ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.04.2018

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1465/2018

HOTĂRÂRE
26.04.2018
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1465/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 26 aprilie 2018

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Salonta la data de 20.04.2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâții S.C. B. S.R.L. și C., ca prin hotărârea ce se va pronunța: în principal, constatarea nulității contractului de dare în plată autentificat sub nr. x/04.03.2015 la BNP D., în subsidiar, constatarea caracterului simulat al contractului de dare în plata autentificat sub nr. x/04.03.2015 la BNP D. și calificarea, acestuia ca și contract de vânzare-cumpărare care este contractul real dintre părți cu consecința constatării nulității și inopozabilității contractului de vânzare-cumpărare act secret încheiat între pârâții de rd. 1 și rd. 2, respectiv S.C. B. S.R.L. și C.; constatarea nulității absolute a încheierilor de carte funciară nr. x/09.03.2015, nr. y/09.03.2015, cu radierea mențiunilor de sub B 4 din CF x Salonta, cu radierea mențiunilor de sub B 7 din CF x Salonta și restabilirea situației anterioare de carte funciară; obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la a proceda la vânzarea terenului identificat cu nr. cadastral x Salonta și nr. cadastral x Salonta cu respectarea dreptului de preemțiune și a tuturor condițiilor și avizelor stabilite prin art. 1732 Noul C. civ. și Legea nr. 17/2014 cu normele metodologice de aplicare a acestora; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 140/2017 din 14.03.2017, Judecătoria Salonta a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții S.C. B. S.R.L. (fosta S.C. E. SRL) și C. și, în consecință:

A constatat nulitatea contractului de dare în plată încheiat între pârâți și autentificat sub nr. x/04.03.2015 la BNP D.; a constatat nulitatea absolută a încheierilor de carte funciară nr. x/09.03.2015 și nr. y/09.03.2015 și a dispus radierea mențiunilor de sub B 4 din CF x Salonta și de sub B 7 din CF x Salonta, cu restabilirea situației anterioare de carte funciară.

Totodată, a respins ca prematur formulat capătul de cerere privind obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. de a proceda la vânzarea terenului identificat cu nr. cad. x Salonta și nr. cad. x Salonta cu respectarea dreptului de preemțiune și a tuturor condițiilor și avizelor stabilite prin art. 1732 C. civ. și Legea nr. 17/2014 cu normele metodologice de aplicare a acestora.

A obligat pârâții la plata în solidar în favoarea reclamantei a sumei totale de 9.084 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 140/2017 din 14.03.2017, pronunțate de Judecătoria Salonta a formulat apel S.C. B. S.R.L., solicitând admiterea acestuia în principal anularea sentinței și în urma evocării fondului să se dispună respingerea cererii ca nefondată; iar in subsidiar modificarea sentinței si pe cale de consecința respingerea cererii formulate. Apelanta a depus o completare la cererea de apel prin care a solicitat cenzurarea cheltuielilor de judecată.

Împotriva aceleiași sentințe a formulat apel și C., solicitând admiterea acestuia modificarea sentinței si pe cale de consecința respingerea cererii formulate.

Prin decizia civilă nr. 1157/A/2017 din 15.11.2017, Tribunalul Bihor sectia I Civila a admis apelurile declarate de apelanta S.C. B. S.R.L. (fosta S.C. E. SRL) și de apelantul C. în contradictoriu cu intimata S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 140/2017 pronunțate în data de 14.03.2017 de Judecătoria Salonta, pe care a modificat-o în tot în sensul că:

A respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții S.C. B. S.R.L. și C. având ca obiect acțiune în constatarea simulației, nulitate absolută contract și obligația de a face.

A respins cererea intimatei reclamante de acordare de cheltuieli de judecată în fond și a obligat intimata să achite apelantei S.C. B. S.R.L. cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 1.560 RON reprezentând onorariu avocațial în fond.

Impotriva acestei decizii, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., prin care a solicitat trimiterea cauzei instanței competente in soluționarea acestei căi de atac, admiterea recursului, casarea in tot a deciziei civile recurate in sensul respingerii apelurilor declarate de S.C. B. S.R.L. si C. ca nefondate si menținerea sentinței civile nr. 140/2017 pronunțate de Judecătoria Salonta ca legala si temienica; cu cheltuieli de judecată în recurs și în apel.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bihor la data de 11.01.2018.

La data de 23.01.2018, prin intermediul Curții de Apel Oradea, a fost înaintată cererea de recurs, împreună cu dosarul, spre soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 25.01.2018.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132, rap. la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de Tribunalul Bihor, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., "(...) nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în (...) cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv (...)."

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziție tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziție să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

O primă concluzie care se desprinde din cele prezentate anterior este în sensul că, în concepția legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanță, competența de soluționare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii și tribunale, în funcție de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) și a) art. 95 pct. 1 C. proc. civ. astfel, judecătoriile soluționează, în primă instanță, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele - pe cele a căror valoare depășește acest nivel.

Hotărârile astfel pronunțate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal și, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competență care să determine instanța căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în asemenea condiții.

Calea de atac a recursului a fost recunoscută ca efect al pronunțării de către Curtea Constituțională a deciziei nr. 369/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582/20.07.2017, prin care s-a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 este neconstituțională.

Se cuvine subliniat că, ulterior pronunțării deciziei nr. 369/2017 de către Curtea Constituțională, ar fi fost util ca Parlamentul României, dând eficiență și conținut dispoziției cuprinse în art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, să stabilească instanța căreia urma să îi revină competența de a soluționa recursurile declarate împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în soluționarea apelurilor promovate împotriva hotărârilor judecătoriilor în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Un atare deziderat nu a fost atins însă, așa încât, în prezent, există un vid legislativ în ceea ce privește competența materială în soluționarea recursurilor împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

Așadar, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competența Înaltei Curți în soluționarea unor asemenea recursuri.

Dimpotrivă, analiza care va fi expusă în continuare relevă că textele de lege în vigoare exclud, în realitate, competența instanței supreme de a judeca recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

Potrivit dispozițiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege."

Așadar, prima teză a acestui text a atribuit instanței supreme competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel.

Prin urmare, textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului.

Dimpotrivă, legea a limitat competența instanței supreme în soluționarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curților de apel la cazurile de atribuire expresă a competenței; printre acestea din urmă, nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte ar judeca și recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, în apel.

A doua teză a art. 97 pct. 1 C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secțiilor Înaltei Curți (cu titlu de exemplu, în caz de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale sau de soluționare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri) -, în care Înaltei Curți îi revine competența de a soluționa recursuri, constituită fie în complet al unei Secții, fie în Completul de 5 Judecători.

Relevante în expunerea raționamentului care exclude competența instanței supreme de a judeca recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv sunt dispozițiile art. 497 C. proc. civ. care reglementează soluțiile pe care le poate pronunța instanța supremă în recurs, potrivit cărora "Înalta Curte de Casație și Justiție, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel care a pronunțat hotărârea casată ori, atunci când este cazul și sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 480 alin. (3), primei instanțe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată."

Acest text trebuie înțeles însă prin corelare cu dispozițiile anterior citate ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Așa fiind, dacă în mod expres art. 97 pct. 1 C. proc. civ. atribuie instanței supreme competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel, iar art. 497 C. proc. civ. impune soluția, în caz de casare, a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, terminologia utilizată impune concluzia că instanța de apel nu poate fi tribunalul, ci doar curtea de apel.

Or, în materia litigiilor evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON, instanța de apel nu poate fi curtea de apel, ci doar tribunalul, pentru că acestuia îi revine, prin art. 95 pct. 2 C. proc. civ., competența de a judeca apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță.

Aceste considerente relevă că Înaltei Curți nu îi poate reveni competența de a soluționa recursuri împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, în apel.

Desigur că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înțelesul acestor dispoziții trebuie să reiasă din decelarea intenției legiuitorului, care constă doar în explicitarea scopului recursului; de altfel, același scop îl urmărește și recursul soluționat de tribunale sau de curți de apel, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., care conține norma de trimitere adecvată.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte nu este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competență, prin adăugare la lege.

Or, potrivit art. 122 C. proc. civ., "reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Având în vedere că, în speță, nu există o prevedere legală care să atragă competența Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea prezentului recurs, care vizează o hotărâre pronunțată de un tribunal, ca instanță de apel - ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competență, urmează ca excepția de necompetență materială a Înaltei Curți să fie admisă.

În ceea ce privește instanța în favoarea căreia competența urmează a fi declinată, se cuvin a fi subliniate următoarele aspecte:

Nici dispozițiile art. 96 pct. 3, nici cele ale art. 483 alin. (4) C. proc. civ. nu prevăd, în mod expres, competența curților de apel în soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel - sens în care vidul legislativ a fost prezentat mai sus.

Într-o atare situație, devin incidente prevederile de principiu conținute de art. 5 C. proc. civ. și se impune determinarea instanței competente să soluționeze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice și logice a textelor legale și a principiilor dreptului procesual civil și organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziții, a instanței competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepția inițială a Codului, de a nu recunoaște recursul împotriva unor asemenea hotărâri și de omisiunea legiuitorului de a reglementa instanța competentă să le judece, ulterior pronunțării de către Curtea Constituțională a deciziei nr. 369/2017.

Mai mult, sintagma "instanța ierarhic superioară" este prezentă în mai multe articole ale C. proc. civ. - putând fi enumerate, cu titlu de exemplu, art. 53 alin. (1), art. 64 alin. (4), art. 132 alin. (4), art. 344, art. 406 alin. (6), art. 410, art. 414 alin. (1), art. 421 alin. (2), art. 437 alin. (1), art. 440 și art. 1071 alin. (1) -, întotdeauna cu scopul de a indica instanța competentă să soluționeze o cale de atac.

În speță, necompetența materială a instanței supreme rezultă din analiza de ansamblu expusă mai sus și, îndeosebi, din interpretarea coroborată a art. 497 cu art. 97 pct. 1 C. proc. civ., așa încât, în condițiile reglementării actuale, competența trebuie atribuită, prin aplicarea principiului organizării judecătorești în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanțe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispozițiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, rămâne expresia unei viziuni constante.

De aceea, în condițiile pronunțării deciziei recurate de către Tribunalul Bihor, competența de soluționare a recursului aparține Curții de Apel Oradea, instanță în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată, în temeiul art. 132 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1157/A/2017 din 15 noiembrie 2017, pronunțate de Tribunalul Bihor, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Oradea.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 aprilie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-05-15
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1895/2018
Ședința publică din data de 15 mai 2018 Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: 1. Prin cererea înregistrată la Judecătoria Salonta, la data de 22.04.2016, sub dosar nr. x/2016, reclamanta-pârâtă reconvențională S.C. A.
ÎCCJ 2018-01-23
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 101/2018
Ședința publică din data de 23 ianuarie 2018 Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea la 29 mai 2012, sub nr. x/2012, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., să se dispună: constatarea nulității
ÎCCJ 2018-03-13
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 833/2018
Ședința publică din data de 13 martie 2018 Asupra recursului de față, constată următoarele: Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considere
ÎCCJ 2018-01-23
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 114/2018
Ședința publică din data de 23 ianuarie 2018 Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 28 noiembrie 2016, pe rolul Tribunalului Cara
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, decizie (scj.ro #158183)
Contract de vânzare. Declararea nulității absolute a contractului. Efecte din perspectiva dispozițiilor din materia cărții funciare Cuprins pe materii: Drept comercial. Contracte Index alfabetic: acțiune în constatarea nulității absolute co
Sursă