ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2938/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2938/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 499 din 14

decembrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și

fiscal, a respins excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Craiova

invocată de pârât prin întâmpinare, excepția lipsei calității procesuale pasive

a pârâtului M.F.P., precum și excepția prematurității acțiunii și a admis

cererea formulată de reclamanți

în

contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Craiova

,

și, în consecință, a

dispus

anularea Deciziei nr. 73 din 02 iulie

2009 emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Craiova.

Pentru a pronunța această soluție,

Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Referitor la excepția necompetenței

materiale, Curtea a reținut că în speță nu-și găsesc aplicabilitatea

dispozițiile O.G. nr. 8/2007 care vizează modul de stabilire a salariului. În

cauză se apreciază ca nelegală modalitatea de plată a drepturilor salariale și

nu aceea de determinare a salariilor, fapt care atrage competența materială a

instanței, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Referitor la excepția lipsei

calității procesuale pasive, s-a apreciat că aceasta este neîntemeiată întrucât

pârâtul este emitentul actului a cărui anulare se solicită.

În ceea ce privește excepția

prematurității acțiunii instanța a considerat că este suficientă sesizarea

autorității emitente cu cererea de revocare a actului contestat.

Curtea de apel a reținut că

autoritățile nu pot invoca lipsa de fonduri sau a altor resurse pentru a

justifica neplata integrală a drepturilor salariale respectiv neexecutarea unei

hotărâri judecătorești, întrucât „executarea unei hotărâri judecătorești

irevocabile constituie o obligație legală a statului”, așa cum s-a reținut în

jurisprudența CEDO.

Astfel fiind, a reținut instanța că

autoritățile publice implicate, cu exces de putere și prin depășirea

prerogativelor, au înlăturat de la plată una dintre componentele salariului

magistraților și personalului auxiliar de specialitate, respectiv sporul de

risc și suprasolicitare neuropsihică, iar refuzul de plată integrală a

salariilor, în compunerea de mai sus, are caracterul unui act administrativ

asimilat, care are caracter vătămător, care încalcă prevederile art. 74 alin. (2)

din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, conform

cărora „Drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi

diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta

lege”.

A mai reținut

instanța că actul contestat

dispune retroactiv pentru o perioadă anterioară datei        emiterii

lui și că în mod nejustificat sunt invocate, drept argument al emiterii acestui

act, O.U.G. nr. 71/2009, care se referă la plata unor drepturi restante

aferente titlurilor executorii, pe când salariul lunar nu este un drept

restant, ci unul actual, astfel că nu este supus dispozițiilor respectivei

ordonanțe de urgență.

Împotriva sentinței civile nr. 499

din 14 decembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ

și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Craiova.

Prin motivele de recurs, critică

sentința civilă pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 4, 6, 7, 8 și 9 cu

aplicarea art. 304

1

C. proc. civ.

În raport cu art. 304

1

C.

proc. civ., se solicită examinarea cauzei sub toate aspectele, reaprecierea

materialului probator și interpretarea corectă a stării de fapt și de drept.

Sub aspectul motivelor de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 6, 7, 8 C. proc. civ., recurentul-pârât susține că instanța

de fond în mod greșit a respins excepția necompetenței materiale a Curții de

Apel Craiova și excepția lipsei calității procesuale pasive a Procurorului

General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Se mai arată că art. 6 din Legea nr.

554/2004 face referire la actele administrativ-jurisdicționale și procedura

recursului paralele ce trebuie urmată. Or, susține recurentul, din analiza

actelor depuse la dosar se poate constata că reclamanții au înțeles să uzeze de

calea de atac în fața unei jurisdicții administrative speciale prevăzută de

legea organică și nu să renunțe la această cale de atac.

Mai susține recurentul că raportat

la data promovării acțiunii în instanță, 28 septembrie 2009, față de data

comunicării răspunsului la plângerea prealabilă - 6 iulie 2009, plângerea este

tardiv formulată, fiind promovată cu depășirea termenului de 30 de zile

prevăzut de art. 24

1

alin. (2) din O.G. nr. 8 din 24 ianuarie 2007.

S-a mai reținut că este greșită

soluția instanței de fond, care antamează fondul, respectiv acordarea

drepturilor bănești, drepturi recunoscute reclamanților prin titlurile

executorii.

Mai susține recurentul că nu se

poate reține o vătămare a dreptului reclamanților, întrucât plata sporului

urmează a se face în condițiile O.U.G. nr. 71/2009 și că în lipsa fondurilor

alocate, Ministerul Public se află în imposibilitate obiectivă de a achita

sporul respectiv.

Sub aspectul motivului prevăzut de

art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurentul susține că în mod greșit instanța a

reținut că nu sunt incidente dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009, astfel că,

raportat la prevederile art. 1 alin.(1) și (2) și art. 2 din ordonanța de

urgență, instanța de fond a adăugat la lege deoarece este de netăgăduit faptul

că potrivit acestui act normativ nu mai poate fi exercitată niciun fel de

măsură dispusă prin titluri executorii, cum sunt în cauză hotărârile

judecătorești de acordare a sporului.

Totodată, recurentul susține că

motivarea instanței de fond referitoare la jurisprudența Curții Europene a

Drepturilor Omului este greșită.

În ceea ce privește excepțiile

invocate de pârât prin întâmpinarea depusă la instanța de fond și reiterate în

cadrul recursului, Înalta Curte apreciază că soluția Curții de Apel Craiova,

referitoare la acestea, este corectă.

Sub aspectul motivelor de recurs

întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ., instanța de control

judiciar constată că instanța de fond nu a pronunțat hotărârea atacată cu

depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, astfel că este neîntemeiată

susținerea din recurs în sensul că instanța a adăugat la prevederile O.U.G. nr.

71/2009.

Înalta Curte reține că aprecierile

instanței de fond sunt temeinice și legale, întrucât O.U.G. nr. 71/2009 are ca

obiect reglementarea procedurii de executare a sumelor

prevăzute prin hotărâri

judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială

stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii

până la data de 31 decembrie 2009, or este evident faptul că în speță

hotărârile judecătorești de acordare a sporului de risc și suprasolicitare

neuropsihică nu stabilesc obligația de plată a unei anumite sume în favoarea

reclamanților în sensul prevederilor ordonanței de urgență, ci un drept al

reclamanților la acordarea sporului respectiv.

Este neîntemeiat motivul de recurs

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

În conformitate cu dispozițiile art.

261 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă

motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele

pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Motivele de fapt și de drept la care

se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt

și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv, o

hotărâre care nu evocă reținerile ei constituind o dispoziție arbitrară, care

anulează aproape toate principiile care guvernează procesul civil, aceasta

fiind și rațiunea pentru care a fost reglementat motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Aceasta nu înseamnă însă că instanța

este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor părților care pot fi

sistematizate în funcție de legătura lor logică, întrucât dispozițiile art. 304

pct. 7 C. proc. civ., cu referire la art. 261 pct. 5 C. proc. civ., impun doar

cerința ca hotărârea să cuprindă motivele pe care se sprijină soluția adoptată

și ca aceasta să nu fie contradictorie sau străină de natura pricinii, precum și

cele pentru care au fost respinse cererile părților (nu susținerile acestora),

cerință îndeplinită în speță de hotărârea pronunțată de Curtea de apel, care a

expus motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței în sensul

anulării Deciziei nr. 73 din 02 iulie 2009 emisă de Procurorul General al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Pentru aceleași considerente nu pot

fi primite nici criticile din recurs referitoare la faptul că instanța de fond

ar fi ignorat jurisprudența CEDO referitoare la obligația instanței de a

realiza o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și cererilor de

probatoriu ale părților.

Sub aspectul motivului de recurs

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., instanța de recurs

constată că sunt neîntemeiate criticile recurentului în sensul că în mod greșit

Curtea de apel a apreciat că nu sunt incidente dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009,

și că instanța de fond a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit

neîndoielnic al actului juridic dedus judecății și a adăugat la dispozițiile

art. 1 alin. (1) și (2) și art. 2 din respectiva ordonanță de urgență.

Pentru argumentele expuse cu ocazia

respingerii motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 4 C.

proc. civ., Înalta Curte constată că nu pot fi primite criticile recurentului

în sensul că în prezența dispozițiilor O.U.G. nr. 71/2009 nu pot fi puse în

executare hotărârile judecătorești de acordare a sporului de risc și suprasolicitare

neuropsihică. Reiterând argumentele reținute anterior, instanța de control

judiciar apreciază că dreptul reclamanților la acordarea sporului, stabilit

prin hotărâri judecătorești, nu se circumscrie cadrului instituit prin O.U.G.

nr. 71/2009 care reglementează plata unor sume prevăzute prin hotărâri

judecătorești devenite executorii. Astfel fiind, rezultă că intră sub incidența

ordonanței de urgență numai hotărârile judecătorești prin care s-a prevăzut

expres plata în concret a unei sume de bani expres determinată.

Sub aspectul motivului de recurs

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține că

întemeiat a apreciat instanța de fond că actele contestate au caracter

retroactiv și contravin dispozițiilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004,

iar reclamanții au fost vătămați în dreptul lor la plata salariului.

Este necontestat caracterul

retroactiv al

Deciziei nr. 73 din 02 iulie 2009

a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova

atât timp cât actul a fost emis în cursul lunii

iulie și dispune suspendarea de la data de 01 iunie 2009 a plății sporului în

litigiu, realizând, cu alte cuvinte, în luna iulie o diminuare a drepturilor

salariale ale reclamanților aferente muncii prestate în perioada anterioară,

respectiv în cursul lunii iunie.

În același

sens, instanța reține că, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr.

24/2000

privind

normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative,

aplicabile în

temeiul art. 3 alin. (2) din aceeași lege și în privința actului administrativ

ce formează obiectul cauzei, decizia contestată trebuia să fie elaborată și

emisă cu respectarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție,

republicată, care consacră principiul neretroactivității, ceea ce însă nu s-a

întâmplat în cauza dedusă judecății.

Împrejurarea că

plata drepturilor salariale aferente lunii iunie 2009 urma a se face la data de

13 iulie 2009, dată ulterioară emiterii actelor contestate, nu este de natură a

înlătura caracterul retroactiv al celor două acte administrative.

Înalta Curte

apreciază că emiterea actului administrativ cu nesocotirea principiului

neretroactivității se aduce atingere principiului securității raporturilor

juridice, care este implicit în toate articolele Convenției Europene a

Drepturilor Omului și care a fost consacrat în jurisprudența CEDO, atâta timp

cât certitudinea reclamanților cu privire la drepturile salariale ce li se

cuveneau pentru munca deja prestată în cursul lunii iunie a fost înlăturată

printr-o măsură dispusă în cursului lunii iulie, a cărei retroactivitate nu

poate fi pusă la îndoială.

Pe cale de

consecință, Înalta Curte reține că, prin emiterea actului administrativ cu

încălcarea principiului retroactivității și a principiului securității raporturilor

juridice, autoritatea pârâtă a manifestat un evident exces de putere în sensul

art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, prin atingerea adusă dreptului

cert al reclamanților de a primi drepturile salariale aferente lunii iunie 2009

în cuantumul previzionat la sfârșitul lunii iunie.

Astfel fiind, în mod corect a

reținut instața de fond că actul administrativ a fost emis și cu încălcarea

dispozițiilor art. 74 alin. (2) din

Legea nr. 303/2004, atâta timp cât motivele invocate de autoritățile emitente

nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele reglementate de această lege.

În consecință, în raport de cele mai

sus reținute și față de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi

respins recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Craiova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva

sentinței nr. 499 din 14 decembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 3 iunie 2010.