ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1536/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj la data de 26 noiembrie 2009, reclamantul D.A.S., cetățean român (conform mențiunilor din pașaport – fila 4 dosar nr. 8739/95/2009 al Tribunalului Gorj), cu domiciliul în Germania și cu domiciliul ales la procuratorul N.V., în Tg-Jiu, județul Gorj, a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, sector 5, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se constate, în temeiul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, caracterul politic al măsurilor administrative la care a fost supus autorul său S.M. și obligarea pârâtului, în baza art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, la acordarea de despăgubiri materiale, reprezentând contravaloarea bunurilor confiscate și morale, în cuantum total de 800.000 Euro.

Prin sentința civilă nr. 12 din 19 ianuarie 2010, Tribunalul Gorj, în urma invocării din oficiu a excepției de necompetență teritorială, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, potrivit art. 4 alin. (4) din Legea nr. 221/2009, competența de soluționare a cererii aparține secției civile a tribunalului în circumscripția căruia domiciliază persoana interesată. Or, în speță, din copia pașaportului reclamantului rezultă că a fost emis de autoritățile competente de la domiciliul său - București - fapt ce se coroborează și cu declarația mandatarului său. Faptul că reclamantul și-a ales un domiciliu din punct de vedere procesual nu poate echivala cu domiciliul persoanei interesate în sensul Legii nr. 221/2009, ce are în vedere domiciliul astfel cum e definit de art. 13 din Decretul nr. 31/1954.

Prin sentința nr. 507 din 13 aprilie 2010, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului. În motivarea sentinței, s-a arătat că, din cuprinsul procurii speciale autentice aflate la fila 3 din dosarul Tribunalului Gorj, rezultă că reclamantul a declarat că domiciliul său este în Germania indicând, ca domiciliu ales, adresa mandatarului său. S-a mai reținut că nu a fost depus niciun înscris care să ateste că domiciliul reclamantului se află în București, emiterea pașaportului de către autoritățile din București nereprezentând dovada domiciliului.

În aceste condiții, instanța a apreciat că singurul domiciliu la care se poate raporta, pentru stabilirea competenței teritoriale, este cel al mandatarului, care locuiește în raza de competență a Tribunalului Gorj. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, pentru considerentele ce succed: Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, rezultă că domiciliul reclamantului este în Germania, așa cum s-a indicat și în cererea de chemare în judecată. Astfel, atât în cuprinsul procurii speciale autentificate prin care l-a împuternicit pe mandatarul său, cât și în pașaport, reclamantul figurează cu domiciliul în Germania, unde locuiește efectiv.

Împrejurarea că domiciliul reclamantului este în Germania, țară care face parte din Uniunea Europeană, alături de România, atrage aplicabilitatea Regulamentului (CE) nr. 44 din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială. Din nota de fundamentare a regulamentului ( pct. 11 ) rezultă că, normele de competență trebuie să prezinte un mare grad de previzibilitate și să se întemeieze pe principiul conform căruia competența este determinată, în general, de domiciliul pârâtului. Potrivit dispozițiilor art. 148 coroborat cu art. 149 pct. 1 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat, instanțele românești sunt competente să soluționeze litigiile dintre o parte română și o parte străină, dacă pârâtul are domiciliul, reședința sau fondul de comerț în România.

Totodată, potrivit art. 155 din legea menționată, în cazul în care instanțele române sunt competente și nu se poate stabili care anume dintre ele este îndreptățită să soluționeze procesul, cererea va fi îndreptată potrivit regulilor de competență materială, la Judecătoria sectorului 1 al municipiului București sau la Tribunalul București.

În cauza de față, instanțele române au fost învestite cu judecata unui proces intervenit între un reclamant cu domiciliul în Germania și o parte pârâtă cu sediul în România, având ca obiect o cerere formulată în temeiul Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. Astfel de litigii, potrivit normei de competență teritorială absolută prevăzută de legea română [art. 4 alin. (4) din Legea nr. 221/2009] sunt date în competența tribunalului în circumscripția căruia domiciliază reclamantul, înțelegând prin domiciliu acel element de identificare a persoanei fizice și nu domiciliul ales la care o persoană solicită să îi fie comunicate actele de procedură.

Această interpretare se impune justificat de faptul că domiciliul procesual este lăsat la alegerea persoanei, iar prin reținerea sa drept criteriu pentru determinarea competenței teritoriale s-ar ajunge la eludarea dispoziției prevăzută de textul de lege mai sus arătat. Așa fiind, cum domiciliul reclamantului nu este în România, ci în străinătate și cum, pe cale de consecință, nu se poate stabili care anume tribunal de pe teritoriul României este îndreptățit să soluționeze litigiul, în conformitate cu dispozițiile art. 155 din Legea nr. 105/1992, competența teritorială aparține Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2011.