ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1274/2010

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 14 octombrie 2008 și precizată ulterior, reclamanții M.V.M., M.C.S. și M.C.M. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele C.C.S.D. și A.N.R.P., obligarea pârâtei C.C.S.D. la emiterea titlului de despăgubire pentru suma reprezentând echivalentul în lei al sumei de 1.040.000 euro, la cursul B.N.R. de la data emiterii deciziei, iar subsecvent obligarea pârâtei A.N.R.P. ca, în termen de 60 de zile de la emiterea titlului de despăgubire să emită decizia de acordare a titlului de plată. În motivare, reclamanții au arătat că, deși dispoziția Primarului Municipiului București de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent pentru suprafața de 315 m.p.

a fost transmisă pârâtei C.C.S.D., nici până la momentul sesizării instanței nu a fost derulată procedura administrativă în vederea emiterii titlului de despăgubire și plată. Ulterior, sesizării instanței a fost începută analizarea dosarului, soldată cu întocmirea raportului de evaluare. Prin întâmpinările formulate în cauză, pârâtele au invocat excepția necompetenței materiale a tribunalului și excepția prematurității acțiunii. Prin sentința nr. 3110 din 18 noiembrie 2008, Tribunalul București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 10 decembrie 2008, iar prin sentința nr. 1041 din 11 martie 2009, Curtea de Apel București a admis acțiunea formulată și precizată de reclamanți, a obligat pârâta C.C.S.D.

să emită în favoarea reclamantei decizia de acordare a titlului de despăgubire, încorporând dreptul de creanță al reclamanților asupra Statul Român pentru terenul în suprafață de 315 m.p., situat în Municipiul București, str. T. pentru suma reprezentând echivalentul în lei al sumei de 1.040.000 euro, la cursul B.N.R. de la data emiterii deciziei și a obligat pârâta A.N.R.P. ca, în termen de 60 de zile de la emiterea titlului de despăgubire, să emită decizia de acordare a titlului de plată, încorporând creanța reclamanților asupra Statului Român, în condițiile art. 3 lit. h) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, pentru suma de 500.000 RON despăgubiri în numerar, pentru diferență urmând a se emite titluri de conversie în acțiuni la Fondul Proprietatea.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin dispoziția din 6 martie 2006 Primarul General al Municipiului București a dispus acordarea către reclamanți de măsuri reparatorii prin echivalent, pentru terenul în suprafață de 315 m.p. situat în București, bloc x, teren imposibil de restituit în natură, fiind ocupat de o construcție tip A (P + 2 E). Analizând excepția prematurității cererii, invocată de pârâta C.C.S.D.

cu privire la primul capăt de cerere privind emiterea titlului de despăgubire, a constatat că este neîntemeiată pentru considerentul că la momentul sesizării instanței, dosarul reclamanților trecuse de faza evaluării, valoarea de piață stabilită fiind de 1.040.000 euro iar culpa pentru trimiterea cu mare întârziere a dosarului la reevaluare a aparținut în exclusivitate pârâtei C.C.S.D., motiv pentru care, în raport de prevederile art. 16 alin. (9) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 s-a reținut temeinicia primului capăt de cerere al reclamanților. Cu privire la prematuritatea celui de-al doilea capăt de cerere, invocată de pârâta A.N.R.P.

privind emiterea titlurilor de plată care se face ulterior emiterii titlului de despăgubire de către C.C.S.D., titlu care, în privința reclamanților nu a fost emis, instanța de fond a constatat că este neîntemeiată, în considerarea faptului că reclamanții au solicitat emiterea titlului de plăți și conversie într-un termen rezonabil, de maxim 60 de zile de la emiterea titlului de despăgubire de către pârâta C.C.S.D. Pe fondul celui de-al II-lea capăt de cerere instanța de fond a apreciat că opțiunea reclamanților potrivit art. 18 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 a fost manifest exprimată, în sensul acordării despăgubirilor în numerar, chiar prin acțiunea introductivă de instanță, reținându-se astfel incidența art. 18 1 alin. (3) din aceeași lege, conform opțiunii exprimate de către reclamanți.

La adoptarea acestor măsuri, instanța de fond a avut în vedere și prevederile art. 110 alin. (3) C. proc. civ. Împotriva hotărârii primei instanțe au declarat recurs reclamanții M.V.M., M.C.S. și M.C.M. și pârâtele C.C.S.D. și A.N.R.P., invocând dispozițiile cu caracter general cuprinse în art. 304 1 C. proc. civ. Reclamanții - recurenți nu și-au structurat criticile formulate în motivele de recurs. Înalta Curte reține că, din modul în care au fost expuse acestea vizează modalitatea de acordare a despăgubirilor în numerar, prin emiterea deciziei de acordare a titlului de plată pentru suma de 500.000 RON în numerar și pentru diferență, titluri de conversie în acțiuni la Fondul Proprietatea. În concret, recurenții solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate și pe fond admiterea cererii de chemare în judecată cu obligarea pârâtei A.N.R.P.

ca, în termen de 60 de zile de la emiterea titlului de despăgubiri de către pârâta-intimată C.C.S.D., să emită decizia de acordare a titlului de plată, încorporând creanța asupra Statului Român, despăgubirile urmând a fi plătite într-o singură rată, suma reprezentând echivalentul în lei al sumei de 1.04.000 euro la cursul B.N.R. de la data emiterii deciziei. C.C.S.D. critică sentința pronunțată de Curtea de apel pentru nelegalitate și netemeinicie în privința obligării C.C.S.D. la emiterea deciziei conținând titlu de despăgubire în cuantum de 1.040.000 euro la cursul B.N.R. de la data emiterii deciziei. Un prim motiv vizează încălcarea principiului contradictorialității, întrucât cererea de precizare nu i-a fost comunicată, în calitate de pârâtă în prezentul litigiu, astfel că nu a putut formula apărări în privința solicitării reclamanților privind emiterea deciziei conținând titlu de despăgubire în cuantumul stabilit potrivit cursului valutar B.N.R.

de la data emiterii deciziei. Apreciază recurenta că instanța de fond, în mod greșit, a dispus emiterea deciziei conținând titlu de despăgubire în cuantumul stabilit potrivit cursului B.N.R. de la data emiterii deciziei, deși valoarea despăgubirilor aferente terenului notificat de reclamanți este cea determinată în raportul de evaluare întocmit în prezenta cauză în lei. Solicită modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii cererii introductive de instanță formulată de reclamanți ca fiind rămasă fără obiect, ca urmare a emiterii deciziei nr. 4819 din 23 aprilie 2009 de către C.C.S.D. Recurenta - pârâtă A.N.R.P.

arată că hotărârea recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, cu încălcarea principiului contradictorialității, întrucât cererea de precizare nu i-a fost comunicată, astfel că nu a putut formula apărări în privința solicitării reclamanților privind emiterea titlului de plată, respectiv a titlului de conversie în termen de 60 de zile de la emiterea deciziei conținând titlu de despăgubire. Criticile recurentei vizează greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor cuprinse în O.U.G.

nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, prin care s-a completat Titlul VII al Legii nr. 247/2005, prin introducerea Capitolului V 1 . În concret, recurenta invocă prevederile art. 18 alin. (1) din actul normativ indicat, arătând că titlul de conversie și/sau de plată se emit în ordinea înregistrării cererilor de opțiune a persoanelor îndreptățite a primi despăgubiri. Or, în speță, reclamanții nu au formulat o cerere de opțiune și astfel procedura privind valorificarea titlurilor de despăgubire, prevăzută de O.U.G. nr. 81/2007 nu a fost declanșată, urmând a fi respectate termenele și condițiile reglementate de actul normativ amintit.

Prin întâmpinările depuse la dosar, reclamantele - recurente și în același timp intimate, raportat la recursul formulat de cele două pârâte, au solicitat respingerea recursului, apreciind că motivele de recurs sunt netemeinice și nefondate. În baza art. 115 și art. 308 C. proc. civ., apărările vizează în primul rând principiul contradictorialității, care a fost respectat de instanța de fond în condițiile în care recurentele fiind citate au depus concluzii scrise, iar precizarea făcută de intimații-reclamanți a fost în spiritul art. 132 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Insistă asupra caracterului rezonabil al procedurii administrative în contextul în care au formulat notificare în anul 2001, iar din interpretarea motivelor de recurs rezultă că practic recurentele doresc blocarea accesului petenților la instanța de judecată, ceea ce ar însemna o încălcare gravă a dreptului oricărui cetățean de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime, mai precis o încălcare a prevederilor art. 21 din Constituția țării. Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurenți, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, cât și sub toate aspectele, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este legală pentru motivele care succed.

Contextul factual al cauzei de față nu este contestat. Astfel, prin dispoziția din 6 martie 2006 a Primarului General al Municipiului București s-a dispus acordarea către reclamanți de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafață de 315 m.p. situat în București, str. T., ocupat de construcție. Prin cererea introductivă de instanță, reclamanții M.V.M., M.C.S. și M.C.M. au chemat în judecată C.C.S.D. și A.N.R.P., solicitând obligarea C.C.S.D. la emiterea deciziei de acordare a titlurilor de despăgubire, care să încorporeze drepturile reclamanților de creanță asupra Statului Român [art. 3, lit. a)] din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, așa cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv), precum și obligarea A.N.R.P.

la emiterea deciziei de acordare a titlurilor de plată în numele și pe seama Statului Român, încorporând drepturile reclamanților de creanță asupra Statului Român și să le acorde despăgubiri în numerar opozițiile art. 3, lit. h) și i) art. 131 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, așa cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 81/2007. În raport de obiectul cererii de chemare în judecată, cu care a fost învestită instanța de judecată, Înalta Curte apreciază că nu constituie o modificare a acțiunii, precizarea verbală făcută în instanță, privind valoarea bunului pentru care s-a solicitat emiterea deciziei de acordare a titlului de despăgubire respectiv a deciziei de acordare a titlului de plată.

Mai mult pârâtele au solicitat judecarea cauzei în lipsă, au depus concluzii scrise prin care și-au exprimat punctul de vedere și apărările raportate la ambele capete de cerere, au uzat de căile legale de atac, nedovedind că au fost vătămate, iar Înalta Curte apreciază că această precizare făcută de reclamantă nu reprezintă o modificare a cererii de chemare în judecată conform art. 132 alin. (1) C. proc. civ. Referitor la solicitarea recurenților-reclamanți de obligare a A.N.R.P. la plata sumei de 1.040.000 euro, valoare stabilită prin expertiză, prin echivalent. În raport de cursul B.N.R. de la data emiterii deciziei de acordare a titlului de despăgubire, Curtea constată că într-adevăr este o cerere nouă formulată direct în recurs contrar prevederilor art. 294 coroborat cu art. 316 C. proc.

civ. Totodată, este și nefondată în raport de prevederile art. 18 1 alin. (3) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 (privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente) potrivit căruia „Dacă titlul de despăgubire individual este emis pentru o sumă care depășește 500.000 RON, titularul acestuia are două posibilități de valorificare a titlurilor de despăgubire, în funcție de opțiunea sa: a) să solicite primirea exclusiv de acțiuni emise de Fondul Proprietatea sau b) să solicite primirea de titluri de plată, în condițiile art. 14 și cu respectarea termenelor și a limitărilor prevăzute la art. 3 lit. h) din lege și până la concurența despăgubirii totale acordate prin titlul sau titlurile de despăgubire, acțiuni emise de Fondul Proprietatea.

Recurentele-pârâte nu neagă dreptul intimaților-reclamanți de a primi despăgubiri în numerar în cuantum de 500.000 RON, însă invocă faptul că O.U.G. nr. 81/2007 prevede emiterea titlurilor de plată în ordinea depunerii cererilor de opțiune; or, în speță nu s-a formulat o astfel de opțiune. O astfel de susținere nu poate fi reținută în condițiile în care reclamanții și-au exprimat în scris opțiunea pentru acordarea despăgubirilor prin echivalent în raport cu prevederile art. 4 din Titlul VII din lege care stabilește principiile de acordare a titlurilor de participare la fond. Dispozițiile normative invocate de recurenta A.N.R.P. au următorul cuprins: art. 18 2 .4.

din Hotărârea de Guvern nr. 128/2008 privind modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Titlului VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, aprobate prin H.G. nr. 1.095/2005 „în vederea acordării despăgubirilor bănești și/sau în acțiuni, Direcția pentru acordarea despăgubirilor în numerar din cadrul A.N.R.P. va emite titlurile de plată și respectiv, de conversie în ordinea înregistrării cererilor de opțiune a persoanelor îndreptățite a primi despăgubiri, cereri însoțite de toate documentele necesare”. Din interpretarea acestui text normativ coroborat cu cel din art. 18 1 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 introdus prin O.U.G.

nr. 81/2007, recurenta ajunge la concluzia că prin aceste acte normative adoptate cu scopul „accelerării procedurii de acordarea despăgubirilor” s-au introdus anumite limite pe care nu le poate eluda. Curtea susține că dreptul de creanță pe care îl au intimații-recurenți împotriva Statului reprezintă un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, iar limitările și condiționările impuse de reglementarea națională nu sunt compatibile cu protecția proprietății asigurată de protocol. Prima instanță a justificat măsura prin care a obligat pârâta A.N.R.P. să emită decizia de acordare a titlului de plată, pe dispozițiile art. 110 alin. (3) C. proc.

civ. și pe considerentul evitării prelungirii excesive a procedurii administrative ce a debutat în anul 2001, prin formularea notificării prevăzută de art. 22 din Legea nr. 10/2001 și așteptarea legitimă a reclamanților pentru acordarea măsurilor reparatorii. Pentru toate aceste considerente în temeiul art. 312 alin. (1) – (3) C. proc. civ. și al art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursurile de față ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.V.M., M.C.S., M.C.M. împotriva sentinței nr. 1041 din 11 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Respinge recursurile declarate de C.C.S.D. și A.N.R.P. împotriva sentinței nr. 1041 din 11 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 martie 2010.