ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 653/2018

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 11922/105/2011, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC B. SA solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei în cuantum de 553.000 euro la cursul de schimb valutar publicat de BNR în ziua plății, datorat de către pârâtă în conformitate cu prevederile Poliței ACL din 25 iunie 2009, cu titlu de despăgubire pentru dauna totală, în cadrul Dosarului deschis de societatea pârâtă sub nr. xx/2010, actualizată cu dobânda legală.

Prin cererea formulată la data de 1 iunie 2012, reclamanta SC A. SRL a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre parțială prin care să dispună obligarea pârâtei SC B. SA la plata sumei de 213.380,50 euro, echivalent în RON la cursul de schimb valutar publicat de BNR în ziua plății, reprezentând parte din pretențiile deduse judecății prin cererea introductivă, la care pârâta a achiesat în sensul că a recunoscut în mod expres că datorează reclamantei în calitate de asigurat beneficiar al poliței de asigurare ACL din 25 iunie 2009 astfel cum rezultă din întâmpinarea depusă la dosarul cauzei.

A mai solicitat să se dispună continuarea judecății în prezenta cauză cu privire la fondul restului pretențiilor deduse judecății constând din suma de 339.619,501 euro datorată de pârâtă conform poliței ACL din 25 iunie 2009, cu titlu de despăgubire pentru dauna totală, actualizată cu dobânda legală.

După administrarea probatoriilor, prin Sentința nr. 1027 din 22 iunie 2016, Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis în parte și în rest acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC C. SA (SC B. SA) și a obligat pârâta să plătească reclamantei următoarele sume echivalent în RON: 81.413,83 euro diferența valoare de reconstruire estimată la imobilul avariat (294.794,33 euro la cursul valutar din data de 2 martie 2016 dauna totală imobil - 213.380,50 euro hotărâre parțială 322 din 19 septembrie 2012); 50.000 euro indemnizație de asigurare bunuri mobile; 3000 euro lipsă de folosință.

A obligat pârâta să plătească reclamantei contravaloarea dobânzii legale aferente valorii totale a despăgubirii datorate, respectiv 347.793,50 euro, până la data plății efective (urmând a se avea în vedere și data executării hotărârii parțiale).

A obligat pârâta să plătească reclamantei: 4000 RON onorariu expert rezistență în construcții D.; 2000 RON onorariu expert E.; 3000 RON onorariu expert constructor F.; 5.754,61 RON taxă judiciară de timbru (19.070.98 RON datorată pentru pretențiile admise - 13.318,37 RON hotărâre parțială), 30.000 RON onorariu avocat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

La data de 25 iunie 2009, reclamanta în calitate de asigurat, a încheiat cu pârâta SC B. SA, în calitate de asigurător, un contract de asigurare complexă a locuinței pentru o perioadă de 12 luni, cuprinsă între 26 iunie 2009 și 25 iunie 2010, contract în baza căruia a fost emisă Polița ACL. În conformitate cu prevederile poliței mai sus menționate, imobilul în cauză situat în localitatea Păulești, județul Prahova - aflat în proprietatea SC A. a fost asigurat pentru suma de 500.000 euro, iar bunurile conținute de acesta pentru suma de 50.000 euro, la care se adaugă, conform Condițiilor Generale ale Asigurării Complexe a Locuinței și cheltuielile generate de lipsa de folosință a locuinței asigurate efectuate pentru închirierea unui spațiu de locuit în perioada în care locuința asigurată este improprie locuirii, urmare a producerii unui eveniment asigurat. La data de 15 ianuarie 2010, în urma unui scurtcircuit generat de un cablu electric defect, s-a produs un incendiu care, potrivit procesului-verbal de intervenție emis de Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Șerban Cantacuzino" al Județului Prahova, a cauzat pagube materiale importante podului și acoperișului locuinței asigurate, existând posibilitatea propagării acestuia și la camerele situate la etajul 1 al imobilului.

Așadar, după producerea incidentului, reclamanta a înștiințat imediat Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Prahova pentru ca acesta să trimită o echipă de intervenție la fața locului în vederea stingerii incendiului, conform prevederilor art. 4.3.5 al Condițiilor Generale, și a anunțat pârâta în termenul prevăzut la art. 4.3.7 al Condițiilor Generale despre producerea evenimentului asigurat, fiind astfel deschis de către asigurător Dosarul de daune nr. xxx/2010.

Până la producerea acestui eveniment, reclamanta și-a executat în integralitate obligația asumată prin contractul de asigurare încheiat, în sensul că a achitat în cuantumul și la termenele stabilite sumele reprezentând ratele din prima de asigurare stipulată de polița emisă.

Având în vedere imposibilitatea obiectivă de folosire a imobilului incendiat, reclamanta a fost nevoită să închirieze un alt spațiu în scopul continuării activității, astfel cum rezultă din contractul de închiriere înregistrat la Administrația Finanțelor Publice a Municipiului sub nr. 1635C din 19 februarie 2010.

În urma cererii privind plata despăgubirilor, pârâta a adus la cunoștința reclamantei că valoarea acestora se ridica la suma de 213.380,50 euro din care 50.000 euro valoare bunuri mobile asigurate, 165.280,50 euro valoare bun imobil și 600 euro valoare chirie pe o perioadă de 6 luni, sumele fiind rezultatul expertizei extrajudiciare efectuate de către asigurător.

În considerarea recunoașterii parțiale, la cererea reclamantei, instanța a pronunțat hotărârea parțială nr. 322 din 19 septembrie 2012.

Din raportul de expertiză tehnică judiciară specialitatea rezistența și stabilitatea în construcții civile întocmit în cauză de expert D., rezultă că demolarea construcției până la nivelul fundației și refacerea acesteia în conformitate cu actualele prevederi și prescripții tehnice este singura soluție posibilă față de starea tehnică a construcției cât și față de exigențele structurale pe care le are, expertiză ce nu a fost contestată de pârâtă. S-a reținut așadar că referitor la imobil, problema litigioasă între părți, se rezumă la stabilirea valorii de reconstruire cum solicită reclamanta, respectiv înlocuire cum susține pârâta prin obiectivele expertizei constructor.

În cauză, instanța a încuviințat efectuarea unei expertize tehnice judiciare specialitate construcții întocmită inițial de expert E.. În urma obiecțiunilor formulate de reclamantă în sensul că din raportul de expertiză nu rezultă că s-au avut în vedere concluziile expertizei D., iar expertul a aplicat standardul SEV450- Estimarea valorii de asigurare deși teza probatorie susținuta de către reclamant impunea aplicarea standardului SEV 230 - Drepturi asupra proprietarii, instanța a încuviințat efectuarea unei contraexpertize, desemnând expert judiciar F.

Potrivit art. 27 din Legea nr. 136/1995 și în raport cu concluziile raportului de expertiză construcții întocmit de expert F., omologat de instanță, a rezultat că valoarea de reconstruire ca urmare a daunei totale, așa cum de altfel solicită și reclamanta, este de 1.314.870,00 RON, aceasta situându-se în limitele dispozițiilor legale și contractuale, nu depășește valoarea bunului la momentul producerii riscului asigurat, paguba și suma la care s-a făcut asigurarea.

Referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 50.000 euro reprezentând indemnizația de asigurare aferentă bunurilor mobile aflate în interiorul imobilului asigurat și distruse ca urmare a producerii evenimentului asigurat, prima instanță a constatat că acesta este întemeiat și recunoscut de către pârâtă.

Referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 3000 euro, prima instanță a constatat că și acesta este întemeiat, potrivit art. 3.5 din Asigurarea complexă Condiții generale, conform cărora asigurătorul acordă protecție suplimentară în limita sumei asigurate aferente acestei secțiuni și pentru cheltuieli generate de lipsa de folosință a locuinței asigurate efectuate conform documentelor justificative pentru închirierea unui spațiu de locuit cazare în regim hotelier în perioada în care locuința asigurată este improprie locuirii urmare a producerii unui eveniment asigurat în limita a 600 euro, perioada maximă de despăgubire fiind de 6 luni.

S-a reținut că problema juridică ce necesită rezolvare este dacă suma de 600 euro este datorată lunar cum susține reclamanta, sau global, pe toată durata celor 6 luni, cum susține pârâta, or, interpretând clauza menționată, prima instanță a apreciat că sintagma "spațiu de locuit cazare regim hotelier" presupune posibilitatea asiguratului de a se caza chiar și într-o unitate hotelieră, asigurătorul având obligația de a achita contravaloarea șederii pe o perioadă de maxim 6 luni.

Din aceasta perspectivă, s-a apreciat că susținerea pârâtei că suma maximă ce poate fi acordată în acest caz de către Asigurător este de 600 euro, adică de 100 euro lunar este lipsită de seriozitate, întrucât condițiile de cazare la care asiguratul este îndreptățit, iar asigurătorul se obligă să le suporte pentru acoperirea lipsei de folosință, fac imposibilă aplicarea clauzei, în sensul că în nicio unitate hotelieră, contravaloarea serviciilor nu se pot reduce la suma de 100 euro lunar, în atare condiții, instanța a admis și acest capăt de cerere.

Prin Sentința nr. 677 din 12 aprilie 2017, Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea formulată de pârâta SC C. SA și a dispus lămurirea întinderii dispozitivului Sentinței nr. 1027 din 22 iunie 2016 a aceleiași instanțe, în sensul că pârâta datorează dobânda legală penalizatoare începând cu data invitației la conciliere directă, 5 decembrie 2011, care echivalează cu punerea debitorului în întârziere.

Împotriva Sentinței nr. 1027 din 22 iunie 2016 a Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat apel pârâta SC C. SA (fostă SC B. SA) iar împotriva Sentinței nr. 677 din 12 aprilie 2017 a aceleiași instanțe, a declarat apel reclamanta SC A. SRL

Prin Decizia nr. 700 din 11 octombrie 2017, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondat apelul pârâtei și a admis apelul reclamantei, schimbând în parte sentința apelată în sensul că pârâta datorează dobânda legală penalizatoare de la data înregistrării cererii reclamantei de acordare a despăgubirilor, 25 mai 2011.

În ceea ce privește apelul formulat de apelanta SC C. SA, instanța de control judiciar a reținut că prin apelul său, C. a solicitat modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul înlăturării obligației de plată a sumei de 50.000 euro cu titlu de indemnizație asigurare bunuri mobile și a obligației de plată a sumei de 3000 euro cu titlu de lipsă de folosință, precum și diminuarea cuantumului onorariului de expert și modificarea datei de la care începe sa curgă dobânda legală.

În ceea ce privește primul motiv de apel, s-a reținut că prin Sentința nr. 322 din 19 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. x/2011, a fost admisă cererea pentru pronunțarea unei hotărâri parțiale, apelanta pârâtă fiind obligată față de apelanta reclamantă la plata sumei de 213.380,50 euro, echivalent în RON la data plății, reprezentând recunoaștere parțială a despăgubirii și a sumei de 13.318,37 RON reprezentând taxa judiciară de timbru calculată proporțional pretențiilor admise, nefiind precizată expres componenta despăgubirii acordate iar în lipsa unei astfel de precizări și individualizări, rămânea în sarcina instanței învestită cu prezenta cauză să stabilească ce reprezintă această sumă.

În acest sens, s-a reținut că valoarea de reconstruire estimată la imobilul avariat în sumă de 1.314.870 RON, a fost stabilită prin Răspunsul la obiecțiuni întocmit de expertul tehnic judiciar F. în formă completată, prin urmare, rezultă ca întreaga suma acordată cu titlu de despăgubiri prin Sentința nr. 322 din 19 septembrie 2012, respectiv 213.380,50 euro, a fost scăzută din valoarea totală a despăgubirii datorate de apelanta-pârâtă cu titlu de valoare de reconstruire estimată la imobilul avariat (294.794,33 euro - dauna totală imobil), rezultând o diferența de 81.413,83 euro, rămasă în sarcina de plată a apelantei-pârâte.

S-a mai reținut că din considerentele sentinței apelate, rezultă că prima instanță a analizat acest aspect și a apreciat că suma de 213.380,50 euro acordată în baza hotărârii parțiale reprezentate de Sentința nr. 322 din 19 septembrie 2012, este parte a despăgubirii totale datorate de apelanta-pârâtă cu titlu de valoare de reconstruire a imobilului asigurat, stabilită conform rapoartelor de expertiză administrate în cauză ulterior pronunțării hotărârii parțiale sus menționate.

Astfel fiind, s-a constatat că suma de 213.380,50 euro, acordată apelantei reclamante în baza Sentinței nr. 322 din 19 septembrie 2012 cu titlu de despăgubiri, nu a inclus nici valoarea bunurilor mobile asigurate (50.000 euro) și nici valoarea lipsei de folosință a imobilului avariat pe o perioadă de 6 luni (500 euro/lună), aceste din urma categorii de despăgubiri fiind evidențiate separat în cuprinsul sentinței apelate.

Totodată, instanța de apel a reținut că de altfel, chiar prin întâmpinarea formulată, pârâta a indicat faptul că "suma de 213.380,5 euro reprezintă "contravaloarea despăgubirilor pentru avariile suferite la clădire".

În ceea ce privește cuantumul despăgubirii construcției avariate, s-a reținut că potrivit art. 27 alin. (1) și (2) din Legea nr. 36/1995, despăgubirile ce se plătesc de asigurător se stabilesc în funcție de starea bunului din momentul producerii riscului asigurat, iar potrivit art. 4.4.6 din "Condițiile generale", la stabilirea cuantumul despăgubirii se va lua în considerare costul construirii/înlocuirii bunurilor avariate/distruse, dispoziții în raport cu care instanța de apel a reținut că valoarea indicată în cuprinsul raportului de contra-expertiză completat este în conformitate cu clauzele contractuale și dispozițiile legale aplicabile.

Referitor la suma de 3000 euro reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului avariat pe o perioadă de 6 luni, s-a reținut că, deși este adevărat faptul că în contract nu se specifică expres că limita cheltuielilor generate de lipsa de folosință este de 600 euro pe lună, clauzele unui act juridic trebuie supuse unei interpretări sistematice, deci se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înțelesul ce rezultă din întregul act (art. 978 vechiul C. civ.), clauzele îndoielnice urmând a se interpreta în sensul care rezultă din natura actului juridic (art. 979 vechiul C. civ.), dispoziții aplicabile potrivit principiului "tempus regit actum".

Astfel, având în vedere natura actului juridic, valoarea poliței de asigurare, dar și faptul că obiectul asigurat a suferit o daună totală, locuința asigurată fiind evident improprie folosirii, s-a reținut că interpretarea dată de către prima instanță este legală și temeinică.

Astfel fiind, s-a constatat că suma de 3000 euro reprezintă contravaloarea lipsei de folosință a locuinței asigurate pe o perioadă de 6 luni (500 euro/lună), de altfel această sumă fiind solicitată expres prin cererea de chemare în judecată, apelanta reclamantă făcând dovada prin extrasele de cont depuse în susținerea cererii introductive de instanță, achitării unei chirii lunare în cuantum de 500 euro/lună pe o perioadă de 6 luni. Față de aceste aspect, susținerea apelantei pârâte potrivit căreia instanța a acordat mai mult decât s-a cerut s-a apreciat a fi nefondată.

Referitor la împrejurarea că prima instanță ar fi acordat suma de 3000 euro reprezentând contravaloarea lipsei de folosință atât prin Sentința parțială nr. 322 din 19 septembrie 2012, cât și prin sentința apelată, s-a reținut că în cuprinsul concluziilor raportului de expertiză tehnică judiciară expertul tehnic judiciar F. a indicat următoarele valori:

"valoarea de reconstruire estimată (solicitată de asigurat) = 1.314.870 RON; valoarea de înlocuire estimată (solicitată de asigurător) = 1.459.150 RON și valoarea totală de despăgubire estimată (alcătuită din valoarea de înlocuire la nou estimată, cheltuieli și taxe de autorizare și lipsa de folosință a construcției pe o perioadă de 3 ani) = 1.613.590 RON."

A mai reținut instanța de apel că prin sentința apelată, prima instanță s-a raportat exclusiv la valoarea de reconstruire estimată, stabilind cuantumul despăgubirii pentru dauna totală la suma de 1.314.870 RON (294.794,33 euro la cursul valutar din data de 2 martie 2016), valoare care nu include, însă, și lipsa de folosință a construcției pe o durată de 3 ani.

În ceea ce privește solicitarea privind diminuarea cuantumului onorariului de expert, instanța a reținut că în mod corect prima instanță a stabilit faptul că obligația de plată a cheltuielilor de judecată aparține pârâtei, întrucât acesta a pierdut procesul iar în ceea ce privește susținerea potrivit căreia apelanta - pârâtă ar fi achitat suma de 2.000 de RON, întrucât instanța a stabilit plata onorariului în sarcina ambelor părți, s-a reținut că este fondată, însă plata parțială a onorariului de expert pe parcursul procesului poate fi invocată cu ocazia executării hotărârii judecătorești, în măsura în care rămâne definitivă. Referitor la data de la care începe să curgă dobânda legală aferentă sumei datorate de apelanta-pârâtă cu titlu de despăgubiri, s-a reținut că ambii apelanți au criticat soluția primei instanțe, apelanta-pârâtă din perspectiva faptului că dobânda legală începe să curgă de la data pronunțării sentinței apelate și nu de la data pronunțării hotărârii parțiale, iar apelanta-reclamantă susține că data de la care începe să curgă dobânda legală este de la data producerii evenimentului asigurat, sau cel mai târziu de la data înregistrării cererii acesteia privind acordarea despăgubirilor.

Sub acest aspect, s-a reținut că apelul pârâtei este nefondat, iar apelul reclamantei este fondat, urmând a fi admis.

Astfel, față de momentul încheierii contractului, instanța de apel a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile Codului comercial, respectiv ale art. 43, potrivit cărora:

"datoriile comerciale lichide și plătibile în bani produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile" iar regula curgerii dobânzilor consacrată de Codul comercial era diferită de cea reglementată de art. 1.088 vechiul C. civ., potrivit căreia, în obligațiile civile, dobânzile erau datorate din ziua cererii de chemare în judecată.

Pentru curgerea de drept a dobânzilor este necesar ca obligația debitorului să constea din plata unei sume de bani, obligația să fie lichidă (cuantumul sumei să fie determinat) și obligația să fie exigibilă, or, în cauză, obligația a devenit lichidă și exigibilă, în momentul înregistrării cererii de despăgubire formulată de apelanta-reclamantă, nicidecum la momentul producerii evenimentului asigurat, or la momentul pronunțării sentinței apelate. Potrivit considerentelor expuse, instanța de apel a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâtă și a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă, a schimbat în parte sentința apelată nr. 677/2017 pronunțată la data de 12 aprilie 2017 în sensul că pârâta datorează dobânda legală de la data înregistrării cererii reclamantei privind acordarea despăgubirilor (25 mai 2011). Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., reținându-se culpa procesuală a apelantei-pârâte, a obligat-o să plătească apelantei-reclamante suma de 10.000 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial, față de modalitatea de derulare a apelului care a fost soluționat la primul termen de judecată, precum și față de activitatea efectiv desfășurată de avocatul ales.

Împotriva deciziei menționate anterior, a declarat recurs pârâta SC C. SA, invocând dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurate în sensul înlăturării dispoziției referitoare la obligarea sa la plata sumei de 3.000 euro cu titlu de lipsă de folosință, diminuarea cuantumului sumei de 4.000 RON reprezentând onorariu de expert D. și modificarea datei de început de la care începe să curgă dobânda legală, cu modificarea sumelor la care urmează să se calculeze de la data pronunțării hotărârii pe fond.

În dezvoltarea motivelor de nelegalitate invocate, recurenta a susținut că în mod greșit a fost obligată la plata sumei de 3.000 euro cu titlu de lipsă de folosință, având în vedere că potrivit pct. 3.5.2 din condițiile generale de asigurare, s-a obligat la asigurarea unei protecții suplimentare pentru cheltuieli necesare în limita a 100 euro/lună pentru închirierea unei locuințe dar maxim 600 euro/an.

Totodată, a arătat recurenta că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut în sensul că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta menționează că a achitat o chirie lunară în cuantum de 500 euro începând cu data de 19 februarie 2010 până la 1 iulie 2010, astfel că rezultă că suma plătită este de 2.500 euro și nu 3000 euro astfel cum în mod greșit a reținut instanța de apel.

În ceea ce privește onorariul de expert în cuantum de 4.000 RON, recurenta a arătat că a achitat jumătate din această sumă astfel încât instanța trebuia să o oblige doar la diferența de 2.000 RON.

În final, recurenta a criticat decizia instanței de apel din perspectiva obligării sale la plata dobânzii legale, apreciind că în ceea ce privește suma dispusă prin Hotărârea parțială nr. 322 din 19 februarie 2012, de 213.380,5 euro, dobânda se aplică de la data introducerii cererii de chemare în judecată, în timp ce pentru suma de 81.413,83 RON stabilită prin Sentința nr. 1027 din 22 iunie 2016, de la momentul pronunțării acestei hotărâri, având în vedere că din acest moment s-a stabilit caracterul cert, lichid și exigibil al sumei.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata-reclamantă A. SRL a solicitat, în principal, constatarea nulității recursului și în subsidiar, respingerea ca nefondat.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Prealabil examinării motivelor de nelegalitate, prima chestiune ce se impune a fi precizată este cea referitoare la obligația prevăzută în sarcina părții care exercită această cale de atac de a respecta dispozițiile art. 302

1

și 304 C. proc. civ. Exigențele impuse prin cele două texte legale au în vedere faptul că recursul este cale extraordinară de atac și în consecință, ca ultim grad de jurisdicție nu își propune rejudecarea fondului, ci examinarea legalității hotărârilor atacate în condițiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

În speță, deși recurenta-pârâtă a indicat prin memoriul de recurs motivele de nelegalitate prevăzute la punctele 6 și 9 C. proc. civ., aceasta nu a structurat criticile formulate subsumat acestora.

Cu toate acestea, în raport cu argumentele dezvoltate prin memoriul de recurs, Înalta Curte constată că singura critică ce poate face obiectul analizei instanței de recurs este cea referitoare la faptul că instanța ar fi dat mai mult decât s-a cerut, critică ce se încadrează în dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., motiv pentru care va dispune asupra excepției nulității recursului invocată de intimata-reclamantă în sensul respingerii acesteia, urmând a analiza recursul din perspectiva motivului de nelegalitate menționat anterior.

Față de aceste precizări, referitor la motivul de nelegalitate prevăzut la punctul 6 al art. 304 C. proc. civ., potrivit căruia recursul este admisibil atunci când prin hotărârea atacată instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut, Înalta Curte constată critica subsumată acestui motiv ca fiind nefondată, reținând că din conținutul cererii de chemare în judecată rezultă că reclamanta a formulat o acțiune în pretenții prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 553.000 euro ce cuprinde suma de 3000 euro reprezentând cheltuieli generate de lipsa de folosință a imobilului, aspect de altfel afirmat chiar de pârâtă prin întâmpinarea formulată în fața primei instanțe, atunci când a apreciat că suma la care s-a obligat prin pct. 3.5.2 din condițiile generale este de maxim 600 euro și nu 3.000 euro astfel cum a interpretat reclamanta dispozițiile contractuale menționate, clauză pe care instanța de apel a interpretat-o în mod corect.

Așadar, în raport cu cele reținute și motivul de nelegalitate prevăzut de pct. 6 al art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanța s-a pronunțat în limitele învestirii astfel că nu poate fi reținută ca fondată critica astfel cum a fost formulată.

În ceea ce privește însă cuantumul sumei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință, cuantum stabilit în baza probatoriului administrat de instanțele de fond, Înalta Curte reamintește că aspectele ce țin de interpretarea și aprecierea probelor nu pot face obiectul analizei instanței de recurs întrucât această cale extraordinară de atac își propune un control judiciar numai asupra nelegalității hotărârii atacate.

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează lipsa temeiului legal al hotărârii criticate sau interpretarea sau aplicarea greșită a legii.

În cauză, niciuna din cele două ipoteze nu a fost argumentată corect, recurenta neindicând încălcarea sau greșita aplicare a vreunei norme legale. Pentru a răspunde lipsei temeiului legal, recurenta se afla în situația de a demonstra lipsa de bază legală a soluției cu argumente din care să rezulte că, din conținutul deciziei recurate, nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată.

În cazul de față, motivul de nelegalitate a fost invocat cu scopul de a repune în discuție probele și de a solicita instanței de recurs să reconsidere concludența lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

Recurenta a supus spre analiză chestiuni de fond, arătându-și nemulțumirea în legătură cu interpretarea și aprecierea probatoriului administrat în cauză, cu referire la cuantumul onorariului de expert, or, aceste critici, fiind de netemeinicie, așa cum s-a arătat anterior, nu pot fi examinate în recurs.

De altfel, în legătură cu această chestiune, instanța de apel a reținut că plata parțială a onorariului de expert pe parcursul procesului poate fi invocată cu ocazia executării hotărârii judecătorești, în măsura în care hotărârea rămâne definitivă.

Așa fiind, se constată că, instanța de apel a analizat și a răspuns tuturor criticilor formulate, în cauză neexistând motive de nelegalitate, astfel încât, decizia atacată este la adăpost de orice critică, urmând ca, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârâta SC C. SA să fie respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului invocată de intimata-reclamantă SC A. SRL, ca nefondată.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă SC C. SA (fostă SC B. SA) împotriva Deciziei nr. 700 din 11 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 martie 2018.

Procesat de GGC - LM