ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3059/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introductivă de instanță, înregistrată la data de 27 octombrie 2008, reclamanta P.C., a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâților la plata sporului privind suplimentul postului in procent de 25% din salariul de bază și a sporului privind suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25%, drepturi prevăzute de art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, sume calculate și actualizate conform indicelui de inflație la data plății, aferente perioadei 2004 - 2006 și din 2006 până în prezent, fără cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, se arată că aceasta este întemeiată având în vedere prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 [devenit art. 31 alin. (1) după republicare], așa cum a fost modificată prin Legea nr. 161/2003, care se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2004. Se susține că, din data de 22 martie 2004, până la data de 1 ianuarie 2007. drepturile salariale solicitate au fost suspendate în mod nelegal prin art. 44 din O.U.G. nr. 92/2000, fapt ce contravine art. 41 și art. 53 din Constituția României, respectiv art. 38 și art. 39 alin. (1) lit. d) C. muncii, care prevăd în mod imperativ că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, iar limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate, salariaților fiindu-le garantat dreptul la egalitate de șanse și de tratament.

Suspendarea celor drepturi nu echivalează cu înlăturarea lor, cât timp nicio dispoziție legală nu le-au înlăturat existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege ce prevede aceste drepturi. Respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să se bucure efectiv de acestea pentru perioada în care sunt prevăzute de lege. Precizează reclamanta că, în speță, drepturile solicitate sunt prevăzute în dispozițiile art. 31 alin. (1), iar prin art. 117 din Legea nr. 188/1999 s-a statuat că dispozițiile acestei legi se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative și penale, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice.

Art. 38 și art. 39 alin. (1) lit. d) C. muncii, prevăd în mod imperativ că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul unei tranzacții, renunțări sau limitări . Fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de serviciu, suplimentele nu puteau fi anulate prin acte normative de suspendare, acte ce nu conțin vreo referire la desființarea dreptului la suplimente. Suspendarea exercițiului dreptului la suplimente nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nicio dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege ce prevede acest drept. Se mai arată că, prin diferite sentințe judecătorești, mai multe instituții din țară au fost obligate la plata efectivă a celor două suplimente.

Dispozițiile art. 16 din Constituția României, statuează că cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice fără privilegii și fără discriminări, și nu există nicio rațiune pentru ca aceste drepturi să li se acorde lunar și să continue să fie acordate până la încetarea raporturilor de serviciu. În drept, cererea se întemeiază pe prevederile art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, art. 16, art. 41 și art. 53 din Constituție, art. 38 și art. 39 alin. (1) lit. d) C. muncii, art. 1082 C. civ. și altele. În dovedirea calității procesuale active, reclamanta a depus copia carnetului de muncă, legislație, practică judiciară, plângerea prealabilă, precum și note scrise, solicitând judecata cauzei în lipsă.

Prin întâmpinare, pârâta Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură, a solicitat instanței respingerea acțiunii reclamantei ca prematur introdusă, considerând că, în cauză, deopotrivă are calitate procesuală pasivă și M.A.D.R. ce ar trebui introdus în cauză în calitate de ordonator principal de credite. Pe fondul cererii, se solicită respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată, întrucât nu există bază legală pentru calcularea (cuantificarea) și acordarea suplimentului postului și a suplimentului gradului, întrucât conform proiectului ce reglementează modul unic de stabilire a salariilor funcționarilor publici, instituit conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 188/1999, atât salariul de bază cât și suplimentul postului se calculează în puncte.

Se mai arată că salarizarea funcționarilor publici este prevăzută de O.G. nr. 6/2007 și O.G. nr. 9/2008, și în acestea nu se regăsesc sporurile solicitate de reclamantă sub denumirea respectivă și nici cuantumul acestora în exprimare numerică ori procentuală. Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin întâmpinarea formulată a invocat excepția lipsei calității procesuale sale pasive cu susținerea că în mod eronat, pretențiile reclamantei s-au îndreptat împotriva a sa deși între reclamantă și acest minister nu există nici un raport de natură obligațională; M.F.P. nefiind ordonator principal de credite pentru reclamantă , ci M.A.D.R. Pe fondul cererii reclamantei, pârâtul M.F.P.

apreciază că acțiunea reclamantei este neîntemeiată, întrucât cuantificarea suplimentelor nu este posibilă, iar în cazul în care s-ar aprecia că libertatea contractuală a părților este suplinită de legiuitor, devine imposibilă negocierea individuală privind sporurile salariale, iar pe de altă parte, nici un act normativ în vigoare nu prevede un procent corespunzător pentru procentele solicitate; reclamanta solicitând în fapt instanței să reglementeze o omisiune legislativă.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 379 din 3 februarie 2009, a a dmis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Finanțelor Publice, a respins acțiunea reclamantei P.C., în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă, a respins excepția de prematuritate a introducerii cererii invocată de pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, ca nefondată, a r espins acțiunea formulată de reclamantei P.C., ca neîntemeiată.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Finanțelor Publice, instanța a reținut că soluția se impune, întrucât Ministerul Finanțelor Publice nu se află cu reclamanta în nici un raport de natură obligațională, raportul de serviciu existând între reclamantă și pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, instituție publică ce are personalitate juridică și calitate de ordonator secundar de credite, din acest motiv nejustificându-se nici cererea de introducere în cauză a Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Referitor la excepția prematurității acțiunii, s-a apreciat că este nefondată, întrucât raportul de serviciu, asimilabil raportului de muncă, face ca procedura administrativă să nu fie obligatorie.

Pe fondul cauzei, pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, deși drepturile solicitate au fost prevăzute în art. 29 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, devenit art. 31 în forma republicată a legii în 2007, în condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului gradului, acordarea acestor drepturi ar presupune, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanță ar reprezenta o nesocotire a deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008, în sensul că instanțele judecătorești nu au competența să creeze norme pe cale judiciară și nici să se substituie legiuitorului sau executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care, în prezent, nu este pasibil de exercitare efectivă.

Împotriva sus menționatei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta P.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată. Recurenta a susținut, în esență că drepturile solicitate i se cuvin, în calitate de funcționar public, în temeiul art. 29 alin. (1), devenit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 republicată, menținut prin O.G. nr. 6/2007. Că, deși acordarea acestor drepturi a fost suspendată în perioada 2004 – 2006 prin mai multe acte normative, suspendarea nu echivalează cu anularea drepturilor, astfel încât respectivele drepturi trebuiau acordate retroactiv, în considerarea art. 1 din Protocolul la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, art. 11, art. 16 alin. (1), art. 20, art. 41 și art. 53 din Constituția României.

S-a mai susținut că situația de fapt este identică cu cea a acordării primelor de concediu, sens în care s-a invocat Decizia LXXVII din 5 noiembrie 2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 188/1999, cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 161/2003, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: a) salariul de bază; b) sporul pentru vechime în muncă; c) suplimentul postului; d) suplimentul gradului. (2) Funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii. (3) Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici.

În aplicarea acestor dispoziții, Agenția Națională a Funcționarilor Publici a elaborat un proiect de act normativ privind salarizarea funcționarilor publici care reglementează acordarea acestor drepturi salariale. Întrucât acest proiect de act normativ nu a fost promovat până în prezent, nu există bază legală pentru calcularea și acordarea suplimentului postului și a suplimentului gradului. Pentru a fi posibilă cuantificarea acestor drepturi salariale este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea art. 29 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective.

În condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului gradului, suntem în prezența unui drept virtual, ceea ce presupune că acordarea acestor drepturi ar însemna, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008. Având în vedere că, în raport cu cele expuse, sentința atacată este legală și temeinică, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., Înalta Curtea va respinge prezentul recurs, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta P.C. împotriva sentinței civile nr. 379 din 3 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 iunie 2009.