ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 114/2018

Ședința publică din data de 23 ianuarie 2018

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 28 noiembrie 2016, pe rolul Tribunalului Caraș - Severin, sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.A., prin B. S.P.R.L. - C.I.I. C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. D. S.R.L.:

a) să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/1.07.2010, de B.N.P.A. "E.", precum și a actului adițional la acest contract, autentificat sub nr. x/30.07.2010, de Biroul Notarial "F." și, pe cale de consecință, să se dispună restituirea de către pârâtă a imobilului "G.", radierea dreptului de proprietate al pârâtei și intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului în favoarea reclamantei;

b) în subsidiar, anularea actului adițional la acest contract, autentificat sub nr. x/30.07.2016.

În motivarea cererii, reclamanta a invocat patru motive de nulitate absolută.

Primul motiv de nulitate vizează încălcarea dispozițiilor art. 254 alin. (7), art. 259 alin. (6

1

) Codul fiscal și art. 113 alin. (5) Codul de procedură fiscală.

Al doilea motiv de nulitate vizează încheierea contractului de vânzare-cumpărare în lipsa unei hotărâri conforme a adunării generale a acționarilor, lipsind astfel consimțământul vânzătorului la încheierea contractului.

Al treilea motiv de nulitate se referă la încălcarea limitelor capacității de folosință a persoanei juridice, respectiv încălcarea art. 34 din Decretul nr. 31/1954.

Ultimul motiv de nulitate vizează cauza ilicită a contractului de vânzare-cumpărare, fiind invocate dispozițiile art. 966 C. civ. din 1864.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 254 alin. (7), art. 259 alin. (6

1

) Codul fiscal și art. 113 alin. (5) Codul de procedură fiscală, art. 34 din Decretul nr. 31/1954 și art. 966 C. civ. din 1864.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta S.C. D. S.R.L. a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Caraș-Severin, solicitând declinarea competenței în favoarea Tribunalului Dolj.

Prin sentința nr. 379/2017 din 3 aprilie 2017, Tribunalul Caraș-Severin, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de pârâtă și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

În motivarea acestei sentințe, s-a reținut, în esență, că prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă se urmărește constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare prin care s-a transmis proprietatea asupra unui imobil și repunerea părților în situația anterioară.

Așadar, cererea de chemare în judecată reprezintă o cerere personală imobiliară și nu o cerere reală imobiliară, întrucât prin intermediul acesteia nu se urmărește valorificarea unui drept real ori apărarea posesiei asupra unui bun, ci restabilirea legalității încălcate prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare, chiar dacă prin acesta s-a transmis un drept real imobiliar.

Competența teritorială alternativă este atrasă de locul executării obligațiilor contractuale, doar dacă acest loc este prevăzut expres în contract. Or, în cauză nu este aplicabil art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., deoarece în cuprinsul contractului și a actului adițional nu este indicat contul deschis la vreo bancă din raza teritorială a Tribunalului Caraș-Severin.

Nu sunt incidente nici dispozițiile art. 109 C. proc. civ. referitoare la competența teritorială a instanței de la locul unde pârâta are un dezmembrământ fără personalitate juridică, în condițiile în care capătul principal de cerere vizează constatarea nulității absolute a contractului, iar nu executarea obligațiilor rezultate din contract. Totodată, actul juridic dedus judecății a fost încheiat cu S.C. D. S.R.L., iar nu cu un dezmembrământ fără personalitate juridică al acesteia.

Prin urmare, competența teritorială nu poate fi decât cea de drept comun, prevăzută la art. 107 alin. (1) C. proc. civ., fiind stabilită în funcție de sediul pârâtei de la data sesizării instanței.

Pentru aceste motive, Tribunalul Caraș-Severin, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de pârâtă și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la 16 iunie 2017, sub același număr de dosar.

Prin sentința nr. 507/2017 din 6 septembrie 2017, Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraș-Severin, respectiv în favoarea judecătorului-sindic învestit cu soluționarea dosarului de insolvență nr. 1328/115/2015*.

În motivarea acestei sentințe, s-a reținut, în esență, că împotriva reclamantei S.C. A. S.A. a fost deschisă procedura insolvenței, ce face obiectul dosarului nr. x/2015, aflat pe rolul Tribunalului Caraș-Severin.

Potrivit art. 41 din Legea nr. 85/2014, tribunalul este competent să soluționeze în primă instanță procedurile instituite de Legea insolvenței, atribuțiile ce revin tribunalului în aplicarea procedurii insolvenței fiind exercitate prin judecătorul-sindic.

Enumerarea făcută la art. 45 din Legea nr. 85/2014 nu este limitativă și exhaustivă, ci doar exemplificativă, judecătorul-sindic având și alte atribuții prevăzute, în cronologia lor, pe parcursul dispozițiilor legale în materie. Acest aspect rezultă cu claritate din însăși formularea legii, care face referire la "principalele atribuții", sintagmă care sugerează caracterul enunțiativ al enumerării legale, fiind mai presus de orice îndoială că în procedura insolvenței debitorului, orice situație litigioasă care are legătură cu această procedură este de competența materială a judecătorului-sindic.

Este fără putință de tăgadă că legiuitorul nu putea să cuprindă în actul normativ toate situațiile practice care ar putea să apară în cursul desfășurării procedurii și să statueze pentru judecătorul-sindic atribuții corespunzătoare. Însă, esențial este că în competența judecătorului-sindic intră toate incidentele care se ivesc în cursul procedurii insolvenței și care au conexiune directă cu aceasta, toate procesele și cererile care au legătură cu procedura prin care se urmărește conservarea și maximizarea averii debitorului.

Având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost promovată de administratorul judiciar al debitorului S.C. A. S.A., urmărindu-se readucerea în patrimoniul debitorului a bunurilor ce au făcut obiectul înstrăinării și care se află în strânsă legătură cu procedura insolvenței, rezultă că judecătorului-sindic îi revine competența de soluționare a acestei cereri.

Chiar dacă administratorul judiciar și-a întemeiat acțiunea în constatarea nulității ce vizează un act fraudulos încheiat de debitor anterior deschiderii procedurii insolvenței pe dispozițiile dreptului comun și nu pe cele ale art. 117 - 122 din Legea nr. 85/2014, sintagma "principalele atribuții ale judecătorului-sindic" nu exclude competența acestuia și pentru alte cereri și procese în care este implicat debitorul și prin care se urmărește conservarea și maximizarea averii sale.

Pentru aceste motive, Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraș-Severin.

La 20 octombrie 2017, cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin, sub nr. x/2016*, fiind repartizată judecătorului-sindic învestit cu soluționarea dosarului de insolvență nr. 1328/115/2015*.

Prin notele scrise depuse la 16 noiembrie 2017, pârâta a invocat excepția necompetenței materiale și teritoriale a judecătorului-sindic din cadrul Tribunalului Caraș-Severin, solicitând să se constate ivirea conflictului negativ de competență și să se dispună suspendarea judecății și trimiterea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Prin sentința nr. 308/JS din 23 noiembrie 2017, Tribunalul Caraș-Severin, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a judecătorului-sindic invocată de pârâtă și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj; a constatat că s-a ivit conflictul negativ de competență între cele două instanțe; a suspendat judecata și a trimis dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

În motivarea acestei sentințe, s-a reținut, în esență, că reclamanta, prin administrator judiciar, nu și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 117 - 122 din Legea nr. 85/2014, ci pe dreptul comun în materia contractelor.

În această situație, judecătorul-sindic nu este competent să judece cauza, competența revenind instanței de drept comun, respectiv tribunalului, prin completele specializate în materia litigiilor cu profesioniștii.

Deși, prin cererea de chemare în judecată se urmărește întregirea averii debitoarei, acțiunea excede procedurii insolvenței, deoarece contractul a cărui anulare se solicită nu a fost încheiat în perioada suspectă prevăzută de Legea nr. 85/2014.

Pentru aceste motive, Tribunalul Caraș-Severin, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj și a constatat că s-a ivit conflictul negativ de competență între cele două instanțe.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 29 noiembrie 2017, sub nr. x/2016*.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Tribunalul Dolj și Tribunalul Caraș-Severin - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, că declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și că cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Potrivit art. 107 alin. (1) C. proc. civ., "cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Textul de lege anterior evocat reglementează competența teritorială de drept comun în favoarea instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului, fiind aplicabil ori de câte ori prin lege nu se prevede altfel.

Pornind de la acest considerent, instanța supremă constată că prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.A., prin B. S.P.R.L. - C.I.I. C., în contradictoriu cu pârâta S.C. D. S.R.L., s-a solicitat constatarea nulității absolute a unui contract de vânzare-cumpărare având ca obiect un imobil și a actului adițional la acest contract.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 254 alin. (7), art. 259 alin. (6

1

) Codul fiscal și art. 113 alin. (5) Codul de procedură fiscală, art. 34 din Decretul nr. 31/1954 și art. 966 C. civ. din 1864.

Astfel, reclamanta a învestit instanța cu o cerere personală imobiliară prin care a invocat cauze de nulitate absolută, întemeiate pe dreptul comun.

Având în vedere că nu au fost invocate cauze de nulitate absolută potrivit prevederilor art. 117 - 122 din Legea nr. 85/2014, rezultă că nu sunt incidente dispozițiile art. 45 alin. (1) lit. i) din același act normativ, astfel încât prezenta acțiune nu intră în atribuțiile judecătorului sindic.

Mai mult decât atât, instanța supremă constată că actele juridice atacate nici nu ar fi putut intra în sfera controlului de legalitate al judecătorul-sindic, din moment ce dispozițiile art. 117 - art. 122 din Legea nr. 85/2014 limitează controlul acestuia la actele juridice și operațiunile încheiate de debitor cu cel mult 2 ani înainte de data deschiderii procedurii insolvenței.

Or, în prezenta cauză atât contractul de vânzare-cumpărare, cât și actul adițional la acest contract au fost încheiate în anul 2010, iar procedura insolvenței debitoarei A. S.A. a fost deschisă în anul 2015.

Potrivit art. 45 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, atribuțiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activității administratorului judiciar și/sau al lichidatorului judiciar și la procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței.

Analiza legalității unor acte juridice încheiate de debitoare din perspectiva cauzelor de nulitate de drept comun nu constituie o situație litigioasă care are o legătură directă cu procedura insolvenței debitoarei. Ca urmare, cererea de chemare în judecată nu intră în atribuțiile de soluționare ale judecătorului sindic, ci trebuie soluționată de instanța civilă de drept comun, în circumscripția căreia se află sediul debitoarei A. S.A. - reclamantă în prezenta cauză, nefiind astfel incidente dispozițiile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

Totodată, prin raportare la obiectul și temeiul juridic arătate prin cererea de chemare în judecată, instanța supremă constată că nu sunt incidente nici alte dispoziții procesual civile din materia competenței teritoriale care să deroge de la art. 107 alin. (1) C. proc. civ., prin instituirea unor cazuri de competență teritorială exclusivă sau alternativă.

Astfel, competența de soluționare a acțiunii introductive aparține instanței de la sediul pârâtei, situat în Craiova, județul Dolj.

Față de natura litigiului, competența de soluționare a cauzei revine secției specializate din cadrul instanței de la sediul pârâtei, respectiv Tribunalului Dolj, secția a II-a civilă.

Pentru considerentele arătate mai sus, în aplicarea prevederilor art. 107 alin. (1) C. proc. civ. prin raportare la cele ale art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 ianuarie 2018.