ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4915/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 25 din 1 februarie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta D.M.M. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Mediului și Organismului Intermediar Regiunea Centru - Sibiu, aceștia fiind obligați să-i plătească reclamantei drepturile salariale reprezentând indemnizația de conducere aferentă funcției de șef Birou Programare, pentru perioada 26 ianuarie 2009 - 30 august 2009, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Reclamanta a avut calitatea de funcționar public, consilier superior Biroul Programare - în cadrul Organismului Intermediar POS Mediu - Regiunea Centru Sibiu.

Pârâtul Organismul Intermediat Regiune Centru - Sibiu a dispus ca reclamanta în calitate de consilier superior, pe perioada absenței șefului Biroului Programare să preia atribuțiile acestuia, în conformitate cu procedura operațională de resurse umane aprobată și difuzată de pârâtul Ministerul Mediului printr-o notă internă. Dispoziția directorului executiv al Organismului Intermediar Regiune Centru - Sibiu a fost comunicată reclamantei printr-o notă internă cu nr. 1 din 26 ianuarie 2009, care a semnat de luare la cunoștință a măsurii dispuse. Reclamanta s-a conformat măsurii dispuse de angajator și a îndeplinit în fapt atribuțiile șefului Biroului Programare pe perioada 26 ianuarie 2009 - 30 septembrie 2009 fără ca să beneficieze pentru munca prestată și de indemnizația de conducere aferentă care trebuia plătită de angajator și adăugată la salariul de bază pentru funcția publică de execuție deținută anterior, cu respectarea dispozițiilor art. 6 alin. (4) din O.G.

nr. 6/2007. La data de 22 iunie 2009, reclamanta s-a adresat pârâtului și a solicitat să-i fie acordate drepturile salariale corespunzătoare funcției de șef Birou Programare din cadrul O.l.R.C Sibiu. Prin adresa de răspuns nr. 22230 din 15 iulie 2009, pârâtul recunoaște că potrivit art. 10 din O.G. nr. 6/2007 reclamanta este îndreptățită să beneficieze de drepturile salariale corespunzătoare funcției publice de conducere solicitate, dar apreciază că, acestea nu pot fi acordate, deoarece potrivit art. 92 alin. (1) și (4) din Legea nr. 188/1999 promovarea temporară reprezintă o modificare a raportului de serviciu, iar acest lucru se poate realiza numai prin emiterea unui ordin al Ministerului Mediului care nu poate acționa retroactiv.

În raport de cele reținute, instanța a constatat că potrivit art. 10 din O.G. nr. 6/2007 modificată prin O.G. nr. 9/2008 funcționarul public care exercită cu caracter temporar pe o perioadă mai mare de 30 de zile, în condițiile legii, o funcție publică corespunzătoare categoriei funcționarilor publici de conducere are dreptul la salariu de bază corespunzător funcției publice exercitate temporar, astfel cum este prevăzut în statul de funcții. Față de aceste dispoziții legale refuzul pârâților de a acorda reclamantei drepturile salariale reprezentând indemnizația de conducere aferentă funcției de șef birou Programare pentru perioada 26 ianuarie 2009 - 30 august 2009 în sumă de 4.716 RON este nejustificat, cu atât mai mult cu cât angajatorul a dispus și aprobat ca pe perioada absenței șefului Biroului Programare, reclamanta să preia atribuțiile acestuia.

Absența unui Ordin al Ministrului Mediului prin care să se dispună exercitarea temporară de către reclamantă a unei funcții publice de conducere nu poate fi în nici un caz imputată reclamantei. Pârâtul se apără și își motivează solicitarea de a se respinge acțiunea pe considerentul că Matricea înlocuirii personalului în condiții speciale ar constitui un document care prevalează în speță, atâta vreme cât despre conținutul lui a luat cunoștință întreg personalul instituției deci și reclamanta) și că acest lucru obliga la îndeplinirea unor atribuții suplimentare, fără limită în timp și fără beneficiul unor drepturi suplimentare.

Pe de altă parte, pârâtul se apără invocând prevederile Legii nr. 188/1999, referitoare la exercitarea unei funcții publice cu caracter temporar, care ar interveni prin promovarea temporară a unui funcționar public, dispusă de către persoana care are competența numirii în funcția publică, ori, în speță nu rezultă că ar exista un atare act administrativ, care să fi condus la modificarea raportului de serviciu al reclamantei. Problema pe care o ridică această motivare, se impune a fi privită din două perspective: - Caracterul de normă specială al O.G. nr. 6/2007, față de Legea nr. 188/1999, care are caracter de norma generală, ceea ce face aplicabil principiul "specialia generalibus derogant", iar actul intern, respectiv Procedura și Matricea nu pot crea sau anula drepturi sau produce efecte juridice contrare legii, astfel că acordarea drepturilor prevăzute de art. 10 din Ordonanță, prevalează.

- Răspunderea pentru emiterea sau neemiterea unui act administrativ și consecințele acesteia, aparțin în totalitate pârâtului, care avea cunoștință despre situația eliberării temporare (dar pe o perioadă mai mare de 30 de zile) a funcției de conducere, astfel încât chiar dacă apreciază că în speță deveneau incidente prevederile art. 92 din Legea nr. 188/1999, obligația de a le pune în aplicare îi revenea întrutotul. Raportat la cele de mai sus, contrar opiniei pârâtului, exercitarea atribuțiilor funcției de conducere, în mod efectiv și continuu (ceea: ce nu se neagă) pe o perioadă mai mare de 30 de zile, dă în mod indiscutabil, naștere, în favoarea persoanei în cauză, la beneficiul unui drept prevăzut de lege și a cărui acordare nu poate fi refuzată în mod aleatoriu.

Trimiterea pe care o face pârâtul la sintagma "în condițiile legii" din conținutul art. 10 din O.G. nr. 6/2007, constituie în fapt o recunoaștere a propriei culpe în ceea ce privește gestionarea raporturilor de serviciu ale personalului din instituția subordonată. Pe de altă parte, stabilirea prin art. 10 din O.G.

nr. 6/2007 a unui termen de 30 de zile, conduce, într-o interpretare logico-juridică, la concluzia că însuși legiuitorul a avut în vedere două situații care pot apărea în practică: una în care titularul funcției de conducere este înlocuit temporar - potrivit procedurilor și normelor interne - de către un alt funcționar public, în condițiile unei absențe normale (concediu de odihnă, incapacitate temporară de muncă, învoiri pentru situații personale, etc.) și alta în care se pune problema exercitării funcției publice de conducere pe o perioadă mai mare de 30 de zile, când nu mai poate fi vorba despre o simplă înlocuire, ci de o substituire în tot ce privește drepturile și obligațiile postului respectiv, inclusiv cele de natură salarială.

Reclamanta s-a conformat celor dispuse și aprobate de angajator și a exercitat în fapt atribuțiile șefului Biroului Programare. Pe de altă parte, pârâții nici nu neagă acest fapt, fiind în deplină cunoștință de cauză de efortul reclamantei care a exercitat două funcții publice respectiv, de consilier superior și de șef birou programare, fiind retribuită doar pentru una. Față de aceste considerente și în temeiul art. 10 din O.G. nr. 6/2007 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanța a admis acțiunea reclamantei și ca urmare pârâții au fost obligați să-i plătească suma de 4716 RON drepturi salariale reprezentând indemnizația de conducere pe perioada 26 ianuarie - 30 august 2009, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație la data plății.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat recurs pârâtul Ministerul Mediului și Pădurilor, arătând, în esență, următoarele: Exercitarea unei funcții cu caracter temporar, în condițiile Legii nr. 188/1999, se realizează prin promovarea temporară a unui funcționar public care îndeplinește condițiile specifice pentru ocuparea respectivei funcții, măsură ce se dispune de persoana care are competența numirii în funcția publică respectivă, cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici. Cum în speță nu a fost emis un act administrativ prin care să se fi realizat promovarea reclamantei în funcția de conducere în discuție, nefiind realizată modificarea raportului de serviciu, nu poate fi reținută obligația de plată a indemnizației de conducere, dispozițiile art. 6 alin. (4) din O.G.

nr. 6/2007 trebuind interpretate în sens restrictiv. Examinând sentința prin prisma motivelor invocate, precum și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru motivele ce vor fi expuse în continuare: În mod corect a statuat prima instanță că în condițiile în care reclamanta D.M.M. a exercitat atribuțiile șefului Biroului Programare, în perioada 26 ianuarie 2009 - 30 august 2009, în baza deciziei directorului executiv al Organismului Intermediar Regiunea Centru - Sibiu, conținută în nota internă nr. 1 din 26 ianuarie 2009, aceasta este îndrituită să primească drepturile salariale, reprezentând indemnizația de conducere pentru funcția exercitată, potrivit art. 10 din O.G.

nr. 6/2007. Cum inițiativa exercitării temporare a funcției de conducere, de către reclamantă, a aparținut angajatorului, în baza Notei interne nr. 1 din 26 ianuarie 2009, un veritabil act administrativ în sensul art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, iar doamna D.M.M. a exercitat în mod efectiv funcția de conducere în perioada 26 ianuarie 2009 - 30 august 2009, în mod legal prima instanță a obligat pârâții să-i plătească acesteia indemnizația de conducere. În aceste condiții, dispozițiile art. 6 alin. (4) din O.G.

nr. 6/2007 care prevăd că "funcționarii publici care ocupă o funcție publică de conducere beneficiază de salariul de bază pentru funcția publică de execuție deținută anterior, la care se adaugă indemnizația de conducere", la care se referă recurentul, sunt pe deplin aplicabile în speță, reclamantei neputându-i fi refuzat beneficiul acestei prevederi legale, din moment ce ea s-a conformat dispoziției angajatorului și a exercitat atribuțiile funcției de conducere de șef Birou Programare. Pârâtul Ministerul Mediului este cel care nu a respectat prevederile Legii nr. 188/1999 și nu a procedat la promovarea temporară a reclamantei, cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, în condițiile actului normativ precitat, culpa exclusivă a acestuia fiind evidentă, așa cum a reținut prima instanță.

Față de cele ce preced, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de către pârâtul Ministerul Mediului și Pădurilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de Ministerul Mediului și Pădurilor împotriva Sentinței nr. 25 din 01 februarie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 octombrie 2011.