ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2167/2015

Decizia nr. 2167/2015

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, reclamanta SC A. SRL Adjud a chemat în judecată pe pârâta SC B. SA (fosta Banca C. Asigurări SA) pentru ca prin hotărâre judecătorească aceasta să fie obligată la 200.000 RON despăgubiri civile și la dobânda legală calculată până la plata efectivă a debitului.

Prin sentința civilă nr. 54 din 26 iunie 2013 a Tribunalului Vrancea

s-a respins acțiunea reclamantei pentru lipsa calității procesuale active având în vedere că imobilul în discuție este ipotecat în favoarea Băncii C. Sucursala Vrancea, instituție bancară în favoarea căreia a fost cesionată polița de asigurare.

Prin decizia civilă nr. 25/A din 26 februarie 2014 a Curții de Apel Galați

s-a admis apelul reclamantei, s-a anulat sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare având în vedere că reclamanta are calitate procesuală activă în cauză.

Prin sentința civilă nr. 68/2014 a Tribunalului Vrancea

s-a admis acțiunea și a fost obligată pârâta să-i achite reclamantei 159.549,39 RON despăgubiri civile și dobânda legală calculată de la data introducerii acțiunii, respectiv 16 iulie 2012 până la data achitării efective a debitului; a fost obligată pârâta și la cheltuielile de judecată de 12.134,5 RON.

Pentru a se pronunța această sentință, s-au reținut următoarele:

Reclamanta SC A. SRL Adjud este proprietara imobilului situat în Adjud.

La data de 10 mai 2011 reclamanta a încheiat cu Banca C. Asigurări contract de asigurare, sens în care s-a emis polița din 10 mai 2011 cu valabilitate în perioada 14 mai 2011-13 mai 2012, valoarea asigurată fiind 1.437.384 RON sau 340.467 euro.

La 20 octombrie 2011 la acest imobil a avut loc un incendiu în care s-a distrus acoperișul pe o suprafață de circa 250 mp, s-au degradat tavanul și pereții interiori, au ars materiale de birotică și aparate de aer condiționat.

Reclamanta a solicitat despăgubiri, iar cu adresa din 29 martie 2012 pârâta i-a comunicat refuzul, încadrând evenimentul la excluderi.

Asigurătorul a avut în vedere că prin procesul-verbal de intervenție din 20 octombrie 2011 încheiat de I.S.U. Subunitatea Adjud s-a stabilit drept cauză a incendiului, coșul de fum neprotejat termic față de materialele combustibile, situație care s-ar încadra în cauzele de excludere de la pct. 3.11, 3.12, 3.15 și 3.19 din Condițiile generale de asigurare.

În raportul de evaluare întocmit de Banca C. se reține starea foarte bună a instalațiilor termice, iar la punerea în funcțiune a centralei termice achiziționată în 14 decembrei 2010, la 15 decembrie 2010 s-a constatat funcționarea sa normală și nu s-au făcut alte mențiuni de către operatorul D.

În condițiile în care în procesul verbal de intervenție se stabilește cauza probabilă a evenimentului și nu se precizează ce obligații ar fi încălcat reclamanta și cu ce ar fi trebuit protejat coșul de fum, nu se poate reține cu certitudine vinovăția reclamantei la producerea incendiului.

Așa fiind, instanța a apreciat că nu suntem în situația excluderilor prevăzute de art. 3.11, 3.12, 3.15 și 3.19, reclamanta funcționând cu toate autorizațiile prevăzute de lege.

Potrivit art. 1.1 din contract, asigurătorul s-a obligat să acorde despăgubiri pentru bunurile asigurate.

Asiguratul și-a îndeplinit obligațiile de anunțare a evenimentului și de plată a primei de asigurare, obligații prevăzute de art. 5 și 6 din contract și are dreptul la despăgubire.

Din polița de asigurare a rezultat că imobilul este asigurat la valoarea de înlocuire de 1.437.387 RON.

Valoarea de înlocuire reprezintă potrivit art. 4.1.1. din contract costul de construcție al unei clădiri similare cu cea asigurată în funcție de caracteristicile preexistente, rezultat din devize, facturi, expertize și alte documente.

Art. 7.6.1. lit. a) din contract prevede că în cazul daunei parțiale, cuantumul daunei constă în costul reparațiilor, recondiționării, restaurării sau înlocuirii părților avariate (inclusiv al manoperei, transportului, montării sau demontării).

În cazul de față, pe baza procesului verbal al I.S.U., a procesului verbal de constatare a daunelor din dosarul de daună, a schițelor și măsurătorilor inspectorului de daune, a planșelor foto și a avizului de lucrări, expertul a stabilit o daună parțială la imobilul reclamantei de 159.549,39 RON.

În această valoare intră lucrări de desfaceri și demolări a elementelor de construcții afectate de incendiu de 13.373,40 RON, lucrări de reparații și construcții de 141.213,14 RON și lucrări de reparații instalații de 4.962,85 RON.

Lucrările de 13.373,40 RON nu se încadrează în cele de curățare sau disponibilizare a resturilor la lucrul daunei pentru care asigurarea impune cheltuieli suplimentare, în cazul de față dauna nefiind totală.

Lucrările de această valoare sunt cele de demontare a părților avariate în vederea înlocuirii și care sunt incluse în cuantumul daunei potrivit art. 7.6.1 lit. a) din contract.

Pe de altă parte, s-a apreciat că despăgubirea pentru dauna suferită trebuie să cuprindă toate cheltuielile pe care le suportă asiguratul pentru înlocuirea părții din construcția distrusă, inclusiv manopera, cheltuielile directe și indirecte incluse în recapitulația unui deviz pentru construcții.

Așa fiind, având în vedere prevederile contractului de asigurare și dispozițiile art. 1073 și urm. C. civ. în vigoare la data încheierii convenției, s-a admis acțiunea, a fost obligată pârâta la despăgubiri de 159.549,39 RON și la plata dobânzii legale calculate de la data introducerii acțiunii, 16 iulie 2012, la data achitării efective a debitului.

Cum pârâta a căzut în pretenții, în baza art. 274 C. proc. civ. a fost obligată la cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru de 5.615 RON și onorarii expert de 6.519,5 RON.

Împotriva sentinței civile nr. 68/2014 a Tribunalului Vrancea a declarat apel pârâta, iar Curtea de Apel Galați, secția I civilă, prin decizia civilă nr. 42/A din 23 martie 2015 a admis apelul declarat de pârâta SC B. SA împotriva sentinței civile nr. 68 din 29 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul Vrancea, secția a ll-a civilă, nr. x/91/2012* pe care a schimbat-o în parte în ceea ce privește cuantumul despăgubirii și anume 146.175,99 RON în loc de 159.549,39 RON precum și cuantumul cheltuielilor de judecată de la fond și anume 10.000 RON în loc de 12.134,5 RON; a menținut restul dispozițiilor instanței de fond cu privire la dobândă.

Pentru a dispune astfel, Curtea a reținut următoarele:

Reclamanta a solicitat pârâtei acoperirea daunei produsă prin incendiul din 20 octombrie 2011, dar cu adresa din 29 martie 2012 i s-a comunicat refuzul. S-a încadrat evenimentul la excluderi în conformitate cu art. 3.14 precizându-se că în cauză nu s-au respectat prevederile art. 85 alin. (3) din Ordinul nr. 163/2007 cu privire la normele de pază și prevenire a incendiilor.

Potrivit poliței de asigurare dintre părți, intimata-reclamantă s-a asigurat și pentru incendiu. Valoarea de înlocuire a imobilului s-a stabilit la 1.437.384 RON.

Nu s-au avut

în vedere și cheltuielile suplimentare de curățare, disponibilizare a resturilor de la locul daunei.

În partea de jos a poliței e făcută mențiunea că „prin semnarea acestei polițe declar că am primit (reclamanta) și am luat cunoștință de condițiile generale și eventual, suplimentare/speciale de asigurare".

Inserarea acestei mențiuni și semnarea poliței de către asigurat determină constatarea că apărarea intimatei precum că nu are cunoștință de aceste „condiții generale" nu are fundament legal.

Art. 969 C. civ. prevede că „o convenție legal făcută are putere de lege între părțile contractante".

Semnarea poliței cu mențiunea mai sus precizată determină constatarea că intimata-reclamantă s-a obligat la respectarea obligațiilor cuprinse în Condițiile generale de asigurare ale asigurătorului.

În speță, nu se contesta existența incendiului și nici pagubele produse. Sunt obiecțiuni legate de cauza incendiului.

Potrivit procesului-verbal de intervenție din 20 octombrie 2011 întocmit de Inspectoratul pentru Situație de Urgență, împrejurarea determinantă a incendiului a fost coșul de fum neprotejat termic față de materiale combustibile.

Apelanta, prin apelul său, a solicitat și o expertiză pirogenică pentru a se verifica de către alți specialiști cauza incendiului (respectarea dispozițiilor legale în materie de către reclamantă).

Instanța a constatat că deficientele constatate la 25 octombrie 2010 au fost înlăturate de către intimata-reclamantă, iar la data punerii în funcțiune a noii centrale termice s-a chemat o societate specializată, ceea ce exclude posibilitatea existenței vreunei culpe în sensul art. 3 din Condițiile generale de asigurare a imobilelor în producerea incendiului din partea intimatei. Prin prisma acestei concluzii și a faptului că imobilului a fost demolat, s-a apreciat că expertiza pirogenică este inutilă.

Producerea evenimentului asigurat, existența unei polițe de asigurare valabile precum și constatarea că asiguratul nu are nicio culpă din cele prevăzute în art. 3 din „Condiții generale pentru asigurarea de imobile" antrenează răspunderea contractuală a apelantei.

A mai reținut instanța că apelanta consideră că nu datorează despăgubiri pentru că sunt incidente cazurile de excludere prevăzute la art. 3.11, 3.12, 3.15 și 3.19, însă în speța s-a apreciat că nu suntem în situația unei erori de proiectare/execuție/fabricație sau defecte ale imobilului din cauza cărora să se fi produs incendiul (3.11) sau de alegere a materialelor (3.11) sau să nu existe autorizații legale de construcție și funcționare (art. 3.15) sau pentru că nu s-ar fi înlăturat deficiențele constatate în 25 martie 2010 (art. 3.19) se constată că în mod nefondat asigurătorul refuză plata despăgubirii în conformitate cu art. 1.1 din „Condiții generale".

Cu privire la cuantumul despăgubirii, expertiza efectuată în cauză de expert E. a reținut o valoare totală a lucrărilor de reparații în sumă de 159.549,39 RON din care: lucrări pentru desfaceri și demolări în sumă de 13.373,40 RON; lucrări de reparații construcții în sumă de 141.213,14 RON; lucrări de reparații instalații în sumă de 4962,85 RON.

În conformitate cu „definițiile" din preambulul „Condițiilor generale" ne aflăm în fața unei daune parțiale deoarece avarierea bunului asigurat a avut loc într-o proporție ce permitea refacerea și aducerea în starea anterioară producerii evenimentului cu un cost mai mic decât valoarea bunurilor la data producerii evenimentului asigurat (vezi valoarea reținută de expert și cea a bunului asigurat de 1.437.387 RON). Faptul că asiguratul a ales să demoleze imobilul nu schimbă cu nimic felul pagubei, despăgubirea acordându-se în funcție de această caracteristică.

Conform art. 7.6.1 lit. a) în caz de daună parțială cuantumul daunei cuprinde: costul reparațiilor recondiționării, restructurării sau înlocuirii părților avariate. Potrivit poliței de asigurare nu s-a avut în vedere și acoperirea cheltuielilor de curățare, a resturilor de la locul daunei, curățare ce are loc atât în caz de daună totală cât și de daună parțială (contrar opiniei instanței de fond).

Ca atare, instanța, din sumele reținute de expert E. Ie-a înlăturat pe cele vizând lucrările pentru desfaceri și demolări în sumă de 13.373,40 RON.

Obiecțiunile apelantei în ceea ce privește reținerea TVA-ului au fost apreciate neîntemeiate, avându-se în vedere că intimata e o societate comercială ce urmează să plătească TVA la data achiziționării materialelor.

Apoi, includerea de cheltuieli directe și indirecte de către expert a avut loc în mod corect, deoarece înlocuirea părților avariate, reconditionarea sau restaurarea acestora presupune efectuarea unor astfel de cheltuieli, pentru care la acest moment nu se pot depune înscrisuri, dar pentru care un expert poate întocmi un calcul estimativ.

Fată de considerentele de mai sus se constată că e întemeiată doar critica apelantei în ceea ce privește reținerea și a sumei de 13.373,40 RON reprezentând lucrări pentru desfaceri și demolări.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC B. SA prin care a solicitat admiterea recursului, în principal casarea deciziei recurată și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea administrării probei cu expertiză și în subsidiar a solicitat modificarea în tot a deciziei și respingerea cererii de chemare în judecată.

O primă critică adusă deciziei recurată a vizat încălcarea dreptului la apărare prin respingerea probei cu expertiză pirogenică. Respingerea acestei probe reprezintă o denaturare a principiului prevăzut de art. 1169 C. civ.

Consideră că este necesară o analiză amănunțită a situației de fapt care a condus la incendiu, o analiză de specialitate a cauzei incendiului și implicit stabilirea existenței unei culpe a reclamantei.

De asemenea, apreciază că în cauză sunt necesare lămuriri cu privire la împrejurările în care s-a declanșat, propagat, agravat și favorizat producerea incendiului, eventualele norme legale încălcate prin activitățile desfășurate de reclamantă și care au relevanță la producerea incendiului precum și legalitatea funcționării centralei termice, a punerii în funcțiune și a întreținerii coșului de fum.

Arată recurenta, că instanța, asumându-și rolul experților, a decis prin raportare la faptul că imobilul ce trebuia a fi analizat a fost dărâmat, că nu se impune administrarea acestei probe.

În continuare, recurenta prezintă argumentele sale cu privire la pertinența, utilitatea și concludenta acestei probe.

A doua critică adusă deciziei recurată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., raportat la art. 261 pct. 5 C. proc. civ., recurenta apreciind că instanța de apel nu a motivat decizia recurată, care este în contradicție cu probele de la dosar. în opinia recurentei, din acest punct de vedere, nemotivarea este totală, întrucât nu a argumentat de ce a considerat instanța că în speță nu se regăsesc clauzele de excludere. De asemenea, instanța nu face referire la principala probă în sensul apărărilor pârâtei, care este procesul verbal I.S.U., care dovedește contrariul celor reținute de către instanță.

Recurenta face trimitere la practica și jurisprudența constantă a instanțelor, în sensul că instanța trebuie să răspundă tuturor argumentelor invocate de părți, acest lucru trebuind să reiasă explicit din motivare.

Cea de a treia critică a vizat interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, respectiv Contractul de Asigurare și Condițiile Generale, apreciind că în cauză sunt aplicabile clauzele de excludere care determină lipsa dreptului la despăgubire al reclamantei.

În mod greșit s-a considerat că procesul-verbal I.S.U. nu dovedește nerespectarea de către reclamantă a obligațiilor contractuale.

Conform acestui proces-verbal incendiul se datorează unui coș de fum neprotejat termic față de materiale combustibile. În deplină conformitate cu art. 3.11, 3.15 și 3.19 din Condițiile generale de asigurare nu are obligația de despăgubire.

În plus, la 25 martie 2010 reclamanta SC A. SRL a fost sancționată contravențional, deoarece materialele și elementele de construcție nu erau tratate cu substanțe de termoprotecție sau ignifuge.

Vinovăția reclamantei este dovedită în cauză, procesul-verbal constatând faptul că imobilul reclamantei avea coșul de fum neprotejat termic, aspect pe care reclamanta l-a cunoscut anterior producerii incendiului, l-a ignorat și acesta a reprezentat principala cauză a producerii incendiului.

Recurenta face trimitere și la dispozițiile Legii nr. 307/2006 și a Ordinului nr. 163/1997, care demonstrează că reclamanta este culpabilă de producerea evenimentului asigurat, iar evenimentul asigurat reprezintă o clauză de excludere de la plata despăgubirilor conform contractului de asigurare.

În raport de aceste considerente, recurenta apreciază că au fost încălcate dispozițiile art. 969 C. civ., prin nerespectarea dispozițiilor contractuale încheiate potrivit principiului libertății contractuale.

O ultimă critică adusă deciziei recurată se referă la soluția instanței de apel în ceea ce privește cheltuielile de judecată la care a fost obligată pârâta.

Astfel, în raport de soluția pronunțată în cadrul judecății în apel, prin care a fost redus cuantumul pretențiilor solicitate de reclamantă, a fost redus și cuantumul cheltuielilor de judecată. Recurenta solicită reanalizarea acestei chestiuni de către instanța de recurs, susținând că nu au fost respectate dispozițiile art. 274 alin. (2) C. proc. civ., critică încadrată în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În esență, s-a susținut lipsa de proporționalitate a reducerii cheltuielilor de judecată, față de pretențiile admise prin cererea dedusă judecății, solicitând reducerea acestora până la suma de 8.858 RON.

În combaterea cererii de recurs, intimata-reclamantă SC A. SRL a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de apel.

Recursul este nefondat.

Recurenta a indicat drept motiv de recurs art. 304 pct. 5 C. proc. civ. care poate constitui temei pentru casarea unei hotărâri atunci când instanța, prin hotărârea dată, a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Sub un prim aspect este de observat că acest motiv de recurs trebuie analizat în contextul celorlalte prevederi procedurale, care califică recursul drept o cale extraordinară de atac nedevolutivă, ceea ce înseamnă, pe de o parte, că regulile instituite pentru promovarea și susținerea criticilor trebuie să fie respectate întocmai, iar pe de altă parte, că prin recurs se examinează legalitatea soluțiilor anterior pronunțate fără să fie provocată o rejudecare a fondului în orice situație. Din acest punct de vedere trebuie observate nu doar dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ci și dispozițiile art. 302

1

lit. c) C. proc. civ. care obligă la „dezvoltarea motivelor de nelegalitate" a hotărârii recurate. În speță, din redarea criticilor pe care recurenta și-a sprijinit motivul prevăzut de pct. 5, se poate constata că au fost aduse spre o nouă examinare chestiuni de fond legate de administrarea și interpretarea probelor care nu se încadrează în motivul de nelegalitate invocat.

Ipotezele acestui motiv care au în vedere încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. raportat la încălcarea dreptului la apărare nu se regăsesc în cauză.

În fine, problema încălcării dreptului la apărare, prin respingerea probei cu expertiză specialitatea pirogenie, pusă în discuție, în alți termeni prin motivele de recurs este o chestiune de fapt, de netemeinicie, care se probează în fața instanțelor investite să judece fondul cauzei, probele care țin de aceste susțineri și apărări se prezintă instanțelor respective, pentru că numai astfel pot fi puse în situația de a verifica pertinența, concludenta și utilitatea probei.

În acest sens art. 129 alin. (1) C. proc. civ. stabilește îndatorirea părților ca, în condițiile legii, să-și exercite drepturile în ordinea și la termenele stabilite de lege sau judecător, „precum și să-și probeze pretențiile și apărările". În condițiile speței, în care s-a solicitat proba cu expertiză specialitatea pirogenie, instanța de apel a prezentat prin considerente, argumentele pentru care a apreciat inutilitatea probei.

În raport de aceste considerații, se va reține că nu există nici un fundament pentru a se analiza soluția pronunțată în apel din perspectiva propusă de recurentă.

Referitor la motivul de nelegalitate invocat de către recurentă și prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte reține că este neîntemeiat, deoarece din considerentele deciziei recurate rezultă că, instanța de apel a motivat hotărârea în fapt și în drept fiind respectate dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

Împrejurarea că raționamentul și argumentele reținute de curtea de apel nu coincid cu cele ale recurentei nu poate fundamenta criticile acestei părți prin invocarea art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Considerentele deciziei demonstrează contrariul celor afirmate de către recurenta-pârâtă. Din sinteza motivelor expuse de pârâtă, instanța de apel a desprins chestiunile de drept și de fapt care erau de esența litigiului și a răspuns motivat la acestea. Astfel, în ceea ce privește cauza incendiului, atât instanța de fond cât și cea de apel, au statuat că asiguratul nu deține vreo culpă din cele prevăzute de art. 3 din Condițiile generale pentru asigurarea de imobile, asiguratul funcționând cu toate autorizațiile prevăzute de lege.

Din acest punct de vedere, trebuie remarcat faptul că și în cazul unei căi de atac devolutive, criticile de netemeinicie și nelegalitate nu presupun expunerea considerentelor instanței în funcție de argumentele aduse de parte. De altfel, art. 261 alin. (5) C. proc. civ. cere ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Prin urmare, dispozițiile invocate nu presupun alte obligații din partea instanței pentru a se reține că decizia instanței de apel nu a fost motivată sau că ar conține considerente contradictorii sau străine de natura pricinii.

Față de validarea raționamentului instanței de apel cu privire la antrenarea răspunderii contractuale a pârâtei în raport de producerea evenimentului asigurat, de existența unei polițe de asigurare valabile, precum și de constatarea că asiguratul nu are nicio culpă, argumentele recurentei legate de nemotivarea totală a hotărârii sunt lipsite de temei legal.

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., teza a ll-a invocată de recurentă, vizează aplicarea greșită a legii. Din această perspectivă s-a pus în discuție aplicarea greșită a art. 1073 C. civ., raportat la art. 969 C. civ. În sprijinul acestei critici, recurenta a arătat că nu sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii civile contractuale, în speță fiind incidente clauzele de excludere care determină lipsa dreptului la despăgubire.

Cu privire la acest motiv, Înalta Curte arată că potrivit art. 969 C. civ., invocat de recurentă, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante și, ca atare, judecătorii sunt obligați să le aplice așa cum au fost concepute și redactate de participanții la încheierea convenției.

Din actele dosarului a rezultat că recurenta a refuzat, să execute voluntar contractul, opunându-i reclamantei clauze ale convenției care în opinia sa îi dau dreptul să nu acorde despăgubiri. Recurenta a pus în discuție aplicarea dispozițiilor art. 3.11, 3.12, 3.15 și 3.19 considerând că este îndreptățită să nu acorde despăgubirile solicitate de reclamantă.

Prin dispozițiile art. 3 din Condițiile generale pentru asigurarea de imobile, au fost stabilite clauze care înlătură răspunderea contractuală a asigurătorului, având în vedere existența unor erori de proiectare/execuție/fabricație sau defecte ale imobilului din cauza cărora să se fi produs incendiul (art. 3.11) sau de alegere a materialelor (art. 3.11) sau să nu existe autorizații legale de construcție și funcționare (art. 3.15) sau pentru că nu s-ar fi înlăturat deficiențele constatate (art. 3.19). Sub cuvânt că aceste dispoziții nu au fost respectate au fost opuse clauzele de excludere prevăzute de art. 3, iar instanțele anterioare au acceptat această susținere, apreciind în mod corect că reclamanta nu deține nici o culpă în ceea ce privește producerea evenimentului asigurat.

Apărarea pârâtei prin care susține existența culpei pârâtei la producerea riscului asigurat, în raport de sancționarea sa contravențională pentru nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor este lipsită de relevanță, în speță antrenarea răspunderii contractuale a pârâtei fiind angajată în raport de probele administrate în cauză, care nu au relevat cu certitudine vinovăția reclamantei la producerea incendiului.

Litigiul a izvorât dintr-un contract bilateral care trebuie executat cu bună-credință, iar în raport de intenția comună a părților, s-a constatat că în mod nefondat asigurătorul refuză plata despăgubirii în conformitate cu art. 1.1 din Condițiile generale.

În consecință, în condițiile devoluțiunii apelului, situația de fapt a fost analizată, instanța constatând că obligațiile care cădeau în sarcina reclamantei, respectiv anunțarea evenimentului și plata primei de asigurare, obligații prevăzute la art. 5 și 6 din contract au fost respectate, astfel încât dă dreptul la despăgubire potrivit art. 1.1 din contract.

Față de motivul de recurs al recurentei privind cuantumul cheltuielilor de judecată acordate, Înalta Curte observă sub un prim aspect că, această critică legată de cuantum reprezintă o chestiune de temeinicie, ce nu poate fi analizată în recurs.

În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (2) C. proc. civ., față de legalitatea admiterii cererii, critica nu subzistă, instanța de apel arătând că suma reprezintă cheltuielile de judecată efectuate în fata instanței de fond, cuantumul fiind stabilit în funcție de soluția de admitere în parte a acțiunii.

În consecință, față de cele ce preced potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC B. SA împotriva deciziei civile nr. 42 A din 23 martie 2015 a Curții de Apel Galați, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 octombrie 2015.