ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1956/2012
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1956/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de
față;
Prin cererea
înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția comercială și de contencios administrativ,
sub nr. 7474/30/2010 petenții Orașul Jimbolia și Primăria Orașului Jimbolia
prin Primar, în contradictoriu cu intimata SC A.M.G. SRL au solicitat
completarea dispozitivului sentinței civile nr. 662 din 2 iunie 2010 pronunțată
de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 3717/30/2009, arătând că instanța a omis să
se pronunțe asupra cererii accesorii privitoare la cheltuielile de judecată.
Prin sentința
comercială nr. 1174 din 12 noiembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Timiș în
dosarul nr. 7474/30/2010, s-a admis cererea formulată de petenții pârâți Orașul
Jimbolia și Primăria Orașului Jimbolia, prin Primar, în contradictoriu cu
intimata reclamantă SC A.M.G. SRL, având ca obiect completare sentință; s-a
dispus completarea dispozitivului sentinței civile nr. 662 din 02 iunie 2010 în
sensul că: s-a respins cererea pârâților privind obligarea reclamantei la plata
cheltuielilor de judecată.
Prima instanță a
reținut că în contextul în care în corpul întâmpinării formulate de către pârâta
Orașul Jimbolia și ulterior, cu prilejul cuvântului pe fondul cauzei,
reprezentanta acesteia a solicitat obligarea reclamantei la plata cheltuielilor
de judecată, omisiunea instanței de a soluționa capătul de cerere accesoriu
atrage incidența prevederilor art. 281 ind. 2 C. proc. civ.
În examinarea
cererii, prima instanță a reținut că pârâta a solicitat obligarea reclamantei
la plata cheltuielilor de judecată, în valoare de 23.800 lei, care reprezintă
contravaloarea onorariului avocațial, dovedit, în aprecierea acesteia, prin
anexarea copiei facturii nr. 267 din 07 decembrie 2009 și a extrasului de cont
din data de 17 decembrie 2009 (filele 206 și 207 ale dosarului de fond).
S-a reținut că amândouă
înscrisurile atestă faptul că suma de 23.800 lei a fost achitată de către
Primăria Jimbolia către SCPA J. și G., conform unui contract de asistență
juridică, însă acesta nu a fost identificat.
Dat fiind că nici
împuternicirea avocațială depusă nu a făcut posibilă identificarea contractului
de asistență juridică, iar acesta nu a fost prezentat, prima instanță a
apreciat că dovada faptului că plata a fost efectuată în considerarea
asistenței juridice acordate în dosarul pendinte, nu a fost făcută.
Împotriva acestei
sentințe au declarat apel pârâții PRIMĂRIA ORAȘULUI JIMBOLIA și ORAȘUL JIMBOLIA
prin PRIMAR, solicitând admiterea apelului, schimbarea hotărârii apelate în
sensul admiterii cererii privind obligarea reclamantei la acordarea
cheltuielilor de judecată.
Prin decizia civilă
nr. 105/A din 11 aprilie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială, a
fost admis apelul declarat de ORAȘUL JIMBOLIA, a fost schimbată în parte
sentința apelată, a fost admisă cererea de completare a dispozitivului,
sentinței civile nr. 662 din 2 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș în
dosarul nr. 3717/30/2009, a fost obligată reclamanta SC A.M.G. SRL la 23.800
lei cheltuieli de judecată către Orașul Jimbolia. Totodată a fost respins
apelul declarat de Primăria Orașului Jimbolia.
Pentru a se pronunța
astfel, instanța de apel a reținut următoarele:
În mod corect prima
instanță a reținut că pârâtul ORAȘUL JIMBOLIA, prin întâmpinare și cu prilejul
cuvântului pe fondul cauzei, a solicitat obligarea reclamantei la plata
cheltuielilor de judecată.
Prima instanță a
reținut însă, greșit, că din înscrisurile de la dosar ar rezulta că suma de
23.800 lei a fost achitată de către Primăria Jimbolia către SCPA J. și G.
conform unui contract de asistență juridică neidentificat, acesta nefiind
prezentat.
În acest sens, din
înscrisurile de la dosarul cauzei, instanța de apel a reținut că factura nr.
267 din 07 decembrie 2009, pentru prestarea serviciului avocațial, a fost emisă
în temeiul contractului de asistență juridică nr. 0147914 din 23 noiembrie 2009,
încheiat pentru reprezentare în dosarul nr. 3717/30/2009 al Tribunalului Timiș,
astfel cum se menționează la art. 1.1 „Obiectul contractului”. În acest
contract onorariul aferent a fost stabilit la suma de 20.000 lei + TVA, astfel
cum s-a menționat la art. 2, iar contractul poartă ștampila Orașului Jimbolia,
motiv pentru care, având în vedere că acțiunea reclamantei SC A.M.G. SRL
Timișoara împotriva pârâtului ORAȘUL JIMBOLIA a fost respinsă, în baza art. 274
C. proc. civ. reclamanta, fiind în culpă procesuală, trebuie să suporte aceste
cheltuieli de judecată.
În ceea ce privește
criticile reclamantei privind caracterul oneros si lipsa de necesitate a
accesării serviciului unui avocat de către pârât, au fost găsite nefondate,
fiind la alegerea părții să opteze pentru serviciile calificate si specializate
ale unui avocat în materie comerciala, pentru o cauza care poate avea
consecințe patrimoniale semnificative, sau să aleagă serviciul prestat de
consilierul juridic. Conform prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.,
unul din criteriile avute in vedere la aprecierea întinderii onorariului
avocațial este și valoarea pricinii. În cauza de față, valoarea pricinii a fost
considerabila, de 1.695.599 lei, iar față de aceasta, cuantumul onorariului a
fost găsit proporțional, onorariul fiind stabilit atât raportat la criteriul
valorii obiectului procesului, cât și în raport de alte criterii prevăzute in
art. 132 din Statutul profesiei de avocat, respectiv amploarea, durata cazului,
importanța interesului in cauza, notorietatea, experiența si specializarea
avocatului.
În ceea ce privește
apelul declarat de Primăria Orașului Jimbolia, instanța de apel a reținut că,
potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 215/2001: „Comunele,
orașele, municipiile și județele sunt unități administrativ teritoriale în care
se exercită autonomia locală și în care se organizează și funcționează
autorități ale administrației publice locale”. De asemenea, art. 21 din aceeași
lege dispune, la alin. (1) că „unitățile administrativ-teritoriale sunt
persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu
propriu. Acestea sunt subiecte juridice de drept fiscal, titulare ale codului
de înregistrare fiscală și ale conturilor deschise la unitățile teritoriale de
trezorerie, precum și la unitățile bancare. Unitățile administrativ-teritoriale
sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind
administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat în care
acestea sunt parte, precum și din raporturile cu alte persoane fizice sau
juridice, în condițiile legii”. Potrivit alin. (2) al art. 21 din lege „în
justiție, unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz, de
primar sau de președintele consiliului județean”.
Conform art. 62 alin.
(1) din Legea 215/2001 „Primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială
în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice
române ori străine, precum și în justiție.”
Din analiza acestor dispoziții
legale, s-a reținut faptul că numai unitatea administrativ-teritorială este
înzestrată cu personalitate juridică și numai aceasta poate sta în judecată în
nume propriu. În speță, unitatea administrativ-teritorială este Orașul
Jimbolia, iar Primăria Orașului Jimbolia nu este persoană juridică și nu are un
patrimoniu propriu. Fiind numai o structura administrativa, aceasta din urmă nu
are capacitate de folosință a drepturilor civile pentru a fi parte în judecată,
conform art. 41 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât instanța de apel a
respins apelul declarat de pârâta Primăria Orașului Jimbolia împotriva
aceleiași sentințe.
Împotriva acestei
decizii a declarat recurs intimata-recurentă SC A.M.G. SRL aducându-i
următoarele critici:
Hotărârea
instanței de apel a fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a art. 137
C. proc. civ. Astfel, recurenta susține că a invocat excepția lipsei calității
procesuale active a Orașului Jimbolia, întrucât acesta nu era parte în
contractul de asistență juridică invocat în cauză și, deși, potrivit
dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., instanța trebuia să se pronunțe mai întâi
asupra acestei excepții, aceasta a soluționat cauza fără să se pronunțe asupra
acestei excepții, considerând, în mod nejustificat că Orașul Jimbolia are
calitate procesuală activă, iar Primăria Jimbolia nu are.
Recurenta susține că
respectivul contract de asistență juridică a fost încheiat între SCPA J. ȘI G.,
pe de o parte și K.G., în calitate de Primar, pe de altă parte, acesta semnând
în numele și pentru Consiliul Local Jimbolia, cât și pentru Primăria Jimbolia.
De altfel, susține
recurenta, chiar și din factura întocmită pentru plata onorariului rezultă că
această plată a fost făcută de Primăria Jimbolia și nu de Orașul Jimbolia.
Decizia recurată a
fost dată cu aplicarea greșită a art. 274 C. proc. civ., coroborat cu art. 129
alin. (1) C. proc. civ.
Recurenta consideră
că respectivele cheltuieli nu au fost dovedite, deoarece actele depuse la
dosarul cauzei, respectiv factura fiscală nr. 267 din 7 decembrie 2009 și copia
Ordinului de plată din 17 decembrie 2009 nu fac dovada plății efective a
onorariului, deoarece nu s-a identificat contractul de asistență juridică în
baza căruia s-a facturat respectiva sumă și nu s-a depus nici extrasul de cont
care să confirme încasarea efectivă a onorariului respectiv.
Analizând decizia
recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte a constatat că
recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prima critică nu
poate fi reținută.
Instanța de apel a
arătat în considerentele hotărârii pronunțate de ce doar unitatea administrativ
teritorială are calitate procesuală, ea fiind singura care are personalitate
juridică, potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr.215/2001.
Atât consiliul local
cât și primăria nu sunt entități cu personalitate juridică, primul fiind doar
organ deliberativ, care hotărăște în privința tuturor problemelor ce privesc
administrarea unității administrativ teritoriale, hotărârile sale fiind aduse
la îndeplinire de către primarul localității, iar primăria este doar o
structură administrativă care-l ajută pe primar să-și îndeplinească atribuțiile
ce-i revin potrivit legii și hotărârilor consiliului local.
De altfel, contractul
de asistență juridică nr. 0147914 din 23 noiembrie 2009 a fost semnat de Primar, chiar dacă în mod formal este indicat faptul că acesta reprezenta
Consiliul Local Jimbolia și Primăria Jimbolia, în realitate el semnând în
numele unității administrativ teritoriale, care este Orașul Jimbolia, deoarece,
conform art. 62 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 el reprezintă unitatea
administrativ teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu
persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție,
același lucru rezultând și din prevederile art. 21 alin. (2) din aceeași lege.
Cea de-a doua
critică nu poate fi reținută, deoarece ea vizează netemeinicia deciziei
recurate, recurenta susținând că apelanta nu și-a dovedit pretențiile, însă,
sub acest aspect, hotărârea instanței de apel nu mai poate fi analizată,
instanța de recurs neputând analiza decât legalitatea deciziei recurate, nu și
temeinicia acesteia, pct. 10 și 11 ale art. 304 C. proc. civ. fiind abrogate
prin O.U.G. nr. 138/2000.
Având în vedere cele
de mai sus în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a respins
recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de
reclamanta SC A.M.G. SRL BUCUREȘTI împotriva deciziei civile nr. 105/A din
data de 11 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială,
ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședința publică,
astăzi 5 aprilie 2012.