ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2451/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați, secția comercială, la data de 18 martie 2010, sub nr. 2512/121/2010, reclamanta M.D. a chemat în judecată pârâta SC O. V.I.G. SA București, solicitând ca, pe baza probelor ce se vor administra, să se dispună: obligarea pârâtei la plata sumei de 145.290,85 lei, reprezentând contravaloarea despăgubirilor rămase de achitat în urma evenimentului - vijelie din 2- 3 iunie 2009, în baza poliței de asigurare seria J nr. 055130 din 28 ianuarie 2009, și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea prezentului litigiu.

Prin sentința civilă nr. 3032, pronunțată la data de 1 octombrie 2010, Tribunalul Galați, secția comercială, a admis acțiunea comercială, formulată de reclamanta M.D., în contradictoriu cu pârâta SC O. V.I.G. SA București, a obligat pârâta la plata sumei de 145.290,85 lei cu titlu de despăgubiri, în baza poliței de asigurare seria J nr. 055130 din 28 ianuarie 2009, cu dobânda legală de la data pronunțării până la data achitării efective a debitului și la plata sumei de 14.522 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

În motivarea acestei hotărâri, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele motive: Între părți a existat un raport juridic obligațional izvorât din polița de asigurare seria J nr. 055130 din 28 ianuarie 2009 - în temeiul căreia creditorul (în speță - reclamanta) a achitat debitorului (în speță - pârâta) o primă de asigurare de 24.700 lei și a pretins acesteia plata despăgubirilor urmare producerii evenimentului asigurat, suma reprezentând valoarea stabilită prin raportul de expertiză extrajudiciară - expert inginer C.M. Apărările pârâtei, în sensul că evenimentul asigurat nu s-a produs și că întinderea prejudiciului nu a fost dovedită, nu au fost primite, întrucât, prin plata efectuată - după întocmirea raportului de expertiză efectuat de inginer P.M.

- aceasta a recunoscut, implicit, producerea riscului asigurat, iar obligația plății despăgubirilor îi revine conform contractului de asigurare, întinderea prejudiciului fiind dovedită de reclamantă cu raportul de expertiză efectuat de expert inginer C.M. și necontestat. Instanța de fond a considerat că înțelegerea amiabilă a părților pentru suma de 150.000 lei consemnată în procesul – verbal nr. 530 din 20 octombrie 2009, a reprezentat, în fapt și în drept o plată parțială impunându-se a fi urmată de plata diferenței de 145.290,85 lei, în vederea recuperării integrale a prejudiciului, conform expertizei. Astfel, la calculul sumei datorate, instanța a avut în vedere deducerea din suma totală de 347.401 lei - stabilită ca valoare a despăgubirilor la un procent de 94 %- a francizei de 15 % prevăzută în polița de asigurare, respectiv, suma de 52.110 lei, a sumei de 12.341 lei achitată de pârâtă cu O.P.

nr. 775 din 3 iulie 2009 și a sumei de 137.000 lei achitată cu O.P. nr. 9725 din 17 noiembrie 2009. Împotriva acestei sentințe a formulat apel, în termen, pârâta SC O. V.I.G. SA București, la data de 14 decembrie 2010, motivele de apel fiind depuse, de asemenea, în termen, la aceeași dată. Prin decizia comercială nr. 12, pronunțată la data de 26 ianuarie 2011, Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială, a respins, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare formulată de apelanta SC O. V.I.G. SA București; a admis apelul declarat de pârâta SC O. V.I.G. SA București împotriva sentinței civile nr. 3032 din 1 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul Galați, în dosarul nr. 2512/121/2010, în contradictoriu cu intimata-reclamantă M.D.; a schimbat sentința comercială nr. 3032 din 1 octombrie 2010 a Tribunalului Galați, în sensul că a respins acțiunea, ca nefondată, și a obligat intimata-reclamantă M.D.

la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.258,41 lei. Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut, în esență, următoarele aspecte: În ceea ce privește cererea de suspendare a executării sentinței comerciale nr. 3032 din 1 octombrie 2010, a Tribunalului Galați, această cerere a rămas fără obiect, părțile punând concluzii pe cerere la același termen cu concluziile pe fond.

Pe fondul cauzei, instanța de apel a considerat că nu îi este imputabil doar pârâtei faptul că suma de bani convenită a fi plătită cu titlu de despăgubiri prin procesul – verbal nr. 530 din 20 octombrie 2009 a fost virată cu câteva zile diferență, aceasta depunând diligențe pentru a afla numărul de cont al reclamantei (adresa nr. 559 din 13 noiembrie 2009), în timp ce reclamanta a predat documentele justificative asigurătorului abia în data de 27 octombrie 2009, iar contul în care urma să fie virată suma a fost confirmată în data de 13 noiembrie 2009, astfel încât plata nu s-a putut efectua în termen de 5 zile așa cum s-a convenit pe fondul cauzei și din culpa acesteia.

Mai mult, curtea a reținut că părțile au convenit, sub condiția plății sumei de 150.000 lei, stabilită prin procesul-verbal de conciliere directă încheiat în data de 20 octombrie 2009, către reclamanta M.D., că acestea nu mai au nicio pretenție una față de alta pentru acest litigiu, astfel că în baza art. 969 C. civ. combinat cu art. 282 – 296 C. proc. civ. apelul s-a considerat întemeiat. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamanta M.D., solicitând admiterea recursului și, în rejudecare, modificarea în totalitate a deciziei pronunțate de instanța de apel și menținerea sentinței nr. 3032 din 1 octombrie 2010, pronunțată de instanța de fond, ca temeinică și legală. În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 7 și 9 ale art. 304 C. proc.

civ., recurenta-reclamantă M.D. a invocat, în esență după expunerea situației de fapt că instanța de apel a dat greșit eficiență juridică înțelegerii stabilite prin procesul-verbal de conciliere din data de 20 octombrie 2009, care a fost condiționată de plata sumei convenite într-un anumit termen, nerespectat, astfel că, plățile făcute ulterior trebuiau considerate ca plăți parțiale, făcute în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 136/1995. Or, instanța de apel fără a menționa motivele de drept pentru care a admis apelul și fără a analiza temeiurile de drept precizate în acțiune, a schimbat în totalitate hotărârea instanței de fond cu încălcarea art. 261 C. proc. civ.

De asemenea, hotărârea este lipsită de temei legal și dată cu aplicarea greșită a legii, prin contractul de asigurare, asigurătorul obligându-se ca, în schimbul primei de asigurare, să suporte riscul asigurat produs în urma unui eveniment prevăzut la valoarea daunelor, în limita sumei asigurate. Sub acest aspect, instanța de apel nu a analizat temeinicia cererii de chemare în judecată și întinderea prejudiciului cauzat, rezumându-se doar la a analiza conținutului procesului-verbal de conciliere din 20 octombrie 2009, deși prin raportul de expertiză necontestat s-a dovedit că prejudiciul total a fost de 347.401 lei, astfel că plata parțială se impunea a fi urmată de plata diferenței de 145.290,85 lei în vederea acoperirii integrale a prejudiciului, cum a stabilit prima instanță.

Cât privește pretinsa culpă a recurentei, instanța de apel a apreciat greșit probele, cauzei din analiza lor rezultând dimpotrivă, că intimata-pârâtă a dat dovadă de rea-credință, deoarece știa contul său bancar, dovada reprezentând-o plata făcută în data de 3 iulie 2009, iar conform art. 1114 C. civ., dacă dorea într-adevăr să plătească de bună voie aceasta putea să consemneze suma la dispoziția recurentei ceea ce nu a făcut. Faptul că în procesul-verbal de conciliere din 20 octombrie 2009 nu s-a prevăzut nicio sancțiune pentru nerespectarea termenului, nu înlătură obligația pârâtei de a executa această înțelegere cu bună-credință, conform prevederilor art. 970 C. civ., astfel că sancțiunea pentru neplata la termen este lipsirea de eficiență juridică a acestei înțelegeri, sancțiune comunicată pârâtei după împlinirea termenului.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare reiterând apărările din apel. Analizând recursul se găsește nefondat. În privința primului motiv de recurs invocat, prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se constată din analiza hotărârii instanței de apel că aceasta și-a motivat în fapt și în drept soluția cu raportare la susținerile părților și probele administrate, temeiul admiterii acțiunii formulate în limitele reținute constituindu-l chiar înțelegerea părților, cu trimitere la dispozițiile art. 969 C. civ. la care instanța de apel s-a raportat. Așa fiind, nu se poate reține încălcarea art. 261 C. proc. civ. În privința motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că referirile recurentei – reclamante la dispozițiile art. 1114 C. civ.

și art. 970 C. civ. se fac doar din perspectiva situației de fapt și a probelor administrate pe care recurenta – reclamantă le reapreciază în privința culpei părților în nerespectarea înțelegerii cu privire la plata despăgubirilor stabilite de comun acord, or sub acest aspect nu este posibilă o reluare a judecății cauzei, instanța de recurs fiind competentă în limita acestui motiv de recurs să analizeze doar nelegalitatea hotărârii și nu pretinsa netemeinicie a acesteia. Cât privește forța juridică a acestei înțelegeri, ea nu poate fi înlăturată, față de situația de fapt reținută de către instanța de apel reprezentând acordul de voință al părților în sensul art. 969 C. civ.

sub aspectul desocotirii acestora în baza contractului de asigurare și este, deci, obligatorie pentru părți dar și pentru instanța de judecată, astfel că, hotărârea instanței de apel este legală, neputându-se reține în aceste condiții, nici încălcarea art. 20 alin. (3) din Legea nr. 136/1995, la care se face, de asemenea, trimitere. Așa fiind, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta M.D. împotriva deciziei comerciale nr. 12 din 26 ianuarie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 iunie 2011.