ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2447/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu, secția civilă, la data de 27 noiembrie 2008, sub nr. 2827/122/2008, reclamanții Ș.F. și SC D. SRL Bolintin Vale au chemat în judecată pârâta SC A.R.A.V.I.G. SA, sucursala Giurgiu, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună: obligarea pârâtei la plata sumei de 100.000 lei, reprezentând daune rezultate din producerea riscului asigurat (incendiu) prin contractul de asigurare seria IC nr. 015735 din 16 martie 2006 încheiat între părți, și obligarea pârâtei la plata sumei de 4.273,37 lei, reprezentând cheltuieli făcute ca urmare a intervenției pompierilor pentru salvarea bunurilor asigurate; cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul de judecată din data de 15 ianuarie 2009, pârâta SC A.R.A.V.I.G. SA, sucursala Giurgiu, a depus întâmpinare la dosar, prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, față de prevederile art. 3 alin. (2) și art. 16 din Decretul nr. 167/1958. Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 03 februarie 2009, Tribunalului Giurgiu, secția civilă, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, constatând că în cauză nu a operat prescripția dreptului la acțiune al reclamanților, deoarece termenul de prescripție nu a curs, fiind întrerupt prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, având în vedere art. 6 lit. a) din Decretul nr. 167/1958, iar potrivit art. 7 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958, până la finalizarea anchetei penale, nu curge termenul de prescripție.

De altfel, a mai reținut instanța, reclamantul a întrerupt cursul prescripției prin introducerea unei acțiuni cu același obiect, ce a format obiectul dosarului nr. 2215/192/2008, înregistrat pe rolul Judecătoriei Bolintin Vale la data de 16 mai 2008, soluționat de Tribunalul Giurgiu la data de 16 octombrie 2008, prin sentința comercială nr. 341 din 16 octombrie 2008. La termenul de judecată din data de 26 februarie 2009, pârâta SC A.R.A.V.I.G. SA, sucursala Giurgiu, prin reprezentant, a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului Ș.F., instanța unind această excepție cu fondul cauzei, având în vedere că în calitate de reclamanți apar ambele părți, respectiv, atât Ș.F., cât și SC D. SRL Bolintin Vale.

La termenul de judecată din data de 29 aprilie 2010, reclamanții Ș.F. și SC D. SRL Bolintin Vale au depus la dosar precizare de acțiune referitor la capătul 1 din cererea introductivă de instanță, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 100.458 lei reprezentând daune rezultate din producerea riscului asigurat (incendiu) prin contractul de asigurare seria IC nr. 015735 din 16 martie 2006 încheiat între părți. Prin sentința comercială nr. 281, pronunțată la data de 4 mai 2010, Tribunalul Giurgiu, secția civilă, a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului Ș.F.; a admis în parte acțiunea reclamanților Ș.F. și SC D. SRL, formulată în contradictoriu cu pârâta SC A.R.A.V.I.G.

SA, sucursala Giurgiu; a omologat rapoartele de expertiză întocmite de experții M.M., M.I. și I.N.; a obligat pârâta să plătească reclamanților suma de 100.458 lei despăgubiri civile și suma de 5.561 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, ce reprezintă 3.256 taxă judiciară de timbru, 5 lei timbru judiciar și 2.300 lei onorariu expert. În motivarea acestei hotărâri, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele aspecte: Referitor la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului Ș.F., instanța de fond a apreciat că este neîntemeiată, deoarece acesta figurează în calitate de beneficiar în contractul de asigurare facultativă de incendiu și alte calamități a clădirilor și a altor construcții; or, având această calitate, este firesc ca reclamantul Ș.F.

să aibă un interes născut și actual în promovarea acțiunii. Pe fondul cauzei, s-a reținut că acțiunea este întemeiată în raport de dispozițiile art. 969 C. civ., art. II pct. 2 raportat la art. I pct. 1.7, la art. V pct. 7.1. lit. a) și art. VI pct. 9 lit. c) din contractul de asigurare, art. 109 C. proc. civ., precum și art. 998 – art. 999 C. civ., față de faptul că reclamanții au respectat toate obligațiile din contractul de asigurare seria IC nr. 015735 din 16 martie 2006, motiv pentru care cererea de despăgubiri este justificată.

Conform actelor de la dosar, răspunsurilor la interogatoriu ale părților, precum și rapoartelor de expertiză întocmite în cauză, instanța a reținut că valoarea părții de imobil distrusă în incendiu este de 40.608 lei, valoarea bunurilor mobile asigurate distruse în incendiu este de 49.850 lei, iar valoare asigurată a stocului de marfă este de 10.000 lei, instanța luând în calcul la valoarea acestor bunuri valoarea lor reală, și nu valoarea lor contabilă, conform clauzelor din contractul de asigurare de la punctul 16. Cât privește capătul al doilea din acțiunea reclamanților, Tribunalul a constatat că acesta este neîntemeiat, deoarece cheltuielile pentru stingerea incendiilor nu au fost cuprinse în contractul de asigurare.

Pentru a beneficia de contravaloarea acestor cheltuieli, reclamanții erau obligați, în baza cap. VI pct. 10 lit. b) să achite o primă suplimentară de asigurare, fapt pe care aceștia nu l-au făcut. Împotriva acestei sentințe a formulat apel, în termen, pârâta SC A.R.A.V.I.G. SA prin sucursala Giurgiu, la data de 27 iulie 2010, motivele de apel fiind depuse, de asemenea, în termen, la aceeași dată, prin apelul formulat invocând și excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamanților și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului Ș.F. cât și nelegalitatea hotărârii pe fond. Prin decizia comercială nr. 643, pronunțată la data de 21 decembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta - pârâtă SC A.R.A.V.I.G.

SA prin sucursala Giurgiu, împotriva sentinței comerciale nr. 281 din 04 mai 2010, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, în dosarul nr. 2827/122/2008, în contradictoriu cu intimații - reclamanți Ș.F. și SC D. SRL, și a respins cererea intimaților privind plata cheltuielilor de judecată. Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut, în esență, următoarele aspecte: În ce privește prescripția dreptului material la acțiune, Curtea a reținut că, în cauza de față, potrivit dispozițiilor art. 3 din Decretul nr. 167/1958, respectiv, clauza din CAP XV punctul 65 din condițiile de asigurare, dreptul material la acțiunea în despăgubire s-a născut la data de 19 mai 2006, data producerii evenimentului asigurat (incendiu), numai că întocmirea dosarului de daună echivalează cu întreruperea cursului prescripției, prin recunoașterea de către asigurător a dreptului asiguratului la plata indemnizației, caz în care începe să curgă o nouă prescripție.

Or, despre dosarul de daună asiguratul a primit informații numai la data de 1 februarie 2007, astfel că noul termen de prescripție se împlinea la 1 februarie 2009, iar cererea de chemare în judecată s-a formulat înainte de îndeplinirea prescripției. S-a mai arătat că instituția repunerii în termenul prevăzut de art. 19 din Decretul nr. 167/1958 lasă la libera apreciere a organului de jurisdicție ca, din oficiu, să repună în termen, pentru cauze temeinic justificate, în cauza de față, un asemenea motiv fiind cunoașterea unor fapte stabilite de organul de urmărire penală, numai după împlinirea termenului de prescripție În ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului Ș.F., Curtea a reținut că soluția instanței este corectă în sensul respingerii excepției, dat fiind că, în contractul de asigurare, la poziția asigurat, figurează SC D. SRL, iar la poziția beneficiar, figurează Ș.F.

Or, raportul asigurătorului cu beneficiarul asigurării nu poate fi plasat în afara raporturilor de asigurare, deoarece, prin stipulația făcută în favoarea sa, dobândește creanța de indemnizație în temeiul contractului de asigurare. Dreptul beneficiarului își are izvorul în acest contract, iar asigurătorul îl plătește, deoarece are față de el, în baza contractului, calitatea de debitor, despre beneficiar făcându-se vorbire și în Cap. I pct. 1.3. din Condițiile de asigurare, dar și în art. 24 din Legea nr. 136/1995.

Referitor la motivele ce vizează fondul cauzei, Curtea a reținut că apelanta nu a precizat punctual care dintre obligațiile prevăzute la Cap. XIII pct. 37 lit. a) – f) nu s-au respectat, și nici argumentele nu au fost însoțite de dovezi, cum nu s-a precizat și probat nici dacă s-au luat măsuri potrivit CAP. XV pct. 63 și pct. 61 din Condițiile de asigurare (anterior producerii riscului asigurat - raportat) sau îndeplinirea și probarea condițiilor prevăzute de pct. 60 și 62. Neputința asigurătorului - apelant de încadrare a evenimentului asigurat (incendiu) ca fiind un risc asigurat față de prevederile contractului de asigurare, raportat la situația de fapt și constatările efectuate de organele abilitate, nu este de natură a înfrânge obligația asigurătorului de a plăti despăgubirea cuvenită asiguratului, în schimbul plății primei de asigurare.

Referitor la susținerea apelantei privind nejustificarea încasării de către SC D. SRL a vreunei indemnizații cu privire la clădirea asigurată, Curtea a reținut că, potrivit înțelegerii dintre proprietarul clădirii și SC D. SRL, aceasta din urmă a primit clădirea în folosință pentru o perioadă de 5 ani, asumându-și răspunderea pentru toate daunele pricinuite. Pe de altă parte, în Condițiile de asigurare cap. III pct. 3 și 4 este prevăzută și situația în care bunurile asigurate aparțin unor terți, iar asiguratul face dovada că a convenit cu proprietarul că răspunderea pentru distrugerea, deteriorarea ori pierirea bunurilor să revină asiguratului, în aceste condiții alegațiile apelantei structurate pe invocarea principiului subrogației reale a indemnizației de asigurare nefiind fondate.

A mai reținut instanța de apel că, în contractul de asigurare, clădirea, mijloacele fixe, utilajele, instalațiile, mașinile și echipamentul electronic au fost asigurate la valoarea reală (VR – la rubrica S (2) ), și nu la valoarea contabilă, prin urmare, calculul efectuat de experți fiind unul corect, iar hotărârea instanței de fond, temeinică și legală, neputându-se aprecia că o asemenea indemnizație ar duce la îmbogățirea fără justă cauză a asiguratului. Cererea intimaților de acordare a cheltuielilor de judecată a fost respinsă, având în vedere lipsa dovezii din care să rezulte efectuarea de cheltuieli în apel. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, pârâta SC A.R.A.V.I.G.

SA - prin Sucursala Giurgiu. A invocat, în drept, motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 8 C. proc. civ. și a arătat, în esență, următoarele: Instanța de apel a greșit atunci când a considerat că prin apelul formulat nu s-a atacat și Încheierea din 3 februarie 2009 prin care prima instanță a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, interpretând astfel greșit dispozițiile art. 282 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, în afara cazului când prin ele s-a întrerupt cursul judecății, partea prin apelul declarat împotriva hotărârii înțelegând să facă apel și împotriva încheierii care face parte integrantă din aceasta.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune consideră că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 13 și 16 din Decretul nr. 167/1958 motivat pe faptul că s-a întocmit dosarul de daună, această motivare fiind rezultatul interpretării eronate a contractului în raport cu prevederile Decretului nr. 167/1958. Întocmirea dosarului de daună nu înseamnă altceva decât o desfășurare a relațiilor contractuale și presupune o procedură ce nu echivalează cu recunoașterea dreptului. De asemenea, instanța de apel a interpretat greșit și dispozițiile art. 19 din Decretul nr. 167/1958, neexistând nicio dovadă în sensul legii că reclamanții s-ar fi aflat într-o situație care să justifice repunerea în termen.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului Ș.F., în mod eronat a fost respinsă, deoarece chiar dacă a fost menționat în contract ca beneficiar al asigurării, acesta trebuia să justifice un interes asigurabil coroborat cu dovedirea unui prejudiciu în patrimoniul propriu. În materia asigurărilor de bunuri este incident principiul subrogației reale a indemnizației de asigurare în patrimoniul persoanei asigurate (pretum succedit loco rei). La dosar nu există niciun element probatoriu care să dovedească existența unui prejudiciu în patrimoniul reclamantului Ș.F., proprietarul clădirii fiind tatăl acestuia, iar celelalte bunuri cuprinse în contractul de asigurare fac parte din patrimoniul SC D. SRL.

Cu privire la fondul cauzei instanța de apel nu a ținut cont de prevederile din contract încălcate de asiguratul SC D. SRL, iar cu privire la susținerea potrivit căreia nu s-ar fi luat de către recurentă măsuri potrivit Cap. XV pct. 63 și 61 din Condițiile de Asigurare, acestea nu puteau fi luate față de faptul că evenimentul a avut loca la două luni de la încheierea contractului și nu este real nici faptul că s-ar fi primit toate înscrisurile solicitate de la asigurat, neexistând dovezi în acest sens. Despăgubirea nu se acordă decât în condițiile contractului pentru evenimentul asigurat, or, în cauză, s-a făcut dovada pe deplin prin înscrisuri, expertiză tehnică și contabilă și răspunsul la interogatoriu a faptului că Ș.F.

nu era proprietarul clădirii, iar despăgubirea pentru bunurile mobile nu trebuia acordată în condițiile în care nu au valoare contabilă. Astfel, chiar dacă prin contract bunurile au fost asigurate la valoarea reală, în eventualitatea producerii unui risc asigurat, nu se poate plăti o sumă de bani pentru bunuri amortizate complet, întrucât ar însemna o îmbogățire fără justă cauză, ceea ce contravine principiului pretum succedit loco rei. Intimații – reclamanți au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului. Analizând, recursul se găsește nefondat. În privința soluției date excepției prescripției dreptului la acțiune, criticile legate de încălcarea art. 282 alin. (2) C. proc. civ., sunt lipsite de interes și nu vor fi analizate, deoarece instanța de apel s-a pronunțat pe acest motiv de apel considerând că dreptul material la acțiune nu s-a prescris așa cum a reținut și prima instanță.

Instanța de apel și-a argumentat juridic, într-adevăr, soluția pe instituția întreruperii termenului de prescripție ca efect al recunoașterii dreptului prin întocmirea dosarului de daună, instituție care nu se poate reține în cauză, dar așa cum rezultă din art. XV pct. 53 din Condițiile de asigurare părțile au convenit ca plata indemnizației să se facă la finalizarea procedurilor penale, care în cauză s-au declanșat la inițiativa recurentei – pârâte, astfel că, ceea ce este relevant din punctul de vedere al cursului prescripției este data de la care a început să curgă termenul și în această situație este data finalizării cercetărilor penale, dată în raport de care acțiunea a fost formulată în termen, fiind incidente dispozițiile art. 7 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958, potrivit cărora în cazul obligațiilor cu termen, până la împlinirea termenului nu curge termenul de prescripție.

Cu privire la cea de a doua excepție a lipsei calității procesuale active a reclamantului Ș.F., în mod instanța de apel a avut în vedere Cap. I pct. 1.3 din Condițiile de asigurare și art. 26 din Legea nr. 136/1995, dispoziții contractuale și legale care fac referire la beneficiarul asigurării, calitate în care figurează acest reclamant în contract, existând dovezi la dosar a căror reapreciere nu se mai poate face în recurs în sensul existenței unui prejudiciu și în patrimoniul beneficiarului în legătură cu bunurile asigurate. Cât privește aspectele legate de culpa contractuală a părților cu raportare la obligațiile invocate prin cererea de recurs, recurenta – pârâtă nu aduce critici de nelegalitate a hotărârii, ci face aprecieri asupra situației de fapt vizând netemeinicia hotărârii.

Despăgubirea civilă s-a acordat în temeiul contractului care prevede și situația în care proprietatea bunurilor aparține unui terț și în limitele stabilite de părți, așa cum a reținut corect instanța de apel, recurenta – pârâtă având sarcina probei în sensul că producerea evenimentului asigurat s-a datorat culpei reclamanților. Cât privește modul de calcul al despăgubirilor, de asemenea, s-au respectat dispozițiile contractuale prin care s-a prevăzut că despăgubirile se raportează la valoarea reală a bunurilor și nu la valoarea contabilă, ceea ce confirmă legalitatea hotărârii și din acest punct de vedere, orice alte referiri la cuantumul acestor despăgubiri neputând face obiectul analizei în recurs.

Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC A.R.A.V.I.G. SA - prin sucursala Giurgiu împotriva deciziei comerciale nr. 643 din 21 decembrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 iunie 2011.