ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2407/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 21 noiembrie 2008 reclamanta SC A.U. SA a chemat-o în judecată pe pârâta SC A.T.A. SA solicitând ca în baza hotărârii ce se va pronunța să fie obligată la plata sumei de 349.200 lei, cu titlu de sumă asigurată în baza polițelor de asigurare din 14 decembrie 2004 și din 24 mai 2005 precum și cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă nr. 223 din 29 iulie 2009 Tribunalul Giurgiu, secția civilă, a admis în parte acțiunea reclamantei SC A.U. SA. Omologhează raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză de expert S.V. Obligă pârâta SC A.T.A. SA să plătească reclamantei SC A.U.

SA suma totală de 2.968.200.000 lei vechi rol (296.820 lei ron) cu titlu de contravaloare pagubă pentru culturile de grâu și floarea soarelui calamitate în anul 2005 asigurate potrivit polițelor din 14 decembrie 2004 și 24 mai 2005. În motivarea soluției, instanța de fond a reținut că prin încheierea de ședință din data de 11 decembrie 2008, instanța de fond a respins excepția prematurității acțiunii și excepția prescripției extinctive ca neîntemeiată. Cu privire la excepțiile invocate de către pârâtă, tribunalul a reținut că acestea sunt neîntemeiate, în cauză facându-se dovada îndeplinirii procedurii concilierii prevăzută de art. 7201 C. proc. civ., pe de o parte, iar pe de altă parte neconstatându-se incidența dispozițiilor legale referitoare la prescripție.

Referitor la prescripția dreptului la acțiune, tribunalul a reținut că, in speța, termenul de prescripție (care a început să curgă în vara anului 2005, când s-au produs evenimentele asigurate) a fost întrerupt în anul 2006, când reclamanta a introdus două acțiuni împotriva pârâtei, solicitând obligarea acesteia la întocmirea dosarelor de daune în baza celor două polițe anterior menționate, ambele admise de Tribunalul Giurgiu prin sentința civilă nr. 1570 din 23 noiembrie 2006 și din 23 noiembrie 2006, prima dintre acestea irevocabilă prin decizia comercială nr. 1544 din 8 mai 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar cea de-a doua prin neapelare la 28 mai 2007. Astfel că, în cauza sunt incidente dispozițiile art. 17 din Decretul nr. 167/1958, în sensul că după rămânerea definitivă a hotărârii, începe să curgă un nou termen de prescripție, prescripția începută înainte de a se ivi împrejurarea care a întrerupt-o, neintrând în calcul.

Prin urmare, aceasta se socotește în raport cu data de 8 mai 2008 când a devenit irevocabilă prin decizia comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 1544, sentința comercială nr. 1570 din 23 noiembrie 2006 a Tribunalului Giurgiu și cu data de 28 mai 2007 când a devenit irevocabilă prin neapelare sentința comercială nr. 1571/2006 a aceluiași tribunal, iar la data introducerii prezentei acțiuni 21 noiembrie 2008. termenul nu era împlinit. Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut că pârâta nu a contestat încasarea primelor de asigurare, iar în ceea ce privește avizarea companiei de asigurare eu privire la producerea riscului. aceasta a fost făcută de către reclamantă cu adresa din 15 iulie 2005, pârâta refuzând să se prezinte pentru întocmirea dosarelor de daune.

Instanța a mai reținut că în perioada mai-august 2005, s-au înregistrat fenomene meteorologice, de genul ploi torențiale și vânt cu aspect de vijelie, din categoria riscurilor asigurate de cele două polițe, fenomene ce au dus la calamitarea în totalitate a culturilor înființate de către reclamantă pe o suprafață de 100 ha de grâu și 356 ha de floarea- soarelui. Acest aspect a fost apreciat ca dovedit de către prima instanță de fond, date fiind informațiile furnizate de Administrația Națională de Meteorologie, depozițiile martorilor și raportul de expertiză întocmit în cauză. Răspunzând criticilor formulate de pârâtă prin decizia nr. 91 din 19 februarie 2010 - Curtea de Apel București, secția a Vi-a comercială, a admis apelul promovat de SC A.T.A.

SA. Schimbă în tot sentința apelată, în sensul că, respinge cererea de chemare în judecată ca nefondată.Obligă intimata la plata sumei de 3.343 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către apelantă. În fundamentarea soluției instanța de control judiciar a reținut că instanța de fond a reținut,.că între părțile implicate au intervenit două polițe de asigurare de bunuri, respectiv, culturi agricole de grâu și floarea-soarelui, astfel încât suni guvernate de principiul îndemnitar, ceea ce presupune că prestația asigurătorului sub forma indemnizației de asigurare este limitată de valoarea prejudiciului efectiv invocat de asigurat cu ocazia producerii sinistrului, a evenimentului asigurat. Ca atare, sub aspect probator, plata indemnizației de asigurare de către compania de asigurări este subordonată probei atât a existenței, cât și a întinderii prejudiciului încercat de persoana asigurată, în speță, societatea reclamantă.

S-a apreciat de către instanța de apel că intimata-reclamantă nu a făcut dovada celor susținute în cererea de chemare în judecată și reținute în motivarea sentinței atacate, cu privire la calamitarea în totalitate a suprafeței de 356 ha floarea-soarelui și 100 ha grâu, neprobând astfel prejudiciul efectiv invocat și întinderea acestuia. Sub acest aspect, instanța de apel a reținut că, în privința culturii de floarea-soarelui, intimata-reclamantă a emis două adrese cu conținut diferit în aceeași zi, respectiv, 15 iulie 2005: adresa de avizare a companiei de asigurări, prin care invocă generic calamitarea culturilor de orz, grâu și floarea-soarelui din cauza excesului de umiditate, datorită ploilor intermitente și adresa din 15 iulie 2005, adresată Primăriei Călugăreni, în care specifică că, la cultura de floarea-soarelui există băltiri pe o suprafață de 4,5 ha din 356 ha existente.

Aceste două înscrisuri coroborate cu concluziile expertului tehnic din completarea raportului de expertiză tehnică în care se reține că la cultura de floarea-soarelui. producția a fost afectată pe o suprafață de 4,5 ha, iar nu pe suprafața de 356 ha cum a reținut prima instanță de fond. Argumentul reținut de instanța de fond, în sensul că deși prin adresa reclamantei s-a menționat că suprafața afectată de cultura de floarea-soarelui este de 4,5 ha. totuși ploile abundente au continuat și după data emiterii acestei adrese este superfluu, fiind vorba de o simplă prezumție a judecătorului fondului cu privire la afectarea în totalitate a culturii de 356 ha floarea-soarelui, iar nu despre o probă certă sub aspectul prejudiciului suferit de intimata-reclamantă.

Mai mult, o atare prezumție este infirmată de completarea la raportul de expertiză tehnică, dar și de constatarea tăcută de intimata-reclamantă și de procesul-verbal întocmit și semnat de către acesta, aflat la dosarul de fond. Instanța de apel a reținut din analiza conținutului poliței de asigurare din 24 mai 2005, (fila 19 din dosarul de fond), că pentru cultura de floarea-soarelui de pe suprafața de 356 ha ce face obiectul acestei asigurări părțile au negociat o fransiză de 15%, suprafața de 4.5 ha afectată din cele 356 ha asigurate, încadrându-sc în această cotitate.

În ceea ce privește asigurarea culturii de 100 ha grâu prin polița de asigurare din 14 decembrie 2004, Curtea a reținut că, sub aspectul calamitării în totalitate a acestei culturi, din înscrisul aflat la fila 12 din dosarul de apel, înscris emanând chiar de la intimata-reclamantă, aceasta a realizat o producție de 153.800 kg de grâu, în toamna anului 2005, aspect reținut și în completarea raportului de expertiză tehnică, ceea ce reprezintă o producție medie de 1.538 kg conform concluziilor raportului tehnic. infirmând existența prejudiciului și. deci. producerea cazului asigurat convenit de părți în contractul de asigurare încheiat. Sub aspectul certitudinii prejudiciului cauzat intimatei-reclamante.

instanța de fond a acceptat în motivarea sentinței atacate că acest aspect nu este probat, reținând că probatoriul a fost administrat la peste 3 ani și fără a se verifica starea culturilor la fața locului, însă acest aspect se datorează conduitei pârâtei care nu a întocmit la timp dosarul de daune. Instanța de apel, a apreciat că o atare motivare, vădește imparțialitate în judecarea cauzei. întrucât. în speță, nu trebuia analizată culpa asiguratului în întocmirea dosarului de daune, acest aspect nelacand obiectul prezentului litigiu și fiind irevocabil tranșat în sentințele nr. 1570 din 23 noiembrie 2006 și nr. 1571 din 23 noiembrie 2006. Or, din analiza contractelor de asigurare încheiate de părți, se retine obligația asiguratului de a-l aviza pe asigurător conform art. 23 alin. (B) lit. c) menționând locațiile și extinderile suprafețelor de culturi afectate, natura pagubelor și cuantumul estimativ al acestora.

Sub acest aspect, Curtea a arătat deja că la cultura de floarea-soarelui, intimata-rcclamantâ a reținut afectarea unei suprafețe de 4,5 ha din cele 356 cultivate, iar la cultura de grâu de toamnă a realizat o producție medie de 1.538 kg, contrar adresei de avizare a companiei de asigurări în care face referire la calamitarea integrală a culturilor menționate. Cât privește adresa emisă de Administrația Națională de Meteorologie, Curtea a apreciat că aceasta nu poate fi considerată ca o probă sub aspectul învederat al certitudinii prejudiciului creat societății asigurate, revenind acesteia obligația de a proba că fenomenele meteorologice reținute în această adresă, au afectat culturile asigurate prin dovada legăturii de cauzalitate, fapt infirmat de celelalte înscrisuri emanând de la intimata-reclamantă.

Cât privește excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune invocată de apclanta-pârâtă. Curtea a reținut că aceasta este nefondată, soluția instanței de fond fiind corectă sub acest aspect. întrucât. în speță, deși există un termen special de 2 ani, acesta a fost întrerupt prin cealaltă acțiune promovată de intimata-reclamantă împotriva apelantei-pârâte, conform art. 17 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă. Împotriva acestei soluții a declarat recurs reclamanta SC A.U. SA, întemeiat pe dispopzitiile art. 304 pct. 7 si 9 C. proc. civ. Astfel recurenta apreciază ca fiind nelegală decizia instanței de apel pentru următoarele considerente: -consideră că este de remarcat diligenta sa prin cele 2 adrese emise la data de 15 iulie 2005 către SC A.T.A.

SA și către Primăria Calugareni care au avut ca scop tocmai solicitarea constatării de către organele de stat abilitate a efectelor calamității, în vederea obținerii despăgubirilor de la societatea de asigurare, în adresă făcăndu-se clar precizarea ca solele de culturi calamitate sunt asigurate la aceasta societate de asigurări. A fost și o inițiativă necesară pentru că în cazul în care Guvernul ar fi declarat stare de calamitate, reclamanta să fi dispus de dovada semnalării instituțiilor de stat abilitate despre calamitatea suferită. -susține că deși avizată, pârâta a refuzat deschiderea dosarelor de daună, invocând un motiv greu de acceptat, respectiv că inspectorul de dauna care se ocupă de constatarea daunelor agricole a decedat și nu a fost desemnată o altă persoană care să încheie procesul verbal de constatare a daunelor.

-a fost nevoie de un întreg ciclu procesual pentru a se obține cele 2 sentințe judecătorești (1570/2006 si 1571/2006) prin care pârâta a fost obligată să deschidă dosarele de daună, dosare care nu au fost deschise nici pana în ziua de astăzi, deși au trecut circa 4 ani de la pronunțarea sentințelor judecătorești, respectiv 5 ani de la producerea riscului asigurat. -recurenta apreciază că, motivul real pentru care pârâta nu a deschis dosarul de daună (și care transpare din lecturarea motivelor de apel) este acela că a sperat că datorită arealului relativ extins pe care s-au manifestat fenomenele meteorologice in vara anului 2005, Guvernul va decreta „starea de calamitate" și astfel nu va mai fi nevoită să achite despăgubiri în baza polițelor de asigurare, acestea urmând să fie suportate de stat prin efectul Legii 381/2002.

-încercarea pârâtei de a acredita ideea că fenomenele meteo înregistrate pe raza comunei în litigiu nu reprezintă riscuri asigurate conform polițelor de asigurare, este contrazis de I.N.M.H.; -este inadmisibilă concluzia instanței de apel conform căreia din cele 356 ha cultivate au fost calamitate doar 4.5 ha, înturcât prin înștiințarea către Primăria Calugareni, reclamanta a precizat că datorita excesului de umiditate din sol și al băltirilor s-au produs efecte privind frângerea spicelor de orz, scuturarea plantelor, putrezirea plantelor, căderea acestora, încolțirea boabelor în spic la cultura de grâu, scuturarea boabelor de orz pe suprafață de 150 ha si grâu 100 ha.

De asemenea, la cultura de floarea soarelui existând băltiri pe o suprafața de 4.5 ha din cele 356 ha însămânțate; -în opinia recurentei nu numai suprafața de 4.5 ha a fost calamitată ci această suprafață a fost calamitată în plus și prin băltirea solului, dar celelalte riscuri asigurate - ploi torențiale si furtunile- au afectat tot arealul comunei Calugareni (conform precizărilor I.N.M.H.), toate suprafețele cultivate pe teritoriul comunei, aceste fenomene neputandu-se manifesta selectiv doar pe cele 4.5 ha. -instanța de apel, respingând acțiunea reclamantei, practic concluzionează că fenomenele naturale care au constituit riscurile asigurate nu au avut loc niciodată, nu s-au produs și nu au afectat culturile calamitate în vara anului 2005, fapt contrazis însă de toate probele de la dosar.

-apreciază că a fost demonstrată legătura de cauzalitate dintre calamitarea culturilor și producerea riscurilor asigurate de ploi torențiale și furtuni. -în ceea ce privește întinderea prejudiciului, cu privire la cultura de grâu, învederează că în urma manifestării riscurilor asigurate aceasta, ajunsă deja la maturitate, a fost afectată atât sub aspect cantitativ cât și sub aspect calitativ prin fragmentarea spicelor, scuturarea plantelor, căderea la pamant, putrezirea acestora, incoltirea boabelor in spic, iar recoltarea plantelor de pe câmp s-a (acut in scopul eliberării in vederea insamantarii Iui cu alte culturi. -în ceea ce privește întinderea prejudiciului cu privire la cultura de floarea-soarelui, în urma manifestării riscurilor asigurate, această cultură care se afla în proces de gestație și dezvoltare a fost total afectată și compromisă în întregime.

Nu s-a putut valorifica nimic; -prejudiciul suferit de SC A.U. SA a fost în mod corect determinat de raportul de expertiză judiciară întocmit în cauză, respectiv 85.000 ron pentru cultura de grâu si 211.820 ron pentru cultura de floarea soarelui; -instanța de apel a stabilit in mod greșit că fransiza de 15% se refera la suprafața cultivata, adică cele 4.5 ha băltite de floarea-soarelui ar reprezenta fransiza de 15% din cele 356 ha cultivate. -franșiza în asigurări reprezintă „partea din despăgubire suportată de însuși asiguratul" și nu procentul de pierderi normale și inevitabile la care se poate aștepta orice asigurat asa cum greșit motivează instanța de apel. Franșiza se calculează asupra despăgubirii cuvenite asiguratului și nu asupra suprafeței de teren asigurate iar cuantumul ei poate fi negociat si stabilit de părțile contractante putând chiar sa nu existe deloc.

-consideră că în mod corect Tribunalul Giurgiu a admis acțiunea în parte, reținând că fenomenele meteorologice înregistrare în perioada mai-august 2005 fac parte din categoria de riscuri asigurate prin cele 2 polițe, că prejudiciul a fost probat prin dovezile administrate in prezentul dosar, culturile fiind calamitate in totalitate iar legătura de cauzalitate de asemenea a fost demonstrată. -apreciază că motivarea instanței de apel este contrară probelor administrate in cauza, conține motivări conlradicatorii si străine de natura pricinii in sensul pct. 7 al art. 304 C. proc. civ. iar hotărârea a fost dată cu încălcarea si aplicarea greșita a legii in sensul pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. Recursul este nefondat.

Curtea de Apel București a făcut o analiză pertinenta a intregului material probator administrat în cauză, motivând pe larg și substanțial soluția de admitere a apelului si pe fond de respingere a cererii de chemare in judecata. În mod just, instanța de apel a dat eficienta probatoriului scris administrat in cauza și din care rezultă fără tăgadă că recurenta reclamantă a obținut o producție de 153.800 kg de grâu, iar la cultura de floarea soarelui a reținut afectarea unei suprafețe de 4,5 ha din 356 ha cultivate (adresa din 15 iulie 2005). Fundamentat, Curtea a statuat ca recurenta reclamanta nu a făcut dovada celor susținute prin cererea de chemare în judecată și reținute în motivarea sentinței atacate, cu privire la calamitarea în totalitate a suprafeței de 356 ha floarea soarelui si 100 ha grâu, neprobând prejudiciul efectiv invocat și intinderea acestuia.

Sub acest aspect, hotărârea instanței de apel este în concordanță cu principiul indemnitar ce guvernează materia asigurărilor de bunuri, consacrat legislativ prin art. 27 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România. În mod întemeiat, Curtea de Apel București a apreciat și ca o posibilă pierdere pe suprafața reclamată de 4,5 ha la cultura de floarea soarelui, estimată de expert la valoarea de 6.480 lei (64.800.000 rol) prin completarea raportului de expertiză tehnică, se încadra în fransiza de 15% (procent aplicat la suma asigurata conform prevederilor poliței de asigurare din 24 mai 2005), în sumă netă de 37.380 lei (373.800.000 rol), partea din prejudiciu suportată de asigurat potrivit contractului de asigurare.

În consecință, se constată că motivarea instanței de apel este clară, precisă, cu analizarea intregului probatoriu administrat în cauză, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de 304 pct. 7 C. proc. civ, iar pe de altă parte instanța a aplicat corect dispozițiile art. 969 C. civ. prin raportare la cele prevăzute în Legea nr. 136/1995 și principiile generale de drept, astfel ca nu subzistă nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și invocate de către recurentă. Față de cele arătate văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC A.U. SA împotriva deciziei nr. 91 din 19 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 iunie 2010.