ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 68/2012

Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 310 din 18 octombrie 2010, Tribunalul Argeș l-a condamnat pe inculpatul P.R.M., fără antecedente penale, la: - 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la înșelăciune, prevăzută și pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen.; - 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals prevăzută și pedepsită de art. 291 C. pen. În baza art. 33 și 34 C. pen., au fost contopite pedepsele și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare. A fost condamnat și inculpatul B.G.C., fără antecedente penale, la: - 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tentativă la înșelăciune prevăzută și pedepsită de art. 26 raportat la art. 20 C. pen.

și la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen.; - 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută și pedepsită de art. 260 C. pen. În baza art. 33 și 34 C. pen., s-au contopit pedepsele și a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare. A fost condamnat inculpatul Z.I.B., fără antecedente penale, la: - 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tentativă la înșelăciune prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 20 C. pen. și la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen.; - 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals prevăzută și pedepsită de art. 291 C. pen., raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000; - 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, prevăzută și pedepsită de art. 292 C. pen.

raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000. În baza art. 33 și 34 C. pen., au fost contopite pedepsele și i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare. În baza art. 81 C. pen., instanța de fond a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor aplicate inculpaților, fixându-se termen de încercare de câte 4 ani, pentru fiecare inculpat. S-a atras atenția inculpaților cu privire la dispozițiile art. 83 C. pen. Au fost condamnați inculpații O.E.R., fără antecedente penale, și B.D.C., fără antecedente penale, la câte: - 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută și pedepsită de art. 260 C. pen.; - 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea infractorului prevăzută și pedepsită de art. 264 C. pen.

raportat la art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000. În baza art. 33 și 34 C. pen., au fost contopite pedepsele și s-a aplicat inculpaților pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 6 luni închisoare. În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor aplicate inculpaților, pe durata unui termen de încercare de câte 3 ani și 6 luni, pentru fiecare inculpat. S-a atras atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul C.N., fără antecedente penale, pentru faptele prevăzute și pedepsite de art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 246 C. pen.

și art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 C. pen. S-a dispus anularea actelor false. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că la data de 28 decembrie 2005, inculpații P.R.M. și O.E.R. s-au deplasat cu autoturismul pe raza comunei Dragoslavele, județul Argeș, proprietarul autoturismului fiind inculpatul B.G.C., în condiții de ploaie, iar pe carosabil se acumulase apă și bucăți de gheață. După ce a trecut podul de pe râul Dâmbovița în direcția Brașov, cantitatea de apă acumulată era mult mai mare, întrucât zona era situată mai jos față de trotuar, iar inculpatul P.R.M. circula cu o viteză neadecvată condițiilor de trafic; observând balta de apă ce se formase, inculpatul a încercat să frâneze, după care a derapat, a intrat pe trotuarul de pe partea dreaptă în direcția Brașov, distrugând o cișmea de apă, un gard și un stâlp electric, apoi s-a răsturnat pe partea conducătorului auto.

În acel moment, pe stradă nu circula nici un autoturism din nicio direcție. În seara zilei de 28 decembrie 2005, inculpatul P.R.M. s-a deplasat la postul de poliție al comunei Dragoslavele, unde inculpatul C.N. a eliberat autorizația, în care au fost consemnate avariile produse autoturismului. Deoarece autoturismul implicat în accident nu avea asigurare, inculpatul P.R.M. a luat legătura cu inculpatul B.G.C., vărul său, care era angajat la SC L.C.T. SRL, unde era patron inculpatul B.D.C., și împreună au hotărât să implice în accidentul rutier o autoutilitară a firmei sus-menționate care avea asigurare, în vederea întocmirii dosarului pentru încasarea contravalorii reparațiilor autoturismului de la asigurătorul SC A. SA.

La data de 29 decembrie 2005, inculpatul P.R.M. s-a deplasat la partea vătămată asigurător și a sesizat evenimentul rutier produs în data de 28 decembrie 2005, în care a fost implicat autoturismul, iar pe parcursul audierilor, atât el cât și inculpatul Z.I.B. au precizat că în accident ar fi fost implicat și alt autoturism. După o zi, la data de 30 decembrie 2005, inculpații P.R.M. și Z.I.B. au mers la postul de poliție Dragoslavele, unde ultimul a afirmat în fals că în ziua de 28 decembrie 2005, orele 16:00, în timp ce se deplasa cu autoutilitara, pe raza comunei Dragoslavele ar fi depășit axul central al străzii și ar fi acroșat autoturismul, care s-a răsturnat. În această împrejurare, inculpatul C.N.

a eliberat autorizația din 30 decembrie 2005, în care se consemnează avariile ce s-ar fi produs autoturismului, condus de inculpatul Z.I.B. Autorizația a fost eliberată pe baza susținerilor inculpatului Z.I.B. care, cu ocazia încheierii procesului - verbal de contravenție din 30 decembrie 2005, a declarat că recunoaște și regretă fapta. S-a notat de către judecătorul fondului că verificarea la fața locului nu era obligatorie, deoarece din accidentul petrecut la 28 decembrie 2005 nu au rezultat victime. Autoturismul poseda polița, valabilă până la 22 iunie 2006, iar conducătorul auto inculpatul Z.I.B. a consimțit ca reparația autoturismului să fie suportată de SC A. SA, întocmindu-se autorizația de reparație din 28 decembrie 2005. La începutul lunii ianuarie 2006, inculpatul P.R.M.

s-a deplasat la SC R.F. SRL, județul Argeș, care are ca obiect de activitate reparații auto, și l-a determinat pe învinuitul N.F., administratorul acestei societăți, să-i elibereze un deviz fictiv de reparare a autoturismului, precizându-i că acest autoturism se află în București, că este deja reparat în regie proprie, iar devizul îi este necesar pentru a încasa bani de la asigurări. Învinuitul N.F. a emis comanda din 06 ianuarie 2006, în care este consemnat că automobilul papuc proprietatea inculpatului Z.I.B. are de făcut anumite reparații, iar la data de 16 ianuarie 2006 a întocmit factura fiscală, în care a consemnat că reparațiile au valoarea de 22.800 lei. Cercetările au dovedit că martorul S.C., singurul tinichigiu angajat al acestei societăți, nu a reparat vreun autovehicul camionetă de culoare vișinie înmatriculat în județul Brașov, în perioada 29 decembrie 2005 – 09 ianuarie 2006 și după această perioadă.

Partea vătămată SC A. SA Pitești a comunicat cu adresa din 26 iunie 2006 că la data de 29 decembrie 2005 s-a prezentat la sediul societății inculpatul P.R.M., care a sesizat evenimentul rutier din data de 28 decembrie 2005, în care ar fi fost implicat autoturismul și a solicitat plata despăgubirilor în sumă de 35.889 lei, care nu au fost acordate, datorită unei tentative de fraudă în dauna societății. Martorii D.C.D. și V.Ș. au fost de față când s-a produs evenimentul rutier, confirmând că el a avut loc pe fondul faptului că autoturismul a circulat cu viteză, iar martorul N.C., șef de garaj la SC L.C.T. SRL a fost sunat telefonic de inculpatul B.D.C., care i-a solicitat să-i dea unei persoane care dorește să se angajeze la societatea sa autoutilitara, martorului rămânându-i cheile și autoturismul, iar după sărbătorile de iarnă a găsit autoturismul în fața garajului.

Totodată, tribunalul a observat că înregistrările convorbirilor telefonice au fost făcute în condiții de legalitate, pe baza autorizației emise de Tribunalul Argeș, iar apărările inculpaților, potrivit cărora ar fi nelegale aceste interceptări, nu au nici un suport. Din convorbirile înregistrate a rezultat că inculpații P.R.M. și B.G.C. au încercat să demonstreze implicarea inculpatului Z.I.B. în accidentul rutier din seara zilei de 28 decembrie 2005, iar acest din urmă inculpat a fost atenționat de sora sa să nu mai intre în combinații cu persoane dubioase și să nu mai încerce să-l ajute pe inculpatul P.R.M. în activitatea infracțională desfășurată. De asemenea, discuțiile purtate de inculpatul B.G.C.

și vărul său, P.G.C., care este fratele inculpatului P.R.M., au demonstrat că autoturismul nu a fost implicat în accidentul rutier din 28 decembrie 2005. Pe timpul urmăririi penale, inculpatul O.E.R., în calitate de martor, a făcut afirmații mincinoase, declarând că în seara zilei de 28 decembrie 2005 ar fi fost implicată în accidentul de circulație autoutilitara; de asemenea, inculpatul B.D.C., tot în calitate de martor, a afirmat că i-ar fi înmânat inculpatului Z.I.B. autoturismul la sfârșitul anului 2005 și că acest autovehicul ar fi fost implicat în accidentul rutier din data de 28 decembrie 2005. Nu a fost primită apărarea inculpatului, în sensul că nu ar fi fost în țară la data săvârșirii faptei, deoarece din actele depuse la dosarul instanței, privind ieșirile și intrările în țară, rezultă că la data la care a declarat în calitate de martor era în țară și a semnat această declarație.

De asemenea, infracțiunea de tentativă la înșelăciune este pedepsită, potrivit art. 20 alin. (2) C. pen., text potrivit căruia există tentativă și în cazul în care consumarea infracțiunii nu a fost posibilă datorită insuficienței sau defectuozității mijloacelor folosite, ori datorită împrejurării că în timpul când s-au săvârșit actele de executare, obiectul lipsea de la locul unde făptuitorul credea că se află, atunci când imposibilitatea de consumare a infracțiunii este datorată modului cum a fost concepută executarea. Dispozițiile art. 20 alin. (3) C. pen. ar putea fi reținute numai în cazul înșelăciunii săvârșite cu ajutorul unui fals grosolan, care ar fi putut fi observat de oricine, ceea ce nu este cazul în speța de față.

Fiind făcută dovada vinovăției inculpaților P.R.M., B.G.C., Z.I.B., O.E.R. și B.D.C. în săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată, s-a dispus condamnarea lor. Totodată, instanța a constatat că actele întocmite de inculpatul C.N., și anume procesul-verbal de sancționare și autorizația din 30 decembrie 2005, au fost emise pe baza susținerilor inculpatului Z.I.B., care a recunoscut și a regretat fapta. Cum din convorbirile telefonice interceptate nu a rezultat vreo înțelegere între inculpatul C.N. și ceilalți inculpați, în scopul de a-l induce în eroare pe asigurător, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a acestui inculpat, sub aspectul laturii subiective.

În drept, faptele inculpatului P.R.M., de a fi încercat să inducă în eroare pe partea vătămată SC A. SA Pitești prin prezentarea unor documente justificative nereale, cu scopul de a obține pentru sine și pentru inculpatul B.G.C. un folos material injust, constând în încasarea sumei de 35.889 lei, activitate infracțională întreruptă din motive independente de voința sa, și anume de diligența reprezentanților părții vătămate, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune și de uz de fals, prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. și de art. 291 C. pen. Faptele inculpatului B.G.C. care, în baza unei înțelegeri prealabile cu inculpații P.R.M., Z.I.B.

și B.D.C., l-a ajutat pe inculpatul P.R.M. să obțină un folos material injust pentru sine, în încercarea de a induce în eroare pe reprezentanții părții vătămate, încercare rămasă în faza de tentativă, ca urmare a diligenței depuse de asigurător, și care a făcut afirmații mincinoase în calitate de martor, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la tentativă de înșelăciune și ale infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 20 C. pen. și art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. și de art. 260 C. pen. Faptele inculpatului Z.I.B., de a fi acceptat participarea sa în așa-zisul accident de circulație petrecut la data de 28 decembrie 2005 și de a fi semnat înscrisurile false care au stat la baza dosarului de despăgubiri auto depus la societatea de asigurări SC A. SA Pitești, în scopul de a obține pentru inculpații B.G.C.

și P.R.M. un folos material injust, cum și fapta de a fi propus ca probă și de a fi predat organelor de urmărire penală înscrisul falsificat de către învinuitul N.F., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de complicitate la tentativă la înșelăciune, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 20 C. pen. și la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, de fals în declarații, prevăzută de art. 292 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

Faptele inculpatului O.E.R., care în calitate de martor a făcut afirmații mincinoase în cauza penală, declarând că în seara zilei de 28 decembrie 2005 a fost implicată în accidentul de circulație autoutilitara, condusă de inculpatul Z.I.B., declarația fiind făcută în scopul îngreunării sau zădărnicirii urmăririi penale care se efectua față de ceilalți inculpați, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 C. pen. și de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen. raportat la art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000. În fine, faptele inculpatului B.D.C., de a fi făcut în calitate de martor afirmații mincinoase, anume că i-ar fi înmânat inculpatului Z.I.B.

autoturismul la sfârșitul anului 2005 și că ar fi fost implicat în accidentul rutier din data de 28 decembrie 2005, afirmații în baza cărora inculpatul C.N., în calitate de agent de poliție cu atribuțiuni de poliție judiciară, a întocmit procesul-verbal din 31 decembrie 2005, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 C. pen. și de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen. raportat la art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au declarat apel: Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș și inculpații P.R.M., B.G.C., O.E.R., B.D.C. și Z.I.B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând desființarea.

În apelul său, procurorul a invocat următoarele motive: 1) instanța de fond a reținut în mod greșit că inculpatul C.N. nu se face vinovat de săvârșirea faptelor pentru care a fost cercetat; 2) pedepsele aplicate coinculpaților sunt prea mici și nu corespund pe deplin gradului de pericol social al faptelor. Cu ocazia susținerii apelului, procurorul a solicitat a se dispune schimbarea încadrării juridice dată faptelor de săvârșirea cărora este acuzat inculpatul C.I., în infracțiunile prevăzute de art. 15 combinat cu art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen. și art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 C. pen. În situația în care critica vizând achitarea nu va fi primită, procurorul a invocat prevederile art. 336 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., declarând că pune în mișcare acțiunea penală împotriva inculpaților Z.I.B. și P.R.M., pentru comiterea de către aceștia și a infracțiunilor prevăzute de art. 31 alin. (2) C. pen., art. 15 combinat cu art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 289 C. pen. A susținut procurorul că cei în cauză, prin declarațiile mincinoase făcute în cauza instrumentată de agentul de poliție, l-au determinat pe acesta să întocmească un proces–verbal de constatare a contravenției în care să menționeze date necorespunzătoare realității. Apelantul – inculpat P.R.M. a formulat, la rândul său, următoarea critică: greșit s-a hotărât condamnarea sa pentru săvârșirea tentativei la înșelăciune, soluția corectă fiind, în opinia sa, aceea de achitare, în baza art. 10 lit. a) C. proc.

pen., prin aplicarea prevederilor art. 20 alin. (3) C. pen., privitoare la tentativa absolut improprie. În subsidiar, apelantul a solicitat ca achitarea să fie pronunțată în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., pe motiv că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de tentativă la înșelăciune și de uz de fals, iar în cazul în care nu se va dispune achitarea, a se reindividualiza pedepsele, acordându-se o eficiență sporită circumstanțelor sale personale și aplicându-se art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. Aceste critici au fost motivate în sensul că ar fi fost ignorate probele administrate în cursul cercetării judecătorești, fiind luate în considerare doar cele administrate în cursul urmăririi penale.

Or, interceptările telefonice sunt, în opinia acestuia, ilegale și ele nu se coroborează cu niciuna din celelalte probe. Instanța de fond a redus în mod absurd situația aplicării art. 20 alin. (3) C. pen. la o singură ipoteză, fără a lua în calcul că în cazul de față neconsumarea infracțiunii se datorează modului greșit de concepere a săvârșirii ei. S-a omis împrejurarea că apelantul nici măcar nu făcea parte din categoria persoanelor păgubite, îndreptățite a primi despăgubiri. Consideră apelantul că era îndreptățit a beneficia de prevederile art. 74 lit. a) C. pen., cu consecința reducerii pedepselor sub minimul special. Apelantul – inculpat B.G.C. a contestat probele administrate în cursul urmăririi penale, specificând că autorizația de interceptare a convorbirilor telefonice a fost dată anterior datei de 18 aprilie 2007, dată la care a fost începută urmărirea penală împotriva sa.

De asemenea, acesta a susținut că instanța de fond a ignorat probele pe care le-a administrat nemijlocit, referindu-se doar la declarațiile pe care martorii le-au dat în faza de urmărire penală și procedând la o greșită interpretare a acestora, cu consecința pronunțării unei hotărâri nelegale și netemeinice de condamnare. Cum apelantul – inculpat nu s-a prezentat la societatea de asigurări împreună cu coinculpatul P.R.M., nu s-a formulat nicio cerere de despăgubiri, nu a condus niciuna din mașinile implicate în accident și nu i-a pus la dispoziție niciun autoturism acestuia, deci nu există ajutorul dat în săvârșirea vreunei fapte penale. De aceea, a concluzionat apelantul că s-ar fi impus achitarea sa, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc.

pen. În final, apelantul a criticat și condamnarea sa pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă, susținând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia, întrucât în declarația sa a relatat doar împrejurările cunoscute de la vărul său, P.R.M. În subsidiar, cel în cauză a solicitat a-i fi reduse pedepsele, precum și a se reține în favoarea sa circumstanța prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. Apelantul – inculpat B.D.N. a solicitat, la rândul său, a se dispune achitarea, în conformitate cu art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât s-a procedat la o greșită interpretare a probelor, iar asupra altora instanța de fond nu s-a pronunțat, fapt ce a avut drept consecință pronunțarea unei hotărâri netemeinice și nelegale cu privire la obiectul învinuirii.

Astfel, arată că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de mărturie mincinoasă, deoarece declarația sa nu se referă la împrejurări esențiale soluționării cauzei, asupra cărora să fi fost întrebat, iar cu privire la fapta de favorizare a infractorului nu există nici o motivare de fapt sau de drept a instanței. Descrierea acestei fapte este superficială, reținându-se global că le-ar fi acordat coinculpaților un ajutor, fără a se indica în ce ar consta acesta. Apelantul a relevat că declarația sa de martor a fost dată la 16 iunie 2006, iar începerea urmăririi penale împotriva inculpaților P.R.M., Z.I.B., C.N. și B.G.C. s-a dispus la data de 27 iunie 2006, așadar ulterior audierii sale.

Or, ajutorul dat pentru a îngreuna sau a zădărnici urmărirea penală se referă la ajutorul acordat infractorilor în intervalul de timp de la momentul începerii urmăririi penale până la trimiterea lor în judecată, pentru întârzierea sau eludarea cercetărilor organelor de urmărire penală. Constatându-se că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor imputate inculpatului C.N., a dispărut și suportul probator pentru dovedirea elementelor constitutive ale infracțiunilor de mărturie mincinoasă și favorizarea infractorului, reținute în sarcina sa. Greșit s-a apreciat că interceptările convorbirilor telefonice au fost obținute legal, atâta vreme cât prin deciziile Curții Constituționale s-a hotărât că actele premergătoare, fiind situate în afara procesului penal, nu constituie mijloace de probă.

Apelantul – inculpat O.E.R. a solicitat instanței de control judiciar a se dispune achitarea sa pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă și favorizarea infractorului, indicând același temei de drept, și anume art. 10 lit. d) C. proc. pen. și a formulat a cerere subsidiară, aceea de a fi redus cuantumul pedepselor care i-au fost aplicate. El a criticat modul de obținere a probelor în cursul urmăririi penale, întrucât dispozițiile art. 91 1 – 91 6 C. proc. pen. nu permit administrarea mijloacelor de probă în afara procesului penal, adică în faza actelor premergătoare. Totodată, a invocat faptul că instanța a luat în considerare în mod greșit numai probele administrate în cursul urmăririi penale și le-a ignorat pe cele din cursul cercetării judecătorești, iar asupra unora dintre probe nici nu s-a pronunțat.

Condamnarea sa este nelegală, întrucât în speță nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de mărturie mincinoasă și de favorizarea infractorului. Afirmațiile presupus a fi mincinoase nu au relevanță penală și nu se referă la împrejurări esențiale care privesc aspectele principale ale faptelor reținute a fi săvârșite de sarcina inculpaților P.R.M., Z.I.B. și C.N. În plus, în opinia apelantului motivarea soluției de achitare a inculpatului C.N. are caracter contradictoriu față de motivarea soluției de condamnare a sa, în condițiile în care infracțiunile reținute în sarcina sus-numitului constituiau situația premisă necesară (mijlocul fraudulos). Și acest apelant – inculpat a formulat o cerere subsidiară de reducere a cuantumului pedepselor, cu reținerea prevederilor art. 74 lit. a) C. pen.

Apelantul – inculpat Z.I.B. a solicitat desființarea sentinței, cu consecința reducerii pedepselor aplicate, ținându-se seama de gradul de pericol social redus al faptelor, de împrejurarea că nu are antecedente penale, iar ancheta socială pe care a depus-o dovedește starea materială precară a familiei sale. Prin decizia penală nr. 46/A din 14 aprilie 2011, Curtea de Apel Pitești și pentru cauze cu minori și de familie a dispus: „Respingerea cererii de soluționare a încadrării juridice, formulată de procuror. S-au respins ca nefondate apelurile declarate de inculpați și de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, cu obligarea inculpaților-recurenți la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de control judiciar a reținut în esență că, nu s-a probat împrejurarea că polițistul a cunoscut situația reală iar pe de altă parte că eliberarea autorizației se emitea fără alte demersuri ce ar fi trebuit a fi făcute ci numai pe baza celor declarate de șoferi în prezența sa. De asemenea că potrivit probelor admise, inclusiv a proceselor-verbale de redare a discuțiilor, relevă fără dubiu vinovăția celorlalți coinculpați în cauză, contrar susținerilor acestora. Referitor la extinderea pe fond, s-a motivat că nu s-au descoperit date cu privire la săvârșirea altor fapte penale având legătură cu infracțiunea dedusă judecății și de asemenea că nu sunt argumente pentru a se dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor.

În sfârșit, că pedepsele aplicate inculpaților sunt judicios individualizate. Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și inculpații P.R.M., B.G.C., B.D.C. și O.E.R. Parchetul, prin motivele de recurs scrise, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii pronunțate invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 18, 14 și 12 C. proc. pen. În susținerea orală și motivelor scrise, procurorul a precizat că nu înțelege să susțină motivul doi de recurs (385 9 pct. 12 C. proc. pen.). Potrivit cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., s-a susținut că în mod greșit s-a dispus achitarea inculpatului C.N., încălcându-se atribuțiile de serviciu, întrucât potrivit art. 223 alin. (1) lit. d) din M.O.

85/2003, autorizațiile se emit după întocmirea documentelor de constatare care se eliberează pe baza declarațiilor scrise ale celor implicați, or, autorizația emisă inculpatului P.R.M. este din 28 decembrie 2005, procesul verbal de contravenție din 30 decembrie 2005 și autorizația emisă conducătorului este din 30 decembrie 2005, ceea ce însemnă că inculpatul C.N. acordând termen de 48h a permis celorlalți inculpați să se pună de acord asupra declarațiilor ce le vor da, prezentând alte situații decât cele reale. S-a susținut că o probă elocventă în susținerea greșitei achitări este dată de depoziția martorilor P. și M. care printre altele au susținut că repararea gardului s-a făcut de inculpatul P.R.M.

În sfârșit, că pedepsele aplicate trebuiesc majorate iar referitor la inculpatul Z.I.B. și schimbarea modalității de executare a pedepselor. În recursurile inculpaților, aceștia au solicitat admiterea, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 10, 12 și 14 C. proc. pen. și pe cale de consecință respingerea recursului parchetului. În principal s-a solicitat casarea hotărârii recurate și trimiterea spre rejudecare, motivat de faptul că instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la unele probe administrate (declarație martor N. și S.C.), în subsidiar, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de tentativă la înșelăciune și uz de fals. S-a susținut că s-a urmărit inducerea în eroare a societății de asigurări, însuși agentul de asigurare a trecut pe dosarul de daune ca persoană păgubită pe inculpatul B.G.C., fără a solicita vreo împuternicire inculpatului P.R.M.

Referitor la infracțiunea de uz de fals s-a susținut că nu poate exista decât în condițiile în care s-ar fi comis anterior una din infracțiunile de fals material prevăzută de art. 288, 289 și 291 C. pen. și ca atare se impune achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. În sfârșit s-a solicitat reindividualizarea pedepselor în sensul acordării unei eficiențe sporite criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72, 74 C. pen. cu menținerea dispozițiilor art. 81 C. pen. pentru inculpați (O.E.R. și B.D.C.) și prin reținerea de circumstanțe atenuante în sarcina inculpaților P.R.M. și B.G.C. și ca modalitate de executare a pedepselor, aplicarea art. 81 C. pen. Prealabil examinării pe fond a recursurilor, Înalta Curte constată următoarele: - în primă instanță, cu acordul lor, inculpații B.D.C., O.E.R., P.R.M.

și B.G.C. beneficiind de asistență juridică a unui apărător ales iar inculpatul B.G.C. asistat de avocat E.A., au fost ascultați. Instanța a administrat probatoriul propus prin actul de sesizare precum și cel propus în cursul judecății, iar înainte la trecerea la dezbateri, acuzarea și apărarea au menționat că nu au alte cereri și nici nu mai solicită probe noi. - în apel, inculpații O.E.R., P.R.M. și B.G.C. având pe rând cuvântul, și-au exercitat „dreptul la tăcere” procedându-se la ascultarea inculpatului C.N., care a fost de acord să dea declarație. De asemenea, inculpații au beneficiat de asistență juridică a unor apărători aleși și înainte de a se trece la dezbateri, apărarea și acuzarea au susținut că nu formulează cereri prealabile și nu au solicitat probe noi.

- în recurs, inculpatul C.N. a fost ascultat declarația sa fiind atașată la dosar; s-au încheiat procese-verbale privind pe ceilalți inculpați, aceștia fiind asistați de apărători desemnați din oficiu iar la termenul din 13 decembrie 2012 de apărători aleși și de apărători desemnați din oficiu. La termenul din 13 decembrie 2012 s-au depus concluzii scrise la dosar de către apărători și totodată nu s-au propus probe noi, nemaifiind formulate cereri prealabile trecerii la dezbateri. Examinând pe fond recursurile, Înalta Curte reține următoarele: La dosar au fost depuse motive scrise de recurs acestea fiind expuse de către avocați în cursul dezbaterilor, astfel cum s-a menționat în partea introductivă.

Recursurile vor fi respinse pentru următoarele considerente: Analizând ansamblul probator administrat în cauză, Curtea constată că s-a făcut o corectă încadrare juridică a faptelor și o justă individualizare a pedepselor dar și sub aspectul modalității de executare. Cu referire la motivele de recurs susținute de către procuror, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că în mod corect a fost stabilită situația de fapt de instanța fondului în baza probelor legal administrate și temeinic apreciate, din care rezultă fără dubii că inculpatul C.N. a întocmit actele la care face referire actul de inculpare fără a avea cunoștință de înțelegerea coinculpaților P.R.M. și Z.I.B., de fraudare a asiguratorului în scopul încasării unui folos material injust, reprezentând contravaloarea reparațiilor autoturismului.

Astfel, din probele dosarului, rezultă că la data de 28 decembrie 2005, inculpatul P.R.M. conducând autoturismul în direcția comunei Dragoslavele-Argeș în direcția Brașov, datorită condițiilor nefavorabile și a vitezei neadaptate, a scăpat de sub control mașina, a derapat și a intrat pe trotuarul din partea dreaptă în direcția Brașov, distrugând o cișmea, un gard și un stâlp electric, după care s-a răsturnat. În autoturism, care era proprietatea inculpatului B.G.C. se mai afla coinculpatul O.E.R. Rezultă de asemenea, că la scurt timp după accident, la fața locului a ajuns inculpatul C.N., agent de poliție la postul de poliție Dragoslavele și martorii P.G. și M.T. Conform declarațiilor inculpatului C.N., pe tot parcursul procesului penal, coinculpatul P.R.M.

a susținut că, accidentul s-a produs datorită faptului că a fost avariat de un alt autoturism. În același sens declarând și inculpatul P.R.M. la postul de poliție, în seara zilei de 28 decembrie 2005 unde s-a prezentat și pe baza afirmațiilor acestuia, i-a fost emisă autorizația de către inculpatul C.N., în care au fost consemnate avariile suferite de autoturismul implicat în accident. De asemenea, reiese din actele dosarului că a doua zi, respectiv pe 29 decembrie 2005 inculpatul P.R.M.

a sesizat evenimentul rutier la SC A. SA, declarând în același sens, respectiv că în accident au fost implicate două autovehicule, în baza declarațiilor fiind întocmite actele necesare în vedere recuperării pagubelor: o declarație olografă a inculpatului, un formulat tip „declarație accident”, copie a actului de identitate aparținând inculpatului Z.I.B., despre care s-a susținut că este conducătorul autoutilitarei implicată în accident și o declarație în care acesta din urmă descrie în mod nereal cum s-a produs evenimentul rutier. În baza aceleași rezoluții infracționale, în ziua următoare celor arătate mai sus, cei doi inculpați (P.R.M. și Z.I.B.) s-au prezentat la postul de poliție Dragoslavele, unde în fața coinculpatului C.N.

au declarat în același sens, urmare celor declarate de inculpatul C.N., a eliberat o nouă autorizație din 30 decembrie 2005 în vederea efectuării reparațiilor. Față de cele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că simplele supoziții în sensul că inculpatul C.N. ar fi trebuit să-și dea seama că în realitate în accidentul rutier a fost implicat doar autoturismul, ne pot conduce la concluzia că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii pentru care s-a dispus trimiterea în judecată. Aceasta cu atât mai mult cu cât, potrivit atribuțiilor de serviciu ale agentului de poliție, nu exista obligația ca inculpatul C.N. să se deplaseze la locul accidentului pentru a constata personal cele petrecute, întrucât nu a fost vorba de un eveniment soldat cu vătămarea corporală a vreunei persoane.

Pe de altă parte, cu privire la proba invocată de acuzare, respectiv declarația dată de martorul D.C.G., în faza de urmărire, în faza de urmărire penală, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, acest martor nu a putut relata discuția dintre inculpații P.R.M. și C.N., întrucât deși a fost de față, nu a auzit ce au discutat cei doi. Referitor la primul motiv de recurs invocat de recurenții intimați-inculpați în sensul trimiterii cauzei spre rejudecare la instanța de apel, întrucât au fost ignorate probele administrate de apărare, Înalta Curte de Casație și Justiție reține, din analiza hotărârilor atacate că atât instanța fondului cât și instanța de control judiciar au analizat toate probele existente la dosar, așa încât acest motiv nu are suport în actele dosarului.

În aceeași ordine de idei, analizând solicitarea inculpaților de a se dispune admiterea întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că apărările formulate sunt nefondate, fiind infirmate de cercetarea efectuată în cauză. Astfel, contrar susținerilor inculpaților, martorii din lucrări nu și-au schimbat declarațiile, ei doar nu au mai dat declarații în legătură cu producerea evenimentului rutier, această poziție a martorilor urmând a fi privită prin prisma intervalului mare de timp care s-a scurs de la momentul evenimentelor și până la audierea lor de către instanță, însă toți martorii au precizat că-și mențin declarațiile date în faza de urmărire penală, în care au precizat că un singur autoturism, a fost antrenat în accident.

În ceea ce privește apărarea inculpaților prin care se solicită reindividualizarea pedepselor aplicate și modalitatea de executare a acestora, Înalta Curte reține că, în cauză au fost respectate cerințele legale prevăzute de dispozițiile art. 72 C. proc. pen., raportat la modalitatea concretă în care inculpații au încercat să obțină un folos injust și de asemenea, să îngreuneze înfăptuirea actului de justiție. Pe care de consecință, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate recursurile declarate de parchet și inculpați. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și de inculpații P.R.M., B.G.C., B.D.C. și O.E.R., împotriva deciziei penale nr. 46/A din 14 aprilie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind și pe intimații inculpați Z.I.B. și C.N. Obligă recurenții inculpați P.R.M., B.G.C., B.D.C. și O.E.R. la plata sumei de câte 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat Z.I.B., în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat C.N., în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 17 ianuarie 2012.