ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1334/2011

Asupra recursului de

față :

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele :

Prin Sentința comercială nr. 710 din 30 iunie

2010, pronunțată în Dosarul nr. 817/112/2010, Tribunalul Bistrița-Năsăud,

secția comercială de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția

lipsei calității procesuale a reclamantei invocată de pârâtă ca neîntemeiată și

a admis acțiunea formulată de SC A.A. SRL împotriva pârâtei SC B.A.V.I.G. SA

astfel cum a fost precizată, și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma

de 1.400.896,50 RON cu titlu de diferență despăgubiri datorate în temeiul

poliței de asigurare IBN nr. 0088941 din 20 februarie 2009, și la dobândă

legală în sumă de 4.903.850 RON pentru perioada 1 mai 2009 până la 25 iunie

2009 și în continuare pentru suma stabilită prin prezenta hotărâre până la

plata efectivă .

Pârâta a fost

obligată la 24.075 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această sentință instanța de fond a reținut că, urmare a angajării unor credite

de la B., sucursala Bistrița Năsăud, bunurile asigurate prin polița de

asigurare IBN nr. 0088941 proprietatea tabulară a reclamantei au fost aduse

drept garanție la acordarea creditului iar pe polița de asigurare la rubrica „mențiuni

speciale” s-a înscris faptul că acestea „se cesionează în favoarea instituției

creditoare B., sucursala Bistrița Năsăud”.

Prin această mențiune

reclamanta a fost de acord în cazul procedurii înscrisului asigurat, să

cesioneze băncii creditoare dreptul de a încasa despăgubirile ce i s-ar cuveni

din valorificarea acestei polițe, ceea ce s-a și întâmplat în cauză.

Urmare a incendiului

produs în dimineața zilei de 24 martie 2009 la sediul societății reclamante, în

ziua de 25 martie 2009, directorul Sucursalei B.A. Bistrița Năsăud și al

societății de evaluare a pagubelor SC P.R.C. SRL Vaslui s-au deplasat la locul

incendiului ocazie cu care s-a încheiat proces-verbal de evaluare, prin care

s-a constatat distrugerea bunurilor asigurate în proporție de 90%. După

întocmirea dosarului de daune, pârâta a achitat reclamantei suma de

3.502.953,37 RON constatându-se incidente dispozițiile art. 28 din Legea nr. 136/1995,

în sensul că printr-un raport de subevaluare de 64,82% între valoarea bunurilor

la data încheierii contractului de asigurare de 5.530.086 RON suma asigurată a

bunurilor din contractul de asigurare de 3.800.000 RON. Instanța a reținut că

acest mod de calcul al raportului de evaluare este greșit întrucât, conform

expertizei valoarea reală a bunurilor asigurate este de 7.215.826 RON iar prin

polița de asigurare aceleași bunuri au fost asigurate la valoarea de 6.500.000

RON . Urmare a calculelor făcute, a rezultat un procent de subevaluare de

9,921% având în vedere totalitatea bunurilor asigurate, astfel că reclamantei i

se cuvin cu titlu de despăgubiri suma de 4.903.850 RON din care, în raport de

suma achitată de 3.502.953,50 lei, pârâta urmează ca în baza art. 969 și urm.C.

civ. și art. 3 pct. 11 și art. 43 C. com. să plătească reclamantei 1.400.896,50

RON precum și dobânda aferentă.

Apelul declarat de

pârâta SC B.A.V.I.G. SA București a fost respins prin Decizia civilă nr. 105

din 14 septembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de

contencios administrativ.

Instanța de apel a

reținut că, prin polița de asigurare reclamanta și-a asigurat toate bunurile

imobile ce formau complexul industrial la care s-a produs incendiul, valoarea

acestora stabilindu-se la suma de 6.500.000 RON. Raportul de expertiză a

stabilit valoarea reală a bunurilor ce au făcut obiectul poliței de asigurare

la suma de 7.215.826 RON. Față de subevaluarea constatată s-a stabilit

incidența dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 136/1998, dispoziții în raport de

care, nu pot fi avute în vedere valoarea fiecărui bun imobil în parte cum

susține apelanta pârâtă ci trebuie avută în vedere valoarea tuturor bunurilor

înscrise în contractul de asigurare cu raportare la valoarea totală de înlocuire

a acestora, reprezentată de suma asigurată înscrisă în contract.

Împotriva deciziei,

pârâta a declarat recurs prin care a invocat următoarele critici pe care le-a

subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:

Încălcarea

dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 136/1995, interpretând în mod eronat că

pentru a stabili procentul de subasigurare se va lua în calcul suma asigurată

total conform poliței de asigurare de 6.500.000 RON corespunzătoare tuturor

imobilelor ce constituiau complexul și valoarea de înlocuire a tuturor acestor

imobile de 7.215.826 RON.

Interpretarea corectă

a dispozițiilor mai sus arătate este în sensul că trebuie luată în calcul numai

valoarea de înlocuire/suma asigurată a bunurilor distruse de evenimentul asigurat,

chiar dacă aceste bunuri sunt asigurate pe aceeași poliță de asigurare împreună

cu alte bunuri, care sunt însă neavariate de eveniment.

Încălcarea

dispozițiilor art. 20 alin. (2) teza a-II-a din Legea nr. 146/1997, întrucât

timbrajul s-a făcut la suma pe care reclamanta a solicitat-o în urma

restrângerii pretențiilor la al doilea termen de judecată.

O altă critică

vizează încălcarea dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 cu

privire la insuficienta timbrare a acțiunii prin neprecizarea sumelor

solicitate cu titlu de dobânzi legale pentru perioada de la 1 mai 2009, până la

data introducerii acțiunii.

Interpretarea greșită

a dispozițiilor legale referitoare la instituția cesiunii de creanță, ce a avut

drept consecință respingerea excepției lipsei calității procesuale active a

intimatei reclamante.

Recursul este

nefondat.

Prin polița de

asigurare IBN nr. 0088941 din 20 februarie 2009 aferentă bunurilor înscrise în

cartea funciară la Odorheiul Bistrița, reclamanta a asigurat toate bunurile

imobile proprietatea sa situate în această comună care formează un complex

industrial unitar pentru care s-a stabilit valoarea de înlocuire a tuturor

acestor imobile la suma de 6.500.000 RON ce reprezintă și suma asigurată în

situația producerii riscului pentru care s-a încheiat polița. La data

încheierii poliței de asigurare nu s-a făcut o evaluare a bunurilor asigurate

astfel că, valoarea acestor bunuri la data producerii riscului asigurat sunt

cele stabilite de SC P.R.C. SRL Vaslui prin raportul de expertiză însușit atât

de reclamantă cât și de pârâtă și care se referă la totalul bunurilor înscrise

în polița de asigurare a căror valoare reală se stabilește ca fiind de

7.215.826 RON.

În condițiile în care

suma asigurată prin polița de asigurare, fără o evaluare a bunurilor asigurate

este mai mică decât valoarea reală a acelorași bunuri cu ocazia producerii

riscului asigurat, s-a reținut în mod corect existența cazului de subevaluare,

susținut de pârâta și dovedit cu expertiza efectuată, recunoscut parțial de

către reclamanta ceea ce atrage incidența dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 136/1995,

privind asigurările și reasigurările din România.

Potrivit acestui text

în cazul în care contractul de asigurare s-a încheiat pentru o sumă asigurată,

inferioară valori bunului, despăgubirea cuvenită se reduce corespunzător

raportului dintre suma prevăzută în contract și valoarea bunului, dacă nu s-a

convenit altfel prin contract.

Făcând aplicarea

acestui text de lege, în calculul raportului de subevaluare nu pot fi avute în

vedere valorile fiecărui bun imobil în parte, cu raportare la parte din suma

asigurată stabilită în anexa poliței de asigurare așa cum susține recurenta

pârâtă, ci trebuie avută în vedere valoarea tuturor bunurilor înscrise în

contractul de asigurare cu raportare la valoarea totală de înlocuire a

acestora, reprezentată de suma asigurată prin contract .

Criticile referitoare

la încălcarea dispozițiilor art. 20 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 146/1997

și art. 2 alin. (1) din același act normativ sunt nefondate deoarece prin

acțiunea introductivă reclamanta a solicitat pârâtei plata sumei de

2.022.046,43 RON reprezentând diferența dintre suma obținută și cea datorată de

pârâtă precum și dobânda aferentă. Prin acțiunea introductivă aceasta precizează

că nu se află în posesia expertizei tehnice efectuate în urma incendiului din

24 martie 2009, astfel că după primirea acestui act își va recalcula

pretențiile și drept consecință și dobânda aferentă sumei stabilite. Drept

urmare, după primirea raportului de expertiză conform precizărilor din acțiune,

reclamanta și-a precizat câtimea pretențiilor reprezentând despăgubiri și

dobândă.

Nu se poate vorbi

astfel de faptul că reclamanta a procedat la micșorarea valorii pretențiilor în

sensul cerut de art. 20 din Legea nr. 146/1997, ci prin această precizare din

acțiunea inițială și-a stabilit pentru prima dată pretențiile pe care le are

față de pârâtă.

Neîntemeiată este și

critica referitoare la lipsa calității procesuale active a reclamantei

deoarece, urmare a angajării unor credite de la B., sucursala Bistrița Năsăud,

bunurile asigurate de reclamanta prin polița de asigurare, bunuri tabulare

proprietatea acesteia, au fost aduse drept garanție la acordarea creditului,

iar în polița de asigurare la rubrica „mențiuni speciale” s-a menționat faptul

că acestea,,se cesionează în favoarea instituției creditoare B. sucursala

Bistrița Năsăud.

Prin această

mențiune, reclamanta a fost de acord ca în cazul producerii riscului asigurat,

să cesioneze băncii creditoare dreptul de a încasa despăgubirile ce i s-ar

cuveni, ceea ce s-a și întâmplat. Prin urmare este lipsit de relevanță în ce

privește calitatea procesuală activă dacă ne aflăm în construcția juridică a

cesiunii de creanță ori în aceea a stipulației pentru altul.

Având în vedere

mențiunea specială din polița de asigurare, respectiv faptul că „se cesionează

în favoarea instituției creditoare, B., sucursala Bistrița Năsăud.” susținerile

recurentei apar ca neîntemeiate.

Atâta vreme cât

unitatea creditoare a fost satisfăcută prin încasarea cuantumului despăgubirile

acordate de către pârâtă, calitatea procesuală activă a reclamantei pentru

diferența despăgubirilor este îndreptățită și are ca temei accesul liber la

justiție, ce reprezintă deopotrivă, un principiu Constituțional dar și unul al

Convenției, atât de prezent în jurisprudența C.E.D.O.

Prin urmare,

susținerile recurentei-pârâte fiind neîntemeiate, în temeiul art. 312 alin. (1)

C. proc. civ., instanța supremă urmează să respingă recursul ca nefondat, cu

obligarea la 1.500 RON cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâta SC B.A.V.I.G. SA București împotriva Deciziei civile nr. 105

din 14 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal.

Obligă recurenta la

1.500 RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă SC A.A. SRL Orheiul

Bistriței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 martie 2011.