ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.10.2018

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3933/2018

HOTĂRÂRE
03.10.2018
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3933/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Deliberând asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 927/Ap/017 din 23 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel Brașov au fost admise apelurile formulate de apelanta reclamantă S.C. A. S.R.L. și de apelantul terț intervenient B. S.A. București împotriva sentinței civile nr. 662 din 22 septembrie 2016 pronunțată de Tribunalul Brașov, sentință pe care o anulează. Rejudecând, instanța de apel a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, a fost admisă în principiu cererea de chemare în judecată a altei persoane formulată de reclamantă cu privire la terțul intervenient forțat B. S.A., care dobândește poziția procesuală de reclamant, cauza fiind trimisă spre soluționare în fond la aceeași instanță, Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă.

Împotriva acestei decizii formulează recurs pârâta S.C. C. S.A., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Brașov în vederea soluționării excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, obligarea reclamantei la achitarea cheltuielilor de judecată.

Motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. sunt următoarele:

Se face referire la încheierea de către recurentă a două polițe de asigurare în data de 24 aprilie 2014, una încheiată cu reclamanta S.C. A. S.R.L., cealaltă încheiată, în calitate de asigurat, cu S.C. A. S.R.L., ambele polițe având ca beneficiar al despăgubirii, în cazul producerii riscului asigurat, B. existând o prevedere expresă în sensul că despăgubirea se cesionează către B. în proporție de 100%.

Deși reclamanta a susținut că această mențiune din polițele de asigurare nu echivalează cu o cesiune propriu-zisă, atât instanța de fond, cât și instanța de apel au reținut faptul că în speță există un veritabil contract de cesiune de creanțe.

În opinia recurentei, dreptul de creanță la despăgubire s-a născut direct în patrimoniul cesionarului B. în momenul producerii riscului asigurat și nu în patrimoniul reclamantei și, ca atare, sunt nelegale considerentele reținute de instanța de apel în justificarea calității procesual active a reclamantei.

Reclamanta nu are îndreptățire procesuală având în vedere faptul că dreptul de creanță asupra despăgubirii rezultând din polițele de asigurare a fost transmis către cesionara B., ieșind astfel din patrimoniul său la data de 24 aprilie 2014.

Recurenta susține că pretențiile reclamantei sunt compuse din două sume, o sumă cu titlu de despăgubire pentru imobilul proprietatea reclamantei, o alta vizând proprietatea S.C. A. S.R.L. Instanța de apel s-a pronunțat asupra calității procesual active a reclamantei raportat doar la calitatea acesteia de asigurat, omițând a analiza această calitate raportat la pretențiile reclamantei rezultate din contractul de cesiune de creanță încheiat la data de 14 august 2015 cu S.C. A. S.R.L.

În opinia recurentei, raportat la acest contract de cesiune, nu se poate vorbi de o cesiune valabilă care să confere cesionarului reclamant justificare procesuală în prezenta cauză.

Cu ocazia încheierii poliței de asigurare la data de 24 aprilie 2014, asiguratul S.C. A. S.R.L., a cesionat dreptul de a încasa indemnizația de asigurare către B. S.A., drept afectat de condiția suspensivă a intervenirii riscului asigurat până la momentul rambursării integrale a creditului acordat de bancă.

Atât intimata B. S.A., cât și intimata S.C. A. S.R.L. au depus întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În cauză s-a întocmit raportul prevăzut de art. 493 alin. (2) C. proc. civ., recursul fiind admis în principiu în ședința din Camera de filtru din data de 16 mai 2018.

Analizând motivele invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.

Potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare, în cazul ipotecării unei construcții, împrumutatul va încheia un contract de asigurare care să acopere toate riscurile aferente, pe toată durata de valabilitate a contractului de credit.

Drepturile asiguratului derivând din contractul de asigurare prevăzut la alin. (1), vor fi cesionate în favoarea creditorului ipotecar pe toată perioada de valabilitate a contractului de credit, potrivit alin. (2) al art. 16 din lege.

Instanța de apel a reținut în mod corect faptul că acest contract de asigurare impus de lege, vizează acoperirea tuturor riscurilor aferente contractului de credit și întreaga durată de valabilitate a creditului, împrejurări care, totodată constituie limitele în care societatea de creditare se poate îndestula din cuantumul despăgubirii datorate în baza contractului de asigurare încheiat, creditorul ipotecar nu poate pretinde decât o sumă egală creanței pe care cel împrumutat o înregistrează la data primirii despăgubirii și numai în intervalul de valabilitate a creditului, restul sumei datorată de societatea de asigurare revenind împrumutatului proprietar al bunurilor asigurate.

De subliniat este faptul că a fost cesionat doar dreptul la despăgubire aferent poliței de asigurare, pe cale de consecință intimata reclamantă este în continuare parte în contractul de asigurare, această calitate nefiind preluată de către B. S.A.

Este importantă și poziția procesuală a intimatei B. S.A. care pe tot parcursul procesului a susținut faptul că intimata reclamantă are dreptul de a cere plata despăgubirilor cuvenite în baza contractului de asigurare încheiat cu recurenta, arătând totodată că întreaga procedură privind demersurile de obținere a despăgubirilor de la asigurator este în sarcina asiguraților.

Față de cele mai sus arătate, Înalta Curte, în baza art. 497 C. proc. civ. urmează să respingă recursul ca nefondat.

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 927/Ap/017 din 23 mai 2017, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 octombrie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, decizie (scj.ro #158187)
iul contractului de asigurare încheiat cu pârâta și la plata dobânzii legale calculate până la plata efectivă a despăgubirii, cu cheltuieli de judecată. În drept, s-au invocat dispozițiile art. 1270, art. 2199-2220, art. 1350, art. 1530, ar
ÎCCJ 2025-05-22
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 926/2025
Ședința publică din data de 22 mai 2025 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 12.04.2021, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâtele B. S
ÎCCJ 2022-02-02
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 211/2022
admiterea căii de atac formulate, casarea deciziei recurate și a sentinței civile nr. 752/C din 13 noiembrie 2020 și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond. Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele: Recurenta-re
ÎCCJ 2018-10-19
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4490/2018
, disproporționată, a cheltuielilor de judecată stabilite de prima instanță în sarcina pârâtei, nu a fost invocat de apelantă nici prin cererea de apel și nici prin cererea completatoare a motivelor de apel, ci abia la ultimul termen de jud
ÎCCJ 2016-02-04
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 234/2016
RON cu titlu de despăgubiri morale, a fost respins capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor materiale ca nefondat și a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul B. în contradictoriu cu pârâta SC C. Asig
Sursă