ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4915/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 25 din 1 februarie

2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal,

a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta D.M.M. în contradictoriu cu

pârâții Ministerul Mediului și Organismului Intermediar Regiunea Centru -

Sibiu, aceștia fiind obligați să-i plătească reclamantei drepturile salariale

reprezentând indemnizația de conducere aferentă funcției de șef Birou

Programare, pentru perioada 26 ianuarie 2009 - 30 august 2009, actualizată cu

indicele de inflație la data plății efective.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Reclamanta a avut

calitatea de funcționar public, consilier superior Biroul Programare - în

cadrul Organismului Intermediar POS Mediu - Regiunea Centru Sibiu.

Pârâtul Organismul

Intermediat Regiune Centru - Sibiu a dispus ca reclamanta în calitate de

consilier superior, pe perioada absenței șefului Biroului Programare să preia

atribuțiile acestuia, în conformitate cu procedura operațională de resurse

umane aprobată și difuzată de pârâtul Ministerul Mediului printr-o notă

internă. Dispoziția directorului executiv al Organismului Intermediar Regiune

Centru - Sibiu a fost comunicată reclamantei printr-o notă internă cu nr. 1 din

26 ianuarie 2009, care a semnat de luare la cunoștință a măsurii dispuse.

Reclamanta s-a

conformat măsurii dispuse de angajator și a îndeplinit în fapt atribuțiile

șefului Biroului Programare pe perioada 26 ianuarie 2009 - 30 septembrie 2009

fără ca să beneficieze pentru munca prestată și de indemnizația de conducere

aferentă care trebuia plătită de angajator și adăugată la salariul de bază

pentru funcția publică de execuție deținută anterior, cu respectarea

dispozițiilor art. 6 alin. (4) din O.G. nr. 6/2007.

La data de 22 iunie

2009, reclamanta s-a adresat pârâtului și a solicitat să-i fie acordate

drepturile salariale corespunzătoare funcției de șef Birou Programare din

cadrul O.l.R.C Sibiu. Prin adresa de răspuns nr. 22230 din 15 iulie 2009,

pârâtul recunoaște că potrivit art. 10 din O.G. nr. 6/2007 reclamanta este

îndreptățită să beneficieze de drepturile salariale corespunzătoare funcției

publice de conducere solicitate, dar apreciază că, acestea nu pot fi acordate,

deoarece potrivit art. 92 alin. (1) și (4) din Legea nr. 188/1999 promovarea

temporară reprezintă o modificare a raportului de serviciu, iar acest lucru se

poate realiza numai prin emiterea unui ordin al Ministerului Mediului care nu

poate acționa retroactiv.

În raport de cele

reținute, instanța a constatat că potrivit art. 10 din O.G. nr. 6/2007

modificată prin O.G. nr. 9/2008 funcționarul public care exercită cu caracter

temporar pe o perioadă mai mare de 30 de zile, în condițiile legii, o funcție

publică corespunzătoare categoriei funcționarilor publici de conducere are

dreptul la salariu de bază corespunzător funcției publice exercitate temporar,

astfel cum este prevăzut în statul de funcții.

Față de aceste

dispoziții legale refuzul pârâților de a acorda reclamantei drepturile

salariale reprezentând indemnizația de conducere aferentă funcției de șef birou

Programare pentru perioada 26 ianuarie 2009 - 30 august 2009 în sumă de 4.716

RON este nejustificat, cu atât mai mult cu cât angajatorul a dispus și aprobat

ca pe perioada absenței șefului Biroului Programare, reclamanta să preia

atribuțiile acestuia. Absența unui Ordin al Ministrului Mediului prin care să

se dispună exercitarea temporară de către reclamantă a unei funcții publice de

conducere nu poate fi în nici un caz imputată reclamantei.

Pârâtul se apără și

își motivează solicitarea de a se respinge acțiunea pe considerentul că

Matricea înlocuirii personalului în condiții speciale ar constitui un document

care prevalează în speță, atâta vreme cât despre conținutul lui a luat

cunoștință întreg personalul instituției deci și reclamanta) și că acest lucru

obliga la îndeplinirea unor atribuții suplimentare, fără limită în timp și fără

beneficiul unor drepturi suplimentare.

Pe de altă parte,

pârâtul se apără invocând prevederile Legii nr. 188/1999, referitoare la

exercitarea unei funcții publice cu caracter temporar, care ar interveni prin

promovarea temporară a unui funcționar public, dispusă de către persoana care

are competența numirii în funcția publică, ori, în speță nu rezultă că ar exista

un atare act administrativ, care să fi condus la modificarea raportului de

serviciu al reclamantei.

Problema pe care o

ridică această motivare, se impune a fi privită din două perspective:

- Caracterul de normă

specială al O.G. nr. 6/2007, față de Legea nr. 188/1999, care are caracter de

norma generală, ceea ce face aplicabil principiul "specialia generalibus

derogant", iar actul intern, respectiv Procedura și Matricea nu pot crea

sau anula drepturi sau produce efecte juridice contrare legii, astfel că acordarea

drepturilor prevăzute de art. 10 din Ordonanță, prevalează.

- Răspunderea pentru

emiterea sau neemiterea unui act administrativ și consecințele acesteia,

aparțin în totalitate pârâtului, care avea cunoștință despre situația

eliberării temporare (dar pe o perioadă mai mare de 30 de zile) a funcției de

conducere, astfel încât chiar dacă apreciază că în speță deveneau incidente

prevederile art. 92 din Legea nr. 188/1999, obligația de a le pune în aplicare

îi revenea întrutotul.

Raportat la cele de

mai sus, contrar opiniei pârâtului, exercitarea atribuțiilor funcției de

conducere, în mod efectiv și continuu (ceea: ce nu se neagă) pe o perioadă mai

mare de 30 de zile, dă în mod indiscutabil, naștere, în favoarea persoanei în

cauză, la beneficiul unui drept prevăzut de lege și a cărui acordare nu poate

fi refuzată în mod aleatoriu.

Trimiterea pe care o

face pârâtul la sintagma "în condițiile legii" din conținutul art. 10

din O.G. nr. 6/2007, constituie în fapt o recunoaștere a propriei culpe în ceea

ce privește gestionarea raporturilor de serviciu ale personalului din

instituția subordonată.

Pe de altă parte,

stabilirea prin art. 10 din O.G. nr. 6/2007 a unui termen de 30 de zile,

conduce, într-o interpretare logico-juridică, la concluzia că însuși legiuitorul

a avut în vedere două situații care pot apărea în practică: una în care

titularul funcției de conducere este înlocuit temporar - potrivit procedurilor

și normelor interne - de către un alt funcționar public, în condițiile unei

absențe normale (concediu de odihnă, incapacitate temporară de muncă, învoiri

pentru situații personale, etc.) și alta în care se pune problema exercitării

funcției publice de conducere pe o perioadă mai mare de 30 de zile, când nu mai

poate fi vorba despre o simplă înlocuire, ci de o substituire în tot ce

privește drepturile și obligațiile postului respectiv, inclusiv cele de natură

salarială.

Reclamanta s-a

conformat celor dispuse și aprobate de angajator și a exercitat în fapt

atribuțiile șefului Biroului Programare. Pe de altă parte, pârâții nici nu

neagă acest fapt, fiind în deplină cunoștință de cauză de efortul reclamantei

care a exercitat două funcții publice respectiv, de consilier superior și de

șef birou programare, fiind retribuită doar pentru una.

Față de aceste

considerente și în temeiul art. 10 din O.G. nr. 6/2007 și art. 18 din Legea nr.

554/2004, instanța a admis acțiunea reclamantei și ca urmare pârâții au fost

obligați să-i plătească suma de 4716 RON drepturi salariale reprezentând

indemnizația de conducere pe perioada 26 ianuarie - 30 august 2009, sumă ce va

fi actualizată cu indicele de inflație la data plății.

Împotriva acestei

hotărâri, în termen legal, a formulat recurs pârâtul Ministerul Mediului și

Pădurilor, arătând, în esență, următoarele:

Exercitarea unei funcții

cu caracter temporar, în condițiile Legii nr. 188/1999, se realizează prin

promovarea temporară a unui funcționar public care îndeplinește condițiile

specifice pentru ocuparea respectivei funcții, măsură ce se dispune de persoana

care are competența numirii în funcția publică respectivă, cu avizul Agenției

Naționale a Funcționarilor Publici.

Cum în speță nu a

fost emis un act administrativ prin care să se fi realizat promovarea

reclamantei în funcția de conducere în discuție, nefiind realizată modificarea

raportului de serviciu, nu poate fi reținută obligația de plată a indemnizației

de conducere, dispozițiile art. 6 alin. (4) din O.G. nr. 6/2007 trebuind

interpretate în sens restrictiv.

Examinând sentința

prin prisma motivelor invocate, precum și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat și urmează a fi

respins pentru motivele ce vor fi expuse în continuare:

În mod corect a

statuat prima instanță că în condițiile în care reclamanta D.M.M. a exercitat

atribuțiile șefului Biroului Programare, în perioada 26 ianuarie 2009 - 30

august 2009, în baza deciziei directorului executiv al Organismului Intermediar

Regiunea Centru - Sibiu, conținută în nota internă nr. 1 din 26 ianuarie 2009,

aceasta este îndrituită să primească drepturile salariale, reprezentând

indemnizația de conducere pentru funcția exercitată, potrivit art. 10 din O.G.

nr. 6/2007.

Cum inițiativa

exercitării temporare a funcției de conducere, de către reclamantă, a aparținut

angajatorului, în baza Notei interne nr. 1 din 26 ianuarie 2009, un veritabil

act administrativ în sensul art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, iar doamna

D.M.M. a exercitat în mod efectiv funcția de conducere în perioada 26 ianuarie

2009 - 30 august 2009, în mod legal prima instanță a obligat pârâții să-i

plătească acesteia indemnizația de conducere.

În aceste condiții,

dispozițiile art. 6 alin. (4) din O.G. nr. 6/2007 care prevăd că

"funcționarii publici care ocupă o funcție publică de conducere

beneficiază de salariul de bază pentru funcția publică de execuție deținută

anterior, la care se adaugă indemnizația de conducere", la care se referă

recurentul, sunt pe deplin aplicabile în speță, reclamantei neputându-i fi

refuzat beneficiul acestei prevederi legale, din moment ce ea s-a conformat

dispoziției angajatorului și a exercitat atribuțiile funcției de conducere de

șef Birou Programare. Pârâtul Ministerul Mediului este cel care nu a respectat

prevederile Legii nr. 188/1999 și nu a procedat la promovarea temporară a

reclamantei, cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, în

condițiile actului normativ precitat, culpa exclusivă a acestuia fiind

evidentă, așa cum a reținut prima instanță.

Față de cele ce

preced, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca

nefondat recursul declarat de către pârâtul Ministerul Mediului și Pădurilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de Ministerul Mediului și Pădurilor împotriva Sentinței nr. 25 din 01

februarie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 octombrie 2011.