ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1400/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 11189/118/2008

la Tribunalul Constanța, petenta Agenția Domeniilor Statului, a solicitat în

contradictoriu cu intimata SC G.L.N.B. SRL, obligarea pârâtei la plata de

penalități în cuantum de 904.453,23 dolari SUA, conform contractului de

vânzare-cumpărare acțiuni nr. 70 din 15 noiembrie 2000 pentru nerealizarea

obligațiilor investiționale.

Prin sentința comercială nr. 4238/2009

a Tribunalului Constanța dosarul a fost declinat în favoarea Tribunalului

București, întrucât sediile societăților sunt în București, iar contractul a

luat naștere în București, conform art. 10.4 C. proc. civ.

Pârâta a invocat excepția

prematurității și excepția prescripției extinctive, arătând că disp. art. 720

1

C. proc. civ. nu au fost respectate, iar cu privire la prescripție că termenul

de 3 ani s-a împlinit la data de 31 decembrie 2007. Termenul de la care începe

să curgă prescripția este de 31 decembrie 2001 și se încheie la 31 decembrie 2004,

fiind o obligație cu execuție succesivă, penalitățile pentru anii 2002, 2003,

2004 se prescriu la 31 decembrie 2005, 31 decembrie 2006, respectiv 31

decembrie 2007. Pârâta a mai arătat că reclamanta nu are calitate procesuală

activă.

Tribunalul București, secția a VI-a comercială,

prin sentința nr. 14271 din 16 decembrie 2009 a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale active, a admis excepția prescripției extinctive și a

respins acțiunea ca prescrisă.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de fond a reținut cu privire la excepția lipsei calității procesuale

active, existența protocolului de predare-primire dintre Ministerul

Agriculturii și ADS, precum și art. 4 alin. (2) din H.G. nr. 626/2001 : 1)

Agenția Domeniilor Statului va prelua, prin protocol încheiat cu Ministerul

Agriculturii, Alimentației și Pădurilor sau cu Autoritatea pentru Privatizare

și Administrarea Participațiilor Statului, după caz, toate societățile

comerciale prevăzute la art. 1 și art. 2 din Legea nr. 268/2001, care nu au

fost prevăzute în anexele nr. 1 - 4; (2) În cazul societăților comerciale care

au fost privatizate de către instituțiile menționate la alin.(1) se vor prelua

prin protocol contractele de privatizare, în vederea urmăririi și executării

clauzelor asumate prin contractele încheiate.

Cu privire la excepția prescripției,

Tribunalul s-a raportat la petit, acțiunea fiind personală, în

pretenții-penalități pentru anul 2001, calculate pentru perioada 31 decembrie 2001-30

iunie 2008 și a apreciat că pretențiile succesive trebuie raportate la disp. art.

8.19.5 din contractul de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 70 din 15 decembrie 2000

dintre părți (antecesorul ADS și pârâtă) (fila 27 dosar Tribunalul Constanța),

deci acestea erau de 30% pe an pentru suma angajată și nerealizată.

Or, pretențiile pentru anul 2001

erau prescriptibile în termenul general de 3 ani, conform Decretului nr. 167/1958,

fiind pretenții comerciale.

Chiar dacă reclamanta ar solicita

penalități și pentru anii 2002, 2003, 2004, aceste pretenții erau prescrise la

data de 15 decembrie 2008 când a fost depusă acțiunea reclamantei la Tribunalul Constanța.

Din actele dosarului, nu au rezultat

dovezi în sensul întreruperii sau suspendării termenului de prescripție,

acestea fiind aspecte ce cădeau în sarcina reclamantei.

Răspunzând criticilor formulate de

reclamantă, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială prin decizia nr.

339 din 13 septembrie 2010 a respins apelul ca nefondat.

În fundamentarea soluției, instanța

de control judiciar a reținut că, în speță la sfârșitul anului 2001, când a

devenit scadentă obligația de efectuare a investiției și de când încep să curgă

penalitățile contractuale de întârziere, dispozițiile art. 8 alin. (3) din O.U.G.

nr. 147/2002 nu erau în vigoare și deci nu ar fi putut avea o aplicabilitate

retroactivă, respectiv a se face venituri la bugetul de stat.

La data scadenței obligației

intimatei de efectuare a investiției, erau în vigoare prevederile O.G. nr. 11/1996

privind executarea creanțelor bugetare. Însă, acest act normativ nu este

aplicabil, deoarece, pe de o parte, el se referă la creanța bugetară astfel cum

este definită de art. 1, respectiv ca „impozite, taxe, contribuții, amenzi și

alte sume ce reprezintă resurse financiare publice”, iar creanța în cauză,

constând în penalități datorate pentru neîndeplinirea obligației de efectuare a

investiției stipulate, nu se încadrează în vreuna dintre creanțele enumerate de

acest articol. Pe de altă parte, dispozițiile art. 98 se referă la termenul de

prescripție a executării creanțelor bugetare și nu la prescripția dreptului la

acțiune în instanță pentru a obține obligarea intimatei la plata de penalități

de întârziere pentru neexecutarea obligației contractuale asumate. De asemenea,

s-a avut în vedere și faptul că abia prin O.U.G. nr. 64/2005 pentru accelerarea

procedurilor de recuperare a sumelor de bani datorate Agenției Domeniilor

Statului de către partenerii contractuali, s-a prevăzut la art. 2 că „toate

contractele încheiate de Agenția Domeniilor Statului constituie titluri

executorii”.

S-a reținut că raportat atât la data

încheierii contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 70 din 15 noiembrie

2000, cât și la data scadenței obligației de realizare a investiției asumate de

către intimată, sfârșitul anului 2001, în mod legal a hotărât prima instanță că

termenul de prescripție aplicabil acțiunii este cel de 3 ani prevăzut de

Decretul nr. 167/1958, fiind vorba despre pretenții de natură comercială,

cărora le sunt aplicabile prevederile dreptului comun și nu cele ale

legislației speciale fiscale.

S-a înlăturat și motivul de apel cu

privire la actele de întrerupere a executării silite prin inițierea procedurii

executării silite precum și a cererii de deschidere a procedurii reorganizării

judiciare, având în vedere soluțiile pronunțate în aceste cazuri.

S-a considerat că, în cauză sunt

aplicabile dispozițiile art. 16 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 care prevăd

că „prescripția nu este întreruptă dacă s-a pronunțat încetarea procesului,

dacă cererea de chemare în judecată sau executarea a fost respinsă, anulată sau

dacă s-a perimat, ori dacă cel care a făcut-o a renunțat la ea”.

Împotriva acestei soluții a declarat

recurs reclamanta, criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel se susține că s-a încălcat

principiul autorității de lucru judecat, întrucât deși prin sentința comercială

nr.1788 din 11 mai 2007 s-a admis contestația formulată de debitoare și a

respins cererea de deschidere a procedurii falimentului s-a analizat și problema

prescripției debitului solicitat, în sumă de 467.417,66 dolari SUA invocată pe

cale de excepție.

S-a reținut incidența art. 1 alin.

(2) din O.G. nr. 92/147/2002, care prevăd că, veniturile încasate de ADS din

celelalte activități pe care le desfășoară conform atribuțiilor stabilite prin

lege, rămase după deducerea cheltuielilor efectuate pentru realizarea

activității respective, se fac venituri la bugetul de stat.

Potrivit art. 140 din O.G. nr. 61/2002

și art. 123 din O.G. nr. 92/2003, de aprobare a Codului fiscal, act normativ

aplicabil prezentei cauze, conform sentinței Tribunalului București nr. 1788

din 11 mai 2007, termenul de prescripție se întrerupe pe data îndeplinirii, în

cursul executării silite, a unui act de executare silită.

Recursul este nefondat.

Părțile au încheiat contractul de

vânzare-cumpărare acțiuni nr. 70 din 15 noiembrie 2000, contract prin care

pârâta se obliga să efectueze în societatea C.C.L. SA, din surse proprii, pe o

perioadă de 1 an, respectiv 31 decembrie 2001, o investiție aport la capital în

valoare de 467.417,66 dolari SUA. În cazul în care pârâta nu realiza volumul de

investiții în cuantumul și la termenul prevăzut în contract, pârâta se obliga

să plătească reclamantei o penalitate de 30% pe an, pentru suma angajată și

nerealizată.

Pârâta nu a efectuat la termen

investițiile deoarece ADS București nu a respectat unele clauze contractuale

față de pârâtă.

Reclamanta ADS București nu are până

la data de 31 decembrie 2007 nici o sentință judecătorească definitivă și irevocabilă

care să oblige pârâta SC G.L.N.B. SRL la plata de penalități pentru facturarea

obligațiilor investiționale asumate prin contractul de vânzare-cumpărare

acțiuni la societatea C.C.L. SA Cobadin, contract nr. 70 din 15 noiembrie 2000

în baza căruia reclamanta ADS a solicitat penalități.

Recurenta a susținut că în cauză

este aplicabil termenul de prescripție de 5 ani, prevăzut de legislația fiscală

pentru creanțele bugetare, deoarece veniturile încasate de instituție conform

art. 8 alin. (3) din O.U.G. nr. 147/2002 ce fac venit la bugetul de stat, ori

sumele pretinse de recurentă prin acțiunea introductivă reprezintă penalități

datorate în baza contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 70 din 15

noiembrie 2000, încheiat cu pârâta în baza Legii nr. 268/2001 privind

privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri

proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă.

Potrivit art. 8 alin. (2) din O.U.G.

nr. 147/2002, veniturile încasate de ADS din activitățile de privatizare pe

care le derulează au destinația stabilită de O.U.G. nr. 38/2000 privind unele

măsuri pentru diminuarea datoriei publice interne. Concluzia reținută de

instanță prin hotărârea atacată, în sensul că aceste venituri nu se circumscriu

ipotezei reglementate de art. 8 alin. (3) din O.U.G. nr. 147/2002 și prin

urmare nu sunt aplicabile dispozițiile din Legea nr. 571/2003 privind Codul

fiscal, ci termenul de prescripție general de 3 ani reglementat de art. 3 alin.

(1) din Decretul nr. 167/1958, este corectă.

În aceste condiții nu se poate

reține critica privind încălcarea autorității de lucru judecat nefiind

întrunite dispozițiile art. 1201 C. civ.

Termenul de 5 ani prevăzut de O.G.

nr. 11/1996 și de O.G. nr. 61/2002 este pentru executarea creanțelor bugetare

în baza unui titlu, iar reclamanta-recurentă prin acțiunea sa tinde la

obținerea unui titlu, situație în care se aplică dreptul comun în materia

respectivă - Decretul nr. 167/1958.

Față de cele arătate, văzând

dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta AGENȚIA

DOMENIILOR STATULUI București împotriva deciziei comerciale

nr. 339

din 13 septembrie 2010 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI- a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 31 martie

2011.