ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 250/2015

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secția civilă sub nr. 14669/86/2012, astfel cum a fost ulterior precizată, reclamanta SC S.I. SRL prin administrator judiciar A.I. IPURL Suceava a chemat în judecată pârâta SC O.V.I.G. SA București solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 14.379.601,84 RON, reprezentând despăgubiri ca urmare a producerii evenimentului asigurat, conform polițelor de asigurare din 24 noiembrie 2011, din 4 noiembrie 2011, din 28 iulie 2011 și a anexelor acestora.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că între părți s-au încheiat polițele de asigurare susmenționate, conform cărora, pârâta avea obligația de a-i plăti cu titlu de despăgubire suma de 15.380.691,84 RON, ca urmare a producerii evenimentului asigurat, incendiului din data de 6 ianuarie 2012, cu următoarea structură: suma de 5.703.590 RON contravaloare reconstrucție clădire distrusă la punctul de lucru al societății situat în loc. S.S., com. G., jud. Suceava, constatat de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava, Subunitatea R. prin procesul-verbal de intervenție din 6 ianuarie 2012, în urma incendiului solicitând efectuarea unei expertize tehnice de evaluare a daunelor suferite de clădire, întocmită de expertul B.R., expertiză ce a fost înaintată și către pârâtă; suma de 89.774,72 RON, reconstruire clădire ce adăpostește centrala termică, potrivit devizului de lucrări și facturii anexate, întocmite de SC C.O.

SRL; suma de 467.568,03 RON, contravaloare centrală termică, potrivit facturilor de achiziție din 14 februarie 2012, din 6 aprilie 2012, din 29 martie 2012; suma de 1.758.291,38 RON, materie primă arsă în incendiu, constând în banda de rulare și suma de 3.625.877,71 RON, materie primă arsă în incendiu, constând în carcase camion; că, și-a onorat obligațiile contractuale, însă deși a deschis două dosare de daună în urma sesizării privind producerea evenimentului asigurat, pârâta nu a înțeles să plătească contravaloarea indemnizației de asigurare conform polițelor încheiate. Prin întâmpinare, pârâta SC O.V.I.G. SA (fostă SC B.C.R.A.V. SA) a invocat excepțiile necompetenței teritoriale, având în vedere dispozițiile art. 5 C. proc.

civ., apreciind că Tribunalul București este competent să soluționeze pricina; a lipsei calității de reprezentant a administratorului judiciar A.I. IPURL, care nu a probat calitatea declinată și a prematurității introducerii acțiunii, fundamentată pe dispozițiile art. 109 și art. 720 1 C. proc. civ., întrucât reclamanta nu a făcut dovada efectuarea procedurii prealabile a concilierii directe, iar pe fond, a solicitat respingerea cererii, ca nefondată arătând, în esență, că reclamanta nu este îndreptățită să beneficieze de despăgubire, deoarece nu și-a respectat obligațiile contractuale stabilite prin Condițiile Generale de Asigurare, fiind aplicabile excluderile prevăzute în aceste dispoziții contractuale, enumerând acte de sancționare contravențională întocmite pe numele acesteia.

Prin încheierea din data de 8 martie 2013, tribunalul a respins excepțiile invocate de pârâtă prin întâmpinare și a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri, proba cu efectuarea unei expertize pentru evaluarea bunurilor mobile, respectiv evaluarea proprietății imobiliare, pentru reclamantă și proba cu interogatoriul, pentru pârâtă. Prin notele de ședință din 7 septembrie 2013, pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, solicitând respingerea cererii introductive, ca fiind promovată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Tribunalul Suceava, secția civilă, prin sentința civilă nr. 1540 din 20 septembrie 2013, a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocată de pârâtă și a respins cererea, ca fiind promovată de o persoană fără calitate procesuală activă reținând, în esență, că, în antetul fiecăreia dintre cele două polițe invocate de reclamantă, polița din 4 noiembrie 2011 și poliția din 24 noiembrie 2011 se menționează calitatea de beneficiar a Băncii C.R. S. și în partea de jos a polițelor din 24 noiembrie 2011, respectiv din 28 iulie 2011 se arată că polița „se cesionează în favoarea instituției creditoare Banca C.R. S.”, cele două polițe din 4 noiembrie 2011 și din 24 noiembrie 2011 confirmând faptul că părțile au încheiat contractul de asigurare în procedeul stipulației pentru altul, care este convenția prin care SC S.I.

SRL, în calitate de stipulant a convenit cu promitentul SC O.V.I.G. SA ca, la data producerii riscului asigurat, despăgubirea cuvenită să fie achitată terțului beneficiar Banca C.R. S., dreptul de creanță născându-se în patrimoniul acesteia în temeiul fiecăruia dintre cele două contracte de asigurare încheiate între părțile litigante din prezenta cauză, sub condiția suspensivă a acceptării stipulației de către beneficiar, conform dispozițiilor art. 1286 noul C. civ., în vigoare la data încheierii convenției; că, mecanismul stipulației pentru altul a fost dublat de cesiunea de creanță către același beneficiar Banca C.R.

S., în privința poliței din 24 noiembrie 2011 și ca atare, deși reclamanta a achitat primele de asigurare astfel cum s-a obligat prin fiecare dintre cele două contracte, indemnizația de asigurare nu i se cuvine, fiind stipulată în beneficiul instituției creditoare Banca C.R., Sucursala S.; că, prin mecanismul cesiunii de creanță, odată cedată creanța de la cedenta reclamantă către cesionara Banca C.R.

S., aceasta din urmă dobândește dreptul de a încasa creanța cedată, anume indemnizația de asigurare, cedenta-reclamantă pierzând calitatea de creditor al pârâtei, conferită de contractul de asigurare confirmat prin încheierea poliței, pârâta-debitoare fiind obligată ca, la producerea riscului asigurat, să plătească indemnizația cesionarului și, prin urmare, inclusiv în privința dreptului de despăgubire relevat de polița din 28 iulie 2011, reclamanta nu are calitate procesuală activă; că, este de necontestat interesul procesual al reclamantei în promovarea demersului judiciar de față, având în vedere pretinsul prejudiciu din propriul patrimoniu și valoarea considerabilă a pagubelor pretinse, însă interesul este doar una dintre condițiile necesare pentru a justifica poziția de reclamant în procedura civilă clasică, calitatea procesuală fiind o condiție distinctă, obligatoriu de îndeplinit; că, are calitate procesuală activă persoana titulară a dreptului subiectiv din raportul juridic dedus judecății, în speța de față, fiind vorba despre dreptul de a încasa indemnizația de asigurare stipulată în contractele de asigurare, terțul Banca C.R.

S. și nu plătitorul de prime, SC S.I. SRL; că, reclamanta nu este nici beneficiara și nici cesionara asigurărilor pe care își fundamentează pretențiile patrimoniale în contradictoriu cu pârâta, astfel încât aceasta este lipsită de calitate procesuală activă. Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal prin decizia nr. 98 din 30 aprilie 2014, a respins, ca nefondat, apelul declarat reclamanta SC S.I. SRL prin administrator judiciar A.I. IPURL S. împotriva sentinței nr. 1540 din 20 septembrie 2013 a Tribunalului Suceava, secția civilă, în contradictoriu cu pârâta SC O.V.I.G. SA București.

Prin încheierea de ședință din 20 martie 2014, curtea a stabilit că nu se pune problema unei cereri de repunere în termenul de apel, în condițiile în care, verificând actele dosarului de fond, a constatat că tribunalul nu a procedat la comunicarea sentinței apelate cu respectarea prevederilor imperative ale art. 93 raportat la art. 100 alin. (1) pct. 7 și alin. (3) C. proc. civ., în situația în care, deși reclamanta și-a indicat pe tot parcursul procesului un domiciliu procesual pentru corespondență în com. G., sat S.S., jud. Suceava, aceasta nu a desemnat și persoana împuternicită cu primirea corespondenței, împrejurare în care comunicarea sentinței trebuia să se facă la sediul social al societății, prin administratorul judiciar, conform dispozițiilor art. 93 din același cod.

Așadar, chiar reținându-se o culpă în sarcina reclamantei, constând în omisiunea indicării exprese a numelui persoanei însărcinate cu primirea actelor de procedură, comunicarea sentinței în favoarea acesteia apare nelegală, deoarece instanța era obligată să efectueze comunicarea la domiciliul (sediul) real al părții, conform art. 93 C. proc. civ., prin administratorul judiciar, astfel încât în cauză devine incidență sancțiunea nulității prevăzută expres de art. 100 alin. (3) C. proc. civ., vătămarea reclamantei constând în imposibilitatea luării la cunoștință și atacării în interiorul termenului de apel a sentinței, prezumată conform art. 105 alin. (2) teza a ll-a C. proc. civ., până la dovada contrară, care în cauză nu s-a făcut, neputând fi înlăturată decât prin anularea actului de procedură.

În această împrejurare, cum față de reclamantă, termenul de apel nici nu a început să curgă, în speță, nu se poate pune problema decăderii acesteia din dreptul de exercitare a căii de atac, în sensul art. 103 alin. (1) C. proc. civ. și, pe cale de consecință, nici a instituției repunerii în termen prevăzută de alin. (2) al aceluiași articol, cererea formulată de aceasta apărând, într-adevăr, ca fiind lipsită de interes legitim. Pe fondul cauzei, Curtea a constatat că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente: Cu referire la primul motiv de apel vizând nelegala citare a reclamantei în fața instanței de fond, curtea a reținut că, într-adevăr, procedura citării și comunicării actelor de procedură este o instituție fundamentală a procesului civil, fiind menită să contribuie la asigurarea înfăptuirii justiției, cu respectarea principiului dreptului la apărare și a principiului contradictorialității.

Deși art. 85 C. proc. civ. prevede obligativitatea citării părților în vederea pronunțării unei hotărâri valabile, iar în speță, reclamanta, prin administrator judiciar a înțeles să-și aleagă o adresă pentru corespondență, fără desemnarea persoanei însărcinate cu primirea acesteia, după cum s-a arătat în prealabil, curtea a constatat că, într-adevăr, procedura de citare cu reclamanta în fața primei instanțe a fost viciată, însă această neregularitate procedurală s-a acoperit prin prezența reprezentantului părții în instanță, în persoana consilierului juridic, care a reprezentat activ interesele reclamantei pe tot parcursul procesului, împrejurare acceptată expres de administratorul judiciar, prin adresa din 10 ianuarie 2013, fiind unanim admis că citarea are ca scop încunoștiințarea părții despre existența procesului, pentru ca aceasta să se poată prezenta și să-și facă apărările pe care le consideră necesare.

În ceea ce privește al doilea motiv de apel, circumscris reținerii eronate de către prima instanță a incidenței în cauză a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, curtea a reținut că în speță sunt necontestate, pe de o parte, încheierea și valabilitatea contractelor de asigurare între reclamantă, în calitate de asigurat și pârâtă, în calitate de asigurător, iar pe de altă parte, cesionarea polițelor de asigurare în favoarea Băncii C.R., Sucursala S. și că este de necontestat faptul că temeiul juridic al pretențiilor reclamantei este reprezentat de contractele de asigurare în discuție, în contextul în care, beneficiarul polițelor de asigurare este terțul Banca C.R., Sucursala S. Din această perspectivă, apare justă aprecierea primei instanțe referitoare la împrejurarea că, practic, părțile contractante au înțeles să încheie respectivele polițe de asigurare în procedura stipulației pentru altul, în interpretarea și aplicarea căreia, reclamanta-stipulant s-a obligat și a achitat primele de asigurare în favoarea pârâtei-promitent obligată, la rândul său, să execute prestația în favoarea terțului beneficiar la momentul producerii riscului asigurat, în condițiile și clauzele agreate și însușite de părțile contractante, opozabile deci acestora din urmă și obligatorii în lumina principiilor autonomiei de voință și al relativității efectelor contractului,

care guvernează materia răspunderii contractuale, cum de altfel, corect a susținut și pârâta. Altfel spus, terțului Banca C.R., Sucursala S., ca beneficiar al polițelor de asigurare, calitate dobândită prin pierderea calității de creditor al pârâtei de către reclamantă, îi incumbă și calitatea de titular al dreptului de a încasa indemnizația de asigurare stipulată în favoarea sa, pretinsă de calitatea de titular al acțiunii în despăgubire, împrejurare în care, incidența excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei a fost corect apreciată de prima instanță.

Susținerea reclamantei, în sensul că îndreptățirea acesteia la încasarea despăgubirii și, pe cale de consecință, calitatea procesuală activă în cauză, derivă din scopul procedurii colective a insolvenței în care este angrenată, deschisă la 26 octombrie 2012, la cererea terțului beneficiar Banca C.R., Sucursala S., prevăzut de art. 2 din Legea cadru în materie nr. 85/2006 și constând în acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, cu condiția intrinsecă a maximizării averii acestuia din urmă, a fost respinsă întrucât, dreptul de creanță la despăgubire s-a născut direct în patrimoniul terțului beneficiar în momentul producerii riscului asigurat și nu în cel al reclamantei, interesul conservării și valorificării de către aceasta din urmă, prin administrator judiciar, pe calea procedurii, a unui drept practic inexistent, nefiind legitim.

De asemenea, o eventuală coniventă între creditorul Banca C.R., Sucursala S., terț beneficiar al asigurării și societatea de asigurare pârâtă, sugerată de aceeași reclamantă, nu poate constitui obiect de analiză pentru instanță în acest cadru procesual, vis-a-vis de obiectul acțiunii și temeiul juridic al pretențiilor deduse judecății, părțile interesate având la îndemână alte demersuri procedurale, cu atât mai mult cu cât acest aspect nu condiționează îndreptățirea reclamantei la pretinderea despăgubirilor. S-a reținut și faptul că, terțul beneficiar Banca C.R. Sucursala S. (creditor al reclamantei-debitoare în procedura colectivă) figurează înscris în tabelul definitiv al creanțelor cu suma de 36.689.349,18 RON, cu titlu de creanță garantată, reprezentând contravaloarea creditului acordat reclamantei-debitoare, aceasta din urmă necontestând în cadrul procesual creat în fața judecătorului sindic creanța acestui creditor, ci doar pe cea pretinsă de D.G.F.P.

Suceava. Împotriva deciziei nr. 98 din 30 aprilie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta SC S.I. SRL prin lichidator M.I. SPRL Suceava, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului, desființării sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Suceava, pentru analizarea fondului cauzei. Invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recurenta a susținut că decizia din apel a fost dată cu încălcarea dispozițiilor legale prevăzute de art. 973 și art. 2214 C. civ., dar și a dispozițiilor art. 7.10 din Condițiile generale, asigurarea imobilelor și a altor bunuri deținute-folosite de persoane juridice, anexă la polițele de asigurare, art. 6.2 din anexa-condiții generale la contractul de credit din 12 aprilie 2006 și contractul de credit din 21 februarie 2006, precum și a dispozițiilor art. 20 lit. l) din Legea nr. 85/2006, privind atribuțiile administratorul judiciar în recuperarea creanțelor datorate societății aflate în insolvență, dar și cele ale art. 2 din același act normativ care reglementează principiul maximizării averii debitorului.

Consideră că în mod nelegal a fost admisă de instanța de apel excepția lipsei calității procesuale active a societății sale, motivat de faptul că beneficiara celor două polițe de asigurare este Banca C.R. SA și că doar aceasta avea dreptul să solicite obligarea asigurătorului la plata despăgubirilor ca urmare a activării polițelor de asigurare. În cauză, cum SC S.I. SRL este proprietarul bunurilor ce fac obiectul polițelor de asigurare facultativă pentru incendiu și alte riscuri încheiate cu pârâta, arată că legitimarea sa procesuală este dată de interesul său de a obține despăgubiri de către Banca C.R. SA, pentru diminuarea creanței cu care este înscrisă în tabelul definitiv al creanțelor, în contextul pasivității Banca C.R.

care nu a formulat cerere de despăgubiri. Consideră că prin modul cum a soluționat instanța de apel acțiunea, reținând incidența în cauză a excepției lipsei calității sale procesuale active îi este îngrădit liberul acces la justiție, în condițiile în care interesul său în a-și valorifica dreptul la despăgubiri decurgând din executarea contractului de asigurare nu poate fi contestat, cu atât mai mult cu cât este și ea parte în contract, iar dosarele de daune au fost întocmite la cerea sa. Calitatea procesuală activă a SC S.I. SRL rezidă și din dispozițiile art. 2214 C.civ. aplicabile polițelor de asigurare, potrivit cărora în cazul asigurării de bunuri, asigurătorul se obligă ca la producerea riscului asigurat, să plătească asigurarea beneficiarului asigurării sau altor persoane îndreptățite.

Intimata pârâta SC O.V.I.G. SA București prin întâmpinarea depusă la dosar a cerut respingerea recursului ca nefondat. Analizând recursul declarat de reclamanta SC S.I. SRL prin lichidator M.I. SPRL Suceava împotriva deciziei nr. 98 din 30 aprilie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, din perspectiva criticilor formulate și temeiurilor de drept arătate, ținând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: SC S.I. SRL, în calitate de stipulant a convenit cu SC O.V.I.G. SA în calitate de promitent, să încheie contractul de asigurare în procedeul stipulației pentru altul, prin care a stabilit ca la data producerii riscului asigurat, despăgubirea cuvenită să fie achitată terțului beneficiar Banca C.R.

S., dreptul de creanță născându-se în patrimoniul acesteia în temeiul fiecăruia dintre cele două contracte de asigurare încheiate între părțile litigante din prezenta cauză, sub condiția suspensivă a acceptării stipulației de către beneficiar, conform dispozițiilor art. 1286 noul C. civ., în vigoare la data încheierii convenției. În cauză, mecanismul stipulației pentru altul a fost dublat de cesiunea de creanță către același beneficiar Banca C.R.

Suceava, în privința poliței din 24 noiembrie 2011 și ca atare, deși reclamanta a achitat primele de asigurare astfel cum s-a obligat prin fiecare dintre cele două contracte, indemnizația de asigurare nu i se cuvine, fiind stipulată în beneficiul instituției creditoare Banca C.R., Sucursala S. Este de necontestat interesul procesual al reclamantei în promovarea demersului judiciar de față, având în vedere pretinsul prejudiciu din propriul patrimoniu și valoarea considerabilă a pagubelor pretinse, însă interesul este doar una dintre condițiile necesare pentru a justifica poziția de reclamant în procedura civilă clasică, calitatea procesuală fiind o condiție distinctă, obligatoriu de îndeplinit.

Astfel, instanța de apel în analiza excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, a constat că specificul contractului de asigurare dă dreptul terțului beneficiar Banca C.R. de a încasa indemnizația de asigurare, drept generat prin încheierea poliței de asigurare, dar afectat de condiția suspensivă a intervenirii riscului asigurat până la momentul rambursării integrale a creditului acordat de bancă.

Din această perspectivă, apare justă aprecierea instanței de apel referitoare la împrejurarea că, practic, părțile contractante au înțeles să încheie respectivele polițe de asigurare în procedura stipulației pentru altul, în interpretarea și aplicarea căreia, reclamanta-stipulant s-a obligat și a achitat primele de asigurare în favoarea pârâtei-promitent obligată, la rândul său, să execute prestația în favoarea terțului beneficiar la momentul producerii riscului asigurat, în condițiile și clauzele agreate și însușite de părțile contractante, opozabile deci acestora din urmă și obligatorii în lumina principiilor autonomiei de voință și al relativității efectelor contractului, care guvernează materia răspunderii contractuale, cum de altfel, corect a susținut și pârâta.

Altfel spus, terțului Banca C.R. Sucursala S., ca beneficiar al polițelor de asigurare, calitate dobândită prin pierderea calității de creditor al pârâtei de către reclamantă, îi incumbă și calitatea de titular al dreptului de a încasa indemnizația de asigurare stipulată în favoarea sa, pretinsă de calitatea de titular al acțiunii în despăgubire, împrejurare în care, incidența excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei a fost corect apreciată de instanța de apel. Susținerea recurentei, în sensul că, calitatea de proprietar al bunurilor ce fac obiectul polițelor de asigurare facultativă pentru incendiu și alte riscuri încheiate cu pârâta, îi conferă legitimare procesuală în raport de interesul său și îndreptățirea de a obține și încasa despăgubiri, și că aceasta derivă din scopul procedurii colective a insolventei în care este angrenată, deschisă la 26 octombrie 2012, la cererea terțului beneficiar Banca C.R.

Sucursala S., prevăzut de art. 2 din Legea nr. 85/2006 și constând în acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, cu condiția intrinsecă a maximizării averii acestuia din urmă, nu poate fi primită în condițiile în care, dreptul de creanță la despăgubire s-a născut direct în patrimoniul terțului beneficiar în momentul producerii riscului asigurat și nu în cel al reclamantei, interesul conservării și valorificării de către aceasta din urmă prin administrator judiciar, pe calea procedurii, a unui drept practic inexistent, nefiind legitim. Prin urmare, având în vedere considerentele expuse, urmează a se reține că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale, motiv pentru care, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge ca nefondat recursul reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC S.I. SRL, prin lichidator M.I. SPRL Suceava împotriva deciziei nr. 98 din 30 aprilie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2015.