ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2465/2011

Asupra recursului de față; În baza actelor dosarului, constată următoarele: Prin încheierea din data de 8 iunie 2011, pronunțată în dosarul nr. 1360/120/2011, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a dispus, în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului M.M. (deținut în Penitenciarul Mărgineni, județul Dâmbovița). Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut, în esență, următoarea situație de fapt: Inculpatul M.M.

a fost condamnat prin sentința penală nr. 149 din 19 aprilie 2011 a Tribunalului Dâmbovița, la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat, fiind arestat cu începere de la data de 8 ianuarie 2011, măsura arestării fiind apoi menținută succesiv, ultima la data de 19 aprilie 2011. S-a mai reținut că temeiurile care au determinat menținerea acestei măsuri se mențin și nu au intervenit elemente noi care să justifice înlocuirea acestei măsuri cu aceea a obligării de a nu părăsi localitatea. Împotriva acestei încheieri, în termen legal, inculpatul a declarat recurs prin care a solicitat revocarea măsurii arestării preventive și judecarea sa în stare de libertate.

Recursul nu este fondat. Potrivit art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. Conform alin. (3) al aceluiași articol „când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea măsurii arestării preventive”. În cauză, instanța de apel a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală și a constatat că temeiurile de fapt și de drept – art. 148 lit. f) C. proc. pen., care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatului.

Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a infracțiunii (inculpatul, fire violentă, care a declanșat anterior numeroase incidente, la data de 7 ianuarie 2011 și-a înjunghiat soția cu un cuțit, iar pe parcursul cercetărilor a avut o poziție oscilantă), corelat cu natura relațiilor sociale lezate, apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă, în continuare, un pericol pentru ordinea publică. Pe de altă parte, se constată că în cauză s-a dispus condamnarea inculpatului, hotărârea de condamnare – chiar nedefinitivă – constituind un temei suficient pentru a se constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se, astfel, atât dispozițiile cuprinse în legea internă, cât și prevederile C.E.D.O.

Toate aceste aspecte justifică dispoziția instanței de apel, în sensul menținerii arestării preventive, astfel că Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de inculpatul M.M. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.M. împotriva încheierii din 8 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. 1360/120/2011. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi, 20 iunie 2011.