ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2055/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta R.D., în contradictoriu cu pârâții M.A., A.P.I.A.B. și A.P.I.A.M., obligarea pârâților la plata suplimentului postului în procent de 25% din salariul de bază și a suplimentului corespunzător treptei în procent de 25% din salariul de bază pentru perioada 13 martie 2006 - 1 iulie 2008, actualizarea sumelor cu rata inflației până la plata efectivă. În motivare reclamanta arată că a fost angajata A.P.I.A.M., având calitatea de funcționar public, iar prevederile art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999 îi conferă dreptul la un salariu compus și din cele două sporuri. Se precizează că în realitate, dreptul la cele două suplimente solicitate reprezintă un drept de creanță care, în accepțiunea protocolului 1 la C.E.D.O., reprezintă un bun și nici o persoană nu poate fi lipsită de acesta decât pentru cauză de utilitate publică, ceea ce nu este cazul în speță.

De asemenea, se invocă faptul că prin mai multe hotărâri judecătorești au fost acordate aceste drepturi și altor categorii de funcționari publici, drepturi care au fost suspendate în mod nelegal pe parcursul mai multor ani, prin mai multe acte succesive. M.A., prin întâmpinare, a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului în soluționarea cauzei, excepția lipsei calității sale procesuale pasive, precum și excepția inadmisibilității cererii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile. Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 130 din 29 octombrie 2009 a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, precum și pe aceea a inadmisibilității cererii invocată de pârâtul M.A.D.R.

De asemenea, a respins excepția prematurității cererii formulate de A.P.I.A.B. și, pe cale de consecință, a respins, ca nefondată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta R.D. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut cu privire la excepțiile invocate de pârâtul M.A., următoarele: M.A. are calitate procesuală în cauză deoarece atât A.P.I.A.B., cât și A.P.I.A.M. sunt în subordinea acestuia care are și calitate de ordonator principal de credite, iar în raport de dispozițiile art. 1 și 2 din O.G. nr. 22/2002, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.

Excepțiile inadmisibilității și a prematurității invocate de M.A. și A.P.I.A.B. sunt și ele nefondate. Astfel, în speță nu suntem în situația unui drept salarial stabilit printr-un act administrativ pe care reclamanta să-l poată contesta într-un termen de 30 de zile de la comunicare, ci în refuzul, presupus, nejustificat de plată a unor drepturi salariale. Referitor la fondul cauzei este de menționat faptul că, într-adevăr, în actele normative cu caracter special anual privind salarizarea funcționarilor publici nu se regăsesc cele două suplimente prevăzute de art. 31 lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999. Ceea ce însă împiedica plata efectivă a acestor sporuri este modalitatea în care legiuitorul a înțeles să reglementeze acordarea lor, mai precis lipsa cuantificării, a modalității de calculare, situație care imprimă celor două sporuri un caracter de drept virtual.

Pentru cuantificarea celor două suplimente este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea textului legal care le acordă în mod abstract, iar atribuția de reglementare îi revine legiuitorului în cazul adoptării unui act normativ cu forță juridică de lege sau, executivului, Guvernul României, în cazul în care s-ar adopta o hotărâre în vederea executării respectivelor dispoziții legale. În situația dată, a pronunța o hotărâre prin care s-ar acorda cele două sporuri conform textului legal care le reglementează, fără cuantificare, ar însemna să se pronunțe o hotărâre prin care să se acorde drepturi pe care angajatorul nu ar avea cum să le calculeze, neavând nici-un criteriu. Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs reclamanta R.D.

Recurenta a susținut, în esență, că plata suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare i se cuvine, întrucât nici executivul și nici legiuitorul nu puteau suspenda sau abroga acest drept din perspectiva dispozițiilor art. 15 și art. 16 alin. (1) din Constituție. Recurenta a mai susținut și faptul că drepturile bănești la care face referire sunt drepturi de creanță, respectiv bunuri, în sensul C.E.D.O. și al Pactului internațional cu privire la drepturile civile. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Astfel, potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, cu modificările și completările ulterioare, republicată în M. Of. nr. 365 din 29 mai 2007, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare. Același articol prevede în alineatul 3 că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici. Prin O.G.

nr. 6/2007, privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare, s-a prevăzut în art. 3 că gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare și în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii. În raport de aceste dispoziții legale și în lipsa unui act normativ privind salarizarea unitară a funcționarilor publici, instanța de fond a reținut în mod justificat că nu există bază legală pentru cuantificarea și acordarea suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare.

Pentru a fi posibilă calcularea acestor două componente ale salariului funcționarilor publici este necesară, așa cum a și reținut instanța de fond, fie adoptarea unui act normativ cu forță juridică de lege, fie promovarea unei hotărâri de guvern date în executarea prevederilor art. 31 din Legea nr. 188/1999 republicată. În condițiile în care nu este încă reglementată modalitatea de calcul a celor două suplimente la salariul de bază, suntem în prezența unui drept virtual, ceea ce presupune că acordarea acestor drepturi bănești ar însemna obligarea autorității, ori a instituției publice angajatoare, în speță M.A.P.D.R. – A.P.I.A.M., la plata unor sume imposibil de calculat și, în consecință, pronunțarea unei hotărâri nesusceptibile de executare.

În ceea ce privește analogia cu situația litigiilor având ca obiect plata primelor de concediu, cele două ipoteze nu sunt similare. Astfel, în cazul acordării primei de concediu, prevederile Legii nr. 188/1999 sunt neechivoce, prima de concediu a funcționarului public fiind egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, nefiind necesar un alt act normativ care să determine modul de calcul al cuantumului primei. În cazul suplimentului postului și al suplimentului corespunzător treptei de salarizare, Legea nr. 188/1999 republicată nu reglementează modalitatea de calcul a acestor drepturi bănești, fiind necesară adoptarea legii sistemului unitar de salarizare a funcționarilor publici.

În raport de cele expuse mai sus, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de R.D., împotriva sentinței civile nr. 130 din 29 octombrie 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 22 aprilie 2010.