ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2290/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2290/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față:

Din examinarea actelor și lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea sub nr. 2025/88/2008, reclamanta

A.V.A.S. București a chemat în judecată pe pârâta SC A. SA Tulcea, solicitând instanței

ca prin sentința ce o va pronunța să se constate nulitatea absolută a hotărârii

A.G.E.A. din 01 noiembrie 2007.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat

că deține 31,4299% din capitalul social al pârâtei, iar hotărârea A.G.E.A. din 01

noiembrie 2007 a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 123 alin. (2) din Legea

nr. 31/1990 întrucât convocatorul ședinței nu conținea data de referință.

La data de 12 noiembrie 2008, numiții M.M.F.

și M.C. au formulat cerere de intervenție în nume propriu, solicitând constatarea

nulității absolute a hotărârii A.G.E.A. din 01 noiembrie 2007.

În motivarea cererii, intervenienții au

arătat că prin sentința civilă nr. 13948 din 23 noiembrie 2007 a Tribunalului București

s-a constatat acordul de voință cu privire la vânzarea pachetului de 26.965 acțiuni,

reprezentând 30,6% din capitalul social al societății pârâte, și încheierea, la

14 ianuarie 2005, a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni între M.M.F. și

A.V.A.S. București.

S-a mai arătat că, deși intervenienta M.M.F.

a solicitat punerea în executare a hotărârii, reclamanta nu a procedat la înregistrarea

sa ca acționar al societății pârâte.

De asemenea, s-a susținut că prin hotărârea

ce face obiectul cererii principale s-a diminuat participația cu care intervenienții

urmau să fie înscriși în Registrul acționarilor societății, fiindu-le astfel grav

afectate interesele.

Prin sentința civilă nr. 21 din 23 aprilie

2009 a Tribunalului Tulcea au fost respinse excepțiile tardivității introducerii

cererii principale și a lipsei calității procesuale active a intervenientului M.C.,

precum și cererea principală și cererea de intervenție.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță

a reținut următoarele:

În ceea ce privește excepția tardivității

introducerii cererii principale, s-a apreciat că, în cauză, sunt incidente dispozițiile

art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, dreptul la acțiune fiind imprescriptibil.

Deopotrivă, excepția lipsei calității procesuale

active a intervenientului M.C. s-a apreciat ca fiind nefondată pe considerentul

că potrivit art. 30 C. fam., acțiunile dobândite prin cumpărare de soția sa, intervenienta

M.M.F., au devenit bun comun.

Pe fondul cererii de chemare în judecată,

prima instanță a reținut că din cuprinsul dispozițiilor art. 123 alin. (2) și al

art. 195 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, precum și din dispozițiile actului constitutiv

al SC A. SA Tulcea nu rezultă că mențiunea cu privire la data de referință este

obligatoriu a fi inclusă în cuprinsul convocatorului, fiind suficient ca această

dată să fie stabilită și adusă în orice mod la cunoștință acționarilor cu drept

de vot.

S-a reținut, de asemenea, că prin adresa

din 03 octombrie 2007, pârâta - prin director M.M., a înaintat către A.V.A.S. București

documentația solicitată, iar ca urmare a primirii acestei documentații reclamanta

a emis adresa din 24 octombrie 2007 prin care a mandatat reprezentantul său în A.G.A.

să voteze împotriva ambelor puncte de pe ordinea de zi, fără a susține că nu cunoaște

toate datele pentru a putea vota.

În ceea ce privește motivele de nulitate

invocate de către intervenienți, prima instanță a reținut că au fost respectate

prevederile art. 317 alin. (3) și (6) din Legea nr. 31/1990 cu privire la convocarea

acționarilor, motivele care au determinat majorarea capitalului social nefiind obligatoriu

de precizat în textul convocatorului, nici potrivit dispozițiilor Legii nr. 31/1990

și nici potrivit clauzelor din actul constitutiv.

S-a mai reținut că la A.G.E.A. din 01 noiembrie

2007 au fost respectate prevederile art. 115 alin. (2) și (3) din Legea nr. 31/1990,

la adunare prezența fiind de 3/5 din numărul total de drepturi de vot, pentru punctele

propuse pe ordinea de zi existând două voturi pentru și unul împotrivă, astfel încât

a fost întrunită majoritatea de 2/3 din drepturile de vot ale acționarilor prezenți.

De asemenea, nu a fost reținut calculul

făcut de intervenienți cu privire la cotele de participare ale acționarilor la capitalul

social întrucât sentința comercială nr. 13948 din 23 noiembrie 2007 a Tribunalului

București a devenit executorie la 23 noiembrie 2007, iar hotărârea atacată a fost

adoptată la 01 noiembrie 2007.

Deopotrivă, s-a reținut că împrejurarea

că hotărârea atacată nu a fost depusă în termenul prevăzut de lege la Oficiul Registrului

Comerțului pentru a fi menționată în registru și publicată în M. Of. nu poate conduce

la constatarea nulității absolute a acesteia, după cum nu poate atrage nici nulitatea

relativă a hotărârii, câtă vreme nu s-a demonstrat vreo vătămare în persoana intervenienților,

pentru înregistrarea cu întârziere a mențiunilor în Registrul Comerțului, judecătorul

delegat putând aplica amenzi judiciare, dacă fapta nu constituie infracțiune.

Împotriva acestei hotărâri au declarat

apel reclamanta A.V.A.S. București și intervenienții M.M.F. și M.C.

Prin decizia civilă nr. 97/COM din 07 octombrie

2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială,

contencios administrativ și fiscal, au fost respinse apelurile declarate de reclamantă

și intervenienți.

În considerentele acestei hotărâri s-a

reținut, în esență, că potrivit probelor aflate la dosarul cauzei, pârâta SC A.

SA Tulcea este o societate comercială pe acțiuni nominative, de tip închis, ca urmare

a hotărârii A.G.E.A. din 19 februarie 2003, motiv pentru care a fost radiată din

înregistrarea O.E.V.M. din cadrul C.N.V.M., conform deciziei nr. 2829 din 19

august 2003, aspect cunoscut de reclamantă și intervenienți.

Prin urmare, în cauză nu sunt aplicabile

dispozițiile art. 123 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, critica reclamantei cu privire

la acest aspect dovedindu-se a fi neîntemeiată.

De asemenea, s-a reținut că documentele

solicitate de A.V.A.S. au fost comunicate reclamantei cu curier rapid la data de

10 octombrie 2007, în baza respectivelor înscrisuri A.V.A.S. mandatându-și reprezentantul

să voteze „împotrivă” la ambele puncte aflate în dezbatere pe ordinea de zi.

S-a mai reținut că, din cuprinsul hotărârii

a cărei nulitate se cere, rezultă că ceea ce s-a hotărât este doar propunerea de

majorare a capitalului social și modalitatea de realizare a majorării, urmând ca

majorarea propriu-zisă să se realizeze la o dată ulterioară.

În raport de argumentele expuse, s-a apreciat

că hotărârea instanței de fond este legală din perspectiva criticilor aduse de apelanta

reclamantă.

Deopotrivă neîntemeiate au fost apreciate

și criticile intervenienților, instanța de apel reținând că în cauză au fost respectate

dispozițiile art. 14 și art. 15 din statutul societății pârâte, acestea fiind în

concordanță cu dispozițiile art. 115 din Legea nr. 31/1990.

Totodată, s-a reținut că au fost respectate

dispozițiile art. 101 alin. (1) și cele ale art. 117 alin. (3) și (6) din Legea

nr. 31/1990, prin raportare și la dispozițiile art. 7 alin. (6) din actul constitutiv

al societății pârâte, ședința din 01 noiembrie 2007 fiind ținută ca urmare a neîndeplinirii

cerințelor de cvorum în ședința din 31 octombrie 2007.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs

reclamanta A.V.A.S. București și intervenienții M.C. și M.M.F.

Prin decizia nr. 3440 din 21 octombrie

2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a respins, ca nefodate,

recursurile declarate de reclamanta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor

Statului București și de intervenienții în interes propriu M.C. și M.M.F. împotriva

deciziei nr. 97/COM din 07 octombrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția

comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal.

Totodată, în temeiul art. 274 C. proc.

civ. a obligat recurenții la plata sumei de 11.900 RON cu titlul de cheltuieli de

judecată, către intimata-pârâtă SC A. SA Tulcea.

În considerentele acestei hotărâri s-a

reținut, în esență, că hotărârea atacată este temeinică și legală întrucât în cauză

nu au fost încălcate dispozițiile art. 123 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, societatea

pârâtă fiind o societate comercială pe acțiuni nominative, de tip închis, acționarii

acesteia neposedând acțiuni la purtător.

De asemenea, s-a reținut că, la data de

01 noiembrie 2007, convocarea A.G.E.A. s-a făcut cu respectarea prevederilor

art. 117 alin. (3) și (6) din Legea nr. 31/1990, hotărârea luată la data de referință

respectând condițiile de cvorum.

Criticile privind nerespectarea dispozițiilor

art. 212 alin. (1) și, respectiv art. 216 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 nu au

fost analizate de instanța de recurs, constatându-se că au fost invocate pentru

prima oară direct în recurs.

Ulterior, prin cererea înregistrată pe

rolul Judecătoriei Tulcea la data de 06 iunie 2011 sub nr. 4048/327/2011, contestatorii

M.M.F. și M.C., au formulat, în contradictoriu cu intimatele SC A. SA și Autoritatea

pentru Valorificarea Activelor Statului, contestație la executarea silită pornită

în baza deciziei nr. 3440 din 21 octombrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția comercială, în Dosar nr. 2025/88/2008, prin B.E.J. C.O.C., precum

și suspendarea executării silite până la soluționarea acestei contestații, cu obligarea

la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, contestatorii au arătat că

prin decizia susmenționată au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate

de ei și de către A.V.A.S. București împotriva deciziei nr. 97/COM din 07

octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, recurenții fiind obligați

la plata sumei de 11.900 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către creditoarea

intimată SC A. SA Tulcea.

Au mai arătat că instanța de recurs nu

a stabilit că plata se va face de către recurenți în solidar, instanța supremă tăcând

doar precizarea sumei de plată și a debitorilor acestei plăți. Ca urmare, prin somația

emisă de B.E.J. C.O.C. li s-a comunicat faptul că au obligația de achita suma integrală

de 11.900 RON, la care s-au adăugat și cheltuielile de executare, totalizând astfel,

suma de 13.047,60 RON.

În concluzie, contestatorii au menționat

că, întrucât instanța de recurs nu a stabilit că plata cheltuielilor de judecată

se va face în condiții de solidaritate a debitorilor, nu pot fi urmăriți pentru

plata integrală a sumei de 11.900 RON, ci doar pentru jumătate din sumă, după cum

nu pot fi obligați nici la plata în totalitate a cheltuielilor de executare.

În drept, au fost invocate prevederile

art. 399 alin. (1), art. 403 și art. 242 C. proc. civ.

În raport de apărările formulate de contestatori,

dar și de precizările făcute în ședința publică din data de 06 iulie 2011, Judecătoria

Tulcea a calificat cererea ca fiind contestație la titlu și, constatând că titlul

executoriu asupra căruia sunt necesare lămuriri emană de la Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția comercială, prin sentința civilă nr. 2437 din 12 iulie 2011

a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția comercială, subsecvent admiterii excepției privind necompetența

materială a judecătoriei.

Urmare declinării, cauza a fost înregistrată

pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de

27 octombrie 2011, sub nr. 4048/327/2011.

Prin încheierea din Camera de consiliu

din 24 ianuarie 2012, constatându-se că decizia ce constituie titlul executoriu

ce se solicită a fi lămurit prin cererea pendinte a fost pronunțată de completul

nr. 3 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-a dispus

înaintarea dosarului la completul susmenționat, în vederea soluționării cauzei.

Prin întâmpinarea depusă la data de 17

februarie 2012, intimata A.V.A.S. București a invocat, în principal, excepția necompetenței

materiale a instanței supreme, arătând că, în raport de natura cererii deduse judecății

- contestație la executarea silită pornită de B.E.J. C.O.C., Judecătoria Tulcea

este competentă material să soluționeze cererea.

În subsidiar, intimata a solicitat respingerea

contestației, ca neîntemeiată, cu argumentarea că, prin raportare la dispozițiile

art. 277 C. proc. civ., fiecare dintre contestatori a avut interes în cauză, astfel

încât solicitarea acestora ca plata să fie făcută în mod egal de A.V.A.S. și contestatori

este neîntemeiată.

În vederea soluționării cauzei, la dosarul

cauzei au fost acvirate dosarele de fond.

Analizând cererea dedusă judecății,

Înalta Curte constată că, raportat la apărările formulate de contestatori, dar și

la precizările făcute de aceștia în ședința publică din data de 06 iulie 2011, în

fața Judecătoriei Tulcea, cererea de față are natura juridică a unei contestații

la executare vizând lămurirea dispozitivului deciziei nr. 3440 din 21 octombrie

2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în Dosarul

nr. 2025/88/2008.

Ca urmare, competența de soluționare a

cererii revine instanței supreme, în virtutea dispozițiilor art. 400 alin. (2) raportat

la art. 399 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., excepția invocată de intimata A.V.A.S.

prin întâmpinare dovedindu-se a fi neîntemeită.

În ceea ce privește fondul cauzei,

Înalta Curte constată că cererea de contestație la executare formulată de contestatorii

M.C. și M.M.F. privind lămurirea dispozitivului deciziei nr. 3440 din 21 octombrie

2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în Dosarul

nr. 2025/88/2008 este neîntemeiată întrucât hotărârea ce face obiectul contestației

nu conține dispoziții contradictorii, echivoce, care să impună necesitatea unor

lămuriri sau interpretări, în funcție de care să se realizeze executarea, procedura

de punere în executare a cheltuielilor de judecată urmând a avea loc conform dispozițiile

art. 274 și art. 277 C. proc. civ. care se aplică în mod corespunzător.

Astfel, conform art. 274 C. proc. civ.,

partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, la plata cheltuielilor

de judecată.

Situația acoperirii cheltuielilor de judecată

în cazul coparticipării procesuale este reglementată prin dispozițiile art. 277

C. proc. civ., potrivit cărora, dacă sunt mai mulți reclamanți sau pârâți ei vor

fi obligați să plătească cheltuielile de judecată în mod egal, proporțional sau

solidar, potrivit cu interesul procesual manifestat în cauză sau raportului de drept

dintre ei.

De asemenea, având în vedere și prevederile

art. 42 C. com. care statuează prezumția solidarității obligațiilor comerciale,

raportat la natura comercială a cauzei, Înalta Curte apreciază ca nefondată cererea

formulată de contestatorii M.C. și M.M.F.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de contestație la executare

formulată de contestatorii M.C. și M.M.F. privind lămurirea dispozitivului deciziei

nr. 3440 din 21 octombrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția comercială, în Dosarul nr. 2025/88/2008.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

3 mai 2012.