ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4030/2011

Ședința publică de la 8 decembrie 2011 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 6767/com/2010 din data de 23 noiembrie 2010, pronunțată în dosarul nr. 2810/118/2008, judecătorul din cadrul Tribunalului Constanța, secția comercială, a hotărât următoarele: a admis excepții lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâții STATUL ROMÂN prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, prin D.G.F.P. CONSTANȚA și SOCIETATEA DE INVESTIȚII FINANCIARE MUNTENIA SA și a respins acțiunea formulată de reclamanta SC H.L.F.

SA în contradictoriu cu acești pârâți pentru lipsa calității procesuale pasive; a admis acțiunea reclamantei formulată în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI și a obligat pârâta la plata sumei de 1.380.000 lei, reprezentând echivalentul bănesc al prejudiciului suferit prin restituirea în natură către fostul proprietar a imobilului situat în Constanța. În considerentele sentinței, judecătorul fondului a apreciat lipsa calității procesuale pasive a pârâților STATUL ROMÂN prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, prin D.G.F.P. CONSTANȚA și SOCIETATEA DE INVESTIȚII FINANCIARE MUNTENIA SA, raportat la dispozițiile art. 32 4 din O.U.G. nr. 88/1997, potrivit cărora instituțiile publice implicate în privatizare asigură repararea prejudiciilor cauzate societăților comerciale privatizate sau în curs de privatizare prin restituirea către foștii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat.

În baza acestei prevederi legale, judecătorul a apreciat că doar AUTORITATEA PENTRU VALIRIFICAREA ACTIVELOR STATULUI (A.V.A.S.) este singura ce are legitimare procesuală pasivă. Pe fondul cauzei a reținut că activul Farmacia nr. 6 situată în Constanța, a făcut parte din activele societății reclamante la data privatizării prin vânzarea pachetului de acțiuni. Ulterior privatizării acest activ a fost restituit foștilor proprietari, reclamanta dovedind îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 32 4 din O.U.G. nr. 88/1997. În ce privește cuantumul despăgubirilor, judecătorul a valorificat concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, acordând contravaloarea de piață a activului.

Sentința de fond a fost apelată de pârâta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, aceasta invocând excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Constanța, solicitând trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Tribunalul București; a invocat lipsa calității procesuale active a reclamantei, față de temeiul de drept arătat de aceasta în cererea de chemare în judecată, respectiv art. 29 din Legea nr. 137/2002, text care acordă calitatea procesuală cumpărătorului pachetului de acțiuni; a invocat și lipsa calității sale procesuale, motivat de faptul că obiectul contractului de privatizare l-au constituit acțiunile, iar nu imobilul – activ al societății, obligația vânzătoarei vizând doar garanția asupra acțiunilor și nu asupra bunurilor din patrimoniu; a criticat respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune, apreciind că termenul de prescripție aplicabil este cel de 3 luni reglementat de art. 32 28 din O.U.G.

nr. 88/1997, invocând în apel termen de prescripție de o lună astfel cum a fost reglementat prin Legea nr. 137/2002; pe fond a apreciat că nu se poate acorda valoarea de circulație a imobilului ce a ieșit din patrimoniul societății. Prin decizia civilă nr. 30/COM din 3 martie 2011, completul de judecată din cadrul Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondat apelul pârâtei, cu următoarele considerente: a înlăturat critica pârâtei referitoare la competența teritorială, reținând incidența prevederilor art. 8 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât a constatat existența competenței alternative între instanța de la sediul pârâtei și cea de la sediul reclamantei, posibilitatea de alegere aparținând reclamantei.

A înlăturat critica vizând lipsa calității procesuale active a reclamantei, reținând că în cererea de chemare în judecată s-au invocat și dispozițiile O.U.G. nr. 88/1997, iar prevederile acestei ordonanțe sunt aplicabile în speță, prin raportare la data încheierii contractului de vânzare cumpărare acțiuni, precum și la dispozițiile art. 30 alin. (3) din Legea nr. 137/2002. A înlăturat și critica vizând lipsa calității procesuale pasive a pârâtei, prin raportare la părțile contractului de vânzare cumpărare acțiuni și la dispozițiile art. 3 lit. g) din O.U.G. nr. 88/1997. Nu a reținut termenul de prescripție de 3 luni, invocat de pârâtă, apreciind că acest termen se aplică doar în cazul atacării operațiunilor și actelor privind procesul de privatizare, nefiind aplicabil în cazul acțiunii în despăgubire; pentru aceleași considerente a înlăturat și apărarea vizând aplicarea termenului special de prescripție de o lună.

Pe fondul cauzei, a apreciat că acordarea valorii de piață a imobilului retrocedat foștilor proprietari este în acord cu principiul reparării integrale a prejudiciului, această valoare fiind cea care trebuie acordată. Decizia de apel a fost recurată de pârâta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, care a formulat următoarele critici: - greșita respingere a excepției necompetenței teritoriale, apreciind incidența în cauză a dispozițiilor art. 5 teza 1 și art. 10 C. proc. civ., criticând reținerea de către judecătorii apelului a prevederilor art. 8 C. proc.

civ.; a apreciat competența în cauză a Tribunalului București; - greșita respingere a excepției de prescripției, raportat la termenele de 3 luni și de o lună reglementate de legislația în domeniul privatizării, apreciind că prin acțiune se solicită valorificarea unui drept prevăzut de această legislație; - greșita aplicare a legii din perspectiva cuantumului despăgubirilor, apreciind că dispozițiile legale nu indică acordarea despăgubirii la valoarea de circulație a bunului retrocedat. În baza acestor critici, pârâta a solicitat admiterea recursului și casarea deciziei de apel. Pârâta a solicitat suspendarea executării deciziei de apel, în ședința din data de 19 mai 2011, cererea pârâtei fiind respinsă ca nefondată.

Reclamanta SC H.L.F. SA a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind legalitatea deciziei de apel. Nu au fost administrate înscrisuri noi în recurs. Analizându-se legalitatea deciziei de apel, în raport de criticile formulate și de apărările invocate, se rețin următoarele: Este înlăturată critica pârâtei vizând soluționarea cauzei cu încălcarea normelor de competență teritorială, apreciind legalitatea deciziei de apel sub aspectul reținerii incidenței în cauză a prevederilor art. 8 C. proc. civ., text care stabilește competența alternativă între instanța de la sediul pârâtei cu cea de la sediul reclamantei, opțiunea alegerii fiind a reclamantei, fără posibilitatea pârâtei de a contesta.

Este înlăturată și critica vizând aplicarea termenelor de prescripție specială reglementate de O.U.G. nr. 88/1997 și Legea nr. 137/2002, judecătorii apelului statuând în mod corect cu privire la aplicarea termenului general de prescripție de 3 ani, cererea în despăgubire pentru prejudiciile cauzate prin restituirea imobilelor către foștii proprietari neputând fi încadrată în actele și operațiunile privind privatizare ce sunt supuse celor două termene de prescripție specială. Este reținută critica pârâtei întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate, apreciindu-se că judecătorii apelului au aplicat greșit legea, pentru următoarele considerente: Apreciem că obligația de reparare a prejudiciului suferit de societatea comercială, din al cărei patrimoniu a fost retrocedat imobilul, se limitează la valoarea de inventar (valoarea contabilă), actualizată în raport de indicele de inflație.

Se reține necesitatea unei corespondențe în modalitatea de evaluare a patrimoniului societății comerciale atât la momentul privatizării, cât și la momentul ieșirii unui imobil din patrimoniu. Astfel, la momentul vânzării acțiunilor, în cadrul dosarului de prezentare, patrimoniul societății comerciale este evaluat, conform normelor de evaluare în vigoare, valoarea acestui patrimoniu fiind reflectată în valoarea acțiunilor ce urmează a fi vândute, respectiv în capitalul social al societății comerciale ce urmează a fi privatizată. Ca regulă generală, capitalul social cuprinde aporturile în numerar și în natură ale asociaților care participă la constituirea societății. În bilanțul societății, capitalul social este evidențiat la pasiv, ca o obligație a societății față de asociați.

În schimb, bunurile efective, care constituie aporturile asociaților, figurează în bilanțul societății, deoarece intrând în patrimoniul societății, ele aparțin acesteia. Capitalul social nominal este fix pe toată durata societății, în sensul că valoarea activului patrimoniului societății trebuie să fie cel puțin la nivelul capitalului social, legiuitorul prevăzând obligația reîntregirii sau reducerii acestuia (art. 207 și art. 212 și urm. din Legea nr. 31/1990 rep. și modificată). Deosebit de aceste modalități de reducere și majorare a capitalului social, legiuitorul a mai prevăzut o modalitate specifică de majorare a capitalului social, prin reevaluarea activelor societății.

Astfel, legislația promovată după anul 1990 a avut în vedere efectuarea unor reevaluări a activelor din patrimoniul întreprinderilor, Reevaluarea contabilă a fost făcută la decizia autorității – Ministerul Finanțelor Publice, fiind o activitate administrativă prin care se urmărea reactualizarea valorilor contabile ale imobilizărilor corporale (mijloace fixe), înregistrate la costuri istorice, la valorile actuale, influențate de procesul inflaționist. Activitatea de reevaluare contabilă a fost un proces obligatoriu în urma publicării H.G. nr. 945/1990, H.G. nr. 26/1992 și H.G. nr. 500/1994, respectiv un proces aflat la îndemâna societăților comerciale astfel cum a fost reglementat prin H.G. nr. 983/1998 modificată prin H.G.

nr. 95/1999, respectiv H.G. nr. 403/2000 și H.G. nr. 1553/2004. Conform dispozițiilor art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 1553/2004 reevaluarea imobilizărilor corporale se efectuează în vederea determinării valorii juste a acestora, ținându-se seama de inflație, utilitatea bunului, starea acestuia și de prețul pieței, atunci când valoarea contabilă diferă semnificativ de valoarea justă. De asemenea, H.G. nr. 500/1994, stabilește obligativitatea reevaluării imobilizărilor corporale și înregistrarea diferențelor în capitalul social al regiilor autonome sau al societăților comerciale cu capital integral sau parțial de stat. Deci, societățile comerciale, ulterior procesului de privatizare prin vânzarea pachetului de acțiuni (indiferent dacă a avut loc o vânzare totală sau parțială a pachetului de acțiuni deținut de stat), au fost obligate la reevaluarea continuă a activelor sale patrimoniale, noile valori fiind reflectate la nivelul bilanțului la capitolul activ.

În consecință, apreciem, pe o linie de consecvență în evaluarea patrimoniului societăților comerciale privatizate, că societatea comercială prejudiciată prin restituirea unor imobile către foștii proprietari trebuie despăgubită cu valoarea cu care aceste imobile figurau în bilanțul societății, în condițiile în care, respectând dezideratul fixității capitalului social, în locul imobilului retrocedat trebuie înscrisă valoarea acestuia rezultată în urma procesului obligatoriu de reevaluare. La această valoare trebuie adăugată rata inflației, calculată prin raportare la momentul plății despăgubirii.

Nu poate fi apreciată legalitatea deciziei de apel care a statuat în sensul plății unor despăgubiri la valoarea de circulație a imobilului retrocedat, pentru următoarele considerente: așa cum s-a arătat deja, capitalul social este fix, el corespunzând valorii aporturilor în numerar și în natură aduse de asociați, cu mențiunea că aporturile în natură, în lipsă de stipulație contrară, intră în patrimoniul societății (în situația societăților comerciale privatizate, foste unități de stat, nici nu există aporturi în natură ale asociaților la constituirea lor, patrimoniul acestora fiind format din bunurile date în administrare sau folosință în perioada anterioară anului 1990). În măsura în care despăgubirile ar fi achitate la nivelul valorii de piață al activului retrocedat, societatea nu ar putea înscrie în capitalul său social decât valoarea de înlocuire a imobilului, respectiv valoarea sa contabilă, pentru a menține în acest fel capitalul social.

Pentru suma ce excede acestei valori contabile, societatea ar trebui să declanșeze procedura de majorare a capitalului social, cu consecința legală a emiterii de noi acțiuni. Or, scopul legiuitorului în reglementarea posibilității de plată a despăgubirilor nu a fost acela de determinare a majorării capitalului social, conform prevederilor Legii nr. 31/1990, ci acela de a păstra neschimbată valoarea capitalului social, astfel cum aceasta este reflectată în activele societății. În consecință, pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul pârâtei va fi admis. Întrucât nu se poate stabili în faza recursului valoarea contabilă pe care a avut-o imobilul la momentul ieșirii din patrimoniul societății reclamante, valoare la care trebuie adăugată rata inflației raportată între momentul deposedării și cel al plății despăgubirii, decizia de apel va fi casată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Admite recursul formulat de pârâta A.V.A.S., împotriva deciziei Secției comerciale, maritime, fiscale, contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Constanța nr. 30 din 3 martie 2011, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 decembrie 2011.