ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 755/2011

Asupra recursului de față În baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin încheierea de ședință din 18 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. 1454/2/2011 (nr. 2 vechi 633/2011), în temeiul art. 160 C. proc. pen. a fost admisă cererea inculpatului M.F.C. și s-a dispus liberarea provizorie a acestuia, sub control judiciar. Pe timpul liberării provizorii, s-a stabilit că inculpatul M.F.C. va respecta obligațiile prevăzute de art. 1602 alin. (3) lit. a) - e) și alin. (3) 1 lit. c) C. proc.

pen., și anume: - să nu depășească limita teritorială a municipiului Suceava, decât în condițiile stabilite de instanță; - să se prezinte la organul de urmărire penală și la instanțele de judecată, ori de câte ori este chemat; - să se prezinte la organul de poliție în a cărui rază teritorială își are domiciliul, conform programului de supraveghere întocmit de acesta și ori de câte ori este chemat; - să nu își schimbe locuința tară încuviințarea instanței de judecată; - să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme; - să nu se apropie de ceilalți inculpați și de martorii din cauză și să nu comunice cu aceste persoane, direct sau indirect. A fost atrasă atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 1602 alin. (3) 2 și art. 160 10 C. proc.

pen. S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea M.A.P. nr. 13F/UP din 4 februarie 2011 emis de Curtea de Apel București, secția I penală, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză. S-a reținut astfel că inculpatul este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de luare de mită și constituire sau aderare la un grup infracțional organizat, cu limite de pedeapsă 3 ani - 15 ani, și 5 ani - 15 ani, respectiv pentru că în perioada septembrie 2010 - ianuarie 2011 a pretins, primit ori acceptat, direct sau indirect, importante sume de bani și bunuri de la persoanele care au tranzitat frontiera, în scopul de a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu privind controlul de frontieră și a le permite introducerea în România a unor bunuri peste limita legală admisă.

Analizând atitudinea procesuală manifestată de inculpat, respectiv o poziție de recunoaștere a acuzațiilor, Curtea a apreciat că poziția acestuia cu privire la faptele comise și solicitarea de a fi audiat pentru a recunoaște acuzațiile care i se aduc, justifică admiterea cererii formulate. în acest sens Curtea a constatat că inculpatul a adoptat o poziție de colaborare cu organele de anchetă, a descris modul de comitere a faptelor și, ceea ce este extrem de important, a relatat și în ce a constat activitatea celorlalți inculpați cu care a avut contact nemijlocit. Ca atare, chiar dacă urmărirea penală este în faza incipientă nu înseamnă că este un impediment în admiterea cererii, în acest sens art. 1601 C. proc.

pen. dispunând că inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie în tot cursul procesului penal. De asemenea, au fost avute în vedere prevederile art. 136 alin. (1) C. proc. pen. care stabilesc că scopul măsurilor preventive constă în a „asigura buna desfășurare a procesului penal oh pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei. În sfârșit, Curtea a apreciat că atât activitatea organelor de anchetă, cât și a instanțelor de judecată, va fi mult mai eficientă și se va concentra cu precădere asupra fondului cauzei prin cercetarea inculpatului în stare de libertate, în speță obligațiile impuse acestuia constituind suficiente garanții ale prezenței în fața organelor judiciare și a asigurării celerități desfășurării procesului penal.

Drept urmare, Curtea, în temeiul art. 160 8a alin. (2) C. proc. pen. a admis cererea inculpatului M.F.C. și a dispus liberarea provizorie a acestuia, sub control judiciar. Împotriva acestei încheieri de ședință a declarat, în termen legal, recurs de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, fără a arăta în scris motivele de casare a încheierii de ședință atacate, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 23 februarie 2011 sub numărul 1454/2/2011. Concluziile reprezentantului Ministerului Public ale apărătorului intimatului inculpat, precum și ultimul cuvânt al inculpatului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursul declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție prin prisma dispozițiilor prevăzute de art. 385 6 C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul ca fiind fondat pentru considerentele ce se vor arăta: Cu referire la cauză înalta Curte, reține că condițiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea în principiu a cererii de liberare provizorie sunt cele cuprinse în art. 160 6 C. proc. pen. și care fac parte din dispozițiile comune ale Secțiunii V (Capitolul I, Titlul IV, Partea generală a codului de procedură penală) privind liberarea provizorie sub control judiciar și liberarea provizorie pe cauțiune. În speță, cererea de liberare provizorie sub control judiciar este obiectiv încuviințată, persoana care a formulat-o este dintre cele cărora legea le conferă beneficiul acesteia și are pertinență funcțională întrucât, poate conduce la satisfacerea intereselor părții în numele căreia a fost făcută.

în consecință, fiind îndeplinite toate cerințele legale care creează limitele admisibilității în principiu, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de apărătorul inculpatului M.F.C. și însușită de acesta, nu poate fi considerată ca fiind inadmisibilă. Examinând cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată în cauză, înalta Curte constată însă că aceasta este neîntemeiată, motiv pentru care admițând recursul declarat de Parchet, în rejudecare o va respinge în conformitate cu dispozițiile art. 160 8a alin. (2) C. proc. pen.

Liberarea provizorie, deși nu este o măsură preventivă, poate fi considerată ca fiind o modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive, o instituție destinată să concilieze libertatea individuală (prin evitarea detenției) și protecția socială (impunând un control asupra persoanei liberate, prin instituirea de obligații sau de restricții ale libertății), scopul urmărit prin ambele măsuri - chiar dacă sunt de natură diferită - fiind același, și anume, buna desfășurare a procesului penal în ansamblul său. Din analiza prevederilor art. 136 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora, „scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune" corelate cu cele ale art. 160 2 C. proc.

pen., rezultă că pentru a se putea dispune liberarea provizorie trebuie îndeplinite trei condiții. Prima condiție pozitivă se referă la faptul că liberarea provizorie (indiferent de modalitate) este condiționată de privarea de libertate a persoanei, ea neputând fi dispusă în lipsa unei stări de arest efectiv. A doua condiție pozitivă, vizează natura și gravitatea infracțiunii săvârșite. Sub acest aspect, potrivit dispozițiilor art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen., „liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care lege prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani". Condiția negativă vizează comportamentul inculpatului și perspectiva acestui comportament după liberarea provizorie.

Astfel, potrivit art. 160 2 alin. (2) C. proc. pen., „liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte". îndeplinirea condițiilor sus-menționate nu conferă celui arestat un drept la liberarea provizorie, ci numai o vocație - concluzie ce se desprinde din art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen. - care prevede „liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda.", instanța de judecată având facultatea și nu obligația de a dispune măsura.

Din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, în art. 5 paragraful 3 se arată că orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere. Raportând dispozițiile cuprinse în legea națională (art. 160 2 și urm. C. proc. pen.) corelate cu prevederile art. 5 paragraful 3 din Convenție, la speța dedusă judecății, înalta Curte constată că în acest moment, un control judiciar instituit în sarcina inculpatului M.F.C. ar fi insuficient pentru realizarea scopului procesului penal, astfel cum este definit de art. 136 alin. (1) C. proc.

pen. și că, se impune menținerea măsurii arestării preventive, fiind respectat în acest fel și principiul proporționalității între măsura preventivă și gravitatea infracțiunilor pentru care inculpatul a fost cercetat și trimis în judecată, respectiv, gravitatea inculpatului. Rezultă din actele și lucrările dosarului că inculpatul M.F.C. a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru comiterea în datele de 12 decembrie 2010, 14 decembrie 2010, 16 decembrie 2010, 18 decembrie 2010, 21 decembrie 2010, 22 decembrie 2010 și 24 decembrie 2010 a unui număr de 32 acte materiale de luare de mită și 3 predări de bani învinuitului S.S.D. realizând conținutul constitutiv a infracțiunii de luare de mită și de constituire sau aderare la un grup infracțional organizat.

Inculpatul M.C.F. a fost arestat preventiv la data de 4 februarie 2011, pe o perioadă de 29 de zile, măsura arestării preventive. Temeiurile de drept ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului le-au constituit dispozițiile art. 143 și art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., judecătorul fondului reținând că există probe și indicii temeinice care duc la presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care s-a cerut arestarea preventivă și că lăsarea lui în liberate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Din interpretarea dispoziției cuprinsă în art. 160 2 C. proc. pen.

potrivit căreia „liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți ." rezultă că cerința negativă ce trebuie îndeplinită pentru a se acorda liberarea provizorie sub control judiciar vizează comportamentul inculpatului și perspectiva acestui comportament după liberarea provizorie.

De asemenea, înalta Curte apreciază că, nu numai la luarea unei măsuri preventive, ci și la aprecierea temeiniciei oricărei cereri care vizează punerea în libertate, trebuie analizată, chiar și în cazul în care textul prevăzut pentru o anumită instituție nu menționează expres, condiția referitoare la pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta inculpatul dacă ar fi pus în libertate - condiție cerută de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. - și care a constituit unul din temeiurile legale ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului. A decide altfel, în sensul solicitat de inculpat și anume, de a analiza instituția liberării provizorii sub control judiciar numai prin raportare la condițiile limitativ prevăzute în art. 160 2 C. proc.

pen. și la datele ce caracterizează favorabil persoana inculpatului ar însemna ignorarea cu bună știință a dispozițiilor referitoare la scopul măsurilor preventive, între care și acela de a se asigura buna desfășurare a procesului penal. Înalta Curte retine de asemenea că durata excesivă a detenției preventive nu poate fi considerată a fi împlinită, deoarece cauza are un caracter complex, se află la începutul cercetării judecătorești, și necesită continuarea administrării de probe, elemente care impun la acest moment procesual, privarea de libertate a inculpatului. În consecință, în baza art. 160 8a alin. (2) C. proc. pen. se va respinge ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul M.C.F.

Având în vedere cele învederate, probatoriul administrat în cauză, Înalta Curte consideră că nu au dispărut temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, că aceasta este pe deplin justificată în raport cu dispozițiile evocate coroborate cu cele ale art. 5 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale. Fată de considerentele arătate, constatând criticile formulate de parchet, înalta Curte, urmează a admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție și, în rejudecare a respinge cererea de liberare sub control judiciar formulată de inculpatul M.F.C..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție împotriva încheierii din 18 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 1454/2/2011 (633/2011), privind pe inculpatul M.F.C. Casează, în totalitate, încheierea recurată și, rejudecând: Respinge cererea de liberare sub control judiciar formulată de inculpatul M.F.C. Obligă recurentul inculpat la 200 lei cheltuieli judiciare către stat la instanța de fond. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 februarie 2011.