ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 149/2017

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința nr. 516/COM/20.11.2012, Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată și ulterior precizată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L,- ITALIA, având ca obiect nulitate act juridic.

A respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată în dosarul conex nr. x/2011

A admis acțiunea formulată de reclamanta B. S.R.L.- ITALIA, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L., în dosarul conex nr. x/2011, și în consecință:

A dispus rezoluțiunea contractului de vânzare -cumpărare legalizat sub nr. x/15.11.2005 de BNP C., încheiat între părți.

A obligat pârâta S.C. A. S.R.L. la restituirea către B. S.R.L. a sumei de 210.000 euro.

A menținut ipoteca voluntară întabulată în baza contractului de ipotecă autentificat sub nr. x/15.11.2005 de BNP C. în CF nr. x Sîntandrei cu nr. top x provenită din conversia pe hârtie a CF nr. x D. până la recuperarea sumei de 210.000 euro.

A respins cererea reconvențională formulată de reclamanta reconvențională S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta reconvențională B. S.R.L. Italia.

A obligat reclamanta S.C. A. S.R.L. la plata către pârâta B. S.R.L- ITALIA a sumei de 28.815,25 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că între reclamanta S.C. A. S.R.L. cu sediul în jud. Bihor și pârâta S.C. B. S.R.L. cu sediul în Italia s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x de către BNP C., prin care reclamanta, în calitate de vânzătoare, s-a obligat să vândă pârâtei, în calitate de cumpărătoare, piei ovine în cantitate totală de aproximativ 483.091 mp, până la data de 31.12.2006, prețul vânzării fiind de 10,28 euro/mp, urmând ca prețurile să fie renegociate de către părți la interval de 60 de zile în funcție de cotațiile de piață a pieilor.

În cuprinsul contractului se consemnează faptul că, la data încheierii și semnării contractului - 15.11.2005, s-a achitat de către cumpărătoarea B. S.R.L. un avans de 210.000 euro.

Pentru garantarea avansului în sumă de 210.000 euro pe care se consemnează că a achitat-o cumpărătoarea, s-a încheiat contract de ipotecă prin care s-a convenit înscrierea ipotecii convenționale până la concurența sumei de 300.000 euro asupra imobilului înscris în CF NDF nr. x Sântandrei, sat Palota, cu număr cadastral x, în natură teren intravilan în suprafață de 73.059 mă cu construcții, cu o suprafață totală construită la sol de 5.284 mp.

Prin contract la alin. (8) s-a prevăzut că, în momentul în care vânzătoarea a livrat către cumpărătoare cantitatea de 21.000 mp. de piei până la cuprinsul sumei de 210.000 Euro, respectiv soldul contabil cu privire la avansul primit este zero, B. S.R.L este de acord să ridice ipoteca convențională mei sus".

În cauză s-a realizat o expertiză contabilă și o contraexpertiză contabilă pentru a se stabili în ce măsură părțile și-au îndeplinit obligațiile asumate în baza raporturilor contractuale.

Din cuprinsul raportului de contraexpertiză contabilă efectuată în cauză, a rezultat următoarele:

În perioada 29.11.2005 - 07.03.2006, reclamanta a livrat pârâtei piei ovine în cantitate de 33.241,67 mp, în valoare totală de 338.230,13 euro și s-a încasat suma de 337.386,95 euro conform anexei 1 la raportul de contraexpertiză. Plățile au fost efectuate pentru fiecare factură în parte cu o singură excepție, factura nr. x/18.02.2006 în valoare de 45.229,43 euro care a fost încasată prin OP în valoare de 44.385,43 euro, rezultând o diferență de achitat de la această factură în sumă de 843,62 euro.

Experții contabili au arătat că pentru facturile fiscale emise de reclamantă după data de 15.11.2005mai precis cele 8 facturi emise, pârâta a emis 9 ordine de plată pe fiecare ordin de plată s-a menționat nr. facturii care se decontează, iar pentru factura nr. x din 10.02.2006 pârâta a emis 2 ordine de plată.

Potrivit concluziilor raportului de contraexpertiză, în perioada 08.04.2005-13.10.2005 au fost emise facturi în valoare de 671.384,76 euro reprezentând contravaloarea a 67.327,81 mp piei de bovine pentru care s-a încasat suma de 827.404,91 euro, iar în contul sumei de 207.920,15 euro achitați în plus de pârâtă nu au fost livrate piei până la data de 31.03.2006.

S-a constatat faptul că din cantitatea de 483.091 mp piei bovine contractată de pârâtă prin contractul menționat în petitul acțiunii, reclamanta a livrat până la data de 07.03.2006 cantitatea de 33.241,67 mp, rămânând o diferență de 449.849,33 mp ce nu a fost livrată.

Prin contract părțile au stabilit că pentru cantitatea de 483.091 mp,pârâta va plăti prețul de 10,28 euro mp, preț ce urma a fi negociat de către părți la un interval de 60 de zile, în funcție de cotațiile de pe piața pieilor. Față de acest aspect experții au stabilit că după primele 60 de zile respectiv după data de 15.01.2006 părțile nu au negociat alt preț pe metru pătrat de piei, și ca atare au luat în considerare prețul stabilit în contract de 10,28 euro/mp și au stabilit că valoarea cantității de 449.849,33 mp de piei nelivrată până la data stabilită în contract 31.12.2006 este de 4.624.451,11 euro.

La dosar nu s-a depus vreo dovadă că reclamanta ar fi avut vreodată intenția să negocieze un alt preț în condițiile stabilite prin contract. Invocarea acestui aspect în cadrul prezentului litigiu fiind astfel neîntemeiat.

De asemenea, nu s-a reținut că livrările făcute de reclamantă după data de 15.11.2005 au fost făcute în contul celor 21.000 mp stabiliți prin contractul de ipotecă, întrucât cele 8 facturi emise după această dată au fost achitate în mod corespunzător prin cel 9 ordine de plată mai puțin suma de 843,62 euro rămasă neachitată.

Având în vedere că în cauză reclamanta nu și-a executat obligația de a furniza pârâtei cantitatea de 21.000 mp de piei bovine așa cum s-a obligat, instanța în temeiul art. 969 C. civ. în vigoare la data întocmirii contractului a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată și ulterior precizată de reclamanta S.C. A. S.R.L. din prezentul dosar.

Examinând cu prioritate excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată în dosarul conex nr. x/2011, tribunalul a reținut că aceasta este neîntemeiată și a respins-o ca atare, având în vedere dispozițiile art. 1, 3, 7, 8, 16 și 17 din Decretul nr. 167/1958.

În speță, potrivit contractului de vânzare -cumpărare legalizat sub nr. x/15.11.2005 de BNP C., încheiat între părți, pârâta avea obligația să livreze reclamantei cantitatea de 483.091 mp piei bovine până la data de 31.12.2006, iar acțiunea de restituire s-a formulat la data de 29.09.2011.

Instanța a reținut că prescripția dreptului la acțiune de restituire a sumei de 210.000 euro nu s-a împlinit, având în vedere că S.C. A. S.R.L. pârâtă în dosarul conex, a recunoscut debitul solicitat de reclamanta B. S.R.L. prin cererile depuse, atât în dosarul inițial 1289/111/24.03.2008, respectiv prin precizarea acțiunii din data de 20.05.2008, devenit după casare cu trimitere dosar nr. x/2010, cât și prin recunoașterea făcută de pârâta S.C. A. S.R.L. în cadrul interogatoriului în dosarul nr. x/2010 pentru termenul din 14.10.2008 unde implicit recunoaște ca a primit de la reclamantă suma de 210.000 euro.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut că pârâta nu a respectat obligațiile asumate prin contractul menționat mai sus, respectiv, deși s-a obligat să livreze reclamantei cantitatea de 483.091 mp piei bovine contractată de pârâtă prin contractul menționat în petitul acțiunii, pârâta a livrat până la data de 07.03.2006 cantitatea de 33.241,67 mp, rămânând o diferență de 449.849,33 mp ce nu a fost livrată.

Mai mult,așa cum s-a arătat pârâta a încasat în avans suma de 210.000 Euro și avea obligația de a livra către cumpărătoare cantitatea de 21.000 mp. de piei până la cuprinsul sumei de 210.000 Eur, obligație ce nu a fost îndeplinită.

Față de cele reținute, instanța în temeiul art. 969 și 1020 din vechiul C. civ. în vigoare la data contractului, a admis acțiunea formulată de reclamanta B. S.R.L,- ITALIA, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L., din dosarul conex, a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare -cumpărare legalizat sub nr. x/15.11.2005 de BNP C., încheiat între părți și a obligat pârâta S.C. A. S.R.L. la restituirea către B. S.R.L. a sumei de 210.000 euro, încasată în avans și fără existența unei contraprestații din parte pârâtei.

De asemenea, a menținut ipoteca voluntară intabulată în baza contractului de ipotecă autentificat sub nr. x/15.11.2005 de BNP C. în CF nr. x Sîntandrei cu nr. top x provenită din conversia pe hârtie a CF nr. x D. până la recuperarea sumei de 210.000 euro.

Pentru considerentele menționate mai sus, instanța a respins ca nefondată cererea reconvențională formulată de reclamanta reconvențională S.C. A. S.R.L., cu sediul în Palota, comuna SÂNTANDREI, DJ 797, Km 9, județul Bihor, în contradictoriu cu pârâta reconvențională B. S.R.L,- ITALIA, în dosarul conex.

Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 274 C. proc. civ., instanța a obligat reclamanta S.C. A. S.R.L. la plata către pârâta B. S.R.L- ITALIA a sumei de 28.815,25 RON cheltuieli de judecată reprezentând taxe de timbru 13.125 RON, onorariu avocat 7.086 RON, onorariu expertize 8514,25, conform chitanțelor depuse la dosar.

În ce privește onorariul de 17.000 RON, solicitat de reclamantă, instanța a apreciat că acesta este exagerat de mare în raport de complexitatea cauzei și de volumul de muncă depus de avocat în cauză și, în consecință, cererea reclamantei sub acest aspect a fost respinsă.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel apelanta reclamantă S.C. A. S.R.L. și apelanta pârâtă B. S.R.L..

Prin decizia nr. 337/C/2015 - A din 10 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta B. S.R.L. și continuat de asociații E. S.R.L., F. S.R.L. și G. S.R.L. și cu sediul la curatorul falimentar H..

S-a admis apelul declarat de apelanta reclamantă S.C. A. S.R.L., împotriva sentinței nr. 516/COM/20.11.2012 pronunțată de Tribunalul Bihor, s-a schimbat în totalitate sentința, în sensul că:

S-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată în dosarul conex nr. x/2011 și, în consecință:

S-a respins ca prescrisă acțiunea formulată de reclamanta B. S.R.L. și continuată de asociații E. S.R.L., F. S.R.L. și G. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L. în dosar conex nr. x/2011

S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele E. S.R.L., F. S.R.L. și G. S.R.L., în calitate de succesori ai pârâtei B. S.R.L..

S-a admis acțiunea reconvențională formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele E. S.R.L., F. S.R.L. și G. S.R.L., în calitate de succesori ai pârâtei B. S.R.L., în dosar conex nr. x/2011

S-a respins capătul de cerere având ca obiect constatarea executării contractului de vânzare-cumpărare cu dată certă, înregistrat sub nr. x din 15.11.2005 la BNP C..

S-a dispus radierea ipotecii înscrisă în CFNDF 421 Sântandrei cu nr. cadstral x, în favoarea pârâtei B. S.R.L., prin contractul de ipotecă autentificat sub nr. x/15.11.2005 de BNP C..

S-au compensat cheltuielile de judecată în primă instanță.

Au fost obligate intimatele apelante E. S.R.L., F. S.R.L. și G. S.R.L., în calitate de succesori ai intimatei apelante B. S.R.L. să plătească apelantei S.C. A. S.R.L. suma de 3605 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxă de timbru.

S-a respins cererea apelantei S.C. A. S.R.L. de obligare a intimatelor la plata cheltuielilor de judecată în apel, reprezentând onorariu avocat.

În motivarea acestei decizii, instanța de apel a reținut următoarele considerente:

În ceea ce privește acțiunea ce face obiectul dosarului nr. x/2010 (fost nr. 1289/111/2008), instanța de apel a apreciat că în mod corect instanța de fond a reținut că reclamanta S.C. A. S.R.L. nu a livrat nici o cantitate de piei în contul avansului de 210.000 euro așa cum reiese din concluziile raportului de contraexpertiză efectuat în cauză, potrivit cărora pentru pieile livrate ulterior încheierii contractului reclamanta a întocmit un număr de 8 facturi ce au fost achitate fiecare în parte de către pârâta B. prin ordine de plată, pe fiecare ordin de plată fiind menționat numărul facturii care se decontează.

Susținerile reclamantei apelante potrivit cărora livrările de piei trebuie a fi considerate ca fiind efectuate în contul avansului, iar plățile ulterioare constituie un nou avans s-a reținut că sunt nefondate având în vedere că reclamanta a emis facturi aferente fiecărei livrări, facturi ce au fost achitate de către pârâtă prin ordine de plată și însăși reclamanta a contabilizat distinct avansul -în contul 419 -Clienți creditori ce a rămas neafectat în perioada noiembrie 2005- martie 2006, -perioadă în care au fost livrate pieile -, iar facturile emise pe seama pârâtei după data de 29.11.2015 au fost contabilizate și încasate în contul 411 -Clienți.

Pe de altă parte, împrejurarea că reclamanta nu a virat nici o cantitate de piele în contul avansului a fost stabilită și prin sentința civilă nr. 121/19.03.2008 a Tribunalului Bihor, ce se impune în cauză cu putere de lucru judecat.

Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată în dosarul conex nr. x/2011 instanța de apel a reținut că prin contractul de vânzare cumpărare ce face obiectul cauzei pârâta reclamantă reconvențională S.C. A. S.R.L. s-a obligat să-i vireze reclamatei pârâtă reconvențională B. cantitatea totală de aproximativ 483.091 mp piei bovine tăbăcite, livrarea pieilor urmând să se facă până la data de 31.12.2006, dată de la care s-a născut dreptul reclamantei de a solicita rezoluțiunea contractului pentru neîndeplinirea obligațiilor și restituirea sumei de 210.000 Euro.

Prin urmare, instanța de apel a reținut că, în cauză, termenul de prescripție a început să curgă la data de 31.12.2006, în conformitate cu prevederile art. 7 din Decretul nr. 167/1858 și s-a împlinit la data de 31.12.2009, or acțiunea a fost înregistrată la data de 29.09.2011, în dosar nr. x/2011, după împlinirea termenului de prescripție.

Referitor la susținerea reclamantei apelante B. potrivit căreia termenul de prescripție ar fi fost întrerupt prin recunoașterea dreptului de către pârâta reclamantă S.C. A. S.R.L. prin precizarea de acțiune depusă la dosar la data de 20.05.2008, instanța de apel a reținut că, într-adevăr, prin precizarea de acțiune, S.C. A. S.R.L., deși a arătat că virat pieile pe care le datora în contul avansului de 210.000 euro, pentru care s-a instituit ipoteca, a recunoscut faptul că în evidențele sale B. figurează cu un sold debitor în sumă de 205.176,53 euro, ceea ce echivalează cu recunoaștere de natură să întrerupă termenul de prescripție, conform art. 16 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958.

Însă de la această dată, în conformitate cu prevederile art. 17 din același act normativ a început să curgă un nou termen de prescripție, termen ce s-a împlinit la data de 20.05.2011, anterior introducerii cererii de chemare în judecată.

Contrar celor susținute de apelanta B., instanța de apel a apreciat că în cauză, ulterior datei de 20.05.2008, nu a mai existat vreo altă întrerupere a termenului de prescripție.

Astfel, din răspunsul la interogatoriu nu rezultă că reclamanta apelantă S.C. A. S.R.L. ar fi recunoscut existența vreunei datorii față de pârâta B., indiferent cu ce titlu, ci, dimpotrivă a precizat că și-a executat obligațiile asumate în contul sumei de 210.000 euro.

Prin urmare, s-a constatat că în mod greșit instanța de fond a reținut că termenul de prescripție ar fi fost întrerupt prin recunoașterea debitoarei prin răspunsul la interogatoriu.

Împrejurarea că în cadrul proceselor declanșate de către reclamanta S.C. A. S.R.L. în vederea radierii ipotecii, B., în calitate de pârâta a invocat existența dreptului său și excepția de neexecutare a contractului, nu este de natură să întrerupă termenul de prescripție, deoarece apărările și susținerile creditorului în cadrul unui proces, nu sunt prevăzute ca și cauze de întrerupere a termenului de prescripție.

În conformitate cu prevederile art. 7 din Decretul nr. 167/1858 prescripția începe să curgă de la data la care se naște dreptul la acțiune, în speță, așa cum s-a arătat mai sus, dreptul la acțiune născându-se la data 31.12.2006, dată până la care trebuiau livrate pieile și nu de la data finalizării procesului ce face obiectul dosarului nr. x/2010 (fost nr. 1289/111/2008) cum în mod greșit a susținut apelanta B..

Prin urmare pentru considerentele arătate, instanța de apel a apreciat că excepția dreptului material la acțiune al reclamantei B., invocată de către pârâta S.C. A. S.R.L. în dosarul conex x/2011 este întemeiată, astfel că a fost admisă, iar acțiunea a fost respinsă ca prescrisă.

Având în vedere că excepția prescripției dreptului material la acțiune a fost apreciată ca fiind întemeiată, instanța de apel nu a mai analizat celelalte susțineri ale apelantei S.C. A. S.R.L. cu privire la temeinicia acțiunii.

În ceea ce privește solicitarea reclamantei S.C. A. S.R.L. de a se dispune radierea ipotecii constituite pentru garantarea avansului, formulată atât prin acțiunea ce face obiectul dosarului nr. x/2010 (fost nr. 1289/111/2008), cât și pe cale reconvențională în cadrul dosarului conex nr. x/2011, instanța de apel a apreciat că deși reclamanta nu și-a îndeplinit obligația ce a fost garantată cu ipotecă, totuși se impune radierea acesteia, în temeiul art. 36 pct. 3 din Legea nr. 7/1996 (forma în vigoare la data constituirii ipotecii), având în vedere că s-a constatat ca prescris dreptul pârâtei B. de a cere restituirea sumei achitată cu titlu de avans.

Pentru considerentele mai sus arătate, în temeiul art. 296 C. proc. civ., instanța de apel a dispus conform dispozitivului.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele G. S.R.L. - PRIN CURATOR FALIMENTAR H., E. S.R.L. și F. S.R.L., continuatoare ale B. S.R.L., întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Recurentele -reclamante solicită admiterea recursului și, constatând că în mod greșit a reținut instanța de apel că dreptul material la acțiune este prescris, modificarea hotărârii atacate și, în consecință, admiterea acțiunii introductive ce a format obiectul dosarului nr. x/2011, conexat la prezentul dosar, menținând în întregime sentința civilă nr. 516/COM din 20 noiembrie 2012 a Tribunalului Bihor, privind pretențiile recurentelor vizând restituirea sumei de 210.000 euro, menținerea ipotecii voluntare din CF x D. și rezoluțiunea Contractului de vânzare-cumpărare legalizat sub semnătură de BNP C. și respingerea acțiunii precizate a reclamantei S.C. A. S.R.L. din dosarul nr. x/2010 al Tribunalului Bihor, deoarece așa cum s-a dovedit în cauză în contul sumei de 210.000 euro nu s-a livrat nici măcar 1 mp de piele.

Recurentele susțin că instanța de apel a reținut în mod greșit prescripția dreptului material la acțiune al reclamantelor, continuatoare în proces a S.C. B. S.R.L. în dosarul nr. x/2011 al Tribunalului Bihor, deși la dosarul cauzei în cadrul răspunsului la întrebarea nr. 2 pe care îl dă la interogatoriul depus la instanță la data de 18.11.2008 în dosarul nr. x/2008, devenit după casarea cu trimitere dosarul nr. x/2010 al Tribunalului Bihor, S.C. A. S.R.L. recunoaște parțial pretențiile reclamantei.

Consideră că este un caz tipic întrerupător de prescripție și, chiar fiind o recunoaștere parțială, introducerea acțiunii la data de 29.09.2011, face ca dreptul reclamantelor la acțiune să nu fie prescris.

De asemenea, arată că au fost efectuate nenumărate acte de executare silită împotriva pârâtei S.C. A. S.R.L. în dosar execuțional nr. x/2009 al BEJ I., care sunt tot atâtea acte întrerupătoare de prescripție, solicitând ca aceste acte execuționale să fie considerate ca acte întrerupătoare de prescripție de către instanța supremă.

De asemenea, recurentele critică motivarea menționată la ultimele 4 aliniate de la fila x din decizia atacată, unde se arată că "termenul de prescripție a început să curgă la data de 31.12.2006, ori acțiunea a fost înregistrată la data de 29.09.2011 în dosar nr. x/2011, după împlinirea termenului de prescripție."

Arată că instanța de apel a reținut în considerente faptul că prin precizarea de acțiune depusă la dosar la data de 20.05.2008, pârâta reclamantă S.C. A. a susținut că deși a virat pieile pe care le datora în contul avansului de 210.000 euro, pentru care s-a instituit ipoteca, a recunoscut faptul că în evidențele sale B. figurează cu un sold debitor în sumă de 205.176,53 euro, ceea ce echivalează cu recunoașterea de natură să întrerupă termenul de prescripție, conform art. 16 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958. Față de această dată de 20.05.2008, introducerea acțiunii reclamantei la data de 29.09.2011 se face după împlinirea termenului de 3 ani. Deși act întrerupător de prescripție, el nu are relevanță câtă vreme este în afara termenului de 3 ani, în sensul că termenul de prescripție se împlinește față de această recunoaștere la data de 20.05.2011.

Recurentele susțin însă, că există un caz întrerupător de prescripție ulterior, și anume acela care se produce la data 18.11.2008, când s-a depus la dosar răspunsul la interogatoriu de către S.C. A. S.R.L., care se găsește în interiorul termenului general de prescripție de 3 ani. Față de data de 18.11.2008, termenul de prescripție se împlinește la data de 18.11. 2011, astfel încât introducerea acțiunii la data de 29.09.2011 face ca aceasta să fie introdusă înăuntrul termenului de prescripție.

Astfel, la întrebarea nr. 2 dacă "recunoaște că datoriile pe care le avea S.C. A. față de reclamantă la data de 15.11.2005, au fost reglementate prin actele încheiate la această dată", pârâta S.C. A. a răspuns:"la data de 15.11.2005 s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare cu data certă și contractual de ipotecă nr. 5077/15.11.2005. La data încheierii acestor scripte datoria societății noastre era de 156.020,15 euro."

Chiar dacă recunoaște numai o parte din suma de 210.000 de euro pe care o datorează, adică o datorie de 156.020,15 euro, recunoașterea chiar parțială a dreptului făcută la data de 14.10.2008, tot caz întrerupător este.

Recurentele susțin că această recunoaștere parțială din data de 18.11.2008 trebuie pusă în legătură cu recunoașterea din precizarea de acțiune din data de 20.05.2008. Astfel, dacă instanța de apel admite că recunoașterea de către S.C. A. S.R.L. a faptului că în evidentele sale S.C. B. figurează cu un sold debitor în sumă de 205.176,53 euro și că acesta poate constitui recunoaștere de natură să întrerupă termenul de prescripție conform art. 16 alin. (1) lit. a) din Decr. 167/158, atunci pe cale de consecință și recunoașterea din răspunsul la întrebarea nr. 2 de la interogatoriul de la dosar nr. x/2008, în sensul că "la data încheierii acestor scripte datoria societății noastre era de 156.020,15 euro", tot caz întrerupător de prescripție este.

Consideră că din întregul probatoriu administrat în cauză,cum ar fi raportul de contraexpertiză, din care rezultă că în contul avansului de 210.000 euro plătit de către S.C. B. S.R.L., nu s-a livrat nimic, prin urmare confirmarea chiar și în parte a datoriei constituie caz întrerupător de prescripție.

De altfel, prin sentința civilă nr. 121/COM/2006 a Tribunalului Bihor, irevocabilă, s-a reținut că în contul avansului de 210.000 euro nu s-a livrat nicio cantitate de piele, iar instanța de apel a respins capătul de cerere al S.C. A. S.R.L., având ca obiect constatarea executării contractului de vânzare cumpărare cu data certă, înregistrat sub nr. x din 15.11.2005 la BNP C., tocmai pentru că în contul avansului de 210.000 euro, S.C. A. S.R.L. nu a livrat nimic.

Recurentele menționează și interogatoriul la care a fost supusă antecesoarea lor S.C. B. de către intimata S.C. A., răspunsul la acest interogator fiind depus în instanța tot la data de 18.11.2008. Consideră că întrebarea nr. 6 pe care pârâta S.C. A. S.R.L. o pune reclamantei S.C. B. S.R.L., demonstrează atât reaua - credința a S.C. A. cât și recunoașterea implicită de către aceasta a pretențiilor, fiind coroborată cu cele arătate mai sus. Întrebarea nr. 6 formulată de S.C. A. are următorul cuprins: "Dacă este adevărat că la data de 21.11.2005 pârâta (adică S.C. B.) ne virează suma de 50.000 euro, având în vedere că la momentul semnării contractului de vânzare-cumpărare cu data certă soldul nostru contabil era de 156.020,15 euro și pentru ca astfel, să fie întregit avansul în suma de 210.000?". Cu alte cuvinte, recunoaște implicit prin această întrebare pe care o pune antecesoarei S.C. B., că în realitate avansul plătit de aceasta, în acest mod, era de 210.000 euro. Consideră că si conținutul acestei întrebări la care reclamanta răspunde afirmativ este tot o recunoaștere a pretențiilor B. S.R.L..

Recurentele menționează și faptul că în virtutea contractului de ipotecă S.C. B. S.R.L. a făcut nenumărate acte de executare silită, deci întrerupătoare de prescripție, anexând în acest sens Publicația de vânzare din nr. 15/19.05.2011 data în dosarul execuțional nr. x/2009 al BEJ I. sau Publicația de vânzare nr. 12/15.02.2011 dată în același dosar.

Arată că, deși a făcut nenumărate acte de executare silită pe parcursul anilor în baza contractului de ipotecă autentificat sub nr. x/2005 de BNP C. llie, introducerea acțiunii ce face obiectul dosarului nr. x/2011 a fost necesară deoarece, în urma admiterii unei contestații la executare formulate de S.C. A. S.R.L. împotriva executării silite începute în dosarul execuțional nr. x/2009, s-a reținut prin decizia civilă nr. 202/R/COM din 1 iulie 2011 dată în dosarul nr. x/2009 al Tribunalului Bihor că, contractul de ipotecă al B. S.R.L. nu ar constitui titlu executoriu. Consideră surprinzătoare această decizie, deoarece contractul de ipotecă era făcut în forma autentică, conținând acordul părților în sensul că actul constituie titlu executoriu în baza dispozițiilor art. 66 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici. De altminteri, Noul C. civ. în art. 2431 prevede în mod expres că:

"Contractele de ipotecă valabil încheiate, sunt in condițiile legii, titluri executorii."

Intimata - pârâtă S.C. A. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului întrucât acesta nu conține critici de nelegalitate a deciziei atacate, vizând doar o reinterpretare a probelor administrate în cauză.

Examinând cu prioritate, conform dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția de nulitate a recursului, invocată de intimata - pârâtă S.C. A. S.R.L., Înalta Curte constată că nu este fondată și urmează să o respinsă pentru următoarele considerente:

Recursul exercitat în condițiile art. 304 C. proc. civ., implică formularea de către titularul căii de atac a unor critici de nelegalitate care să poată fi circumscrise ipotezelor cuprinse la punctele 1-9 din acest text de lege.

În cauza dedusă judecății, criticile de recurs pot fi circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât recurentele-reclamante susțin că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor privind prescripția extinctivă a dreptului material la acțiune.

Analizând decizia recurată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, precum și susținerile din întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, în considerarea argumentelor ce succed.

Motivul prevăzut de art. 304 (9) C. proc. civ. vizează lipsa temeiului legal al hotărârii criticate sau aplicarea greșită a legii.

Singură critică de nelegalitate suspusă recursului de către recurentele - reclamante se referă la greșita soluționare de către instanța de apel a excepției prescripției dreptului material la acțiune invocată în dosarul conex nr. x/2011, critică ce apare ca fiind nefondată.

În mod legal instanța de apel a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, aceasta fiind promovată după împlinirea termenului de 3 ani prevăzut de art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, în vigoare la data formulării acțiunii raportat la art. 7 și 8 din același act normativ.

Astfel, sub aspectul momentului de început al termenului de prescripție, în mod corect s-a reținut că dreptul la acțiune se naște la data 31.12.2006, data la care trebuiau livrate pieile și de la care s-a născut dreptul reclamantei de a solicita rezoluțiunea contractului pentru neîndeplinirea obligațiilor și restituirea sumei de 210.000 euro achitată cu titlu de avans. Prin urmare, termenul s-a împlinit la data de 31.12.2009, iar acțiunea a fost înregistrată la data de 29.09.2011, în dosar nr. x/2011, după împlinirea termenului de prescripție.

Contrar susținerilor recurentelor, instanța de apel a statuat în mod judicios că răspunsul la interogatoriu din 14 octombrie 2008 al pârâtei S.C. A. S.R.L. nu constituie un caz întrerupător de prescripție în sensul prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958, întrucât nu rezultă că intimata - pârâtă ar fi recunoscut implicit existența vreunei datorii față de B. și anume restituirea sumei garantate prin ipotecă (a avansului), ci dimpotrivă a precizat că și-a executat obligațiile în contul sumei de 210.000 euro.

Totodată, nici prin precizarea de acțiune depusă la dosar la data de 20 mai 2008, S.C. A. S.R.L. nu a recunoscut că ar datora restituirea avansului, arătând că, deși a virat pieile pe care le datora în contul avansului de 210.000 euro, pentru care s-a instituit ipoteca, a recunoscut că în evidențele sale B. figurează cu un sold debitor în sumă de 205.176,53 euro.

Cu toate că această recunoaștere este de natură să întrerupă termenul de prescripție, instanța de apel a constatat în mod legal că potrivit art. 17 din Decretul nr. 167/1958, de la această dată a început să curgă un nou termen de prescripție care s-a împlinit la data de 20.05.2011, anterior introducerii cererii de chemare în judecată (29.09.2011).

Nu pot fi reținute nici susținerile potrivit cărora actele de executare silită efectuate împotriva pârâtei S.C. A. S.R.L. sunt acte întrerupătoare de prescripție, deoarece executarea silită nu poate întrerupe prescripția dreptului la acțiune, ci cel mult întrerupe termenul privind dreptul de a cere executarea silită. De altfel, toate formele de executare silită întreprinse de reclamanta B. S.R.L. au fost anulate prin decizia nr. 202/R/COM2011 din 1 iulie 2011 a Tribunalului Bihor, secția comercială și de contencios administrativ, hotărâre prin care s-a dispus anularea formelor de executare pentru suma de 890.232 RON reprezentând echivalentul sumei de 210.000 euro. Prin urmare, actul de executare, nu poate constitui o cauză de întrerupere a cursului prescripției dreptului la acțiune, în primul rând pentru că el nu poate întrerupe decât cursul prescripției executării silite și, pe de altă parte, formele de executare au fost anulate, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. c) din Decretul nr. 167/1958.

În acest context, statuând cu justețe că ulterior datei de 20.05.2008 nu a mai existat vreo altă întrerupere a termenului de prescripție, instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală, constatând că dreptul material la acțiune al reclamantei B. S.R.L. (continuat de asociații G. S.R.L., E. S.R.L. și F. S.R.L.) este prescris, cu aplicarea corectă a dispozițiilor prevăzute de Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă.

Articolul 304 pct. 8 C. proc. civ. prevede ca motiv de recurs cazul în care instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății (înțeles ca negotium), a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Instanța schimbă natura contractului dacă, de exemplu, califică un contract de vânzare-cumpărare drept un contract de donație, și îl denaturează atunci când, interpretând actul, îi atribuie un alt înțeles, pe care termenii și textul lui, în loc să-l sprijine, îl exclud în mod clar și vădit neîndoielnic.

Altfel spus, acest motiv de recurs, sancționează hotărârea prin care s-a nesocotit principiul înscris în art. 969 C. civ., trecând peste voința părților exprimată în actul dedus judecății.

Dacă însă ar rezulta un dubiu în privința conținutului actului juridic dedus judecății, interpretarea dată de judecătorii fondului nu poate fi cenzurată de instanța de recurs, întrucât motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu permite acest lucru.

Recurentele au relatat opinii proprii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt ceea ce vizează în realitate netemeinicia.

În cazul de față, motivul de nelegalitate a fost invocat cu scopul de a pune în discuție probele (răspunsurile la interogatoriu, precizarea de acțiune, raportul de contraexpertiză) și de a solicita instanței de recurs să reconsidere concludența acestora, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

Deși la termenul de dezbateri în fond a recursului, apărătorul recurentelor - reclamante a indicat și pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., susținerile din cererea de recurs nu pot fi încadrate în motivul de nelegalitate evocat. Astfel, criticile invocate nu susțin contradictorialitatea sau motivarea străină de natura pricinii, ci vizează exclusiv aspecte ce țin de modalitatea în care instanța a înțeles să-și argumenteze soluția adoptată, însă argumentele instanței se constituie într-o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluția pronunțată, recurentele relatând opinii proprii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanța de apel, ceea ce vizează în realitate netemeinicia deciziei.

În raport cu aceste considerente, constatând că hotărârea instanței de apel a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul reclamantelor, ca nefondat.

Văzând dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., precum și solicitarea apărătorului intimatei - pârâte S.C. A. S.R.L., dovedită cu înscrisurile depuse la dosar, vor fi obligate recurentele G. S.R.L. - PRIN CURATOR FALIMENTAR H., E. S.R.L. și F. S.R.L., continuatoare ale B. S.R.L., la plata sumei de 6542 RON reprezentând cheltuieli de judecată, către intimata - pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului invocată de intimata - pârâtă S.C. A. S.R.L..

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele G. S.R.L. - PRIN CURATOR FALIMENTAR H., E. S.R.L. și F. S.R.L., continuatoare ale B. S.R.L., împotriva deciziei nr. 337/C/2015 - A din 10 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Obligă pe recurentele - reclamante G. S.R.L. - PRIN CURATOR FALIMENTAR H., E. S.R.L. și F. S.R.L., continuatoare ale B. S.R.L., la plata sumei de 6542 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata - pârâtă S.C. A. S.R.L..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie 2017.