ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 68/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 68/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor

de față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 310 din 18 octombrie 2010, Tribunalul Argeș l-a condamnat pe inculpatul

P.R.M., fără antecedente penale, la:

- 2 ani închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la înșelăciune, prevăzută și

pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen.;

- 6 luni închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals prevăzută și pedepsită de art. 291

C. pen.

În baza art. 33 și 34

C. pen., au fost contopite pedepsele și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea

mai grea, de 2 ani închisoare.

A fost condamnat și

inculpatul B.G.C., fără antecedente penale, la:

- 2 ani închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tentativă la înșelăciune

prevăzută și pedepsită de art. 26 raportat la art. 20 C. pen. și la art. 215

alin. (1), (2), (3) C. pen.;

- 1 an închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută și pedepsită

de art. 260 C. pen.

În baza art. 33 și 34

C. pen., s-au contopit pedepsele și a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea

mai grea, de 2 ani închisoare.

A fost condamnat

inculpatul Z.I.B., fără antecedente penale, la:

- 2 ani închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tentativă la înșelăciune

prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 20 C. pen. și la

art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen.;

- 6 luni închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals prevăzută și pedepsită de art. 291

C. pen., raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000;

- 6 luni închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, prevăzută și pedepsită de

art. 292 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 33 și 34

C. pen., au fost contopite pedepsele și i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea

mai grea, de 2 ani închisoare.

În baza art. 81 C.

pen., instanța de fond a dispus suspendarea condiționată a executării

pedepselor aplicate inculpaților, fixându-se termen de încercare de câte 4 ani,

pentru fiecare inculpat.

S-a atras atenția

inculpaților cu privire la dispozițiile art. 83 C. pen.

Au fost condamnați

inculpații O.E.R., fără antecedente penale, și B.D.C., fără antecedente penale,

la câte:

- 1 an și 6 luni

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută și

pedepsită de art. 260 C. pen.;

- 6 luni închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea infractorului prevăzută și

pedepsită de art. 264 C. pen. raportat la art. 17 lit. a) din Legea nr.

78/2000.

În baza art. 33 și 34

C. pen., au fost contopite pedepsele și s-a aplicat inculpaților pedeapsa cea

mai grea, de 1 an și 6 luni închisoare.

În baza art. 81 C.

pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor aplicate

inculpaților, pe durata unui termen de încercare de câte 3 ani și 6 luni,

pentru fiecare inculpat.

S-a atras atenția

inculpaților asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

În baza art. 11 pct.

2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a fost achitat

inculpatul C.N., fără antecedente penale, pentru faptele prevăzute și pedepsite

de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 cu modificările și completările

ulterioare, raportat la art. 246 C. pen. și art. 17 lit. c) din Legea nr.

78/2000 raportat la art. 289 C. pen.

S-a dispus anularea

actelor false.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că la data de 28

decembrie 2005, inculpații P.R.M. și O.E.R. s-au deplasat cu autoturismul pe

raza comunei Dragoslavele, județul Argeș, proprietarul autoturismului fiind

inculpatul B.G.C., în condiții de ploaie, iar pe carosabil se acumulase apă și

bucăți de gheață.

După ce a trecut

podul de pe râul Dâmbovița în direcția Brașov, cantitatea de apă acumulată era

mult mai mare, întrucât zona era situată mai jos față de trotuar, iar

inculpatul P.R.M. circula cu o viteză neadecvată condițiilor de trafic;

observând balta de apă ce se formase, inculpatul a încercat să frâneze, după

care a derapat, a intrat pe trotuarul de pe partea dreaptă în direcția Brașov,

distrugând o cișmea de apă, un gard și un stâlp electric, apoi s-a răsturnat pe

partea conducătorului auto. În acel moment, pe stradă nu circula nici un

autoturism din nicio direcție.

În seara zilei de 28

decembrie 2005, inculpatul P.R.M. s-a deplasat la postul de poliție al comunei

Dragoslavele, unde inculpatul C.N. a eliberat autorizația, în care au fost

consemnate avariile produse autoturismului.

Deoarece autoturismul

implicat în accident nu avea asigurare, inculpatul P.R.M. a luat legătura cu

inculpatul B.G.C., vărul său, care era angajat la SC L.C.T. SRL, unde era

patron inculpatul B.D.C., și împreună au hotărât să implice în accidentul

rutier o autoutilitară a firmei sus-menționate care avea asigurare, în vederea

întocmirii dosarului pentru încasarea contravalorii reparațiilor autoturismului

de la asigurătorul SC A. SA.

La data de 29

decembrie 2005, inculpatul P.R.M. s-a deplasat la partea vătămată asigurător și

a sesizat evenimentul rutier produs în data de 28 decembrie 2005, în care a

fost implicat autoturismul, iar pe parcursul audierilor, atât el cât și

inculpatul Z.I.B. au precizat că în accident ar fi fost implicat și alt

autoturism.

După o zi, la data de

30 decembrie 2005, inculpații P.R.M. și Z.I.B. au mers la postul de poliție

Dragoslavele, unde ultimul a afirmat în fals că în ziua de 28 decembrie 2005,

orele 16:00, în timp ce se deplasa cu autoutilitara, pe raza comunei

Dragoslavele ar fi depășit axul central al străzii și ar fi acroșat

autoturismul, care s-a răsturnat.

În această

împrejurare, inculpatul C.N. a eliberat autorizația din 30 decembrie 2005, în

care se consemnează avariile ce s-ar fi produs autoturismului, condus de

inculpatul Z.I.B. Autorizația a fost eliberată pe baza susținerilor

inculpatului Z.I.B. care, cu ocazia încheierii procesului - verbal de

contravenție din 30 decembrie 2005, a declarat că recunoaște și regretă fapta.

S-a notat de către

judecătorul fondului că verificarea la fața locului nu era obligatorie,

deoarece din accidentul petrecut la 28 decembrie 2005 nu au rezultat victime.

Autoturismul poseda

polița, valabilă până la 22 iunie 2006, iar conducătorul auto inculpatul Z.I.B.

a consimțit ca reparația autoturismului să fie suportată de SC A. SA,

întocmindu-se autorizația de reparație din 28 decembrie 2005.

La începutul lunii

ianuarie 2006, inculpatul P.R.M. s-a deplasat la SC R.F. SRL, județul Argeș,

care are ca obiect de activitate reparații auto, și l-a determinat pe

învinuitul N.F., administratorul acestei societăți, să-i elibereze un deviz

fictiv de reparare a autoturismului, precizându-i că acest autoturism se află

în București, că este deja reparat în regie proprie, iar devizul îi este

necesar pentru a încasa bani de la asigurări.

Învinuitul N.F. a

emis comanda din 06 ianuarie 2006, în care este consemnat că automobilul papuc

proprietatea inculpatului Z.I.B. are de făcut anumite reparații, iar la data de

16 ianuarie 2006 a întocmit factura fiscală, în care a consemnat că reparațiile

au valoarea de 22.800 lei.

Cercetările au

dovedit că martorul S.C., singurul tinichigiu angajat al acestei societăți, nu

a reparat vreun autovehicul camionetă de culoare vișinie înmatriculat în județul

Brașov, în perioada 29 decembrie 2005 – 09 ianuarie 2006 și după această

perioadă.

Partea vătămată SC A.

SA Pitești a comunicat cu adresa din 26 iunie 2006 că la data de 29 decembrie

2005 s-a prezentat la sediul societății inculpatul P.R.M., care a sesizat

evenimentul rutier din data de 28 decembrie 2005, în care ar fi fost implicat

autoturismul și a solicitat plata despăgubirilor în sumă de 35.889 lei, care nu

au fost acordate, datorită unei tentative de fraudă în dauna societății.

Martorii D.C.D. și V.Ș.

au fost de față când s-a produs evenimentul rutier, confirmând că el a avut loc

pe fondul faptului că autoturismul a circulat cu viteză, iar martorul N.C., șef

de garaj la SC L.C.T. SRL a fost sunat telefonic de inculpatul B.D.C., care i-a

solicitat să-i dea unei persoane care dorește să se angajeze la societatea sa

autoutilitara, martorului rămânându-i cheile și autoturismul, iar după

sărbătorile de iarnă a găsit autoturismul în fața garajului.

Totodată, tribunalul

a observat că înregistrările convorbirilor telefonice au fost făcute în

condiții de legalitate, pe baza autorizației emise de Tribunalul Argeș, iar

apărările inculpaților, potrivit cărora ar fi nelegale aceste interceptări, nu

au nici un suport. Din convorbirile înregistrate a rezultat că inculpații

P.R.M. și B.G.C. au încercat să demonstreze implicarea inculpatului Z.I.B. în

accidentul rutier din seara zilei de 28 decembrie 2005, iar acest din urmă

inculpat a fost atenționat de sora sa să nu mai intre în combinații cu persoane

dubioase și să nu mai încerce să-l ajute pe inculpatul P.R.M. în activitatea

infracțională desfășurată.

De asemenea,

discuțiile purtate de inculpatul B.G.C. și vărul său, P.G.C., care este fratele

inculpatului P.R.M., au demonstrat că autoturismul nu a fost implicat în accidentul

rutier din 28 decembrie 2005.

Pe timpul urmăririi

penale, inculpatul O.E.R., în calitate de martor, a făcut afirmații mincinoase,

declarând că în seara zilei de 28 decembrie 2005 ar fi fost implicată în

accidentul de circulație autoutilitara; de asemenea, inculpatul B.D.C., tot în

calitate de martor, a afirmat că i-ar fi înmânat inculpatului Z.I.B.

autoturismul la sfârșitul anului 2005 și că acest autovehicul ar fi fost

implicat în accidentul rutier din data de 28 decembrie 2005.

Nu a fost primită apărarea

inculpatului, în sensul că nu ar fi fost în țară la data săvârșirii faptei,

deoarece din actele depuse la dosarul instanței, privind ieșirile și intrările

în țară, rezultă că la data la care a declarat în calitate de martor era în

țară și a semnat această declarație.

De asemenea,

infracțiunea de tentativă la înșelăciune este pedepsită, potrivit art. 20 alin.

(2) C. pen., text potrivit căruia există tentativă și în cazul în care

consumarea infracțiunii nu a fost posibilă datorită insuficienței sau defectuozității

mijloacelor folosite, ori datorită împrejurării că în timpul când s-au săvârșit

actele de executare, obiectul lipsea de la locul unde făptuitorul credea că se

află, atunci când imposibilitatea de consumare a infracțiunii este datorată

modului cum a fost concepută executarea.

Dispozițiile art. 20

alin. (3) C. pen. ar putea fi reținute numai în cazul înșelăciunii săvârșite cu

ajutorul unui fals grosolan, care ar fi putut fi observat de oricine, ceea ce

nu este cazul în speța de față.

Fiind făcută dovada

vinovăției inculpaților P.R.M., B.G.C., Z.I.B., O.E.R. și B.D.C. în săvârșirea

infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată, s-a dispus condamnarea

lor.

Totodată, instanța a

constatat că actele întocmite de inculpatul C.N., și anume procesul-verbal de

sancționare și autorizația din 30 decembrie 2005, au fost emise pe baza

susținerilor inculpatului Z.I.B., care a recunoscut și a regretat fapta.

Cum din convorbirile

telefonice interceptate nu a rezultat vreo înțelegere între inculpatul C.N. și

ceilalți inculpați, în scopul de a-l induce în eroare pe asigurător, nu sunt

întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care s-a dispus

trimiterea în judecată a acestui inculpat, sub aspectul laturii subiective.

În drept, faptele

inculpatului P.R.M., de a fi încercat să inducă în eroare pe partea vătămată SC

A. SA Pitești prin prezentarea unor documente justificative nereale, cu scopul

de a obține pentru sine și pentru inculpatul B.G.C. un folos material injust,

constând în încasarea sumei de 35.889 lei, activitate infracțională întreruptă

din motive independente de voința sa, și anume de diligența reprezentanților

părții vătămate, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de

înșelăciune și de uz de fals, prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 215

alin. (1), (2), (3) C. pen. și de art. 291 C. pen.

Faptele inculpatului

B.G.C. care, în baza unei înțelegeri prealabile cu inculpații P.R.M., Z.I.B. și

B.D.C., l-a ajutat pe inculpatul P.R.M. să obțină un folos material injust

pentru sine, în încercarea de a induce în eroare pe reprezentanții părții

vătămate, încercare rămasă în faza de tentativă, ca urmare a diligenței depuse

de asigurător, și care a făcut afirmații mincinoase în calitate de martor,

întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la tentativă

de înșelăciune și ale infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 26

C. pen. raportat la art. 20 C. pen. și art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. și

de art. 260 C. pen.

Faptele inculpatului

Z.I.B., de a fi acceptat participarea sa în așa-zisul accident de circulație

petrecut la data de 28 decembrie 2005 și de a fi semnat înscrisurile false care

au stat la baza dosarului de despăgubiri auto depus la societatea de asigurări

SC A. SA Pitești, în scopul de a obține pentru inculpații B.G.C. și P.R.M. un

folos material injust, cum și fapta de a fi propus ca probă și de a fi predat

organelor de urmărire penală înscrisul falsificat de către învinuitul N.F.,

întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de complicitate la

tentativă la înșelăciune, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 20 C.

pen. și la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., de uz de fals, prevăzută de

art. 291 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, de fals în

declarații, prevăzută de art. 292 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea

nr. 78/2000.

Faptele inculpatului

O.E.R., care în calitate de martor a făcut afirmații mincinoase în cauza

penală, declarând că în seara zilei de 28 decembrie 2005 a fost implicată în

accidentul de circulație autoutilitara, condusă de inculpatul Z.I.B.,

declarația fiind făcută în scopul îngreunării sau zădărnicirii urmăririi penale

care se efectua față de ceilalți inculpați, întrunesc elementele constitutive

ale infracțiunilor de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 C. pen. și de

favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen. raportat la art. 17

lit. a) din Legea nr. 78/2000.

În fine, faptele

inculpatului B.D.C., de a fi făcut în calitate de martor afirmații mincinoase,

anume că i-ar fi înmânat inculpatului Z.I.B. autoturismul la sfârșitul anului

2005 și că ar fi fost implicat în accidentul rutier din data de 28 decembrie

2005, afirmații în baza cărora inculpatul C.N., în calitate de agent de poliție

cu atribuțiuni de poliție judiciară, a întocmit procesul-verbal din 31

decembrie 2005, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de

mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 C. pen. și de favorizarea

infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen. raportat la art. 17 lit. a) din

Legea nr. 78/2000.

Împotriva acestei

hotărâri, în termen legal au declarat apel: Parchetul de pe lângă Tribunalul

Argeș și inculpații P.R.M., B.G.C., O.E.R., B.D.C. și Z.I.B., criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând desființarea.

În apelul său,

procurorul a invocat următoarele motive:

1) instanța de fond a

reținut în mod greșit că inculpatul C.N. nu se face vinovat de săvârșirea

faptelor pentru care a fost cercetat;

2) pedepsele aplicate

coinculpaților sunt prea mici și nu corespund pe deplin gradului de pericol

social al faptelor.

Cu ocazia susținerii

apelului, procurorul a solicitat a se dispune schimbarea încadrării juridice

dată faptelor de săvârșirea cărora este acuzat inculpatul C.I., în

infracțiunile prevăzute de art. 15 combinat cu art. 13

2

din Legea

nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen. și art. 17 lit. c) din Legea nr.

78/2000 raportat la art. 289 C. pen.

În situația în care

critica vizând achitarea nu va fi primită, procurorul a invocat prevederile

art. 336 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., declarând că pune în mișcare acțiunea

penală împotriva inculpaților Z.I.B. și P.R.M., pentru comiterea de către

aceștia și a infracțiunilor prevăzute de art. 31 alin. (2) C. pen., art. 15

combinat cu art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 289 C.

pen.

A susținut procurorul

că cei în cauză, prin declarațiile mincinoase făcute în cauza instrumentată de

agentul de poliție, l-au determinat pe acesta să întocmească un proces–verbal

de constatare a contravenției în care să menționeze date necorespunzătoare

realității.

Apelantul – inculpat

P.R.M. a formulat, la rândul său, următoarea critică: greșit s-a hotărât

condamnarea sa pentru săvârșirea tentativei la înșelăciune, soluția corectă

fiind, în opinia sa, aceea de achitare, în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen.,

prin aplicarea prevederilor art. 20 alin. (3) C. pen., privitoare la tentativa

absolut improprie.

În subsidiar,

apelantul a solicitat ca achitarea să fie pronunțată în temeiul art. 10 lit. d)

C. proc. pen., pe motiv că nu sunt întrunite elementele constitutive ale

infracțiunilor de tentativă la înșelăciune și de uz de fals, iar în cazul în

care nu se va dispune achitarea, a se reindividualiza pedepsele, acordându-se o

eficiență sporită circumstanțelor sale personale și aplicându-se art. 74 alin.

(1) lit. a) C. pen.

Aceste critici au

fost motivate în sensul că ar fi fost ignorate probele administrate în cursul

cercetării judecătorești, fiind luate în considerare doar cele administrate în

cursul urmăririi penale. Or, interceptările telefonice sunt, în opinia

acestuia, ilegale și ele nu se coroborează cu niciuna din celelalte probe.

Instanța de fond a

redus în mod absurd situația aplicării art. 20 alin. (3) C. pen. la o singură

ipoteză, fără a lua în calcul că în cazul de față neconsumarea infracțiunii se

datorează modului greșit de concepere a săvârșirii ei.

S-a omis împrejurarea

că apelantul nici măcar nu făcea parte din categoria persoanelor păgubite,

îndreptățite a primi despăgubiri.

Consideră apelantul

că era îndreptățit a beneficia de prevederile art. 74 lit. a) C. pen., cu

consecința reducerii pedepselor sub minimul special.

Apelantul – inculpat

B.G.C. a contestat probele administrate în cursul urmăririi penale, specificând

că autorizația de interceptare a convorbirilor telefonice a fost dată anterior

datei de 18 aprilie 2007, dată la care a fost începută urmărirea penală

împotriva sa.

De asemenea, acesta a

susținut că instanța de fond a ignorat probele pe care le-a administrat

nemijlocit, referindu-se doar la declarațiile pe care martorii le-au dat în

faza de urmărire penală și procedând la o greșită interpretare a acestora, cu

consecința pronunțării unei hotărâri nelegale și netemeinice de condamnare.

Cum apelantul –

inculpat nu s-a prezentat la societatea de asigurări împreună cu coinculpatul

P.R.M., nu s-a formulat nicio cerere de despăgubiri, nu a condus niciuna din

mașinile implicate în accident și nu i-a pus la dispoziție niciun autoturism

acestuia, deci nu există ajutorul dat în săvârșirea vreunei fapte penale.

De aceea, a

concluzionat apelantul că s-ar fi impus achitarea sa, în temeiul art. 10 lit.

d) C. proc. pen.

În final, apelantul a

criticat și condamnarea sa pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă,

susținând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia, întrucât

în declarația sa a relatat doar împrejurările cunoscute de la vărul său, P.R.M.

În subsidiar, cel în

cauză a solicitat a-i fi reduse pedepsele, precum și a se reține în favoarea sa

circumstanța prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.

Apelantul – inculpat

B.D.N. a solicitat, la rândul său, a se dispune achitarea, în conformitate cu

art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât s-a procedat la o greșită interpretare

a probelor, iar asupra altora instanța de fond nu s-a pronunțat, fapt ce a avut

drept consecință pronunțarea unei hotărâri netemeinice și nelegale cu privire

la obiectul învinuirii.

Astfel, arată că nu

sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de mărturie mincinoasă,

deoarece declarația sa nu se referă la împrejurări esențiale soluționării

cauzei, asupra cărora să fi fost întrebat, iar cu privire la fapta de

favorizare a infractorului nu există nici o motivare de fapt sau de drept a

instanței. Descrierea acestei fapte este superficială, reținându-se global că

le-ar fi acordat coinculpaților un ajutor, fără a se indica în ce ar consta

acesta.

Apelantul a relevat

că declarația sa de martor a fost dată la 16 iunie 2006, iar începerea

urmăririi penale împotriva inculpaților P.R.M., Z.I.B., C.N. și B.G.C. s-a

dispus la data de 27 iunie 2006, așadar ulterior audierii sale.

Or, ajutorul dat

pentru a îngreuna sau a zădărnici urmărirea penală se referă la ajutorul

acordat infractorilor în intervalul de timp de la momentul începerii urmăririi

penale până la trimiterea lor în judecată, pentru întârzierea sau eludarea

cercetărilor organelor de urmărire penală.

Constatându-se că nu

sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor imputate inculpatului

C.N., a dispărut și suportul probator pentru dovedirea elementelor constitutive

ale infracțiunilor de mărturie mincinoasă și favorizarea infractorului,

reținute în sarcina sa.

Greșit s-a apreciat

că interceptările convorbirilor telefonice au fost obținute legal, atâta vreme

cât prin deciziile Curții Constituționale s-a hotărât că actele premergătoare,

fiind situate în afara procesului penal, nu constituie mijloace de probă.

Apelantul – inculpat

O.E.R. a solicitat instanței de control judiciar a se dispune achitarea sa

pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă și favorizarea infractorului,

indicând același temei de drept, și anume art. 10 lit. d) C. proc. pen. și a

formulat a cerere subsidiară, aceea de a fi redus cuantumul pedepselor care

i-au fost aplicate.

El a criticat modul

de obținere a probelor în cursul urmăririi penale, întrucât dispozițiile art.

91

1

– 91

6

C. proc. pen. nu permit administrarea

mijloacelor de probă în afara procesului penal, adică în faza actelor

premergătoare.

Totodată, a invocat

faptul că instanța a luat în considerare în mod greșit numai probele

administrate în cursul urmăririi penale și le-a ignorat pe cele din cursul

cercetării judecătorești, iar asupra unora dintre probe nici nu s-a pronunțat.

Condamnarea sa este

nelegală, întrucât în speță nu sunt întrunite elementele constitutive ale

infracțiunilor de mărturie mincinoasă și de favorizarea infractorului.

Afirmațiile presupus

a fi mincinoase nu au relevanță penală și nu se referă la împrejurări esențiale

care privesc aspectele principale ale faptelor reținute a fi săvârșite de

sarcina inculpaților P.R.M., Z.I.B. și C.N.

În plus, în opinia

apelantului motivarea soluției de achitare a inculpatului C.N. are caracter

contradictoriu față de motivarea soluției de condamnare a sa, în condițiile în

care infracțiunile reținute în sarcina sus-numitului constituiau situația

premisă necesară (mijlocul fraudulos).

Și acest apelant –

inculpat a formulat o cerere subsidiară de reducere a cuantumului pedepselor,

cu reținerea prevederilor art. 74 lit. a) C. pen.

Apelantul – inculpat

Z.I.B. a solicitat desființarea sentinței, cu consecința reducerii pedepselor

aplicate, ținându-se seama de gradul de pericol social redus al faptelor, de

împrejurarea că nu are antecedente penale, iar ancheta socială pe care a

depus-o dovedește starea materială precară a familiei sale.

Prin decizia penală

nr. 46/A din 14 aprilie 2011, Curtea de Apel Pitești și pentru cauze cu minori

și de familie a dispus:

„Respingerea cererii

de soluționare a încadrării juridice, formulată de procuror.

S-au respins ca

nefondate apelurile declarate de inculpați și de către Parchetul de pe lângă

Tribunalul Argeș, cu obligarea inculpaților-recurenți la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de control judiciar a reținut în esență că, nu s-a

probat împrejurarea că polițistul a cunoscut situația reală iar pe de altă

parte că eliberarea autorizației se emitea fără alte demersuri ce ar fi trebuit

a fi făcute ci numai pe baza celor declarate de șoferi în prezența sa.

De asemenea că

potrivit probelor admise, inclusiv a proceselor-verbale de redare a

discuțiilor, relevă fără dubiu vinovăția celorlalți coinculpați în cauză,

contrar susținerilor acestora.

Referitor la

extinderea pe fond, s-a motivat că nu s-au descoperit date cu privire la

săvârșirea altor fapte penale având legătură cu infracțiunea dedusă judecății

și de asemenea că nu sunt argumente pentru a se dispune schimbarea încadrării

juridice a faptelor.

În sfârșit, că

pedepsele aplicate inculpaților sunt judicios individualizate.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și

inculpații P.R.M., B.G.C., B.D.C. și O.E.R.

Parchetul, prin

motivele de recurs scrise, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii

pronunțate invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct.

18, 14 și 12 C. proc. pen.

În susținerea orală

și motivelor scrise, procurorul a precizat că nu înțelege să susțină motivul

doi de recurs (385

9

pct. 12 C. proc. pen.).

Potrivit cazului de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., s-a susținut că

în mod greșit s-a dispus achitarea inculpatului C.N., încălcându-se atribuțiile

de serviciu, întrucât potrivit art. 223 alin. (1) lit. d) din M.O. 85/2003,

autorizațiile se emit după întocmirea documentelor de constatare care se

eliberează pe baza declarațiilor scrise ale celor implicați, or, autorizația

emisă inculpatului P.R.M. este din 28 decembrie 2005, procesul verbal de contravenție

din 30 decembrie 2005 și autorizația emisă conducătorului este din 30 decembrie

2005, ceea ce însemnă că inculpatul C.N. acordând termen de 48h a permis

celorlalți inculpați să se pună de acord asupra declarațiilor ce le vor da,

prezentând alte situații decât cele reale. S-a susținut că o probă elocventă în

susținerea greșitei achitări este dată de depoziția martorilor P. și M. care

printre altele au susținut că repararea gardului s-a făcut de inculpatul P.R.M.

În sfârșit, că

pedepsele aplicate trebuiesc majorate iar referitor la inculpatul Z.I.B. și

schimbarea modalității de executare a pedepselor.

În recursurile

inculpaților, aceștia au solicitat admiterea, invocând cazurile de casare

prevăzute de art. 385

9

pct. 10, 12 și 14 C. proc. pen. și pe cale de

consecință respingerea recursului parchetului.

În principal s-a

solicitat casarea hotărârii recurate și trimiterea spre rejudecare, motivat de

faptul că instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la unele probe

administrate (declarație martor N. și S.C.), în subsidiar, că nu sunt întrunite

elementele constitutive ale infracțiunilor de tentativă la înșelăciune și uz de

fals. S-a susținut că s-a urmărit inducerea în eroare a societății de

asigurări, însuși agentul de asigurare a trecut pe dosarul de daune ca persoană

păgubită pe inculpatul B.G.C., fără a solicita vreo împuternicire inculpatului

P.R.M.

Referitor la

infracțiunea de uz de fals s-a susținut că nu poate exista decât în condițiile

în care s-ar fi comis anterior una din infracțiunile de fals material prevăzută

de art. 288, 289 și 291 C. pen. și ca atare se impune achitarea în baza art. 10

lit. d) C. proc. pen.

În sfârșit s-a

solicitat reindividualizarea pedepselor în sensul acordării unei eficiențe

sporite criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72, 74 C. pen. cu

menținerea dispozițiilor art. 81 C. pen. pentru inculpați (O.E.R. și B.D.C.) și

prin reținerea de circumstanțe atenuante în sarcina inculpaților P.R.M. și

B.G.C. și ca modalitate de executare a pedepselor, aplicarea art. 81 C. pen.

Prealabil examinării

pe fond a recursurilor, Înalta Curte constată următoarele:

- în primă instanță,

cu acordul lor, inculpații B.D.C., O.E.R., P.R.M. și B.G.C. beneficiind de

asistență juridică a unui apărător ales iar inculpatul B.G.C. asistat de avocat

E.A., au fost ascultați.

Instanța a

administrat probatoriul propus prin actul de sesizare precum și cel propus în

cursul judecății, iar înainte la trecerea la dezbateri, acuzarea și apărarea au

menționat că nu au alte cereri și nici nu mai solicită probe noi.

- în apel, inculpații

O.E.R., P.R.M. și B.G.C. având pe rând cuvântul, și-au exercitat „dreptul la

tăcere” procedându-se la ascultarea inculpatului C.N., care a fost de acord să

dea declarație.

De asemenea,

inculpații au beneficiat de asistență juridică a unor apărători aleși și

înainte de a se trece la dezbateri, apărarea și acuzarea au susținut că nu

formulează cereri prealabile și nu au solicitat probe noi.

- în recurs,

inculpatul C.N. a fost ascultat declarația sa fiind atașată la dosar; s-au încheiat

procese-verbale privind pe ceilalți inculpați, aceștia fiind asistați de

apărători desemnați din oficiu iar la termenul din 13 decembrie 2012 de

apărători aleși și de apărători desemnați din oficiu.

La termenul din 13

decembrie 2012 s-au depus concluzii scrise la dosar de către apărători și

totodată nu s-au propus probe noi, nemaifiind formulate cereri prealabile

trecerii la dezbateri.

Examinând pe fond

recursurile, Înalta Curte reține următoarele:

La dosar au fost

depuse motive scrise de recurs acestea fiind expuse de către avocați în cursul

dezbaterilor, astfel cum s-a menționat în partea introductivă.

Recursurile vor fi

respinse pentru următoarele considerente:

Analizând ansamblul

probator administrat în cauză, Curtea constată că s-a făcut o corectă încadrare

juridică a faptelor și o justă individualizare a pedepselor dar și sub aspectul

modalității de executare.

Cu referire la

motivele de recurs susținute de către procuror, Înalta Curte de Casație și

Justiție reține că în mod corect a fost stabilită situația de fapt de instanța

fondului în baza probelor legal administrate și temeinic apreciate, din care

rezultă fără dubii că inculpatul C.N. a întocmit actele la care face referire

actul de inculpare fără a avea cunoștință de înțelegerea coinculpaților P.R.M.

și Z.I.B., de fraudare a asiguratorului în scopul încasării unui folos material

injust, reprezentând contravaloarea reparațiilor autoturismului.

Astfel, din probele

dosarului, rezultă că la data de 28 decembrie 2005, inculpatul P.R.M. conducând

autoturismul în direcția comunei Dragoslavele-Argeș în direcția Brașov,

datorită condițiilor nefavorabile și a vitezei neadaptate, a scăpat de sub

control mașina, a derapat și a intrat pe trotuarul din partea dreaptă în

direcția Brașov, distrugând o cișmea, un gard și un stâlp electric, după care

s-a răsturnat.

În autoturism, care

era proprietatea inculpatului B.G.C. se mai afla coinculpatul O.E.R.

Rezultă de asemenea,

că la scurt timp după accident, la fața locului a ajuns inculpatul C.N., agent

de poliție la postul de poliție Dragoslavele și martorii P.G. și M.T.

Conform declarațiilor

inculpatului C.N., pe tot parcursul procesului penal, coinculpatul P.R.M. a

susținut că, accidentul s-a produs datorită faptului că a fost avariat de un

alt autoturism. În același sens declarând și inculpatul P.R.M. la postul de

poliție, în seara zilei de 28 decembrie 2005 unde s-a prezentat și pe baza

afirmațiilor acestuia, i-a fost emisă autorizația de către inculpatul C.N., în

care au fost consemnate avariile suferite de autoturismul implicat în accident.

De asemenea, reiese

din actele dosarului că a doua zi, respectiv pe 29 decembrie 2005 inculpatul

P.R.M. a sesizat evenimentul rutier la SC A. SA, declarând în același sens,

respectiv că în accident au fost implicate două autovehicule, în baza

declarațiilor fiind întocmite actele necesare în vedere recuperării pagubelor:

o declarație olografă a inculpatului, un formulat tip „declarație accident”,

copie a actului de identitate aparținând inculpatului Z.I.B., despre care s-a

susținut că este conducătorul autoutilitarei implicată în accident și o

declarație în care acesta din urmă descrie în mod nereal cum s-a produs

evenimentul rutier.

În baza aceleași

rezoluții infracționale, în ziua următoare celor arătate mai sus, cei doi

inculpați (P.R.M. și Z.I.B.) s-au prezentat la postul de poliție Dragoslavele,

unde în fața coinculpatului C.N. au declarat în același sens, urmare celor

declarate de inculpatul C.N., a eliberat o nouă autorizație din 30 decembrie

2005 în vederea efectuării reparațiilor.

Față de cele arătate,

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că simplele supoziții în sensul că

inculpatul C.N. ar fi trebuit să-și dea seama că în realitate în accidentul

rutier a fost implicat doar autoturismul, ne pot conduce la concluzia că sunt

întrunite elementele constitutive ale infracțiunii pentru care s-a dispus

trimiterea în judecată.

Aceasta cu atât mai

mult cu cât, potrivit atribuțiilor de serviciu ale agentului de poliție, nu

exista obligația ca inculpatul C.N. să se deplaseze la locul accidentului

pentru a constata personal cele petrecute, întrucât nu a fost vorba de un

eveniment soldat cu vătămarea corporală a vreunei persoane.

Pe de altă parte, cu

privire la proba invocată de acuzare, respectiv declarația dată de martorul

D.C.G., în faza de urmărire, în faza de urmărire penală, Înalta Curte de

Casație și Justiție reține că, acest martor nu a putut relata discuția dintre

inculpații P.R.M. și C.N., întrucât deși a fost de față, nu a auzit ce au

discutat cei doi.

Referitor la primul

motiv de recurs invocat de recurenții intimați-inculpați în sensul trimiterii

cauzei spre rejudecare la instanța de apel, întrucât au fost ignorate probele

administrate de apărare, Înalta Curte de Casație și Justiție reține, din

analiza hotărârilor atacate că atât instanța fondului cât și instanța de

control judiciar au analizat toate probele existente la dosar, așa încât acest

motiv nu are suport în actele dosarului.

În aceeași ordine de

idei, analizând solicitarea inculpaților de a se dispune admiterea întrucât nu

sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor, Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că apărările formulate sunt nefondate, fiind

infirmate de cercetarea efectuată în cauză.

Astfel, contrar

susținerilor inculpaților, martorii din lucrări nu și-au schimbat declarațiile,

ei doar nu au mai dat declarații în legătură cu producerea evenimentului

rutier, această poziție a martorilor urmând a fi privită prin prisma

intervalului mare de timp care s-a scurs de la momentul evenimentelor și până

la audierea lor de către instanță, însă toți martorii au precizat că-și mențin

declarațiile date în faza de urmărire penală, în care au precizat că un singur

autoturism, a fost antrenat în accident.

În ceea ce privește

apărarea inculpaților prin care se solicită reindividualizarea pedepselor

aplicate și modalitatea de executare a acestora, Înalta Curte reține că, în

cauză au fost respectate cerințele legale prevăzute de dispozițiile art. 72 C.

proc. pen., raportat la modalitatea concretă în care inculpații au încercat să

obțină un folos injust și de asemenea, să îngreuneze înfăptuirea actului de

justiție.

Pe care de

consecință, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate recursurile declarate de

parchet și inculpați.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Pitești și de inculpații P.R.M., B.G.C., B.D.C. și O.E.R., împotriva deciziei

penale nr. 46/A din 14 aprilie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie, privind și pe intimații inculpați Z.I.B.

și C.N.

Obligă recurenții

inculpați P.R.M., B.G.C., B.D.C. și O.E.R. la plata sumei de câte 800 lei, cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Onorariul

apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat Z.I.B., în sumă de

200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul

apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat C.N., în sumă de 50

lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 17 ianuarie 2012.