ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2407/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2407/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 21

noiembrie 2008 reclamanta SC A.U. SA a chemat-o în judecată pe pârâta SC

A.T.A. SA solicitând ca în baza hotărârii ce se va pronunța să

fie obligată la plata sumei de 349.200 lei, cu titlu de sumă

asigurată în baza polițelor de asigurare din 14 decembrie 2004

și din 24 mai 2005 precum și cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 223

din 29 iulie 2009 Tribunalul Giurgiu, secția civilă, a admis în parte

acțiunea reclamantei SC A.U. SA.

Omologhează raportul de

expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză de expert S.V.

Obligă pârâta SC A.T.A. SA să plătească reclamantei SC A.U.

SA suma totală de 2.968.200.000 lei vechi rol (296.820 lei ron) cu titlu

de contravaloare pagubă pentru culturile de grâu și floarea soarelui

calamitate în anul 2005 asigurate potrivit polițelor din 14 decembrie 2004

și 24 mai 2005.

În motivarea soluției,

instanța de fond a reținut că prin încheierea de

ședință din data de 11 decembrie 2008, instanța de fond a

respins excepția prematurității acțiunii și

excepția prescripției extinctive ca neîntemeiată.

Cu privire la excepțiile

invocate de către pârâtă, tribunalul a reținut că acestea

sunt neîntemeiate, în cauză facându-se dovada îndeplinirii procedurii

concilierii prevăzută de art. 7201 C. proc. civ., pe de o parte, iar

pe de altă parte neconstatându-se incidența dispozițiilor legale

referitoare la prescripție.

Referitor la prescripția

dreptului la acțiune, tribunalul a reținut că, in speța,

termenul de prescripție (care a început să curgă în vara anului

2005, când s-au produs evenimentele asigurate) a fost întrerupt în anul 2006,

când reclamanta a introdus două acțiuni împotriva pârâtei, solicitând

obligarea acesteia la întocmirea dosarelor de daune în baza celor două

polițe anterior menționate, ambele admise de Tribunalul Giurgiu prin

sentința civilă nr. 1570 din 23 noiembrie 2006 și din 23

noiembrie 2006, prima dintre acestea irevocabilă prin decizia

comercială nr. 1544 din 8 mai 2008 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, iar cea de-a doua prin neapelare la 28 mai 2007.

Astfel că, în cauza sunt

incidente dispozițiile art. 17 din Decretul nr. 167/1958, în sensul

că după rămânerea definitivă a hotărârii, începe

să curgă un nou termen de prescripție, prescripția

începută înainte de a se ivi împrejurarea care a întrerupt-o, neintrând în

calcul. Prin urmare, aceasta se socotește în raport cu data de 8 mai 2008

când a devenit irevocabilă prin decizia comercială a Înaltei

Curți de Casație și Justiție nr. 1544, sentința

comercială nr. 1570 din 23 noiembrie 2006 a Tribunalului Giurgiu și

cu data de 28 mai 2007 când a devenit irevocabilă prin neapelare

sentința comercială nr. 1571/2006 a aceluiași tribunal, iar la

data introducerii prezentei acțiuni 21 noiembrie 2008. termenul nu era

împlinit.

Pe fondul cauzei, instanța de fond

a reținut că pârâta nu a contestat încasarea primelor de asigurare,

iar în ceea ce privește avizarea companiei de asigurare eu privire la

producerea riscului. aceasta a fost făcută de către

reclamantă cu adresa din 15 iulie 2005, pârâta refuzând să se

prezinte pentru întocmirea dosarelor de daune.

Instanța a mai reținut

că în perioada mai-august 2005, s-au înregistrat fenomene meteorologice,

de genul ploi torențiale și vânt cu aspect de vijelie, din categoria

riscurilor asigurate de cele două polițe, fenomene ce au dus la

calamitarea în totalitate a culturilor înființate de către

reclamantă pe o suprafață de 100 ha de grâu și 356 ha de

floarea- soarelui. Acest aspect a fost apreciat ca dovedit de către prima

instanță de fond, date fiind informațiile furnizate de

Administrația Națională de Meteorologie, depozițiile

martorilor și raportul de expertiză întocmit în cauză.

Răspunzând criticilor formulate

de pârâtă prin decizia nr. 91 din 19 februarie 2010 - Curtea de Apel

București, secția a Vi-a comercială, a admis apelul promovat de

SC A.T.A. SA. Schimbă în tot sentința apelată, în sensul

că, respinge cererea de chemare în judecată ca

nefondată.Obligă intimata la plata sumei de 3.343 lei cu titlu de

cheltuieli de judecată către apelantă.

În fundamentarea soluției

instanța de control judiciar a reținut că instanța de fond

a reținut,.că între părțile implicate au intervenit

două polițe de asigurare de bunuri, respectiv, culturi agricole de

grâu și floarea-soarelui, astfel încât suni guvernate de principiul îndemnitar,

ceea ce presupune că prestația asigurătorului sub forma

indemnizației de asigurare este limitată de valoarea prejudiciului

efectiv invocat de asigurat cu ocazia producerii sinistrului, a evenimentului

asigurat. Ca atare, sub aspect probator, plata indemnizației de asigurare

de către compania de asigurări este subordonată probei atât a

existenței, cât și a întinderii prejudiciului încercat de persoana

asigurată, în speță, societatea reclamantă.

S-a apreciat de către

instanța de apel că intimata-reclamantă nu a făcut dovada

celor susținute în cererea de chemare în judecată și

reținute în motivarea sentinței atacate, cu privire la calamitarea în

totalitate a suprafeței de 356 ha floarea-soarelui și 100 ha grâu,

neprobând astfel prejudiciul efectiv invocat și întinderea acestuia.

Sub acest aspect, instanța de

apel a reținut că, în privința culturii de floarea-soarelui,

intimata-reclamantă a emis două adrese cu conținut diferit în

aceeași zi, respectiv, 15 iulie 2005: adresa de avizare a companiei de

asigurări, prin care invocă generic calamitarea culturilor de orz,

grâu și floarea-soarelui din cauza excesului de umiditate, datorită

ploilor intermitente și adresa din 15 iulie 2005, adresată

Primăriei Călugăreni, în care specifică că, la cultura

de floarea-soarelui există băltiri pe o suprafață de 4,5 ha

din 356 ha existente.

Aceste două înscrisuri

coroborate cu concluziile expertului tehnic din completarea raportului de

expertiză tehnică în care se reține că la cultura de

floarea-soarelui. producția a fost afectată pe o suprafață

de 4,5 ha, iar nu pe suprafața de 356 ha cum a reținut prima

instanță de fond.

Argumentul reținut de

instanța de fond, în sensul că deși prin adresa reclamantei s-a

menționat că suprafața afectată de cultura de

floarea-soarelui este de 4,5 ha. totuși ploile abundente au continuat

și după data emiterii acestei adrese este superfluu, fiind vorba de o

simplă prezumție a judecătorului fondului cu privire la

afectarea în totalitate a culturii de 356 ha floarea-soarelui, iar nu despre o

probă certă sub aspectul prejudiciului suferit de

intimata-reclamantă. Mai mult, o atare prezumție este infirmată

de completarea la raportul de expertiză tehnică, dar și de

constatarea tăcută de intimata-reclamantă și de

procesul-verbal întocmit și semnat de către acesta, aflat la dosarul

de fond.

Instanța de apel a reținut

din analiza conținutului poliței de asigurare din 24 mai 2005, (fila

19 din dosarul de fond), că pentru cultura de floarea-soarelui de pe

suprafața de 356 ha ce face obiectul acestei asigurări

părțile au negociat o fransiză de 15%, suprafața de 4.5 ha

afectată din cele 356 ha asigurate, încadrându-sc în această

cotitate.

În ceea ce privește asigurarea

culturii de 100 ha grâu prin polița de asigurare din 14 decembrie 2004,

Curtea a reținut că, sub aspectul calamitării în totalitate a

acestei culturi, din înscrisul aflat la fila 12 din dosarul de apel, înscris

emanând chiar de la intimata-reclamantă, aceasta a realizat o

producție de 153.800 kg de grâu, în toamna anului 2005, aspect

reținut și în completarea raportului de expertiză tehnică,

ceea ce reprezintă o producție medie de 1.538 kg conform concluziilor

raportului tehnic. infirmând existența prejudiciului și. deci.

producerea cazului asigurat convenit de părți în contractul de

asigurare încheiat.

Sub aspectul certitudinii

prejudiciului cauzat intimatei-reclamante. instanța de fond a acceptat în

motivarea sentinței atacate că acest aspect nu este probat,

reținând că probatoriul a fost administrat la peste 3 ani și fără

a se verifica starea culturilor la fața locului, însă acest aspect se

datorează conduitei pârâtei care nu a întocmit la timp dosarul de daune.

Instanța de apel, a apreciat

că o atare motivare, vădește imparțialitate în judecarea

cauzei. întrucât. în speță, nu trebuia analizată culpa

asiguratului în întocmirea dosarului de daune, acest aspect nelacand obiectul

prezentului litigiu și fiind irevocabil tranșat în sentințele nr.

1570 din 23 noiembrie 2006 și nr. 1571 din 23 noiembrie 2006. Or, din

analiza contractelor de asigurare încheiate de părți, se retine

obligația asiguratului de a-l aviza pe asigurător conform art. 23 alin.

(B) lit. c) menționând locațiile și extinderile

suprafețelor de culturi afectate, natura pagubelor și cuantumul

estimativ al acestora. Sub acest aspect, Curtea a arătat deja că la

cultura de floarea-soarelui, intimata-rcclamantâ a reținut afectarea unei

suprafețe de 4,5 ha din cele 356 cultivate, iar la cultura de grâu de

toamnă a realizat o producție medie de 1.538 kg, contrar adresei de

avizare a companiei de asigurări în care face referire la calamitarea

integrală a culturilor menționate.

Cât privește adresa emisă

de Administrația Națională de Meteorologie, Curtea a apreciat

că aceasta nu poate fi considerată ca o probă sub aspectul

învederat al certitudinii prejudiciului creat societății asigurate,

revenind acesteia obligația de a proba că fenomenele meteorologice

reținute în această adresă, au afectat culturile asigurate prin

dovada legăturii de cauzalitate, fapt infirmat de celelalte înscrisuri

emanând de la intimata-reclamantă.

Cât privește excepția

prescripției extinctive a dreptului material la acțiune invocată

de apclanta-pârâtă. Curtea a reținut că aceasta este

nefondată, soluția instanței de fond fiind corectă sub

acest aspect. întrucât. în speță, deși există un termen

special de 2 ani, acesta a fost întrerupt prin cealaltă acțiune

promovată de intimata-reclamantă împotriva apelantei-pârâte, conform art.

17 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă.

Împotriva acestei soluții a

declarat recurs reclamanta SC A.U. SA, întemeiat pe dispopzitiile art. 304 pct.

7 si 9 C. proc. civ.

Astfel recurenta apreciază ca

fiind nelegală decizia instanței de apel pentru următoarele

considerente:

-consideră că este de

remarcat diligenta sa prin cele 2 adrese emise la data de 15 iulie 2005

către SC A.T.A. SA și către Primăria Calugareni care au

avut ca scop tocmai solicitarea constatării de către organele de stat

abilitate a efectelor calamității, în vederea obținerii

despăgubirilor de la societatea de asigurare, în adresă

făcăndu-se clar precizarea ca solele de culturi calamitate sunt

asigurate la aceasta societate de asigurări. A fost și o

inițiativă necesară pentru că în cazul în care Guvernul ar

fi declarat stare de calamitate, reclamanta să fi dispus de dovada

semnalării instituțiilor de stat abilitate despre calamitatea

suferită.

-susține că deși

avizată, pârâta a refuzat deschiderea dosarelor de daună, invocând un

motiv greu de acceptat, respectiv că inspectorul de dauna care se

ocupă de constatarea daunelor agricole a decedat și nu a fost

desemnată o altă persoană care să încheie procesul verbal

de constatare a daunelor.

-a fost nevoie de un întreg ciclu

procesual pentru a se obține cele 2 sentințe judecătorești

(1570/2006 si 1571/2006) prin care pârâta a fost obligată să

deschidă dosarele de daună, dosare care nu au fost deschise nici pana

în ziua de astăzi, deși au trecut circa 4 ani de la pronunțarea

sentințelor judecătorești, respectiv 5 ani de la producerea

riscului asigurat.

-recurenta apreciază că,

motivul real pentru care pârâta nu a deschis dosarul de daună (și

care transpare din lecturarea motivelor de apel) este acela că a sperat

că datorită arealului relativ extins pe care s-au manifestat

fenomenele meteorologice in vara anului 2005, Guvernul va decreta „starea de

calamitate" și astfel nu va mai fi nevoită să achite

despăgubiri în baza polițelor de asigurare, acestea urmând să

fie suportate de stat prin efectul Legii 381/2002.

-încercarea pârâtei de a acredita

ideea că fenomenele meteo înregistrate pe raza comunei în litigiu nu

reprezintă riscuri asigurate conform polițelor de asigurare, este

contrazis de I.N.M.H.;

-este inadmisibilă concluzia instanței

de apel conform căreia din cele 356 ha cultivate au fost calamitate doar

4.5 ha, înturcât prin înștiințarea către Primăria

Calugareni, reclamanta a precizat că datorita excesului de umiditate din

sol și al băltirilor s-au produs efecte privind frângerea spicelor de

orz, scuturarea plantelor, putrezirea plantelor, căderea acestora,

încolțirea boabelor în spic la cultura de grâu, scuturarea boabelor de orz

pe suprafață de 150 ha si grâu 100 ha. De asemenea, la cultura de

floarea soarelui existând băltiri pe o suprafața de 4.5 ha din cele

356 ha însămânțate;

-în opinia recurentei nu numai

suprafața de 4.5 ha a fost calamitată ci această

suprafață a fost calamitată în plus și prin băltirea

solului, dar celelalte riscuri asigurate - ploi torențiale si furtunile-

au afectat tot arealul comunei Calugareni (conform precizărilor I.N.M.H.),

toate suprafețele cultivate pe teritoriul comunei, aceste fenomene

neputandu-se manifesta selectiv doar pe cele 4.5 ha.

-instanța de apel, respingând

acțiunea reclamantei, practic concluzionează că fenomenele

naturale care au constituit riscurile asigurate nu au avut loc niciodată,

nu s-au produs și nu au afectat culturile calamitate în vara anului 2005,

fapt contrazis însă de toate probele de la dosar.

-apreciază că a fost demonstrată

legătura de cauzalitate dintre calamitarea culturilor și producerea

riscurilor asigurate de ploi torențiale și furtuni.

-în ceea ce privește întinderea

prejudiciului, cu privire la cultura de grâu, învederează că în urma

manifestării riscurilor asigurate aceasta, ajunsă deja la maturitate,

a fost afectată atât sub aspect cantitativ cât și sub aspect

calitativ prin fragmentarea spicelor, scuturarea plantelor, căderea la

pamant, putrezirea acestora, incoltirea boabelor in spic, iar recoltarea plantelor

de pe câmp s-a (acut in scopul eliberării in vederea insamantarii Iui cu

alte culturi.

-în ceea ce privește întinderea

prejudiciului cu privire la cultura de floarea-soarelui, în urma

manifestării riscurilor asigurate, această cultură care se afla

în proces de gestație și dezvoltare a fost total afectată

și compromisă în întregime. Nu s-a putut valorifica nimic;

-prejudiciul suferit de SC A.U. SA a

fost în mod corect determinat de raportul de expertiză judiciară

întocmit în cauză, respectiv 85.000 ron pentru cultura de grâu si 211.820

ron pentru cultura de floarea soarelui;

-instanța de apel a stabilit in

mod greșit că fransiza de 15% se refera la suprafața cultivata,

adică cele 4.5 ha băltite de floarea-soarelui ar reprezenta fransiza

de 15% din cele 356 ha cultivate.

-franșiza în asigurări

reprezintă „partea din despăgubire suportată de însuși

asiguratul" și nu procentul de pierderi normale și inevitabile

la care se poate aștepta orice asigurat asa cum greșit motivează

instanța de apel. Franșiza se calculează asupra

despăgubirii cuvenite asiguratului și nu asupra suprafeței de

teren asigurate iar cuantumul ei poate fi negociat si stabilit de

părțile contractante putând chiar sa nu existe deloc.

-consideră că în mod

corect Tribunalul Giurgiu a admis acțiunea în parte, reținând că

fenomenele meteorologice înregistrare în perioada mai-august 2005 fac parte din

categoria de riscuri asigurate prin cele 2 polițe, că prejudiciul a

fost probat prin dovezile administrate in prezentul dosar, culturile fiind

calamitate in totalitate iar legătura de cauzalitate de asemenea a fost

demonstrată.

-apreciază că motivarea

instanței de apel este contrară probelor administrate in cauza,

conține motivări conlradicatorii si străine de natura pricinii

in sensul pct. 7 al art. 304 C. proc. civ. iar hotărârea a fost dată

cu încălcarea si aplicarea greșita a legii in sensul pct. 9 al art. 304

C. proc. civ.

Recursul este nefondat.

Curtea de Apel București a

făcut o analiză pertinenta a intregului material probator administrat

în cauză, motivând pe larg și substanțial soluția de

admitere a apelului si pe fond de respingere a cererii de chemare in judecata.

În mod just, instanța de apel a dat eficienta probatoriului scris

administrat in cauza și din care rezultă fără

tăgadă că recurenta reclamantă a obținut o producție

de 153.800 kg de grâu, iar la cultura de floarea soarelui a reținut

afectarea unei suprafețe de 4,5 ha din 356 ha cultivate (adresa din 15

iulie 2005). Fundamentat, Curtea a statuat ca recurenta reclamanta nu a

făcut dovada celor susținute prin cererea de chemare în judecată

și reținute în motivarea sentinței atacate, cu privire la

calamitarea în totalitate a suprafeței de 356 ha floarea soarelui si 100

ha grâu, neprobând prejudiciul efectiv invocat și intinderea acestuia. Sub

acest aspect, hotărârea instanței de apel este în

concordanță cu principiul indemnitar ce guvernează materia

asigurărilor de bunuri, consacrat legislativ prin art. 27 din Legea nr. 136/1995

privind asigurările și reasigurările în România.

În mod întemeiat, Curtea de Apel

București a apreciat și ca o posibilă pierdere pe suprafața

reclamată de 4,5 ha la cultura de floarea soarelui, estimată de

expert la valoarea de 6.480 lei (64.800.000 rol) prin completarea raportului de

expertiză tehnică, se încadra în fransiza de 15% (procent aplicat la

suma asigurata conform prevederilor poliței de asigurare din 24 mai 2005),

în sumă netă de 37.380 lei (373.800.000 rol), partea din prejudiciu

suportată de asigurat potrivit contractului de asigurare.

În consecință, se

constată că motivarea instanței de apel este clară,

precisă, cu analizarea intregului probatoriu administrat în cauză,

nefiind incident motivul de recurs prevăzut de 304 pct. 7 C. proc. civ,

iar pe de altă parte instanța a aplicat corect dispozițiile art.

969 C. civ. prin raportare la cele prevăzute în Legea nr. 136/1995 și

principiile generale de drept, astfel ca nu subzistă nici motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și invocate de

către recurentă.

Față de cele arătate

văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta SC A.U. SA împotriva deciziei nr. 91 din 19 februarie 2010

a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 23 iunie 2010.