ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1731/2016

Decizia nr. 1731/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistră pe rolul Tribunalului Suceava la data de 27 septembrie 2012, în Dosarul nr. x/86/2012, reclamanta SC A. SRL a solicitat obligarea pârâtei SC B. SA București, prin Sucursala Suceava, la plata sumei de 744.853,96 lei, cu titlu de despăgubiri, conform Poliței, reprezentând valoarea de înlocuire de 640.000 lei și stocuri de 104.853,96 lei la nivelul lunii noiembrie 2011; la plata daunelor, penalităților de întârziere în cuantum de 0,1% din debitul pretins pentru fiecare zi de întârziere, începând de la data de 13 august 2012 (data la care a fost notificată pentru rezolvarea litigiului pe cale amiabilă) până la achitarea integrală a sumelor pretinse, calculate conform art. 37 din Ordinul nr. 5/2010 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 11 din 8 ianuarie 2015, Tribunalul Suceava, secția civilă, a respins, ca nefondate, excepțiile invocate de pârâtă, respectiv: excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Suceava, a lipsei calității procesuale active a reclamantei și a inadmisibilității acțiunii. A admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantă, obligând pârâta SC B. SA București - prin Sucursala Suceava, să plătească reclamantei suma totală de 715.653,96 lei, cu titlu de despăgubiri, conform Poliței de asigurare, precum și dobânda legală aferentă acestei sume, începând cu data de 13 august 2012 și până la achitarea integrală a debitului. Totodată, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 16.508 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC B. SA București.

Prin decizia nr. 32 de la 29 ianuarie 2016, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, a admis apelul declarat de către pârâta SC B. SA împotriva sentinței nr. 11 din 8 ianuarie 2015 a Tribunalului Suceava; a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că menținând soluția de admitere în parte a cererii, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 584.853,96 lei, în loc de 715.653,96 lei, menținând celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în esență, următoarele:

Cu privire la primul motiv de apel invocat de apelantă, ce privește greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, instanța de apel a constatat că, într-adevăr, polița de asigurare dein 28 februarie 2011 încheiată de reclamantă pe de-o parte și pârâtă - de cealaltă parte, este cesionată în favoarea creditorului Banca Comercială a României Suceava.

Polița de asigurare este cesionată în favoarea Banca Comercială a României Suceava în considerarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare, în care se stipulează obligația împrumutatului de a încheia un contract de asigurare ce acoperă toate riscurile aferente, în cazul ipotecării unei construcții.

Art. 16 alin. (5) din același act normativ reglementează că despăgubirile încasate de creditorul ipotecar se vor imputa asupra dobânzilor scadente și neachitate aferente capitalului împrumutat, suma ratelor de credit rămase de achitat, alte sume datorate de împrumutat creditorului ipotecar la data primirii despăgubirii, în baza contractului de credit.

Raportat la aceste dispoziții legale, instanța de apel a apreciat că legitimare procesuală activă în această cauză poate avea creditorul ipotecar doar în măsura sumelor scadente și neachitate de către debitorul ipotecar și, în orice situație, această sumă nu poate depăși sumele pe care debitorul le datorează sau le va datora în viitor în temeiul contractului ipotecar, în caz contrar operând o îmbogățire fără justă cauză în favoarea creditorului ipotecar.

Cum încheierea contractului de asigurare a fost făcută în temeiul dispozițiilor legale și pentru asigurarea creditului ipotecar, garanția reală asupra imobilului se transferă de drept asupra sumei ce urmează a fi încasată de către reclamantă.

În cauză, pârâta nu a făcut dovada că reclamanta ar înregistra sume restante către creditorul ipotecar sau care ar fi cuantumul acestor sume, motiv pentru care, soluția pronunțată de judecător cu privire la excepția lipsei calității procesual active este în acord cu regula de interpretare a convențiilor, conform dispozițiilor art. 1266 din vechiul C. civ., raport la prevederile art. 16 alin. (5) din Legea nr. 1990/1999.

Referitor la cel ce-al doilea motiv de apel invocat de către pârâtă, privitor la nerespectarea dreptului la apărare prin respingerea cererii de administrare a probei cu o contraexpertiză specialitatea procese pirogene, cu ocazia judecării cauzei în fond, Curtea a reținut că, în raport de dispozițiile art. 167 alin. (1) C. proc. civ. „Dovezile se pot încuviința numai dacă instanța socotește că ele pot să aducă dezlegare pricinii, (…)”. Astfel, instanța este cea care aprobă/respinge cererea de administrare a probelor, neputându-se considera că s-a încălcat dreptul la apărare în situația în care, în exercitarea atribuțiilor procesuale, aceasta respinge cererea de administrare a unei probe atunci când, pe baza probatoriului administrat, instanța se socotește pe deplin lămurită.

Prin încheierea din 11 septembrie 2015, instanța de apel a analizat, din nou, cererea pârâtei de administrare a probei cu expertiză, specialitatea procese pirogene și evaluare mobiliară contabilă, motivele fiind expuse în cuprinsul acestei încheieri preparatorii, instanța considerându-se pe deplin lămurită asupra circumstanțelor ce au dus la producerea și propagarea incendiului, având în vedere procesul-verbal întocmit cu ocazia lichidării incendiului de către pompierii din cadrul Inspectoratului Situațiilor de Urgență, dar și a concluziilor raportului de expertiză pirogenică.

Instanța de apel a apreciat ca fondat motivul de apel privitor la cuantificarea daunelor acordate de prima instanță, susținut de concluziile raportului de expertiză tehnică efectuat de către expertul judiciar specialitatea evaluării construcții civile/industriale.

Din cuprinsul acestui raport și a răspunsului acordat la suplimentul de expertiză reiese că imobilul asigurat a fost degradat în proporție de 40 - 85% în funcție de diferitele paliere ale acestuia, iar, pe ansamblu, acesta a suferit o deteriorare în proporție de 75%.

În polița de asigurare părțile au statuat o valoare a imobilului de 640.000 lei, această evaluare fiind făcută prin alegerea valorii de înlocuire a construcției. Având în vedere evaluarea făcută anticipat de părți, instanța de apel a apreciat că reclamanta a suferit un prejudiciu de 480.000 lei (75% x 640.000 lei), această sumă fiind necesară aducerii imobilului la starea inițială sau pentru întregirea garanției aduse creditorului ipotecar, acesta având dreptul să se subroge în drepturile reclamantei în limita sumelor datorate de către aceasta din urmă.

Privitor la stocul de materiale ce au fost distruse cu ocazia producerii incendiului, instanța a constatat că, prin polița de asigurare, reclamanta a asigurat stocurile la o valoare medie, în limita sumei de 250.000 lei.

Instanța de apel a reținut, de asemenea, că din cuprinsul raportului preliminar întocmit de ing. C. la 17 ianuarie 2012, urmare a inspecției din 24 noiembrie 2011, comandată de către asiguratorul SC D. SA, rezultă că stocul real ce a fost distrus în incendiu este de 104.853,96 lei. Această constatare apare ca fiind cea mai fidelă având în vedere data producerii incendiului (18 noiembrie 2011), această sumă nefiind contestată nici de către asigurat, nici de către asigurator cu ocazia efectuării acestei inspecții, ce a stat la baza emiterii raportului preliminar.

Raportat la aceste aspecte, instanța de apel a apreciat că prejudiciul suferit de reclamantă, este în sumă totală de 584.853,96 lei (480.000 lei + 104.853,96 lei).

Împotriva acestei decizii au formulat recurs atât recurenta - reclamantă SC A. SRL Gura Humorului, cât și recurenta - pârâtă SC B. SA, motivat de următoarele considerente:

Recursul recurentei-reclamante SC A. SRL Gura Humorului:

Recurenta-reclamantă arată că înțelege să critice greșita diminuare a despăgubirilor acordate de la suma de 715.653,96 lei, la suma de 584.853,96 lei.

Raportat la valoarea de înlocuire, recurenta-reclamantă arată că trebuie avute în vedere și anumite chestiuni de ordin practic, cu trimitere la raportul de expertiză întocmit de expertul E., respectiv refacerea clădirii cu cheltuielile aferente acestor operațiuni: demontarea părților distruse de incendiu, încărcarea resturilor de clădire, transportul și depozitarea acestora cu firme specializate și nu în ultimul rând trebuie avut în vedere faptul că ceea ce a rămas din clădire trebuie demolat și clădirea trebuie reconstruită de la zero.

Consideră recurenta-reclamantă că instanța de apel a avut un raționament greșit cu privire la valoarea de înlocuire a construcției, chiar dacă se reține o degradare de 75%, coeficientul de degradare nu trebuie confundat cu valoarea de reconstrucție reținută de expertul E., în sumă de 682.784 lei.

Astfel, apreciază că în mod greșit a fost diminuat cuantumul daunelor cu 25% din valoarea acordată de către prima instanță, raportat la faptul că practic clădirea trebuie refăcută în totalitate.

De la momentul incendiului și până la data judecării acestei cauze, resturile imobilului afectat au fost puse la dispoziția experților evaluatori pe parcursul a 5 ani, ruinele nemaiputând fi folosite pentru reconstrucție, motiv pentru care consideră că prima instanța a acordat, în mod corect, ca și valoare de înlocuire întreaga suma asigurată.

Judecătorul de la prima instanța este cel care a analizat corect și prin prisma prevederilor cap.7 pct. 7.7 din Condiții generale ale Poliței de asigurare, potrivit cărora „ dacă suma asigurată înscrisă în poliță este superioară valorii bunului, contractul de asigurare nu produce efecte decât în limita acestei valori.”, suma asigurată (640.000 lei) fiind superioară valorii construcției la data asigurării (610.800 lei).

În drept, a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. din 1865.

Recurenta

-pârâtă SC B. SA a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de recurenta-reclamantă ca nefondat.

Arată recurenta

-pârâtă că singura critică a recurentei-reclamante vizează greșita diminuare a despăgubirilor de la suma de 715.653,96 lei, la suma de 584.853,96 lei.

Sub acest aspect, arată că recurenta-reclamantă se referă la aprecieri făcute de expertul ce a realizat expertiza în fond, ce nu pot fi avute în vedere, în condițiile în care în apel a fost efectuată o nouă expertiză.

Consideră, de asemenea, că opinia recurentei-reclamante este greșită, în condițiile în care în speță nu poate fi vorba în totalitate despre o vaoare de înlocuire în sensul refacerii imobilului, acest lucru fiind necesar doar pentru cel de-al doilea corp al clădirii, pentru celelalte corpuri nefiind necesare decât reparații.

Consideră că în mod corect instanța de apel, prin raportare la procentul de distrugere al imobilului, respectiv 75%, a stabilit despăgubirea prin reducerea valorii imobilului cu un procent de 25%, făcând referire la la prevederile art. 7.10 din Condițiile generale ale Poliței de asigurare, care prevăd că din valoarea despăgubirilor cuvenite se scade valoarea resturilor valorificabile.

În ceea ce privește susținerea recurentei-reclamante în sensul că resturile clădirii nu mai pot fi folosite în condițiile în care a trecut o perioadă mare de timp și acestea s-au degradat, arată că raportat la prevederile art. 6.2.1 din Condițiile generale ale Poliței de asigurare, asiguratul avea obligația de a lua măsuri pentru limitarea pagubelor, precum și pentru salvarea, păstrarea și paza bunurilor asigurate rămase și pentru prevenirea degradărilor ulterioare.

Recurenta -

pârâtă SC B. SA a declarat recurs, pentru următoarele considerente:

Un prim motiv de recurs îl reprezintă soluția instanței de apel cu privire la excepția lipsei calității procesual active a reclamantei, considerând că cererea de chemare în judecată a reclamantei trebuie respinsă ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.

Apreciază că aspectul reținut de instața de apel în soluționarea excepției, respectiv că cesiunea despăgubirii către bancă s-a făcut în conformitate cu dispozițiile art 16 alin 5 din Legea nr. 190/1999, este incorect.

Arată în acest sens că instanța a interpretat eronat voința părților, adăugând la dispozițiile contractului o noțiune ce în fapt și în drept nu a fost negociată și despre care părțile nu au prevăzut nimic, ca urmare a acestei greșeli de raționament instanța de judecată concluzionând că reclamanta este îndreptățită să recupereze despăgubirea.

Apreciază recurenta-pârâtă că numai banca în favoarea căreia s-a cesionat polița de asigurare are dreptul de a solicita și obține despăgubirea în temeiul poliței de asigurare, conform dispozițiilor art. 16 alin. (4) din Legea nr. 190/1999 care prevede că: "Opozabilitatea cesiunii față de asigurător se realizează prin notificarea acestuia prin scrisoare cu confirmare de primire sau prin intermediul executorilor bancari ori judecătorești". Recurenta-pârâtă menționează că avea cunoștință despre cesiunea dintre reclamantă și bancă, dar detaliile acestei cesiuni, încheierea acesteia în virtutea dispozițiilor Legii nr. 190/1999, nu i-au fost notificate așa cum prevede legea.

Arată că, așa cum a precizat și reclamanta prin cererea introductivă de instanța, între SC B. SA a fost încheiat la data de 28 februarie 2011 un Contract de asigurare complexă a locuinței, emițându-se polița, pentru o durată de 1 an (12 luni).

Părțile contractante ce apar în polița de asigurare sunt: asigurător - SC D. SA, asigurat - SC A. SRL, iar beneficiar - SC F. SA - Suceava.

Dispozițiile art. 9 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările si reasigurările în România, actualizată cu modificările și completările ulterioare prevăd următoarele: “ Prin contractul de asigurare, contractantul sau asiguratul se obligă să plătească o primă asigurătorului, iar acesta se obligă ca, la producerea riscului asigurat, să plătească asiguratului, beneficiarului asigurării sau terțului păgubit despăgubirea ori suma asigurată, denumită în continuare indemnizație, rezultată din contractul de asigurare încheiat în condițiile prezentei legi, în limitele și la termenele convenite."

În condițiile în care reclamanta a solicitat obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor necesare pentru aducerea imobilului în starea în care acesta era la momentul încheierii poliței de asigurare, consideră că recurenta-reclamantă nu are calitate procesuală activă, beneficiara poliței fiind SC F. SA - Sucursala Suceava, toate drepturile de a solicita despăgubiri fiind transferate prin voința părților către această din urmă societate.

Pe cale de consecință, solicită instanței de judecată să se constate că excepția lipsei calității procesuale active este întemeiată și respingerea acțiunii ca fiind introdusă de o persoaneă fără calitate procesuală activă.

Un alt doilea motiv de recurs vizează cuantumul despăgubirii admis de către instanța de judecată.

În aces sens arată că evaluarea făcută prin expertiză are în vedere costuri ce sunt excluse din punct de vedere contractual, printre acestea fiind T.V.A. și valoarea expertizei.

T.V.A.-ul este datorat numai în situația în care acesta este plătit de către asigurat, adică în situația în care reparațiile sunt dovedite prin achiziția de materiale și plata manoperei, în caz contrar fiind posibil ca asiguratul să nu își refacă imobilul, iar T.V.A.-ul achitat să rămână la acesta, fără să fie virat către stat.

Arată, de asemenea, că deși necesar reconstrucției, costul expertizei Ministerului Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului este exclus din cadrul condițiilor generale din cadrul despăgubirii, motiv pentru care valoarea despăgubirii trebuie redusă de la suma de 480.000 lei, la 376.200 lei.

În ceea ce privește stocurile, recurenta-pârâtă apreciază că valoarea solicitată nu este dovedită, opinia instanței de apel cu privire la evaluarea stocurilor cu suma de 104.853,96 lei este eronată, în condițiile în care nu s-au făcut dovezi cu privire la stocurile existente în imobil la momentul producerii incendiului.

Motivarea că valoarea stocurilor ar fi fost recunoscută prin expertiza extrajudiciară întocmită la solicitarea recurentei-pârâte este incorectă, în condițiile în care a solicitat efectuarea unei expertize contabile, solicitare reiterată și în apel.

Raportat la aceste aspecte, recurenta-pârâtă apreciază că se impune reducerea despăgubirii cu suma de 104.853,96 lei, rezultând o valoare de 376.200 lei.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 282 și umătoarele din V.C.P.C.

Analizând motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Recursul declarat de recurenta-reclamantă

SC A. SRL Gura Humorului conține ca singură critică, vizând greșita diminuare a despăgubirilor cu 25% din valoarea acordată de prima instanță.

Înalta Curte constată că, potrivit dispozițiilor art. 7.3 din Condițiile generale ale Poliței de asigurare, “Valoarea despăgubirii acordate de Asigurator nu poate depăși nici sumele asigurate/limitele de despăgubiri menționate în contract și nici cuantumul daunei determinat la data producerii evenimentului asigurat.”

Conform art. 7.5.1. lit. a) teza a II-a din aceleași Condiții generale, cuantumul daunei la data producerii evenimentului asigurat reprezintă pentru clădiri-construcții, dacă suma asigurată s-a stabilit la valoarea de înlocuire (cauza dedusă judecății), “în cazul daunei parțiale: costul reparațiilor, recondiționării, restaurării sau înlocuirii părților avariate (inclusiv al manoperei, transportului, montării-demontării).”

Raportat la prevederile contractuale mai sus menționate, care, potrivit dispozițiior art. 969 din vechiul C. civ. reprezintă legea părților, reiese că instanța de apel, în mod corect, a diminuat cuantumul despăgubirilor cu 25%, raportat și la concluziile exprimate de expertul judiciar specialitatea construcții în suplimentul la raportul de expertiză, potrivit cărora întregul imobil a fost afectat de incendiu în proporție de 75%.

Recursul declarat de recurenta-pârâtă SC B. SA este, de asemenea, nefondat, pentru următoarele argumente:

Desi recurenta nu și-a întemeiat în drept cererea de recurs, Înalta Curte va proceda la analiza motivelor de recurs din prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 din V.C.P.C.

Un prim motiv de recurs vizează greșita soluționare a excepției calității procesual active a reclamantei SC A. SRL.

Înalta Curte constată că, potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare, în cazul ipotecării unei construcții, împrumutatul va încheia un contract de asigurare acoperind toate riscurile aferente acesteia, contractul de asigurare urmând a fi încheiat și reînnoit astfel încât să acopere întreaga durată de valabilitate a creditului.

În conformitate cu alin. (2) al aceluiași articol, drepturile asiguratului derivând din contractul de asigurare prevăzut la alin. (1) vor fi cesionate în favoarea creditorului ipotecar pe toată perioada de valabilitate a contractului de credit ipotecar pentru investiții imobiliare.

În speța dedusă judecății prezintă relavanță și alin. (5) al art. 16 din același act normativ, care prevede că “

Despăgubirile încasate de creditorul ipotecar vor duce la stingerea creanței în următoarea ordine: dobânzile scadente și neachitate aferente capitalului împrumutat, suma ratelor de credit rămase de achitat, alte sume datorate de împrumutat creditorului ipotecar la data primirii despăgubirii, în baza contractului de credit

”.

Din interpretarea acestor dispoziții legale, Înalta Curte constată că societatea de creditare se poate îndestula din cuantumul despăgubirii datorate în baza contractului de asigurare încheiat, aceasta neputând pretinde decât o sumă egală creanței pe care cel împrumutat o înregistrează la data primirii despăgubirii și numai în intervalul de valabilitate a creditului, restul debitului datorat de către societatea de asigurări revenind împrumutatului proprietar al bunurilor asigurate.

Raportat la aceste considerente, cesionarea dreptului la despăgubire intervine doar în măsura neexecutării obligațiilor contractuale de către reclamantă și doar în limita creanței de creditare convenite, aspecte reținute în mod corect de către instanța de apel, aceasta constatând că pârâta nu a făcut dovada că reclamanta ar înregistra sume restante față de creditorul ipotecar, sau cuantumul acestora.

Înalta Curte va înlătura astfel susținerea recurentei în sensul că legitimare procesuală activă în cauză poate avea numai Banca Comercială a României - Sucursala Suceava, în calitate de beneficiar al poliței de asigurare, în situația în care aceasta nu are niciun interes în a acționa, ca urmare a faptului că debitoarea sa își respectă obligațiile contractuale de plată a ratelor.

Acceptarea unei teze contrare ar lipsi de eficacitate voința părților, care a fost aceea de a garanta achitarea sumelor datorate prin încheierea poliței de asigurare, aceasta necontravenind dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările din România, potrivit cărora “

Prin contractul de asigurare, contractantul asigurării sau asiguratul se obligă să plătească o primă asigurătorului, iar acesta se obligă ca, la producerea riscului asigurat, să plătească asiguratului, beneficiarului asigurării sau terțului păgubit despăgubirea ori suma asigurată, denumită în continuare indemnizație, rezultată din contractul de asigurare încheiat în condițiile prezentei legi, în limitele și la termenele convenite

”.

Argumentul recurentei, în sensul că cesiunea nu i-a fost notificată, așa cum prevede art. 16 alin. (4) din Legea nr. 190/1999 va fi, de asemenea, înlăturat, având în vedere mențiunea din Polița de asigurare IBC nr. 0130025 din cadrul mențiunilor speciale, în sensul că polița de asigurare se cesionează în favoarea instituției creditoare Banca Comercială a României - Suceava.

Al doilea motiv de recurs vizează cuantumul despăgubirii admis de către instanța de apel, recurenta considerând că acesta este incorect, în condițiile în care evaluarea făcută prin expertiză are în vedere costuri care sunt excluse din punct de vedere contractual, respectiv t.v.a. și costul expertizei Ministerului Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului.

Înalta Curte constată că aceste argumente sunt nefondate, în condițiile în care, așa cum reiese din considerentele deciziei recurate, instanța de apel a avut în vedere evaluarea făcută de părți, costând în valoarea de înlocuire a construcției, în cuantum de 640.000 lei, la care a aplicat coeficientul de 75% reprezentând gradul de deteriorare al imobilului ca urmare a producerii incendiului.

Susținerea recurentei-pârâte în sensul că suma de 104.853,96 lei, acordată cu titlu de despăgubire pentru stocurile de materiale ce au fost distruse în incendiu, este nedovedită, nu poate face obiectul analizei în calea de atac a recursului, recurenta exprimându-și nemulțumirea cu privire la situația de fapt, respectiv la interpretarea dată de instanța de apel înscrisurilor în baza cărora a fost soluționată cererea de apel.

Acestea fiind aspecte de netemeinicie ale hotărârii atacate, exced controlului instanței de recurs, având în vedere că în această cale extraordinară de atac se exercită un control judiciar numai cu privire la legalitatea hotărârii atacate.

Având în vedere cele reținute mai sus,

Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursurile declarate de recurenta - reclamantă SC A. SRL Gura Humorului și de recurenta - pârâtă SC B. SA.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta -

reclamantă SC A. SRL Gura Humorului împotriva Deciziei nr. 32 din 29 ianuarie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de recurenta -

pârâtă SC B. SA împotriva Deciziei nr. 32 din 29 ianuarie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2016.