ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6786/2011

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 24

noiembrie 2010, reclamanta S.C. T. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B.C.

I.S.R. S.A. - Sucursala Oradea cerând să se constate stingerea ipotecii

instituită asupra imobilului situat în municipiul Oradea, prin contractul de

ipotecă autentificat sub nr. 1577 din 31 octombrie 2000 de BNP G.G., precum și

a celei instituite asupra imobilului situat în municipiul Oradea, prin

contractul de ipotecă autentificat sub nr. 1578 din 31 octombrie 2000 de BNP

G.G., ca urmare a intervenirii prescripției, cu efectuarea cuvenitelor mențiuni

în colile de carte funciară.

Cererea a fost

întemeiată în drept pe dispozițiile art. 1800 pct. 4, art. 1885 alin. (2) C.

civ. și art. 34 pct. 4 din Legea nr. 7/1996.

Prin Sentința civilă

nr. 276/com din 24 februarie 2011, Tribunalul Bihor a declinat competența de

soluționare a cererii formulată în favoarea Judecătoriei Oradea.

În motivarea

sentinței, tribunalul a reținut că litigiul, deși se poartă între două

societăți comerciale, nu prezintă nici un element de comercialitate, ci,

dimpotrivă, are caracter civil, cu mențiunea că pentru soluționarea sa nu sunt

relevante conținutul contractului de credit și raporturile juridice comerciale

intervenite între părțile contractante.

Instanța a mai

reținut că intervenirea prescripției unor ipoteci este un fapt juridic civil,

distinct de raportul juridic care a dus la nașterea dreptului de ipotecă, iar

prin scopul urmărit, acela de radiere a ipotecilor, reclamanta tinde la o

rectificare de carte funciară, cerere aflată, potrivit legii, în competența

instanțelor de drept civil.

Prin Sentința civilă

nr. 4682 din 7 iunie 2011, Judecătoria Oradea a declinat competența de

soluționare a cauzei către Tribunalul Bihor și, constatând ivit conflictul

negativ de competență, a sesizat Curtea de Apel Oradea în vederea pronunțării

unui regulator de competență.

În motivarea

sentinței, judecătoria a reținut că litigiul dedus judecății are caracter

comercial, întrucât drepturile reale accesorii a căror prescripție se cere a se

constata au luat naștere ca urmare a încheierii unui contract de credit între

pârâtă, o societate bancară, și o terță societate comercială, iar contractul de

credit este un fapt obiectiv de comerț conform art. 3 pct. 11 C. com.

Anume, judecătoria a

constatat că reclamanta a garantat executarea obligației terței societăți prin

instituirea unor ipoteci asupra unor imobile care îi aparțin, caz în care,

rezultă că drepturile de ipotecă care se pretind a fi prescrise s-au născut în

legătură cu contractul de credit, ca accesorii ale acestuia.

Totodată, judecătoria

a observat că toate părțile semnatare ale contractelor de credit și de ipotecă

au calitatea de comerciant iar raporturile juridice dintre ele s-au născut ca

urmare a unor relații comerciale.

Așa fiind, contrar

celor reținute de tribunal, Judecătoria Oradea a statuat în sensul că, deși

intervenția prescripției reprezintă un fapt juridic civil în sens larg, aceasta

nu poate fi analizată separat de raportul juridic care a dat naștere dreptului

care se susține că s-a prescris, care în speță, este de natură comercială.

Referitor la

caracterul patrimonial sau nepatrimonial al litigiului, instanța a apreciat că

litigiul este unul patrimonial, valoarea sa fiind reprezentată de valoarea

cumulată a drepturilor de ipotecă a căror stingere prin prescripție se cere,

adică 265000 RON, astfel încât competența de soluționare sub acest aspect

revine tribunalului.

Prin Sentința civilă

nr. 15 din 22 iunie 2011, Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă a stabilit

competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Oradea.

În motivarea

sentinței, instanța a reținut că atât cererea principală dedusă judecății, prin

care se solicită constatarea faptului stingerii celor două ipoteci constituite

asupra unor imobile, cu consecința radierii mențiunilor înscrise cu privire la

acestea în cărțile funciare, cât și motivul de drept invocat în justificarea

pretenției deduse judecății, respectiv faptul intervenirii prescripției, au

caracter civil, fiind de competența instanțelor civile și nu caracter

comercial.

Instanța a statuat că

nu prezintă relevanță juridică împrejurarea că litigiul se poartă între două

societăți comerciale, respectiv faptul că cele două ipoteci au luat naștere ca

urmare a încheierii unui contract de credit între pârâtă, o societate bancară,

și o terță societate comercială, cât timp instanța nu este investită cu analiza

raporturilor comerciale ivite între aceste părți.

Așa fiind, instanța a

statuat că în raport de cele menționate, competența materială de judecată se

impune a fi stabilită în concordanță cu prevederile art. 1 pct. 1 C. proc. civ.

și art. 2 pct. 1 lit. b) din C. proc. civ., iar în condițiile în care nu s-a

dovedit că valoarea imobilelor asupra cărora s-a constituit dreptul de ipotecă

este mai mare de 500.000 RON, competența revine Judecătoriei Oradea.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamanta S.C. T. S.R.L., invocând incidența

dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea

recursului, reclamanta afirmă că hotărârea pronunțată este nelegală, întrucât a

fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc.

civ.

Reclamanta susține că

prin hotărârea recurată instanța a schimbat, în mod nelegal, temeiul de drept

al cererii deduse judecății, „respectiv, a încadrat-o în prevederile Legii nr.

7/1996, în condițiile în care aceasta avea temei de drept prevederile art. 111

C. proc. civ.”, fără a observa că, în raport de prevederile art. 35 și 36 din

Legea nr. 7/1996, acțiunea în rectificarea cărții funciare are un caracter

subsidiar și nu principal.

Reclamanta a mai

susținut că acțiunea dedusă judecății este o acțiune comercială, „deoarece

contractarea de credite a căror accesoriu sunt contractele de ipotecă, este o

faptă de comerț obiectivă”, motiv pentru care, în raport și de faptul că este

acțiune neevaluabilă în bani, competența materială de soluționare a cauzei în

primă instanță, potrivit dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.

revenea Tribunalului Bihor.

Analizând recursul,

Înalta Curte constată că nu poate fi primit pentru următoarele considerente:

În drept, potrivit

prevederilor art. 1800 C. civ. (în forma în vigoare la data formulării cererii

de chemare în judecată) stingerea ipotecilor se poate realiza fie pe cale

accesorie - prin stingerea obligației principale prin plată, novație,

compensație, confuziune, remiterea de datorie etc. (alin. (1) pct. 1), fie pe

cale principală - prin renunțarea creditorului la ipotecă, prin îndeplinirea

formalităților și condițiilor prescrise detentorilor pentru purgarea bunurilor

dobândite ori prin prescripție (alin. (1) pct. 2, 3, 4).

În speța supusă

analizei, se constată că reclamanta S.C. T. S.R.L., prin cererea dedusă

judecății, a pretins constatarea stingerii unor ipoteci instituite în baza unor

contracte de ipotecă, de natură exclusiv civilă, pe cale principală și nu pe

cale accesorie, invocând incidența prescripției achizitive, în condițiile art.

1800 alin. (1) pct. 4 C. civ.

În atare condiții,

cât timp reclamanta nu a invocat stingerea ipotecilor pe cale accesorie,

argumentele invocate de aceasta relative la caracterul comercial al

contractului de creditare bancară nr. 25 din 10 martie 2000 intervenit între

pârâtă și S.C. G.M.I. S.R.L., astfel cum a fost modificat prin Actul adițional

nr. 1 din 31 octombrie 2000, contract ce are în conținut obligația principală

garantată cu ipotecile pentru care înțelege să invoce, în prezentul proces, pe

cale principală, intervenirea unor cauze de stingere, se dovedesc a fi străine

cauzei, cât timp nici drepturile și nici obligațiile izvorâte din acest

contract nu sunt contestate în litigiul dedus judecății.

Așa fiind, se

constată că, în mod corect, prin hotărârea recurată instanța a statuat cu

privire la caracterul civil al litigiului dedus judecății.

În acest context al

analizei, este de observat și faptul că, în prezent, dispozițiile Legii nr.

71/2011 au suprimat distincția între litigiile de natură civilă și cele de

natură comercială, dispozițiile art. 2 pct. 1, lit. a) C. proc. civ., relative

la competența în materia proceselor și cererilor formulate în materie

comercială, fiind abrogate de dispozițiile art. 219 pct. 1 din Legea nr.

71/2011, de imediată aplicare.

Totodată, se constată

că nu poate fi primită nici critica potrivit căreia instanța ce a pronunțat

regulatorul de competență ar fi schimbat temeiul juridic al cererii

introductive de instanță, din dispozițiile art. 111 C. proc. civ., în

dispozițiile Legii nr. 7/1996.

Aceasta, întrucât,

rezultă cu evidență din cuprinsul cererii de chemare în judecată că reclamanta

a înțeles să-și fundamenteze pretențiile deduse judecății prin cererea principală

– de constatare a stingerii ipotecilor - pe dispozițiile art. 1800 pct. 4 și

art. 1885 alin. (2) C. civ., respectiv, cele deduse judecății prin cererea

accesorie – de rectificare a mențiunilor de carte funciară – pe dispozițiile

art. 34 pct. 4 din Legea nr. 7/1996 (în redactarea avută anterior abrogării lor

prin Legea nr. 71/2011).

Așa fiind, pentru

considerentele de fapt și de drept arătate, Înalta Curte, în aplicarea

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a constata că recursul

dedus judecății este nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. T. S.R.L. împotriva Sentinței

nr. 15 din 22 iunie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 octombrie 2011.