ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1244/2011

Asupra recursului față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, reclamanții C.C., C.R.

și C.S., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor, au solicitat obligarea pârâtului să emită decizia care

să conțină titlul de despăgubiri ce li se cuvin potrivit Legii nr. 10/2001.

În

motivarea cererii, reclamanții au învederat că în urma notificărilor formulate

de către ei, s-a emis Dispoziția nr. 11629 din 07 februarie 2008 prin care li

s-a recunoscut dreptul de a primi despăgubiri, însă nici până la acest moment

nu au primit titlul de despăgubiri.

Prin

întâmpinare, pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind

prematur introdusă, motivat de faptul că dosarul reclamanților nu este complet.

La

termenul din 30 aprilie 2009, cauza a fost suspendată la solicitarea

reclamanților pentru completarea dosarului în vederea trimiterii acestuia către

evaluator, iar la data de 16 aprilie 2010, reclamanții au formulat cerere de

repunere pe rol arătând că lipsurile de care făcea vorbire pârâta, se regăsesc

de fapt, în Decizia Primăriei Ploiești nr. 11629 din 07 februarie 2008 și în

adresa Primăriei Ploiești din data de 10 februarie 2010.

Prin

sentința nr. 135 din 27 mai 2010, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și

de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de

reclamanții C.C., C.R. și C.S., în sensul obligării Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei care să cuprindă titlului de

despăgubire ce li se cuvine reclamanților conform Legii nr. 10/2001.

Pentru

a pronunța această hotărâre, instanța a reținut în esență că, deși Legea nr. 247/2005

nu stabilește un termen pentru finalizarea procedurii administrative a cererii

și a deciziei reprezentând titlul de despăgubire, în speță au trecut mai bine

de 2 ani, timp în care nu s-a întocmit nici un act procedural, situație în care

s-au încălcat dispozițiile art. 6 din CEDO, privind termenul rezonabil.

Împotriva

sentinței a declarat recurs această pârâtă, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Printr-o

primă critică din recurs, recurenta-pârâtă critică soluția pronunțată de Curtea

de apel pe fondul cauzei, susținând următoarele:

Emiterea

deciziei reprezentând titlul de despăgubire se poate face numai

după parcurgerea procedurii administrative

prevăzute de Titlul VII din Legea nr.

247/2005, cu modificările și

completările ulterioare, urmând ca dosarul să fie soluționat, conform celor

stabilite prin Decizia Comisiei nr. 11629 din 07 februarie 2008, în ordinea de

înregistrare a dosarelor, ce are ca rațiune asigurarea unei proceduri unice și

corecte pentru toate persoanele aflate în situații similare.

Astfel,

s-a invocat faptul că, în urma analizării legalității măsurii dispuse de

Primarul Ploiești, s-a constatat necesitatea completării documentației pentru

imobilul în litigiu, respectiv înscrisuri privind situația juridică a

imobilului, istoricul de arteră și numărul poștal, situația despăgubirilor

încasate la momentul preluării prin Decretul nr. 35/1985, anul construirii,

materialele folosite la edificare, în vederea întocmirii raportului de

evaluare.

Pârâta

a mai arătat că în urma completării dosarului cu actele solicitate, dosarul

fiind complet, a fost transmis noului evaluator desemnat care va efectua

procedura de specialitate și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va

transmite Comisiei Centrale, iar pe baza acestui raport Comisia va proceda fie

la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea

dosarului spre reevaluare.

În

concluzie, recurenta-pârâtă susține că instanța de fond în mod greșit a

soluționat cauza reținând încălcarea principiului termenului rezonabil, deși

soluționarea dosarului de despăgubire al reclamantelor urmează procedura

stabilită prin Decizia Comisiei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 pentru a nu se

încălca principiul egalității în drepturi a persoanelor îndreptățite.

Prin

concluziile scrise, depuse prin serviciul registratură, recurenta-pârâtă a

învederat instanței că, în cauză, a fost întocmit raportul de evaluare, în

ședința Comisiei Centrale din data de 07 octombrie 2010, fiind aprobată

emiterea Deciziei nr. 8912 din 07 octombrie 2010 reprezentând titlul de

despăgubire pe numele reclamanților.

Analizând

actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile

art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Curtea va constatat că recursul

este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Astfel cum a reținut instanța de fond,

dosarul privind dispoziția nr. 11629 din 07 februarie 2008 a fost înregistrat

la comisie la 9 decembrie 2008 și de-abia după introducerea acțiunii, s-au

solicitat Primăriei Ploiești și reclamanților înscrisuri suplimentare, deși în

procesul-verbal de preluare a imobilului, anexat dispoziției, rezultau date

suficiente privind imobilul.

Omisiunea

legiuitorului de a stabili în Legea nr. 247/2005 un termen în interiorul căruia

să se deruleze fiecare etapă a procedurii administrative nu poate conduce la

ideea că pârâta comisie, în cadrul marjei de apreciere ce i-a fost conferită,

să procedeze discreționar, manifestând pasivitate și aducând astfel atingere

drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor.

Referitor

la precizările făcute de recurenta-pârâtă în sensul că a fost emisă Decizia nr.

8912 reprezentând titlul de despăgubiri pe numele reclamanților, se constată că

această decizie a fost emisă abia în data de 7 octombrie 2010, ulterior

pronunțării sentinței de fond, astfel că hotărârea atacată este temeinică și

legală și sub acest aspect.

Pentru

respectarea termenului rezonabil, pârâta era obligată să-și organizeze

activitatea în așa fel încât să răspundă acestei cerințe, cu atât mai mult cu

cât, în cauza de față, procedura administrativă a debutat în anul 2001 prin

formularea notificării.

Pentru

considerentele expuse mai sus, Curtea va constata că sunt neîntemeiate

criticile aduse sentinței, motiv pentru care va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr.

135 din 27 mai 2010 a Curții de

Apel Ploiești, secția comercială contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 2 martie 2011.