ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 25.01.2017

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 71/2017

HOTĂRÂRE

25.01.2017

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 71/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 71/2017

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 163/2015 din 22 octombrie 2015 pronunțată de Tribunalul Bihor s-a

admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții B., C., D. și SC E. SRL prin lichidator F. SPRL.

S-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 18 iunie 2010 de către B.N.P., G. încheiat între pârâta D. în calitate de vânzătoare și pârâții B., C. în calitate de cumpărători.

S-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1613/8 aprilie 2011 de către B.N.P., G. încheiat între pârâții B., C. în calitate de vânzători și pârâta SC E. SRL în calitate de cumpărătoare.

S-a dispus restabilirea situației anterioare din C.F. în sensul radierii înscrierilor de sub B2, B3.

S-a constatat că reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului identificat prin prezenta hotărâre ca fiind înscris în C.F. Oradea, în temeiul contractului de vânzare - cumpărare autentificat din 19 octombrie 2006 de B.N.P., H.

Au fost respinse restul capetelor de cerere.

Au fost obligați pârâții B., C. în favoarea reclamanților la plata sumei de 7.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:

Prin

contractul de vânzare-cumpărare autentificat la data de 19 octombrie 2006 de B.N.P., H., pârâta D. a vândut reclamantului dreptul de a primi despăgubiri pentru suprafața de 1,39 ha teren în litigiu, și dreptul de a i se restitui în natură această suprafață de teren pentru prețul de 30.000 euro, achitat în întregime la data încheierii contractului.

S-a mai menționat în cuprinsul contractului, că în situația în care pârâta urmează să primească în natură suprafața de 1,39 ha de teren, era necesară doar prezentarea acesteia la notarul public, în vederea încheierii unui act adițional la „prezentul contract de vânzare-cumpărare notarial” prin care să se identifice cu număr de parcelă și număr top terenul vândut sau să identifice suprafața conform unui act oficial emis de Primăria Municipiului Oradea. „În această situație, prezentul contract de vânzare-cumpărare va ține loc de contract de vânzare-cumpărare a terenului, prin actul adițional identificându-se doar amplasamentul acestuia, caz în care vânzătoarea va prezenta un certificat fiscal pentru suprafața de teren mai sus menționată”.

La data de 19 octombrie 2009 a fost emis pe numele pârâtei D. Titlul de proprietate pentru suprafața de 1,39 ha de teren.

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 18 iunie 2010, pârâta D. a înstrăinat imobilul din litigiu pârâților B. și B. și C., iar ulterior aceștia prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 08 aprilie 2011, au vândut terenul pârâtei SC E. SRL.

Prin urmare, instanța nu poate reține existenta dolului ca și o cauză de nulitate relativă fiind invocată de reclamant ce nu a fost parte în contractul a cărui anulare îl solicită.

Un alt motiv invocat de reclamant a fost frauda la lege care într-adevăr ar fi o cauză de nulitate absolută a actului juridic, însă nu este incident în speță întrucât nu s-a eludat nicio prevedere legală imperativă prin încheierea acestui contract, încheierea contractului nefiind contrară legii sau ordinii publice.

În ceea ce privește cauza ilicită și imorală ori lipsa cauzei ca și motiv de nulitate absolută a actului juridic, instanța reține următoarele:

Faptul că pârâții B. și C. cunoșteau despre existența contractului de vânzare-cumpărare încheiat între reclamant și pârâta D. rezultă din probele administrate în cauză astfel:

În Dosarul penal nr. x/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, ce a avut ca obiect infracțiunea de înșelăciune cu privire la achiziționarea terenului în litigiu de către pârâții B. și C. de la pârâta D. și plata sumei de 695.000 lei s-a reținut că pârâții B. și C. nu ar fi achitat suma de bani de mai sus pentru achiziționarea terenului în litigiu. Acest dosar a fost soluționat cu ordonanța de scoatere de sub urmărire penală din data de 19 iunie 2013, în care s-a reținut faptul că „referitor la predarea sumei de 695.000 lei de către cumpărător către vânzătoarea D., învinuită în cauză, aceasta a declarat că nu a primit această sumă. Martorii audiați în cauză, care ar fi putut asista la predarea acestei sume de bani, au declarat că nu au fost de față în momentul remiterii sumei de bani.

Pentru lămurirea situației, numitul B. a fost examinat cu tehnica poligraf, ocazie cu care, la întrebarea „D-ta minți când spui că i-ai dat în 18 iunie 2010 lui D. suma de 695.000 lei pentru cumpărarea terenului cu nr. cadastral, cu o suprafață de 13.900 mp situat în zona Borș?”, având răspunsul „Nu”, au fost identificate modificări specifice comportamentului simulat”, precum și faptul că „din probele administrate rezultă că partea vătămată (B.) a achitat prețul de 695.000 lei, deci nu i s-a cauzat vreo pagubă”. Această soluție a fost menținută de către Judecătoria Oradea prin sentința penală nr. 1145 din 04 octombrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. x/271/2013 al Judecătoriei Oradea, ce a avut ca obiect plângerea numitului B. împotriva ordonanței de scoatere de sub urmărire penală.

Din probațiunea administrată în cauză în fața instanței, respectiv din răspunsul la interogatoriu al pârâtei D., s-a reținut că aceasta din urmă l-a confundat pe reclamant cu pârâtul B., care ar fi spus că este asociat cu Mihuț plecat la București la momentul finalizării formalităților cu privire la vânzarea terenului, fapt ce denotă că B. și C. cunoștea foarte bine situația terenului, știind cum și ce anume să discute cu pârâta.

De menționat este interogatoriul luat pârâtului B. și C., care a afirmat, în răspunsul dat în completare la întrebarea nr. 4, că de la data primirii titlului, până la data vânzării, s-a interesat la C.F. dacă titlul e intabulat, pentru a vederea dacă terenul e promis unei alte persoane.

Este de subliniat faptul că, pârâtul B. și C. s-a informat cu privire la situația de carte funciară a terenului, întrucât astfel cum el a arătat a deținut o firmă imobiliară și a mai cumpărat drepturi litigioase.

Totodată, ideea că o altă persoană era interesată de terenul respectiv rezulta și din faptul că cineva făcuse demersurile în vederea eliberării titlului de proprietate pentru imobil, iar acea persoană nu fusese pârâta D., care, potrivit răspunsului pârâtului B. și C. la întrebările nr. 4 și 5 din interogatoriul administrat acestuia, i-ar fi comunicat acestuia doar faptul că nu are titlu de proprietate pentru terenul respectiv.

Prin urmare, în cadrul litigiului promovat pentru eliberarea titlului de proprietate când a aflat că pârâta D. are deja titlu, prin prisma și a activității de intermediere imobiliară pe care o desfășura, pârâtul ar fi verificat în ce condiții a fost acesta emis, urmând ca, după minime diligente să afle că toate demersurile în acest sens fuseseră făcute de către reclamant.

Acest aspect ar fi putut fi lămurit și din copia dosarului privind intabularea titlului de proprietate, din cuprinsul căruia rezultă faptul că reclamantul s-a ocupat de toate formalitățile privind intabularea, toate acestea ducând la concluzia că pârâtul B. și C. știa că terenul fusese anterior vândut, ori cel puțin promis reclamantului.

Or, având în vedere acest aspect, este evident că în speță nu poate fi vorba despre buna-credință, vânzarea-cumpărarea intervenită între părți cu știința că lucrul vândut este proprietatea unei alte persoane, reprezintă o operațiune care fiind fondată pe o cauză ilicită, este nulă absolut în baza art. 948 C. civ.

Pe de altă parte, faptul că la încheierea acestui contract de vânzare-cumpărare a fost avută în vedere o cauză ilicită rezultă și din faptul că pârâții B. și C. nu au avut niciodată intenția și nici nu au achitat pârâtei D. prețul stipulat în contractul de vânzare-cumpărare, acest fapt rezultând astfel cum s-a arătat mai sus, din actele și soluția dosarului penal întocmit pe numele pârâtei D., inclusiv din răspunsurile pârâtului B. și C. în cadrul testării cu aparatul poligraf.

Prin urmare, în speță suntem în prezența unei cauze ilicită și imorală întrucât o parte contractantă (pârâții B. și C.) au urmărit să obțină contraprestația dintr-un contract sinalagmatic, cunoscând că nu pot executa obiectul contractului astfel, partea contractantă nu doar că știa că nu își va putea îndeplini obligațiile contractuale, dar nici măcar nu intenționa acest lucru, astfel cum e cazul pârâților B. și C.

Astfel cum rezultă chiar din interogatoriul luat pârâtei D., aceasta a recunoscut faptul că a încheiat respectivul contract, având convingerea asupra faptului că îl încheia cu reclamantul, sau, în orice caz, cu un asociat al acestuia, fapt explicabil atât datorită vârstei înaintate, cât și datorită faptului că pârâta are probleme de vedere.

Așa fiind, față de considerentele mai sus expuse, instanța a constatat nulitatea absolută a contractului din 18 iunie 2010, prin care pârâta D. a înstrăinat imobilul din litigiu pârâților B. și B. și C. pentru cauză ilicită, sens în care a admis acțiunea formulată de reclamanți, în considerarea dispozițiilor art. 948, art. 968 și urm. C. civ.

În ceea ce privește solicitarea de constatare a nulității contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 8 aprilie 2011 de către B.N.P., G. încheiat între pârâții B., C. în calitate de vânzători și pârâta SC E. SRL în calitate de cumpărătoare, instanța a apreciat că sunt incidente dispozițiile Legii nr. 7/1996 dat fiind faptul că operațiunile de carte funciară au fost efectuate în baza acestei legi astfel cum rezultă din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosarul cauzei.

Conform dispozițiilor Legii nr. 7/1996, acțiunea în rectificare, întemeiată pe nevalabilitatea înscrierii, a titlului ce a stat la baza acesteia sau pe greșita calificare a dreptului înscris, se va putea îndrepta și împotriva terțelor persoane care și-au înscris un drept real, dobândit cu bună-credință și prin act juridic cu titlu oneros, bazându-se pe cuprinsul cărții funciare, în termen de trei ani de la data înregistrării cererii de înscriere formulată de dobânditorul nemijlocit al dreptului a cărui rectificare se cere, afară de cazul când dreptul material la acțiunea de fond nu s-a prescris.

Prin urmare, indiferent de situația în care s-a aflat pârâta SC E. SRL la momentul încheierii contractului potrivit dispozițiilor legale de mai sus, reclamantul avea posibilitatea de a se îndrepta împotriva acesteia în termenul de prescripție de 3 ani de Ia înregistrarea cererii pentru înscrierea dreptului a cărui rectificare se cere.

Ori, având în vedere faptul că acest din urmă contract de vânzare-cumpărare cu privire la imobil a fost încheiat la data de 08 aprilie 2011 și înscris în cartea funciară la data de 11 aprilie 2011, iar cererea de chemare în judecată a fost înregistrată în data de 07 septembrie a anului 2011, este evident faptul că acțiunea a fost promovată în interiorul termenului de prescripție al dreptului la acțiune.

Ca atare, a fost îndeplinită singura condiție prevăzută de lege pentru a se dispune rectificarea cărții funciare, instanța urmând a constata și nulitatea contractului de vânzare - cumpărare autentificat din 8 aprilie 2011 de către B.N.P., G. încheiat între pârâții B., C. în calitate de vânzători și pârâta SC E. SRL tocmai pentru a se putea rectifica situația de carte funciară, urmând a se dispune restabilirea situației anterioare din C.F., în sensul radierii înscrierilor de sub B2, B3.

Cu privire la capătul nr. 4 al cererii de chemare în judecată, respectiv de a se constata faptul că reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în cauză la data de 19 octombrie 2006, în urma încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu pârâta D. s-au reținut următoarele:

Astfel cum s-a arătat, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat la data de 19 octombrie 2006 de B.N.P., H., pârâta D. a vândut reclamantului dreptul de a primi despăgubiri pentru suprafața de 1,39 ha teren în litigiu, și dreptul de a i se restitui în natură această suprafață de teren pentru prețul de 30.000 euro, achitat în întregime la data încheierii contractului.

S-a mai menționat în cuprinsul contractului, că în situația în care pârâta urmează să primească în natură suprafața de 1,39 ha de teren, era necesară doar prezentarea acesteia la notarul public, în vederea încheierii unui act adițional la „prezentul contract de vânzare-cumpărare notarial” prin care să se identifice cu număr de parcelă și număr top. terenul vândut sau să identifice suprafața conform unui act oficial emis de Primăria Municipiului Oradea. Raportat la acest aspect, instanța a constatat că reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului identificat prin prezenta hotărâre ca fiind înscris în C.F. Oradea, în temeiul contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1378 din 19 octombrie 2006 de B.N.P., H., prin urmare instanța identificând imobilul din litigiu cu nr. cadastral și nr. de carte funciară.

Instanța a respins însă capătul de cerere privind pronunțarea unei hotărâri care să tină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare, întrucât suntem deja în prezenta unui contract autentic, respectiv contractului de vânzare - cumpărare autentificat din 19 octombrie 2006 de B.N.P., H., prin prezenta hotărâre stabilindu-se amplasamentul terenului. Totodată și intabularea contractului la cartea funciară se va putea face în baza contractului autentic de vânzare-cumpărare la care s-a făcut referire mai sus.

În ceea ce privește solicitarea reclamantului de radiere din cartea funciară a înscrierilor de sub c1, respectiv a ipotecii în favoarea pârâților B. și C., instanța a respins ca neîntemeiat acest capăt de cerere pentru următoarele aspecte:

Ipoteca, ca orice drept real acorda titularului său un drept de urmărire a bunului în mâna oricui s-ar găsi și un drept de preferință în privința satisfacerii creanței sale față de ceilalți creditori. Prin urmare, creditorul ipotecar poate urmări bunul în mâna noului dobânditor care poate să opună creditorului anumite excepții sau poate recurge la o procedura reglementată de art. 1801-1814 C. civ., aspecte cu care însă instanța nu a fost investită în prezentul litigiu.

Față de considerentele mai sus expuse, instanța de fond a admis în parte acțiunea conform dispozitivului a obligat pârâții B., C. în favoarea reclamantului la plata sumei de 7.000 lei cheltuieli de judecată parțiale, reprezentând taxa timbru și onorariu avocat.

Împotriva sentinței civile nr. 163 din 22 octombrie 2015 a Tribunalului Bihor a declarat apel reclamantul A. solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și în privința capetelor de cerere privind restabilirea situației anterioare de carte funciară prin radierea înscrierii de sub CI; dispunerea intabulării în C.F. Oradea a dreptului de proprietate al acestuia asupra imobilului în litigiu; acordarea în întregime a cheltuielilor de judecată efectuate în prezenta cauză.

Examinând apelurile, prin prisma motivelor invocate instanța a reținut următoarele:

În ceea ce privește apelul declarat de apelanții SP F. SPRL în calitate de lichidator judiciar al pârâtei SC E. SRL Oradea, B. și C., criticile invocate la adresa hotărârii apelate s-au constatat a fi nefondate.

Prima instanță temeinic a reținut în baza probațiunii administrate în cauză faptul că contractul de vânzare - cumpărare autentificat din 18 iunie 2010 are la bază o cauză ilicită și imorală pârâții cumpărători acționând în cunoștință de cauză, cunoscând existența contractului de vânzare - cumpărare încheiat între reclamant și pârâta D., scopul imediat ca element subiectiv al contractului fiind astfel și imoral întrucât a fost de natură să nesocotească normele de conviețuire socială care pretind ca obligațiile asumate să fie respectate și ca drepturile subiective să fie exercitate cu bună - credință.

Corect prima instanță a avut în vedere sub acest aspect actele de cercetare efectuate în Dosarul penal nr. x/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, în cadrul căruia pârâții B. și C. au fost cercetați pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune cu privire la achiziționarea terenului în litigiu, copia dosarului de intabulare din care rezultă că reclamantul a fost cel care s-a ocupat de toate formalitățile privind intabularea, împrejurare ce impune concluzia că aceștia cunoșteau sau cel puțin cu minime diligențe puteau să deducă aspectul înstrăinării anterioare a imobilului, interogatoriul luat pârâtului B. și C. care confirmă împrejurarea că s-a interesat la C.F. dacă terenul e intabulat.

Totodată temeinic instanța a avut în vedere și răspunsul la interogatoriu al pârâtei D. care arată că pârâtul B. și C. i-a comunicat că e asociat cu reclamantul, ceea ce dovedește că s-a încercat inducerea în eroare a reclamantului, pârâții acționând fraudulos, contractul de vânzare - cumpărare neputând fi considerat valabil urmare a incidenței principiului fraus omnia corrumpit, criticile apelanților în sensul că considerentele reținute de instanța de judecată sunt interpretări eronate ale actelor și probelor existențe la dosar fiind nefondate.

Legat de susținerile apelanților în sensul că ar fi achitat prețul imobilului este de precizat că acestea sunt contrazise de actele dosarului penal, în cadrul căruia s-a reținut faptul că pârâții B. și C. nu au achitat suma de 695.000 lei pentru achiziționarea terenului în litigiu, iar față de susținerile apelanților în sensul că neachitarea prețului integral nu e un motiv de nulitate, ci de rezoluțiune se impune a se face precizarea că nu neachitarea prețului a constituit motivul determinant al constatării nulității convenției, ci această împrejurare a fost avută în vedere în reținerea cauzei ilicite și anume în inducerea în eroare a pârâtei D. prin acreditarea ideii că se contractează cu reclamantul Mihuț, urmărindu-se obținerea terenului fără achitarea prețului.

De asemenea referitor la susținerea acelorași apelanți, cum că împrejurarea că pârâta D. l-a confundat pe pârâtul B. și C. cu reclamantul este eventual un motiv de viciere al consimțământului pârâtei D., este de precizat că, cauza de nulitate se impune din perspectiva pârâților - cumpărători B. și C. care au acționat fraudulos prin încercarea de inducere în eroare a vânzătoarei, fiind astfel în prezența unei cauze de nulitate absolută și nu în prezența unui motiv de rezoluțiune.

Faptul că reclamantul a fost neglijent, nefăcând demersuri pentru intabularea contractului din 5 ianuarie 2010 până în 7 septembrie 2011 nu este de natură a exclude cauza de nulitate, care intervine ca o consecință a reținerii cauzei ilicite și imorale independent de atitudinea primului cumpărător anterior intervenirii celui de-al doilea contract, cel dintâi contract producând efecte între părțile contractante, fiind totodată opozabil terților în virtutea principiului relativității efectelor contractului, având prin urmare un caracter obligatoriu și față de aceștia.

Legat de celelalte critici ale apelantei SP F. SPRL în calitate de lichidator judiciar al pârâtei SC E. SRL Oradea este de precizat în primul rând faptul că nu prezintă relevanță sub aspectul legalității hotărârii împrejurarea că instanța a reținut că frauda la lege nu subzistă în cauză întrucât nu s-a eludat nicio dispoziție legală imperativă, în condițiile în care potrivit dispozițiilor art. 948 C. civ. sancțiunea nulității intervine chiar dacă cauza nu încalcă o dispoziție legală determinată cu privire la ordinea publică sau morală dar e totuși ilicită sau imorală, așa încât afirmația apelantei cum că aspectele reținute de instanța de fond în reținerea nulității absolute puteau fi invocate printr-o acțiune în executarea contractului de vânzare - cumpărare de drepturi litigioase promovată împotriva pârâtei sau printr-o acțiune în constatarea nulității relative a contractului de vânzare - cumpărare nu vor fi primite.

De asemenea, e lipsită de relevanță împrejurarea invocată de aceeași apelantă cum că reclamantul nu a fost parte în cele două contracte, sancțiunea nulității absolute putând fi invocată de orice persoană care invocă un interes legitim.

În ceea ce privește contractul de vânzare - cumpărare autentificat din 8 aprilie 2011 de B.N.P., G., se constată că instanța a făcut aplicabilitatea dispozițiilor art. 37 din Legea nr. 7/1996 potrivit căruia acțiunea în rectificare întemeiată pe nevalabilitatea înscrierii, a titlului ce a stat la baza acesteia sau pe greșita calificare a dreptului înscris, se va putea îndrepta și împotriva terțelor persoane care și-au înscris un drept real, dobândit cu bună-credință și prin act juridic cu titlu oneros, bazându-se pe cuprinsul cărții funciare, în termen de trei ani de la data înregistrării cererii de înscriere formulată de dobânditorul nemijlocit al dreptului a cărui rectificare se cere afară de cazul când dreptul material la acțiunea de fond nu s-a prescris.

Așadar, în temeiul acestor dispozițiile legale sancțiunea nulității și a rectificării de C.F. în privința terțelor persoane care au dobândit cu bună-credință și cu titlu oneros un drept real se impune automat, (ope legis), fiind lipsită de relevanță sub acest aspect împrejurarea că motivul de nulitate invocat în privința celui de-al doilea contract a fost cauza ilicită, fiind nefondată prin urmare și critica invocată în acest sens și anume aceea că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut.

Eronat apreciază apoi apelanta faptul că, petitele 4, 5 și 6 ale acțiunii se impuneau a fi respinse ca inadmisibile, în condițiile în care contractul încheiat între reclamant și pârâta D. are forță obligatorie, iar ca efect al încheierii sale s-a născut în patrimoniul beneficiarului cumpărător dreptul de a pretinde încheierea sa în condițiile convenite, aspectele invocate cu privire la inopozabilitatea față de terți, fiind lipsite de relevanță sub acest aspect.

Nu au fost reținute nici criticile legate de lipsa de identitate între terenul cumpărat de reclamant și cel înscris în C.F. Oradea, pârâta Jozsa confirmând existența acestei identități împrejurare față de care nu se apreciază că se mai impunea administrarea altor probe în pentru dovedirea identității.

Apelul reclamantului s-a constatat a fi fondat.

Astfel, în ceea ce privește capătul de cerere vizând radierea ipotecii înscrisă sub C1 fără a contesta dreptul de urmărire născut în temeiul caracterului de drept real accesoriu al ipotecii, totuși nu se poate face abstracție de faptul că prin anularea contractului de vânzare - cumpărare ce a stat la baza constituirii ipotecii s-a stins și raportul de obligație garantat, astfel că nu mai există niciun temei pentru menținerea înscrierii sarcinii în C.F., dispoziția instanței de respingere a capătului de cerere privind radierea ipotecii fiind prin urmare nelegală.

Greșit instanța a respins apoi și capătul de cerere privind intabularea în C.F. a dreptului de proprietate al reclamantului asupra terenului în litigiu, neputând fi primită reținerea instanței cum că în baza contractului autentic încheiat ar putea să-și înscrie dreptul în C.F., în condițiile în care obiectul contractului a fost identificat doar prin hotărârea dată în cauză, actul de vânzare - cumpărare în forma existentă nefiind apt de intabulare.

Constatându-se prin urmare caracterul fondat al acțiunii în întregime se impune a se acorda în integralitate cheltuielile de judecată efectuate de reclamant în primă instanță în sumă de 12.406 lei reprezentând taxă de timbru și onorariu avocat fiind astfel fondată și cererea formulată sub acest aspect.

Curtea de Apel

Oradea

secția I civilă, prin Decizia civilă nr. 489/2016/A din 25 mai 2016 a respins

ca nefondate apelurile civile declarate de apelanții C. și B., împotriva sentinței civile nr. 163/2015 din 22 octombrie 2015 pronunțată de Tribunalul Bihor; a admis ca fondat apelul civil introdus de apelantul - reclamant A., împotriva sentinței civile nr. 163/2015 din 22 octombrie 2015 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a admis în întregime acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții B., C., D. și SC E. SRL prin lichidator „Insolv” F. SPRL; a dispus intabularea dreptului de proprietate al reclamantului asupra imobilului înscris în C.F. Oradea; a dispus radierea ipotecii de sub C1 din C.F. Oradea; a majorat cuantumul cheltuielilor de judecată acordate de prima instanță la suma de 12.406 lei; a obligat intimații - apelanți la 6.353 lei, cheltuieli de judecată în apel în favoarea apelantului A.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții B. și C., precum și pârâta SC E. SRL prin lichidator judiciar F. SPRL.

Cererea de recurs formulată de pârâții B. și C. a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Recurenții-pârâți au solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurată în sensul admiterii apelului pârâtului, schimbarea sentinței în sensul respingerii acțiunii și respingerea apelului declarat de reclamant.

În preambulul cererii de recurs, recurenții-pârâți prezintă istoricul cauzei, care nu va fi reluat în sinteză de către instanța de recurs.

În ceea ce privește motivele de nelegalitate, recurenții-pârâți au arătat că decizia atacată este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 948 C. civ. și art. 968 C. civ., precum și a dispozițiilor art. 1899 C. civ.

Din acest punct de vedere, se susține că instanța de apel a reținut greșit în considerente faptul că pârâții cunoșteau existența contractului de vânzare-cumpărare încheiat între reclamant și D.. Învederează instanței că pârâții au achitat integral prețul pentru terenul în litigiu.

Se arată că și în ipoteza în care se constată că prețul a fost achitat parțial, acesta nu reprezintă un motiv pentru constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâți și D.. Instanța de apel face o greșită aplicare a legii, în condițiile în care apreciază că neplata prețului reprezintă un motiv de nulitate absolută, intrând în sfera ilicitului.

În ce privește aspectele reținute de instanța de apel cu privire la existența contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 19 octombrie 2016, pârâții arată că au fost interpretate greșit dispozițiile art. 1899 C. civ. La intabularea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 1,39 ha nu exista copia contractului de vânzare-cumpărare sus evocat, astfel încât nu se poate susține că ar fi cunoscut existența acestuia.

În consecință, recurenții-pârâți apreciază că principiul resolutio jure dantis jus accipientis nu este incident în cauză, în ce privește contractul de vânzare-cumpărare încheiat între pârâți și SC E. SRL, astfel încât se impune admiterea recursului.

Cererea de recurs formulată de pârâta SC E. SRL a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ., în temeiul cărora s-a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate cu consecința respingerii tuturor capetelor de cerere din cererea de chemare în judecată.

Recurenta-pârâtă prezintă motivele de fapt ale cererii de chemare în judecată, motivele de apel formulate și considerentele instanței de fond, care nu vor fi reluate în sinteză de către instanță.

În ce privește motivele de nelegalitate, recurenta-pârâtă apreciază că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ce nu s-a cerut, instanța de fond pronunțându-se asupra unui petit care nu s-a cerut și anume constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 8 aprilie 2011 în baza principiului resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis și a dispus rectificarea de carte funciară față de pârâta.

Se arată că acest petit al acțiunii a fost formulat la termenul de judecată din 19 iunie 2015, prin notele scrise depuse la dosarul cauzei.

În ce privește aplicarea greșită a legii, recurenta-pârâtă a arătat că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 2010 neavând o cauză ilicită și imorală.

În susținerea acestei critici, recurenta-pârâtă face trimitere la situația de fapt legată de încheierea contractului de vânzare-cumpărare, invocând dispozițiile art. 949 și 966 C. civ. precum dispozițiile art. 28 alin. (1) și art. 29 alin. (5) din Legea nr. 7/1996.

În combaterea cererii de recurs, intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ambelor recursuri ca nefondate.

Analizând decizia atacată, în raport de dispozițiile art. 304 C. proc. civ. și de criticile formulate de către recurenții-pârâți B. și C., în raport de limitele conferite de această cale extraordinară de atac, Înalta Curte reține următoarele:

Este de observat că recurenții-pârâți au invocat în susținerea recursului, motivele de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Potrivit art. 302

lit. c) C. proc. civ.: ,,Cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat”.

Recursul este cale de atac de reformare, nedevolutivă care se exercită numai pentru motivele strict prevăzute de lege. Mai este de reținut că în prezent, cauza recursului constă în nelegalitatea deciziei din apel care se atacă pe această cale, astfel că aceasta trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Având în vedere că prin motivele dezvoltate, recurenții au antamat critici care vizează greșita aplicare a legii în ce privește reținerea instanțelor de fond în sensul că, contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 18 iunie 2010 are la bază o cauză ilicită și imorală, Înalta Curte, valorificând precizările de mai sus, urmează să răspundă numai criticilor care vizează motive de nelegalitate.

Astfel, argumentația în drept a vizat dispozițiile art. 948, art. 968 și art. 1899 C. civ.

Acțiunea de față vizează nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 18 iunie 2010 de către B.N.P., G. încheiat între pârâta D. în calitate de vânzătoare și pârâții B., C. în calitate de cumpărători.

Motivele de nulitate absolută au constat în frauda la lege și existența unei cauze ilicite și imorale.

Analizând motivele de nulitate invocate, se constată că existența cauzei ilicite și imorale prevăzută de art. 948 C. civ. rezultă din faptul că pârâții au cunoscut faptul că nu își pot îndeplini obligațiile contractuale.

Vânzarea-cumpărarea intervenită între părți cu știința că lucrul vândut este proprietatea altei persoane a rezultat din probele administrate în cauză și interpretarea acestora, care au demonstrat lipsa intenției de îndeplinire a obligațiilor contractuale, respectiv de plată a prețului stipulat în contract.

În ce privește stabilirea scopului imediat ca element subiectiv al contractului și aprecierea nesocotirii normelor de conviețuire socială care pretind ca obligațiile asumate să fie respectate, Înalta Curte constată că reprezintă aspecte de fond și de apreciere a probatoriului administrat în cauză, care scapă controlului de legalitate în această cale de atac.

În consecință, în ce privește contractul de vânzare-cumpărat din 18 iunie 2010 în mod corect instanța de apel a constatat nulitatea sa absolută în considerarea dispozițiilor art. 949 și art. 968 C. civ.

Potrivit art. 948 C. civ. condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții sunt capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții care se obligă, un obiect determinat, o cauză licită, iar potrivit art. 968 C. civ. cauza e nelicită când este prohibită de legi, contară bunelor moravuri și ordinii publice.

Față de critica recurenților-pârâți privind incidența unui motiv de rezoluțiune a contractului și nu de constatarea a nulității acestuia, în condițiile în care s-a reținut neachitarea prețului convenit prin contract, Înalta Curte constată că reținerea acțiunii frauduloase a pârâților, prin inducerea în eroare a vânzătoarei, reprezintă o cauză de nulitate absolută.

În ceea ce privește nulitatea contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 8 aprilie 2011 încheiat între pârâții B. și C. în calitate de vânzători și pârâta SC E. SRL, în mod corect s-a reținut nulitatea actului menționat, în virtutea principiului de drept resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis.

Recurenții-pârâți au invocat buna-credință, invocând că nu au avut cunoștință despre existența contractului de vânzare-cumpărare încheiat între reclamant și D.

Este de observat că în cauză nu s-a făcut dovada de către pârâți a existenței vreuneia dintre excepțiile de la principiul potrivit căruia nulitatea actului principal atrage nulitatea actului subsecvent.

Excepția se întemeiază pe principiul ocrotirii bunei credințe, având eficiență, numai în cazul în care terțul achizitor, cu titlu oneros, a cunoscut sau, cu diligențe minime putea să cunoască nevalabilitatea titlului de proprietate al înstrăinătorului.

În consecință, în mod corect s-a reținut în temeiul dispozițiilor art. 37 din Legea nr. 7/1996 că se impune sancțiunea nulității și rectificarea în cartea funciară în privința terțului cumpărător de bună credință SC E. SRL.

Analizând decizia atacată, în raport de dispozițiile art. 304 C. proc. civ. și de criticile formulate de către recurenta-pârâtă SC E. SRL prin lichidator judiciar Insolv F. SPRL, în raport de limitele conferite de această cale extraordinară de atac, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 6 C. proc. civ., text de lege invocat de recurentă, modificarea hotărârii se poate cere „dacă instanța a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut”.

În speță, se susține de către recurenta-pârâtă, că instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut și a dispus rectificarea de carte funciară, în condițiile în care a admis acțiunea în integralitatea ei, deși petitul privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 2011 a fost formulat la circa patru ani de la data înregistrării cererii de chemare în judecată.

Față de cele reținute, rezultă pe de o parte că aceste critici vizează hotărârea instanței de fond, aspecte care nu au fost invocate în cadrul judecății în apel, astfel încât, nu pot fi invocate și analizate în această etapă procesuală.

Dintr-un alt punct de vedere, acest motiv de recurs nu este incident în cauză, întrucât prin cererea de chemare în judecată instanța a fost investită cu un petit privind constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâți, respectiv cu un petit prin care s-a solicitat restabilirea situației anterioare de carte funciară.

Prin motivele invocate de către reclamant prin cererea de chemare în judecată, cât și ulterior prin notele scrise și concluziile depuse la dosar, a rezultat că scopul promovării acțiunii a fost acela de protejare a dreptului de proprietate asupra terenului în cauză, instanța procedând la corecta calificare a cererii reclamantului, în sensul că aceasta reprezintă o acțiune privind rectificarea înscrierilor în cartea funciară, aplicând dispozițiile legale care guvernează acest tip de acțiuni.

În ceea ce privește cel de al doilea motiv de recurs, reprezentat de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte face trimitere la dispozițiile art. 304 C. proc. civ. potrivit cărora controlul de temeinicie al hotărârii nu este permis în această etapă procesuală.

În susținerea acestui motiv de nelegalitate, recurenta-pârâtă a făcut trimitere la modul în care instanțele de fond au interpretat probatoriul administrat în cauză, critici care nu pot fi analizate în calea de atac a recursului.

Dintr-un alt punct de vedere se observă faptul că recurenta nu indică prevederile legale care au fost încălcate sau greșit aplicate de către instanțele de fond, iar pe de altă parte, criticile referitoare la modul în care au fost interpretate probele administrate în cauză, au fost invocate pentru prima oară în calea de atac a recursului. Astfel, pârâta susține noi argumente care tind să probeze faptul că pârâta D. nu ar fi fost indusă în eroare de către pârâții B. și C. De asemenea, se prezintă argumente potrivit cărora contractul dintre recurenții B. și C. și pârâta D. a fost încheiat în fața notarului public, astfel încât confuzia pârâtei D. este exclusă.

Pârâta mai susține aspecte referitoare la criza economică în sprijinul motivului privind diferența enormă de preț dintre cele două contracte și presupusa plată a prețului de 695.000 lei.

Înalta Curte apreciază că toate aceste aspecte vizează reanalizarea situației de fapt în temeiul probatoriului deja administrat, ceea ce constituie un control de netemeinicie a hotărârii, care excede limitelor presupuse de art. 304 C. proc. civ.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte urmează ca în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. să respingă ambele recursuri ca nefondate.

Înalta Curte, constatând culpa procesuală a recurentelor în declanșarea prezentei căi de atac, urmează ca în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ. să admită cererea intimatului reclamant A., și să dispună obligarea, în solidar, a acestora, la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de exercitarea prezentei căi de atac, astfel cum au fost justificate.