ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 557/2015

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț, reclamanta SC E. SRL Târgu Neamț a chemat în judecată pe pârâtele SC G.A. SA având sediul social în Cluj-Napoca și SC G.A. SA București, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea în solidar a pârâtelor la plata către reclamantă a sumei de 1.038.234,00 lei și a dobânzii legale aferente perioadei 18 septembrie 2009 până la data plății. Prin Sentința civilă nr. 28 COM din 24 aprilie 2014 Tribunalul Neamț, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de SC E. S.R.L prin lichidator judiciar SC M.C.

SPRL și cererea de intervenție în interes alăturat formulată de intervenienta C. Bank SA - Sucursala Neamț în contradictoriu cu pârâtele SC G. SA Cluj-Napoca SC G. SA București și a obligat pârâtele la plata sumei de 410.699 cu titlu de pretenții, către reclamantă, actualizate la data plății cu indicele de inflație. A respins cererea reclamantei pentru dobânda legală. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că între reclamantă și B. Asigurări SA devenită SC G.A. SA s-a încheiat la data de 18 mai 2009 contractul de asigurare a bunurilor aparținând persoanelor juridice, prin care a fost asigurat imobilul tip pensiune aparținând reclamantei, cu o valoare asigurată de 1.300.000 lei.

Imobilul respectiv fusese achiziționat de reclamantă la prețul de 282.544 lei, conform contractului de vânzare-cumpărare din 25 septembrie 2006. Ulterior, reclamanta a continuat lucrările de construcție la imobilul cumpărat, fără a le finaliza. Deși imobilul fusese achiziționat la suma de 282.544 lei, la această valoare adăugându-se lucrările de construcție, asigurarea s-a încheiat pentru suma de 1.300.000 lei, cu mult peste valoarea reală a bunurilor asigurate. Instanța a reținut că este vorba despre o supraasigurare, asigurătorul neputând fi obligat decât în limita valorii reale a bunurilor, nu la valoarea pentru care asiguratul a încheiat contractul de asigurare (supraasigurare). La data de 8 august 2009 s-a produs un incendiu la imobilul asigurat, acesta fiind afectat parțial.

În condițiile în care imobilul nu a fost afectat în întregime, reclamanta a efectuat lucrări de demolare. În urma deschiderii dosarului de daună, asigurătorul a oferit asiguratului suma de 165.000 lei, refuzând să acorde o despăgubire mai mare, motivându-și refuzul pe valoarea redusă a imobilului în momentul cumpărării, pe faptul că lucrările de demolare nu erau justificate, precum și pe faptul că imobilul fusese supraasigurat la o valoare mult superioară valorii bunurilor, că reiese că starea de degradare în care se afla clădirea la data efectuării vizitei pe teren se datorează lucrărilor de demolare dispuse de către E.C. Instanța de fond nu și-a însușit concluziile expertului P.R.A., reținând că în urma incendiului, imobilul a fost distrus doar parțial, lucrările de demolare au fost necesare ca măsuri de siguranță și de prevenire a altor evenimente cu urmări grave (accidente) și a constatat că pentru dezlegarea pricinii sunt relevante concluziile expertului M.T.

cu privire la valoarea totală a pagubelor produse de incendiu în cuantum de 575.699 lei din care 359.812 lei construcția și 215.887 lei instalațiile. Având în vedere prevederile art. 13 din condițiile de asigurare conform cărora "bunurile se asigură pentru sumele declarate pe proprie răspundere de asigurat", precum și cele ale art. 54 conform cărora "despăgubirea plătită de către asigurător nu poate depăși valoric suma asigurată, nici cuantumul pagubei și nici valoarea bunurilor din momentul producerii evenimentului asigurat", se deduce că despăgubirea se acordă în limita celei mai mici valori dintre valoarea sumei asigurate, valoarea cuantumului pagubei sau valoarea bunurilor. S-a apreciat că suma asigurată nu poate fi avută în vedere, atâta timp, cât, așa cum s-a reținut anterior, asiguratul a declarat o valoare mult mai mare decât cea reală, dar și că valoarea reală a bunurilor nu este stabilită, însă nu are relevanță pentru dezlegarea pricinii.

Ar fi avut relevanță valoarea bunurilor doar dacă bunurile ar fi fost distruse în totalitate, caz în care valoarea bunurilor ar fi fost egală cu valoarea cuantumului pagubei, valoarea bunurilor este mai mare decât cuantumul pagubei, incendiul nedistrugând în totalitate imobilul. Prin urmare, valoarea despăgubirii s-a stabilit în limita cuantumului pagubei (cea mai mică dintre valori dintre valoarea sumei asigurate, valoarea cuantumului pagubei sau valoarea bunurilor), valoarea deteriorărilor aduse construcțiilor și instalațiilor așa cum au rezultat din concluziile raportului de expertiză întocmit de expert M.T. este de 575.699 lei, din care reclamanta a recuperat 165.000 lei în baza titlului executoriu emis în baza Sentințe civile nr. 524/COM din 6 aprilie 2011 din Dosarul nr. 690/103/2011, rămânându-i nerecuperată suma de 410.699 lei.

Cu privire la cererea reclamantei vizând dobânda legală, aceasta a fost găsită neîntemeiată, motivat și de faptul că refuzul asigurătorului de a plăti despăgubirea se datorează și supraasigurării bunurilor, precum și pretențiilor exagerate ale reclamantei. Împotriva acestei hotărâri SC G.A. S.A București a declarat apel, iar, prin Decizia nr. 121/2014 din 21 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost admis apelul promovat de apelanta-pârâtă SC G.A. SA București, împotriva Sentinței civile nr. 28/COM din 24 aprilie 2014, pronunțată de Tribunalul Neamț în Dosarul nr. 3911/103/2011, în contradictoriu cu intimata-intervenientă C. Bank SA - Sucursala Piatra Neamț, intimatul-lichidator M.C.

S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al SC E. SRL și intimata-reclamantă SC E. S.R.L. A fost schimbată în tot sentința apelată în sensul că au fost respinse acțiunea și cererea de intervenție în interes alăturat, ca nefondate. S-a respins cererea de suspendare ca rămasă fără obiect și s-a dispus restituirea cauțiunii de 20.000 lei. Au fost obligați intimații să plătească apelantei suma de 4.113,99 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxă timbru apel. Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a reținut, în esență, că față de contractul părților, suma asigurată nu reprezintă valoarea imobilului din momentul încheierii contractului, ci valoarea finală a imobilului în construcție asigurat la finalizarea lucrărilor de construcție și modernizări.

La încheierea contractului de asigurare, în cadrul inspecției de risc, asigurătorul a înregistrat, pe suport digital, imaginea imobilului din momentul asigurării, imagini aflate la dosarul cauzei pe CD, în parte, aflate și pe suport de hârtie la dosarul cauzei. Niciuna din părți nu a contestat imaginile aflate pe suport digital, ambele părți contractante punând la dispoziția experților imaginile clădirii înainte și după producerea riscului asigurat și și-au întemeiat apărările pe aceste imagini, instanța de apel avându-le în vedere la soluționarea cauzei, cu atât mai mult cu cât imobilul în discuție era demolat la data învestirii instanței cu cererea de chemare în judecată. Coroborând planșele fotografice aflate pe suport digital și în format pe hârtie cu procesul-verbal de intervenție, s-a reținut că incendiul a afectat mansarda și acoperișul.

Instanța de apel a reținut că reclamanta, după producerea riscului asigurat, avea obligația de a lua, pe cheltuiala asigurătorului, măsuri de limitare a pagubelor (art. 26 alin. (3) din Legea nr. 136/1995 forma din 2009), iar potrivit art. 27 alin. (1) din același act normativ, despăgubirile se stabilesc în raport de starea bunului din momentul producerii riscului asigurat. Mai mult, apelanta a invocat dispozițiile art. 42 lit. b) din Condițiile de asigurare potrivit cărora în cazul procedurii riscului asigurat, asiguratul este obligat să ia măsuri pentru păstrarea și paza bunurilor rămase și prevenirea degradării lor ulterioare. Nu a putut fi primită susținerea reclamantei în sensul că a luat măsuri de demolare pentru a evita producerea unor evenimente grave ulterior, ceea ce constituie o recunoaștere implicită a acestei clauze.

Întrucât din probele administrate a rezultat că imobilul era împrejmuit și aflat la distanță de alte imobile. S-a arătat că și în situația în care ar fi existat un potențial risc, reclamanta putea utiliza procedura de asigurare a dovezilor în condițiile art. 235 și art. 239 C. proc. civ. De asemenea, s-a observat că și expertiza extrajudiciară a fost efectuată după demolarea parțială a clădirii la 31 august 2010, deși aceasta putea fi efectuată imediat după producerea riscului asigurat, procedura de asigurare a dovezilor fiind consacrată pentru a răspunde unor astfel de situații. Mai mult, în cauză reclamanta nu a făcut dovada că l-ar fi înștiințat pe asigurător de pericolele pe care le invocă și de faptul că intenționează să demoleze clădirea.

Așa fiind, instanța de control judiciar a apreciat că reclamanta cu rea-credință a încălcat atât dispozițiile art. 26 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 cât și art. 42 lit. b) din contract, demolarea clădirii realizându-se pentru a face imposibilă constatarea ulterioară a întinderii prejudiciului cauzat prin producerea riscului asigurat. Având în vedere că prin fapta reclamantei a fost creată o imposibilitate obiectivă de a se identifica în fapt consecințele incendiului din 18 august 2009, instanța de apel a reținut expertiza efectuată de expertul tehnic P.R.A., concluziile acestuia coroborându-se atât cu procesul-verbal de intervenție cât și cu susținerile reprezentantului statutar al reclamantei din înștiințarea de daune, dar și cu planșele foto și imaginile stocate pe CD și necontestate de părți.

Din anexele acestui raportul de expertiză, a rezultat că valoarea daunelor cauzate imobilului asigurat prin incendiul din 18 august 2009 este de 140.020,38 lei. A fost înlăturată expertiza extrajudiciară efectuată de dl. expert M. la 31 octombrie 2010, întrucât a fost efectuată în afara cadrului procesual prevăzut de lege, dar și fără a fi utilizată procedura asigurării dovezilor, iar pe de altă parte, a fost efectuată la peste 1 an de la data incendiului, expertul a efectuat măsurători de rezistență după demolarea parțială a clădirii iar acesta nu a făcut nicio precizare dacă rezultatele măsurătorilor de rezistență au fost influențate de incendiu, de demolări sau de tehnologia aplicată la edificarea construcției.

De asemenea, s-a apreciat că subiectivismul lucrării invocate de reclamantă rezultă și din anexa în care sunt menționate lucrările rămase după incendii în valoare de 159.470 lei în care nu sunt menționate instalațiile termice și sanitare, cel puțin de la parter, care a fost afectat de apă sau corpurile de calorifer care nu au fost afectate de incendiu. La efectuarea expertizei dispusă de instanță, reclamanta a desemnat ca expert-parte pe dl. expert M., același care a efectuat expertiza extrajudiciară. S-a reținut că la efectuarea expertizei, expertul-parte nu a respectat dispozițiile art. 21 din O.G. nr. 2/2000 privitoare la conținutul raportului de expertiză și art. 210 C. proc. civ.

Instanța de apel a reținut că și expertiza efectuată de expertul P. prezintă o serie de aprecieri subiective însă acestea au fost cauzate de atitudinea culpabilă a reclamantei care a înlăturat consecințele incendiului, expertul neavând la dispoziție decât imagini digitale înregistrate pe CD, iar proiectul în temeiul căruia a fost edificată construcția fiind irelevant ca urmare a încălcării acestuia de către constructor. În ceea ce privește valoarea de cumpărare a imobilului, aceasta a fost apreciată ca fiind irelevantă, de asemenea, la fel s-a apreciat și valoarea finală a acestuia având în vedere că reclamanta nu a depus nici cea mai mică diligentă pentru conservarea stării imobilului după producerea incendiului și chiar a demolat în cea mai mare parte imobilul.

Potrivit art. 969 C. civ., convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, iar potrivit art. 24 din Legea nr. 136/1995 asigurătorul se obligă să plătească, la producerea riscului asigurat o despăgubire. Conform contractului părților, suma asigurată este de 1.300.000 lei, însă paguba cauzată prin riscul asigurat, stabilită prin expertiza P., în conformitate cu dispozițiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 136/1995, este de 140.020,38 lei. Constatând că pârâta a reținut că valoarea pagubei este de 165.000 lei, iar cu privire la această sumă s-a pronunțat Sentința civilă nr. 524/COM din 6 aprilie 2011 în procedura prevăzută de O.U.G. nr. 119/2007, rămasă în puterea lucrului judecat prin neexercitarea acțiunii în anulare, prejudiciu care a fost și achitat reclamantei, instanța de apel a reținut ca fiind nefondată cererea de chemare în judecată.

Având în vedere soluția dată cererii principale, pe cale de consecință, s-a respins și cererea de intervenție în interes alăturat reclamantei. În temeiul art. 274 din C. proc. civ. au fost obligați intimații să plătească apelantei suma de 4.113,99 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar. Constatând că cererea de suspendare a executării sentinței apelate, prin soluția dată cererii principale, a rămas fără obiect, în temeiul art. 273 1 alin. (3) C. proc. civ. a fost dispusă și restituirea sumei de 20.000 lei către apelantă, sumă consemnată cu titlu de cauțiune cu recipisa din 24 septembrie 2014. În termen legal, împotriva deciziei instanței de apel, reclamanta SC E. SRL Târgu Neamț prin lichidator judiciar M.C.

SPRL a declarat recurs, susținând, în esență, că hotărârea reține o situație de fapt denaturată, ceea ce creează confuzii asupra situației bunului asigurat, preasigurării și post eveniment asigurat, justificat prin situația reală dovedită, că valoarea despăgubirilor reținute de instanța de apel, în raport de contractul de asigurare încheiat din 18 mai 2009 și probatoriul administrat, este eronată și că, de asemenea, motivele tehnice reținute de instanța de apel în baza raportului de expertiză tehnică efectuată de expertul P.R.A. sunt contrarii situației reale dovedite. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Împotriva deciziei instanței de apel, a declarat recurs și intervenienta C. Bank SA, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. După un scurt istoric al cauzei, în argumentarea recursului, intervenienta critică decizia atacată susținând, în esență, că instanța de apel a preluat întocmai argumentele apelantei și a exclus apărările intervenientei și ale reclamantului prin lichidator judiciar, doar în baza afirmațiilor apelantei și fără a interpreta în mod corect prevederile contractuale ce rezidă din polița de asigurare. Instanța a omis să analizeze întreg cadru contractual, astfel clauza nr. 5 anexă la contractul de asigurare din 19 mai 2009 prevede clar faptul că suma asigurată se stabilește conform declarației asiguratului și reprezintă valoarea lucrărilor de construcții, montaj, modernizare, conform proiectului de execuție și a devizului estimativ de lucrări.

Așadar asiguratul este cel care stabilește prin declarație suma asigurată, posibilitatea majorării acesteia fiind totodată atributul său exclusiv. Nicio clauză contractuală nu stipulează și situația opusă, aceea a diminuării sumei asigurate, atâta timp cât asiguratul achită primele de asigurare convenite, aferente sumei asigurate. Conform contractului părților suma asigurată este de 1.300.000 lei iar instanța de apel a reținut că paguba cauzată prin riscul asigurat stabilită prin expertiza P.R.A. este de 140.020,38 lei. Apreciază ca fiind eronată concluzia instanței, întrucât în considerentele deciziei aceeași instanță de apel a reținut că și expertiza efectuată de expertul P.R.A. prezintă o serie de aprecieri subiective, astfel încât, susține recurenta-intervenientă, soluția instanței este la rândul ei subiectivă, neavând un criteriu obiectiv de apreciere atâta timp cât expertiza la care se raportează este una părtinitoare.

Din considerentele deciziei recurate se observă că instanța deși a înlăturat una dintre expertizele administrate în cauză, pe cea admisă și la care se raportează, o cataloghează ca având o serie de aprecieri subiective, astfel încât rezultatul analizei, în speță decizia pronunțată, este unul viciat. Față de această motivare, instanța avea posibilitatea să retrimită cauza spre rejudecare pentru refacerea raportului de expertiză, expertul urmând să răspundă tuturor aspectelor de ordin tehnic analizate de către instanța de apel. Intimata-pârâtă SC G.A. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursurilor. Examinând decizia recurată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și temeiul de drept invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta SC E. SRL târgu neamț prin lichidator judiciar M.C.

SPRL nu este fondat, motiv pentru care acesta va fi respins, pentru următoarele considerente: Art. 304 pct. 7 C. proc. civ. invocat vizează nemotivarea hotărârii, precum și motivarea contradictorie, dar decizia atacată cuprinde elementele obligatorii prevăzute de dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ., respectiv motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, motivarea fiind clară și concisă, instanța de control judiciar motivându-și hotărârea cu argumente pertinente pe aspectul situației de fapt reținute, raportat la voința părților semnatare ale contractului de asigurare din 18 mai 2009. Criticile recurentei nu susțin nici contradictorialitatea sau motivarea străină de natura pricinii, ci vizează exclusiv aspecte ce țin de modalitatea în care instanța a înțeles să-și argumenteze soluția adoptată, dar argumentele instanței se constituie într-o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluția adoptată, decizia instanței de apel fiind legală sub aspectul prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. Simpla nemulțumire a recurentei-reclamante cu privire la soluția pronunțată, la argumentele care au format convingerea instanței neînsușirea de către instanța de control judiciar a susținerilor formulate de către reclamantă, sunt aspecte care nu justifică invocarea motivului de recurs instituit de prevederile pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., fiind suficientă, totodată, o analiză logico-juridică de sinteză care să reflecte răspunsul la toate apărările invocate în raport de scopul urmărit prin promovarea acțiunii. Amplu argumentat și corect motivat, contrar susținerilor recurentei-reclamante, instanța de apel, stabilind situația de fapt sub toate aspectele sesizate, în raport de probele cauzei și clauzele convenite de părți, a reținut în mod legal că între reclamantă și pârâtă s-a încheiat contractul de asigurare pentru o clădire în curs de construcție și modernizare, suma pentru care această clădire a fost asigurată fiind de 1.300.000 lei.

Apelul, prin efectul său devolutiv, raportat la concluziile raportului de expertiză efectuată de expertul tehnic P.R.A. care au coincis cu procesul-verbal de intervenție, cât și cu susținerile reprezentantului statutar al reclamantei din înștiințarea de daune, dar și cu planșele foto și imaginile stocate pe CD și necontestate de părți, a permis instanței de apel să concluzioneze că, în speță, valoarea daunelor cauzate imobilului asigurat prin incendiul din 18 august 2009 este de 140.020,38 lei.

Prin urmare, s-a arătat cu justețe că potrivit contractului părților, suma asigurată este de 1.300.000 lei, însă paguba cauzată prin riscul asigurat stabilită prin expertiza P., în conformitate cu dispozițiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 136/1995, este de 140.020,38 lei, iar în condițiile în care pârâta a achitat reclamantei 165.000 lei valoare prejudiciu, cu privire la această sumă fiind pronunțată Sentința civilă nr. 524/COM din 6 aprilie 2011 în procedura prevăzută de O.U.G. nr. 119/2007, rămasă în puterea lucrului judecat prin neexercitarea acțiunii în anulare, cererea de chemare în judecată a reclamantei este nefondată.

Se constată că instanța de control judiciar, în temeiul efectului devolutiv al apelului, a verificat legalitatea și temeinicia hotărârii primei instanțe, raportat la scopul urmărit prin promovarea acțiunii, stabilind situația de fapt sub toate aspectele sesizate și în raport de particularitățile speței, iar faptul că soluția pronunțată de instanța de apel nu a corespuns voinței recurentei, nu reprezintă un motiv de nelegalitate care să conducă la modificarea decizie atacate. De altfel, din expunerea argumentelor evocate de recurenta-reclamantă rezultă cu evidență că s-au readus în discuție chestiuni de fond care depășesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc.

civ. Schimbarea situației de fapt stabilită în cauză nu se poate produce în recurs, ceea ce tinde să obțină recurenta-reclamantă atunci când aduce în discuție reaprecierea probelor reținută de instanța de apel (relevanța rapoartelor de expertiză, fotografii, evaluări etc), motiv pentru care, se impune respingerea de plano a criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigențele impuse de art. 304 C. proc. civ., reaprecierea probelor nemaifiind posibilă în această etapă procesuală odată cu abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. prin O.U.G. nr. 138/2000 și ale art. 304 pct. 10 C. proc. civ. prin dispozițiile Legii nr. 219/2005. Așa fiind, cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de SC E. SRL Târgu Neamț prin lichidator judiciar M.C. SPRL împotriva Deciziei nr. 121/2014 din 21 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat, menținând decizia instanței de apel, ca fiind legală. Analizând decizia recurată, în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de intervenienta C. Bank SA nu este fondat, motiv pentru care acesta va fi respins, pentru următoarele considerente: Art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

vizează situațiile în care instanța procedează la interpretarea unui act juridic dedus judecății cu toate că nu avea dreptul să o facă, clauzele fiind clare și precise, dar criticile invocate în dezvoltarea motivelor de recurs reprezintă în realitate un pretext pentru a pune în discuție judecata din apel printr-o reanalizare devolutivă a împrejurărilor cauzei, recurenta-intervenientă fiind nemulțumită că instanța s-a raportat la expertiza efectuată de expertul tehnic P.R.A. în condițiile în care aceasta conține o serie de aprecieri subiective.

Pornind de la cadrul legal instituit de art. 969 C. civ., conform căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, este în obligația instanței de apel să examineze în mod real voința părților semnatare ale contractului încheiat, or, în cauză, aceste aspecte au fost pe deplin analizate, instanța de apel făcând o corectă interpretare a clauzelor convenite prin contractul de asigurare din 18 mai 2009. S-a arătat cu justețe că reclamanta a încălcat atât dispozițiile art. 26 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Legea nr. 136/1995, cât și art. 42 lit. b) din contractual încheiat, demolarea clădirii realizându-se pentru a face imposibilă constatarea ulterioară a întinderii prejudiciului cauzat prin producerea riscului asigurat.

Așa fiind, întrucât prin fapta reclamantei a fost creată o imposibilitate obiectivă de a se identifica în fapt consecințele incendiului din 18 august 2009, instanța de apel a reținut expertiza efectuată de expertul tehnic P.R.A. Este de amintit că instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludentei și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor dispuse. Cu alte cuvinte, situația de fapt stabilită de instanța de apel constituie o premisă care nu mai poate fi repusă în discuție în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, iar argumentele recurentei nu relevă nicio încălcare a dispozițiilor contractuale de natură să impună modificarea soluției adoptate.

Față de aceste considerente, nu se justifică nici susținerea recurentei-interveniente în sensul că instanța de apel avea posibilitatea să trimită cauza spre rejudecare pentru refacerea raportului de expertiză, cu atât mai mult cu cât este o sarcină excesivă a impune judecătorului să aibă un rol activ mai accentuat în administrarea probatoriului decât însăși partea care dorește realizarea unui drept sau apărarea sa. Prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

reglementează două ipoteze: hotărârea recurată este lipsită de temei legal sau hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, dar în cauză, se constată că prin argumentele aduse, recurenta solicită instanței de recurs să statueze asupra cauzei ca atare, judecând în fond și nu să verifice decizia din apel în ceea ce privește modul de aplicare a legii, recurenta neindicând în ce constă nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva acestui motiv, iar susținerile sale neconfirmând nicio încălcare a dispozițiilor legale de natură să impună admiterea prezentului recurs. Pentru rațiunile înfățișate, constatând că nu se confirmă motivele de nelegalitate instituite de pct. 8 și 9 ale art. 304 C. proc.

civ., invocate de recurentă, hotărârea recurată fiind la adăpost de orice critică, în raport de argumentele evocate și cu aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de intervenienta C. Bank SA împotriva Deciziei nr. 121/2014 din 21 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat, menținând decizia instanței de apel ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC E. SRL Târgu Neamț prin lichidator judiciar M.C. SPRL împotriva Deciziei nr. 121/2014 din 21 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Respinge recursul declarat de intervenienta C. Bank SA împotriva Deciziei nr. 121/2014 din 21 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2015. Procesat de GGC - NN