Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.02.2011
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1051/2011

HOTĂRÂRE
09.02.2011
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1051/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 3 iunie 2010, sub nr. 4910/1/2010, revizuienții P.M., P.C. si P.O. au formulat revizuire împotriva deciziei civile nr. 3062 din 18 mai 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, în dosarul nr. 818/113/2008, solicitând admiterea cererii si anularea deciziei atacate. În motivarea cererii, revizuienții au susținut că, din documentele depuse de Primăria Brăila, în dosarul nr. 818/113/2008, rezultă indubitabil că, de pe urma defunctului A.G. , au rămas doi frați, A.A., autoarea lor, si A.M., care a primit dispoziția de respingere a notificării nr. 4719 din 24 februarie 2004, astfel încât, pentru a profita si de cota ce i-ar fi revenit lui A.M., au formulat această cerere.

În drept, au fost invocate disp. art. 322 pct. 5 C. proc. civ. cererea fiind legal timbrată. Intimatul Municipiul Brăila, prin Primar, nu a formulat întâmpinare, în condițiile art. 320 alin. (2) C. proc. civ. Examinând actele si lucrările dosarului, prin raportare la dispozițiile legale relevante, Înalta Curte reține următoarele: În conformitate cu art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum si a unei hotărâri dată de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

În cauză, revizuienții au exercitat calea de atac extraordinară de retractare a revizuirii împotriva deciziei civile nr. 3062 din 18 mai 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, prin care s-a admis recursul declarat de pârâtul Municipiul Brăila, prin Primar, împotriva deciziei civile nr. 278A din 13 octombrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția civilă, care a fost modificată în parte, în sensul că s-a dispus restituirea în natură către reclamanții P.M., P.C. si P.O. doar a cotei indivize de ½ din dreptul de proprietate asupra imobilului, situat în Brăila, menținându-se celelalte dispoziții ale deciziei recurate. Astfel, din perspectiva obiectului revizuirii, este îndeplinită, în cauză, condiția ca hotărârea instanței de recurs să evoce fondul, în sensul art. 322 alin. (1) C. proc.

civ., procedându-se, în continuare, la cenzurarea cerințelor legale pe care trebuie să le întrunească înscrisurile prezentate de partea interesată, pentru a face admisibilă o cerere de revizuire, întemeiată pe motivul reglementat de pct. 5 al art. 322 C. proc. civ. În acest sens, înscrisurile trebuie să îndeplinească următoarele condiții legale: să fie doveditoare, adică probante prin ele însele; să fie înscrisuri noi, deci necunoscute pentru instanță și revizuienți; să fie determinante pentru soluționarea pricinii, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscute de instanță, cu ocazia judecării pricinii, ar fi putut duce la o altă soluție decât cea pronunțată; să fi existat la data pronunțării hotărârii a cărei revizuire se cere, dar să nu fi putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința revizuienților.

Or, examinând aceste elemente imanente de admisibilitate a cererii de revizuire introduse de revizuienții P.M., P.C. si P.O., Înalta Curte constată că înscrisul pe care se întemeiază aceștia îl reprezintă dispoziția de respingere a notificării nr. 4719 din 24 februarie 2004, emisă de Primarul Municipiului Brăila, dispoziție care reprezintă un act public, cunoscut de instanța de recurs, care s-a bazat pe acest înscris la momentul pronunțării deciziei civile nr. 3062 din 18 mai 2010, si de care revizuienții ar fi putut lua cunoștința, prin diligente proprii, anterior declanșării litigiului, fără a se putea dovedi existenta unei împrejurări mai presus de voința lor, extraordinare si neobișnuite, în cunoașterea si prezentarea acestui înscris.

Pentru argumentele expuse, constatând că înscrisul pe care se întemeiază revizuienții nu întrunește cerințele reglementate de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., si că revizuirea, ca o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai pentru motivele reglementate exhaustiv de art. 322 C. proc. civ., nu se poate transforma într-un „recurs deghizat”, prin care să se repună în discuție aspecte tranșate irevocabil într-o procedură echitabilă, la care aceștia au fost părți, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire introdusă de revizuienții P.M., P.C. si P.O. împotriva deciziei civile nr. 3062 din 18 mai 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă.

D E C I D E Respinge cererea de revizuire introdusă de revizuienții P.M., P.C. si P.O. împotriva deciziei civile nr. 3062 din 18 mai 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 februarie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-03-26
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2135/2010
din 20 mai 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, în dosarul nr. 12661/3/2006. Motivându-și, în fapt, cererea, revizuienta a susținut că sunt aplicabile dispozițiile art. 322 pc
ÎCCJ 2010-01-20
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 239/2010
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 751 din 16 septembrie 2004 Tribunalul Bihor a respins contestația formulată de reclamantul K.M. privind anularea dispoz
ÎCCJ 2011-01-12
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 65/2011
Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 7 mai 2010, M.A. în contradictoriu cu intimata Primăria Municipiului Baia Mare, a susținut că sunt potrivnice dispozițiile sentinței civile nr.
ÎCCJ 2011-05-25
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2049/2011
Asupra cererii de revizuire de față; Prin decizia nr. 3887 din 11 noiembrie 2010, Secția comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamanta B.T. SA, sucursala Brăila, împotriva deciziei Curții de Apel
ÎCCJ 2014-01-29
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 282/2014
Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra contestației în anulare de față; Prin cererea înregistrată la data de 22 iulie 2013, contestatorul Z.A.B. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 554
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă