ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1549/2011

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar constată

următoarele:

Prin

sentința comercială nr. 2043 din 14 mai 2010, Tribunalul comercial Cluj a admis

excepția prescripției dreptului la acțiune formulată de reclamanta SC T. SRL împotriva

pârâtei SC L.V.C. SRL.

Pentru a pronunța această sentință instanța

a reținut că , în urma evenimentului produs la 28 iulie 2004, respectiv a incendiului

ce i-a cauza reclamantei un prejudiciu în valoare de 121.032 RON, s-a încheiat procesul-verbal

din 28 iulie 2004, moment din care a început să curgă dreptul la acțiune, în repararea

pagubei pricinuite când păgubitul a cunoscut atât paguba cât și pe cel responsabil

de producerea ei, potrivit art. 8 din Decretul nr. 167/1958.

S-a mai reținut că, termenul de prescripție

a început să curgă de la data de 28 iulie 2004, indiferent de faptul că procesul-verbal

de constatare a fost contestat în instanță de către reclamantă. De asemenea, instanța

fondului a apreciat că acest demers judiciar nu a fost de natură a suspenda ori

întrerupe cursul prescripției.

Apelul declarat de reclamantă a fost admis

de Curtea de Apel Cluj, prin decizia comercială nr. 166 din 5 noiembrie 2010, care

a desființat sentința, trimițând cauza spre soluționare aceleiași instanțe.

Curtea a reținut că, termenul de prescripție

a dreptului la acțiune, a început să curgă la 10 octombrie 2008, data rămânerii

irevocabile a hotărârii prin care s-a constatat legalitatea procesului verbal de

constatare încheiat de pompieri cu ocazia incendiului, proces-verbal ce constata

întinderea prejudiciului și responsabilitatea pârâtei în producerea evenimentului

dar care, a fost contestat chiar de către aceasta.

Împotriva acestei decizii, în termen legal

a declarat recurs pârâta, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală, prin prisma

motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ..

Se susține că reclamanta a încasat despăgubiri

de la societatea de asigurări SC Astra , urmare a procesului-verbal de constatare

întocmit de pompieri la 28 iulie 2004, proces-verbal pe care l-a depus în aceeași

zi la respectiva societate și în raport de care putea să formuleze acțiune în justiție.

Se mai arată în motivarea recursului că,

împrejurarea că a contestat în instanță procesul-verbal de constatare nu a avut

nicio legătură cu posibilitatea reclamantei de a se adresa instanței cu acțiune

în despăgubiri înlăuntrul termenului de 3 ani care a început să curgă la data producerii

evenimentului, respectiv 28 iulie 2004, când s-a încheiat și procesul-verbal prin

care s-a stabilit prejudiciul și persoana responsabilă, așa cum în mod corect a

apreciat instanța fondului.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 7 din Decretul nr. 167/1958

privitor la prescripția extinctivă, aceasta începe să curgă de la data când se naște

dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită, iar potrivit art. 8

din același act normativ, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei

pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut

sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.

Din enunțul textului art. 8 din Decretul

nr. 167/1958 rezultă că pentru introducerea unei acțiuni în despăgubiri trebuiesc

îndeplinite cumulativ două condiții, respectiv cunoașterea existenței pagubei și

a celui responsabil de producerea ei.

Prin procesul-verbal întocmit de detașamentul

de pompieri la 28 iulie 2004, cu ocazia incendiului, s-a stabilit paguba și persoana

responsabilă respectiv recurenta-pârâtă. Prezumția de legalitate a procesului-verbal

de constatare care cuprinde cele două condiții ce ar fi făcut posibilă introducerea

acțiunii în despăgubiri de către reclamantă a fost însă contestată de către pârâtă

în instanță, tocmai în ce privește răspunderea sa în generarea prejudiciului stabilit.

Vinovăția recurentei-pârâte a fost stabilită de către instanța de judecată prin

sentința civilă nr. 676 din 20 iunie 2007, irevocabilă la data de 10 octombrie 2008.

În mod corect instanța de apel a reținut

că, deși existența pagubei a fost cunoscută de reclamantă la 28 iulie 2004 când

s-a încheiat procesul verbal nr. 28 din aceeași dată, ca primă condiție în introducerea

acțiunii în justiție, cea de-a doua condiție nu se mai bucura de prezumția de legalitate

și nu mai era îndeplinită atâta vreme cât fusese contestată în justiție de către

pârâtă.

Curtea constată că, una dintre cele două

condiții în raport de care se determină momentul de la care începe să curgă termenul

de prescripție al dreptului la acțiune, a fost cel stabilit pe cale judecătorească,

respectiv 10 octombrie 2008 când vinovăția recurentei-pârâte a fost irevocabil stabilită,

astfel că prezenta acțiune promovată de intimata-reclamantă la 5 ianuarie 2009,

s-a apreciat în mod întemeiat de către instanța de apel ca fiind introdusă înlăuntrul

termenului general de prescripție.

Prin urmare, față de considerentele de

drept reținute, făcând aplicarea dispozițiilor art. 312 pct. 1 C. proc. civ., recursul

urmează să fie respins, ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 274 C.

proc. civ..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de pârâta SC L.V.C. SRL Dej împotriva deciziei civile nr. 166/2010 din 5 noiembrie

2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ

și fiscal.

Obligă recurenta să-i achite intimatei

SC T. SRL Dej suma de 2.480 RON, cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 12 aprilie 2011.