ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4317/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 387 din 20 ianuarie 2010, Curtea

de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins

acțiunea formulată de reclamanții C.C. și T.T., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților, prin care solicita anularea deciziei

nr. 1343 din 13 decembrie 2007, emisă de pârâtă și obligarea acesteia la acordarea

de daune materiale pentru întârzierea la plata despăgubirilor cuvenite, actualizate

cu rata inflației. Prin aceeași sentință, a fost respinsă excepția lipsei procedurii

prealabile, invocată de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Excepția lipsei procedurii

prealabile, invocată de pârâtă, este neîntemeiată, având în vedere că reclamanții

au respectat dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ

nr. 554/2004, adresându-se autorității pârâte, prin plângerea înregistrată în

10 octombrie 2008, la care Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților - Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar a emis adresa

de răspuns din 28 octombrie 2008.

Pe fondul cauzei, instanța

de judecată a reținut următoarele:

Prin dispoziția Primarului

General al Municipiului București nr. 262 din 27 august 2004 a fost soluționată

notificarea formulată de reclamanți în temeiul Legii nr. 10/2001, și s-a stabilit

ca valoare echivalentă a imobilului situat în București, sector 2, imposibil de

restituit în natură, suma de 27.500 RON echivalent a 8.637 dolari S.U.A., în limita

căreia se vor stabili măsurile reparatorii constând în titluri de valoare nominală,

folosite exclusiv în procesul de privatizare sau acțiuni la societăți comerciale

tranzacționate pe piața de capital.

Reclamanții nu au contestat

dispoziția nr. 3262 din 27 august 2004, în condițiile art. 27 alin. (7) din Legea

nr. 10/2001, astfel că, în anul 2004, li s-au acordat titluri de valoare folosite

exclusiv în procesul de privatizare, potrivit susținerilor acestora din cuprinsul

acțiunii.

Ulterior, prin decizia

nr. 729 din 25 mai 2006, în conformitate cu prevederile art. 13 alin. (1) art. 17

și art. 29 alin. (1), (3) și (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor a dispus emiterea titlului de despăgubire în cuantum

de 30.827,77 RON, reprezentând valorile actualizate, potrivit indicelui de inflație

comunicat de Institutul Național de Statistică, a titlurilor de valoare nominală,

emise de Ministerul Finanțelor Publice, la data de 28 septembrie 2004, în favoarea

reclamanților C.C. și T.T.

Prin cererea de opțiune,

înregistrată la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în 15

octombrie 2007, reclamanții au optat pentru emiterea titlului de plată (despăgubiri

în numerar) pentru suma de 30.827,77 RON.

În baza deciziei nr.

729 din 25 mai 2006 și a opțiunii din 15 octombrie 2007, în conformitate cu prevederile

Titlului VII al Legii nr. 247/2005, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților a emis titlul de plată - decizia nr. 1343 din 13 decembrie 2007 în

cuantum de 30.827,77 RON.

Reține instanța de fond

că este neîntemeiată critica de nelegalitate a deciziei nr. 1343 din 13

decembrie 2007, formulată de reclamanți, în sensul că trebuia efectuată o evaluare

conform standardelor internaționale de piață de către un expert evaluator atestat

întrucât titlul de plată în cuantum de 30.827,77 RON s-a emis în concordanță cu

opțiunea exprimată de reclamanți, cu titlul de despăgubire în cuantum de 30.827,77

RON, emis prin decizia nr. 729 din 25 mai 2006, precum și cu prevederile art. 29

din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care nu instituie în sarcina Autorității

Naționale pentru Restituirea Proprietăților, în această etapă a procedurii de stabilire

și plată a despăgubirilor, obligația de evaluare a bunurilor ce au făcut obiectul

notificării în baza Legii nr. 10/2001.

Aceasta, se arată în considerentele

sentinței atacate, cu atât mai mult cu cât, prin dispoziția nr. 3262 din 27 august

2008, emisă de Primarul Municipiului București, necontestată de reclamanți, s-a

stabilit ca valoare echivalentă a imobilului imposibil de restituit în natură suma

de 27.500 RON, echivalent a 8.637 dolari S.U.A., în limita căreia urmau a se stabili

măsurile reparatorii.

Referitor la decizia

nr. 729 din 25 mai 2006 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

a cărei anulare s-a solicitat de reclamanți prin completarea la acțiune, instanța

de fond a reținut că nu s-a invocat și nu s-a dovedit nerespectarea vreunei dispoziții

legale în vigoare la momentul emiterii ei; faptul că, ulterior, emitentul deciziei

nr. 1343 din 13 decembrie 2007 nu ar fi procedat la analiza deciziei nr. 729

din 25 mai 2006 și nu ar fi înaintat-o la un evaluator, nu constituie o cauză de

nelegalitate, întrucât nu vizează aspecte anterioare sau concomitente emiterii deciziei,

iar o astfel de analiză nu ar fi putut depăși limitele stabilite prin cererea de

opțiune formulată și înregistrată de reclamanți la Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților în 15 octombrie 2007.

Împotriva acestei sentințe,

considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs reclamanții.

Prin cererea de recurs

se aduc critici sentinței atacate constând, în esență, în faptul că instanța de

fond nu a interpretat și aplicat corect dispozițiile art. 16, Titlul VII din Legea

nr. 247/2005, atunci când a analizat legalitatea deciziilor nr. 1343 din 13

decembrie 2007 și nr. 729 din 25 mai 2006.

Se arată că intimata-pârâtă

avea obligația ca înainte de a emite decizia nr. 1343 din 13 decembrie 2007 să procedeze

la analiza deciziei nr. 729 din 25 mai 2006, să o înainteze la un evaluator pentru

a se stabili corect cuantumul despăgubirilor și numai după această etapă putea emite

decizia a cărei anulare a solicitat-o.

Înalta Curte de Casație

și Justiție, analizând recursul în raport de criticile formulate, de dispozițiile

legale incidente, apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce vor

fi expuse:

Necontestat este faptul

că recurenții-reclamanți, anterior prezentei cauze, nu au contestat, potrivit

art. 19 alin. (1), Titlul VII, Capitolul VI „Căi de atac în justiție” din Legea

nr. 247/2005, decizia nr. 729 din 25 mai 2006, emisă de Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor, în procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor

și care reprezintă titlul de despăgubire.

Criticile privind stabilirea

cuantumului despăgubirilor printr-un raport de evaluare puteau fi făcute doar în

cadrul plângerii prevăzute de art. 19 alin. (1) menționat anterior, pentru că evaluarea

este inclusă, ca etapă distinctă, în cadrul procedurii administrative pentru acordarea

despăgubirilor, finalizată prin emiterea titlului de despăgubire, care în cauza

de față este materializat în decizia nr. 729 din 25 mai 2006.

Potrivit art. 18

alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților emite, ulterior emiterii titlului de despăgubire aferent, pe baza

opțiunii persoanei îndreptățite, un titlu de conversie și/sau plată. Această autoritate

nu are atribuții în ceea ce privește întocmirea vreunui raport de evaluare și nici

de a analiza deciziile reprezentând titlul de despăgubire.

Prin urmare, intimata-pârâtă,

după rămânerea definitivă a titlului de despăgubire emis în cadrul procedurii administrative

prevăzută de art. 16 Titlul VII din Legea nr. 247/2005 (urmare a neexercitării căilor

de atac în cazul de față) și pe baza opțiunii din 15 octombrie 2007, în mod corect

a emis decizia nr. 1343 din 13 decembrie 2007, cu respectarea dispozițiilor

art. 18 alin. (1) menționat.

Având în vedere cele expuse,

soluția instanței de fond este legală și temeinică, nefiind incidentă situația prevăzută

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În temeiul art. 20 din

Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu

art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanții C.C. și T.T. împotriva sentinței nr. 387 din 20 ianuarie 2010 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 octombrie 2010.