ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de

față;

Î

n baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin rezoluția din 18

august 2011 pronunțată în Dosarul nr. 395/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, în

temeiul art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a

dispus neînceperea urmăririi penale față de O.D., sub aspectul săvârșirii

infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1) C. pen.

Pe baza examinării

materialului de urmărire penală s-au reținut următoarele:

La 22 noiembrie 2010,

C.V. a adresat Înaltei Curți de Casație și Justiție o plângere, în cuprinsul

căreia a solicitat să fie efectuate cercetări penale pentru săvârșirea

infracțiunii de înșelăciune, față de O.D. și A.Ș., care, în calitățile lor de

rector al Universității Alexandru loan Cuza din Iași și de decan al Facultății

de Filozofie, din cadrul aceleiași universități, în anul 2004, au prezentat

Senatului instituției de învățământ arătate o situație neconformă cu

realitatea, în sensul că C.V., conferențiar, care îndeplinea condițiile de

pensionare, a obținut, în ședința din 18 iunie 2004 a Consiliului Facultății de

Filosofie, un număr de șapte voturi în favoarea cererii de continuare a

activității profesionale, în condițiile în care, pentru aprobarea cererii ar fi

fost nevoie de opt voturi. Autorul plângerii a menționat în cuprinsul sesizării

sale că infracțiunea de înșelăciune ar consta în aceea că făptuitorii au

indicat eronat că ar fi fost nevoie de opt voturi, întrucât la ședința din 18

iunie 2004 au participat treisprezece membri, iar pentru aprobarea cererii sale

era necesar

un număr

de șapte voturi și nu opt, adică jumătate plus unul din numărul membrilor

prezenți.

Plângerea a fost

transmisă Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care,

prin adresa nr. 21600 din 03 ianuarie 2011, a transmis-o Parchetului de pe

lângă Judecătoria lași, spre soluționare.

S-a înregistrat

astfel Dosarul 75/P/2011, iar prin ordonanța cu același număr din 28 martie

2011, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea

urmăririi penale față de A.Ș., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215

alin. (1) C. pen. Prin aceeași ordonanță s-a dispus, în ceea ce îl privește pe O.D.,

declinarea competenței de efectuare a cercetărilor, pentru săvârșirea aceeași

infracțiuni prev. de art. 215 alin. (1) C. pen., în favoarea Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, determinat de faptul că făptuitorul

are calitatea de senator în Parlamentul României.

Dosarul a fost

înregistrat în evidențele secției de urmărire penală și criminalistică a

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la numărul

395/P/2011, fiind soluționat prin rezoluția cu același număr din 18 august

2011, prin care s-a dispus, în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea

urmăririi penale față de O.D., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de

art. 215 alin. (1) C. pen.

Î

n argumentarea

soluției de neîncepere a urmăririi penale, procurorul a reținut că în acest caz

nu au rezultat indicii care să confirme săvârșirea vreunei fapte penale de

către O.D., astfel că sunt incidente dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc.

pen., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune. Soluția a fost

comunicată persoanei vătămate la data de 26 august 2011.

Ulterior, la data de

23 septembrie 2011, prin rezoluția Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică nr.

2289/II/2/2011, a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată de

petiționar împotriva soluției anterior expuse, constatându-se că aceasta este

legală și temeinică. S-a reținut în acest sens că actele premergătoare efectuate

în Dosarul nr. 395/P/2011 nu au demonstrat existența unor dovezi care să

confirme săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1) C. pen. ori a

altei infracțiuni în sarcina făptuitorului O.D.. De altfel, argumentul invocat

de către petiționar cum că infracțiunea de înșelăciune ar consta în

interpretarea voit eronată a noțiunii de vot majoritar calificat privind

cvorumul de 13 voturi, s-a apreciat că nu este întemeiat, câtă vreme adunarea

membrilor Consiliului Facultății de Filosofie și Hermeneutică trebuia să fie

constituită dintr-un număr par pentru a se putea discuta despre o majoritate

formată din jumătate plus unul din numărul votanților și

orice cvorum

constituit dintr-un număr impar de votanți nu este susceptibil decât de o

majoritate simplă, nu una calificată, neputându-se discuta despre o jumătate a

unei adunări formate din 13 membri.

Nemulțumit de soluția

adoptată, petiționarul C.V. s-a adresat cu plângere în condițiile prevăzute de

art. 278

1

C. proc. pen. instanței de judecată competente, respectiv

Înaltei Curțide Casație și Justiție, plângerea fiind înregistrată pe rolul

acestei instanțe la data de 01 noiembrie 2011.

Examinând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte reține următoarele:

Plângerea adresată

instanței de judecată competente de către persoana nemulțumită de modul în care

a fost soluționată în cadrul Ministerului Public plângerea prevăzută de art.

275-278 C. proc. pen. are, între altele, natura juridică a unei căi de atac și

vizează controlul judecătoresc al soluției de neîncepere a urmăririi penale sau

a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub

urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale.

Această plângere, astfel

cum a fost reglementată prin art. 278

1

C. proc. pen., de natură a da

eficiență dispozițiilor art. 21 din Constituția României și art. 13 din

Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale învestește

instanța, sub un prim aspect, cu examinarea legalității și temeiniciei

rezoluției sau, după caz, a ordonanței atacate.

Cum soluționarea

plângerii nu a fost reglementată printr-o procedură specială, aceasta este

supusă regimului căilor ordinare de atac și, ca atare, nu are aptitudinea

provocării unui control judecătoresc în alte condiții decât cele prevăzute de

legea procesual penală.

Rezultă, așadar, că,

sesizată cu plângerea menționată, instanța de judecată nu este învestită cu

atribuții de urmărire penală, așa încât controlul judecătoresc privește

exclusiv efectuarea actelor premergătoare sau, după caz, a urmăririi penale, cu

respectarea dispozițiilor legii procesuale.

Î

n raport de

concluziile pe care această examinare le impune, cu referire la lucrările din

dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate, instanța de judecată

competentă pronunță una din soluțiile prevăzute de art. 278

1

alin.

(8) C. proc. pen.

Î

n prezenta cauză se

constată că soluția adoptată de parchet față de intimatul O.D. este legală și

temeinică, având în vedere intervenția art. 10 lit. a) C. proc. pen.,

împrejurare care a determinat în mod just pronunțarea soluției de neîncepere a

urmăririi penale față de acesta, sub aspectul săvârșirii infracțiunii

prev. de art. 215

alin. (1) C. pen., întrucât faptele reclamate nu există, nefiind conturate

indiciile ale săvârșirii acestei infracțiuni.

Pentru considerentele

expuse, având în vedere că din actele premergătoare efectuate rezultă că

intimatul nu a comis vreo faptă care să atragă răspunderea penală a acestuia, Înalta

Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 278

1

alin. (8) lit. a)

C. proc. pen., va respinge ca nefondată plângerea formulată împotriva

rezoluției prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimatul O.D.,

sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1) C. pen.,

rezoluție care va fî menținută.

Î

n baza art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., petiționarul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare

către stat, în sumă de 100 RON, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E:

Respinge, ca

nefondată, plângerea formulată de petiționarul C.V. împotriva rezoluției din 18

august 2011 pronunțată în Dosarul nr. 395/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

Obligă petiționarul

la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 14 mai 2012.