ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2447/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2447/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Giurgiu, secția civilă, la data de 27 noiembrie 2008, sub nr. 2827/122/2008,

reclamanții Ș.F. și SC D. SRL Bolintin Vale au chemat în judecată pârâta SC A.R.A.V.I.G.

SA, sucursala Giurgiu, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va

pronunța, să dispună: obligarea pârâtei la plata sumei de 100.000 lei,

reprezentând daune rezultate din producerea riscului asigurat (incendiu) prin

contractul de asigurare seria IC nr. 015735 din 16 martie 2006 încheiat între

părți, și obligarea pârâtei la plata sumei de 4.273,37 lei, reprezentând

cheltuieli făcute ca urmare a intervenției pompierilor pentru salvarea

bunurilor asigurate; cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul de judecată din data de

15 ianuarie 2009, pârâta SC A.R.A.V.I.G. SA, sucursala Giurgiu, a depus

întâmpinare la dosar, prin care a invocat excepția prescripției dreptului

material la acțiune, față de prevederile art. 3 alin. (2) și art. 16 din

Decretul nr. 167/1958.

Prin încheierea de ședință

pronunțată la data de 03 februarie 2009, Tribunalului Giurgiu, secția civilă, a

respins excepția prescripției dreptului la acțiune, constatând că în cauză nu a

operat prescripția dreptului la acțiune al reclamanților, deoarece termenul de

prescripție nu a curs, fiind întrerupt prin recunoașterea dreptului a cărui

acțiune se prescrie, având în vedere art. 6 lit. a) din Decretul nr. 167/1958,

iar potrivit art. 7 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958, până la finalizarea

anchetei penale, nu curge termenul de prescripție.

De altfel, a mai reținut instanța,

reclamantul a întrerupt cursul prescripției prin introducerea unei acțiuni cu

același obiect, ce a format obiectul dosarului nr. 2215/192/2008, înregistrat

pe rolul Judecătoriei Bolintin Vale la data de 16 mai 2008, soluționat de

Tribunalul Giurgiu la data de 16 octombrie 2008, prin sentința comercială nr. 341

din 16 octombrie 2008.

La termenul de judecată din data de

26 februarie 2009, pârâta SC A.R.A.V.I.G. SA, sucursala Giurgiu, prin

reprezentant, a invocat excepția lipsei calității procesuale active a

reclamantului Ș.F., instanța unind această excepție cu fondul cauzei, având în

vedere că în calitate de reclamanți apar ambele părți, respectiv, atât Ș.F.,

cât și SC D. SRL Bolintin Vale.

La termenul de judecată din data de

29 aprilie 2010, reclamanții Ș.F. și SC D. SRL Bolintin Vale au depus la dosar

precizare de acțiune referitor la capătul 1 din cererea introductivă de

instanță, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 100.458 lei

reprezentând daune rezultate din producerea riscului asigurat (incendiu) prin

contractul de asigurare seria IC nr. 015735 din 16 martie 2006 încheiat între

părți.

Prin sentința comercială nr. 281,

pronunțată la data de 4 mai 2010, Tribunalul Giurgiu, secția civilă, a respins excepția

lipsei calității procesuale active a reclamantului Ș.F.; a admis în parte

acțiunea reclamanților Ș.F. și SC D. SRL, formulată în contradictoriu cu pârâta

SC A.R.A.V.I.G. SA, sucursala Giurgiu; a omologat rapoartele de expertiză

întocmite de experții M.M., M.I. și I.N.; a obligat pârâta să plătească

reclamanților suma de 100.458 lei despăgubiri civile și suma de 5.561 lei, cu

titlu de cheltuieli de judecată, ce reprezintă 3.256 taxă judiciară de timbru,

5 lei timbru judiciar și 2.300 lei onorariu expert.

În motivarea acestei hotărâri,

instanța de fond a reținut, în esență, următoarele aspecte:

Referitor la excepția lipsei

calității procesuale active a reclamantului Ș.F., instanța de fond a apreciat

că este neîntemeiată, deoarece acesta figurează în calitate de beneficiar în

contractul de asigurare facultativă de incendiu și alte calamități a clădirilor

și a altor construcții; or, având această calitate, este firesc ca reclamantul

Ș.F. să aibă un interes născut și actual în promovarea acțiunii.

Pe fondul cauzei, s-a reținut că

acțiunea este întemeiată în raport de dispozițiile art. 969 C. civ., art. II

pct. 2 raportat la art. I pct. 1.7, la art. V pct. 7.1. lit. a) și art. VI pct.

9 lit. c) din contractul de asigurare, art. 109 C. proc. civ., precum și art.

998 – art. 999 C. civ., față de faptul că reclamanții au respectat toate

obligațiile din contractul de asigurare seria IC nr. 015735 din 16 martie 2006,

motiv pentru care cererea de despăgubiri este justificată.

Conform actelor de la dosar,

răspunsurilor la interogatoriu ale părților, precum și rapoartelor de expertiză

întocmite în cauză, instanța a reținut că valoarea părții de imobil distrusă în

incendiu este de 40.608 lei, valoarea bunurilor mobile asigurate distruse în

incendiu este de 49.850 lei, iar valoare asigurată a stocului de marfă este de

10.000 lei, instanța luând în calcul la valoarea acestor bunuri valoarea lor

reală, și nu valoarea lor contabilă, conform clauzelor din contractul de

asigurare de la punctul 16.

Cât privește capătul al doilea din

acțiunea reclamanților, Tribunalul a constatat că acesta este neîntemeiat,

deoarece cheltuielile pentru stingerea incendiilor nu au fost cuprinse în

contractul de asigurare. Pentru a beneficia de contravaloarea acestor

cheltuieli, reclamanții erau obligați, în baza cap. VI pct. 10 lit. b) să

achite o primă suplimentară de asigurare, fapt pe care aceștia nu l-au făcut.

Împotriva acestei sentințe a

formulat apel, în termen, pârâta SC A.R.A.V.I.G. SA prin sucursala Giurgiu, la

data de 27 iulie 2010, motivele de apel fiind depuse, de asemenea, în termen,

la aceeași dată, prin apelul formulat invocând și excepția prescripției

dreptului la acțiune al reclamanților și excepția lipsei calității procesuale

active a reclamantului Ș.F. cât și nelegalitatea hotărârii pe fond.

Prin decizia comercială nr. 643,

pronunțată la data de 21 decembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a V-a

comercială, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta - pârâtă SC A.R.A.V.I.G.

SA prin sucursala Giurgiu, împotriva sentinței comerciale nr. 281 din 04 mai 2010,

pronunțată de Tribunalul Giurgiu, în dosarul nr. 2827/122/2008, în

contradictoriu cu intimații - reclamanți Ș.F. și SC D. SRL, și a respins

cererea intimaților privind plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de control judiciar a reținut, în esență, următoarele aspecte:

În ce privește prescripția dreptului

material la acțiune, Curtea a reținut că, în cauza de față, potrivit

dispozițiilor art. 3 din Decretul nr. 167/1958, respectiv, clauza din CAP XV

punctul 65 din condițiile de asigurare, dreptul material la acțiunea în

despăgubire s-a născut la data de 19 mai 2006, data producerii evenimentului

asigurat (incendiu), numai că întocmirea dosarului de daună echivalează cu

întreruperea cursului prescripției, prin recunoașterea de către asigurător a

dreptului asiguratului la plata indemnizației, caz în care începe să curgă o

nouă prescripție.

Or, despre dosarul de daună

asiguratul a primit informații numai la data de 1 februarie 2007, astfel că

noul termen de prescripție se împlinea la 1 februarie 2009, iar cererea de

chemare în judecată s-a formulat înainte de îndeplinirea prescripției.

S-a mai arătat că instituția

repunerii în termenul prevăzut de art. 19 din Decretul nr. 167/1958 lasă la libera

apreciere a organului de jurisdicție ca, din oficiu, să repună în termen,

pentru cauze temeinic justificate, în cauza de față, un asemenea motiv fiind

cunoașterea unor fapte stabilite de organul de urmărire penală, numai după

împlinirea termenului de prescripție

În ce privește excepția lipsei

calității procesuale active a reclamantului Ș.F., Curtea a reținut că soluția

instanței este corectă în sensul respingerii excepției, dat fiind că, în

contractul de asigurare, la poziția asigurat, figurează SC D. SRL, iar la

poziția beneficiar, figurează Ș.F.

Or, raportul asigurătorului cu

beneficiarul asigurării nu poate fi plasat în afara raporturilor de asigurare,

deoarece, prin stipulația făcută în favoarea sa, dobândește creanța de

indemnizație în temeiul contractului de asigurare. Dreptul beneficiarului își

are izvorul în acest contract, iar asigurătorul îl plătește, deoarece are față

de el, în baza contractului, calitatea de debitor, despre beneficiar făcându-se

vorbire și în Cap. I pct. 1.3. din Condițiile de asigurare, dar și în art. 24

din Legea nr. 136/1995.

Referitor la motivele ce vizează

fondul cauzei, Curtea a reținut că apelanta nu a precizat punctual care dintre

obligațiile prevăzute la Cap. XIII pct. 37 lit. a) – f) nu s-au respectat, și

nici argumentele nu au fost însoțite de dovezi, cum nu s-a precizat și probat

nici dacă s-au luat măsuri potrivit CAP. XV pct. 63 și pct. 61 din Condițiile

de asigurare (anterior producerii riscului asigurat - raportat) sau

îndeplinirea și probarea condițiilor prevăzute de pct. 60 și 62.

Neputința asigurătorului - apelant

de încadrare a evenimentului asigurat (incendiu) ca fiind un risc asigurat față

de prevederile contractului de asigurare, raportat la situația de fapt și

constatările efectuate de organele abilitate, nu este de natură a înfrânge

obligația asigurătorului de a plăti despăgubirea cuvenită asiguratului, în

schimbul plății primei de asigurare.

Referitor la susținerea apelantei

privind nejustificarea încasării de către SC D. SRL a vreunei indemnizații cu

privire la clădirea asigurată, Curtea a reținut că, potrivit înțelegerii dintre

proprietarul clădirii și SC D. SRL, aceasta din urmă a primit clădirea în

folosință pentru o perioadă de 5 ani, asumându-și răspunderea pentru toate

daunele pricinuite.

Pe de altă parte, în Condițiile de

asigurare cap. III pct. 3 și 4 este prevăzută și situația în care bunurile

asigurate aparțin unor terți, iar asiguratul face dovada că a convenit cu

proprietarul că răspunderea pentru distrugerea, deteriorarea ori pierirea

bunurilor să revină asiguratului, în aceste condiții alegațiile apelantei

structurate pe invocarea principiului subrogației reale a indemnizației de

asigurare nefiind fondate.

A mai reținut instanța de apel că,

în contractul de asigurare, clădirea, mijloacele fixe, utilajele, instalațiile,

mașinile și echipamentul electronic au fost asigurate la valoarea reală (VR –

la rubrica S

(2)

), și nu la valoarea contabilă, prin urmare, calculul

efectuat de experți fiind unul corect, iar hotărârea instanței de fond,

temeinică și legală, neputându-se aprecia că o asemenea indemnizație ar duce la

îmbogățirea fără justă cauză a asiguratului.

Cererea intimaților de acordare a

cheltuielilor de judecată a fost respinsă, având în vedere lipsa dovezii din

care să rezulte efectuarea de cheltuieli în apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen,

pârâta SC A.R.A.V.I.G. SA - prin Sucursala Giurgiu.

A invocat, în drept, motivele de

recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 8 C. proc. civ. și a arătat, în esență,

următoarele:

Instanța de apel a greșit atunci când a considerat că prin

apelul formulat nu s-a atacat și Încheierea din 3 februarie 2009 prin care

prima instanță a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune,

interpretând astfel greșit dispozițiile art. 282 alin. (2) C. proc. civ.,

potrivit cărora împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel

decât odată cu fondul, în afara cazului când prin ele s-a întrerupt cursul

judecății, partea prin apelul declarat împotriva hotărârii înțelegând să facă

apel și împotriva încheierii care face parte integrantă din aceasta.

În ceea ce privește excepția

prescripției dreptului material la acțiune consideră că instanța de apel a

aplicat greșit dispozițiile art. 13 și 16 din Decretul nr. 167/1958 motivat pe

faptul că s-a întocmit dosarul de daună, această motivare fiind rezultatul

interpretării eronate a contractului în raport cu prevederile Decretului nr. 167/1958.

Întocmirea dosarului de daună nu

înseamnă altceva decât o desfășurare a relațiilor contractuale și presupune o

procedură ce nu echivalează cu recunoașterea dreptului.

De asemenea, instanța de apel a

interpretat greșit și dispozițiile art. 19 din Decretul nr. 167/1958,

neexistând nicio dovadă în sensul legii că reclamanții s-ar fi aflat într-o

situație care să justifice repunerea în termen.

În ceea ce privește excepția lipsei

calității procesuale active a reclamantului Ș.F., în mod eronat a fost

respinsă, deoarece chiar dacă a fost menționat în contract ca beneficiar al

asigurării, acesta trebuia să justifice un interes asigurabil coroborat cu

dovedirea unui prejudiciu în patrimoniul propriu.

În materia asigurărilor de bunuri

este incident principiul subrogației reale a indemnizației de asigurare în

patrimoniul persoanei asigurate (pretum succedit loco rei).

La dosar nu există niciun element probatoriu care să

dovedească existența unui prejudiciu în patrimoniul reclamantului Ș.F.,

proprietarul clădirii fiind tatăl acestuia, iar celelalte bunuri cuprinse în

contractul de asigurare fac parte din patrimoniul SC D. SRL.

Cu privire la fondul cauzei instanța

de apel nu a ținut cont de prevederile din contract încălcate de asiguratul SC

D. SRL, iar cu privire la susținerea potrivit căreia nu s-ar fi luat de către

recurentă măsuri potrivit Cap. XV pct. 63 și 61 din Condițiile de Asigurare,

acestea nu puteau fi luate față de faptul că evenimentul a avut loca la două

luni de la încheierea contractului și nu este real nici faptul că s-ar fi

primit toate înscrisurile solicitate de la asigurat, neexistând dovezi în acest

sens.

Despăgubirea nu se acordă decât în

condițiile contractului pentru evenimentul asigurat, or, în cauză, s-a făcut

dovada pe deplin prin înscrisuri, expertiză tehnică și contabilă și răspunsul la

interogatoriu a faptului că Ș.F. nu era proprietarul clădirii, iar despăgubirea

pentru bunurile mobile nu trebuia acordată în condițiile în care nu au valoare

contabilă. Astfel, chiar dacă prin contract bunurile au fost asigurate la

valoarea reală, în eventualitatea producerii unui risc asigurat, nu se poate

plăti o sumă de bani pentru bunuri amortizate complet, întrucât ar însemna o

îmbogățire fără justă cauză, ceea ce contravine principiului pretum succedit

loco rei.

Intimații – reclamanți au formulat întâmpinare

solicitând respingerea recursului.

Analizând, recursul se găsește

nefondat.

În privința soluției date excepției

prescripției dreptului la acțiune, criticile legate de încălcarea art. 282 alin.

(2) C. proc. civ., sunt lipsite de interes și nu vor fi analizate, deoarece

instanța de apel s-a pronunțat pe acest motiv de apel considerând că dreptul

material la acțiune nu s-a prescris așa cum a reținut și prima instanță.

Instanța de apel și-a argumentat

juridic, într-adevăr, soluția pe instituția întreruperii termenului de

prescripție ca efect al recunoașterii dreptului prin întocmirea dosarului de

daună, instituție care nu se poate reține în cauză, dar așa cum rezultă din art.

XV pct. 53 din Condițiile de asigurare părțile au convenit ca plata indemnizației

să se facă la finalizarea procedurilor penale, care în cauză s-au declanșat la

inițiativa recurentei – pârâte, astfel că, ceea ce este relevant din punctul de

vedere al cursului prescripției este data de la care a început să curgă

termenul și în această situație este data finalizării cercetărilor penale, dată

în raport de care acțiunea a fost formulată în termen, fiind incidente

dispozițiile art. 7 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958, potrivit cărora în

cazul obligațiilor cu termen, până la împlinirea termenului nu curge termenul

de prescripție.

Cu privire la cea de a doua excepție

a lipsei calității procesuale active a reclamantului Ș.F., în mod instanța de

apel a avut în vedere Cap. I pct. 1.3 din Condițiile de asigurare și art. 26

din Legea nr. 136/1995, dispoziții contractuale și legale care fac referire la

beneficiarul asigurării, calitate în care figurează acest reclamant în

contract, existând dovezi la dosar a căror reapreciere nu se mai poate face în

recurs în sensul existenței unui prejudiciu și în patrimoniul beneficiarului în

legătură cu bunurile asigurate.

Cât privește aspectele legate de

culpa contractuală a părților cu raportare la obligațiile invocate prin cererea

de recurs, recurenta – pârâtă nu aduce critici de nelegalitate a hotărârii, ci

face aprecieri asupra situației de fapt vizând netemeinicia hotărârii.

Despăgubirea civilă s-a acordat în

temeiul contractului care prevede și situația în care proprietatea bunurilor

aparține unui terț și în limitele stabilite de părți, așa cum a reținut corect

instanța de apel, recurenta – pârâtă având sarcina probei în sensul că

producerea evenimentului asigurat s-a datorat culpei reclamanților.

Cât privește modul de calcul al

despăgubirilor, de asemenea, s-au respectat dispozițiile contractuale prin care

s-a prevăzut că despăgubirile se raportează la valoarea reală a bunurilor și nu

la valoarea contabilă, ceea ce confirmă legalitatea hotărârii și din acest

punct de vedere, orice alte referiri la cuantumul acestor despăgubiri neputând

face obiectul analizei în recurs.

Așa fiind, în temeiul art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de pârâta SC A.R.A.V.I.G.

SA - prin sucursala Giurgiu împotriva deciziei comerciale nr. 643 din 21

decembrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi

22

iunie 2011.