut o apreciere greșită la actul adițional din 12 octombrie 2010; pentru aplicarea Ordinului comun nr. 121/689/2010 al Ministerului Sănătății și al Președintelui CNAS s-a constituit comisia mixtă (C.A.S. și DSP Bihor) de analiză și control, care a avut ca obiectiv principal analiza și controlul serviciilor medicale realizate și nedecontate în perioada 2005 - 30 iunie 2010, comparativ cu arieratele înregistrate peste termenul de scadență la 30 iunie 2010 și rămase neachitate la data ordinului mai sus menționat; în calitate de reprezentant în Comisia mixtă, C.A.S. Bihor a admis toate serviciile medicale realizate peste contractul cu C.A.S. în sumă de 13.828.971,37 RON față de valoarea de 13.848,39 RON prevăzută în Anexa nr. 3 semnată pe proprie răspundere de reprezentanții Spitalului Județean Bihor; arieratele înregistrate de această unitate sanitară peste termenul de scadență la 30 iunie 2010 și rămase neachitate se ridică la 13.828.971,37 RON conform Anexei nr. 2 la Ordinul nr. 1121/2010; pe baza procesului verbal întocmit de Comisia mixtă județeană, suma mai sus evocată a fost aprobată în totalitate de comisia constituită la nivel central și achitată în totalitate conform extraselor de plată anexate întâmpinării; dacă această sumă s-ar fi decontat în cadrul contractului cu C.A.S., serviciile realizate și nedecontate la 30 iunie 2010 respectiv valoarea actului adițional ar fi fost mai mică cu această sumă;

- referitor la acțiunea principală s-a apreciat că în mod corect a fost respinsă, C.A.S. Bihor respectând prevederile legale în materie în ceea ce privește regularizările efectuate în 2007 și 2008, astfel că această instituție nu figurează cu datorii față de Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea; s-a mai arătat că regularizarea se calculează la tarif pe cazuri ponderate și nu la cazuri efectiv realizate, valoarea cazurilor ponderate fiind egală cu cazurile contractate înmulțit cu ICM-ul contractat; potrivit calculului depus la dosar, C.A.S. Bihor a achitat regularizările aferente serviciilor medicale din 2007-2008, de asemenea, în calitate de finanțator, C.A.S. Bihor nu a recunoscut în cadrul contractului cu reclamantul suma aflată în litigiu și a returnat facturile emise, deoarece au fost calculate eronat, reprezentând regularizări pentru valoarea de contract; ori, conform art. 9 pct. 2 din Anexa 17 la Ordinul nr. 1781/558/2006 și Ordinul nr. 522/236/2008 pentru serviciile realizate peste valoarea de contract se poate accepta la decontare sub formă de regularizare o depășire de maximum 5% a numărului de cazuri ponderate în cazul spitalizării continue, cât și a cazurilor rezolvate/serviciilor medicale efectuate în regim de spitalizare de zi, condiția pentru acceptarea acestor regularizări fiind încadrarea în fondurile alocate asistenței medicale spitalicești la nivelul casei de asigurări de sănătate; mai mult, reclamantul nu a înțeles să-și dovedească modul de calcul al sumelor solicitate printr-o expertiză contabilă; în ceea ce privește penalitățile de întârziere calculate în baza art. O.G. nr. 92/2003, acestea sunt de natură civilă, contractul civil încheiat între părți (nr. AA/2007, BB/2008) neîndreptățind reclamanta la majorări potrivit C. proc. fisc.

S-au invocat dispozițiile art. 282 și urm. C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 615-A din 11 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâtă C.A.S. Bihor împotriva sentinței tribunalului.

A fost admis apelul reclamantului Spitalul Clinic Județean Oradea împotriva sentinței civile nr. 462/C din 19 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că:

S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul Spitalul Clinic Județean Oradea împotriva pârâtei C.A.S. Bihor și, în consecință:

A fost obligată pârâta la plata sumei de 5.132.629,54 RON reprezentând contravaloare servicii medicale; 1.286.711,61 RON majorări de întârziere și 7990 RON cheltuieli de judecată, în favoarea reclamantului.

Au fost păstrate restul dispozițiilor sentinței apelate.

În raport de clauzele contractuale înserate în contractele încheiate între părțile litigante și derularea acestora, instanța de apel, în considerentele deciziei pronunțate, a constatat că poziția procesuală a pârâtei, raportat la concluziile raportului de expertiză evocate în întâmpinare sunt contradictorii, iar referitor la actul adițional, susținerile intimatei nu sunt confirmate de experți: astfel, se concluzionează că sumele solicitate de reclamant nu au făcut obiectul actului adițional din anul 2010, sumele stabilite prin acesta având o altă destinație (furnizori de medicamente, material sanitar, arierate furnizori, etc).

Conform contractelor încheiate de părțile litigante, s-au prevăzut daune interese, pentru neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor contractuale de către una din părți.

Cuantumul și modul de calcul al acestora au fost stabilite prin O.U.G. nr. 92/2003, modificată prin Legea nr. 46/2011, sumele în cauză fiind de 0,04% pe zi de întârziere, iar suma stabilită de experți cu acest titlu a fost cuantificată la suma de 1.689.175,44 RON, situație în raport cu care a dispus obligarea pârâtei doar în limita sumei solicitate prin cererea de apel, conform principiului disponibilității părților, respectiv în sumă de 1.286.711,61 RON.

Împotriva deciziei pronunțate în apel, reclamantul și pârâta au declarat recurs.

Acest lucru rezultă din cererea sa de apel, potrivit căreia a solicitat obligarea pârâtei C.A.S. Bihor la plata sumei de 1.286.711,61 RON reprezentând majorări de întârziere suma care rezulta din „Situația privind majorările de întârziere calculate la data de 19 octombrie 2009", precum și în continuare, până la data plății efective, potrivit C. proc. fisc., art. 120.

Așa fiind, instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecații, a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, criticile formulate încadrându-se în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

În consecință, reclamantul solicit admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul obligării pârâtei la plata majorărilor de întârziere de la data precizării lor – 19 octombrie 2009 până la data plății efective.

Pârâta susține că regularizarea serviciilor medicale cerute de reclamant sunt peste valoarea contractului încheiat de părți, la care nu poate fi obligată, așa încât efectuarea serviciilor medicale peste prevederile contractuale se face pe propria răspundere și nu atrage nicio obligație din partea caselor de asigurări de sănătate cu care s-a încheiat contractul. Mai mult, pârâta este o instituție publică supusă Legii nr. 500/2002 potrivit cu care bugetele alocate conform acestui act normativ se ordonanțează și se efectuează plăți în limitele maxime prevăzute, care nu pot depăși sumele alocate pentru furnizarea serviciilor medicale.

Potrivit contractelor de furnizare de servicii medicale și actelor subsecvente ale acestora, părțile au convenit obligația pârâtei la art. 5 lit. o) din contractul nr. BB/2008 „să deconteze, în primele 10 zile ale lunii următoare celei pentru care se face plata, contravaloarea serviciilor medicale acordate asiguraților în luna precedentă în baza facturii și a documentelor însoțitoare, cu încadrarea în sumele contractate. Pentru fiecare lună, casele de asigurări de sănătate pot efectua până la data de 20 decontarea lunii curente pentru perioada 1 -15 a lunii, în baza indicatorilor specifici realizați și în limita sumelor contractate, pe baza facturii și a documentelor însoțitoare". De asemenea, pârâta arată că în mod greșit instanța anterioară a reținut raportul de expertiza efectuat de experții A., B., și C. pe care l-a apreciat ca fiind complet și mai detaliat. Acest al doilea raport de expertiza nu este nici pe departe mai complet sau detaliat, dimpotrivă în al doilea raport experții au copiat integral anexa 1 și 2, inclusiv greșelile de redactare din nota de subsol din anexa 1 al primului raport de expertiza. La obiectivul 2 al contraexpertizei s-a reținut ca nu se datorează majorări de întârziere solicitate de reclamant, calculate de primul expert D. conform C. proc. fisc.

Contraexpertiza efectuată de experții A., B. și C. cu privire la care a formulat obiecțiuni și la care experții nu au răspuns, nu este, din punctul său de vedere, o lucrare științifică, în măsură să lămurească împrejurările de fapt. Cu toate acestea instanța a reținut aceasta expertiza cu privire la obligația de plata a sumei de 5.132.629,54 RON reprezentând contravaloarea serviciilor medicale.

Cu privire la majorările de întârziere cuprinse în obiectivul 2, aceasta contraexpertiză reținută de instanța de apel a concluzionat contrar instanței de fond, în sensul ca sunt nelegale, experții motivând că natura contractelor este civilă potrivit art. 246 din Legea nr. 95/2006, iar majorările de întârziere calculate de primul expert conform C. proc. Fisc. sunt nelegale. Aspectele cu privire la nedatorarea majorărilor de întârziere au fost reținute și de Tribunalul Bihor în sentința civilă nr. 462/C/2012, în sensul că nici în situația admiterii acțiunii nu ar fi putut fi acordate fiind vorba de un litigiu civil.

Cu toate acestea instanța a dispus nelegal acordarea majorărilor de întârziere stabilite prin O.G. nr. 92/2003 modificată prin Legea nr. 46/2011, contrar prevederilor art. 1 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003.

Contraexpertiza nu s-a pronunțat dacă în urma decontărilor și regularizărilor efectuate pârâta mai datorează vreo suma de bani reclamantei, neavându-se în vedere acte adiționale încheiate cu reclamantul Spitalul Clinic Județean Oradea, din 06 martie 2008, din 10 iunie 2008 la contractul nr. AA/2007, din 16 septembrie 2008, din 31 martie 2009 la contractul nr. BB/2008. Din aceste actele adiționale rezultă că, C.A.S. Bihor a efectuat și contravaloarea serviciilor medicale aferente anului 2007-2008.

În ce privește cererea reconvențională, pârâta susține, în esență, că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a actului adițional din 12 octombrie 2008, deoarece a reținut concluziile din contraexpertiză și nu din Anexa nr. 3 a comisiei mixte de analiză și control a județului Bihor. Sub acest din urmă aspect, pârâta învederează modul în care s-a constituit comisia mixtă în temeiul textelor de lege invocate; adică pârâta a admis toate serviciile medicale realizate peste contractul cu C.A.S. în sumă de 13.828.971,37 RON față de valoarea de 13.848.39 RON prevăzută în Anexa nr. 3 la Ordinul nr. 1121/689/2010 al Ministerului Sănătății și al Președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate întocmită și semnată pe propria răspundere de reprezentanții reclamantului. Nu se putea reține că, sumele din actul adițional din anul 2010 au o altă destinație, mai ales că după încheierea actului adițional reclamantul nu mai avea arierate pentru perioada 2005 - 2010 datorate serviciilor medicale efectuate peste valoarea din contract și în consecință nu mai poate pretinde regularizări din serviciile medicale pe perioada 2007 - 2008. Mai arată pârâta că nu are o poziție contradictorie, întrucât Ordinul nr. 1121/689/2010 al Ministerului Sănătății și al Președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate a creat o situație de excepție prin care s-a avut în vedere tocmai achitarea arieratelor acumulate ca urmare a serviciilor medicale realizate și nedecontate în perioada 2005 - 30 iunie 2010.

În consecință, pârâta solicită, în principal nulitatea deciziei recurate pentru nerespectarea prevederilor art. 261 pct. 7 C. proc. civ. coroborat cu prevederile art. 105 alin. (2) teza a II-a din același cod, deoarece decizia nu cuprinde calea de atac și termenul în care poate fi exercitată, iar în subsidiar, în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului și admiterii cererii reconvenționale, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată reprezentând contravaloarea contraexpertizei în cuantum de 24.000 RON.

Referitor la recursul declarat de pârâtă, Înalta Curte constată nulitatea cererii de recurs, formulată de recurenta - pârâtă, în temeiul 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, prima chestiune ce se impune a fi precizată este aceea că în actuala reglementare, recursul este cale de atac de reformare, nedevolutivă, care se exercită numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar dispozițiile art. 3021 C. proc. civ. impun sub sancțiunea nulității, respectarea unor exigențe pentru promovarea acestei căi de atac, respectiv indicarea motivelor de nelegalitate și dezvoltarea lor.

Prin recursul declarat de pârâtă, după cum lesne se poate observa, acesta deși invocă motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., cu referire la dispozițiile legale incidente în cauză - pe care le evocă - modul în care sunt expuse în motivarea recursului vizează aspecte de netemeinicie, întrucât acestea sunt efectiv raportate la probele administrate în cauză, respectiv la concluziile raporturilor de expertiză/contraexpertiză referitoare la sumele contestate.

Mai mult decât atât, pârâta indică textele de lege pretins încălcate, însă cu expunerea situației de fapt raportat la actele încheiate de părți și probele administrate în cauză, din examinarea cărora nu rezultă în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, chestiuni care denotă aspecte de netemeinicie și nu de nelegalitate.

Este adevărat că în dezvoltarea motivelor de recurs invocate, recurenta invocă dispoziții legale și interpretarea greșită a art. 8 din contractul părților și aplicarea greșită a legii incidente în cauză, însă - motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. - acestea sunt expuse din perspectiva netemeiniciei deciziei atacate, fără să aducă argumente și contraargumente privind nelegalitatea hotărârii în lumina dispozițiilor art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

Pe de altă parte, chiar dacă recurenta face vorbire despre majorările de întârziere, aceste apărări ale pârâtei în susținerea recursului, nu sunt motivate decât raportate la probele administrate în cauză, care din punctul său de vedere au fost incomplet și eronat executate. Așa fiind, criticile formulate în susținerea recursului sunt critici ce vizează aspecte de netemeinicie și nu de nelegalitate, știut fiind că în calea de atac a recursului, controlul judiciar al deciziei atacate, se face strict și limitativ în considerarea motivelor de nelegalitate prevăzute de pct. 1-9 ale art. 304 C. proc. civ. Faptul că recurenta invocă pretinsele aplicări greșite ale unor dispoziții legale, nu este suficient în exercitarea controlului judiciar în recurs, deoarece aceste afirmații trebuie consolidate cu argumente și contraargumente care să arate în ce constă nelegalitatea deciziei recurate.

Practic, după cum se poate remarca, recurenta este nemulțumită de modul în care s-a soluționat pricina sub aspectul aplicării textelor de lege pretins încălcate și obligarea la plata sumelor pretinse de reclamantă, printre care și majorările de întârziere datorate în temeiul contractelor încheiate de părțile din prezentul litigiu, care în opinia sa nu sunt datorate.

Este adevărat că recurenta invocă motivele de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și prevede expres pretinse încălcări ale unor dispoziții legale - fără a le mai enumera dat fiind excepția nulității recursului - însă din modul în care sunt expuse acestea vizează aspecte de netemeinicie, iar susținerile recurentei referitoare la probele administrate în cauză nu pot conduce decât la concluzia că toate aceste împrejurări nu pot fi calificate ca motive de nelegalitate în sensul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., ci dimpotrivă, acestea tind la reaprecierea probelor administrate în cauză și la o reapreciere a situației de fapt deja stabilită.

În considerarea celor ce preced, constatând că recurenta nu s-a conformat obligației reglementate de dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de recurs și dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea cererii de recurs formulată de pârâtă.

Referitor la decizia nr. 1208/2013 a instanței supreme depusă de pârâtă ca practică judiciară, nu este elocventă, întrucât vizează altă situație de fapt care, evident, atrage o altă problematică în materia contractelor de furnizare servicii medicale între casele de asigurări și spitalele de stat.

Referitor la criticile pârâtei cu privire la constatarea nulității deciziei recurate pentru nerespectarea prevederilor art. 261 pct. 7 C. proc. civ. coroborat cu prevederile art. 105 alin. (2) teza a II-a din același cod, deoarece decizia nu cuprinde calea de atac și termenul în care poate fi exercitată, după cum se poate observa, această omisiune a fost îndreptată la cererea reclamantului prin încheierea de ședință din camera de consiliu din 21 ianuarie 2015 dată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

În ce privește recursul declarat de reclamant, Înalta Curte constată că este fondat și urmează să fie admis pentru următoarele considerente:

Prin cererea de apel, reclamanta a indicat cuantumul penalităților, însă aceasta a solicitat, în mod expres, și obligarea pârâtei la plata în continuare a penalităților de întârziere până la data achitării efective a debitului principal.

În mod greșit, instanța de apel a considerat că reclamanta ar fi renunțat la solicitarea de plată a penalităților de întârziere în continuare în condițiile în care nu exista nicio cerere în acest sens, dimpotrivă existând o solicitare expresă în acest sens, critică ce se încadrează în motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Față de cele mai sus arătate, cu aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 304 pct. 8 din același cod, Înalta Curte urmează să admită recursul reclamantei și să modifice, în parte, decizia atacată în sensul obligării pârâtei la plata penalităților de întârziere în continuare, până la momentul achitării efective a debitului principal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea cererii de recurs formulată de pârâta C.A.S. Bihor împotriva deciziei civile nr. 615/A din 11 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, în temeiul art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Admite recursul declarat de reclamantul Spitalul Clinic Județean Oradea împotriva deciziei civile nr. 615/A din 11 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă.

Modifică, în parte, decizia atacată, în sensul că obligă pârâta C.A.S. Bihor la plata penalităților de întârziere în continuare, până la momentul achitării efective a debitului.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 aprilie 2015.