Decizia nr. 1607/2020 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 124/2019 a Tribunalului Bihor

Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin acțiunea înregistrată în data de 14.05.2019, reclamantul Spitalul Clinic de Urgență Oradea a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Bihor obligarea acesteia la plata sumei de 42.077.970 RON reprezentând:suma de 26.969.180 RON reprezentând contravaloare factură nr. x/23.05.2016, respectiv diferență contravaloare servicii medicale în spitalizare continuă aferente anului 2014; suma de 15.108.790 RON reprezentând contravaloare factură nr. x/23.05.2016, respectiv diferență contravaloare servicii medicale în spitalizare continua aferente anului 2015 - anexa nr. l; daune interese (dobânda legală) de la scadență până la data plații efective a debitului.

Hotărârea pronunțată în primă instanță de tribunal. Prin sentința civilă nr. 124/C din 18 septembrie 2019, pronunțată de Tribunalul Bihor s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârât. A fost respinsă ca prescrisă cererea formulată de reclamantul Spitalul Clinic de Urgență, privind obligarea pârâtei Casa de Asigurări de Sănătate Bihor la plata sumei de 42077970 RON.

Hotărârea pronunțată în apel de Curtea de apel. Curtea de Apel Oradea, secția I civilă prin decizia 50/2020-A din data de 5 februarie 2020 a respins ca nefondat apelul civil declarat de apelantul reclamant Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea, în contradictoriu cu intimata pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Bihor, împotriva sentinței civile nr. 124/C din 18 septembrie 2019 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.

Calea de atac formulată în cauză. Împotriva deciziei nr. 50/2020-A din data de 5 februarie 2020 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă a declarat recurs Spital Clinic Județean de Urgență Oradea. Se susține că instanța în mod greșit a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, interpretând greșit actul juridic dedus judecații, hotărârea acesteia a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, prin indicarea punctuală a motivelor de nelegalitate, raportate la soluția pronunțată și argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia, respectiv a momentului de la care începe să curgă termenul de prescripție, care în nici un caz nu poate să fie data de 14.03.2016 - ultimul act adițional. Aceasta deoarece Casa de Asigurări de Sănătate Bihor, potrivit și art. 5 alin. (1) lit. b) din contractul nr. x/2004 are obligația de a deconta furnizorilor de servicii medicale, la termenele prevăzute în contract, pe baza facturii însoțită de documentele justificative prezentate atât pe suport de hârtie, cât și informat electronic, astfel că nu poate și nici nu are cum să efectueze o plată, indiferent cu ce titlu ar fi aceasta, decât în baza unei facturi. Prin urmare, trebuie reținut că nașterea dreptului de a solicita o anumită sumă de bani cu orice titlu, în baza și în cadrul relației contractuale are loc numai în baza unei facturi. Se reiterează susținerile cu privire la momentul începerii prescripției potrivit prevederilor art. 2523 C. civ., în sensul ca prescripția începe sa curgă de la data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui, astfel dreptul la acțiune s-a născut la data de 10.06.2016, data refuzului plății celor două facturi, factura nr. x/23.05.2016 și nr. y/23.05.2016. Având în vedere motivele expuse mai sus, se solicită, în principal admiterea recursului declarat, casarea sentinței nr. 50/2020-A a Curții de Apel Oradea și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond; în subsidiar, în situația în care instanța de recurs va reține cauza spre judecare, se solicită admiterea recursului declarat, casarea deciziei civile recurate și, pe cale de consecință, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată, respectiv obligarea pârâtei intimate la plata sumei de 42.077.970 RON reprezentând contravaloare servicii medicale.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate Bihor a solicitat, în principal, nulitatea recursului raportat la prevederile art. 486 alin. (1) noul C. proc. civ. și art. 488 noul C. proc. civ. coroborate cu prevederile art. 489 alin. (2) noul C. proc. civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Analizând excepția nulității recursului invocată de intimata-pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate Bihor, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este nefondată, urmând a fi respinsă pentru considerentele ce succed. Pentru a opera nulitatea recursului în condițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., este necesar ca cererea de recurs să nu cuprindă critici propriu-zise la adresa deciziei sau să cuprindă o succesiune de fapte și afirmații ce nu ar putea fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. În cauză, din cuprinsul cererii de recurs rezultă că criticile invocate se pot circumscrie motivului de nelegalitate reglementat de prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., deoarece se invocă greșita soluționare a excepției prescripției dreptului la acțiune, considerându-se că dreptul la acțiune al reclamantei s-a născut la data de 10.06.2016, data refuzului plății celor două facturi (factura nr. x/23.05.2016 și nr. y/23.05.2016), invocându-se, prin urmare, greșita aplicare a dispozițiilor art. art. 2523 C. civ. Drept urmare, raportat la dispozițiile art. 486 alin. (1) și ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată de pârâtă este nefondată, urmând a fi respinsă. Pe fondul recursului, Înalta Curte constată că nu este incident acest motiv de nelegalitate invocat de reclamant, deoarece instanța de apel a solutionat în mod corect excepția prescripției dreptului la acțiune, considerând că cererea formulată de reclamantul Spitalul Clinic de Urgență, privind obligarea pârâtei Casa de Asigurări de Sănătate Bihor la plata sumei de 42.077.970 RON este prescrisă. Conform prevederilor art. 2523 C. civ., prescripția extinctivă, ca mijloc de stingere a dreptului la acțiune în sens material, ca urmare a neexercitării dreptului în termenul stabilit de lege începe să curgă de la data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui. Pentru a determina începutul termenului de prescripție, în mod corect instanța a reținut că, între cele două părți, reclamantul Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea și pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Bihor, s-au perfectat contractul de furnizare de servicii medicale spitalicești nr. 1504/20 mai 2013, (cu valabilitate 1 mai 2013 - 31 decembrie 2013, prelungit, prin act adițional, până la data de 30.06.2014) și contractul de furnizare de servicii medicale spitalicești nr. 1504/30 iunie 2014 (cu valabilitate 1 iulie 2014 - 31 decembrie 2014), prelungit prin mai multe acte adiționale, ultimul act adițional, atașat la dosarul cauzei, fiind încheiat la data de 14 martie 2016. Casei de Asigurări de Sănătate Bihor îi incumbă obligația de a deconta "în primele 14 zile ale lunii următoare celei pentru care se face plata, contravaloarea serviciilor medicale acordate asiguraților în luna precedentă, pe baza facturii și a documentelor depuse până la data prevăzută în contractul de furnizare de servicii medicale spitalicești, cu încadrarea în sumele contractate", în temeiul prevederilor art. 5 lit. i) din contractul nr. x/2014 (respectiv, lit. f) din contractul nr. x/2013). Potrivit prevederilor art. 6 lit. d) din același contract de furnizare de servicii medicale spitalicești nr. 1504/2014, furnizorul de servicii medicale, în cauză, recurentul reclamant, este obligat să factureze lunar, în vederea decontării de către casele de asigurări de sănătate, activitatea realizată conform contractelor de furnizare de servicii medicale spitalicești, factura trebuie să fie însoțită de documentele justificative privind activitățile realizate în mod distinct, conform prevederilor H.G. nr. 400/2014 și ale Ordinului ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 619/360/2014. Așadar, s-a apreciat că, asupra contractelor de furnizare de servicii medicale spitalicești încheiate în cauză și depuse la dosarul cauzei, se prevede modalitatea de decontare a serviciilor medicale, sub aspectul termenelor de emitere a facturii și de plată a contravalorii acestor servicii medicale, precum și scadența obligației de plată a serviciilor medicale spitalicești prestate în cursul unei luni. În cauză, nu pot fi primite, așadar, susținerile recurentului reclamant privind interpretarea eronată a prevederilor art. 2523 C. civ., în sensul că prescripția începe să curgă de la data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui, și anume că dreptul la acțiune s-ar fi născut la data de 10.06.2016, data refuzului plății celor două facturi, factura nr. x/23.05.2016 și nr. y/23.05.2016. Împrejurarea că reclamantul nu a emis facturile pentru serviciile medicale în termenul stabilit conform clauzelor contractuale, ci doar în anul 2016, urmare a raportului de control întocmit de Ministerul Sănătății la data de 14 martie 2016, nu poate produce consecințe sub aspectul momentului nașterii dreptului la acțiune, în sens material, cu referire la plata contravalorii serviciilor medicale spitalicești prestate, emiterea facturilor cu întârziere, contrar clauzelor contractuale, neputând înlătura efectele prescripției dreptului material la acțiune. În mod just instanța de apel a considerat că, pentru sumele solicitate pentru serviciile medicale, termenul de prescripție începe să curgă din luna următoare celei în care se face plata, astfel că termenul de prescripție extinctivă, de 3 ani, pentru fiecare creanță este împlinit. Nu în ultimul rând, dreptul material la acțiune al reclamantului pentru recuperarea sumei suplimentare (stabilite prin actul adițional din 14.03.2016) reprezentând cheltuieli de spitalizare s-a născut la momentul încheierii ultimului act adițional la contractul de furnizare de servicii medicale, respectiv 14.03.2016, iar cursul prescripției nu a fost întrerupt, conform înscrisurilor depuse la dosar, astfel că instanțele corect au constatat că acțiunea dedusă judecății a fost formulată cu depășirea termenului de prescripție de 3 ani, reglementat expres de dispozițiile art. 2517 C. civ., întrucât cererea dedusă judecății a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 14.05.2019. În concret, în mod just s-a apreciat că reclamantul avea obligația de a nu rămâne în pasivitate, timp de mai mult de trei ani, până la formularea cererii deduse judecății, având posibilitatea de a solicita contravaloarea serviciilor medicale în termenul prevăzut de lege pentru a obține concursul justiției, în vederea obținerii unui titlu executoriu cu privire la acestea. Drept urmare, nu pot fi primite criticile recurentului privind interpretarea sau aplicarea eronată a prevederilor legale privind prescripția extinctivă, corect fiind respinsă acțiunea promovată de reclamantul Spitalul Clinic de Urgență Oradea, întrucât a intervenit prescripția dreptului material la acțiune. Pentru aceste considerente, se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Spitalul Clinic de Urgență Oradea împotriva deciziei nr. 50/2020-A din data de 5 februarie 2020 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă.