ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2465/2011

Asupra

recursului de față;

În

baza actelor dosarului, constată următoarele:

Prin

încheierea din data de 8 iunie 2011, pronunțată în dosarul nr. 1360/120/2011,

Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie,

a dispus, în baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin.

(1) și (3) C. proc. pen., menținerea măsurii arestării preventive a

inculpatului M.M. (deținut în Penitenciarul Mărgineni, județul Dâmbovița).

Pentru

a pronunța această hotărâre instanța a reținut, în esență, următoarea situație

de fapt:

Inculpatul

M.M. a fost condamnat prin sentința penală nr. 149 din 19 aprilie 2011 a Tribunalului Dâmbovița, la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârșirea tentativei la

infracțiunea de omor calificat, fiind arestat cu începere de la data de 8

ianuarie 2011, măsura arestării fiind apoi menținută succesiv, ultima la data

de 19 aprilie 2011.

S-a

mai reținut că temeiurile care au determinat menținerea acestei măsuri se

mențin și nu au intervenit elemente noi care să justifice înlocuirea acestei

măsuri cu aceea a obligării de a nu părăsi localitatea.

Împotriva

acestei încheieri, în termen legal, inculpatul a declarat recurs prin care a

solicitat revocarea măsurii arestării preventive și judecarea sa în stare de

libertate.

Recursul

nu este fondat.

Potrivit

art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea

atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic

legalitatea și temeinicia arestării preventive. Conform alin. (3) al aceluiași

articol „când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea

impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată,

menținerea măsurii arestării preventive”.

În

cauză, instanța de apel a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea

procesual penală și a constatat că temeiurile de fapt și de drept – art. 148

lit. f) C. proc. pen., care au stat la baza luării măsurii arestării preventive

subzistă, impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatului.

Înalta

Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a infracțiunii

(inculpatul, fire violentă, care a declanșat anterior numeroase incidente, la

data de 7 ianuarie 2011 și-a înjunghiat soția cu un cuțit, iar pe parcursul

cercetărilor a avut o poziție oscilantă), corelat cu natura relațiilor sociale

lezate, apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă, în

continuare, un pericol pentru ordinea publică.

Pe

de altă parte, se constată că în cauză s-a dispus condamnarea inculpatului,

hotărârea de condamnare – chiar nedefinitivă – constituind un temei suficient

pentru a se constata că menținerea detenției provizorii este licită,

respectându-se, astfel, atât dispozițiile cuprinse în legea internă, cât și

prevederile C.E.D.O.

Toate

aceste aspecte justifică dispoziția instanței de apel, în sensul menținerii

arestării preventive, astfel că Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile

art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge

recursul declarat de inculpatul M.M.

În

temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la

cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul M.M. împotriva încheierii din 8 iunie 2011

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie, în dosarul nr. 1360/120/2011.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică azi, 20 iunie 2011.