ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1698/2012

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată la

Judecătoria Arad la data de 29 iulie 2009, reclamanta SC T.O.P. SA Arad a

chemat în judecată pârâții G.R. și S.F. solicitând instanței ca prin sentința

ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtului de ordinul 1 la plata sumei de

17.364,50 RON reprezentând cuantumul prejudiciului creat de către acesta în

patrimoniul reclamantei, sumă la care se adaugă foloase nerealizate calculate

la nivelul dobânzii de referință a Băncii Naționale a României, până la data

plății efective, obligarea pârâtei 2 la plata sumei de 13.394,5 RON reprezentând

cuantumul prejudiciului creat în patrimoniul reclamantei, sumă la care se

adaugă foloase nerealizate calculate la nivelul dobânzii de referință a Băncii

Naționale a României, până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că pârâtul G.R., fost administrator și director general al

reclamantei, a încheiat la data de 19 mai 2000 cu SC A.R. SA - sucursala Arad,

pe o perioadă de 4 ani, polița de asigurare facultativă a managerului pentru

cazurile de accidente, pentru suma asigurată de 10.000 RON, prima anuală de

asigurare fiind de 2.532,50 RON, urmând a fi achitată anticipat, cu începere de

la 1 mai 2000, timp de 4 ani, beneficiari ai sumelor rezultate din acest

contract fiind G.R., SC T.O.P. SA Arad pentru răscumpărări și pierderi venituri

precum și pârâtul G.R. la expirarea poliței.

Primele de asigurare

în sumă totală de 10.230,50 RON au fost achitate de societatea reclamantă.

Prin declarația de

asigurare, dată și semnată de G.R. în baza căreia s-a încheiat polița de

asigurare, acesta s-a desemnat pe sine ca beneficiar al sumei asigurate, la

expirarea contractului, producându-se în patrimoniul reclamantei o pagubă.

În același sens s-a

pronunțat și Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad prin ordonanța de scoatere

de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ,

emisă la data de 17 ianuarie 2008, în Dosarul nr. 1499/P/2007.

Prin aceeași sentință

de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter

administrativ în sumă de 1.000 RON, s-a constatat, în aceeași modalitate,

săvârșirea faptei prevăzută de art. 215

1

alin. (1) C. pen. în ceea

ce o privește pe pârâta de ordin 2, care a condus la încălcarea nelegală a

sumei de 3.323 RON.

A mai arătat

reclamanta că, cei doi pârâți nu au atacat ordonanța procurorului de scoatere

de sub urmărire penală.

Prin sentința civilă nr.

9858 din 10 noiembrie 2009 Judecătoria Arad a admis excepția de necompetență

materială a acestei instanțe în soluționarea acțiunii formulată de reclamanta SC

T.O.P. SA Arad, dispunând trimiterea cauzei spre soluționare Tribunalului Arad.

Tribunalul Arad, prin

sentința civilă nr. 1244 din 29 iunie 2010, a admis excepția necompetenței

materiale a Tribunalului Arad pentru soluționarea cauzei și a declinat în

favoarea Judecătoriei Arad competența de soluționare a acțiunii formulată de

reclamanta SC T.O.P. SA Arad.

Constatând că s-a

ivit conflictul negativ de competență a înaintat instanței în drept să

hotărască asupra acestuia, Curtea de Apel Timișoara.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut, în esență, următoarele:

În concret, în speța

de față, nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 66/1993, privind contractul

de management, întrucât pârâtul G.R. exercita atribuțiile de administrator unic

al societății în temeiul O.U.G. nr. 49/1999, privind administrarea companiilor

societăților naționale, a societăților comerciale la care statul sau o

autoritate a administrației publice locale este acționar majoritar, prevederi

completate cu cele ale Legii nr. 31/1990 republicată, fiind pe de altă parte

necontestat că polițele de asigurări depuse la dosar sunt încheiate la 19 mai

2000, când era în vigoare O.U.G. nr. 49/1999 (respinsă prin Legea nr. 136 din

21 iulie 2000).

Potrivit art. 1 alin.

(1) din această ordonanță, administrarea companiilor la care statul era

acționar majoritar, precum și a regiilor autonome de interes național sau local

se făcea de către persoanele fizice române ori străine în baza unui contract de

administrare, iar potrivit art. 3 prevederile O.U.G. nr. 49/1999 se completau

cu cele referitoare la administratori prevăzute în Legea nr. 31/1990.

S-a mai reținut și

faptul că, pârâtul G.R. a încheiat cu reclamanta contractul de administrare nr.

338 din 21 martie 2000 în baza Legii nr. 31/1990, contract ce a avut ca obiect

încredințarea de către SC T.O.P. SA a organizării și gestionării activității

sale pârâtului de ordin 1 în calitate de administrator, acesta urmând să

primească o indemnizație pentru activitatea sa.

Față de cele expuse,

tribunalul a constatat că raportul dintre cele două părți la momentul

încheierii contractului de asigurare nu era unul de muncă, ci unul guvernat de

Legea nr. 31/1990, republicată.

În consecință,

tribunalul a reținut că acțiunea reclamantei este întemeiată pe pretinsul fapt

ilicit al pârâților, altfel spus, temeiul răspunderii pârâților nu este

contractul ci delictul.

Curtea de Apel

Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr.

18 din 8 octombrie 2010 a stabilit competența de soluționare a cauzei având ca

obiect acțiunea civilă a reclamantei SC T.O.P. SA Arad, împotriva pârâților G.R.

și S.F. în favoarea Judecătoriei Arad, reținând în considerentele sentinței

următoarele argumente:

În cauză, prejudiciul

pretins de reclamantă a fost cauzat printr-o infracțiune, faptă ilicită, care

nu are legătură cu contractul individual de muncă și pentru care s-a dispus

scoaterea de sub urmărire penală de către procuror pentru infracțiunea prevăzută

de art. 215

1

C. pen., apreciindu-se că fapta nu prezintă pericolul

social al unei infracțiuni.

Chiar dacă nu s-a

dispus trimiterea în judecată, este antrenată răspunderea civilă delictuală și

nu răspunderea patrimonială, fiind incidente dispozițiile art. 998 - 999 C.

civ.

Împotriva acestei din

urmă hotărâri au declarat recurs pârâții G.R. și S.F. invocând motivele

prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora au

susținut următoarele critici de nelegalitate:

Sumele pretinse prin acțiunea

formulată de reclamantă sunt rezultate în urma unor relații de muncă, potrivit art.

283 lit. c) C. muncii, nefiind vorba de o răspundere civilă delictuală.

Că, potrivit art. 270

alin. (1) din Legea nr. 53/2003, salariații răspund patrimonial în temeiul

normelor și principiilor răspunderii civile contractuale pentru pagubele

materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.

În motivarea

sentinței s-a reținut în mod eronat că și „prejudiciul pretins de reclamantă a

fost cauzat printr-o infracțiune

”

, … deoarece prin ordonanța de scoatere de

sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ din

17 ianuarie 2008, Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a apreciat că s-a adus

o minimă atingere valorilor apărate de legea penală și că faptele comise nu

prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Au mai susținut că

polițele de asigurare se numesc „asigurarea facultativă a managerilor pentru

cazuri de accidente”, deci au fost încheiate în virtutea relațiilor de muncă

avute cu reclamanta.

Recurenții - pârâți

au mai arătat că, instanța a depășit cadrul legal cu care a fost investită prin

concluzii, atunci când a reținut că „aceeași faptă a condus și la încasarea

nelegală pe seama fondurilor reclamantei” deși a fost învestită să judece doar

conflictul negativ de competență.

Față de cele expuse,

recurenții - pârâți au solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a

sentinței atacate și stabilirea competenței în favoarea Tribunalului Arad.

Examinând sentința atacată

prin prisma criticilor formulate, în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat

urmând a fi respins pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Obiectul prezentei

acțiuni îl constituie obligarea pârâtului G.R. la plata sumei de 17.364,50 RON

și a pârâtei S.F. la plata sumei de 13.394,5 RON, la care se adaugă foloasele

nerealizate

Motivându-și

acțiunea, reclamanta a arătat că prin Ordonanța de scoatere de sub urmărire

penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ din 17 ianuarie

2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, s-a reținut că, pârâtul G.R.

și S.F. (director, respectiv contabil șef la SC T.O.P. SA) și-au însușit suma

asigurată și excedentul plătit de către asigurător în cuantum de 17.234 RON și

respectiv 13.323 RON, deși ratele de primă potrivit poliței de asigurare au

fost achitate de reclamantă.

Raportat la atingerea

minimă adusă valorilor sociale ocrotite de legea penală și la conținutul ei

concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, s-a apreciat de către

parchet că fapta învinuiților (pârâții din acțiune) nu prezintă gradul de

pericol social al infracțiunii prevăzute de art. 215

1

alin. (1) C.

pen., respectiv delapidare.

Ordonanța

procurorului de scoatere de sub urmărire penală a reclamanților nu are

autoritate de lucru judecat în fața instanței civile, însă, în aplicarea art. 998

și 999 C. civ., indiferent de împrejurarea că fapta este ori nu infracțiune,

ori a fost săvârșită cu intenție sau din culpă, răspunderea este în principiu,

aceeași.

De aceea, simpla

culpă, alături de celelalte condiții, este suficientă pentru angajarea

răspunderii delictuale.

Prin urmare,

competența de soluționare a cauzei în primă instanță este determinată de

incidența dispozițiilor privind răspunderea civilă delictuală și nu a celor

care reglementează răspunderea contractuală, cum greșit susțin recurenții -

pârâți.

În ceea ce privește

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenții nu au

formulat în concret nici o critică referitoare la calitatea argumentării

sentinței atacate, respectiv existența unor motive contradictorii ori străine

de natura pricinii.

Deși recurenții au

invocat și dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate nu

se circumscriu acestui motiv, deoarece nu se referă la interpretarea greșită a

vreunui act juridic. În consecință în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâții G.R. și S.F. împotriva sentinței civile nr.

18 din 8 octombrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și

asigurări sociale.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 martie 2012.