ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 29.01.2015

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 250/2015

HOTĂRÂRE

29.01.2015

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2015
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 250/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Tribunalului Suceava, secția civilă sub nr. 14669/86/2012, astfel cum a

fost ulterior precizată, reclamanta SC S.I. SRL prin administrator judiciar A.I.

IPURL Suceava a chemat în judecată pârâta SC O.V.I.G. SA București solicitând

ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la plata

sumei de 14.379.601,84 RON, reprezentând despăgubiri ca urmare a producerii

evenimentului asigurat, conform polițelor de asigurare din 24 noiembrie 2011, din

4 noiembrie 2011, din 28 iulie 2011 și a anexelor acestora.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat, în esență, că între părți s-au încheiat polițele de asigurare

susmenționate, conform cărora, pârâta avea obligația de a-i plăti cu titlu de despăgubire

suma de 15.380.691,84 RON, ca urmare a producerii evenimentului asigurat, incendiului

din data de 6 ianuarie 2012, cu următoarea structură: suma de 5.703.590 RON contravaloare

reconstrucție clădire distrusă la punctul de lucru al societății situat în loc.

S.S., com. G., jud. Suceava, constatat de către Inspectoratul pentru Situații de

Urgență Suceava, Subunitatea R. prin procesul-verbal de intervenție din 6

ianuarie 2012, în urma incendiului solicitând efectuarea unei expertize tehnice

de evaluare a daunelor suferite de clădire, întocmită de expertul B.R., expertiză

ce a fost înaintată și către pârâtă; suma de 89.774,72 RON, reconstruire clădire

ce adăpostește centrala termică, potrivit devizului de lucrări și facturii anexate,

întocmite de SC C.O. SRL; suma de 467.568,03 RON, contravaloare centrală termică,

potrivit facturilor de achiziție din 14 februarie 2012, din 6 aprilie 2012, din

29 martie 2012; suma de 1.758.291,38 RON, materie primă arsă în incendiu, constând

în banda de rulare și suma de 3.625.877,71 RON, materie primă arsă în incendiu,

constând în carcase camion; că, și-a onorat obligațiile contractuale, însă deși

a deschis două dosare de daună în urma sesizării privind producerea evenimentului

asigurat, pârâta nu a înțeles să plătească contravaloarea indemnizației de asigurare

conform polițelor încheiate.

Prin întâmpinare,

pârâta SC O.V.I.G. SA (fostă SC B.C.R.A.V. SA) a invocat excepțiile necompetenței

teritoriale, având în vedere dispozițiile art. 5 C. proc. civ., apreciind că Tribunalul

București este competent să soluționeze pricina; a lipsei calității de reprezentant

a administratorului judiciar A.I. IPURL, care nu a probat calitatea declinată și

a prematurității introducerii acțiunii, fundamentată pe dispozițiile art. 109 și

art. 720

C. proc. civ., întrucât reclamanta nu a făcut dovada efectuarea

procedurii prealabile a concilierii directe, iar pe fond, a solicitat respingerea

cererii, ca nefondată arătând, în esență, că reclamanta nu este îndreptățită să

beneficieze de despăgubire, deoarece nu și-a respectat obligațiile contractuale

stabilite prin Condițiile Generale de Asigurare, fiind aplicabile excluderile prevăzute

în aceste dispoziții contractuale, enumerând acte de sancționare contravențională

întocmite pe numele acesteia.

Prin încheierea

din data de 8 martie 2013, tribunalul a respins excepțiile invocate de pârâtă prin

întâmpinare și a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri, proba cu efectuarea

unei expertize pentru evaluarea bunurilor mobile, respectiv evaluarea proprietății

imobiliare, pentru reclamantă și proba cu interogatoriul, pentru pârâtă.

Prin notele de

ședință din 7 septembrie 2013, pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale

active a reclamantei, solicitând respingerea cererii introductive, ca fiind promovată

de o persoană fără calitate procesuală activă.

Tribunalul Suceava,

secția civilă, prin sentința civilă nr. 1540 din 20 septembrie 2013, a admis excepția

lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocată de pârâtă și a respins

cererea, ca fiind promovată de o persoană fără calitate procesuală activă reținând,

în esență, că, în antetul fiecăreia dintre cele două polițe invocate de reclamantă,

polița din 4 noiembrie 2011 și poliția din 24 noiembrie 2011 se menționează calitatea

de beneficiar a Băncii C.R. S. și în partea de jos a polițelor din 24 noiembrie

2011, respectiv din 28 iulie 2011 se arată că polița „se cesionează în favoarea

instituției creditoare Banca C.R. S.”, cele două polițe din 4 noiembrie 2011 și

din 24 noiembrie 2011 confirmând faptul că părțile au încheiat contractul de asigurare

în procedeul stipulației pentru altul, care este convenția prin care SC S.I.

SRL, în calitate de stipulant a convenit cu promitentul SC O.V.I.G. SA ca, la data

producerii riscului asigurat, despăgubirea cuvenită să fie achitată terțului beneficiar

Banca C.R. S., dreptul de creanță născându-se în patrimoniul acesteia în temeiul

fiecăruia dintre cele două contracte de asigurare încheiate între părțile litigante

din prezenta cauză, sub condiția suspensivă a acceptării stipulației de către beneficiar,

conform dispozițiilor art. 1286 noul C. civ., în vigoare la data încheierii convenției;

că, mecanismul stipulației pentru altul a fost dublat de cesiunea de creanță către

același beneficiar Banca C.R. S., în privința poliței din 24 noiembrie 2011 și ca

atare, deși reclamanta a achitat primele de asigurare astfel cum s-a obligat prin

fiecare dintre cele două contracte, indemnizația de asigurare nu i se cuvine, fiind

stipulată în beneficiul instituției creditoare Banca C.R., Sucursala S.; că, prin

mecanismul cesiunii de creanță, odată cedată creanța de la cedenta reclamantă către

cesionara Banca C.R. S., aceasta din urmă dobândește dreptul de a încasa creanța

cedată, anume indemnizația de asigurare, cedenta-reclamantă pierzând calitatea de

creditor al pârâtei, conferită de contractul de asigurare confirmat prin încheierea

poliței, pârâta-debitoare fiind obligată ca, la producerea riscului asigurat, să

plătească indemnizația cesionarului și, prin urmare, inclusiv în privința dreptului

de despăgubire relevat de polița din 28 iulie 2011, reclamanta nu are calitate procesuală

activă; că, este de necontestat interesul procesual al reclamantei în promovarea

demersului judiciar de față, având în vedere pretinsul prejudiciu din propriul patrimoniu

și valoarea considerabilă a pagubelor pretinse, însă interesul este doar una dintre

condițiile necesare pentru a justifica poziția de reclamant în procedura civilă

clasică, calitatea procesuală fiind o condiție distinctă, obligatoriu de îndeplinit;

că, are calitate procesuală activă persoana titulară a dreptului subiectiv din raportul

juridic dedus judecății, în speța de față, fiind vorba despre dreptul de a încasa

indemnizația de asigurare stipulată în contractele de asigurare, terțul Banca C.R.

S. și nu plătitorul de prime, SC S.I. SRL; că, reclamanta nu este nici beneficiara

și nici cesionara asigurărilor pe care își fundamentează pretențiile patrimoniale

în contradictoriu cu pârâta, astfel încât aceasta este lipsită de calitate procesuală

activă.

Curtea de Apel

Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal prin decizia

nr. 98 din 30 aprilie 2014, a respins, ca nefondat, apelul declarat reclamanta SC

S.I. SRL prin administrator judiciar A.I. IPURL S. împotriva sentinței nr. 1540

din 20 septembrie 2013 a Tribunalului Suceava, secția civilă, în contradictoriu

cu pârâta SC O.V.I.G. SA București.

Prin încheierea

de ședință din 20 martie 2014, curtea a stabilit că nu se pune problema unei cereri

de repunere în termenul de apel, în condițiile în care, verificând actele dosarului

de fond, a constatat că tribunalul nu a procedat la comunicarea sentinței apelate

cu respectarea prevederilor imperative ale art. 93 raportat la art. 100 alin.

(1) pct. 7 și alin. (3) C. proc. civ., în situația în care, deși reclamanta și-a

indicat pe tot parcursul procesului un domiciliu procesual pentru corespondență

în com. G., sat S.S., jud. Suceava, aceasta nu a desemnat și persoana împuternicită

cu primirea corespondenței, împrejurare în care comunicarea sentinței trebuia să

se facă la sediul social al societății, prin administratorul judiciar, conform dispozițiilor

art. 93 din același cod.

Așadar, chiar

reținându-se o culpă în sarcina reclamantei, constând în omisiunea indicării exprese

a numelui persoanei însărcinate cu primirea actelor de procedură, comunicarea sentinței

în favoarea acesteia apare nelegală, deoarece instanța era obligată să efectueze

comunicarea la domiciliul (sediul) real al părții, conform art. 93 C. proc. civ.,

prin administratorul judiciar, astfel încât în cauză devine incidență sancțiunea

nulității prevăzută expres de art. 100 alin. (3) C. proc. civ., vătămarea reclamantei

constând în imposibilitatea luării la cunoștință și atacării în interiorul termenului

de apel a sentinței, prezumată conform art. 105 alin. (2) teza a ll-a C. proc. civ.,

până la dovada contrară, care în cauză nu s-a făcut, neputând fi înlăturată decât

prin anularea actului de procedură.

În această împrejurare,

cum față de reclamantă, termenul de apel nici nu a început să curgă, în speță, nu

se poate pune problema decăderii acesteia din dreptul de exercitare a căii de atac,

în sensul art. 103 alin. (1) C. proc. civ. și, pe cale de consecință, nici a instituției

repunerii în termen prevăzută de alin. (2) al aceluiași articol, cererea formulată

de aceasta apărând, într-adevăr, ca fiind lipsită de interes legitim.

Pe fondul cauzei,

Curtea a constatat că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu referire la

primul motiv de apel vizând nelegala citare a reclamantei în fața instanței de fond,

curtea a reținut că, într-adevăr, procedura citării și comunicării actelor de procedură

este o instituție fundamentală a procesului civil, fiind menită să contribuie la

asigurarea înfăptuirii justiției, cu respectarea principiului dreptului la apărare

și a principiului contradictorialității.

Deși art. 85 C.

proc. civ. prevede obligativitatea citării părților în vederea pronunțării unei

hotărâri valabile, iar în speță, reclamanta, prin administrator judiciar a înțeles

să-și aleagă o adresă pentru corespondență, fără desemnarea persoanei însărcinate

cu primirea acesteia, după cum s-a arătat în prealabil, curtea a constatat că, într-adevăr,

procedura de citare cu reclamanta în fața primei instanțe a fost viciată, însă această

neregularitate procedurală s-a acoperit prin prezența reprezentantului părții în

instanță, în persoana consilierului juridic, care a reprezentat activ interesele

reclamantei pe tot parcursul procesului, împrejurare acceptată expres de administratorul

judiciar, prin adresa din 10 ianuarie 2013, fiind unanim admis că citarea are ca

scop încunoștiințarea părții despre existența procesului, pentru ca aceasta să se

poată prezenta și să-și facă apărările pe care le consideră necesare.

În ceea ce privește

al doilea motiv de apel, circumscris reținerii eronate de către prima instanță a

incidenței în cauză a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei,

curtea a reținut că în speță sunt necontestate, pe de o parte, încheierea și valabilitatea

contractelor de asigurare între reclamantă, în calitate de asigurat și pârâtă, în

calitate de asigurător, iar pe de altă parte, cesionarea polițelor de asigurare

în favoarea Băncii C.R., Sucursala S. și că este de necontestat faptul că temeiul

juridic al pretențiilor reclamantei este reprezentat de contractele de asigurare

în discuție, în contextul în care, beneficiarul polițelor de asigurare este terțul

Banca C.R., Sucursala S.

Din această perspectivă,

apare justă aprecierea primei instanțe referitoare la împrejurarea că, practic,

părțile contractante au înțeles să încheie respectivele polițe de asigurare în procedura

stipulației pentru altul, în interpretarea și aplicarea căreia, reclamanta-stipulant

s-a obligat și a achitat primele de asigurare în favoarea pârâtei-promitent obligată,

la rândul său, să execute prestația în favoarea terțului beneficiar la momentul

producerii riscului asigurat, în condițiile și clauzele agreate și însușite de părțile

contractante, opozabile deci acestora din urmă și obligatorii în lumina principiilor

autonomiei de voință și al relativității efectelor contractului, care guvernează

materia răspunderii contractuale, cum de altfel, corect a susținut și pârâta.

Altfel spus, terțului

Banca C.R., Sucursala S., ca beneficiar al polițelor de asigurare, calitate dobândită

prin pierderea calității de creditor al pârâtei de către reclamantă, îi incumbă

și calitatea de titular al dreptului de a încasa indemnizația de asigurare stipulată

în favoarea sa, pretinsă de calitatea de titular al acțiunii în despăgubire, împrejurare

în care, incidența excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei a

fost corect apreciată de prima instanță.

Susținerea reclamantei,

în sensul că îndreptățirea acesteia la încasarea despăgubirii și, pe cale de consecință,

calitatea procesuală activă în cauză, derivă din scopul procedurii colective a insolvenței

în care este angrenată, deschisă la 26 octombrie 2012, la cererea terțului beneficiar

Banca C.R., Sucursala S., prevăzut de art. 2 din Legea cadru în materie nr. 85/2006

și constând în acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, cu condiția

intrinsecă a maximizării averii acestuia din urmă, a fost respinsă întrucât, dreptul

de creanță la despăgubire s-a născut direct în patrimoniul terțului beneficiar în

momentul producerii riscului asigurat și nu în cel al reclamantei, interesul conservării

și valorificării de către aceasta din urmă, prin administrator judiciar, pe calea

procedurii, a unui drept practic inexistent, nefiind legitim.

De asemenea, o

eventuală coniventă între creditorul Banca C.R., Sucursala S., terț beneficiar al

asigurării și societatea de asigurare pârâtă, sugerată de aceeași reclamantă, nu

poate constitui obiect de analiză pentru instanță în acest cadru procesual, vis-a-vis

de obiectul acțiunii și temeiul juridic al pretențiilor deduse judecății, părțile

interesate având la îndemână alte demersuri procedurale, cu atât mai mult cu cât

acest aspect nu condiționează îndreptățirea reclamantei la pretinderea despăgubirilor.

S-a reținut și

faptul că, terțul beneficiar Banca C.R. Sucursala S. (creditor al reclamantei-debitoare

în procedura colectivă) figurează înscris în tabelul definitiv al creanțelor cu

suma de 36.689.349,18 RON, cu titlu de creanță garantată, reprezentând contravaloarea

creditului acordat reclamantei-debitoare, aceasta din urmă necontestând în cadrul

procesual creat în fața judecătorului sindic creanța acestui creditor, ci doar pe

cea pretinsă de D.G.F.P. Suceava.

Împotriva deciziei

nr. 98 din 30 aprilie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta SC

S.I. SRL prin lichidator M.I. SPRL Suceava, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului,

modificarea deciziei în sensul admiterii apelului, desființării sentinței și trimiterea

cauzei spre rejudecare la Tribunalul Suceava, pentru analizarea fondului cauzei.

Invocând motivul

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susținut că decizia

din apel a fost dată cu încălcarea dispozițiilor legale prevăzute de art. 973 și

art. 2214 C. civ., dar și a dispozițiilor art. 7.10 din Condițiile generale, asigurarea

imobilelor și a altor bunuri deținute-folosite de persoane juridice, anexă la polițele

de asigurare, art. 6.2 din anexa-condiții generale la contractul de credit din

12 aprilie 2006 și contractul de credit din 21 februarie 2006, precum și a dispozițiilor

art. 20 lit. l) din Legea nr. 85/2006, privind atribuțiile administratorul judiciar

în recuperarea creanțelor datorate societății aflate în insolvență, dar și cele

ale art. 2 din același act normativ care reglementează principiul maximizării averii

debitorului.

Consideră că în

mod nelegal a fost admisă de instanța de apel excepția lipsei calității procesuale

active a societății sale, motivat de faptul că beneficiara celor două polițe de

asigurare este Banca C.R. SA și că doar aceasta avea dreptul să solicite obligarea

asigurătorului la plata despăgubirilor ca urmare a activării polițelor de asigurare.

În cauză, cum

SC S.I. SRL este proprietarul bunurilor ce fac obiectul polițelor de asigurare facultativă

pentru incendiu și alte riscuri încheiate cu pârâta, arată că legitimarea sa procesuală

este dată de interesul său de a obține despăgubiri de către Banca C.R. SA, pentru

diminuarea creanței cu care este înscrisă în tabelul definitiv al creanțelor, în

contextul pasivității Banca C.R. care nu a formulat cerere de despăgubiri.

Consideră că prin

modul cum a soluționat instanța de apel acțiunea, reținând incidența în cauză a

excepției lipsei calității sale procesuale active îi este îngrădit liberul acces

la justiție, în condițiile în care interesul său în a-și valorifica dreptul la despăgubiri

decurgând din executarea contractului de asigurare nu poate fi contestat, cu atât

mai mult cu cât este și ea parte în contract, iar dosarele de daune au fost întocmite

la cerea sa.

Calitatea procesuală

activă a SC S.I. SRL rezidă și din dispozițiile art. 2214 C.civ. aplicabile polițelor

de asigurare, potrivit cărora în cazul asigurării de bunuri, asigurătorul se obligă

ca la producerea riscului asigurat, să plătească asigurarea beneficiarului asigurării

sau altor persoane îndreptățite.

Intimata pârâta

SC O.V.I.G. SA București prin întâmpinarea depusă la dosar a cerut respingerea recursului

ca nefondat.

Analizând recursul

declarat de reclamanta SC S.I. SRL prin lichidator M.I. SPRL Suceava împotriva deciziei

nr. 98 din 30 aprilie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a ll-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal, din perspectiva criticilor formulate

și temeiurilor de drept arătate, ținând cont de limitele controlului de legalitate,

Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

SC S.I. SRL, în

calitate de stipulant a convenit cu SC O.V.I.G. SA în calitate de promitent, să

încheie contractul de asigurare în procedeul stipulației pentru altul, prin care

a stabilit ca la data producerii riscului asigurat, despăgubirea cuvenită să fie

achitată terțului beneficiar Banca C.R. S., dreptul de creanță născându-se în patrimoniul

acesteia în temeiul fiecăruia dintre cele două contracte de asigurare încheiate

între părțile litigante din prezenta cauză, sub condiția suspensivă a acceptării

stipulației de către beneficiar, conform dispozițiilor art. 1286 noul C. civ., în

vigoare la data încheierii convenției.

În cauză, mecanismul

stipulației pentru altul a fost dublat de cesiunea de creanță către același beneficiar

Banca C.R. Suceava, în privința poliței din 24 noiembrie 2011 și ca atare, deși

reclamanta a achitat primele de asigurare astfel cum s-a obligat prin fiecare dintre

cele două contracte, indemnizația de asigurare nu i se cuvine, fiind stipulată în

beneficiul instituției creditoare Banca C.R., Sucursala S.

Este de necontestat

interesul procesual al reclamantei în promovarea demersului judiciar de față, având

în vedere pretinsul prejudiciu din propriul patrimoniu și valoarea considerabilă

a pagubelor pretinse, însă interesul este doar una dintre condițiile necesare pentru

a justifica poziția de reclamant în procedura civilă clasică, calitatea procesuală

fiind o condiție distinctă, obligatoriu de îndeplinit.

Astfel, instanța

de apel în analiza excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, a

constat că specificul contractului de asigurare dă dreptul terțului beneficiar Banca

C.R. de a încasa indemnizația de asigurare, drept generat prin încheierea poliței

de asigurare, dar afectat de condiția suspensivă a intervenirii riscului asigurat

până la momentul rambursării integrale a creditului acordat de bancă.

Din această perspectivă,

apare justă aprecierea instanței de apel referitoare la împrejurarea că, practic,