ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2938/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 499 din 14 decembrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a respins excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Craiova invocată de pârât prin întâmpinare, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M.F.P., precum și excepția prematurității acțiunii și a admis cererea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova , și, în consecință, a dispus anularea Deciziei nr. 73 din 02 iulie 2009 emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Referitor la excepția necompetenței materiale, Curtea a reținut că în speță nu-și găsesc aplicabilitatea dispozițiile O.G. nr. 8/2007 care vizează modul de stabilire a salariului. În cauză se apreciază ca nelegală modalitatea de plată a drepturilor salariale și nu aceea de determinare a salariilor, fapt care atrage competența materială a instanței, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive, s-a apreciat că aceasta este neîntemeiată întrucât pârâtul este emitentul actului a cărui anulare se solicită. În ceea ce privește excepția prematurității acțiunii instanța a considerat că este suficientă sesizarea autorității emitente cu cererea de revocare a actului contestat.

Curtea de apel a reținut că autoritățile nu pot invoca lipsa de fonduri sau a altor resurse pentru a justifica neplata integrală a drepturilor salariale respectiv neexecutarea unei hotărâri judecătorești, întrucât „executarea unei hotărâri judecătorești irevocabile constituie o obligație legală a statului”, așa cum s-a reținut în jurisprudența CEDO.

Astfel fiind, a reținut instanța că autoritățile publice implicate, cu exces de putere și prin depășirea prerogativelor, au înlăturat de la plată una dintre componentele salariului magistraților și personalului auxiliar de specialitate, respectiv sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, iar refuzul de plată integrală a salariilor, în compunerea de mai sus, are caracterul unui act administrativ asimilat, care are caracter vătămător, care încalcă prevederile art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, conform cărora „Drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege”.

A mai reținut instanța că actul contestat dispune retroactiv pentru o perioadă anterioară datei emiterii lui și că în mod nejustificat sunt invocate, drept argument al emiterii acestui act, O.U.G. nr. 71/2009, care se referă la plata unor drepturi restante aferente titlurilor executorii, pe când salariul lunar nu este un drept restant, ci unul actual, astfel că nu este supus dispozițiilor respectivei ordonanțe de urgență. 2. Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 499 din 14 decembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova. Prin motivele de recurs, critică sentința civilă pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 4, 6, 7, 8 și 9 cu aplicarea art. 304 1 C. proc.

civ. În raport cu art. 304 1 C. proc. civ., se solicită examinarea cauzei sub toate aspectele, reaprecierea materialului probator și interpretarea corectă a stării de fapt și de drept. Sub aspectul motivelor de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6, 7, 8 C. proc. civ., recurentul-pârât susține că instanța de fond în mod greșit a respins excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Craiova și excepția lipsei calității procesuale pasive a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova. Se mai arată că art. 6 din Legea nr. 554/2004 face referire la actele administrativ-jurisdicționale și procedura recursului paralele ce trebuie urmată. Or, susține recurentul, din analiza actelor depuse la dosar se poate constata că reclamanții au înțeles să uzeze de calea de atac în fața unei jurisdicții administrative speciale prevăzută de legea organică și nu să renunțe la această cale de atac.

Mai susține recurentul că raportat la data promovării acțiunii în instanță, 28 septembrie 2009, față de data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă - 6 iulie 2009, plângerea este tardiv formulată, fiind promovată cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 24 1 alin. (2) din O.G. nr. 8 din 24 ianuarie 2007. S-a mai reținut că este greșită soluția instanței de fond, care antamează fondul, respectiv acordarea drepturilor bănești, drepturi recunoscute reclamanților prin titlurile executorii. Mai susține recurentul că nu se poate reține o vătămare a dreptului reclamanților, întrucât plata sporului urmează a se face în condițiile O.U.G. nr. 71/2009 și că în lipsa fondurilor alocate, Ministerul Public se află în imposibilitate obiectivă de a achita sporul respectiv.

Sub aspectul motivului prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurentul susține că în mod greșit instanța a reținut că nu sunt incidente dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009, astfel că, raportat la prevederile art. 1 alin.(1) și (2) și art. 2 din ordonanța de urgență, instanța de fond a adăugat la lege deoarece este de netăgăduit faptul că potrivit acestui act normativ nu mai poate fi exercitată niciun fel de măsură dispusă prin titluri executorii, cum sunt în cauză hotărârile judecătorești de acordare a sporului. Totodată, recurentul susține că motivarea instanței de fond referitoare la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este greșită. 3. Hotărărea instanței de recurs În ceea ce privește excepțiile invocate de pârât prin întâmpinarea depusă la instanța de fond și reiterate în cadrul recursului, Înalta Curte apreciază că soluția Curții de Apel Craiova, referitoare la acestea, este corectă.

Sub aspectul motivelor de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ., instanța de control judiciar constată că instanța de fond nu a pronunțat hotărârea atacată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, astfel că este neîntemeiată susținerea din recurs în sensul că instanța a adăugat la prevederile O.U.G. nr. 71/2009. Înalta Curte reține că aprecierile instanței de fond sunt temeinice și legale, întrucât O.U.G.

nr. 71/2009 are ca obiect reglementarea procedurii de executare a sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, or este evident faptul că în speță hotărârile judecătorești de acordare a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică nu stabilesc obligația de plată a unei anumite sume în favoarea reclamanților în sensul prevederilor ordonanței de urgență, ci un drept al reclamanților la acordarea sporului respectiv. Este neîntemeiat motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. În conformitate cu dispozițiile art. 261 alin. (1) C. proc.

civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Motivele de fapt și de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv, o hotărâre care nu evocă reținerile ei constituind o dispoziție arbitrară, care anulează aproape toate principiile care guvernează procesul civil, aceasta fiind și rațiunea pentru care a fost reglementat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Aceasta nu înseamnă însă că instanța este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor părților care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, întrucât dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., cu referire la art. 261 pct. 5 C. proc. civ., impun doar cerința ca hotărârea să cuprindă motivele pe care se sprijină soluția adoptată și ca aceasta să nu fie contradictorie sau străină de natura pricinii, precum și cele pentru care au fost respinse cererile părților (nu susținerile acestora), cerință îndeplinită în speță de hotărârea pronunțată de Curtea de apel, care a expus motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței în sensul anulării Deciziei nr. 73 din 02 iulie 2009 emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova. Pentru aceleași considerente nu pot fi primite nici criticile din recurs referitoare la faptul că instanța de fond ar fi ignorat jurisprudența CEDO referitoare la obligația instanței de a realiza o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și cererilor de probatoriu ale părților.

Sub aspectul motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., instanța de recurs constată că sunt neîntemeiate criticile recurentului în sensul că în mod greșit Curtea de apel a apreciat că nu sunt incidente dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009, și că instanța de fond a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecății și a adăugat la dispozițiile art. 1 alin. (1) și (2) și art. 2 din respectiva ordonanță de urgență. Pentru argumentele expuse cu ocazia respingerii motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu pot fi primite criticile recurentului în sensul că în prezența dispozițiilor O.U.G.

nr. 71/2009 nu pot fi puse în executare hotărârile judecătorești de acordare a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică. Reiterând argumentele reținute anterior, instanța de control judiciar apreciază că dreptul reclamanților la acordarea sporului, stabilit prin hotărâri judecătorești, nu se circumscrie cadrului instituit prin O.U.G. nr. 71/2009 care reglementează plata unor sume prevăzute prin hotărâri judecătorești devenite executorii. Astfel fiind, rezultă că intră sub incidența ordonanței de urgență numai hotărârile judecătorești prin care s-a prevăzut expres plata în concret a unei sume de bani expres determinată. Sub aspectul motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte reține că întemeiat a apreciat instanța de fond că actele contestate au caracter retroactiv și contravin dispozițiilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, iar reclamanții au fost vătămați în dreptul lor la plata salariului. Este necontestat caracterul retroactiv al Deciziei nr. 73 din 02 iulie 2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova atât timp cât actul a fost emis în cursul lunii iulie și dispune suspendarea de la data de 01 iunie 2009 a plății sporului în litigiu, realizând, cu alte cuvinte, în luna iulie o diminuare a drepturilor salariale ale reclamanților aferente muncii prestate în perioada anterioară, respectiv în cursul lunii iunie.

În același sens, instanța reține că, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, aplicabile în temeiul art. 3 alin. (2) din aceeași lege și în privința actului administrativ ce formează obiectul cauzei, decizia contestată trebuia să fie elaborată și emisă cu respectarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, republicată, care consacră principiul neretroactivității, ceea ce însă nu s-a întâmplat în cauza dedusă judecății. Împrejurarea că plata drepturilor salariale aferente lunii iunie 2009 urma a se face la data de 13 iulie 2009, dată ulterioară emiterii actelor contestate, nu este de natură a înlătura caracterul retroactiv al celor două acte administrative.

Înalta Curte apreciază că emiterea actului administrativ cu nesocotirea principiului neretroactivității se aduce atingere principiului securității raporturilor juridice, care este implicit în toate articolele Convenției Europene a Drepturilor Omului și care a fost consacrat în jurisprudența CEDO, atâta timp cât certitudinea reclamanților cu privire la drepturile salariale ce li se cuveneau pentru munca deja prestată în cursul lunii iunie a fost înlăturată printr-o măsură dispusă în cursului lunii iulie, a cărei retroactivitate nu poate fi pusă la îndoială.

Pe cale de consecință, Înalta Curte reține că, prin emiterea actului administrativ cu încălcarea principiului retroactivității și a principiului securității raporturilor juridice, autoritatea pârâtă a manifestat un evident exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, prin atingerea adusă dreptului cert al reclamanților de a primi drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 în cuantumul previzionat la sfârșitul lunii iunie. Astfel fiind, în mod corect a reținut instața de fond că actul administrativ a fost emis și cu încălcarea dispozițiilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, atâta timp cât motivele invocate de autoritățile emitente nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele reglementate de această lege.

În consecință, în raport de cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva sentinței nr. 499 din 14 decembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 iunie 2010.