ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 338/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 338/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 17 august 2010, reclamanta O.E. a chemat în judecată Autoritatea Națională pentru Cetățenie, solicitând obligarea pârâtei să procedeze la analizarea și avizarea cererii de redobândire a cetățeniei române, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, urmând a-i comunica ordinul de aprobare și a fi obligată și la plata unor daune interese de 100 RON pe zi de întârziere. În motivarea cererii, reclamanta a învederat că a depus cerere de redobândire a cetățeniei române la 2 aprilie 2010, pârâta refuzând însă soluționarea dosarului ce a fost constituit potrivit Legii nr. 21/1991, astfel cum a fost modificată și completată.
Prin Sentința civilă nr. 2445 din 29 martie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins petitul privind avizarea și emiterea ordinului de redobândire a cetățeniei române ca rămas fără obiect și a dispus obligarea pârâtei la 200 RON cheltuieli de judecată, respingând cererea de acordare a daunelor interese ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin Ordinul nr. 111/P din 1 martie 2011 i s-a acordat reclamantei cetățenia română, capătul principal al acțiunii rămânând fără obiect, împrejurare în raport de care și cuantumul cheltuielilor de judecată solicitate a fost redus la suma de 200 RON. Referitor la cererea de despăgubiri, instanța de fond a constatat că reclamanta nu a dovedit prejudiciul moral suferit.
Împotriva sentinței au declarat recurs atât reclamanta O.E., cât și pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, reclamanta a arătat că instanța de fond a redus în mod nejustificat cuantumul cheltuielilor de judecată, valoarea solicitată, de 2440 RON, fiind proporțională timpului și activității depuse de avocatul ales, în raport și de faptul că pârâta a soluționat cererea cu mare întârziere. Și în recursul pârâtei, critica a vizat cheltuielile de judecată acordate de prima instanță, precizându-se că, având în vedere împrejurarea emiterii și comunicării ordinului de redobândire a cetățeniei române, acordarea sumei de 200 RON nu se justifică.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și 304 1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare. Astfel, capătul principal de acțiune fiind respins ca fără obiect - ordinul de redobândire a cetățeniei române fiind emis după introducerea acțiunii, respectiv la 1 martie 2011 - în mod întemeiat s-a dispus obligarea pârâtei la plata unei cote din cheltuielile de judecată, reprezentând onorariul de avocat. Potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ., instanța are dreptul de a mări sau micșora onorariile avocaților față de valoarea pricinii și de munca îndeplinită de apărător.
În litigiul de față, cauza fiind relativ simplă și soluționată la al doilea termen de judecată, în mod justificat s-a dispus reducerea cuantumului onorariului de avocat și în raport de împrejurarea că petitul principal a fost respins ca rămas fără obiect, prin emiterea ordinului de redobândire a cetățeniei române și de faptul respingerii celui de-al doilea capăt al acțiunii, referitor la acordarea despăgubirilor. În raport de cele expuse mai sus, Curtea va respinge recursurile declarate în cauză ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E: Respinge recursurile declarate de O.E. și de Autoritatea Națională pentru Cetățenie împotriva Sentinței civile nr. 2445 din 29 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2012.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.