ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 755/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 755/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

recursului de față

În baza

actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din 18

februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul

nr. 1454/2/2011 (nr. 2 vechi 633/2011), în temeiul art. 160 C. proc. pen. a fost admisă cererea inculpatului M.F.C. și s-a dispus liberarea provizorie a acestuia,

sub control judiciar.

Pe timpul

liberării provizorii, s-a stabilit că inculpatul M.F.C. va respecta obligațiile

prevăzute de art. 1602 alin. (3) lit. a) - e) și alin. (3)

1

lit. c)

C. proc. pen., și anume:

- să nu

depășească limita teritorială a municipiului Suceava, decât în condițiile

stabilite de instanță;

- să se

prezinte la organul de urmărire penală și la instanțele de judecată, ori de

câte ori este chemat;

- să se

prezinte la organul de poliție în a cărui rază teritorială își are domiciliul,

conform programului de supraveghere întocmit de acesta și ori de câte ori este

chemat;

- să nu își

schimbe locuința tară încuviințarea instanței de judecată;

- să nu

dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme;

- să nu se

apropie de ceilalți inculpați și de martorii din cauză și să nu comunice cu

aceste persoane, direct sau indirect.

A fost atrasă

atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 1602 alin. (3)

2

și art.

160

10

C. proc. pen.

S-a dispus

punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea M.A.P. nr. 13F/UP

din 4 februarie 2011 emis de Curtea de Apel București, secția I penală, dacă nu

este reținut sau arestat în altă cauză.

S-a reținut

astfel că inculpatul este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de

luare de mită și constituire sau aderare la un grup infracțional organizat, cu

limite de pedeapsă 3 ani - 15 ani, și 5 ani - 15 ani, respectiv pentru că în

perioada septembrie 2010 - ianuarie 2011 a pretins, primit ori acceptat, direct sau indirect, importante sume de bani și bunuri de la persoanele care au

tranzitat frontiera, în scopul de a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu

privind controlul de frontieră și a le permite introducerea în România a unor

bunuri peste limita legală admisă.

Analizând

atitudinea procesuală manifestată de inculpat, respectiv o poziție de

recunoaștere a acuzațiilor, Curtea a apreciat că poziția acestuia cu privire la

faptele comise și solicitarea de a fi audiat pentru a recunoaște acuzațiile

care i se aduc, justifică admiterea cererii formulate. în acest sens Curtea a

constatat că inculpatul a adoptat o poziție de colaborare cu organele de

anchetă, a descris modul de comitere a faptelor și, ceea ce este extrem de

important, a relatat și în ce a constat activitatea celorlalți inculpați cu

care a avut contact nemijlocit. Ca atare, chiar dacă urmărirea penală este în

faza incipientă nu înseamnă că este un impediment în admiterea cererii, în

acest sens art. 1601 C. proc. pen. dispunând că inculpatul arestat preventiv

poate cere punerea sa în libertate provizorie în tot cursul procesului penal.

De asemenea,

au fost avute în vedere prevederile art. 136 alin. (1) C. proc. pen. care

stabilesc că scopul măsurilor preventive constă în a „asigura buna desfășurare

a procesului penal oh pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau

inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea

pedepsei.

În sfârșit,

Curtea a apreciat că atât activitatea organelor de anchetă, cât și a

instanțelor de judecată, va fi mult mai eficientă și se va concentra cu

precădere asupra fondului cauzei prin cercetarea inculpatului în stare de

libertate, în speță obligațiile impuse acestuia constituind suficiente garanții

ale prezenței în fața organelor judiciare și a asigurării celerități

desfășurării procesului penal.

Drept urmare,

Curtea, în temeiul art. 160

8a

alin. (2) C. proc. pen. a admis

cererea inculpatului M.F.C. și a dispus liberarea provizorie a acestuia, sub

control judiciar.

Împotriva acestei

încheieri de ședință a declarat, în termen legal, recurs de Parchetul de pe

lângă înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție,

fără a arăta în scris motivele de casare a încheierii de ședință atacate,

dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data

de 23 februarie 2011 sub numărul 1454/2/2011.

Concluziile

reprezentantului Ministerului Public ale apărătorului intimatului inculpat,

precum și ultimul cuvânt al inculpatului au fost consemnate în partea

introductivă a prezentei decizii.

Examinând

recursul declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție

prin prisma dispozițiilor prevăzute de art. 385

6

C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul ca fiind fondat pentru considerentele

ce se vor arăta:

Cu referire

la cauză înalta Curte, reține că condițiile prevăzute de lege pentru

admisibilitatea în principiu a cererii de liberare provizorie sunt cele

cuprinse în art. 160

6

C. proc. pen. și care fac parte din

dispozițiile comune ale Secțiunii V (Capitolul I, Titlul IV, Partea generală a

codului de procedură penală) privind liberarea provizorie sub control judiciar

și liberarea provizorie pe cauțiune.

În speță,

cererea de liberare provizorie sub control judiciar este obiectiv încuviințată,

persoana care a formulat-o este dintre cele cărora legea le conferă beneficiul

acesteia și are pertinență funcțională întrucât, poate conduce la satisfacerea

intereselor părții în numele căreia a fost făcută. în consecință, fiind

îndeplinite toate cerințele legale care creează limitele admisibilității în principiu,

cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de apărătorul

inculpatului M.F.C. și însușită de acesta, nu poate fi considerată ca fiind

inadmisibilă.

Examinând

cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată în cauză, înalta

Curte constată însă că aceasta este neîntemeiată, motiv pentru care admițând

recursul declarat de Parchet, în rejudecare o va respinge în conformitate cu

dispozițiile art. 160

8a

alin. (2) C. proc. pen.

Liberarea

provizorie, deși nu este o măsură preventivă, poate fi considerată ca fiind o

modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive, o instituție

destinată să concilieze libertatea individuală (prin evitarea detenției) și

protecția socială (impunând un control asupra persoanei liberate, prin

instituirea de obligații sau de restricții ale libertății), scopul urmărit prin

ambele măsuri - chiar dacă sunt de natură diferită - fiind același, și anume,

buna desfășurare a procesului penal în ansamblul său.

Din analiza

prevederilor art. 136 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora, „scopul

măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control

judiciar sau pe cauțiune" corelate cu cele ale art. 160

2

C. proc. pen., rezultă că pentru a se putea dispune liberarea provizorie trebuie

îndeplinite trei condiții.

Prima

condiție pozitivă se referă la faptul că liberarea provizorie (indiferent de

modalitate) este condiționată de privarea de libertate a persoanei, ea neputând

fi dispusă în lipsa unei stări de arest efectiv.

A doua

condiție pozitivă, vizează natura și gravitatea infracțiunii săvârșite.

Sub acest

aspect, potrivit dispozițiilor art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen.,

„liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul

infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor

intenționate pentru care lege prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18

ani".

Condiția

negativă vizează comportamentul inculpatului și perspectiva acestui

comportament după liberarea provizorie.

Astfel,

potrivit art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen., „liberarea provizorie

sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă

necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte

infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin

influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea

mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte".

îndeplinirea

condițiilor sus-menționate nu conferă celui arestat un drept la liberarea

provizorie, ci numai o vocație - concluzie ce se desprinde din art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen. - care prevede „liberarea provizorie sub control

judiciar se poate acorda.", instanța de judecată având facultatea și nu

obligația de a dispune măsura.

Din

perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, în art. 5 paragraful 3 se

arată că orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de

paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, are dreptul de a fi judecată

într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în

libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea

persoanei în cauză la audiere.

Raportând

dispozițiile cuprinse în legea națională (art. 160

2

și urm. C. proc.

pen.) corelate cu prevederile art. 5 paragraful 3 din Convenție, la speța

dedusă judecății, înalta Curte constată că în acest moment, un control judiciar

instituit în sarcina inculpatului M.F.C. ar fi insuficient pentru realizarea

scopului procesului penal, astfel cum este definit de art. 136 alin. (1) C.

proc. pen. și că, se impune menținerea măsurii arestării preventive, fiind

respectat în acest fel și principiul proporționalității între măsura preventivă

și gravitatea infracțiunilor pentru care inculpatul a fost cercetat și trimis

în judecată, respectiv, gravitatea inculpatului. Rezultă din actele și

lucrările dosarului că inculpatul M.F.C. a fost trimis în judecată în stare de

arest preventiv pentru comiterea în datele de 12 decembrie 2010, 14 decembrie 2010,

16 decembrie 2010, 18 decembrie 2010, 21 decembrie 2010, 22 decembrie 2010 și

24 decembrie 2010 a unui număr de 32 acte materiale de luare de mită și 3

predări de bani învinuitului S.S.D. realizând conținutul constitutiv a

infracțiunii de luare de mită și de constituire sau aderare la un grup infracțional

organizat.

Inculpatul M.C.F.

a fost arestat preventiv la data de 4 februarie 2011, pe o perioadă de 29 de

zile, măsura arestării preventive.

Temeiurile de

drept ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului

le-au constituit dispozițiile art. 143 și art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc.

pen., judecătorul fondului reținând că există probe și indicii temeinice care

duc la presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru

care s-a cerut arestarea preventivă și că lăsarea lui în liberate prezintă un

pericol concret pentru ordinea publică.

Din

interpretarea dispoziției cuprinsă în art. 160

2

C. proc. pen. potrivit căreia „liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă

în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe

învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca

să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau

experți ." rezultă că cerința negativă ce trebuie îndeplinită pentru a se

acorda liberarea provizorie sub control judiciar vizează comportamentul

inculpatului și perspectiva acestui comportament după liberarea provizorie.

De asemenea,

înalta Curte apreciază că, nu numai la luarea unei măsuri preventive, ci și la

aprecierea temeiniciei oricărei cereri care vizează punerea în libertate,

trebuie analizată, chiar și în cazul în care textul prevăzut pentru o anumită

instituție nu menționează expres, condiția referitoare la pericolul pentru

ordinea publică pe care l-ar prezenta inculpatul dacă ar fi pus în libertate -

condiție cerută de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. - și care a

constituit unul din temeiurile legale ce au stat la baza luării măsurii

arestării preventive a inculpatului.

A decide

altfel, în sensul solicitat de inculpat și anume, de a analiza instituția

liberării provizorii sub control judiciar numai prin raportare la condițiile

limitativ prevăzute în art. 160

2

C. proc. pen. și la datele ce

caracterizează favorabil persoana inculpatului ar însemna ignorarea cu bună

știință a dispozițiilor referitoare la scopul măsurilor preventive, între care

și acela de a se asigura buna desfășurare a procesului penal.

Înalta Curte

retine de asemenea că durata excesivă a detenției preventive nu poate fi

considerată a fi împlinită, deoarece cauza are un caracter complex, se află la

începutul cercetării judecătorești, și necesită continuarea administrării de

probe, elemente care impun la acest moment procesual, privarea de libertate a

inculpatului.

În consecință,

în baza art. 160

8a

alin. (2) C. proc. pen. se va respinge ca

neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de

inculpatul M.C.F.

Având în

vedere cele învederate, probatoriul administrat în cauză, Înalta Curte

consideră că nu au dispărut temeiurile avute în vedere la luarea măsurii

arestării preventive, că aceasta este pe deplin justificată în raport cu

dispozițiile evocate coroborate cu cele ale art. 5 din Convenția pentru

Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.

Fată de

considerentele arătate, constatând criticile formulate de parchet, înalta

Curte, urmează a admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție și, în rejudecare a

respinge cererea de liberare sub control judiciar formulată de inculpatul M.F.C..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție,

Direcția Națională Anticorupție împotriva încheierii din 18 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 1454/2/2011 (633/2011),

privind pe inculpatul M.F.C.

Casează, în

totalitate, încheierea recurată și, rejudecând:

Respinge

cererea de liberare sub control judiciar formulată de inculpatul M.F.C.

Obligă

recurentul inculpat la 200 lei cheltuieli judiciare către stat la instanța de

fond.

În baza art. 192

alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina

statului.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 25 februarie 2011.