ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1191/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii și hotărârea supusă contestației în anulare Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanții D.M., D.F.N. și N.M.R. au chemat în judecată pe pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună anularea Deciziei nr. 6977 din 18 noiembrie 2009 emisă de pârâtă, recunoașterea dreptului său la acordarea sumei de 136.929 lei, obligarea pârâtei la plata daunelor ce i-au fost cauzate și a cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat faptul că, prin dispoziția Primarului municipiului Ploiești s-a propus să li se acorde măsuri reparatorii, prin echivalent, pentru terenul în suprafață de 35 mp, situat în Ploiești, județul Prahova.

Acest teren a fost evaluat la suma de 136.929 lei, dar după 6 luni a fost întocmită o nouă expertiză în care valoarea imobilului a fost scăzută la suma de 26.600 lei. În cauză a fost administrată proba cu expertiză topo pentru stabilirea valorii terenului aflat în discuție. Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 39 din 02 februarie 2011, a admis acțiunea, a anulat în parte Decizia nr. 6977 din 18 noiembrie 2009 emisă de pârâtă, a stabilit că titlul de despăgubire al reclamanților trebuie să fie emis pentru suma de 61.147 lei și a obligat pârâta la 4.700 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut faptul că în cele două rapoarte de expertiză efectuate în cadrul procedurii administrative au fost stabilite valori diferite pentru imobilul aflat în discuție, iar pârâta și-a însușit concluziile celui de-al doilea raport, fără a motiva soluția adoptată.

Prima instanță a apreciat că decizia contestată a fost emisă pentru o valoare care nu este stabilită conform prevederilor art. 10 alin. (9) din Legea nr. 10/2001 și nu reprezintă o reparație reală, constând în despăgubirile ce li se cuvin reclamanților pentru imobilul preluat abuziv. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 5623 din 24 noiembrie 2011, a respins recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și a obligat recurenta la plata sumei de 3.000 lei către intimați, cu titlu de cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Pentru a pronunța o asemenea soluție, instanța de control judiciar a concluzionat în sensul că expertiza tehnică topo întocmită de expertul T.A.

a respectat prevederile legale în materie, în condițiile în care a arătat ce metodă de evaluare pentru determinarea valorii de piață a ales, fiind vorba despre metoda comparației directe, impusă de art. 10 alin. (9) din Legea nr. 10/2001. 2. Contestația în anulare Împotriva acestei decizii, în temeiul art. 318 teza finală C. proc. civ., a formulat contestație în anulare Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. În motivare, contestatoarea a arătat faptul că Înalta Curte nu s-a pronunțat asupra motivului de modificare referitor la reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată. Intimații D.M., D.F.N. și N.M.R. au formulat întâmpinare în care au solicitat respingerea contestației în anulare ca nefondată.

A fost atașat Dosarul nr. 840/42/2010 în care a fost pronunțată de către Înalta Curte decizia contestată. II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare Examinând contestația în anulare prin prisma motivului indicat de contestator și a apărărilor formulate de intimați, Înalta Curte reține următoarele: 1. Argumente relevante Conform art. 318 alin. (1) C. proc. civ.: „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare. În speța de față, instanța de control judiciar s-a pronunțat pe motivul de recurs referitor la cheltuielile de judecată și a procedat la reducerea cuantumului acestora la suma de 3.000 lei, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc.

civ. Ca atare, Înalta Curte concluzionează în sensul că aspectele invocate de către contestatoare în sprijinul incidenței temeiului juridic indicat mai sus nu sunt relevante. 2. Temeiul legal al hotărârii pronunțate asupra contestației în anulare În consecință, ținând seama de argumentele anterior prezentate, în baza art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare întemeiată pe textul legal mai sus indicat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Deciziei nr .5623 din 24 noiembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 21 februarie 2013.