ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1549/2011

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 2043 din 14 mai 2010, Tribunalul comercial Cluj a admis excepția prescripției dreptului la acțiune formulată de reclamanta SC T. SRL împotriva pârâtei SC L.V.C. SRL. Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că , în urma evenimentului produs la 28 iulie 2004, respectiv a incendiului ce i-a cauza reclamantei un prejudiciu în valoare de 121.032 RON, s-a încheiat procesul-verbal din 28 iulie 2004, moment din care a început să curgă dreptul la acțiune, în repararea pagubei pricinuite când păgubitul a cunoscut atât paguba cât și pe cel responsabil de producerea ei, potrivit art. 8 din Decretul nr. 167/1958.

S-a mai reținut că, termenul de prescripție a început să curgă de la data de 28 iulie 2004, indiferent de faptul că procesul-verbal de constatare a fost contestat în instanță de către reclamantă. De asemenea, instanța fondului a apreciat că acest demers judiciar nu a fost de natură a suspenda ori întrerupe cursul prescripției. Apelul declarat de reclamantă a fost admis de Curtea de Apel Cluj, prin decizia comercială nr. 166 din 5 noiembrie 2010, care a desființat sentința, trimițând cauza spre soluționare aceleiași instanțe. Curtea a reținut că, termenul de prescripție a dreptului la acțiune, a început să curgă la 10 octombrie 2008, data rămânerii irevocabile a hotărârii prin care s-a constatat legalitatea procesului verbal de constatare încheiat de pompieri cu ocazia incendiului, proces-verbal ce constata întinderea prejudiciului și responsabilitatea pârâtei în producerea evenimentului dar care, a fost contestat chiar de către aceasta.

Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs pârâta, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală, prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.. Se susține că reclamanta a încasat despăgubiri de la societatea de asigurări SC Astra , urmare a procesului-verbal de constatare întocmit de pompieri la 28 iulie 2004, proces-verbal pe care l-a depus în aceeași zi la respectiva societate și în raport de care putea să formuleze acțiune în justiție. Se mai arată în motivarea recursului că, împrejurarea că a contestat în instanță procesul-verbal de constatare nu a avut nicio legătură cu posibilitatea reclamantei de a se adresa instanței cu acțiune în despăgubiri înlăuntrul termenului de 3 ani care a început să curgă la data producerii evenimentului, respectiv 28 iulie 2004, când s-a încheiat și procesul-verbal prin care s-a stabilit prejudiciul și persoana responsabilă, așa cum în mod corect a apreciat instanța fondului.

Recursul este nefondat. Potrivit art. 7 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, aceasta începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită, iar potrivit art. 8 din același act normativ, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea. Din enunțul textului art. 8 din Decretul nr. 167/1958 rezultă că pentru introducerea unei acțiuni în despăgubiri trebuiesc îndeplinite cumulativ două condiții, respectiv cunoașterea existenței pagubei și a celui responsabil de producerea ei.

Prin procesul-verbal întocmit de detașamentul de pompieri la 28 iulie 2004, cu ocazia incendiului, s-a stabilit paguba și persoana responsabilă respectiv recurenta-pârâtă. Prezumția de legalitate a procesului-verbal de constatare care cuprinde cele două condiții ce ar fi făcut posibilă introducerea acțiunii în despăgubiri de către reclamantă a fost însă contestată de către pârâtă în instanță, tocmai în ce privește răspunderea sa în generarea prejudiciului stabilit.

Vinovăția recurentei-pârâte a fost stabilită de către instanța de judecată prin sentința civilă nr. 676 din 20 iunie 2007, irevocabilă la data de 10 octombrie 2008. În mod corect instanța de apel a reținut că, deși existența pagubei a fost cunoscută de reclamantă la 28 iulie 2004 când s-a încheiat procesul verbal nr. 28 din aceeași dată, ca primă condiție în introducerea acțiunii în justiție, cea de-a doua condiție nu se mai bucura de prezumția de legalitate și nu mai era îndeplinită atâta vreme cât fusese contestată în justiție de către pârâtă.

Curtea constată că, una dintre cele două condiții în raport de care se determină momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție al dreptului la acțiune, a fost cel stabilit pe cale judecătorească, respectiv 10 octombrie 2008 când vinovăția recurentei-pârâte a fost irevocabil stabilită, astfel că prezenta acțiune promovată de intimata-reclamantă la 5 ianuarie 2009, s-a apreciat în mod întemeiat de către instanța de apel ca fiind introdusă înlăuntrul termenului general de prescripție. Prin urmare, față de considerentele de drept reținute, făcând aplicarea dispozițiilor art. 312 pct. 1 C. proc. civ., recursul urmează să fie respins, ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc.

civ..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC L.V.C. SRL Dej împotriva deciziei civile nr. 166/2010 din 5 noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Obligă recurenta să-i achite intimatei SC T. SRL Dej suma de 2.480 RON, cheltuieli de judecată în recurs. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 aprilie 2011.