ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3059/2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3059/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea

introductivă de instanță, înregistrată la data de 27 octombrie 2008,

reclamanta P.C., a chemat în judecată pe pârâții

Ministerul Finanțelor

Publice și Agenția de Plăți și Intervenție pentru

Agricultură, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se

dispună obligarea pârâților la plata

sporului

privind suplimentul postului in procent de 25% din salariul de bază și a

sporului

privind suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25%,

drepturi prevăzute de art. 31

alin. (1)

lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999 privind

statutul

funcționarilor publici, sume calculate și actualizate conform indicelui de

inflație la data plății, aferente perioadei 2004 - 2006 și din 2006 până în

prezent,

fără cheltuieli de judecată.

În motivarea

acțiunii, se arată că aceasta este întemeiată având în

vedere prevederile art. 29

alin.

(1)

din Legea nr. 188/1999 [devenit

art. 31

alin. (1)

după

republicare], așa cum a fost modificată prin

Legea nr. 161/2003, care se aplică

începând cu data de 1 ianuarie 2004.

Se susține că,

din data de 22 martie 2004, până la data de 1 ianuarie 2007. drepturile

salariale solicitate au fost suspendate în mod nelegal prin art. 44 din O.U.G. nr.

92/2000, fapt ce contravine art. 41 și art. 53 din Constituția României,

respectiv art. 38 și art. 39 alin. (1)

lit. d)

C. muncii, care prevăd în mod imperativ că salariații nu pot renunța la

drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, iar limitarea acestor drepturi

este lovită de nulitate, salariaților fiindu-le garantat dreptul la egalitate

de șanse și de tratament.

Suspendarea

celor drepturi nu echivalează cu înlăturarea

lor,

cât

timp nicio dispoziție

legală nu le-au înlăturat existența și nici nu s-a constatat

neconstituționalitatea

textului de lege ce prevede aceste drepturi.

Respectarea principiului

încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor

adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe

de reglementare a unor situații juridice fictive, face

necesar ca titularii drepturilor recunoscute să se bucure efectiv de

acestea pentru

perioada în care sunt prevăzute de lege.

Precizează reclamanta că, în

speță, drepturile solicitate sunt prevăzute în dispozițiile art. 31 alin. (1),

iar prin art. 117 din Legea nr. 188/1999 s-a statuat că dispozițiile acestei

legi se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu

reglementările de drept comun civile, administrative și penale, în măsura în

care nu contravin legislației specifice funcției publice.

Art. 38 și art. 39 alin. (1)

lit. d) C. muncii, prevăd în mod imperativ

că

drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul unei tranzacții,

renunțări sau limitări .

Fiind un drept câștigat,

derivat dintr-un raport de serviciu, suplimentele nu puteau fi anulate prin

acte normative de suspendare, acte ce nu conțin vreo referire la desființarea

dreptului la suplimente.

Suspendarea exercițiului

dreptului la suplimente nu echivalează cu

însăși

înlăturarea lui, cât timp prin nicio dispoziție legală nu i-a fost înlăturată

existența

și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege ce prevede

acest drept.

Se mai

arată că, prin diferite sentințe judecătorești, mai multe instituții

din țară au fost obligate la

plata efectivă a celor două suplimente.

Dispozițiile

art. 16 din Constituția României, statuează că cetățenii sunt

egali în fața legii și a

autorităților publice fără privilegii și fără discriminări, și nu există nicio

rațiune pentru ca aceste drepturi să li se acorde lunar și să continue să fie

acordate până la încetarea raporturilor de serviciu.

În

drept, cererea se întemeiază pe prevederile art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din

Legea

nr. 188/1999,

art. 16, art. 41 și art. 53 din Constituție, art. 38 și art. 39 alin. (1) lit. d)

C. muncii, art. 1082 C. civ. și altele.

În dovedirea calității

procesuale active, reclamanta a depus copia carnetului de muncă, legislație,

practică judiciară, plângerea prealabilă, precum și note scrise, solicitând

judecata cauzei în lipsă.

Prin

întâmpinare, pârâta Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură, a

solicitat instanței

respingerea acțiunii reclamantei ca prematur introdusă,

considerând că, în cauză, deopotrivă are calitate procesuală pasivă și

M.A.D.R. ce

ar trebui introdus în cauză în calitate de ordonator

principal de credite.

Pe fondul cererii, se

solicită respingerea acțiunii

reclamantei

ca neîntemeiată, întrucât nu există bază legală pentru calcularea

(cuantificarea) și acordarea suplimentului postului și a suplimentului

gradului, întrucât conform proiectului ce reglementează modul unic de stabilire

a salariilor

funcționarilor publici, instituit conform dispozițiilor

art. 29 din Legea nr. 188/1999, atât salariul de bază cât și suplimentul

postului se calculează în puncte.

Se mai arată că salarizarea

funcționarilor publici este prevăzută de O.G. nr. 6/2007 și O.G. nr. 9/2008, și

în acestea nu se regăsesc sporurile solicitate de reclamantă sub denumirea

respectivă și nici cuantumul acestora în exprimare numerică ori procentuală.

Pârâtul

Ministerul Finanțelor Publice, prin întâmpinarea formulată a

invocat excepția lipsei

calității procesuale sale pasive cu susținerea că în

mod eronat, pretențiile reclamantei s-au îndreptat împotriva a sa deși

între

reclamantă și acest minister nu există nici un raport de natură

obligațională; M.F.P. nefiind ordonator principal de credite pentru reclamantă

, ci M.A.D.R.

Pe

fondul cererii reclamantei, pârâtul M.F.P. apreciază că acțiunea

reclamantei este

neîntemeiată, întrucât cuantificarea suplimentelor nu este posibilă, iar în

cazul în care s-ar aprecia că libertatea contractuală a părților este

suplinită de legiuitor, devine imposibilă

negocierea individuală privind sporurile

salariale, iar pe de altă

parte, nici un act normativ în vigoare nu prevede un procent corespunzător

pentru procentele solicitate; reclamanta solicitând în fapt instanței să

reglementeze o omisiune legislativă.

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 379

din 3 februarie 2009, a a

dmis excepția

lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul

Finanțelor

Publice, a respins acțiunea reclamantei P.C., în contradictoriu cu Ministerul

Finanțelor Publice, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de

calitate procesuală pasivă, a respins excepția de prematuritate a introducerii

cererii invocată de pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură,

ca nefondată, a r

espins acțiunea formulată

de reclamantei P.C.,

ca neîntemeiată.

În ceea ce privește excepția

lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Finanțelor Publice, instanța a

reținut că soluția se impune, întrucât Ministerul Finanțelor Publice nu se află

cu reclamanta în nici un raport de natură obligațională, raportul de serviciu

existând între reclamantă și pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru

Agricultură, instituție publică ce are personalitate juridică și calitate de

ordonator secundar de credite, din acest motiv nejustificându-se nici cererea

de introducere în cauză a Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Referitor la excepția

prematurității acțiunii, s-a apreciat că este nefondată, întrucât raportul de

serviciu, asimilabil raportului de muncă, face ca procedura administrativă să

nu fie obligatorie.

Pe fondul cauzei, pentru a

hotărî astfel, prima instanță a reținut că, deși drepturile solicitate au fost

prevăzute în art. 29 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, devenit

art. 31 în forma republicată a legii în 2007, în condițiile în care nu este

reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a

suplimentului gradului, acordarea acestor drepturi ar presupune, pe de o parte,

obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar

pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanță ar reprezenta o

nesocotire a deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008, în sensul că

instanțele judecătorești nu au competența să creeze norme pe cale judiciară și

nici să se substituie legiuitorului sau executivului în privința acordării

efective a unui drept prevăzut de lege, dar care, în prezent, nu este pasibil

de exercitare efectivă.

Împotriva sus menționatei

sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta P.C., criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând, în temeiul art. 304 pct. 9 și

art. 304

1

C. proc. civ., modificarea hotărârii atacate, în sensul

admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată.

Recurenta a susținut, în

esență că drepturile solicitate i se cuvin, în calitate de funcționar public,

în temeiul art. 29 alin. (1), devenit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999

republicată, menținut prin O.G. nr. 6/2007.

Că, deși acordarea acestor

drepturi a fost suspendată în perioada 2004 – 2006 prin mai multe acte

normative, suspendarea nu echivalează cu anularea drepturilor, astfel încât

respectivele drepturi trebuiau acordate retroactiv, în considerarea art. 1 din

Protocolul la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale,

art. 11, art. 16 alin. (1), art. 20, art. 41 și art. 53 din Constituția

României.

S-a mai susținut că situația

de fapt este identică cu cea a acordării primelor de concediu, sens în care s-a

invocat Decizia LXXVII din 5 noiembrie 2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți

de Casație și Justiție.

Recursul este nefondat

pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 29 din

Legea nr. 188/1999, cum a fost modificată și completată prin Legea nr.

161/2003, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un

salariu compus din:

a)

salariul de bază;

b)

sporul pentru vechime în muncă;

c)

suplimentul

postului;

d)

suplimentul

gradului.

(2)

Funcționarii

publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii.

(3)

Salarizarea

funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind

stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici.

În aplicarea acestor dispoziții, Agenția

Națională a Funcționarilor Publici a elaborat un proiect de act normativ

privind salarizarea funcționarilor publici care reglementează acordarea acestor

drepturi salariale.

Întrucât acest proiect de act normativ nu

a fost promovat până în prezent, nu există bază legală pentru calcularea și

acordarea suplimentului postului și a suplimentului gradului.

Pentru a fi posibilă cuantificarea

acestor drepturi salariale este necesară existența unor dispoziții date în

aplicarea art. 29 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, atribuție ce

revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță

juridică de lege, fie Guvernului în cazul promovării unei hotărâri date în

executarea prevederilor respective.

În condițiile în care nu este

reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a

suplimentului gradului, suntem în prezența unui drept virtual, ceea ce

presupune că acordarea acestor drepturi ar însemna, pe de o parte, obligarea

angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar pe de altă

parte, eventuala cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii

reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008.

Având în vedere că, în

raport cu cele expuse, sentința atacată este legală și temeinică, în temeiul

art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., Înalta Curtea va respinge

prezentul recurs, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta P.C.

împotriva sentinței civile nr. 379 din 3 februarie 2009 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3

iunie 2009.