ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1191/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

1.

Obiectul acțiunii și hotărârea supusă contestației în anulare

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția de contencios

administrativ și fiscal, reclamanții D.M., D.F.N. și N.M.R. au chemat în

judecată pe pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor solicitând

instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună anularea Deciziei

nr. 6977 din 18 noiembrie 2009 emisă de pârâtă, recunoașterea dreptului său la

acordarea sumei de 136.929 lei, obligarea pârâtei la plata daunelor ce i-au

fost cauzate și a cheltuielilor de judecată.

În

motivarea acțiunii, reclamanții au arătat faptul că, prin dispoziția Primarului

municipiului Ploiești s-a propus să li se acorde măsuri reparatorii, prin

echivalent, pentru terenul în suprafață de 35 mp, situat în Ploiești, județul

Prahova. Acest teren a fost evaluat la suma de 136.929 lei, dar după 6 luni a

fost întocmită o nouă expertiză în care valoarea imobilului a fost scăzută la suma

de 26.600 lei.

În

cauză a fost administrată proba cu expertiză topo pentru stabilirea valorii

terenului aflat în discuție.

Curtea

de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința

nr. 39 din 02 februarie 2011, a admis acțiunea, a anulat în parte Decizia nr. 6977

din 18 noiembrie 2009 emisă de pârâtă, a stabilit că titlul de despăgubire al

reclamanților trebuie să fie emis pentru suma de 61.147 lei și a obligat pârâta

la 4.700 lei cheltuieli de judecată.

Pentru

a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut faptul că în cele două

rapoarte de expertiză efectuate în cadrul procedurii administrative au fost

stabilite valori diferite pentru imobilul aflat în discuție, iar pârâta și-a

însușit concluziile celui de-al doilea raport, fără a motiva soluția adoptată.

Prima

instanță a apreciat că decizia contestată a fost emisă pentru o valoare care nu

este stabilită conform prevederilor art. 10 alin. (9) din Legea nr. 10/2001 și

nu reprezintă o reparație reală, constând în despăgubirile ce li se cuvin

reclamanților pentru imobilul preluat abuziv.

Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal,

prin Decizia nr. 5623 din 24 noiembrie 2011, a respins recursul declarat de

pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și a obligat recurenta

la plata sumei de 3.000 lei către intimați, cu titlu de cheltuieli de judecată,

cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Pentru

a pronunța o asemenea soluție, instanța de control judiciar a concluzionat în

sensul că expertiza tehnică topo întocmită de expertul T.A. a respectat

prevederile legale în materie, în condițiile în care a arătat ce metodă de

evaluare pentru determinarea valorii de piață a ales, fiind vorba despre metoda

comparației directe, impusă de art. 10 alin. (9) din Legea nr. 10/2001.

2.

Contestația în anulare

Împotriva

acestei decizii, în temeiul art. 318 teza finală C. proc. civ., a formulat

contestație în anulare Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

În

motivare, contestatoarea a arătat faptul că Înalta Curte nu s-a pronunțat

asupra motivului de modificare referitor la reducerea cuantumului cheltuielilor

de judecată.

Intimații

D.M., D.F.N. și N.M.R. au formulat întâmpinare în care au solicitat respingerea

contestației în anulare ca nefondată.

A

fost atașat Dosarul nr. 840/42/2010 în care a fost pronunțată de către Înalta

Curte decizia contestată.

II.

Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare

Examinând

contestația în anulare prin prisma motivului indicat de contestator și a

apărărilor formulate de intimați, Înalta Curte reține următoarele:

1.

Argumente relevante

Conform

art. 318 alin. (1) C. proc. civ.: „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi

atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli

materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în

parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare

sau de casare.

În

speța de față, instanța de control judiciar s-a pronunțat pe motivul de recurs

referitor la cheltuielile de judecată și a procedat la reducerea cuantumului

acestora la suma de 3.000 lei, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Ca

atare, Înalta Curte concluzionează în sensul că aspectele invocate de către

contestatoare în sprijinul incidenței temeiului juridic indicat mai sus nu sunt

relevante.

2.

Temeiul legal al hotărârii pronunțate asupra contestației în anulare

În

consecință, ținând seama de argumentele anterior prezentate, în baza art. 320 C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare întemeiată pe

textul legal mai sus indicat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația

în anulare formulată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

împotriva Deciziei nr .5623 din 24 noiembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 21 februarie 2013.