ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 557/2015

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 557/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Deliberând asupra

recursurilor, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Neamț, reclamanta SC E. SRL Târgu Neamț a chemat în judecată pe

pârâtele SC G.A. SA având sediul social în Cluj-Napoca și SC G.A. SA București,

solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea în

solidar a pârâtelor la plata către reclamantă a sumei de 1.038.234,00 lei și a

dobânzii legale aferente perioadei 18 septembrie 2009 până la data plății.

Prin Sentința civilă

nr. 28 COM din 24 aprilie 2014 Tribunalul Neamț, secția a II-a civilă de

contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de SC E.

S.R.L prin lichidator judiciar SC M.C. SPRL și cererea de intervenție în

interes alăturat formulată de intervenienta C. Bank SA - Sucursala Neamț în

contradictoriu cu pârâtele SC G. SA Cluj-Napoca SC G. SA București și a obligat

pârâtele la plata sumei de 410.699 cu titlu de pretenții, către reclamantă,

actualizate la data plății cu indicele de inflație.

A respins cererea

reclamantei pentru dobânda legală.

Pentru a pronunța

această hotărâre, tribunalul a reținut că între reclamantă și B. Asigurări SA

devenită SC G.A. SA s-a încheiat la data de 18 mai 2009 contractul de asigurare

a bunurilor aparținând persoanelor juridice, prin care a fost asigurat imobilul

tip pensiune aparținând reclamantei, cu o valoare asigurată de 1.300.000 lei.

Imobilul respectiv fusese achiziționat de reclamantă la prețul de 282.544 lei,

conform contractului de vânzare-cumpărare din 25 septembrie 2006. Ulterior,

reclamanta a continuat lucrările de construcție la imobilul cumpărat, fără a le

finaliza. Deși imobilul fusese achiziționat la suma de 282.544 lei, la această

valoare adăugându-se lucrările de construcție, asigurarea s-a încheiat pentru

suma de 1.300.000 lei, cu mult peste valoarea reală a bunurilor asigurate.

Instanța a reținut că este vorba despre o supraasigurare, asigurătorul neputând

fi obligat decât în limita valorii reale a bunurilor, nu la valoarea pentru

care asiguratul a încheiat contractul de asigurare (supraasigurare).

La data de 8 august

2009 s-a produs un incendiu la imobilul asigurat, acesta fiind afectat parțial.

În condițiile în care

imobilul nu a fost afectat în întregime, reclamanta a efectuat lucrări de

demolare.

În urma deschiderii

dosarului de daună, asigurătorul a oferit asiguratului suma de 165.000 lei,

refuzând să acorde o despăgubire mai mare, motivându-și refuzul pe valoarea

redusă a imobilului în momentul cumpărării, pe faptul că lucrările de demolare

nu erau justificate, precum și pe faptul că imobilul fusese supraasigurat la o

valoare mult superioară valorii bunurilor, că reiese că starea de degradare în

care se afla clădirea la data efectuării vizitei pe teren se datorează

lucrărilor de demolare dispuse de către E.C.

Instanța de fond nu

și-a însușit concluziile expertului P.R.A., reținând că în urma incendiului,

imobilul a fost distrus doar parțial, lucrările de demolare au fost necesare ca

măsuri de siguranță și de prevenire a altor evenimente cu urmări grave

(accidente) și a constatat că pentru dezlegarea pricinii sunt relevante

concluziile expertului M.T. cu privire la valoarea totală a pagubelor produse

de incendiu în cuantum de 575.699 lei din care 359.812 lei construcția și

215.887 lei instalațiile.

Având în vedere

prevederile art. 13 din condițiile de asigurare conform cărora "bunurile

se asigură pentru sumele declarate pe proprie răspundere de asigurat",

precum și cele ale art. 54 conform cărora "despăgubirea plătită de către

asigurător nu poate depăși valoric suma asigurată, nici cuantumul pagubei și

nici valoarea bunurilor din momentul producerii evenimentului asigurat",

se deduce că despăgubirea se acordă în limita celei mai mici valori dintre

valoarea sumei asigurate, valoarea cuantumului pagubei sau valoarea bunurilor.

S-a apreciat că suma

asigurată nu poate fi avută în vedere, atâta timp, cât, așa cum s-a reținut

anterior, asiguratul a declarat o valoare mult mai mare decât cea reală, dar și

că valoarea reală a bunurilor nu este stabilită, însă nu are relevanță pentru

dezlegarea pricinii. Ar fi avut relevanță valoarea bunurilor doar dacă bunurile

ar fi fost distruse în totalitate, caz în care valoarea bunurilor ar fi fost

egală cu valoarea cuantumului pagubei, valoarea bunurilor este mai mare decât

cuantumul pagubei, incendiul nedistrugând în totalitate imobilul.

Prin urmare, valoarea

despăgubirii s-a stabilit în limita cuantumului pagubei (cea mai mică dintre

valori dintre valoarea sumei asigurate, valoarea cuantumului pagubei sau

valoarea bunurilor), valoarea deteriorărilor aduse construcțiilor și instalațiilor

așa cum au rezultat din concluziile raportului de expertiză întocmit de expert

M.T. este de 575.699 lei, din care reclamanta a recuperat 165.000 lei în baza

titlului executoriu emis în baza Sentințe civile nr. 524/COM din 6 aprilie 2011

din Dosarul nr. 690/103/2011, rămânându-i nerecuperată suma de 410.699 lei.

Cu privire la cererea

reclamantei vizând dobânda legală, aceasta a fost găsită neîntemeiată, motivat

și de faptul că refuzul asigurătorului de a plăti despăgubirea se datorează și

supraasigurării bunurilor, precum și pretențiilor exagerate ale reclamantei.

Împotriva acestei

hotărâri SC G.A. S.A București a declarat apel, iar, prin Decizia nr. 121/2014

din 21 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal, a fost admis apelul promovat de

apelanta-pârâtă SC G.A. SA București, împotriva Sentinței civile nr. 28/COM din

24 aprilie 2014, pronunțată de Tribunalul Neamț în Dosarul nr. 3911/103/2011,

în contradictoriu cu intimata-intervenientă C. Bank SA - Sucursala Piatra

Neamț, intimatul-lichidator M.C. S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar

al SC E. SRL și intimata-reclamantă SC E. S.R.L.

A fost schimbată în

tot sentința apelată în sensul că au fost respinse acțiunea și cererea de intervenție

în interes alăturat, ca nefondate.

S-a respins cererea

de suspendare ca rămasă fără obiect și s-a dispus restituirea cauțiunii de

20.000 lei.

Au fost obligați

intimații să plătească apelantei suma de 4.113,99 lei cheltuieli de judecată

reprezentând taxă timbru apel.

Pentru a decide

astfel, instanța de control judiciar a reținut, în esență, că față de

contractul părților, suma asigurată nu reprezintă valoarea imobilului din

momentul încheierii contractului, ci valoarea finală a imobilului în construcție

asigurat la finalizarea lucrărilor de construcție și modernizări.

La încheierea

contractului de asigurare, în cadrul inspecției de risc, asigurătorul a

înregistrat, pe suport digital, imaginea imobilului din momentul asigurării,

imagini aflate la dosarul cauzei pe CD, în parte, aflate și pe suport de hârtie

la dosarul cauzei.

Niciuna din părți nu

a contestat imaginile aflate pe suport digital, ambele părți contractante

punând la dispoziția experților imaginile clădirii înainte și după producerea

riscului asigurat și și-au întemeiat apărările pe aceste imagini, instanța de

apel avându-le în vedere la soluționarea cauzei, cu atât mai mult cu cât

imobilul în discuție era demolat la data învestirii instanței cu cererea de

chemare în judecată.

Coroborând planșele

fotografice aflate pe suport digital și în format pe hârtie cu procesul-verbal

de intervenție, s-a reținut că incendiul a afectat mansarda și acoperișul.

Instanța de apel a

reținut că reclamanta, după producerea riscului asigurat, avea obligația de a

lua, pe cheltuiala asigurătorului, măsuri de limitare a pagubelor (art. 26

alin. (3) din Legea nr. 136/1995 forma din 2009), iar potrivit art. 27 alin.

(1) din același act normativ, despăgubirile se stabilesc în raport de starea

bunului din momentul producerii riscului asigurat.

Mai mult, apelanta a

invocat dispozițiile art. 42 lit. b) din Condițiile de asigurare potrivit

cărora în cazul procedurii riscului asigurat, asiguratul este obligat să ia

măsuri pentru păstrarea și paza bunurilor rămase și prevenirea degradării lor

ulterioare.

Nu a putut fi primită

susținerea reclamantei în sensul că a luat măsuri de demolare pentru a evita

producerea unor evenimente grave ulterior, ceea ce constituie o recunoaștere

implicită a acestei clauze.

Întrucât din probele

administrate a rezultat că imobilul era împrejmuit și aflat la distanță de alte

imobile.

S-a arătat că și în

situația în care ar fi existat un potențial risc, reclamanta putea utiliza

procedura de asigurare a dovezilor în condițiile art. 235 și art. 239 C. proc.

civ.

De asemenea, s-a

observat că și expertiza extrajudiciară a fost efectuată după demolarea

parțială a clădirii la 31 august 2010, deși aceasta putea fi efectuată imediat

după producerea riscului asigurat, procedura de asigurare a dovezilor fiind

consacrată pentru a răspunde unor astfel de situații.

Mai mult, în cauză

reclamanta nu a făcut dovada că l-ar fi înștiințat pe asigurător de pericolele

pe care le invocă și de faptul că intenționează să demoleze clădirea.

Așa fiind, instanța

de control judiciar a apreciat că reclamanta cu rea-credință a încălcat atât

dispozițiile art. 26 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 cât

și art. 42 lit. b) din contract, demolarea clădirii realizându-se pentru a face

imposibilă constatarea ulterioară a întinderii prejudiciului cauzat prin

producerea riscului asigurat.

Având în vedere că

prin fapta reclamantei a fost creată o imposibilitate obiectivă de a se

identifica în fapt consecințele incendiului din 18 august 2009, instanța de

apel a reținut expertiza efectuată de expertul tehnic P.R.A., concluziile

acestuia coroborându-se atât cu procesul-verbal de intervenție cât și cu

susținerile reprezentantului statutar al reclamantei din înștiințarea de daune,

dar și cu planșele foto și imaginile stocate pe CD și necontestate de părți.

Din anexele acestui

raportul de expertiză, a rezultat că valoarea daunelor cauzate imobilului

asigurat prin incendiul din 18 august 2009 este de 140.020,38 lei.

A fost înlăturată

expertiza extrajudiciară efectuată de dl. expert M. la 31 octombrie 2010,

întrucât a fost efectuată în afara cadrului procesual prevăzut de lege, dar și

fără a fi utilizată procedura asigurării dovezilor, iar pe de altă parte, a

fost efectuată la peste 1 an de la data incendiului, expertul a efectuat măsurători

de rezistență după demolarea parțială a clădirii iar acesta nu a făcut nicio

precizare dacă rezultatele măsurătorilor de rezistență au fost influențate de

incendiu, de demolări sau de tehnologia aplicată la edificarea construcției.

De asemenea, s-a

apreciat că subiectivismul lucrării invocate de reclamantă rezultă și din anexa

în care sunt menționate lucrările rămase după incendii în valoare de 159.470

lei în care nu sunt menționate instalațiile termice și sanitare, cel puțin de

la parter, care a fost afectat de apă sau corpurile de calorifer care nu au

fost afectate de incendiu.

La efectuarea

expertizei dispusă de instanță, reclamanta a desemnat ca expert-parte pe dl.

expert M., același care a efectuat expertiza extrajudiciară.

S-a reținut că la efectuarea

expertizei, expertul-parte nu a respectat dispozițiile art. 21 din O.G. nr.

2/2000 privitoare la conținutul raportului de expertiză și art. 210 C. proc.

civ.

Instanța de apel a

reținut că și expertiza efectuată de expertul P. prezintă o serie de aprecieri

subiective însă acestea au fost cauzate de atitudinea culpabilă a reclamantei

care a înlăturat consecințele incendiului, expertul neavând la dispoziție decât

imagini digitale înregistrate pe CD, iar proiectul în temeiul căruia a fost

edificată construcția fiind irelevant ca urmare a încălcării acestuia de către

constructor.

În ceea ce privește

valoarea de cumpărare a imobilului, aceasta a fost apreciată ca fiind

irelevantă, de asemenea, la fel s-a apreciat și valoarea finală a acestuia

având în vedere că reclamanta nu a depus nici cea mai mică diligentă pentru

conservarea stării imobilului după producerea incendiului și chiar a demolat în

cea mai mare parte imobilul.

Potrivit art. 969 C.

civ., convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante,

iar potrivit art. 24 din Legea nr. 136/1995 asigurătorul se obligă să

plătească, la producerea riscului asigurat o despăgubire. Conform contractului

părților, suma asigurată este de 1.300.000 lei, însă paguba cauzată prin riscul

asigurat, stabilită prin expertiza P., în conformitate cu dispozițiile art. 27

alin. (1) din Legea nr. 136/1995, este de 140.020,38 lei.

Constatând că pârâta

a reținut că valoarea pagubei este de 165.000 lei, iar cu privire la această

sumă s-a pronunțat Sentința civilă nr. 524/COM din 6 aprilie 2011 în procedura

prevăzută de O.U.G. nr. 119/2007, rămasă în puterea lucrului judecat prin

neexercitarea acțiunii în anulare, prejudiciu care a fost și achitat

reclamantei, instanța de apel a reținut ca fiind nefondată cererea de chemare

în judecată.

Având în vedere

soluția dată cererii principale, pe cale de consecință, s-a respins și cererea

de intervenție în interes alăturat reclamantei.

În temeiul art. 274

din C. proc. civ. au fost obligați intimații să plătească apelantei suma de

4.113,99 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru și

timbru judiciar.

Constatând că cererea

de suspendare a executării sentinței apelate, prin soluția dată cererii

principale, a rămas fără obiect, în temeiul art. 273

1

alin. (3) C.

proc. civ. a fost dispusă și restituirea sumei de 20.000 lei către apelantă,

sumă consemnată cu titlu de cauțiune cu recipisa din 24 septembrie 2014.

În termen legal,

împotriva deciziei instanței de apel, reclamanta SC E. SRL Târgu Neamț prin

lichidator judiciar M.C. SPRL a declarat recurs, susținând, în esență, că

hotărârea reține o situație de fapt denaturată, ceea ce creează confuzii asupra

situației bunului asigurat, preasigurării și post eveniment asigurat,

justificat prin situația reală dovedită, că valoarea despăgubirilor reținute de

instanța de apel, în raport de contractul de asigurare încheiat din 18 mai 2009

și probatoriul administrat, este eronată și că, de asemenea, motivele tehnice

reținute de instanța de apel în baza raportului de expertiză tehnică efectuată

de expertul P.R.A. sunt contrarii situației reale dovedite.

În drept, au fost

invocate dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Împotriva deciziei

instanței de apel, a declarat recurs și intervenienta C. Bank SA, invocând în

drept dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

După un scurt istoric

al cauzei, în argumentarea recursului, intervenienta critică decizia atacată

susținând, în esență, că instanța de apel a preluat întocmai argumentele

apelantei și a exclus apărările intervenientei și ale reclamantului prin

lichidator judiciar, doar în baza afirmațiilor apelantei și fără a interpreta

în mod corect prevederile contractuale ce rezidă din polița de asigurare.

Instanța a omis să

analizeze întreg cadru contractual, astfel clauza nr. 5 anexă la contractul de

asigurare din 19 mai 2009 prevede clar faptul că suma asigurată se stabilește

conform declarației asiguratului și reprezintă valoarea lucrărilor de

construcții, montaj, modernizare, conform proiectului de execuție și a devizului

estimativ de lucrări.

Așadar asiguratul

este cel care stabilește prin declarație suma asigurată, posibilitatea

majorării acesteia fiind totodată atributul său exclusiv. Nicio clauză

contractuală nu stipulează și situația opusă, aceea a diminuării sumei asigurate,

atâta timp cât asiguratul achită primele de asigurare convenite, aferente sumei

asigurate.

Conform contractului

părților suma asigurată este de 1.300.000 lei iar instanța de apel a reținut că

paguba cauzată prin riscul asigurat stabilită prin expertiza P.R.A. este de

140.020,38 lei.

Apreciază ca fiind

eronată concluzia instanței, întrucât în considerentele deciziei aceeași

instanță de apel a reținut că și expertiza efectuată de expertul P.R.A.

prezintă o serie de aprecieri subiective, astfel încât, susține

recurenta-intervenientă, soluția instanței este la rândul ei subiectivă,

neavând un criteriu obiectiv de apreciere atâta timp cât expertiza la care se

raportează este una părtinitoare.

Din considerentele

deciziei recurate se observă că instanța deși a înlăturat una dintre

expertizele administrate în cauză, pe cea admisă și la care se raportează, o

cataloghează ca având o serie de aprecieri subiective, astfel încât rezultatul

analizei, în speță decizia pronunțată, este unul viciat.

Față de această

motivare, instanța avea posibilitatea să retrimită cauza spre rejudecare pentru

refacerea raportului de expertiză, expertul urmând să răspundă tuturor

aspectelor de ordin tehnic analizate de către instanța de apel.

Intimata-pârâtă SC

G.A. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea

recursurilor.

Examinând decizia

recurată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile

formulate și temeiul de drept invocat, Înalta Curte constată că recursul

declarat de reclamanta SC E. SRL târgu neamț prin lichidator judiciar M.C. SPRL

nu este fondat, motiv pentru care acesta va fi respins, pentru următoarele

considerente:

Art. 304 pct. 7 C.

proc. civ. invocat vizează nemotivarea hotărârii, precum și motivarea

contradictorie, dar decizia atacată cuprinde elementele obligatorii prevăzute

de dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., respectiv motivele de

fapt și de drept care au format convingerea instanței, motivarea fiind clară și

concisă, instanța de control judiciar motivându-și hotărârea cu argumente

pertinente pe aspectul situației de fapt reținute, raportat la voința părților

semnatare ale contractului de asigurare din 18 mai 2009.

Criticile recurentei

nu susțin nici contradictorialitatea sau motivarea străină de natura pricinii,

ci vizează exclusiv aspecte ce țin de modalitatea în care instanța a înțeles

să-și argumenteze soluția adoptată, dar argumentele instanței se constituie

într-o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a

fundamentat soluția adoptată, decizia instanței de apel fiind legală sub

aspectul prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Simpla nemulțumire a

recurentei-reclamante cu privire la soluția pronunțată, la argumentele care au

format convingerea instanței neînsușirea de către instanța de control judiciar

a susținerilor formulate de către reclamantă, sunt aspecte care nu justifică

invocarea motivului de recurs instituit de prevederile pct. 7 al art. 304 C.

proc. civ., fiind suficientă, totodată, o analiză logico-juridică de sinteză

care să reflecte răspunsul la toate apărările invocate în raport de scopul

urmărit prin promovarea acțiunii.

Amplu argumentat și

corect motivat, contrar susținerilor recurentei-reclamante, instanța de apel,

stabilind situația de fapt sub toate aspectele sesizate, în raport de probele

cauzei și clauzele convenite de părți, a reținut în mod legal că între

reclamantă și pârâtă s-a încheiat contractul de asigurare pentru o clădire în

curs de construcție și modernizare, suma pentru care această clădire a fost

asigurată fiind de 1.300.000 lei.

Apelul, prin efectul

său devolutiv, raportat la concluziile raportului de expertiză efectuată de

expertul tehnic P.R.A. care au coincis cu procesul-verbal de intervenție, cât

și cu susținerile reprezentantului statutar al reclamantei din înștiințarea de

daune, dar și cu planșele foto și imaginile stocate pe CD și necontestate de

părți, a permis instanței de apel să concluzioneze că, în speță, valoarea

daunelor cauzate imobilului asigurat prin incendiul din 18 august 2009 este de

140.020,38 lei.

Prin urmare, s-a

arătat cu justețe că potrivit contractului părților, suma asigurată este de

1.300.000 lei, însă paguba cauzată prin riscul asigurat stabilită prin

expertiza P., în conformitate cu dispozițiile art. 27 alin. (1) din Legea nr.

136/1995, este de 140.020,38 lei, iar în condițiile în care pârâta a achitat

reclamantei 165.000 lei valoare prejudiciu, cu privire la această sumă fiind

pronunțată Sentința civilă nr. 524/COM din 6 aprilie 2011 în procedura

prevăzută de O.U.G. nr. 119/2007, rămasă în puterea lucrului judecat prin

neexercitarea acțiunii în anulare, cererea de chemare în judecată a reclamantei

este nefondată.

Se constată că

instanța de control judiciar, în temeiul efectului devolutiv al apelului, a

verificat legalitatea și temeinicia hotărârii primei instanțe, raportat la

scopul urmărit prin promovarea acțiunii, stabilind situația de fapt sub toate

aspectele sesizate și în raport de particularitățile speței, iar faptul că

soluția pronunțată de instanța de apel nu a corespuns voinței recurentei, nu

reprezintă un motiv de nelegalitate care să conducă la modificarea decizie

atacate.

De altfel, din

expunerea argumentelor evocate de recurenta-reclamantă rezultă cu evidență că

s-au readus în discuție chestiuni de fond care depășesc sfera de analiză a

motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

Schimbarea situației

de fapt stabilită în cauză nu se poate produce în recurs, ceea ce tinde să

obțină recurenta-reclamantă atunci când aduce în discuție reaprecierea probelor

reținută de instanța de apel (relevanța rapoartelor de expertiză, fotografii,

evaluări etc), motiv pentru care, se impune respingerea de plano a criticilor

de netemeinicie, care nu satisfac exigențele impuse de art. 304 C. proc. civ.,

reaprecierea probelor nemaifiind posibilă în această etapă procesuală odată cu

abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. prin O.U.G. nr. 138/2000 și ale

art. 304 pct. 10 C. proc. civ. prin dispozițiile Legii nr. 219/2005.

Așa fiind, cu

aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge recursul declarat de SC E. SRL Târgu Neamț prin lichidator judiciar

M.C. SPRL împotriva Deciziei nr. 121/2014 din 21 octombrie 2014 pronunțată de

Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat, menținând decizia instanței de apel, ca fiind legală.

Analizând decizia

recurată, în raport de criticile formulate, în limitele controlului de

legalitate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul

declarat de intervenienta C. Bank SA nu este fondat, motiv pentru care acesta

va fi respins, pentru următoarele considerente:

Art. 304 pct. 8 C.

proc. civ. vizează situațiile în care instanța procedează la interpretarea unui

act juridic dedus judecății cu toate că nu avea dreptul să o facă, clauzele

fiind clare și precise, dar criticile invocate în dezvoltarea motivelor de

recurs reprezintă în realitate un pretext pentru a pune în discuție judecata

din apel printr-o reanalizare devolutivă a împrejurărilor cauzei,

recurenta-intervenientă fiind nemulțumită că instanța s-a raportat la expertiza

efectuată de expertul tehnic P.R.A. în condițiile în care aceasta conține o

serie de aprecieri subiective.

Pornind de la cadrul

legal instituit de art. 969 C. civ., conform căruia convențiile legal făcute au

putere de lege între părțile contractante, este în obligația instanței de apel

să examineze în mod real voința părților semnatare ale contractului încheiat,

or, în cauză, aceste aspecte au fost pe deplin analizate, instanța de apel

făcând o corectă interpretare a clauzelor convenite prin contractul de

asigurare din 18 mai 2009.

S-a arătat cu justețe

că reclamanta a încălcat atât dispozițiile art. 26 alin. (3) și art. 27 alin.

(1) din Legea nr. 136/1995, cât și art. 42 lit. b) din contractual încheiat,

demolarea clădirii realizându-se pentru a face imposibilă constatarea

ulterioară a întinderii prejudiciului cauzat prin producerea riscului asigurat.

Așa fiind, întrucât

prin fapta reclamantei a fost creată o imposibilitate obiectivă de a se

identifica în fapt consecințele incendiului din 18 august 2009, instanța de

apel a reținut expertiza efectuată de expertul tehnic P.R.A.

Este de amintit că

instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea

ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra

oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității,

concludentei și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze

la reinterpretarea probelor dispuse.

Cu alte cuvinte,

situația de fapt stabilită de instanța de apel constituie o premisă care nu mai

poate fi repusă în discuție în cadrul controlului de legalitate exercitat pe

calea recursului, iar argumentele recurentei nu relevă nicio încălcare a

dispozițiilor contractuale de natură să impună modificarea soluției adoptate.

Față de aceste

considerente, nu se justifică nici susținerea recurentei-interveniente în

sensul că instanța de apel avea posibilitatea să trimită cauza spre rejudecare

pentru refacerea raportului de expertiză, cu atât mai mult cu cât este o

sarcină excesivă a impune judecătorului să aibă un rol activ mai accentuat în

administrarea probatoriului decât însăși partea care dorește realizarea unui

drept sau apărarea sa.

Prevederile art. 304

pct. 9 C. proc. civ. reglementează două ipoteze: hotărârea recurată este

lipsită de temei legal sau hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau

aplicarea greșită a legii, dar în cauză, se constată că prin argumentele aduse,

recurenta solicită instanței de recurs să statueze asupra cauzei ca atare,

judecând în fond și nu să verifice decizia din apel în ceea ce privește modul

de aplicare a legii, recurenta neindicând în ce constă nelegalitatea deciziei

atacate din perspectiva acestui motiv, iar susținerile sale neconfirmând nicio

încălcare a dispozițiilor legale de natură să impună admiterea prezentului

recurs.

Pentru rațiunile

înfățișate, constatând că nu se confirmă motivele de nelegalitate instituite de

pct. 8 și 9 ale art. 304 C. proc. civ., invocate de recurentă, hotărârea

recurată fiind la adăpost de orice critică, în raport de argumentele evocate și

cu aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge recursul declarat de intervenienta C. Bank SA împotriva Deciziei nr.

121/2014 din 21 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a

II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat, menținând

decizia instanței de apel ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta SC E. SRL Târgu Neamț prin lichidator judiciar M.C. SPRL

împotriva Deciziei nr. 121/2014 din 21 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de

Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Respinge recursul

declarat de intervenienta C. Bank SA împotriva Deciziei nr. 121/2014 din 21

octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 februarie 2015.

Procesat

de GGC - NN