ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 853/2015
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 853/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Deliberând asupra
recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea
înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov la data de 11 februarie 2011 sub
număr de dosar 2067/62, reclamanții H.P. și H.S. au chemat în judecată pârâtele
B.R. SA, B.R. SA - Sucursala Brașov, SC S.C. SRL și B.R. Asigurări de Viață
V.I.S. solicitând instanței să dispună obligarea pârâtelor B.R. SA și B.R. SA -
Sucursala Brașov să comunice reclamanților debitele (rate, dobânzi, penalități)
pe care defunctul H.R.A. le avea la data de 20 aprilie 2009 în vederea
achitării acestora, să pună în executare Polița de asigurare de viață din 24
ianuarie 2007 în calitate de contractant și beneficiar al asigurării și să
recupereze de la asigurătorul B.R. Asigurări de Viață V.I.S. obligațiile
împrumutatului reprezentând sumele aferente despăgubirilor ca urmare a
producerii evenimentului asigurat, obligarea pârâtei SC S.C. SRL în cazul în
care se dovedește că este cesionar al cedentului B.R. SA să pună în executare
Polița de asigurare de viață din 24 ianuarie 2007 în calitate de contractant și
beneficiar al asigurării și să recupereze de la asigurătorul B.R. Asigurări de
Viață V.I.S. obligațiile împrumutatului reprezentând sumele aferente
despăgubirilor ca urmare a producerii evenimentului asigurat și obligarea
pârâtei B.R. Asigurări de Viață V.I.S. să despăgubească pe contractantul și
beneficiarul Poliția de asigurare de viață din 24 ianuarie 2007 - B.R. SA,
respectiv B.R. Sucursala Brașov sau SC S.C. SRL, având ca persoană asigurată pe
H.R.A. ca urmare a producerii evenimentului asigurat.
În apărare, pârâta B.R.
Asigurări de Viață V.I.S. SA a formulat întâmpinare prin care a invocat
excepția lipsei calității procesuale active, iar în ceea ce privește fondul
cauzei a solicitat instanței să respingă acțiunea reclamanților ca
neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată, cu motivarea că beneficiarul
certificatului de asigurare este pârâta B.R. SA Sucursala Brașov care nu a
trimis documentele solicitate în vederea soluționării dosarului de daună.
De asemenea, în
apărare, pârâta SC S.C. SRL a formulat întâmpinare prin care a invocat
excepțiile lipsei calității procesuale active și lipsei calității procesuale
pasive a pârâtelor B.R. SA și B.R. SA Sucursala Brașov, iar în ceea ce privește
fondul cauzei a solicitat instanței să respingă ca neîntemeiată acțiunea
reclamanților cu motivarea că nu poate să depună mai multe diligente pentru
completarea dosarului de daună, deoarece nu are la îndemână mijloacele necesare
și nu pentru că ar fi de rea credință.
La rândul său, pârâta
B.R. SA a formulat întâmpinare prin care a invocat excepțiile lipsei
capacității procesuale de folosință a pârâtei B.R. SA Sucursala Brașov și
lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B.R. SA, iar cu privire la fondul
cererii, a solicitat respingerea acțiunii reclamanților.
Prin Sentința civilă
nr. 132 din 9 martie 2012, Tribunalul Brașov a respins excepțiile lipsei
calității procesuale active invocate de pârâtele B.R. Asigurări de Viață V.I.S.
SA și SC S.C. SRL.
A respins excepția
lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor B.R. SA și B.R. SA - Sucursala
Brașov invocată de pârâta SC S.C. SRL.
A respins excepția
lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei B.R. SA - Sucursala Brașov
invocată de pârâta B.R. SA.
A respins excepția
lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta B.R. SA.
A admis acțiunea
formulată de reclamanții H.P. și H.S. în contradictoriu cu pârâtele B.R. SA,
B.R. SA - Sucursala Brașov, SC S.C. SRL și B.R. Asigurări de Viață V.I.S. SA și
în consecință:
- a obligat pârâtele
B.R. SA și B.R. SA - Sucursala Brașov să comunice reclamanților debitele (rate,
dobânzi, penalități) pe care defunctul H.R.A. le avea la data de 20 aprilie
2009,
- a obligat pârâtele
B.R. SA, B.R. SA - Sucursala Brașov și SC S.C. SRL să efectueze demersurile
necesare în vederea încasării, în temeiul Poliței de Asigurare de Viață din 24
ianuarie 2007, a despăgubirilor de la pârâta B.R. Asigurări de Viață V.I.S. SA,
ca urmare a producerii evenimentului asigurat,
- a obligat pârâta
B.R. Asigurări de Viață V.I.S. SA să soluționeze dosarul de daună constituit ca
urmare a notificărilor formulate de pârâtele B.R. SA - Sucursala Brașov și SC
S.C. SRL.
Pentru a pronunța
această sentință, instanța a reținut că în baza contractului de asigurare
încheiat între banca creditoare și asigurător, contract semnat de defunctul
debitor ca drept asigurat, poate fi activată clauza de protecție a debitorului
în sensul că asigurarea prin firma asigurătoare poate acoperi riscul produs
prin decesul împrumutatului în cadrul perioadei asigurate.
Împotriva acestei
sentințe a formulat apel pârâta SC B.R. Asigurări de Viață V.I.S. SA,
aducându-i critici pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea
apelului și modificarea în tot a sentinței apelate în sensul respingerii
acțiunii cu cheltuieli de judecată.
Împotriva aceleiași soluții,
în condițiile art. 273 C. proc. civ. pârâții B.R. SA și SC S.C. SRL au formulat
cerere de aderare la apel, aducându-i critici pentru nelegalitate și
netemeinicie, solicitând admiterea cererilor de aderare la apel și modificarea
în tot a sentinței în sensul admiterii excepțiilor și respingerii acțiunii în
integralitate.
Cererea de apel și
cererile de aderare la apel au fost soluționate prin Decizia civilă nr. 8/2013
de către Curtea de Apel Brașov, însă această decizie a fost casată de Înalta
Curte de Casație și Justiție prin Decizia civilă nr. 501/2014, cu trimitere
spre rejudecare la instanța de apel cu îndrumarea de a fi soluționate și
motivate cele două excepții de inadmisibilitate invocate de intimații
reclamanți și de a fi motivată pe fond și cererea de aderare la apel formulată
de SC S.C. SRL.
Ca urmare a casării
cu trimitere spre rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr. 2067/62/2011*,
iar la termenul din 19 iunie 2014, instanța a lămurit că singurele excepții
rămase de soluționat raportat la cererile de aderare la apel sunt excepțiile
inadmisibilității acestor cereri de aderare pe motiv că sunt încălcate
prevederile art. 293 C. proc. civ., respectiv nu sunt formulate de o parte
potrivnică.
S-a lămurit de către
instanța de apel în rejudecare că și cererea de aderare la apel formulată de
creditoarea B.R. SA este formulată în termen, iar în legătură cu excepția de
netimbrare a acestor cereri de aderare la apel, invocată tot de intimații
reclamanții, s-a lămurit la termenul din 19 iunie 2014 că cererile de aderare
la apel sunt legal timbrate, apărătorul intimaților reclamanți confirmând acest
lucru chiar și în cadrul recursului exercitat împotriva primei decizii din
apel.
Prin Decizia civilă
nr. 412/Ap din 2 iulie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă
și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări
sociale, au fost respinse excepțiile inadmisibilității cererilor de aderare la
apel formulate de SC B.R. SA București și SC S.C. SRL, excepții invocate de intimații
reclamanți H.P. și H.S.
A fost admis în parte
apelul declarat de pârâta SC B.R. Asigurări de Viață V.I.S. SA, împotriva
Sentinței civile nr. 132/C/2012 a Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de
contencios administrativ și fiscal.
Au fost admise
cererile de aderare la apel formulate de pârâții B.R. SA și SC S.C. SRL.
A fost schimbată în
tot sentința în sensul că:
A fost admisă
excepția lipsei calității procesual active a reclamanților H.P. și H.S. pentru
capetele de cerere 2 - 4.
A fost admisă
excepția lipsei calității procesual pasive a B.R. SA și a B.R. SA -Sucursala
Brașov pentru capătul 2 de cerere.
A fost admisă
excepția lipsei capacității de folosință a B.R. SA - Sucursala BRAȘOV.
S-a respins în tot
acțiunea formulată de reclamanții H.P. și H.S. în contradictoriu cu pârâții
B.R. SA, B.R. SA - Sucursala BRAȘOV, SC B.R. Asigurări de Viață V.I.S. SA și SC
S.C. SRL.
Au fost obligați
intimații H.P. și S. să plătească apelantei SC B.R. Asigurări de Viață V.I.S.
SA suma de 1.139,38 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a decide
astfel, ținând seama de raporturile juridice dintre aderenții la apel și
apelanta B.R. Asigurări de Viață, instanța de apel a apreciat că, excepția
inadmisibilității, este nefondată în raport de ambele cereri de aderare la
apelul societății de asigurare, deoarece între aceste părți pârâte la fond s-a
dezbătut o problemă litigioasă, respectiv între banca creditoare cedentă a
creanței și pârâta SC S.C. care devine astfel creditoarea reclamanților, pe de
o parte, și pârâta societate de asigurare față de care reclamanții au pretins
instrumentarea dosarului de daune cu consecința încasării despăgubirilor de
către creditoarele B.R. SA și S.C. SRL, pe de altă parte.
S-a constatat că prin
cererea de aderare la apel formulată de B.R. SA București au fost repuse în
discuție excepțiile și apărările invocate la fond de această parte, soluționate
de instanța de fond prin respingere, soluție care o nemulțumește pe aderentă și
care nu ar putea fi schimbată prin formularea unei simple întâmpinări, ci doar
prin exercitarea căii de atac, și formularea unor critici împotriva soluției
date de prima instanță asupra excepției lipsei capacității procesuale de
folosință a B.R. - Sucursala Brașov, a excepției lipsei calității procesuale
pasive a B.R. SA.
În ceea ce privește
excepția lipsei capacității de folosință a B.R. SA - Sucursala Brașov.
S-a arătat că B.R. -
Sucursala Brașov a efectuat operațiunile bancare autoritate, în speță
închiderea contractelor de credit bancar în numele B.R., în baza și în limitele
mandatului acordat.
Potrivit art. 41 C.
proc. civ., poate sta în judecată orice persoană care are folosința drepturilor
civile. Prin excepție, alin. (2) al art. 41 C. proc. civ. prevede faptul că
asociațiile și societățile fără personalitate juridică pot sta în judecată ca
pârâte dacă au organe proprii de conducere. Conform dispozițiilor art. 9 din
Actul Constitutiv al B.R., organul de conducere al B.R. este Adunarea Generală
a Acționarilor.
Astfel, s-a constatat
că Sucursala Brașov a B.R. nu are organe proprii de conducere, iar excepția
prevăzută de dispozițiile art. 41 alin. (2) C. proc. civ. nu este aplicabilă.
Cât privește excepția
lipsei capacității procesuale pasive a B.R. SA și a B.R. SA - Sucursala Brașov,
pentru capătul 2 de cerere, s-a reținut că între B.R. SA în calitate de
împrumutător și H.R.A. în calitate de împrumutat, a fost încheiat contractul de
credit bancar din 22 ianuarie 2007, SC C.B. SRL având calitatea de garant
ipotecar. În cursul derulării creditului, împrumutatul a înregistrat întârzieri
la rambursarea ratelor de credit bancar, în conformitate cu prevederile pct. 9
din Condițiile generale de creditare, parte integrantă din contractul de
credit, semnate și însușite de către împrumutat, B.R. a declarat soldul
creditului scadent imediat.
Respectând
prevederile contractuale de la punctele 8.3 lit. e) din Condițiile generale de
creditare, B.R. a procedat la cesiunea creanței provenind din contractul de
credit precum și a garanțiilor din contractul de garanție către SC S.C. SRL,
încheind Contractul de Cesiune nr. J797 din 11 august 2009.
Creanța provenind din
contractul de credit a fost cesionată cu toate accesoriile ei și în forma
existentă la data cesiunii în temeiul dispozițiilor art. 1391 și următoarele C.
civ.
Totodată, împrumutatul
a fost notificat, pentru opozabilitate, cu privire la încheierea contractului
de cesiune, prin care cedentul a cedat cesionarului creanța ivită din
contractul de credit bancar din 22 ianuarie 2007, împreună cu orice drepturi,
fructe și beneficii prezente și viitoare, atașate acestora.
În consecință,
calitatea de creditor al creanței decurgând din Contractul de credit bancar din
22 ianuarie 2007 precum și titular al dreptului constituit prin Contractul de
ipotecă aparține SC C.S. SRL.
S-a constatat că,
prin cererea de aderare la apel formulată de SC S.C. au fost repuse în discuție
excepțiile și apărările invocate la fond de această parte, soluționate de
instanța de fond prin respingere, soluție care o nemulțumește pe aderentă și
care nu ar putea fi schimbată prin formularea unei simple întâmpinări, ci doar
prin exercitarea căii de atac, și formularea unor critici împotriva soluției
date de prima instanță asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a
B.R. SA și B.R. - Sucursala Brașov, excepției lipsei de obiect a pretențiilor
de la petitele 3 și 4 și excepției lipsei calității procesuale active a
reclamanților pentru pretențiile de la petitele 2 - 4, cât și față de
soluționarea primului capăt de cerere.
Asupra excepției
lipsei calității procesuale pasive a B.R. - Sucursala Brașov și B.R. SA
București, considerentele instanței de apel în sensul admiterii acestor
excepții au fost expuse odată cu analiza acestor excepții reiterate și de
aderenta B.R. SA.
Soluția dată la fond
asupra excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților constituie
și motiv de apel astfel că aceasta a fost analizată în raport cu susținerile
apelantei principale cât și față de susținerea aderentei la apel SC S.C. SRL.
Cât privește excepția
lipsei calității procesual active a reclamanților H.P. și S. pentru capetele de
cerere 2 - 4. S-a reținut că dovedirea calității de moștenitori legali, prin
care au fost preluate activele dar și pasivele persoanei decedate, în temeiul
art. 774 și următoarele C. civ. nu conferă reclamanților calitate procesuală
activă raportat la capetele 2 - 4 din cerere.
Întrucât prin
producerea riscului asigurat polița de asigurare și-a încetat efectele,
reclamanții neputându-se substitui în drepturile sau obligațiile acestuia cu
privire la plata de asigurare, calitatea de debitori dobândită, consecință a
succesiunii, nefiind de natură a le oferi calitate procesuală activă în
raportul de asigurare față de care, rămân în continuare terți.
Cu privire la capătul
de cerere privind obligarea societăților pârâte la efectuarea demersurilor în
vederea încasării indemnizației de asigurare se reține că B.R. SA, până la
momentul notificării cesiunii de creanță, avea dreptul dar nu și obligația de a
solicita plata indemnizației de asigurare în calitate de beneficiar, polița de
asigurare constituind o garanție contractuală, pe care cedentul este
îndreptățit să o valorifice, dar nu și obligat. SC S.C. SRL, față de
dispozițiile art. 371 alin. (3) C. proc. civ., are posibilitatea de a alege
modalitatea de recuperare a creanței deținută împotriva reclamanților, ca
succesori ai defunctului, acțiunea privindu-se a fi neîntemeiată, sub acest
aspect.
Astfel, obligația de
restituire a creditului fiind una alternativă, la alegerea creditorului, ea
subzistă succesorilor debitorului - în cazul decesului împrumutatului - în baza
raportului obligațional al împrumutatului.
Acțiunea succesorilor
în obligarea creditoarelor de a efectua toate demersurile în scopul încasării
despăgubirilor de la societatea de asigurare în temeiul poliței de asigurare de
viață, ca urmare a producerii riscului asigurat nu se susține și pentru faptul
că, în aceeași calitate de succesori universali au dobândit și drepturile din
împrumutul încasat de autorul lor, și, împrumutatul, a cărui poziție procesuală
o au, nu poate cumula și creditul și ratele restante din credit, nu poate avea,
reductio ad absurdum, în baza aceluiași contract de credit, atât calitatea de
împrumutat, cât și pe aceea de împrumutător.
Pe de altă parte,
beneficiar al asigurării, indiferent de partea contractantă din contractul de
credit asigurată: împrumutat sau coplătitor, este banca, nu reclamanții, iar
aceasta, conform clauzei 15 ultim paragraf din contractul de credit, suscitată,
acoperă riscul produs ca urmare a intervenirii decesului asiguratului, conform
art. 8 pct. 2 din contractul de asigurare, indemnizația de asigurare reprezintă
soldul neachitat, înregistrat la data scadentă imediat următoare producerii
evenimentului asigurat.
S-a apreciat că
acțiunea a fost corect calificată ca fiind obligația de a face, nu este una
evaluabilă în bani, iar în raport de aceste rațiuni, excepția prematurității
sub motivul neîndeplinirii procedurii prealabile a concilierii nu se susține.
Sub aspectul fondului
cauzei, s-a reținut că prin adresa nr. 270/2012 emisă de pârâta SC B.R.
Asigurări de Viață V.I.S. SA exhibată în fața primei instanțe, s-a probat că
dosarul de daună a fost refuzat la plată pe motiv de viciu de consimțământ,
decesul contractantului H.R.A. fiind consecința unei afecțiuni diagnosticată și
nedeclarată înainte de emiterea certificatului de asigurare, acțiunea
privindu-se a fi rămas fără obiect, cu privire la capătul 4 de cerere.
În ceea ce privește
capătul de cerere pentru care reclamanții justifică calitate procesuală, în raport
de pârâta SC S.C. SRL, s-a reținut că a fost comunicat acestora încă de la data
de 2 mai 2011 existența la respectivul moment a unui debit în sumă de
244.800,87 euro, acțiunea fiind rămasă fără obiect și din această perspectivă.
În consecință,
instanța de apel a apreciat că atât apelul principal cât și cererile de aderare
la apel sunt fondate drept pentru care se impune schimbarea în tot a sentinței
atacate, conform celor din dispozitivul deciziei.
În termen legal,
invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ.,
reclamanții H.P. și H.S. au declarat recurs, solicitând admiterea recursului,
modificarea, în totalitate, a deciziei atacate cu menținerea Sentinței civile
nr. 132/C/2012 pronunțată de către Tribunalul Brașov.
Subsumat motivului de
nelegalitate prevăzut de pct. 6 al art. 304 C. proc. civ. recurenții-reclamanți
apreciază că instanța de apel a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce
nu s-a cerut, întrucât a stabilit, fără să se fie solicitat calitatea unuia
dintre intimații pârâți respectiv a SC S.C. SRL, arătând că aceasta are
calitate de creditor decurgând din contractul de credit și contractul de
ipotecă.
Acțiunea dedusă
judecății are ca obiect "obligația de a face", neexistând un petit
prin care una dintre părți solicită instanței a se constata dacă "intimata
pârâtă SC S.C. SRL are sau nu calitatea de creditor" în raporturile
născute ca urmare a încheierii Contractului de credit nr. 78924 din 22 ianuarie
2007, Contractului de ipotecă nr. 239 din 23 ianuarie 2007, respectiv a
Contractului de Cesiune nr. 1797 din 11 august 2009.
Prin urmare,
pronunțarea de către instanța de apel a calității de creditor a intimatei
pârâte SC S.C. SRL cu depășirea cadrului procesual prin care aceasta a fost
învestită, consideră că nu poate fi sancționată decât printr-o modificare a
hotărârii.
Apreciază incidența
dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., raportat la faptul că instanța de
apel a menționat că "împrumutatul a fost notificat, pentru opozabilitate,
cu privire la încheierea contractului de cesiune, prin care cedentul a cedat
cesionarului creanța ivită din contractul de credit bancar din 22 ianuarie
2007, împreună cu orice drepturi, fructe și beneficii prezente și viitoare,
atașate acestora", fără a arăta care este acea notificare pe care se
sprijină soluția dată, în condițiile în care niciodată împrumutatul H.R.A. în
timpul vieții, nu a fost notificat pentru opozabilitate cu privire la
încheierea contractului de cesiune.
Totodată, consideră
că hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura pricinii.
Pe lângă faptul că
împrumutatul nu a semnat condițiile generale de creditare, un alt aspect străin
de pricină îl constituie inexistența în aceste condiții generale a prevederilor
art. 8.3. lit. e).
Mai mult, arată
recurenții, fraza inserată de instanța de apel în hotărârea atacată de la fila
4 alin. (5) reprezintă "un copy paste" din decizia inițial pronunțată
și casată de către Înalta Curte de Casație și Justiție (a se vedea fila 6 alin.
(2) din Decizia civilă nr. 8/Ap din 19 februarie 2013 Curtea de Apel Brașov).
Subsumat motivului de
nelegalitate instituit de pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., susțin, în esență
că în mod eronat instanța de apel a interpretat actul juridic dedus judecății,
arătând că s-au respectat prevederile contractuale de la punctele 8.3. lit. e)
din Condițiile generale de creditare, iar B.R. a procedat corect la cesiunea
creanței provenind din contractul de credit precum și a garanțiilor din
contractul de garanție către SC S.C. SRL.
Împrumutatul (H.R.A.)
nu a avut cunoștință de Condițiile generale de creditare acesta nesemnând
înscrisurile ce poartă această titulatură, prin urmare, dacă instanța de apel
nu ar fi interpretat mecanic înscrisurile deduse judecății și nu s-ar fi
inspirat din decizia anterioară ce a fost recurată și casată de Înalta Curte de
Casație și Justiție, ar fi constatat că nu s-a întâlnit voința părților și că
intimata B.R. nu a avut niciun temei juridic de a efectua cesiunea în discuție.
Tot subsumat
motivului de nelegalitate prevăzut de pct. 8 al art. 304 C. proc. civ.,
recurenții critică decizia atacată în ceea ce privește soluționarea excepției
lipsei capacității de folosință a B.R. SA - Sucursala Brașov, excepției lipsei
calității procesuale pasive a B.R. SA și a B.R. SA - Sucursala Brașov,
excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților în raportul de
asigurare.
În ceea ce privește
respingerea excepției inadmisibilității cererii de aderare la apel ale
intimatelor B.R. SA și SC S.C. S.R.L. apreciază că sunt incidente prevederile
art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, termenii
întrebuințați de legiuitor în art. 293 alin. (1) C. proc. civ. de "parte
potrivnică" arată în mod clar și fără posibilitate de dubiu că aderarea la
apel se poate face numai la apelul introdus de partea cu interese contrare în
proces, ceea ce exclude putința de aderare a părții cu interese alăturate, ori
după cum se poate constata din motivele aderării la apel, dar și din
înscrisurile depuse, B.R. SA și B.R. Asigurări de Viață SA nu sunt părți
potrivnice în acest dosar.
Sub acest aspect
consideră că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus
judecății schimbând natura și înțelesul vădit neîndoielnic al acestuia,
motivând faptul că aceste pârâte au un raport obligațional distinct, nefiind
implicate într-o coparticipare procesuală.
Sub aspectul fondului
apelului formulat de către B.R. Asigurări de Viață V.I.S. SA susțin incidența
pct. 7 și 8 ale art. 304 C. proc. civ. raportat la reținerea instanței vizând
faptul că prin adresa nr. 270/2012 emisă de B.R. Asigurări de Viață V.I.S. SA
s-a probat că dosarul de daună a fost refuzat la plată pe motiv de viciu de
consimțământ, decesul contractantului H.R.A. fiind consecința unei afecțiuni
diagnosticată și nedeclarată înainte de emiterea certificatului de asigurare,
acțiunea fiind rămasă fără obiect, cu privire la capătul de cerere nr. 4.
În ceea ce privește
soluționarea capătului de cerere pentru care reclamanții justifică calitate
procesuală respectiv petitul 1 al acțiunii introductive apreciază ca fiind
incidente motivele de nelegalitate reglementate de pct. 8 și 9 C. proc. civ.,
dat fiind că instanța de apel s-a pronunța pe ceva ce nu s-a cerut, s-a
pronunțat în raport de intimata SC S.C. SRL pentru comunicarea unui debit din
data de 2 mai 2011, arătând că acțiunea a rămas fără obiect și din aceasta
perspectivă.
Consideră că
solicitarea de a li se comunica debitele (rate + dobânzi + penalități) că este
întemeiată din perspectiva faptului că la 20 aprilie 2009, nu exista niciun act
de cesiune iar singura ce poate comunica această informație este B.R. respectiv
B.R. - Sucursala Brașov.
Intimata-pârâtă B.R.
Asigurări de Viață V.I.S. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în
principal, respingerea recursului ca nul sau inadmisibil, iar în subsidiar, a
solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Intimata-pârâtă B.R.
SA a formulat întâmpinare prin care a susținut, în esență, că se impune
constatarea lipsei capacității procesuale de folosință a B.R. SA - Sucursala
Brașov și a solicitat, în esență, respingerea recursului, ca nefondat.
Examinând decizia
recurată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile
formulate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul
declarat de reclamanții H.P. și H.S. nu este fondat, motiv pentru care acesta
va fi respins, pentru următoarele considerente:
Potrivit
dispozițiilor art. 304 pct. 6 C. proc. civ. invocat de recurenții-reclamanți
hotărârea poate fi modificată pentru nelegalitate "dacă instanța a dat mai
mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut".
În cauză instanța de
apel a verificat, cu respectarea principiului disponibilității, aplicarea legii
de către instanța de fond, raportat la scopul urmărit prin promovarea acțiunii,
în limitele în care apelanta a înțeles să învestească instanța de control
judiciar și să-și argumenteze susținerile, ținând cont de toate apărările
formulate de părți, iar faptul că soluția pronunțată nu a corespuns voinței
reclamanților nu reprezintă un motiv de nelegalitate care să atragă incidența
dispozițiilor art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
Nu se poate pretinde
că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut, astfel
cum prevede textul de lege, întrucât instanța de apel avea obligația de a
analiza calitatea de creditor a pârâtei SC S.C. SRL tocmai prin prisma
obiectului acțiunii astfel cum aceasta a fost formulată de reclamanți
"obligarea pârâtei SC S.C. SRL în cazul în care se dovedește că este
cesionar al cedentului B.R. SA să pună în executare Polița de asigurare de
viață din 24 ianuarie 2007 în calitate de contractant și beneficiar al
asigurării și să recupereze de la asigurătorul B.R. Asigurări de Viață V.I.S.
obligațiile împrumutatului reprezentând sumele aferente despăgubirilor ca
urmare a producerii evenimentului asigurat".
Art. 304 pct. 7 C.
proc. civ. invocat vizează nemotivarea hotărârii, precum și motivarea
contradictorie, dar decizia atacată cuprinde elementele obligatorii prevăzute
de dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., respectiv motivele de
fapt și de drept care au format convingerea instanței, motivarea fiind clară și
concisă, instanța de control judiciar motivându-și hotărârea cu argumente
pertinente pe aspectul situației de fapt reținute.
Criticile
recurenților nu susțin nici contradictorialitatea sau motivarea străină de
natura pricinii, ci vizează exclusiv aspecte ce țin de modalitatea în care
instanța a înțeles să-și argumenteze soluția adoptată, or argumentele instanței
se constituie într-o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza
cărora s-a fundamentat soluția adoptată, soluția instanței de apel fiind legală
sub aspectul prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Art. 304 pct. 8 C.
proc. civ. vizează situațiile în care instanța procedează la interpretarea unui
act juridic dedus judecății cu toate că nu avea dreptul să o facă, clauzele
fiind clare și precise, dar acest motiv de recurs nu-și găsește aplicarea în
speță, nefiind vorba despre o interpretare a actului juridic dedus judecății,
cum în mod greșit pretind reclamanții.
Este de necontestat
că la data de 22 ianuarie 2007 s-a încheiat între pârâta B.R. SA prin Sucursala
Brașov, defunctul H.R.A., în calitate de împrumutat și SC C.B., în calitate de
garant ipotecar, Contractul de credit bancar pentru persoane fizice din 22 ianuarie
2007 potrivit căruia banca acordă împrumutatului un credit în sumă de 200.000
euro pentru o perioadă de 240 luni. Împrumutatul a constituit în favoarea
băncii ipoteca de rang I asupra imobilului situat în Brașov, str. A. compus din
spațiu comercial la demisol și cota de 34,52% din părțile de uz comun, înscris
în CF nr. x1 Brașov sub număr top. x2/1/a/92/1/1 și aflat în proprietatea SC
C.B. SA.
Conform art. 6.1 din
condițiile generale de creditare împrumutatul se obligă să încheie polița de
asigurare pe toată perioada de creditare, la o instituție sau societate de
asigurări agreată de bancă. Pentru plata, de către bancă, a primelor de
asigurare, împrumutatul autorizează banca să-i debiteze automat contul curent
în lei sau în valută. Potrivit art. 6.4 din condițiile de creditare
împrumutatul se obliga să cesioneze în favoarea băncii drepturile de
despăgubire din polițele/contractele de asigurare a bunurilor mobile și imobile
încheiate cu societățile de asigurare agreate de bancă. De asemenea, conform
art. 6.5 din condițiile generale de creditare, împrumutatul se obliga să predea
băncii poliția de asigurare în original, care se va păstra de bancă până la
data rambursării integrale a sumelor ce decurg din prezentul contract.
Apelul, prin efectul
său devolutiv, repunând în discuție chestiunea judecată la prima instanță, a
permis instanței de apel să concluzioneze că, în speță, în cursul derulării
creditului, împrumutatul a înregistrat întârzieri la rambursarea ratelor de
credit bancar, în conformitate cu prevederile pct. 9 din Condițiile generale de
creditare, parte integrantă din contractul de credit, astfel că B.R. a declarat
soldul creditului scadent imediat și, cu aplicarea prevederilor contractuale de
la punctele 8.3 lit. e) din Condițiile generale de creditare, aceasta a
procedat la cesiunea creanței provenind din contractul de credit precum și a
garanțiilor din contractul de garanție către SC S.C. SRL, încheind Contractul
de Cesiune nr. J797 din 11 august 2009.
Așa fiind creanța
provenind din contractul de credit a fost cesionată cu toate accesoriile ei și
în forma existentă la data cesiunii în temeiul dispozițiilor art. 1391 și
următoarele C. civ.
Cum în mod legal a
reținut și instanța de control judiciar, dovedirea calității de moștenitori
legali, prin care au fost preluate activele dar și pasivele persoanei decedate
(împrumutatul H.R.A.), în temeiul art. 774 și următoarele C. civ. nu conferă
reclamanților calitate procesuală activă raportat la capetele 2 - 4 din cerere,
calitatea de debitori dobândită urmare a succesiunii, nefiind de natură a le
oferi calitate procesuală activă în raportul de asigurare față de care, rămân
în continuare terți.
Așa fiind, beneficiul
asigurării nu poate fi o obligație contractuală a cărei neexecutare să o poată
pretinde succesorii asiguratului, întrucât acesteia nu-i corespunde nicio
contraprestație din partea asiguratului, situație în care ar avea loc o
permutare a calității de beneficiar în persoana asiguratului.
Beneficiar al
asigurării, indiferent de partea contractantă din contractul de credit
asigurată: împrumutat sau coplătitor, este banca, nu reclamanții, iar aceasta,
conform clauzei 15 ultim paragraf din contractul de credit, acoperă riscul
produs ca urmare a intervenirii decesului asiguratului, conform art. 8 pct. 2 din
contractul de asigurare, indemnizația de asigurare reprezintă soldul neachitat,
înregistrat la data scadentă imediat următoare producerii evenimentului
asigurat.
Prin urmare, în mod
legal s-a reținut că reclamanții nu justifică legitimitate procesuală activă
pentru capetele de cerere 2 - 4.
În mod greșit
recurenții se prevalează de încălcarea dispozițiilor art. 293 C. proc. civ.,
întrucât instanța de apel a analizat în mod corect raporturile juridice între
aderenții la apel (B.R. SA și SC S.C. SRL) și apelanta B.R. Asigurări de Viață
V.I.S. SA și a respins excepția inadmisibilității cererilor de aderare la apel,
dat fiind că între aceste părți pârâte s-a dezbătut la fond o problemă
litigioasă, respectiv între banca creditoare cedentă a creanței și pârâta SC
S.C. care devine astfel creditoarea reclamanților, pe de o parte și pârâta
societate de asigurare față de care reclamanții au pretins instrumentarea
dosarului de daune cu consecința încasării despăgubirilor de către creditoarele
B.R. SA și S.C. SRL, pe de alta parte.
Cât privește
criticile vizând greșita soluționare a excepției lipsei capacității de
folosință a B.R. SA - Sucursala Brașov, se constată că și acestea sunt
nefondate.
Este adevărat că B.R.
- Sucursala Brașov a efectuat operațiunile bancare autorizate în numele B.R.,
în baza și în limitele mandatului acordat, dar este de necontestat că Sucursala
Brașov nu are organe proprii de conducere, iar excepția prevăzută de
dispozițiile alin. (2) al art. 41 C. proc. civ. potrivit cărora asociațiile și
societățile fără personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte dacă au
organe proprii de conducere, nu este aplicabilă, dispozițiile art. 9 din Actul
Constitutiv al B.R. arătând expres că organul de conducere al B.R. este
Adunarea Generală a Acționarilor.
Este de amintit că
instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea
ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra
oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludentei
și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la
reinterpretarea probelor dispuse.
Schimbarea situației
de fapt stabilită în cauză nu se poate produce în recurs, ceea ce tinde să
obțină recurenții-reclamanți atunci când aduc în discuție reaprecierea probelor
reținută de instanța de apel, motiv pentru care, se impune respingerea de plano
a criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigențele impuse de art 304 C.
proc. civ., reaprecierea probelor nemaifiind posibilă în această etapă
procesuală odată cu abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. prin O.U.G. nr.
138/2000 și ale art. 304 pct. 10 C. proc. civ. prin dispozițiile Legii nr.
219/2005.
În raport de
probatoriul administrat în cauză, instanța de control judiciar a arătat că prin
adresa nr. 270/2012 emisă de pârâta SC B.R. Asigurări de Viață V.I.S. SA, s-a
probat că dosarul de daună a fost refuzat la plată pe motiv de viciu de
consimțământ, decesul contractantului H.R.A. fiind consecința unei afecțiuni
diagnosticată și nedeclarată înainte de emiterea certificatului de asigurare,
acțiunea privindu-se a fi rămas fără obiect, cu privire la capătul 4 de cerere.
În ceea ce privește
capătul de cerere pentru care reclamanții justifică calitate procesuală, în
raport de pârâta SC S.C. SRL, s-a reținut cu justețe că a fost comunicat
acestora încă de la data de 2 mai 2011 existența la respectivul moment a unui
debit în sumă de 244.800,87 euro, acțiunea fiind rămasă fără obiect și din
această perspectivă.
În consecință,
instanța de apel a dat o corectă dezlegare atât apelului principal, cât și
cererilor de aderare la apel, criticile recurenților fiind nefondate.
Fără a reitera
considerentele expuse, se constată că niciuna dintre cele două ipoteze ale art.
304 pct. 9 C. proc. civ. (hotărârea recurată este lipsită de temei legal sau
hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii) nu a
fost demonstrată.
Pentru rațiunile
înfățișate, constatând că nu se confirmă motivele de nelegalitate instituite de
pct. 6, 7, 8 și 9 ale art. 304 C. proc. civ. invocate de recurenta-reclamantă,
în raport de argumentele evocate și cu aplicarea prevederilor art. 312 alin.
(1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de
reclamanții H.P. și H.S. împotriva Deciziei civile nr. 412/Ap din 2 iulie 2014
pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și
de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, menținând decizia
instanței de apel, ca fiind legală.
Cu privire la solicitarea
intimatei-pârâte B.R. Asigurări de Viață V.I.S. SA de acordare a cheltuielilor
de judecată în cuantum de 3.301,7 lei câtă vreme pârâta nu a făcut dovada
pretențiilor sale, în sensul art. 274 alin. (2) C. proc. civ., instanța de
judecată nu va putea acorda cheltuieli de judecată fără documente
justificative, motiv pentru care, în lipsa înscrisurilor care să ateste faptul
că s-au efectuat astfel de cheltuieli, Înalta Curte va respinge cererea de
acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata B.R. Asigurări de
Viață V.I.S. SA.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de reclamanții H.P. și H.S. împotriva Deciziei civile nr. 412/Ap din 2
iulie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze
cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, ca
nefondat.
Respinge cererea de
acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata-pârâtă B.R.
Asigurări de Viață V.I.S. SA.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 18 martie 2015.
Procesat
de GGC - NN